Un an de luptă împotriva ECUMENISMULUI după ’’sinodul’’ din Creta

 

Un an de luptă împotriva

ECUMENISMULUI

după ’’sinodul’’ din Creta

 

CARTE DOCUMENT

 

Selecție de texte realizată de Gabriel Samoilă

 

 

 

 

București

2017

 

 

INTRODUCERE

 

Motto: “Rogu-vă pe voi, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să grăiți la fel totdeauna și nu fie între   voi   schisme”(I   corinteni   1,10)   ca   să   păziți   cu siguranță, ca pe o comoară bună, credința noastră cea adevărată și predată de Părinți, nimic adăugând, nimic scoțând. Căci nu am avut până acum o credință cu lipsuri, nici nu am avut nevoie de vreun sinod sau hotărâre de credință [oros], ca să aflăm ceva mai nou, noi, fiii și ucenicii Sinoadelor Ecumenice și ai Părinților care au luminat în acestea și între acestea.” (Sfântul Marcu Evghenicul – Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag 127)

Anul 2016 s-a arătat un an de răscruce pentru Biserica lui Hristos. Între 16 și 27 iunie în insula Creta, în localitatea Kolimbari a avut loc așa-numitul “Sfântul și Marele Sinod”. Acesta pe lângă faptul că nu a realizat o clară delimitare între Biserică și erezii, folosindu-se de unele teorii protestante (teoria ramurilor, teoria baptismală ș.a.) a schimbat întreaga  ecleziologie  și  pe  baza  unui  fals  “minimalism  dogmatic”  a recunoscut, în ultimă instanță, ereziile ca fiind biserici eterodoxe sau neortodoxe. După învățătura Sfinților Părinți știm că Biserica este una și unica. Sfântul Iustin Popovici spune: “…Biserica este una și unica, precum Dumnezeu-Omul Hristos, este unul și unic. Ca urmare, despărțirea sau împărțirea Bisericii este din punct de vedere ontologic cu neputință. Împărțirea Bisericii nu a fost niciodată, nici nu poate să fie, ci au fost și vor fi căderi din Biserică, așa cum vițele care de bunavoie rămân sterpe cad, uscate, din Via Dumnezeiesc-omenească cea veșnic vie. Din Biserica cea una, unica și de nedespărțit a lui Hristos, s-au despărțit și au căzut în felurite vremuri ereticii și schismaticii, și prin aceasta au încetat a mai fi mădulare ale Bisericii și de un trup cu trupul ei Dumnezeiesc- omenesc. Astfel au căzut mai întâi gnosticii, apoi arienii, pnevmatomahii,        monofiziții,        iconoclaștii,        romano-catolicii,

 

 

protestanții,   uniații…   și   pe   rând,   toți   ceilalți   care   aparțin legiunii eretico-schismatice.’’ (Sfântul Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Ediția 2012, pag. 66)

Nu intrăm în amănuntele documentelor ratificate și semnate la Creta, lăsăm cititorul să descopere singur în paginile cărții, multitudinea abaterilor eclesiologice. Sinodul de la bun început și-a încălcat propriul regulament de organizare. Au lipsit 4 din cele 14 biserici locale invitate, ceea ce trebuia să ducă la amânarea sinodului, iar pe agenda sinodului au intrat și documente ce n-au avut o aprobare unanimă în cadrul ședințelor presinodale. Chiar înainte de întrunire sinodul  a  iscat  o  multitudine  de  reacții  de  opoziție  prin  refuzul  unor biserici   locale   de   a   fi   prezente,   prin   opoziția   unor   importante organizații  bisericești,  prin  organizarea  unor  conferințe  și  dispute teologice publice la care au participat ierarhi, teologi de marcă mondială, preoți, monahi și mireni.  În cadrul sinodului s-au exercitat presiuni pentru ca documentele acestuia să fie ratificate și semnate. Dintre toți ierarhii prezenți, 33 au refuzat să semneze documentul al 6-lea, aceștia reprezentând 20% din ierarhii prezenți. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație formată din 24 de ierarhi având în frunte pe P. F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Delegația B.O.R. este singura care a semnat  în unanimitate documentul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblu lumii creștine”, la polul celălalt situându-se delegația Bisericii Ortodoxe a Serbiei din care 17 ierarhi au refuzat să semneze. Semnarea documentului al 6-lea a generat reacții de opoziție din partea clerului și laicatului. Astfel în România,   în   Grecia,   în   Republica   Moldova   și   alte   țări   ortodoxe numeroși preoți, monahi și mireni au recurs la îngrădirea de ecumenism și ierarhii semnatari prin aplicarea Canonului XV de la Sinodul Local I-II Constantinopol. S-au constituit sinaxe ale clericilor, monahilor  și  laicilor  care  s-au  străduit  să  gestioneze  cu  prudență această situație de criză generată de sinod. Au fost organizate și două sinaxe  naționale,  în  Grecia  la  Tesalonic  și  în  România  la  Botoșani, unde au fost prezentate importante referate teologice și au fost

 

 

semnate  rezoluții.  La  sinaxa  de  la  Botoșani  au  fost  prezenți  pe  lângă preoți peste 1000 de credincioși.

Cartea de față cuprinde importante documente edificatoare:

 

  • Documentele sinodului în traducere de pe site-ul Patriarhiei Române- basilica.ro
  • Documentele originale în copie cu semnătura ierahilor
  • Studii ale unor teologi cunoscuți în întreaga Ortodoxie
  • Scrisori oficiale de întrerupere a pomenirii trimise de preoți, monahi și monahii ierarhilor B.O.R.
  • Scrisori ale unor credincioși cu o conștiință teologică bine conturată
  • Scrisori ale unor oameni simpli, dar curați și cinstiți, preocupați de mântuirea lor și a familiilor lor
  • Texte ale  unor  conferințe  pe  tema  sinodului  ținute  de  unii monahi aghioriți
  • Diferite documente     de     corespondență        dintre     părinți nepomenitori și ierarhii lor
  • Diferite  sancțiuni   scrise   din   partea   ierarhilor   (opriri   de   la slujire,  caterisiri,  excluderi  din  monahism  și  interdicții  de  a purta haina clericală și monahală)
  • Articole ce prezintă evacuari și presiuni făcute asupra preoților, monahilor și credincioșilor nepomenitori din unele mănăstiri și biserici în care slujeau
  • Dezinformări ale unori oficiali O.R.

Cartea  de  față,  prin  documentele  pe  care  le  prezintă,  realizează  o pagină de istorie bisericească românească și își dorește să aducă lumină asupra evenimentelor generate de Sinodul din Creta. În același timp ea se constituie ca un ghid pentru cei ce se ostenesc să afle adevărul și să-l urmeze în vederea mântuirii sufletului.

 

Editorul

 

 

Capitolul 1. Documentele oficiale ale ’’sinodului’’ din Creta conform Basilica.ro (site-ul oficial al Patriarhiei Române)

  • Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință,

 

Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său  Tit  au  propovăduit  Evanghelia   în   primii   ani   de   viață   ai Bisericii. Mulțumim Dumnezeului slăvit în Treime că a binevoit să ducem la bun sfârșit în deplin acord lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, pe care l-a convocat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu voința comună a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale.

 

Urmând cu fidelitate exemplul Sfinților Apostoli și al Părinților de

Dumnezeu insuflați, am aprofundat din nou Evanghelia libertății,

fiindcă Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). La baza căutărilor noastre teologice a stat certitudinea că Biserica nu viețuiește pentru sine. Ea transmite mărturia Evangheliei Harului și Adevărului și oferă întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea, pacea,  dreptatea,  reconcilierea,  puterea  Crucii  și  a  Învierii  și așteptarea veșniciei.

 

  1. Prioritatea majoră   a   Sfântului   și   Marelui    Sinod    a fost proclamarea unității Bisericii Ortodoxe. Bazată pe Dumnezeiasca Euharistie și succesiunea apostolică a episcopilor, această unitate trebuie întărită ca să aducă roadă nouă. Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică este comuniune divino-umană, pregustare și experiență a celor viitoare în Sfânta Euharistie. Asemenea unei continue Cincizecimi,   ea   este   un   glas   profetic   necontenit,   prezența   și mărturia    Împărăției    Dumnezeului    iubirii.    Fidelă    Tradiției Apostolice unanime și experienței sacramentale, Biserica Ortodoxă constituie continuarea autentică a Bisericii celei Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică, după cum

 

 

mărturisim în Simbolul de Credință (Crez) și după cum este confirmată de învățătura Părinților Bisericii. Biserica noastră trăiește   taina   dumnezeieștii   iconomii   în   viața   sacramentală, centrată pe Sfânta Euharistie.

 

Biserica Ortodoxă exprimă unitatea și universalitatea (sobornicitatea) ei în cadrul Sinodului. Sinodalitatea îi pătrunde organizarea   (structura),   modul   ei   de   luare   a   deciziilor   și   îi determină drumul. Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație  de  Biserici,  ci  Biserica  cea  Una,  Sfântă,  Universală (Sobornicească)  și  Apostolică.  Fiecare  Biserică  locală,  aducând Sfânta Euharistie, reprezintă prezența și manifestarea Bisericii celei  Una,  Sfântă,  Universală  (Sobornicească)  și  Apostolică  la nivel  local.  În  privința  Diasporei  Ortodoxe  din  diferite  țări  din lume,    a    fost    hotărâtă    continuarea    funcționării    Adunărilor Episcopale, până la aplicarea rigorii canonice (acriviei). Aceste Adunări  se  compun  din  episcopii  canonici,  desemnați  de  fiecare Biserică Autocefală, care continuă să fie supuși respectivei Biserici.    Funcționarea    consecventă    a    Adunărilor    Episcopale asigură respectarea principiului ortodox al sinodalității.

 

În timpul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod a fost accentuată importanța Sinaxelor Întâistătătorilor care au avut loc și a fost făcută propunerea ca Sfântul și Marele Sinod să devină o instituție care să se repete.

 

  1. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia de după Sfânta Liturghie și să dăm mărturia credinței celor de aproape și celor de departe, în conformitate cu porunca clară a Domnului, înainte de Înălțarea  Sa:  „și  veți  fi  mie  martori  în  Ierusalim  și  în  toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu L- au cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a Bisericii.

 

  1. Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în principal cu creștinii eterodocși. În acest mod, și ansamblul lumii

 

 

creștine    poate    cunoaște    mai    exact    autenticitatea    Tradiției Ortodoxe,  valoarea  învățăturii  patristice,  experiența  liturgică  și credința     ortodocșilor.     Dialogurile     întreprinse     de     Biserica Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de credință.

 

  1. Explozia fundamentalismului care se observă în sânul diferitelor  religii      reprezintă      expresia      unei      religiozități morbide. Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și a reconcilierii. Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor militare. Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea violenței  militare,  persecuțiile,  expulzarea  și  uciderea  membrilor comunităților  religioase,  forțarea  schimbării  credinței  religioase, comerțul  cu  refugiați,  răpirile,  tortura  și  execuțiile  îngrozitoare. Ea denunță distrugerea bisericilor, simbolurilor religioase și monumentelor culturale. În special, își exprimă grija profundă pentru situația creștinilor și a tuturor minorităților persecutate în Orientul Mijlociu și în alte părți ale Biserica Ortodoxă face apel la comunitatea mondială pentru protejarea ortodocșilor indigeni, a celorlalți creștini și a tuturor populațiilor din zonă care au dreptul inalienabil de a rămâne în patria lor în calitate de cetățeni  cu  drepturi  egale.  Sinodul  nostru  apelează  la  toți  cei implicați  să  facă  eforturi  sistematice,  fără  întârziere,  pentru  a încheia conflictele militare din Orientul Mijlociu și de oriunde persistă ostilitățile armate și pentru repatrierea celor expulzați.

 

Adresăm  apelul  nostru  în  special  către  cei  în  poziții  de  putere pentru  ca  pacea  și  dreptatea  să  prevaleze  în  țările  de  origine  ale refugiaților.  Îndemnăm  autoritățile  civile,  cetățenii  și  creștinii ortodocși  din  țările  în  care  au  găsit  refugiu  cei  persecutați  să continue să le ofere sprijin în măsura posibilităților lor sau chiar dincolo de acestea.

 

  1. Secularizarea contemporană urmărește autonomizarea omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe care  o    identifică    arbitrar    cu    conservatoris    Civilizația occidentală   poartă,   însă,   pecetea   de   neșters   a   contribuției diacronice a creștinismului. În plus, Biserica subliniază

 

 

semnificația  mântuitoare  a  lui  Hristos,  Dumnezeu-Omul,  și  a Trupului Său, ca fiind locul și modul de viețuire în libertate.

 

  1. Cu privire la abordarea contemporană a căsătoriei, Biserica Ortodoxă consideră relația indisolubilă de dragoste dintre bărbat și femeie „o taină mare… în Hristos și în Biserică”. În mod similar, numește familia, care rezultă din căsătorie și constituie singura garanție pentru creșterea copiilor, „biserică mică”.

 

Întotdeauna, Biserica a subliniat valoarea cumpătării. Asceza creștină, însă, diferă fundamental de orice ascetism dualist care îl desparte pe om de viață și de semeni. Spre deosebire de aceasta, asceza  creștină  îl  leagă  pe  om  de  viața  sacramentală  a  Bisericii. Cumpătarea nu se referă numai la viața monahală. Etosul ascetic este caracteristic vieții bisericești în toate manifestările ei.

 

**

 

Sfântul și Marele Sinod, pe lângă temele specifice asupra cărora a luat decizii, menționează pe scurt și următoarele probleme contemporane importante:

 

  1. În privința  relațiilor  credinței  creștine  cu  științele  naturale, Biserica   Ortodoxă   evită   plasarea   investigațiilor   științifice   sub tutelaj  și  nu  adoptă  o  poziție  cu  privire  la  fiecare  problemă științifică.   Ea   îi   mulțumește   lui   Dumnezeu   care    dăruiește oamenilor de știință darul de a descoperi dimensiuni necunoscute ale    creației    divine. Dezvoltarea    modernă    a    științelor naturale și   a   tehnologiei   aduce   schimbări   radicale   în   viața noastră.   Aduce   beneficii   importante   precum   facilitarea   vieții cotidiene, tratarea unor afecțiuni grave, o comunicare mai facilă, explorarea spațiului etc. Cu toate acestea, are și multe consecințe negative   precum   manipularea   libertății,   pierderea   graduală   a tradițiilor    prețioase,    distrugerea    mediului    natural,    negarea valorilor morale. Cunoașterea științifică, oricât de repede ar avansa, nu motivează voința omului, nici nu oferă răspuns la problemele   importante   de   ordin   moral   și   existențial   sau   la căutarea  sensului  vieții  și  al  lumii.  Aceste  aspecte  necesită  o abordare duhovnicească, pe care Biserica Ortodoxă încearcă să o ofere prin bioetică, știință fundamentată pe morala creștină și

 

 

învățătura patristică. Pe lângă respectul ei pentru libertatea cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază demnitatea umană și destinul divin al omului.

 

  1. Este  limpede   că   situația   de criză   ecologică de   astăzi   se datorează unor cauze spirituale și Rădăcinile sale sunt legate  de  lăcomie,  avariție  și  egoism,  care  conduc  la  utilizarea necugetată a resurselor naturale, umplerea atmosferei cu substanțe poluante dăunătoare și schimbările climatice. Răspunsul creștin la problema aceasta necesită pocăință pentru abuz, cumpătare și gândire ascetică, ceea ce reprezintă un antidot pentru supraconsum și, în același timp, cultivarea conștiinței că omul este „iconom” (administrator) al creației și nu un posesor al ei. Biserica nu încetează să sublinieze că și generațiile viitoare au dreptul la resursele naturale oferite nouă de Creator. De aceea, Biserica  Ortodoxă  participă  activ  în  diferite  inițiative  ecologice internaționale și a stabilit data de 1 Septembrie ca zi de rugăciune pentru protecția mediului natural.

 

  1. Ca răspuns la standardizarea egalizantă și impersonală promovată în diferite feluri, Ortodoxia propune respectul pentru caracteristicile personale ale oamenilor și Se opune autonomizării economiei din cauza nevoilor umane de bază și transformării acesteia într-un scop în sine. Progresul umanității nu este legat doar de creșterea standardelor de viață  sau  de  dezvoltarea  economică,  în  detrimentul  valorilor spirituale.

 

  1. Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Vocea ei rămâne distinctă dar și profetică, fiind o intervenție benefică pentru Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la crizele   și   convulsiile   sociale   și   politice,   urmărind   protejarea cetățeanului  de  puterea  arbitrară  a  statului.  Biserica  adaugă  la acestea  și  obligațiile  și  responsabilitățile  cetățenilor,  precum  și nevoia unei auto-critici constante atât din partea politicienilor, cât și a cetățenilor, în vederea îmbunătățirii substanțiale a societății. În principal, Biserica subliniază că idealul ortodox privind omul depășește orizontul drepturilor omului stabilite și că dragostea

este mai mare decât toate”, după cum ne-a descoperit Hristos și

 

 

au experimentat toți cei care L-au urmat. Insistă, de asemenea, că un    drept    fundamental    al    omului    este    protejarea    libertății religioase,  adică  a  libertății  de  conștiință,  de  credință,  de  cult (religie) și a tuturor expresiilor individuale și colective ale acesteia,   incluzând   și   dreptul   fiecărui   credincios   și   fiecărei comunități  religioase  de  a-și  manifesta  credința  liber  de  orice intervenție  a  statului,  precum  și  dreptul  la  educație  religioasă publică.

 

  1. Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire. Ea îi cheamă să se alăture în mod conștiincios Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor,  neliniștile,   problematicile   și   așteptările   lor.   Tinerii   nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ la nivel local și mondia

 

  1. Sfântul și Marele Sinod a deschis  orizonturile noastre către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat responsabilitatea în spațiu și timp, având întotdeauna perspectiva veșniciei.    Biserica    Ortodoxă,    păstrându-și    intact    caracterul sacramental și soteriologic (mântuitor), este sensibilă la durerea, necazurile și strigătul pentru dreptate și pace al Ea

binevestește din zi în zi mântuirea Lui. Veștește între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Psalmul 95, 2-3).

 

Să ne rugăm ca „Dumnezeul a tot harul, Care ne-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce vom suferi puțină vreme, ne va duce la desăvârșire, ne va întări, ne va împuternici, ne va face neclintiți. A lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin!” (1 Petru 5, 10-11).

 

 

1.2  Enciclica Sfântului și Marelui Sinod

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

 

Cântare de mulţumire înălţăm Dumnezeului închinat în Treime, Celui Care ne-a învrednicit să ne întâlnim împreună în zilele Cincizecimii în insula Creta, cea sfinţită de Apostolul Neamurilor, Pavel, şi de ucenicul său, Tit, „adevăratul fiu după credinţa cea de obşte” (Tit 1, 4), şi, cu insuflarea Duhului Sfânt, să încheiem lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, convocat de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în acord comun cu Preafericiţii Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, spre slava numelui Său celui binecuvântat şi spre binele poporului lui Dumnezeu şi al lumii întregi, împreună mărturisind cu dumnezeiescul Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1).

 

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică reprezintă o mărturie autentică a credinţei în Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, prin întrupare, prin toată activitatea Sa pe pământ, prin jertfa pe Cruce şi prin învierea Sa, L-a descoperit pe Dumnezeul în Treime ca iubire nemărginită. Aşadar, cu o singură gură şi o inimă adresăm cuvântul „nădejdii din noi” (1 Petru 3, 15) nu numai către fiii Preasfintei noastre Biserici, ci şi către toţi oamenii, „celor de departe şi celor de aproape” (Efeseni 2, 17). „Nădejdea noastră” (1 Timotei 1, 1), Mântuitorul lumii, S-a descoperit „Dumnezeu cu noi” (Matei 1,

23) şi ca Dumnezeu „pentru noi” (Romani 8, 32), „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4).

 

Vestind mila şi netăinuind binefacerea, cunoscând cuvintele Domnului că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), cu „bucuriedeplină” (1 Ioan 1, 4), binevestim cuvântul credinţei, al nădejdii şi al dragostei, privind înainte către „ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit” (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, II, PG 29, 52).

 

 

Faptul că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20), nu contestă, ci întăreşte mărturia noastră în lume.

 

Prin aceasta, urmăm tradiţiei Apostolilor şi Părinţilor noştri care L-au binevestit pe Hristos şi prin trăirea mântuitoare a credinţei Bisericii prin El, teologhisind „pescăreşte”, adică apostolic către oamenii de orice vârstă, pentru a le transmite Evanghelia libertăţii

întru care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). Biserica nu trăieşte pentru sine. Ea se oferă pentru întreaga omenire, pentru înălţarea  şi  înnoirea  lumii   în   ceruri   noi   şi   pământ   nou   (cf. Apocalipsa 21, 21). Astfel, ea oferă mărturia evanghelică şi împarte lumii darurile lui Dumnezeu: iubirea Sa, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Învierii şi aşteptarea veşniciei.

 

I.  Biserica: Trupul lui Hristos, chipul Sfintei Treimi

 

  1. Biserica cea  Una,   Sfântă,   Sobornicească   şi   Apostolică este o comuniune divino-umană după chipul Sfintei Treimi, o pregustare şi vieţuire a celor din urmă în Sfânta Euharistie şi descoperire a slavei lucrurilor viitoare, şi, ca o Cincizecime continuă, este un glas profetic netăcut în lume, prezenţa şi mărturia „Împărăţiei    lui     Dumnezeu,     venind     întru  putere” (Marcu 9,    1).     Ca     Trup     al     lui     Hristos,    Biserica „adună” (Matei 23, 37) lumea la El, o transfigurează şi o adapă cu „apa, curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4, 14).

 

  1. Urmând cuvintelor constituente ale Domnului, Întemeietorul Bisericii, la Cina de Taină împreună cu ucenicii Săi despre Taina Sfintei Euharistii, tradiţia apostolică şi patristică a subliniat caracterul Bisericii   ca   „trup   al   lui    Hristos”    (Matei 26,   26; Marcu 14, 22; Luca 22,  19; 1  Corinteni 10,  16-17;  11,  23- 29), punând-o întotdeauna în legătură cu taina întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. În acest duh, întotdeauna a fost subliniată legătura indisolubilă atât dintre întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în Hristos şi taina Bisericii, cât şi dintre taina Bisericii şi Taina Sfintei Euharistii, care este confirmată în mod continuu în viaţa sacramentală  a  Bisericii   prin   lucrarea   Duhului   Sfânt. Biserica Ortodoxă, fidelă acestei tradiţii apostolice unanime şi experienţei sacramentale, constituie continuarea autentică a

 

 

Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, după cum este mărturisită în Simbolul de credinţă şi confirmată de învăţătura Părinţilor Bisericii. Astfel, ea este conştientă de marea ei responsabilitate nu numai pentru trăirea autentică a  experienţei sale de către trupul eclezial, ci şi pentru mărturia credibilă a adevărului înaintea tuturor oamenilor.

 

  1. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi sobornicitatea (n.trad. plenitudinea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumneze Lucrarea sinodală a continuat în mod neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare, de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879- 880) și Marile Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484 pentru  respingerea   conciliului unionist   de   la   Florența   (1438- 1439), cele din anii 1638, 1642, 1672 și 1691 pentru respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872 pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie ecleziologică.

 

  1. Sfințenia omului nu poate fi concepută în afara trupului lui Hristos, „care este Biserica” (Efeseni 1, 23). Sfințenia izvorăște de la Cel ce este singurul Sfânt. Ea este participarea omului la sfințenia lui Dumnezeu în „comuniunea sfinților”, după cum este propovăduită în ecfonisul rostit de preot în timpul Sfintei Liturghii: „Sfintele sfinților” și în răspunsul credincioșilor: „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază faptul că Hristos, „fiind Sfânt prin fire, ca Dumnezeu, (…) Se sfințește pentru noi în Sfântul Duh (…). Și (Hristos) făcea aceasta pentru noi, nu pentru Sine, ci pentru ca de la El și întru El,

 

 

primind primul începutul sfințirii, harul sfințirii să treacă deci la tot neamul” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 74, 548).

 

Prin urmare, potrivit Sfântului Chiril, Hristos este „persoana noastră comună”, prin recapitularea întregului neam omenesc în umanitatea   Sa   proprie,   „căci   noi   toți   eram   în   Hristos,   și omenescul comun redobândește viața în Persoana Lui” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 73, 157-161), de aceea și este singurul izvor de sfințire a omului în Duhul Sfânt. În acest duh, sfințenia este participarea omului atât la taina Bisericii, cât și la Sfintele ei Taine, având în centru Sfânta Euharistie, care este „o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1). „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Romani 8, 35-37). Sfinții întrupează identitatea eshatologică a Bisericii ca doxologie veșnică înaintea tronului pământesc și ceresc al „Împăratului slavei” (Psalmul 23, 7), închipuind Împărăția lui Dumnezeu.

 

  1. Biserica Ortodoxă Sobornicească este alcătuită din paisprezece Biserici locale Autocefale, recunoscute la nivel panortodox. Principiul  autocefaliei    nu    poate    funcționa    în    detrimentul principiului   sobornicității   și   unității   Bisericii.   Prin   urmare, considerăm că înfiinţarea Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă,  alcătuite  din  toți  episcopii  recunoscuți  canonic  din fiecare regiune, care continuă să fie sub jurisdicțiile lor canonice, de care depind astăzi, reprezintă un pas pozitiv în vederea organizării lor canonice, iar funcționarea acestor Adunări asigură respectarea principiului ecleziologic al sinodalității

 

II.  Misiunea Bisericii în lume

 

  1. Lucrarea apostolică și propovăduirea Evangheliei, cunoscută ca misiune,  stau   la   baza   identității   Bisericii,   ca   păstrare   și respectare a poruncii Domnului: „Mergând învățați toate neamurile” (Matei 28, 19). Aceasta este suflarea de viață, pe care

 

 

o insuflă Biserica în societatea umană și care îmbisericește lumea prin Bisericile locale nou-înființate de pretutindeni. În acest duh, credincioșii ortodocși sunt și trebuie să fie apostoli ai lui Hristos în lume. Această misiune trebuie să fie îndeplinită nu agresiv, ci în mod  liber,  cu iubire  și  respect  față  de  identitatea  culturală  a oamenilor și popoarelor. În acest demers trebuie să participe toate Bisericile Ortodoxe cu respectul cuvenit pentru ordinea canonică.

 

Participarea la Sfânta Euharistie este un izvor de râvnă apostolică pentru evanghelizarea lumii. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru lume în adunare sfântă, suntem chemați să continuăm „liturghia de după Liturghie” și să oferim mărturia  despre  adevărul  de  credință  în  fața  lui  Dumnezeu  și  a oamenilor, împărtășind darurile lui Dumnezeu cu întreaga omenire, ascultând de porunca clară a Domnului, dinaintea Înălțării Sale: „Şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Cuvintele de dinaintea Dumnezeieștii Împărtășiri, „Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește”, subliniază faptul că Hristos, ca „miel al lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29) și ca „pâine a vieții” (Ioan 6, 48), ni Se oferă ca Iubire veșnică, unindu-ne cu Dumnezeu și unul cu altul. Ne învață să împărțim darurile lui Dumnezeu și să ne oferim pe noi înșine tuturor într-un mod asemănător lui Hristos.

 

Viața   creștinilor   este   mărturia   de   necontestat despre   înnoirea tuturor în Hristos – „dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5,  17)  –  și  chemarea  tuturor  oamenilor  de  a  participa personal întru libertate la viața veșnică, la harul Domnului nostru Iisus Hristos și la iubirea lui Dumnezeu Tatăl, pentru a experimenta comuniunea Sfântului Duh în Biserică. „Taina mântuirii se lucrează numai în cei ce vor, nu și în cei ce rămân sub stăpânirea  care-i  robește”  (Sfântul  Maxim  Mărturisitorul, Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, PG 90, 880).  Re-evanghelizarea  poporului  lui  Dumnezeu  în  societățile contemporane secularizate, precum și evanghelizarea celor care

 

 

nu L-au cunoscut încă pe Hristos, reprezintă datoria necontenită a Bisericii.

 

  • Familia: Icoana iubirii lui Hristos faţă de Biserică

 

  1. Biserica Ortodoxă consideră unirea indisolubilă de iubire dintre bărbat şi femeie „taină mare… în Hristos  şi  în  Biserică” (Efeseni 5, 32), iar familia ce rezultă din aceasta, care constituie singura garanţie pentru naşterea şi creşterea copiilor, în conformitate cu planul dumnezeieştii iconomii, o consideră „mică biserică” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Efeseni, 20, PG 62, 143), oferindu-i sprijinul pastoral corespunzător.

 

Criza contemporană a căsătoriei şi familiei este rezultatul crizei libertăţii ca responsabilitate, al restrângerii acesteia la o realizare de sine orientată spre plăcere, al identificării ei cu mulţumirea de sine individualistă, cu autosuficiența şi autonomia, şi al pierderii caracterului sacramental al unirii bărbatului cu femeia, precum şi al neglijării etosului jertfelnic al iubirii. Societatea contemporană secularizată abordează căsătoria prin criterii pur sociologice şi pragmatice, considerând-o o simplă formă de relaţionare, una dintre multe altele, toate acestea pretinzând dreptul egal la garantare instituţională.

 

Căsătoria este laboratorul vieţii în iubire, alimentat de Biserică, şi darul inegalabil al harului lui Dumnezeu. „Mâna din înălţime” a lui Dumnezeu, „Cel ce uneşte”, „este prezentă nevăzut şi pe cei ce se însoţesc îi uneşte” cu Hristos şi unul cu altul. Cununile care se aşază pe capul mirelui şi cel al miresei, în timpul săvârşirii Tainei, fac trimitere către dimensiunea de jertfă şi devotament deplin faţă de Dumnezeu şi a unuia faţă de altul. De asemenea, fac referire la viaţa           Împărăţiei           lui           Dumnezeu,          descoperind finalitatea eshatologică a tainei iubirii.

 

  1. Sfântul şi Marele Sinod se adresează, cu iubire şi atenţie deosebită, copiilor şi tuturor tinerilor. În mijlocul haosului definiţiilor contradictorii cu privire la identitatea copilăriei, Preasfânta noastră Biserică subliniază cuvintele Domnului: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în

 

 

împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3) şi „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17), precum şi toate cele pe care le spune Mântuitorul despre cei care îi „împiedică” (Luca 18, 16) pe copii să se apropie de El şi despre cei care „îi smintesc” (Matei 18, 6).

 

Biserica le oferă tinerilor nu doar „sprijin”, ci şi „adevărul” noii vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi trebuie să conştientizeze că sunt purtători ai tradiţiei seculare şi binecuvântate a Bisericii Ortodoxe. În acelaşi timp, ei sunt şi continuatorii acestei tradiţii, care vor păzi plini de curaj şi vor cultiva cu dinamism valorile veşnice ale Ortodoxiei pentru a oferi mărturia creştină dătătoare de viaţă. Din rândul lor vor veni viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Aşadar, tinerii nu sunt doar

viitorul” Bisericii, ci şi expresia activă a vieţii iubitoare de Dumnezeu şi de oameni a Bisericii în prezent.

 

IV.  Educaţia în Hristos

 

  1. În zilele noastre, se observă noi tendinţe în domeniul formării şi educaţiei referitoare la conţinutul şi scopurile educaţiei, la abordarea vârstei copilăriei, la rolul profesorului şi al elevului, precum şi al şcolii contemporane. De vreme ce educaţia nu se referă doar la ceea ce este omul, ci şi la ceea ce trebuie să fie şi la conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că imaginea pe care o avem cu privire la om şi la sensul existenţei sale ne determină viziunea cu privire la educaţia sa. Şi Biserica Ortodoxă este îngrijorată profund de sistemul educaţional secularizat şi individualist dominant astăzi, care agasează generaţia tânără.

 

În centrul grijii pastorale a Bisericii se află o educaţie care urmăreşte nu doar cultivarea intelectuală, ci şi edificarea şi dezvoltarea întregii persoane umane ca fiinţă psihosomatică şi spirituală, în conformitate cu principiul întreit: Dumnezeu, om, lume. Prin cuvântul său catehetic, Biserica Ortodoxă, cu multă grijă, cheamă poporul lui Dumnezeu şi, în special, tinerii să participe  conştient  şi  activ  la  viaţa  Bisericii,  care  cultivă  în  ei

dorinţa desăvârşită” a vieţii în Hristos. Astfel, plenitudinea creştinilor află un sprijin existenţial în comuniunea divino-umană

 

 

a Bisericii şi experimentează în aceasta  perspectiva  resurecţională a îndumnezeirii prin har.

 

V.  Biserica în faţa provocărilor contemporane

 

  1. Biserica lui Hristos se confruntă astăzi cu expresii extreme sau chiar provocatoare ale ideologiei secularizării, prezente în evoluţiile politice, culturale şi sociale. Un element de bază al ideologiei secularizării a fost din totdeauna şi continuă să fie până astăzi deplina autonomizare a omului faţă de Hristos şi faţă de influenţa duhovnicească a Bisericii, prin identificarea arbitrară a Bisericii cu conservatorismul, precum şi prin caracterizarea ei nefundamentată istoric drept un pretins impediment în calea progresului şi dezvoltării. În societăţile secularizate contemporane, omul, îndepărtat de Dumnezeu, identifică libertatea sa şi sensul vieţii sale cu autonomia absolută şi eliberarea de scopul său veşnic, având ca rezultat o serie de neînţelegeri şi falsificări deliberate ale tradiţiei creştine. Astfel, dăruirea de sus a libertăţii în Hristos şi înaintarea la „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) sunt considerate ca potrivnice tendinţelor omului de mântuire proprie. Iubirea jertfelnică este apreciată ca fiind incompatibilă cu individualismul, în timp ce caracterul ascetic al etosului creştin este considerat ca o provocare insuportabilă în calea fericirii individului.

 

Identificarea Bisericii cu conservatorismul, incompatibil cu progresul civilizaţiei, este arbitrară şi inadecvată, de vreme ce conştiinţa identităţii popoarelor creştine poartă amprenta de neşters a contribuţiei diacronice a Bisericii, nu doar asupra moştenirii lor culturale, ci şi asupra dezvoltării sănătoase a civilizaţiei seculare în general, de vreme ce Dumnezeu l-a aşezat pe om ca administrator (iconom) al creaţiei divine şi colaborator al Său în lume. În locul „omului-dumnezeu”, Biserica Ortodoxă îl aşază pe „Dumnezeu-Omul” ca măsură ultimă a tuturor lucrurilor: „Nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat” (Sfântul Ioan Damaschin, Expunere exactă a credinţei ortodoxe, III, 2, PG 94, 988). Biserica descoperă adevărul mântuitor al Dumnezeului-Om şi al Trupului Său, Biserica, drept loc şi mod al vieţii în libertate, ca „ţinere a adevărului în iubire

 

 

(Efeseni 4, 15) şi ca participare, încă de pe pământ, la viaţa lui Hristos Cel înviat. Caracterul divino-uman, „nu din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), al Bisericii, care hrăneşte şi călăuzeşte prezenţa şi mărturia ei „în lume”, este incompatibil cu orice mod de conformism al Bisericii faţă de lume (Romani 12, 2).

 

  1. Prin dezvoltarea contemporană a ştiinţelor şi a tehnologiei, viaţa noastră se schimbă radical. Iar ceea ce aduce schimbare în viaţa omului necesită discernământ, pe de  o  parte,  de  vreme  ce, pe lângă beneficiile semnificative, cum sunt, de exemplu, facilitarea vieţii cotidiene, tratarea cu succes a unor boli grave şi explorarea spaţială, ne confruntăm, de asemenea, cu efectele negative ale progresului ştiinţific. Există pericolul manipulării libertăţii umane, al folosirii omului ca simplu mijloc, al pierderii treptate a tradiţiilor valoroase, al ameninţării sau chiar al distrugerii mediului împrejurător.

 

Din nefericire, ştiinţa, prin însăşi natura ei, nu dispune de mijloacele necesare pentru prevenirea şi rezolvarea multora dintre    problemele    pe    care     le     creează direct     sau indirect. Cunoaşterea ştiinţifică nu motivează voinţa morală a omului, care, deşi cunoaşte pericolele, continuă să acţioneze ca şi când nu le-ar cunoaşte. Răspunsul la problemele existenţiale şi morale importante ale omului, la sensul veşnic al vieţii sale şi al lumii nu poate fi oferit fără o abordare spirituală.

 

  1. În epoca noastră, este foarte răspândit entuziasmul pentru evoluţiile impresionante din domeniile biologiei, geneticii şi neurofiziologiei. Este vorba de realizări ştiinţifice, ale căror aplicare pe scară largă poate produce dileme serioase de ordin antropologic şi moral. Utilizarea necontrolată a biotehnologiei la începutul, pe durata şi la sfârşitul vieţii, pune în pericol deplinătatea autentică a acesteia. Omul face experimente tot mai intens cu propria sa natură într-un mod extrem şi periculos. Există pericolul transformării sale într-o maşină biologică, într-o unitate socială impersonală sau într-un dispozitiv cu gândire controlată.

 

Biserica Ortodoxă nu poate rămâne în afara discuţiilor cu privire

la  unele aspecte  antropologice,  morale  şi  existenţiale  atât  de

 

 

importante. Ea se sprijină pe criterii învăţate de Dumnezeu, descoperind relevanţa antropologiei ortodoxe în faţa răsturnării contemporane a valorilor. Biserica noastră poate şi trebuie să exprime în lume conştiinţa ei profetică în Iisus Hristos, Care prin întrupare a luat asupra Sa omul întreg şi reprezintă Prototipul absolut al înnoirii neamului omenesc. Ea subliniază sacralitatea vieţii şi calitatea omului de persoană, încă din momentul conceperii. Dreptul la naştere este primul dintre drepturile omului. În calitate de comuniune divino-umană, în care fiecare om reprezintă o fiinţă unică, destinată pentru comuniunea personală cu Dumnezeu, Biserica se opune oricărei tentative de obiectivare a omului, de transformare a sa într-o cantitate măsurabilă. Nu este permis niciunei descoperiri ştiinţifice să atingă demnitatea omului şi scopul său divin. Omul nu este definit numai de genele sale.

 

Pe această temelie se fundamentează bioetica din punct de vedere ortodox. Într-o epocă în care imaginile despre om sunt conflictuale, bioetica ortodoxă, spre deosebire de viziunile antropologice seculare autonome şi reducţioniste, subliniază crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi destinul său veşnic. Astfel, ea contribuie la îmbogăţirea dezbaterii filosofice şi ştiinţifice cu privire la aspectele bioetice prin antropologia biblică şi experienţa spirituală a Ortodoxiei.

 

  1. Într-o societate  globală,  orientată  către  „a   avea”   şi   către individualism, Biserica Ortodoxă Sobornicească evidenţiază adevărul vieţii în Hristos şi conforme lui Hristos, concretizate în mod liber în viaţa cotidiană a fiecărui om prin lucrările sale „până seara” (Psalmul 103, 23), prin care acesta devine împreună- lucrător cu Părintele cel veşnic – „împreună-lucrători suntem cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9) – şi cu Fiul Său, „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Harul lui Dumnezeu sfinţeşte prin Duhul Sfânt lucrările mâinilor omului, care împreună-lucrează cu Dumnezeu, descoperind în acestea afirmarea vieţii şi a comuniunii umane. Aici se încadrează şi asceza creştină, care se diferenţiază fundamental de orice ascetism dualist, care îl îndepărtează pe om de viaţă şi  de  Asceza creştină şi înfrânarea, care îl leagă pe om de viaţa sacramentală a Bisericii, nu privesc doar viaţa monahală, ci

 

 

caracterizează viaţa eclezială în toate manifestările ei, ca mărturie tangibilă a prezenţei duhului eshatologic în vieţuirea binecuvântată a credincioşilor.

 

  1. Rădăcinile crizei ecologice sunt de ordin spiritual şi moral, prezente înlăuntrul inimii fiecărui om. În ultimele secole, această criză a devenit mai acută din cauza diferitelor diviziuni provocate de patimile omeneşti precum lăcomia, avariţia, egoismul şi rapacitatea şi de consecinţele lor asupra planetei, cum este cazul schimbărilor climatice, care ameninţă într-o măsură tot mai mare mediul înconjurător, „casa” noastră comună. Ruptura relaţiei dintre om şi creaţie este o pervertire a utilizării autentice a creaţiei lui Dumnezeu. Abordarea problemei ecologice pe baza principiilor tradiţiei creştine necesită nu doar pocăinţă pentru păcatul exploatării resurselor naturale ale planetei, adică o schimbare fundamentală a mentalităţii şi comportamentului, ci şi ascetism, ca antidot al consumismului, al divinizării nevoilor şi al posesivităţii. Presupune, de asemenea, marea noastră responsabilitate de a transmite generaţiilor viitoare un mediu înconjurător viabil şi utilizarea acestuia după voia şi binecuvântarea divină. În Tainele Bisericii, este afirmată creaţia, iar omul este întărit să acţioneze ca administrator (iconom), protector şi „preot” al creaţiei, oferind-o Creatorului în chip doxologic – „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” – şi cultivând o relaţie euharistică cu creaţia. Această abordare evanghelică şi patristică ortodoxă ne atrage atenţia şi asupra dimensiunilor sociale şi a consecinţelor tragice ale distrugerii mediului înconjurător.

 

VI.  Biserica în faţa globalizării, a fenomenelor extreme

de violenţă şi migraţie

 

  1. Ideologia contemporană a globalizării, care este impusă tacit şi se extinde rapid, provoacă deja şocuri puternice în economie şi societate la scară mondială. Impunerea acesteia a creat noi forme de exploatare  sistematică  şi  de  nedreptate  socială,   a  planificat neutralizarea treptată a impedimentelor din partea tradiţiilor naţionale, religioase, ideologice, precum şi a altor tradiţii. Aceasta deja a condus la slăbirea sau chiar la degradarea totală a realizărilor sociale, desigur, sub pretextul unei nevoi de

 

 

reconstruire a economiei mondiale, lărgind, astfel, distanţa dintre bogaţi şi săraci, dinamitând coeziunea socială a popoarelor şi alimentând noi focare de tensiune globală.

 

Împotriva omogenizării nivelatoare şi impersonale promovată de globalizare, precum şi împotriva extremelor naţionalismului, Biserica Ortodoxă propune protejarea identităţii popoarelor şi întărirea identităţii locale. Ca exemplu alternativ pentru unitatea umanităţii, ea propune organizarea articulată a Bisericii pe baza egalităţii Bisericilor locale. Biserica se opune ameninţării provocatoare asupra omului contemporan şi a tradiţiilor culturale ale popoarelor, pe care o implică globalizarea şi principiul

„autonomiei economice” sau al economismului, adică autonomizarea economiei faţă de nevoile vitale ale omului şi transformarea ei într-un scop în sine. Biserica propune o economie   viabilă,   fundamentată   pe    principiile    evanghelice. Astfel, călăuzită de cuvântul Domnului că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), Biserica nu corelează progresul umanităţii doar cu creşterea nivelului de trai sau cu dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor duhovniceşti.

 

  1. Biserica nu se implică în politică în sensul strict al cuvântului. Însă, ca grijă purtată faţă de om şi faţă de libertatea sa spirituală, mărturia ei este în mod esenţial politică. Cuvântul Bisericii a fost întotdeauna distinct şi va rămâne mereu o intervenţie benefică pentru binele omenirii. Bisericile Ortodoxe locale sunt chemate astăzi să clădească o nouă formă de solidaritate constructivă cu statul secular de drept, în noul cadru al relaţiilor internaţionale, conform învăţăturii biblice: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui  Dumnezeu”  (Matei 22, 21). Solidaritatea aceasta trebuie să păstreze identitatea specifică atât a Bisericii, cât şi a statului, şi să asigure cooperarea lor onestă pentru a proteja demnitatea unică a omului şi drepturile sale care decurg din aceasta şi pentru a asigura dreptatea socială.

 

Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la crizele şi revoltele sociale şi politice actuale şi pentru protejarea libertăţii individului. Abordarea drepturilor omului de către Biserica Ortodoxă se centrează pe pericolul reducerii dreptului

 

 

individual la individualism şi la o cultură a revendicării drepturilor. O astfel de pervertire funcţionează în detrimentul conţinutului social al libertăţii, conduce la transformarea arbitrară a drepturilor în pretenţii la fericire şi la ridicarea la rang de „valoare universală” a identificării precare a libertăţii cu libertinajul individual, ceea ce subminează temeliile valorilor sociale, ale familiei, ale religiei, ale naţiunii, şi ameninţă valorile morale fundamentale.

 

Înţelegerea ortodoxă a omului se opune, aşadar, divinizării arogante a omului şi a drepturilor lui, precum şi înjosirii umilitoare a persoanei umane în vastele structuri economice, sociale, politice şi comunicaţionale contemporane. Tradiţia Ortodoxiei este un izvor nesecat de adevăruri fundamentale pentru om. Nimeni nu a cinstit omul şi nu s-a îngrijit de el  precum au făcut Hristos, Dumnezeu-Omul, şi Biserica Sa. Un drept fundamental al omului este protejarea principiului libertăţii religioase sub toate aspectele ei, şi anume, libertatea conştiinţei, credinţei, cultului şi a tuturor expresiilor individuale sau colective ale libertăţii religioase. Acestea includ şi dreptul fiecărui credincios de a-şi manifesta credinţa liber de orice intervenţie a statului, precum şi libertatea predării publice a religiei şi condiţiile de funcţionare a comunităţilor religioase.

 

  1. Astăzi experimentăm o creştere a fenomenelor crude de violenţă în numele lui Dumnezeu. Izbucnirea fundamentalismului în sânul comunităţilor religioase riscă să conducă la prevalenţa ideii că fundamentalismul aparţine esenţei fenomenului religios. Însă, adevărul este că fundamentalismul, ca „râvnă, dar fără cunoştinţă” (Romani 10, 2) reprezintă expresia unei religiozităţi morbide. Creştinul adevărat, după modelul Domnului răstignit, se jertfeşte pe sine şi nu jertfeşte pe alţii şi, de aceea, este cel mai aspru critic al fundamentalismului de orice provenienţă. Dialogul interreligios sincer contribuie la dezvoltarea încrederii reciproce, la promovarea păcii şi reconcilierii. Biserica se străduieşte pentru ca „pacea de sus” să fie mai simţită pe pământ. Adevărata pace nu se dobândeşte cu forţa armelor, ci doar prin intermediul dragostei, care „nu caută ale sale” (1 Corinteni 13, 5). Uleiul credinţei trebuie folosit pentru a alina şi vindeca rănile altora şi nu pentru a reaprinde noi focare de ură.

 

 

  1. Biserica Ortodoxă urmăreşte cu durere şi rugăciune şi ia act de marea criză umanitară contemporană: proliferarea violenţei şi a conflictelor armate, persecutarea, exilarea şi uciderea membrilor minorităţilor religioase, expulzarea forţată a familiilor din căminele   lor,   tragedia   traficului   de   persoane,  încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi ale popoarelor, convertirile forţate. Ea condamnă categoric răpirile, torturile şi execuţiile atroce. Ea denunţă distrugerea locaşurilor de cult, a simbolurilor religioase şi a monumentelor

 

Biserica Ortodoxă este preocupată, în mod deosebit, de situaţia creştinilor şi a altor minorităţi etnice şi religioase persecutate în Orientul Mijlociu. Ea adresează un apel, mai ales, către guvernele din regiune, pentru protejarea populaţiilor creştine – ortodocşi, vechi orientali şi ceilalţi creştini – care au supravieţuit în leagănul creştinismului. Creştinii autohtoni şi celelalte populaţii au dreptul inalienabil de a rămâne în ţările lor în calitate de cetăţeni cu drepturi egale.

 

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi cei implicaţi, indiferent de convingerile lor religioase, să lucreze pentru reconciliere şi pentru respectarea drepturilor omului, în special pentru protejarea darului divin al vieţii. Trebuie ca războiul şi vărsările de sânge să înceteze, trebuie să domine dreptatea, pentru a restaura pacea şi pentru a fi posibilă întoarcerea celor exilaţi în pământurile lor strămoşeşti. Ne rugăm pentru pace şi dreptate în ţările Africii aflate în suferinţă şi în încercata Ucraină. Repetăm mai accentuat, în cadrul Sinodului, apelul nostru către cei responsabili de a-i elibera pe cei doi arhierei răpiţi din Siria: Paul Yazigi şi Ioan Ibrahim. Ne rugăm pentru eliberarea tuturor semenilor noştri care sunt luaţi ostatici sau se află în captivitate.

 

  1. Problema actuală a refugiaţilor şi migranţilor, mereu în creştere din motive politice, economice şi climatice, se află în centrul atenţiei mondiale. Biserica Ortodoxă s-a îngrijit mereu şi se îngrijeşte continuu de cei persecutaţi, de cei în pericol şi în nevoi, bazându-se pe cuvintele Domnului: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la

 

 

Mine” (Matei 25, 35-36) şi „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). În tot decursul istoriei, Biserica s-a aflat alături de cei „osteniţi şi împovăraţi” (Matei 11, 28). Activitatea filantropică a Bisericii nu s-a limitat niciodată la facerea de bine în funcţie de circumstanţe faţă de cel în nevoi sau de cel suferind, ci a căutat, mai degrabă, să elimine cauzele care provoacă problemele sociale.

Lucrarea slujirii” Bisericii (Efeseni 4, 12) este recunoscută de către toţi.

 

Deci, mai întâi de toate, facem apel către cei care au puterea de a elimina cauzele producerii crizei refugiaţilor să ia deciziile pozitive necesare. Facem apel la autorităţile civile, la credincioşii ortodocşi şi la ceilalţi cetăţeni ai ţărilor în care refugiaţii s-au retras şi continuă să se retragă să le ofere orice ajutor posibil, chiar şi din puţinul lor.

 

VII.  Biserica: mărturisire în dialog

 

  1. Biserica manifestă sensibilitate faţă de cei care au întrerupt comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei. Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume, Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei apostolice. În acest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de a oferi, Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic. Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic

 

 

veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4,

8).

 

***

 

În acest duh, Biserica Ortodoxă din întreaga lume, fiind manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu în Hristos, trăieşte întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în viaţa ei sacramentală, centrată întotdeauna pe Sfânta Euharistie, în care ne oferă nu o hrană perisabilă şi stricăcioasă, ci însuşi Trupul dătător de viaţă al Stăpânului, „pâinea cea cerească”, „care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Dumnezeu prin Iisus Hristos, curăţire care depărtează răul” (Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, XX, PG 5, 756). Sfânta Euharistie constituie nucleul central al funcţionării sinodale a trupului eclezial, precum şi confirmarea autentică a ortodoxiei credinţei Bisericii, după cum propovăduiește şi Sfântul Irineu de Lyon: „Învăţătura noastră este în acord cu Euharistia, iar Euharistia adevereşte învăţătura noastră” (Împotriva ereziilor, IV, 18, PG 7, 1028).

 

Vestind Evanghelia la toată lumea, după porunca Domnului, „Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Luca 24, 47), avem datoria ca pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm şi să ne iubim unii pe alţii, mărturisind într- un gând „pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită”. Adresând acestea în Sinod către fiii Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe din întreaga lume, precum şi întregii lumi, urmând Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor sinodale de a păstra credinţa primită de la părinţii noştri şi de „a ne angaja în facerea de bine” în viaţa noastră cotidiană, cu nădejdea „învierii de obşte”, slăvim Dumnezeirea în Trei Ipostasuri cu cântări dumnezeieşti: „Părinte Atotţiitorule şi Cuvinte şi Duhule, Fire ceea ce eşti una în trei Ipostasuri, mai presus de fiinţă şi de Dumnezeire. Întru Tine ne-am botezat şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii” (Canonul Paştilor, cântarea a 8-a).

 

† Bartolomeu al Constantinopolului, Preşedinte

 

 

†Teodor al Alexandriei

 

†Teofil al Ierusalimului

 

†Irineu al Serbiei

 

†Daniel al României

 

†Hrisostom al Noii Iustiniane şi al întregului Cipru

 

†Ieronim al Atenei şi al întregii Elade

 

†Sava al Varşoviei şi al întregii Polonii

 

†Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii

 

†Rastislav al Prešovului, al ţinuturilor Cehe și Slovaciei Delegația Patriarhiei Ecumenice

Delegația Patriarhiei Alexandriei Delegația Patriarhiei Ierusalimului Delegația Bisericii Serbiei Delegația Bisericii României Delegația Bisericii Ciprului Delegația Bisericii Greciei Delegația Bisericii Poloniei Delegația Bisericii Albaniei

Delegația Bisericii ţinuturilor Cehe și Slovaciei

 

 

1.3  Misiunea Bisericii în lumea contemporană

Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității     și     dragostei     între     popoare     și     la     înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură

 

„Fiindcă Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar nu este

din lume” (Ioan 17, 11, 14-15). În calitate de Trup al Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu (Ioan Gură de Aur, Omilie înainte de plecarea în exil, II, PG 52, 429), Biserica este „prezența” vie, semnul și chipul Împărăției lui Dumnezeu în Treime, în istorie, care binevestește

făptura cea nouă” (2 Corinteni 5, 17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește toată dreptatea” (2 Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor (ai oamenilor) și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21, 4-5).

 

Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie adunând

laolaltă” (1 Corinteni11, 20) fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați (Ioan 11,  52),  fără  deosebire  de  rasă,  sex,  vârstă,  origine socială sau orice altă condiție, într-un trup în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28; Coloseni 3, 11), într- o lume a reconcilierii, păcii și dragostei.

 

Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturii celei noi”, a lumii transfigurate, prin sfinții săi, care, prin asceză și prin virtuțile lor, au devenit încă din această viață chipuri ale Împărăției lui Dumnezeu, demonstrând și asigurând astfel că așteptarea unei lumi a păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și prin nevoința duhovnicească a omului.

 

Inspirată continuu de această așteptare și această pregustare a Împărăției  lui  Dumnezeu,  Biserica  nu  rămâne  indiferentă  față  de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la suferințele și la problemele lui existențiale, ridicând, ca Domnul ei,

 

 

durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și   vin   (Luca 10,   34)   „prin   cuvânt    de    răbdare    și mângâiere” (Romani15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3, 17; 12, 47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia  Împărăției  lui  Dumnezeu,  nădejdea  și  încredințarea  că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie lăsat să-i dicteze cursul.

 

Transmiterea mesajului evanghelic privind ultima poruncă a lui Hristos „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să  păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19) reprezintă misiunea durabilă a Bisericii. Această misiune nu trebuie desfășurată cu agresivitate sau prin diferite forme de prozelitism, ci cu dragoste, smerenie și respect pentru identitatea fiecărei persoane și particularitatea culturală a fiecărui popor. Toate Bisericile Ortodoxe trebuie să contribuie la efortul misionar.

 

Bazându-se   pe   aceste   principii   și   cu   ansamblul   experienței   și   al învățăturii   tradiției   sale   patristice,   liturgice   și   ascetice,   Biserica Ortodoxă  participă  la  grijile  și  la  temerile  care  preocupă  pe  omul contemporan, cu privire la probleme existențiale fundamentale, dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru ca pacea lui Dumnezeu

care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), reconcilierea și dragostea să stăpânească în lume.

 

A.  Valoarea persoanei umane

 

  1. Valoarea persoanei  umane,  care  decurge  din  creația  omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii, care au aprofundat taina iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, macrocosmos în microcosmos, ca un alt înger, un închinător  cu  fire  dublă,  un  contemplator  al  creației  vizibile, un   inițiat   al   lumii   inteligibile,   împărat   peste   toate   de   pe pământ, (…) o ființă vie în această lume aspirând la o alta,

 

 

încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2, 15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A).

 

Fiindcă   așa   cum   în   vechiul   Adam   a   fost   cuprins   întreg   neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Cel Unul-Născut S-a făcut om … ca să ne recapituleze și să urce la starea de la început neamul căzut al oamenilor”, (Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învățătură a Bisericii este sursa inepuizabilă a oricărui efort creștin de apărare a valorii și demnității persoanei umane.

 

  1. Pe această bază, cooperarea intercreștină este indispensabilă în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles, în aceeași măsură, binele păcii, astfel încât eforturile pacifiste ale tuturor creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă greutate și putere.
  2. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premisă pentru o colaborare mai extinsă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea și cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și conviețuirea socială  a  popoarelor,  fără  a  implica  orice  tip  de sincretism religios.
  3. Suntem  încredințați     că,     fiind împreună     lucrători     cu Dumnezeu (1 Corinteni3, 9), putem progresa în această slujire împreună cu toți oamenii de bună voință, care iubesc pacea plăcută  lui  Dumnezeu,  spre  binele  societății  umane,  la  nivel local, național și internaționa Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5, 9).

 

B.  Libertate și responsabilitate

 

  1. Libertatea este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om. Cel ce l-a zidit pe om dintru început liber, l-a lăsat și cu voință liberă, îngrădindu-l numai prin legea poruncii (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 14, Despre

 

 

iubirea de săraci, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze spre desăvârșirea duhovnicească, dar implică, în același timp, și pericolul neascultării, adică al independenței față de Dumnezeu și, în consecință, al căderii, de unde provin și consecințele tragice ale existenţei răului în lume.

  1. Consecințele acestui  rău  sunt  imperfecțiunile  și  neajunsurile, care predomină în lumea contemporană: secularizarea, violența, degradarea vieţii morale, fenomene negative precum flagelul drogurilor și alte forme de dependență în special în cazul unor tineri de azi, rasismul, cursa înarmării, războaiele și catastrofele sociale cauzate de ele, opresiunea asupra unor grupuri   sociale,   comunități   religioase   şi   popoare   întregi, inegalitățile  sociale,  limitarea  drepturilor  omului  în  domeniul libertății   de   conștiință   și,   în   mod   particular,   în   domeniul libertății   religioase,   dezinformarea   și   manipularea   opiniei publice, sărăcia economică, distribuirea disproporționată sau absenţa completă a bunurilor esenţiale pentru trai, foametea care afectează milioane de oameni, deportările forţate de populaţii    şi    traficul    de    fiinţe    umane,    criza    refugiaților, distrugerea mediului, folosirea necontrolată a biotehnologiei genetice şi a biomedicinei la începutul, în timpul și la sfârșitul vieții  umane.  Toate  acestea  întrețin  angoasa  nesfârșită  în  care se zbate omenirea zilelor
  2. În fața  acestei  situații,  care  a  dus  la  degradarea  noţiunii  de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe este astăzi de a pune în valoare, prin predică, prin teologie, prin cultul său și prin   activitatea   sa   pastorală   adevărul   libertății   în   Hristo

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?” (1 Corinteni 10, 23-24; 29). Libertatea fără responsabilitate și fără dragoste duce în final la pierderea libertății.

 

C.  Despre pace și dreptate

 

  1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic centralitatea  păcii   și   dreptății   în   viața   oamenilor.   Însăși revelația   în   Hristos    este   caracterizată    ca   „Evanghelie   a

 

 

păcii” (Efeseni 6, 15), fiindcă Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17) și a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2, 14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Fiindcă pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unității  organice  a  neamului  omenesc  și  a  lumii  în  Hristos;  al universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii creștine între oameni şi popoarele lumii. Adevărata pace este rodul stăpânirii pe pământ a tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pentru care Biserica Ortodoxă se roagă totdeauna în cererile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință.

  1. Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de

Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12, 27), se roagă totdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Sfântul  Vasile cel  Mare adaugă:  „nici eu nu  aș putea crede că fără dragoste reciprocă și fără ca să fac tot ce este cu putință pentru a trăi în pace cu toți m-aș putea socoti slujitor vrednic al lui Iisus Hristos” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B). Acest lucru este, după același Sfânt Părinte, atât de firesc pentru un creștin, încât se poate spune „că nimic nu este atât de propriu unui creștin decât să facă pace” (Epistola PG 32, 528B). Pacea lui Hristos  este  puterea  tainică  ce  își  are  sursa  în  reconcilierea omului cu Tatăl său Ceresc, prin purtarea de grijă a lui Iisus care lucrează toate în toți și aduce pacea negrăită și dinainte de veac hotărâtă și ne împacă pe noi cu Sine și în Sine cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numirile dumnezeiești, 11, 5. PG 3, 953AB).

  1. Trebuie să subliniem, în același timp, că darurile spirituale ale păcii și dreptății depind și de conlucrarea omului. Sfântul Duh acordă daruri duhovnicești atunci când omul caută prin

 

 

pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri ale păcii și dreptății se realizează acolo unde creștinii fac eforturi în lucrarea   credinței,   dragostei   și   speranţei   în   Iisus   Hristos, Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1, 3).

  1. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordiile, crimele și războaiele și consecințele lor Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, ci și boala însăși, care este păcatul.
  2. În același timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot  ceea  ce  este  în  mod   real   în   slujba   păcii  (cf. Romani 14, 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele, care constituie familia umană. Ea împreună-pătimește cu toți oamenii,  din diferite părți ale lumii, care sunt  lipsiți de binele păcii și al dreptății.

 

D.  Pacea și împiedicarea războiului

 

  1. Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, pe care îl consideră consecință a răului și a păcatului în lume: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele  voastre   care   se   luptă   în   mădularele  voastre?” (Iacov 4, 1). Fiecare război constituie o amenințare distructivă pentru creație și pentru viață.

 

Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează moartea unui număr incalculabil de ființe umane, ci, mai mult, pentru că  viața  supraviețuitorilor  ar  deveni  insuportabilă.  Acestea  ar  cauza boli incurabile, mutații genetice și  alte efecte negative,  care  ar afecta grav generațiile viitoare.

 

Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și toate formele de armament, ce creează o iluzie de supremație și de dominare asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și de lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

 

 

  1. Biserica lui Hristos, considerând în primul rând războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează orice   inițiativă   și   orice   efort   de   evitare   și   prevenire   a războiului, prin dialog și orice alte mijloace potrivite. În cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va continua să se roage și să poarte grijă pastorală de  fiii săi care  sunt  implicați  în  conflicte  militare  pentru  apărarea vieții  și  a  libertății  lor,  depunând  toate  eforturile  pentru restabilirea păcii cât mai repede
  2. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de conflicte și de războaie, motivate de fanatism, bazat pe principii religioase. Tendința permanentă de creștere a opresiunilor și persecuțiilor împotriva creștinilor și a altor comunități din  cauza  credinței  lor,  în  Orientul  Mijlociu  și în  alte  părți,  precum și  dezrădăcinarea  creștinismului  din leagănul său istoric suscită o preocupare profundă. Astfel, sunt  amenințate  relațiile  interreligioase  și  internaționale existente și, în același timp, mulți creștini sunt forțați să-și părăsească locuințele. Ortodocșii din lumea întreagă suferă împreună cu frații lor creștini și cu toți ceilalți persecutați în   această   regiune   și   fac   apel   la   găsirea   unei   soluții echitabile și permanente a problemelor din re

 

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

 

E.  Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

 

  1. Domnul, Regele dreptății (c Evrei 7, 2-3), dezaprobă violența și nedreptatea (cf. Psalm 10, 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Marcu 25, 41-46; Iacov 2, 15-16). În Împărăția Sa – care este închipuită și prezentă în Biserica Sa pe pământ – nu este niciun loc pentru ură, dușmănie sau intoleranță (cf. Isaia 11, 6; Romani 12, 10).
  2. Poziția Bisericii Ortodoxe față de acest subiect este foarte clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Faptele Apostolilor 17, 26) și că în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai

 

 

este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi” (Galateni 3, 28). La întrebarea „cine este aproapele meu?”, Hristos a răspuns prin parabola samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Astfel, El ne-a învățat să înlăturăm orice barieră de dușmănie și de prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent  de  culoare, religie, rasă,  gen, naționalitate sau limbă – este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi are drepturi egale în  societate.  Potrivit învățăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane.

  1. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și tratamentului egal al oamenilor, urmărește să aplice aceste principii în lumina învățăturii sale despre Sfintele Taine, despre familie, despre locul bărbatului și al femeii în Biserică și despre valorile tradiției  bisericești  în  genera  Biserica  are  dreptul  să dea mărturie despre învățătura sa în spațiul public.

 

F.   Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în

slujire

 

  1. Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod activ de toți oamenii care au nevoie de ajutor, de cei flămânzi, de săraci, de bolnavi, de persoane cu dezabilități, de persoane în vârstă, de cei oprimați, de captivi, de prizonieri, de cei fără adăpost, de orfani, de victimele catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și ale oricărei forme contemporane de sclavagis Eforturile Bisericii Ortodoxe pentru depășirea sărăciei extreme și a  nedreptății  sociale  sunt  o  expresie  a  credinței  sale  și  o slujire adusă Domnului Însuși, Care se identifică, astfel, cu toți oamenii, mai cu seamă cu cei în nevoi: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,   40).   Biserica   poate   coopera   cu   toate   instituțiile sociale în întreaga diversitate a slujirii sale sociale.
  2. Antagonismele și  ostilitățile  din  lume  conduc  la  nedreptate  și inegalitate   în   ceea   ce   privește   participarea   oamenilor   și   a națiunilor la bunurile creației divine. Ele privează milioane de oameni  de  bunurile  de  primă  necesitate  și  duc  la  sărăcirea

 

 

personalității    umane.    Ele    provoacă    migraţii    masive    de populații,  dau  naștere  la  conflicte  etnice,  religioase  și  sociale, care amenință coeziunea internă a societăților umane.

  1. Biserica nu poate să rămână indiferentă la procesele economice care influențează negativ întreaga omenire. Biserica insistă asupra necesității  de  a  fonda  economia  pe  principii  morale  și, de asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul, urmând învățătura Apostolului Pavel „fiindcă ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35). Sfântul Vasile cel Mare scrie că „în munca sa, fiecare trebuie să aibă drept scop slujirea  celor  aflați  în  nevoi  și  nu  folosul  propriu”  (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile cele mari, PG 31, 1025 A).
  2. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește în mod dramatic din cauza crizei economice, care, de obicei, este rezultatul unei speculații necontrolate  din  partea  anumitor  reprezentanți  ai unor cercuri financiare, a acumulării de bogăție în mâinile unui număr   mic    de    persoane   și   a   unei   activități   economice pervertite, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană,  nu  servește  în  final  necesităților  reale  ale  omenirii.  O economie viabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și cu solidaritatea socială.
  3. În aceste condiții tragice, se înțelege imensa responsabilitate a Bisericii în lupta împotriva foametei și a tuturor formelor de sărăcie din  lume.  Acest  fenomen  al  epocii  noastre,  când  țările trăiesc într-un sistem de economie globalizată, scoate în evidență criza gravă de identitate a lumii moderne. Foametea nu  pune  în  pericol  numai darul  dumnezeiesc  al  vieții  pentru popoare întregi, ci afectează, de asemenea, demnitatea înaltă a persoanei umane și, în același timp, aduce ofensă lui Dumnezeu Însuși. Din această cauză, dacă grija pentru propria noastră hrană este un subiect material, grija pentru hrana aproapelui nostru este un subiect de ordin spiritual (Iacov 2, 14-18). Este, deci, o datorie a tuturor Bisericilor Ortodoxe să manifeste solidaritate și să organizeze ajutorarea de o manieră eficientă față de frații în nevoi.
  4. Sfânta Biserică a lui Hristos, care uneşte în trupul său sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarității

 

 

umane și o cooperare mai intensă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

  1. Biserica este îngrijorată, în acelaşi timp, de impunerea asupra omenirii a unui mod de viață din ce în ce mai consumist, lipsit de orice suport al valorilor morale creștine. În acest sens, acest consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a memoriei lor istorice și la uitarea tradițiil
  2. Mijloacele de comunicare în masă (mass-media) cad adesea sub controlul ideologiei  globalismului  liberal  și  devin  promotoare ale  unei  ideologii  consumiste  și  ale  imoralității.  Cazurile  de tratare fără respect, chiar blasfemiatorie, a valorilor religioase provoacă  discordii  și  revolte  în  sânul  societății,  suscitând  o anumită neliniște. Biserica previne pe credincioșii ei de pericolul   manipulării   conștiințelor   prin   mass-media   și   de folosirea   acestora   nu   pentru   apropierea   dintre   oameni   și popoare, ci pentru manipularea
  3. În transmiterea învățăturii sale și în împlinirea misiunii sale mântuitoare pentru omenire, Biserica se confruntă din ce în ce mai frecvent cu manifestări ale secularizării. Biserica lui Hristos este chemată să exprime din nou și să pună în evidență mărturia sa profetică în lume, bazată pe experiența credinței, amintind astfel  adevărata  sa  misiune,  prin  vestirea Împărăției lui   Dumnezeu   și   cultivarea   conștiinței   unității   turmei   sale. Astfel se deschid perspective largi, deoarece, ca element esențial al învățăturii sale eclesiologice, ea promovează lumii fragmentate comuniunea și unitatea euharistică.
  4. Voința unei creșteri constante a prosperității și a unui consum neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și o epuizare a lor. Lumea, creată de Dumnezeu și dată omului „ca să o lucreze şi să o păzească” (cf. Facerea 2, 15), este supusă consecințelor păcatului omenesc: „Fiindcă făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 20-22).

 

 

Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de încălzirea  globală,  face  imperativă  obligația  Bisericii  de  a  contribui, prin  mijloacele  spirituale  de  care  dispune,  la  protejarea  creației  lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane. Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și la distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Psalm 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării   creației   lui   Dumnezeu   prin   cultivarea   responsabilității omului față de mediul înconjurător, dăruit de Dumnezeu, evidențiind valoarea virtuților chibzuielii și cumpătării. Trebuie să ne amintim că nu  doar  generațiile  actuale  ci  și  cele  viitoare  au  dreptul  la  bunurile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul.

 

  1. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare științifică a lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, pe lângă această afirmație, Biserica Ortodoxă subliniază, în același timp, și pericolele pe care le implică anumite realizări științifice. Biserica Ortodoxă consideră că omul de știință este liber să facă cercetări, dar și trebuie să întrerupă cercetarea atunci când sunt încălcate principiile creștine și umane: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”  (1 Corinteni 6, 12); „Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea teologică1, 4 PG 36, 16C). Acest punct de vedere al Bisericii se dovedește a fi din mai  multe  rațiuni  indispensabil  pentru  delimitarea  corectă  a libertății  și  pentru  valorificarea  roadelor  științei,  în  aproape toate   domeniile   ei,   și   în   special   în   biologie,   în   care   sunt preconizate atât succese, cât şi riscuri. În acelaşi timp, subliniem caracterul sacru de necontestat al vieţii umane, încă de la conceperea
  2. Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea rapidă a ştiinţelor biologice, precum şi a biotehnologiilor legate de acestea. Multe realizări ale acestora sunt considerate benefice pentru om, deși provoacă dileme de natură morală, în timp ce altele sunt considerate neacceptabile. Biserica Ortodoxă consideră că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de țesuturi și  de  organe  și  că  el  nu  este  determinat  numai  de factori Omul este creat „după chipul lui Dumnezeu

 

 

(Facerea 1, 27) și ar trebui tratat cu respectul ce i se cuvine. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atât în timpul cercetărilor științifice, cât și al aplicării în practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie apărate dreptul absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect și onoare în orice stadiu  al  vieții  sale  și  voința  lui  Dumnezeu,  așa  cum  a  fost descoperită  prin  creație.  Cercetarea  trebuie  să  țină  cont  de principiile  morale  și  spirituale  și  de  învățăturile  creștine.  În același timp, trebuie arătat  respectul  imperios pentru  întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu ( cf. Facerea 2, 15).

  1. În aceste vremuri ale secularizării, se observă în special necesitatea  de    a    sublinia    importanța    sfințeniei    vieții    în perspectiva    crizei    spirituale,    ce    caracterizează    civilizația modernă.  Confuzia  între  libertate  și  viața  libertină  duce  la creșterea  criminalității,  a  distrugerii  și  a  profanării  lucrurilor demne  de  cinste și  la  dispariția  respectului  față  de  libertatea aproapelui și față de sacralitatea vieții. Tradiția ortodoxă, fiind formată  prin  experiența  practică  a  adevărurilor  creștine,  este purtătoare de spiritualitate și de caracter ascetic, ce trebuie evidențiate și promovate în mod special în zilele
  2. Grija pastorală specială a Bisericii pentru educarea tineretului în Hristos este continuă și neschimbată. Este de la sine înțeleasă extinderea  responsabilității  pastorale  a  Bisericii  față de  instituția  familiei,  dăruită  de  Dumnezeu,  deoarece  ea  s-a bazat întotdeauna și în mod necesar pe Sfânta Taină a Cununiei creștine, ca unire dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5, 32). Aceasta devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare în anumite țări și de justificare teologică în anumite comunități creștine  a  formelor  de  coabitare  opuse  tradiției  și  învățăturii creștine. Biserica, așteptând recapitularea tuturor în Trupul lui Hristos, reamintește tuturor oamenilor care vin în lume că Hristos se va întoarce la a Doua Sa Venire „să judece viii şi morţii” (1 Petru 4, 5) și că „împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 33).
  3. În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul profetic și pastoral al Bisericii, cuvântul mântuitor al Crucii și al Învierii, se adresează inimii omului și îl cheamă să adopte și să

 

 

trăiască, împreună cu Apostolul Pavel, toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4, 8). Biserica propune iubirea jertfelnică a Domnului Său Răstignit, ca singura  cale  spre  o  lume  a  păcii,  a  dreptății,  a  libertății  și  a solidarității  între  oameni  și  popoare,  ale  căror  ultimă  măsură este  întotdeauna  Domnul  Care  S-a  jertfit  pentru  viața  lumii (cf. Apocalipsa 5, 12), adică iubirea nemărginită a lui Dumnezeu în Treime, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

 

 

1.4  Diaspora Ortodoxă

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a ocupat cu tema organizării canonice a Diasporei Ortodoxe. Astfel, a discutat documentele referitoare la Diaspora Ortodoxă și Regulamentul de Funcționare a Adunărilor Episcopale în Diaspora, înaintate de cea de- a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy, 2009) și de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale (21-28 ianuarie 2016), aprobându-le cu mici amendamente, după cum urmează:

 

  1. a) Se afirmă că este voința comună a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe ca problema Diasporei Ortodoxe să fie rezolvată cât mai curând posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu eclesiologia ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii

 

  1. b) De asemenea, se afirmă că în faza actuală nu este posibil, din motive istorice şi pastorale, să se treacă imediat la ordinea strict canonică a Bisericii în această problemă, adică existenţa unui singur episcop în acelaşi loc. Din acest motiv, se decide păstrarea Adunărilor Episcopale, stabilite de cea de-a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă până la  momentul  potrivit,  când  toate  condițiile  vor  fi împlinite, pentru a aplica rigoarea canonică (acrivia).

 

  1. a) Adunările Episcopale ale regiunilor menționate mai jos sunt alcătuite din  toţi  episcopii  recunoscuți  canonic  din  fiecare  regiune, care vor continua să se supună jurisdicțiilor canonice cărora se supun în

 

  1. Aceste Adunări vor fi alcătuite din toţi episcopii din fiecare regiune aflaţi în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe şi vor fi prezidate de cel dintâi dintre ierarhii Bisericii Constantinopolului iar, în absenţa acestora, în conformitate cu ordinea dipticelor. Aceste Adunări vor avea un Comitet Executiv alcătuit din cei dintâi ierarhi ai diferitelor jurisdicţii existente în regiune.

 

  1. Activitatea şi responsabilitatea acestor Adunări Episcopale va fi grija pentru manifestarea unităţii Ortodoxiei, pentru dezvoltarea acţiunii comune a tuturor ortodocşilor din fiecare regiune, care să se

 

 

adreseze nevoilor pastorale ale ortodocşilor care trăiesc în acea regiune, pentru reprezentarea comună a tuturor ortodocşilor în raport cu alte credinţe religioase şi cu societatea din regiune în ansamblul ei, pentru cultivarea cunoaşterii teologice şi a educaţiei bisericeşti etc. Deciziile asupra acestor subiecte vor fi luate prin consensul Bisericilor reprezentate în acea Adunare.

 

  1. Regiunile în care se vor crea Adunări Episcopale, într-o primă etapă, sunt stabilite după cum urmează:

 

  1. Canada
  2. Statele Unite ale Americii
  • America Latină
  1. Australia, Noua Zeelandă şi Oceania
  2. Marea Britanie şi Irlanda
  3. Franţa
  • Belgia, Olanda şi Luxemburg
  • Austria
  1. Italia şi Malta
  2. Elveţia şi Liechtenstein
  3. Germania
  • Ţările Scandinave (cu excepţia Finlandei)
  • Spania şi Portugalia

 

  1. Episcopii din  Diaspora,  care  trăiesc  în  Diaspora  și  au  în  grijă pastorală parohii în mai multe regiuni, vor fi membri ai Adunărilor Episcopale și ai regiunilor acestora.

 

  1. Adunările Episcopale nu le anulează episcopilor membri competenţele lor administrative şi caracterul canonic şi nici nu le restricţionează drepturile în Diaspora. Adunările Episcopale au ca scop formularea unei poziţii comune a Bisericii Ortodoxe asupra diferitelor probleme. Episcopii membri nu sunt opriţi în nici un caz să rămână în continuare răspunzători faţă de propriile lor Biserici şi de a exprima opiniile propriilor lor Biserici în lumea din afară.

 

  1. Preşedinţii Adunărilor Episcopale convoacă şi prezidează toate întrunirile comune ale Episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative etc.). În ceea ce priveşte problemele de interes mai general ce necesită o abordare panortodoxă, cu aprobarea

 

 

Adunării Episcopale, preşedintele Adunării le va transmite Patriarhului Ecumenic pentru acţiuni panortodoxe ulterioare.

 

  1. Bisericile Ortodoxe sunt obligate să nu promoveze acţiuni care ar putea împiedica procesul prezentat mai sus pentru o rezolvare canonică a problemei Diasporei, cum ar fi conferirea arhiereilor unor titluri deja existente, şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale şi restabilirea ordinii canonice normale în

 

Regulamentul de Funcţionare a Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă

 

 

 

Articolul 1

 

 

  1. Toţi episcopii ortodocşi din fiecare regiune, din regiunile definite de Sfântul și  Marele  Sinod  al  Bisericii  Ortodoxe,  aflați  în  comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, formează fiecare Adunare Episcopală.

 

 

  1. Episcopii ortodocşi care nu au rezidenţă în regiune, dar care au slujire pastorală în parohiile din regiune, sunt, de asemenea, membri ai Adunării

 

 

  1. Episcopii retrași şi episcopii vizitatori în Regiune, în măsura în care întrunesc cerinţele paragrafului (1), pot fi invitaţi să participe la Adunare, dar fără drept de

 

Articolul 2

 

 

Scopul Adunării Episcopale este să manifeste unitatea Bisericii Ortodoxe, să promoveze cooperarea între Biserici în toate aspectele slujirii pastorale şi să menţină, să păstreze şi să dezvolte interesele comunităţilor dependente de episcopii ortodocşi canonici din Regiune.

 

 

Articolul 3

 

 

Adunarea Episcopală va avea un Comitet Executiv alcătuit din primii episcopi ai fiecărei Biserici canonice din Regiune.

 

Articolul 4

 

 

  1. Adunarea Episcopală şi Comitetul său Executiv vor avea un preşedinte, unul sau doi vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, precum şi oricare altă funcţie de responsabilitate pe care o poate desemna
  2. Preşedintele este ex officio primul dintre episcopii Patriarhiei Ecumenice iar, în absenţa acestuia, cei conform dipticelor. Preşedintele Adunării Episcopale convoacă întrunirile, conduce activitatea acesteia şi prezidează la concelebrări. În ceea ce priveşte problemele discutate în timpul întrunirii Adunării Episcopale asupra cărora s-a ajuns la o decizie unanimă, preşedintele (sau un alt membru al Adunării Episcopale desemnat de acesta) prezintă Statului, societăţii şi altor organizaţii religioase poziţia comună a Bisericii Ortodoxe din regiune.
  3. Vicepreşedintele sau vicepreşedinţii sunt numiţi ex officio dintre episcopii membri ai Adunărilor, din rândul Bisericilor ce urmează în ordinea dipticelor Bisericilor Ortodoxe. Secretarul, trezorierul şi cei cu alte funcţii de responsabilitate sunt aleşi de Adunare şi pot să nu facă parte din rândul

 

Articolul 5

 

 

  1. Competenţele Adunării Episcopale sunt următoarele:
    1. să vegheze şi să contribuie la păstrarea unității Bisericii Ortodoxe din regiune în ce priveşte obligaţiile sale teologice, eclesiologice, canonice, spirituale, filantropice, educaţionale şi
    2. coordonarea şi promovarea activităţilor de interes comun în domeniile păstoririi, catehezei, vieţii liturgice, publicaţiilor religioase, mass-media, educaţiei religioase etc.
    3. relaţiile cu alte eterodocșii și cei de alte religii.
    4. tot ceea ce ţine de obligaţiile Bisericii Ortodoxe în relaţiile sale cu

 

 

societatea şi autoritățile de stat.

  1. pregătirea unui plan de organizare a ortodocşilor din regiune pe o bază canonică.
  1. Definirea ariei acestor competenţe nu trebuie să interfereze în nici un caz cu responsabilitatea fiecărui episcop faţă de jurisdicţia sa eparhială sau să restricţioneze drepturile Bisericii sale, inclusiv în privinţa relaţiilor sale cu organismele internaţionale, guvernele, societatea civilă, mass-media, celelalte confesiuni, cu alte organisme naţionale şi interconfesionale, precum şi cu alte

În privinţa problemelor lingvistice, educaţionale şi pastorale ale unei anumite Biserici, Adunarea Episcopală poate coopera, de asemenea, cu autoritatea eclesiastică a Bisericii respective, astfel încât diversitatea tradiţiilor naţionale să poată asigura unitatea Ortodoxiei în comuniunea de credinţă şi în legătura dragostei.

 

Articolul 6

 

 

  1. Adunarea Episcopală acceptă şi înregistrează alegerea episcopilor din regiune, precum şi relaţia lor cu preasfintele Biserici Ortodoxe autocefale.
  2. Ea examinează şi determină statutul canonic al comunităţilor locale din regiune care nu au legătură cu preasfintele Biserici Ortodox autocefale.
  3. Ea trebuie să înregistreze orice decizie legată de clerici, pronunţată de episcopii lor, pentru ca această decizie să fie aplicată în cadrul tuturor Bisericilor Ortodoxe din

 

Articolul 7

 

 

  1. Adunarea Episcopală se întruneşte cel puţin o dată pe an, la invitaţia preşedintelui. Ea se poate întruni, de asemenea, ori de câte ori Comitetul Executiv consideră necesar, sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii Adunării.

 

 

  1. Comitetul Executiv se întruneşte o dată la trei luni şi de câte ori este necesar, la invitaţia preşedintelui sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii săi.

 

 

 

  1. În absenţa unor circumstanţe excepţionale, invitaţiile pentru convocarea Adunării Episcopale trebuie trimise cu două luni înainte, iar pentru convocarea Comitetului Executiv, cu o săptămână înainte. Ele trebuie însoţite de ordinea de zi şi de documentele legate de aceasta.
  2. Ordinea de zi trebuie aprobată la prima sesiune a Adunării şi nu poate fi modificată decât printr-o hotărâre luată de majoritatea absolută a membrilor prezenţi.

 

Articolul 8

 

 

Cvorumul necesar pentru Comitetul Executiv este de două treimi, iar pentru Adunare, majoritatea absolută a membrilor, incluzând preşedintele.

 

Articolul 9

 

 

Lucrările Adunării Episcopale se desfășoară în conformitate cu principiile tradiţiei sinodale ortodoxe sub conducerea preşedintelui, care are responsabilitatea de a supraveghea implementarea deciziilor acesteia.

 

Articolul 10

 

 

  1. Deciziile Adunării   Episcopale    sunt   luate   prin
  2. Problemele de interes mai general, care necesită, cu aprobarea Adunării Episcopilor, o abordare panortodoxă, sunt transmise Patriarhului Ecumenic de către preşedintele Adunării, pentru acţiune conform practicii panortodoxe în

 

Articolul 11

 

 

  1. Prin decizia Adunării Episcopale, membrii acesteia se pot constitui în Comisii pentru probleme misionare, liturgice, pastorale, financiare, educaţionale, ecumenice etc., prezidate de unul dintre episcopii

 

 

membri ai Adunării.

  1. Membrii acestor Comisii, clerici sau laici, sunt desemnați de către Comitetul Executiv. În plus, consilieri şi experţi pot fi invitaţi să participe la Adunarea Episcopală sau la Comitetul Executiv, fără drept de

 

Articolul 12

 

 

  1. Adunarea Episcopală poate stabili propriul său Regulament intern pentru a completa şi amenda prevederile de mai sus, în conformitate cu nevoile regiunii şi cu respectarea dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe.
  2. Toate problemele juridice şi financiare legate de funcţionarea Adunării sunt decise în contextul legilor civile ale ţărilor din regiunea în care membrii Adunării îşi exercită jurisdicţia.

 

Articolul 13

 

Formarea unei noi Adunări Episcopale, divizarea sau desfiinţarea unei Adunări Episcopale existente sau fuziunea a două sau mai multe Adunări au loc numai prin decizia Sinaxei întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la cererea unei Biserici sau a preşedintelui unei Adunări Episcopale adresată Patriarhului Ecumenic.

 

 

1.5  Autonomia şi modul ei de proclamare

 

 

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul

Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează.

 

Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă

la:

 

  1. noţiunea, conţinutul şi diferitele forme ale instituţiei

Autonomiei;

  1. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locală, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii Autocefale, de care aparţine;
  2. competenţa exclusivă a Bisericii Autocefale de a începe şi încheia procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția  sa  canonică;  Bisericile  Autonome  nu  se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;
  3. consecinţele acestui act eclezial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica Autocefală, de care aparţine, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale;

 

  1. Instituţia Autonomiei exprimă, din punct de vedere canonic, statutul de independenţă relativă sau parţială al unei părţi ecleziale specifice în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale de care aparţine
  2. Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclezială s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii Autonome  cu       Biserica       Autocefală       de       care
  3. Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii Autocefale, al cărei Întâistătător este pomenit de către Întâistătătorul Bisericii Autonome şi de care acesta (din urmă n.tr.) depinde în mod canonic.
  4. În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de

 

 

aplicare a ei în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependenţă al Bisericii Autonome faţă de Biserica Autocefală.

  1. În unele forme de autonomie, gradul de dependenţă al Bisericii Autonome se exprimă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului ei la Sinodul Bisericii

 

  1. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii Autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă.

 

Astfel:

  1. Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti, canonice şi pastorale necesare, depune cererea sa în acest sens la Biserica Autocefală de care depinde, explicând motivele importante care au impus înaintarea cererii sale;

 

 

  1. La primirea cererii, Biserica Autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, ea eliberează Tomosul respectiv, care stabileşte limitele geografice şi relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească.

 

 

  1. Întâistătătorul Bisericii Autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii Autonome.
  2. În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica Autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii Autocefale de la care a primit

 

 

  1. Fiecare Biserică Autocefală poate să acorde statutul de autonomie numai în limitele circumscripției sale teritoriale canonice. În spaţiul Diasporei Ortodoxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după un consens panortodox asigurat de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în

 

 

 

  1. În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei din partea fiecăreia, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să identifice soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în

 

  1. Consecinţele pentru Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica Autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele:

 

  1. Întâistătătorul Bisericii Autonome pomeneşte doar numele Întâistătătorului Bisericii

 

  1. Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în

diptice.

 

  1. Biserica Autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica Autocefală.

 

  1. Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi, instalaţi şi judecaţi de organismul bisericesc competent propriu. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii Autonome în acest sens, aceasta este asistată de către Biserica Autocefală de care

 

 

1.6  Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la

aceasta

 

I.  Căsătoria ortodoxă

 

  1. Instituția  familiei    este    amenințată    astăzi    de    fenomenul secularizării precum și de relativismul mora Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă.
  2. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de  drept  divin,  pentru  că  a  fost  instituită  în  același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2, 23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32).
  3. Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare  a   curăției   ei   (c Efeseni 5,   2-5; 1   Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).
  4. Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel

 

 

mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale,   pentru   că   ea   îi   include   în   ordinea   Împărăției Preasfintei   Treimi.   O   condiție   prealabilă   a   cununiei   este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu.

  1. Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională  firească,  ci  o  forță  spirituală  esențială  și creatoare  pentru  instituția  sfântă  a  familiei.  Numai  aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății.
  2. Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și  urmând   modelul   de   blândețe   al   Apostolului   neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei. Sensibilitatea pastorală este necesară nu numai   pentru   că   tradiția   biblică   determină   relația   dintre legătura  firească  a  căsătoriei  și  taina  Bisericii,  ci  și  pentru  că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie, care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de Biserică.
  3. În  condițiile   contemporane,   atât   de   dificile   pentru   Taina Cununiei  și  instituția  sfântă  a  familiei,  episcopii  și  păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea slăbită  din  cauza  diferitelor  dificultăți,  consolidând  instituția

 

 

familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).

  1. În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi.
  2. Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă  trebuie  tratați  cu  responsabilitatea  pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din
  3. Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu  persoane tr.)  de  același  gen,  precum  și  nici  o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.
  4. Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de  bunăvoinţă să  apere fidelitatea față de  sacralitatea familiei.

 

 

 

 

II.  Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

 

 

 

În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.

 

  1. Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil  sau  anulată,  precum  și  a  treia  căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii;
  2. Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este strict interzisă;
  3. Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie;
  4. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși

sau                      ne-creștini,                        s-a                      hotărât:

  1. Căsătoria  între   ortodocși   și   ne-ortodocși   este   interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
  2. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.
  • Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei

 

 

  1. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica  bisericească  trebuie  să  țină  cont,  în  egală măsură,  de  prescripțiile  legislației  civile  cu  privire  la  acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

 

***

 

acrivie – rigoare, stricteţe.

 

iconomie – pogorământ, îngăduinţă.

 

 

1.7   Importanţa postului şi respectarea lui astăzi

 

  1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, fiindcă el a fost instituit în paradis” (Despre post. Cuvântul 1, 3. PG 31, 168 A). El este o mare nevoință duhovnicească şi cea mai bună expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi întreaga tradiţie patristică, a afirmat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viaţa duhovnicească a omului şi pentru mântuirea lui. Pe parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiţia şi învăţătura patristică despre post, pentru trezvia continuă şi neîncetată a omului şi dedicarea lui pentru nevoința duhovnicească. Postul este prezentat în imnurile Triodului ca har prealuminat, armă nebiruită, temelie a luptelor duhovniceşti, cărarea cea bună a virtuților, hrană a sufletului, izvor a toată înțelepciunea, viețuire nestricăcioasă şi imitarea vieții îngerești, „mamă” a tuturor bunătăţilor şi virtuţilor.

 

  1. Ca instituţie foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-7) şi este afirmat în Noul Testament. Însuşi Domnul a postit timp de patruzeci de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) şi a dat povățuiri cu  privire  la  practicarea  postului  (Matei  6,  16-18).  În  Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de cumpătare, de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească (Marcu 1, 6; Faptele Apostolilor 13, 2; 14, 23; Romani 14, 21). Încă din perioada apostolică, Biserica a susţinut importanţa postului şi a fixat miercurea şi vinerea ca zile de post (Didahia 8, 1), şi, de asemenea, postul înainte de Paşti (Sf. Irineu de Lyon, în Eusebiu, Istoria Bisericească 5, 24, PG 20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească evidențiată de-a lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către Episcopul Vasilide, PG 10, 1277), ci şi în legătură cu numărul şi conţinutul altor perioade de post, adoptate sub influenţa unor factori diferiţi, mai ales de ordin liturgic şi monastic, cu scopul unei pregătiri adecvate înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post şi cult exprimă măsura şi scopul postului şi pune în valoare caracterul său spiritual, motiv pentru care toţi credincioşii sunt chemaţi să se conformeze,

 

 

fiecare după puterea și posibilităţile proprii, fără a permite, totuşi, libertatea de a neglija această instituţie sfântă: „Vezi să nu te abată cineva de la această cale a învăţăturii […]. Fiindcă dacă poţi să porţi jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ceea ce poţi. Cu privire la mâncăruri, ține ce poți” (Didahia 6, 1-3).

 

  1. Postul adevărat, ca nevoință duhovnicească, este legat de rugăciunea neîntreruptă şi de pocăinţa sinceră. „Pocăinţa fără post este nelucrătoare” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A), de asemenea, postul fără fapte de binefacere este mort; mai ales în vremea de astăzi, când distribuirea inegală şi nedreaptă a bunurilor lipseşte popoare întregi de însăşi pâinea zilnică. „Postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății. Să rupem încărcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe săracii cei fără case să-i ducem în casele noastre” (Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abţinere formală numai de la anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abţinerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abţinerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea, postul este un lucru bun” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31, 196 D).

 

Abţinerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum şi cumpătarea – nu numai cu privire la felul, dar şi la cantitatea alimentelor – constituie elementele vizibile ale luptei duhovniceşti, care este postul. „Postul este abţinere de la mâncare, după cum arată termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai mult sau mai puțin drepţi. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana este simbolul vieţii, iar lipsa de hrană este simbolul morţii, tot aşa şi noi oamenii trebuie să postim de cele lumești ca să murim față de lume şi, după aceasta, împărtășindu-ne de hrană dumnezeiască, vom trăi pentru Dumnezeu” (Clement Alexandrinul, Ecloge profetice, PG  9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.

 

 

  1. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de postire pentru credincioşi. Acesta activează participarea lor la ascultarea de Domnul, ca prin post „să primim prin respectare, ceea ce am pierdut prin nerespectare” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 45, La Sfintele Paşti, 28, PG 36, 661 A). Înțelegerea hristocentrică a caracterului spiritual al postului, în special al Postului  Mare,   este   o   regulă   generală   în   întreaga   tradiție patristică și este rezumată caracteristic de Sfântul Grigorie Palama: „Astfel, dacă posteşti, nu numai că vei pătimi şi vei muri împreună cu Hristos, dar vei şi învia şi vei împărăţi cu El în veşnicie; fiindcă devenit una cu El, prin participarea în asemănarea morţii Lui, vei fi părtaş învierii şi vei fi şi moştenitor al vieţii întru El” (Omilia 13, în Duminica a cincea a Postului, PG 151, 161).

 

  1. Potrivit tradiţiei ortodoxe, măsura desăvârşirii spirituale este

măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) şi oricine doreşte să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai de aceea, asceza şi nevoința duhovnicească nu se sfârșesc în viaţa spirituală, la fel cum nici desăvârşirea celor desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să răspundă, după puterile lor, acestui înalt ideal ortodox, pentru a se îndumnezei după har. Şi chiar şi aceştia, deşi împlinesc toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc că

suntem slujitori nevrednici şi am făcut ceea ce trebuie să facem” (Luca 17, 10). Conform învăţăturii ortodoxe despre viaţa duhovnicească, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a postului, ci să se încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu pentru slăbiciunile sale, în duhul smeririi de sine și pe deplin conştient de nevrednicia stării sale. Fiindcă este imposibil să se ajungă la viaţa duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

 

  1. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de folos pentru mântuire şi a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului, ca „păzitoare” de la Dumnezeu ale vieţii noi a credincioşilor în Hristos, împotriva uneltirilor  vrăjmaşului.  Urmând  Sfinţilor  Părinţi, Biserica păzeşte, ca şi mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi sfintele tradiţii; ea arată totdeauna sfintele posturi ca cea mai bună cale în efortul credincioşilor pentru desăvârşirea lor sufletească şi pentru mântuirea lor; ea susține necesitatea respectării de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului

 

 

Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al Înălţării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului şi al Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, precum şi toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către credincioşi.

 

  1. Totuşi, cu discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de postire și limitele iconomiei iubitoare de oameni. Drept urmare, ea a prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor, după judecata responsabilă şi grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale.

 

  1. Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza condiţiilor de viaţă, oricare ar fi acestea, mulţi credincioşi nu respectă toate hotărârile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a sfintelor rânduieli privind postul, fie generale, fie individuale, trebuie însă abordate de Biserică cu grijă pastorală, întrucât Dumnezeu „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea postului. De aceea, este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale, condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în procurarea unor alimente de post etc.) pentru a ușura, în aceste condiții  speciale,  „asprimea”  sfintelor  posturi.  Toate  acestea,  însă, trebuie să aibă loc în condiţiile menţionate mai sus şi fără a diminua importanţa postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie exercitat de Biserică cu multă atenţie şi, în orice caz, cu mai multă îngăduinţă în cazul acelor posturi pentru care tradiţia şi practica Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme. „(…) Este bine să posteşti în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În aceste situaţii să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să conduci cu forţa turma încredinţată de Dumnezeu; mai degrabă să fie folosite îndemnul, blândeţea şi cuvântul dres cu sare” (Sf. Ioan Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).

 

 

  1. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii. Credincioşii trebuie să se obişnuiască să postească în semn de pocăinţă, ca împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în alte împrejurări asemănătoare.

 

 

1.8  Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii

creştine.

 

  1. Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.

 

  • Biserica Ortodoxă îşi fundamentează unitatea pe faptul întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos şi pe comuniunea în Sfânta Treime şi în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică şi prin tradiţia patristică şi este trăită până astăzi în sânul ei. Biserica Ortodoxă are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă Bisericii caracterul ei
  • Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.
  • Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi la dezvoltarea ei ulterioară. De altfel, datorită spiritului ecumenic şi filantropic care o caracterizează, cerând după porunca divină,

ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4), Biserica Ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine. Astfel, participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.

  • Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a

 

 

căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor

şapte Sinoade Ecumenice, unitatea tuturor creştinilor.

  • Potrivit naturii  ontologice  a  Bisericii,  unitatea  sa  nu  poate      fi tulburată. Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică. Astfel, ea are o abordare favorabilă, atât din motive teologice, cât şi pastorale, faţă de dialogul teologic la nivel bilateral şi multilateral cu ceilalţi creştini şi, de o manieră mai generală, faţă de participarea la Mişcarea Ecumenică contemporană, având convingerea că pe calea dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos şi a comorilor sale duhovniceşti tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre
  • În spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ la dialogurile teologice oficiale şi, majoritatea dintre ele, în diferite organisme intercreştine naţionale, regionale şi internaţionale, în pofida crizei profunde prin care trece Mişcarea Ecumenică. Această activitate multidimensională a Bisericii Ortodoxe izvorăşte din sentimentul responsabilităţii şi din convingerea că înţelegerea reciprocă şi cooperarea sunt esenţiale „pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12).
  • Desigur, purtând dialoguri cu ceilalţi creştini, Biserica Ortodoxă nu ignoră dificultăţile unei asemenea acţiuni; mai mult, ea cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii  primare  şi  nădăjduieşte  că  Sfântul  Duh,   care constituie întreagă instituţia Bisericii(stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă (rugăciune la hirotonie). În acest sens, în relaţiile sale cu ansamblul lumii creştine, Biserica Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care poartă dialogurile, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul Domnului, Care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21).
  • Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunţate de către Conferinţele panortodoxe, sunt expresia hotărârii unanime a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care sunt chemate să participe activ şi continuu la desfăşurarea lor, pentru ca astfel mărturia unanimă a Ortodoxiei spre slava lui Dumnezeu Celui în

 

 

Treime să nu fie împiedicată. În cazul în care o Biserică locală decide să nu-şi desemneze reprezentaţi la un dialog sau la o întrunire anume, iar dacă această decizie nu este luată la nivel panortodox, atunci dialogul continuă. Absenţa unei Biserici locale trebuie, în orice caz, să fie discutată în cadrul unei comisii ortodoxe pentru dialog înainte de începerea dialogului sau a întrunirii în cauză, pentru a exprima solidaritatea şi unitatea Bisericii Ortodoxe. Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox.

  • Problemele care apar pe parcursul discuţiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente pentru revocarea unilaterală de către vreo Biserică Ortodoxă locală a reprezentanţilor ei sau pentru întreruperea definitivă a participării ei la dialog. Retragerea din dialog a vreunei Biserici trebuie să fie evitată, de regulă, depunându-se eforturile necesare la nivel interortodox pentru restabilirea reprezentativității  complete    a    Comisiei    teologice    ortodoxe angajate în dialogul respectiv. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe locale refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte teologice a unui dialog anume din motive eclesiologice, canonice, pastorale sau morale, Biserica sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhului Ecumenic şi tuturor Bisericilor Ortodoxe, potrivit practicii panortodoxe. În timpul consultării panortodoxe ulterioare, Patriarhul Ecumenic va urmări consensul celorlalte Biserici Ortodoxe pentru a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv o reevaluare a procesului unui dialog teologic, în cazul în care se va considera, prin unanimitate, ca fiind necesară.
  • Metodologia urmată în timpul desfăşurării dialogurilor teologice are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor diferenţieri apărute mai recent şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine. Ea presupune şi informarea corespunzătoare a întregii Biserici (pleromei) despre evoluţia diferitelor dialoguri. În cazul imposibilităţii depăşirii vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate continua după ce a fost înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme punctuale şi comunicându-se despre acest dezacord tuturor Bisericilor Ortodoxe locale în vederea luării măsurilor care se

 

 

  • Este evident că în timpul desfăşurării dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în iubire. Însă deosebirile teologice şi eclesiologice existente permit desigur o oarecare ierarhizare în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea realizării scopului stabilit la nivel panortodox. Specificul problemelor fiecărui dialog bilateral presupune diferenţierea metodologiei de urmat în fiecare caz; dar nu şi o diferenţiere în ceea ce priveşte scopul, deoarece scopul este unitar în toate
  • Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activităţii diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea existentă a Bisericii Ortodoxe trebuie să se descopere şi să se manifeste şi în cadrul acestor
  • Finalizarea oricărui dialog teologic anunţat oficial corespunde încheierii lucrării Comisiei teologice mixte corespunzătoare; iar atunci, Preşedintele Comisiei interortodoxe înaintează un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunţă încheierea dialogului. Niciun dialog nu este considerat încheiat înainte de a fi anunţat ca atare printr-o astfel de hotărâre panortodoxă.
  • În cazul încheierii cu succes a lucrărilor unui dialog teologic, hotărârea luată la nivel panortodox de restabilire a comuniunii eclesiale trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe
  • Unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane  este   Consiliul   Mondial    al    Bisericilor    (CMB). Anumite Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu şi, mai apoi, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB este un organism intercreştin structurat, în pofida faptului că nu reuneşte în cadrul său toate bisericile şi confesiunile creştine eterodoxe. În acelaşi timp, există şi alte organizaţii intercreştine şi organisme regionale, precum Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu şi Consiliul Panafrican al Bisericilor. Acestea, alături de CMB, îndeplinesc o misiune importantă pentru promovarea unităţii lumii creştine. Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997, iar a doua în 1998, fiindcă aveau o părere proprie despre activitatea Consiliului Mondial al

 

 

Bisericilor şi, drept urmare, ele nu participă la activităţile intercreştine desfăşurate de CMB şi de alte organizaţii intercreştine.

  • Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB, participă pe deplin şi în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor şi contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la promovarea coexistenţei  paşnice  şi   a   colaborării cu   privire   la principalele provocări socio-politice. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa referitoare la constituirea unei Comisii speciale privind participarea ortodoxă la CMB, conform mandatului Conferinţei interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile fixate de Comisia specială, care au fost propuse de ortodocşi şi au fost acceptate de către CMB, au dus la constituirea unui Comitet permanent de colaborare şi de consens, au fost ratificate şi încorporate în Statutul şi în Regulamentul de funcţionare ale
  • Biserica Ortodoxă, fidelă eclesiologiei sale, identităţii structurii sale interne şi învăţăturii Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.
  • Bisericile Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo- constantinopolitan. Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au   convingerea   profundă   că   premisele    eclesiologice   ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu. Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între

 

 

biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).

  • Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe şi a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja
  • Biserica Ortodoxă doreşte să susţină lucrarea Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi urmăreşte cu viu interes contribuţia teologică a acesteia adusă până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, prin contribuţia valoroasă a teologilor ortodocşi, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă are rezerve în ceea ce priveşte unele aspecte fundamentale legate de credinţă şi constituţie, pentru că bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credinţă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
  • Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).
  • Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin. De aceea şi consideră că este necesar ca acest dialog să fie totdeauna însoţit de mărturia în lume prin acţiuni de înţelegere reciprocă şi iubire, care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism, uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator. În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale Evangheliei, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat

 

 

pe modelul omului nou în Hristos, la problemele spinoase ale lumii contemporane.

  • Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei

 

Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).

 

 

1.9 Semnăturile ierarhilor români de pe documentele oficiale ale ’’sinodului’’ din Creta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 2. SIMBOLURI OCULTE ASCUNSE ÎN SIGLA “SINODULUI PANORTODOX” DIN CRETA 2016

 

Imaginea din partea stângă reprezintă icoana ortodoxă Etimasia sau “tronul pregătirii“. Este numele “scaunului gol” pregătit lui Hristos pentru Judecata universală.

 

Imaginea din partea dreaptă reprezintă sigla adoptată de către adunarea ,,sfântului și marelui sinod panortodox ce a avut loc în luna iunie 2016. Aceasta conține anumite elemente străine de canonul iconografic ortodox / bizantin, elemente ce fac parte din alte credințe, străine de Tradiția Bisericii Ortodoxe:

 

 

În partea stângă spătarul în trei arcade simbolizează Sfânta Treime.

 

Sfânta  Cruce  cea  de  viață  dătătoare,  cu  coroana  de  spini,  sulița  și buretele, stă drept mărturie a jertfei Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este prezentă și în ornamentele de pe tron sub formă stilizată.

Porumbelul cu aureolă apare într-o atitudine smerită este simbol

al Duhului Sfânt.

 

 

Sfânta   Scriptură   este   prezentată   într-o   formă   tradițională,   cu

elemente decorative specifice cultului ortodox.

Ștergarul și pernița de pe tron sunt pictate fără să aibă vreo simbolistică aparte.

Potirul din fața tronului este simbol al Sfintei Euharistii.

 

 

În partea dreaptă spătarul ogival – este specific catolic, asemănător mitrei papale și nu este folosit în iconografia ortodoxă. Simbol al stăpânirii și dominării.

 

Pasărea albă cu picioare negre, nu are aureolă în jurul capului ca în icoană. Are o atitudine mândră, mai mult de vultur decât de porumbel smerit. Vulturul este reprezentat pe emblemele mai multor state, însă nu se cunoaște că acest simbol a

fost introdus de masonerie pentru importanța sa ascunsă. Vulturul este de fapt o pasăre Pheonix care îl reprezintă pe Lucifer cel căzut și care renaște din propria-i cenușă întinzându-și aripile către cer spre a- și împlini gândul de milenii, acela de a-L detrona pe Dumnezeu pentru a-I lua locul.

 

 

 

 

Cartea de sub pasăre seamănă mai degrabă cu una din variantele bibliilor protestante, iar crucea prezentă pe ea nu are nici o asemănare cu sfânta cruce ortodoxă.

 

Ștergarul care acoperă tronul seamănă cu un șorț masonic și are

pe el imprimate cele 3 puncte masonice.

 

Cele trei puncte în formă de triunghi de pe ștergar reprezintă cele trei lumini din loja masonică (echerul, compasul și cartea sacră) cu care se semnează membrii lojelor masonice, care se mai numesc și frații 3 puncte .:.

 

Covorul roșu de la baza tronului, simbol masonic al dârei de sânge lăsată de regele decapitat și târât afară din palat – aceasta este semnificația tuturor covoarelor roșii așezate între coloane pe treptele de la intrarea în templele masonice.

 

 

 

 

 

Pernița de pe tron este însemnată cu Hexagrama / steaua lui David – schițată cu puncte galbene (care sunt tot hexagrame) pe fond roșu.

 

Brațele verticale ale tronului – reprezintă cei doi stâlpi masonici Iachin și Booz. Boaz înseamnă în ebraică în forţă, iar Jakin (cum e scris în textul masoretic) înseamnă Dumnezeu va edifica, va stabili cu certitudine. Acestea sunt cele două coloane care stăteau  în pridvorul  Templului lui Solomon. Stilizată în  extremitățile perniței apare și tabla de șah care simbolizează opoziția dintre bine și rău, susținându-se că nu se poate ajunge la cunoașterea binelui/adevărului până nu experimentezi mai înainte răul.

 

 

Potirul inversat la 180 grade – Sfântul Potir din icoana ortodoxă, este stilizat într-o formă inversă, ascunsă, ca negare a creștinătății și a Sfintei Împărtășanii.

 

 

10 Pietre de pe tron – reprezintă pietre ale arborelui sefirotic – Arborele vieții – simbol kabalistic, 10 sfere (sefire), considerate regiuni distincte ale Universului, iar între ele există 22 căi de legătură. Este o sinteză a universului, o cheie care permite descifrarea misterelor creaţiei în ezoterism.

 

Studiu realizat de Ieromonahul Macarie Banu

 

 

 

Capitolul 3. REACȚIA PLIROMEI FAȚĂ DE ’’SINODUL’’ DIN CRETA 2016.

Scrisori deschise către ierarhii Bisericii Ortodoxe

Române

 

3.1 Scrisoare deschisă către PF Daniel despre sinodul din

Creta

 

 

Preafericite Părinte Patriarh,

 

Ne adresăm Preafericirii Voastre în calitate de creştini ortodocşi preocupaţi de deciziile pe care le-a luat pentru întreaga Ortodoxie sinodul panortodox din Creta, desfăşurat anul acesta. Am urmărit cu deosebit interes semnalele de alarmă pe care le-au lansat teologi de vază şi mari duhovnici ai Ortodoxiei în legătură cu pericolele ce decurg din aplicarea la viaţa Bisericii a acestor decizii sinodale. După un studiu îndelungat şi o consultare intensă cu teologi şi duhovnici care cunosc problematica acestui sinod, ne-am format opinia că foarte multe dintre hotărârile sinodale pot influenţa negativ viaţa spirituală creştină în Biserica noastră şi, implicit, capacitatea Bisericii de a mântui credincioşii ortodocşi.

 

Dintre multele probleme teologice care ne-au atras atenţia şi ne-au provocat o nelinişte spirituală puternică cu privire la acest sinod din Creta, Vă supunem atenţiei câteva.

 

Nu a stabilit limite între Ortodoxie şi erezie

 

Contrar tradiţiei celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, acest sinod nu a stabilit nicio limită între ortodoxie şi erezie, ci, dimpotrivă, a şters hotarul existent până acum, stabilit de sinoadele anterioare. Sinodul nu a condamnat ereziile şi schismele apărute de la ultimul sinod ecumenic, dimpotrivă, unora le-a acordat caracter eclesial. De asemenea, sinodul s-a mulţumit să sesizeze unele ideologii lumeşti cu un puternic impact asupra conştiinţei creştine, necondamnându-le şi neoferind niciun remediu spiritual ortodox.

 

 

Toate sinoadele ecumenice au condamnat ereziile dinaintea lor şi pe cele pentru care s-au întrunit. Astfel, după ce recunoaşte deciziile dogmatice ale Sinodului I Ecumenic, canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic anatemizează toate ereziile apărute între cele două sinoade: “Au hotărât sfinţii părinţi cei adunaţi în Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare şi a se anatemisi toate eresurile şi cu deosebire cel al evnomianilor, adică al evdoxianilor, şi cel al imiarienilor [jumătate arieni] sau al pnevmatomahilor [luptătorii Duhului]. Şi cel al savelienilor, şi cel al marchelianilor, şi  cel al fotinianilor, şi cel al apolinarianilor [1] (s.n.).

 

Canonul 7 al Sinodului al III-lea Ecumenic reafirmă credinţa stabilită la Niceea şi inspiraţia acelui sinod de către Sfântul Duh, anatemizează pe oricine ar avea altă mărturisire de credinţă: “Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă credinţă nimănui a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Niceenilor, împreună cu Duhul Sfânt; iar pe cei ce îndrăznesc ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o produce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres; aceştia de ar fi episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie şi clericii de clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească”[2]. Canonul anatemizează şi pe mireanul care învaţă ceva contrar învăţăturii sinodului al III-lea, pe clerici caterisindu-i. Canonul I al Sinodului al IV-lea Ecumenic recunoaşte toate deciziile canonice ale sinoadelor precedente: “Canoanele cele aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare sinod până acum, am îndreptuit a se ţinea”[3].

 

Cea mai sintetică trecere în revistă a luptelor sinoadelor ecumenice contra ereziei o face canonul 1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, care enumeră cele cinci sinoade anterioare la care adaugă în mod natural deciziile acestui al VI-lea sinod, recunoscându-le inspiraţia din partea Duhului Sfânt şi întărindu-le învăţăturile dogmatice, hotărând ca “lepădând şi noi şi anatematisind pe toţi cei care i-au lepădat şi i-au anatematisit (şi ei), ca pe vrăjmaşi ai adevărului şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu şi nedreptate au cugetat spre înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu vor ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de Dumnezeu şi nu vor slăvi şi nu vor propovădui aşa şi s-ar apuca a

 

 

meşteşugi împotriva acestora fie anatema, după hotărârea cea acum aşezată de către proarătaţii sfinţii şi fericiţii Părinţi… Căci noi nici a se adaoge, nici iarăşi a se scoate după cele mai înainte hotărâte nicidecum am socotit, nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.”

  • Canonul 2 al aceluiaşi sinod recunoaşte valabilitatea tuturor canoanelor emise înainte, fie de către cele cinci sinoade ecumenice anterioare, sau de către Sfinţii Apostoli, sau de sinoade locale, sau chiar de diverşi sfinţi părinţi.

 

Acelaşi duh reiese din canonul 1 al Sinodului al VII-lea Ecumenic, care reafirmă toate hotărârile emise de “trâmbiţele Duhului” (Sfinţii Apostoli, sinoadele locale, sinoadele ecumenice sau diferiţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii), anatemizând pe toţi cei anatemizaţi de sinoadele anterioare.

 

Nu a dat răspuns marilor probleme ale lumii

 

Sinodul nu a abordat multe dintre marile probleme ale Ortodoxiei, ale vieţuirii ortodoxe într-o lume secularizată şi duşmană a lui Hristos, iar celor cărora le-a acordat atenţie, le-a oferit rezolvări confuze, care au scos Biserica Ortodoxă din sfera naturii sale teantropice, plasându-o în multitudinea de instituţii omeneşti “preocupate de binele umanităţii”.

 

Documentul despre relaţia Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii este un document politic, mai mult decât unul eclesial. În acesta, se vorbeşte despre realizarea păcii mondiale prin colaborare cu cei din afara Bisericii, uitându-se că pacea este un dar al lui Dumnezeu care se dă ca rezultat al credinţei. O pace lumească, realizată cu preţul ascunderii adevărului de credinţă al Bisericii, sau al relativizării acestuia, pentru a se încadra în conceptul de “unitate în diversitate”, este inacceptabilă.

 

De asemenea, documentul a făcut concesii majore pe linia corectitudinii politice predicate în zilele noastre în societatea laică. Nediscriminarea “de orice altă natură”, nediscriminarea “de gen” sunt doar câteva formulări care pun Bisericile Ortodoxe în dificultatea de a se apăra contra ofensivei puternice a ideologiei LGBT.

 

 

Angajamentul Bisericii de a participa la “marile proiecte ecologice internaţionale” reprezintă iarăşi un motiv de consternare, ştiut fiind că ecologia este o armă ideologică a religiei mondialiste New Age, care creşte în societatea occidentală de la zi la zi, inclusiv în România, unde este propovăduită în şcoli, în societatea civilă, în media. Din păcate, Biserica Ortodoxă şi-a dat mâna cu asemenea forţe prin această decizie sinodală, dar şi prin anunţul făcut de enciclica patriarhală, potrivit căruia 1 septembrie va fi declarată zi de meditaţie pentru mediu, ca şi când Biserica noastră nu ar fi avut în cursul anului atâtea prilejuri liturgice de a sfinţi cu rugăciunile ei creaţia lui Dumnezeu. Această eroare majoră s-a întâlnit, într-un efort uluitor de a combina ecologia new-agistă cu ecumenismul, cu propunerea similară a romano-catolicismului, care a dedicat această zi de 1 septembrie “rugăciunii ecumenice cu ortodocşii”.

 

Angajează Biserica în continuare în Mişcarea Ecumenică

 

În documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (pe care îl vom denumi în continuare Documentul 6) se face într-adevăr enunţarea faptului că Biserica Ortodoxă este “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, însă această afirmaţie este invalidată câteva pasaje mai jos de angajamentul participării Bisericii Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, cu scopul declarat al “refacerii unităţii creştine”.

 

Articolul 19 al Documentului 6 afirmă că premisele unui document ecumenist extrem de controversat, Declaraţia de la Toronto, sunt “de o importanţă capitală pentru participarea BO la mişcarea ecumenică”. Documentul 6 citează următoarea premisă din Declaraţia de la Toronto: “Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul sens al cuvântului”. Aceasta este a doua teză a premisei pozitive 4 din Declaraţie. Prin urmare, afirmarea cu emfază a faptului că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu serveşte la nimic în perspectiva participării Bisericii în dialogurile ecumenice, deoarece, dacă Bisericile Ortodoxe nu sunt obligate să recunoască în celelalte confesiuni creştine „biserici”, este de la sine înţeles că niciuna dintre celelalte membre ale CMB nu este obligată să recunoască Biserica Ortodoxă drept Biserică în adevăratul sens al cuvântului, prin urmare nu

 

 

este obligată nici să admită afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.  Mai mult, niciun alt membru al CMB nu este obligat să-şi modifice eclesiologia, prin urmare nu este obligat să recunoască în vreun fel că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată.

 

Asociază Mişcarea Ecumenică Sinoadelor Ecumenice

 

Documentul 6 creează o confuzie puternică în rândul credincioşilor ortodocşi prin faptul că legitimează Mişcarea Ecumenică prin menţionarea ei într-un context care lasă să se înţeleagă că ea este continuatoarea Sinoadelor Ecumenice. În plus, se creează o confuzie regretabilă şi între spiritul ecumenic al Bisericii şi spiritul ecumenist al Mişcării Ecumenice, care sunt două lucruri cu totul diferite.

 

Susţine teoria refacerii unităţii pierdute a creştinilor

 

“Căutarea unităţii pierdute a creştinilor” este expresia unor teorii protestante (teoria ramurilor, teoria undelor de har, teoria baptismală etc.) care susţin ideea că unitatea Bisericii primare s-a spulberat prin crearea diferitelor confesiuni creştine, iar refacerea unităţii acestei Biserici este motivul pentru care există Mişcarea Ecumenică, după cum spune şi pasajul citat din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… este de a realiza un contact viu între biserici, de a promova studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”. Din acest pasaj reiese că CMB urmăreşte rezolvarea problemelor ce privesc unitatea Bisericii, însă expresia “unitatea Bisericii” din documentul ecumenist nu se referă desigur la unitatea Bisericii Ortodoxe, ci a “Bisericii creştine” aşa cum este aceasta concepută de către Mişcarea Ecumenică. Apartenenţa la această “Biserică”, despre care vorbeşte documentul de la Toronto, este “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trup eclesial” (Declaraţia de la Toronto IV.3). Cu alte cuvinte, documentul 6, în articolul 5, ne spune că Biserica Ortodoxă participă activ, în cadrul Mişcării Ecumenice, la refacerea unităţii pierdute a creştinilor, adică la refacerea a ceea ce Declaraţia de la Toronto numeşte “Sfânta Biserică Catolică mărturisită de Crezuri”. Acest lucru este de altfel stipulat şi în Constituţiile CMB: „Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor

 

 

este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într- o singură credinţă şi spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul şi în viaţa comună în Hristos, prin mărturie şi slujire către lume, şi de a avansa către această unitate, pentru  ca lumea să creadă” (Constituţia CMB, III). Şi Constituţia CMB este menţionată şi legitimată în Documentul 6 al sinodului din Creta.

 

Acceptă statutul de “biserică între biserici” pentru Biserica Ortodoxă

 

Vorbind despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, art. 4 al Documentului 6 precizează că aceasta nu este “contrară naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe”. Din acest pasaj ar trebui să înţelegem că participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii creştine se face cu scopul readucerii acestor creştini la Biserica Ortodoxă, însă, în realitate, documentele Mişcării Ecumenice nu recunosc nicăieri că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă,

 

Sobornicească şi Apostolească. Dimpotrivă, tot documentul de la Toronto ne arată că Biserica “pe care crezurile o mărturisesc” este un ideal (în realitate o viziune eclesiologică protestantă) pe care creştinii participanţi la ME se străduiesc să îl împlinească: “Mişcarea Ecumenică îşi datorează existenţa faptului că acest articol de credinţă a fost din nou readus în actualitate pentru membrii multor biserici cu o putere extraordinară. Pe măsură ce se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că există şi poate exista doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici ale lui Hristos care nu trăiesc în unitate unele cu altele, ei resimt o sfântă nemulţumire faţă de actuala situaţie. Bisericile îşi dau seama că este o datorie creştină elementară pentru fiecare biserică membră să facă tot ce poate pentru manifestarea Bisericii în unicitatea sa şi să lucreze şi să se roage ca scopul dat de Hristos Bisericii sale să se îndeplinească” (Declaraţia de la Toronto IV,2). Din acest document rezultă că Biserica Ortodoxă este una dintre acele Biserici, nicidecum nu este Biserica lui Hristos, existentă deja în lume, în jurul căreia să se construiască întreaga activitate de refacere a “unităţii pierdute a creştinilor”. Mai mult decât atât, Declaraţia de la Toronto argumentează această viziune a Bisericii creştine care trebuie

 

 

“rezidită” printr-o afirmaţie a unei delegaţii ortodoxe din 1937, care, la Edinburgh, a spus: “În ciuda diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru comun este Unul singur – Iisus Hristos – care ne va conduce către o şi mai profundă colaborare pentru edificarea Trupului lui Hristos” (Toronto, IV,1). Afirmaţia delegaţiei ortodoxe de la Edinburgh este considerată a fi răspunsul la întrebarea: “Cum pot oameni cu convingeri diferite aparţine uneia şi aceleiaşi federaţii a credincioşilor?”.

 

Susţine minimalismul dogmatic

 

Articolul 18 al Documentului 6 pune accent pe minimalismul dogmatic, pe care îl numeşte condiţie sine qua non. Termenii acestui minimalism dogmatic sunt citaţi din Constituţia CMB, transformată pe această cale şi ea în izvor de drept bisericesc ortodox, şi se referă la condiţiile în care cineva poate participa la CMB şi deveni partener de dialog în acel for al Bisericilor Ortodoxe: “credinţa în Domnul Iisus ca Mântuitor şi Dumnezeu, potrivit Scripturilor şi mărturisirea Dumnezeului în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit sinodului niceo-constantinopolitan”.

 

În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar condiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a modului în care cele Trei Persoane ale Treimei există deofiinţă. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în BO). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine

 

 

să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.

 

Acceptă    denumirea     de     “biserici”     pentru    confesiunile

heterodoxe

 

Una dintre cele mai puternic contestate afirmaţii ale documentului 6 este cea referitoare la acceptarea denumirii istorice de “biserici” pentru unele confesiuni creştine. Nu se poate accepta nici măcar denumirea istorică de “biserici”, pentru că “denumirea istorică” reprezintă acceptarea faptului că aceste erezii s-au autointitulat sau au fost numite de-a lungul timpului “biserici” pentru nişte motive pe care le acceptăm, la rândul lor. Denumirea este rezultatul unui proces cognitiv prin care este surprinsă esenţa lucrului denumit. Acceptarea denumirii înseamnă acceptarea caracteristicilor esenţiale ale lucrului denumit. Dacă acceptăm denumirea de “biserică” dată unei comunităţi eretice, acceptăm ideea că învăţăturile şi practicile eretice sunt însuşiri accidentale ale acesteia, nu însuşiri esenţiale, care o definesc. Or, această idee contravine complet eclesiologiei patristice şi referatelor biblice, potrivit cărora căderea într-o chestiune de doctrină cât  de mică antrenează căderea din har a Bisericii respective, transformarea sa în erezie şi încetarea caracterului său bisericesc, adică încetarea capacităţii sale de a mântui, pentru că, până la urmă, Biserica este depozitara harului mântuitor şi există în măsura în care are capacitatea de a mântui.

 

Pe lângă această argumentare logică a imposibilităţii de a numi ceva într-un fel, în acelaşi timp contestând motivele pentru care îl numeşti aşa, această acceptare a denumirii istorice de “biserici” se înscrie pe linia Declaraţiei de la Toronto, în care se spune clar că membrii CMB nu trebuie să se recunoască drept Biserici depline (expresie ce duce cu gândul la teoria protestantă a “Bisericilor nedepline”), dat fiind că, în realitate, niciuna dintre ele nu este Biserică deplină, potrivit aceluiaşi document (Biserica deplină este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial).

 

 

Articolul IV.4 al Declaraţiei de la Toronto spune că membrele CMB consideră relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile (şi care nu este Biserica Ortodoxă sau oricare altă biserică membră CMB) ca subiect de consideraţie reciprocă. Mai interesantă este în acest articol precizarea că “aceste Biserici divizate, chiar dacă nu se pot accepta încă una pe alta ca Biserici adevărate şi curate, consideră că nu ar trebui să rămână în izolare una faţă de cealaltă şi, în consecinţă, s-au asociat în cadrul CMB”. Recunoaşterea celorlalte “biserici” ca denumiri istorice se înscrie pe linia neacceptării lor încă drept Biserici adevărate şi curate, însă acest încă din documentul de la Toronto deschide posibilitatea ca în viitor aceste “biserici” să fie recunoscute ca “Biserici adevărate şi curate”. Mai mult decât atât, premisa 5 a Documentului de la Toronto, ne spune că “bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Prin urmare, acceptând această premisă şi validându-o în acest sinod, Bisericile Ortodoxe semnatare ale documentului au acceptat faptul că denumirea istorică de “biserică” nu este doar o formă de politeţe, ci o recunoaştere a acestor vestigia Ecclesiae (elemente ale Bisericii). Această afirmaţie contravine cu totul doctrinei ortodoxe care susţine că în afara Bisericii Ortodoxe nu operează nicio Sfântă Taină săvârşită de eretici, lucru afirmat tranşant de către Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa despre Biserica Ortodoxă şi ecumenism.

 

Legitimează Declaraţia de la Toronto

 

O eroare foarte gravă a acestui sinod este referirea la premisele Declaraţiei de la Toronto, pe care documentul, în art. 19, le consideră “de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei… de o importanţă capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde,

 

 

vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB…”. Dat fiind faptul că acest document este emis de către un sinod panortodox, care reprezintă în acest moment istoric autoritatea legislativă bisericească cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă, în lipsa unui sinod ecumenic, referirea la Declaraţia de la Toronto o transformă pe aceasta în izvor de drept bisericesc ortodox.

 

Iată care sunt premisele numite “pozitive”, care vin în completarea câtorva afirmaţii despre ce nu este CMB [5]:

 

  1. Bisericile membre ale Consiliului cred că discuţia, cooperarea şi mărturia comună a Bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea comună a faptului că Hristos este Capul divin al Bisericii.
  2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, pe baza Noului

Testament, că Biserica lui Hristos este una.

  1. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial. Ele caută, prin urmare, să intre în contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul.
  2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile reprezintă un subiect de consideraţie reciprocă. Totuşi, apartenenţa nu implică că fiecare dintre Biserici trebuie să privească celelalte biserici membre ca biserici în adevăratul sens al cuvântului.
  3. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă la o discuţie serioasă una cu cealaltă, cu speranţa că acele elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul
  4. Bisericile membre ale Consiliului sunt dispuse să se consulte pentru a încerca să afle de la Domnul Iisus Hristos ce mărturisire doreşte El ca ele să aducă lumii în numele Său.
  5. O implicare practică mai activă a apartenenţei comune la Consiliul Mondial este faptul că Bisericile membre trebuie să-şi recunoască solidaritatea una cu cealaltă, să-şi acorde asistenţă

 

 

în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni incompatibile cu

relaţiile frăţeşti.

  1. Bisericile membre ar trebui să intre într-o relaţie spirituală, prin care să încerce să înveţe una de la alta şi să se ajute reciproc, pentru ca Trupul lui Hristos să fie edificat, iar viaţa Bisericilor să fie reînnoită.

 

Premisele acestei Declaraţii, unele dintre ele discutate mai sus, prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante nu poate pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa 5 spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin”. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [în afara zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara

 

 

Bisericii]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”].

 

Admite mentalitatea ecumenistă în familie

 

Articolul II.5.ii al documentului intitulat “Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” consacră posibilitatea aplicării de către Sfintele Sinoade locale a iconomiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie între ortodocşi şi neortodocşi. Faţă de această decizie, Patriarhia Georgiei a considerat că “este inacceptabilă anularea unui canon al unui sinod ecumenic (canonul 72 al Sinodului Quinisext), care interzice căsătoriile mixte, pentru a considera acceptabilă participarea unui neortodox la o Taină a Bisericii” [6]. Acesta a fost unul dintre motivele principale ale neparticipării acestei patriarhii la sinod.

 

Articolul II.6 al documentului respectiv precizează că “la aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să ţină cont, în egală măsură, de prescripţiile legislaţiei civile cu privire la acest subiect, fără să depăşească limitele iconomiei bisericeşti”. Rămâne neclar ce se poate întâmpla dacă legislaţia civilă va considera că apartenenţa la acelaşi sex nu se mai constituie în impediment la căsătorie, iar considerarea sa ca atare se constituie în discriminare pe motive sexuale. Cum se va împăca iconomia bisericească cu o astfel de decizie?

 

Se afirmă de către cei ce susţin că sinodul din Creta nu a greşit cu nimic faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii că sinodul nu a dat dogme noi, prin urmare, nu putea să greşească. În realitate însă, prin ataşamentul său la valorile Mişcării Ecumenice, sinodul din Creta a ştirbit sau chiar anulat dogme vechi, chiar dacă nu a formulat unele noi, or, aceasta face ca el să fie la fel de eretic ca şi cel ce a aprobat dogme noi greşite.

 

Pentru toate aceste motive şi încă foarte multe altele care numai pentru enumerare ar umple zeci şi zeci de pagini, prin care ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul

 

 

timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?), vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de acesta.

 

Vă  rugăm  să  țineți  cont  și  de  faptul  că  documentul  intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu a fost semnat de 33 de ierarhi, adică 20% din participanții prezenți la lucrările sinodului. Astfel, 17 ierarhi din Biserica Ortodoxă Sârbă, 5 ierarhi din Patriarhia Ecumenica, 4 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ciprului, 3 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Greciei, 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ierusalimului și 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Alexandriei.[7]  Ne-am fi bucurat ca și din delegația Bisericii Ortodoxe Române  să  fi  fost  măcar  un  singur  ierarh  care  să  fi  avut  conștiința, măcar lumească dacă nu duhovnicească, de a nu semna și acela ați fi putut fi Preafericirea Voastră, mai ales că ne este cunoscut faptul că ați luat o atitudine fermă cu privire la denumirea de ’’biserici’’ a confesiunilor heterodoxe.

 

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

 

 

  • Pidalion, ed. cit., p.

 

  • Ibidem, p.

 

  • Ibidem, p.

 

  • Ibidem, p.

 

 

 

 

  • Conform documentului oficial (copie)“Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” atașat la scrisoare

 

Un grup de credincioși

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_pf_d aniel_despre_sinodul_din_creta/2016-09-15-171

 

 

3.2   Scrisoare deschisă către ÎPS PIMEN

 

În atenţia Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor,

 

Mânați  de  cuvintele  Sfântului  Teodor  Studitul  care  ne  spune:

„Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie a spune: <<Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaș? Dar unde? Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sunt, care se preocupă numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvânt și grijă   nu   am   pentru   chestiunea   pusă   în   discuție>>. Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?”

 

Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) (Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț de la 1844):

 

„Se cuvine sã ne îngrãdim pe noi înșine și sã ne separãm de episcopii care,  în  chip  vãdit,   stãruie  în  greșealã  privitor  la  cele  ce  țin  de credințã și de adevãr, așadar se vãdesc a fi eretici sau nedrepți.”

 

Zice încã si dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La început era Cuvântul) „Nu te amãgeascã pe tine o ascultãtorule adunãrile ereticilor, cã au Botez dar nu luminare, ci se boteazã cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineazã.” Ci si Sfântul Leon în Epistolia cea cãtre Nichita zice: „Nici un eretic nu dã sfințenie prin taine.” Iar Ambrosie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rãu cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește”

 

Am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic.

 

Și anume:

 

  • Decretul pc  22  din “Relațiile  Bisericii  Ortodoxe  cu  restul  lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism

 

 

administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi   depline   în   materie   de   dogme   și   canoane,desființând modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și  și-ar  impune  suveranitatea  de  pe  poziții  de  forță.  De  vreme  ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățătura Bisericii.

 

  • Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârilor  privind “Relațiile   Bisericii   Ortodoxe   cu   restul   lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor, iar   noi   știm   că   Sfinții   Părinți   pe   toate   celelalte   confesiuni   le-a numit dintotdeauna eretice sau            chiar schismatice. Sfântul Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă

 

”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe  sineși  sau  numindu-se  unii  pe  alții  păstori  și  sfințiți  arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”.

 

Tot Sf Grigorie Palama spune că tăcerea este al treilea tip de ateism dupa ateismul în sine şi erezia.

 

De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește prin conținutul Canonului I

 

„Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.”

 

 

Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

 

Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum  ființa  Dumnezeirii  este  una,  în  același  fel  toți   oamenii,  de oriunde    ar    fi,    să    țină    unicul    Adevăr    al    dreptei    credințe…”. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare:

 

„Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.”

 

De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare

afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979):

 

“Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo- creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).”

 

Recunoscând  altor  confesiuni  și  comunități  eretice  ca  fiind  ”Biserici” ați  încălcat  dogma  privind  hotărârile  stabilite  de  Sfinții  Părinți  la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

 

 

  • La pct. 12 se afirmă că scopul comun  al  dialogurilor  teologice  este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

 

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.”

 

Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează:

 

„Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.”

 

Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice:

 

„Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”.

 

Grea alegere, ca și viața fără Hristos! Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare:

 

„Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”.

 

Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun

cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune:

 

dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările  nelegiuiților  eretici”.  Căci „pe  latini  nici  îngerii  nu  îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea).

 

  • Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între

 

 

ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.” Oficierea căsătoriei este contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar:

 

„Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.”

 

Sunt și exemple de Episcopi care s-au ridicat și au combătut acest

Sinod din Creta:

 

În eparhia Sfinţiei Voastre s-au întâmplat de-a lungul anilor mai multe încălcări de canoane conform marturiei mai multor preoţi. De exemplu:

 

  • Îngăduiţi oficierea de slujbe cu ereticii fără a lua măsuri

canonice.

  • După ce unii preoţi au încercat în parohiile lor să fie în rânaduială cu Sf Părinţi, comunităţile respective s-au tulburat, iar Sfinţia Voastră în loc să îi mustraţi pe oameni i-aţi certat pe preoţi că sunt prea
  • Slujiţi împreună cu ierarhi care anual oficiază rugaciuni cu

ereticii

  • Recent într-un sinod local aţi afirmat despre cununiile mixte între ortodoxi şi neortodoxi că se pot oficia în anumite condiţii, deşi nici un canon nu zice aşa ceva ci din contră, oricare ar fi motivul sau contextul, fără trecerea ereticului la dreapta credinţă conform rânduielii, nu se poate oficia cununie religioasa. În ultimii ani fenomenul a luat o amploare îngrijorătoare şi Sfintia Voastră nu faceţi
  • Tot la acest sinod local aţi afirmat că posturile sunt prea dure

pentru vremurile actuale si ar mai trebui modificate cum era în

 

 

vechime, dar uitaţi să amintiţi ce fel de viaţă duceau creştinii de atunci în comparaţie cu cei de acum. În momentul când patimile iau amploare, doar o rânduială mai aspră ne poate îndrepta nicidecum slăbirea posturilor care efectiv duce la o împătimire şi mai adâncă.

 

Hotărârile luate la acest Sinod reprezintă o frământare  a tuturor creştinilor, iar dacă nu ieşiţi public să mărturisiţi că sunteţi împotriva Sinodului din Creta, să militaţi în sinoade şi peste tot unde puteţi să ieşim din CMB, să nu mai slujiţi cu preotii şi ierarhii care sunt în comuniune cu ereticii şi cum bine ştiţi anual se fac rugaciuni cu ereticii, trebuie să vă spunem cu demnitate și smerenie că „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Faptele Apostolilor 5, 29) și mai mult decât atât, nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin aceste hotărâri, iar preotii vor întrerupe pomenirea sfinţiei voastre. Dacă veţi da un comunicat şi nu va conţine un răspuns afirmativ ci nişte răspunsuri ambigue şi nimic clar şi concret, rezultă că sunteţi deacord cu sinodul şi cu toţi ierarhii care se află în înşelare, atunci vom aplica cele specificate mai sus. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă taceţi. Nu din duh de răzvrătire vom face aceasta, ci alăturându-ne sfinţilor care s-au îngrădit de învăţăturile eretice, convingând şi pe alţi creştini să urmeze exemplul.

Un grup de credinciosi Varianta web:

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ pimen/2016-08-31-162

 

 

3.3   SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII

CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

 

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

 

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

 

 

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit

1                   SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 11, apud PR. VASILE SORESCU, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

 

 

pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: NU ESTE DE AJUNS! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în

 

 

Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

 

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la

„Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi

„eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

 

 

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” 2

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma:

„Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte  tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea

2                   SF. FOTIE CEL MARE, Epistola I către papa Nicolae, apud PR. VASILE SORESCU,

Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113.

 

 

apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea

„Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos:

„În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

 

3                   IPS IEROTHEOS VLACHOS, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

4                   https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/02/ips-ierotheos-vlachos-explica- de-ce-nu-a-semnat-documentul-referitor-la-relatiile-cu-non-ortodocsii/

 

 

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către

„restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”5, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de

100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

 

 

 

 

5                   https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala- doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/

 

 

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”6

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit- o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.
  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la
  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor

Ecumenice.

 

6                   SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud ARHIMANDRIT VASILIOS PAPADAKIS, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

 

 

  1. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.
  2. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.
  3. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.
  4. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”
  5. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.
  6. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.
  7. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului
  8. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  9. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru

 

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

1.                      Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.

  1. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris, cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

 

 

  • teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica

Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi

„biserici” nedepline;

 

  • teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

 

  • existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;
  • oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice,

care decurg din acestea.

 

3.      Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii  cei  din  veac  adormiţi,  veţi  demonstra  cu  adevărat  că  sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă

 

 

aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de  erezie  și  schismă,  și  nu  o  părăsire  a  Bisericii  sobornicești,  față  de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer,  iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.7

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

 

7                   http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor- sinodului-din-creta/

8                   http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul- lumii-crestine-document-oficial/

9                   http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in- ilegalitate-a-crestinismului/

 

 

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

„«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau

– în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.”10

Notă:  Documentul  cuprinde  7  pagini  și  include  următoarele

anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

 

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

 

10                 SF. VINCENTIU DE LERINI, Commonitorium, XXII, în vol. PREOT DR. MIRCEA FLORIN CRICOVEAN, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

 

 

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu  restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

 

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

 

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

 

Ieroschim. Simeon Zaharia Protos. Antim Gâdioi Protos. Ieronim Cozma Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

 

Jurnalist Irina Nastasiu

 

 

3.4  Scrisoare adresată membrilor Sfântului Sinod

al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la sinodul din Creta

 

 

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,

Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

 

 

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă câteva obiecţii faţă de documentele sinodului din Creta, cu rugămintea de a le analiza în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române convocate pentru a dezbate şi hotărî cu privire la aprobarea sau nu a acestor documente.

Cele mai multe obiecţii sunt faţă de documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (numit în continuare Documentul 6).

  1. Acest sinod s-a deosebit de toate celelalte prin faptul că nu a statornicit un hotar clar între erezie şi ortodoxie, dimpotrivă, a şters distincţii stabilite de sinoade anterioare. S-a spus de multe ori că acest sinod nu a dat dogme noi, în schimb este evident că a adus atingere unor dogme vechi.
  2. Spre deosebire de alte sinoade generale ale Bisericii Ortodoxe (ecumenice sau panortodoxe), acest sinod nu a anatemizat nicio erezie apărută în lume de la ultimul sinod ecumenic încoace, nici nu a întărit hotărârile sinoadelor anterioare prin care diverse erezii şi schisme au fost anatemizate. Sinodul avea obligaţia să dea unele răspunsuri concrete la preocupările şi provocările pe care au creştinii ortodocşi contemporani, vieţuitori într-o lume profund ostilă lor şi Bisericii lui Hristos.
  3. Este legiferată la cel mai înalt nivel participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, în ciuda faptului că această organizaţie a fost catalogată de mai multe personalităţi teologice (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Rose, Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Cuviosul Părinte

 

 

Ilie Cleopa, pr. acad. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii) şi de sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, Biserica Ortodoxă Georgiană) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică, iar la întâlnirea panortodoxă de la 1948, de la Moscova, s-a recomandat neparticiparea la aceasta.

  1. Relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină este concepută exclusiv prin participarea la Mişcarea Ecumenică, ceea ce anulează aspiraţiile Bisericii de readucere a celor “de aproape sau de departe” la Biserica lui Hristos cea ortodoxă, întrucât, în cadrul Mişcării Ecumenice, “nicio Biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după accederea în Consiliu… După includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19 al Documentului 6, citat din Declaraţia de la Toronto II). Aceasta înseamnă că proclamarea în articolul 1 a Bisericii Ortodoxe ca “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” nu produce niciun efect la nivelul dialogului ecumenic, de vreme ce niciuna dintre membrele CMB nu este obligată să recunoască faptul că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi nici să îşi modifice propria eclesiologie pentru a accepta că Ortodoxia este adevărata Biserică. Mai mult, în cadrul CMB, vocea Bisericilor Ortodoxe reprezintă o minoritate şi nu poate influenţa în mod clar deciziile care se iau acolo. Acesta a fost şi unul dintre motivele de nemulţumire ale participanţilor la întâlnirea interortodoxă de la Tesalonic, din 1998, când s-a emis o Declaraţie în care se afirmă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor” (s.n.).
  2. În articolul 1 al Documentului 6 se spune că “Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Ideea unităţii creştine promovate de Mişcarea Ecumenică este extrem de controversată, deoarece din punct de vedere ortodox unitatea creştină se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, între cei ce mărturisesc ortodox pe Hristos, după cum o concepe Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care

 

 

mărturisesc credinţa ortodoxă[1]; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”[2]. Acest articol al Documentului 6 indică o acceptare la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe a unei doctrine de tip occidental cu privire la catolicitatea (universalitatea, sobornicitatea) Bisericii. Biserica Ortodoxă concepe catolicitatea ca fiind deplinătatea prezenţei harului divin şi a trăirii ortodoxe în unire şi libertate[3] a tuturor membrilor săi oriunde s-ar afla în lume, pe când romano-catolicismul concepe catolicitatea exclusiv ca pe o extensie spaţială a Bisericii peste întreaga lume, iar protestanţii, ca pe o unire pur umană şi fragilă între cei mărturisesc aceeaşi credinţă şi aceeaşi interpretare a Scripturilor[4]. În vreme ce în Ortodoxie catolicitatea este realizată prin natura comună a Bisericilor locale (catolicitatea se manifestă prin sinodalitate), catolicitatea de tip occidental este concepută ca o unire jurisdicţională a tuturor sub aceeaşi conducere spirituală (papa roman sau, mai nou, CMB). În măsura în care are ortodoxia doctrinei, a slujirii şi a vieţuirii, fiecare Biserică ortodoxă locală din lume are deplinătatea harului, fiind, în virtutea catolicităţii (universalităţii, sobornicităţii), Biserica Ortodoxă deplină, manifestată în acel loc, nu o părticică a unui întreg care există ca întreg doar prin unirea cu celelalte părticele. Or, articolul 1 ne vorbeşte despre o “unitate a creştinilor din lumea contemporană”, incluzându-i pe cei ce nu au mărturisire, slujire şi trăire ortodoxe, ceea ce ne face să credem că de fapt acest sinod îşi însuşeşte concepţia occidentală despre catolicitate, renunţând la catolicitatea (sobornicitatea) ortodoxă a comunităţilor deplin ortodoxe care se unesc firesc în comunitatea (oicumene) ortodoxă, în favoarea unei extensii a Bisericii la toţi cei ce se numesc creştini, indiferent că au ortodoxia mărturisirii şi trăirii sau nu. Această idee este sprijinită şi de alte formulări din acest document: “refacerea unităţii pierdute a creştinilor”, “unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5).

  1. Afirmaţia din articolul 4: “Biserica a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea” nu are nicio bază istorică, fiind contrară postulatului biblic enunţat de către Sfântul Apostol Pavel, care spune: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). Din această poruncă biblică vedem că modul “dialogului” cu cei ce se separă de Biserică este mustrarea, nicidecum negocierea teologică. Despre dialogul ecumenic, sfântul Iustin Popovici afirmă că “«dialogul» contemporan al «dragostei», care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism

 

 

găunos este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă, sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (2Tesaloniceni 2,18), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (2 Tes. 2,10) mântuitoare”[5]. Condamnând distincţia umanistă între dragoste şi adevăr, sfântul sârb canonizat pe 29 aprilie 2010 şi serbat de către Biserica Sârbă pe 1 iunie, avertiza: “există şi un «dialog al minciunii», atunci când cei ce dialoghează se înşală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolului… Nu există «dialog al dragostei» fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog este nefiresc şi mincinos”[6]. Relaţia dintre Biserică şi schismatici şi eretici este descrisă şi de sfintele canoane ca o primire a celor rătăciţi la Biserica Ortodoxă, nu ca o refacere în manieră sincretistă a unei unităţi creştine exterioare, deoarece unitatea creştinilor dreptslăvitori există şi este garantată în Biserica Ortodoxă aşa cum este ea acum. Astfel, canonul 45 apostolic spune: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”[7]. Acest canon arată clar limitele “dialogului cu cei înstrăinaţi de Biserică”. Canonul 46 apostolic prevede că dreptcredinciosul şi ereticul nu pot avea niciun fel de conglăsuire: “episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic este referenţial pentru modul în care trebuie condusă revenirea la Ortodoxie a ereticilor. Prima parte a canonului spune: “Pe cei ce din eretici se adaug la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după spusa urmare şi obicei. …îi primim dându- şi libele (adică mărturisirea credinţei) şi anatematisind pe tot eresul care nu cugetă cum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. […]”[8]. Această hotărâre sinodală este reluată, întărită şi completată de către canonul 95 al Sinodului al VI- lea Ecumenic, care reia aproape verbatim textul sinodului al II-lea. Din aceste canoane desprindem ideea de venire a ereticilor la Ortodoxie, de reprimire a lor în rândul dreptslăvitorilor care ţin dreapta credinţă, nicidecum de împreună participare a ortodocşilor cu ereticii la opera de redescoperire a unei unităţi creştine care să însemne altceva decât venirea la Ortodoxie a celor ce au plecat din ea.

  1. Există o confuzie indusă în expresia “unitatea creştinilor”, reluată şi sub alte forme în text “refacerea unităţii pierdute a creştinilor” Prin această expresie se încearcă transmiterea ideii că

 

 

Biserica Ortodoxă participă la refacerea unităţii creştinilor, nu a “bisericilor” creştine. În felul acesta, se sugerează că mesajul Bisericii Ortodoxe se adresează membrilor celorlalte comunităţi creştine, nu comunităţilor în sine sau conducerii acestora. În realitate însă, relaţia Bisericii Ortodoxe, aşa cum o concepe acest document, este între conducerea Bisericilor Ortodoxe şi conducătorii acelor comunităţi eretice, nu între Biserica Ortodoxă şi cei ce vieţuiesc în interiorul acelor comunităţi. Declaraţia de la Toronto şi Constituţia CMB vorbesc despre dialoguri între “bisericile membre”, nicidecum între vreuna dintre ele şi membrii direcţi ai acelor “biserici membre”. Dialogul cu conducătorii acestor comunităţi eretice este zădărnicit de modul în care sunt concepute relaţiile ecumenice în cadrul CMB, şansele ca mesajul mântuitor al Biserici Ortodoxe să ajungă la credincioşii acelor comunităţi fiind nule. Mai mult, relativizarea la care este supusă Biserica Ortodoxă în cadrul Mişcării Ecumenice, unde este asimilată tuturor celorlalte comunităţi creştine, face ca niciuna dintre comunităţile eretice să nu mai poată să o vadă ca Biserică mântuitoare, ci doar ca pe încă o comunitate creştină oarecare.

  1. Articolele 3 şi 5 ale Documentului 6 introduc o confuzie periculoasă între Sfintele Sinoade Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă faptul că Mişcarea Ecumenică ar fi cumva continuatoarea Sfintelor Sinoade Ecumenice, sau măcar că participarea ortodoxă la această mişcare s-ar face în spiritul degajat de aceste sinoade, ceea ce este fals. Articolul 3 spune că “responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice”, ceea ce este adevărat, aplicat la unitatea Bisericii Ortodoxe şi la misiunea ei universală de a ţine Ortodoxia şi a o împărtăşi celor ce o caută. Când însă aceste cuvinte sunt folosite pentru a justifica participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, atunci ele sunt folosite într-un scop greşit.
  2. Articolul 4 afirmă că “Biserica s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine”, lăsând să se înţeleagă că s-a străduit pentru refacerea unităţii creştine aşa cum este ea concepută în general de Mişcarea Ecumenică, ceea ce este fals. Chiar şi cuvintele ecteniei “pentru pacea de sus şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” par a fi folosite de către acest document în sens ecumenist, deoarece Biserica nu se roagă pentru unirea Bisericii Ortodoxe cu alte comunităţi eretice, ci pentru

 

 

unirea    tuturor    oamenilor    în    cadrul    Bisericii    Ortodoxe,    prin

(re)descoperirea de către aceştia a adevărului de credinţă ortodox.

  1. Există o confuzie în termeni în a doua parte a art. 4 şi în art. 5, unde se vorbeşte despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, care nu este în contradicţie cu conştiinţa Bisericii Ortodoxe, şi respectiv despre “scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare şi a celor Şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor”. În aceste expresii se pare că asistăm la o dedublare a conştiinţei ortodoxe a celor care le-au conceput, deoarece, fie textul afirmă că mişcarea (Mişcarea Ecumenică) pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini are ca scop readucerea tuturor comunităţilor eretice la Biserica Ortodoxă, definită mai sus ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, fie autorii folosesc aici subtil concepţia ecumenistă potrivit căreia Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică (numită de Declaraţia de la Toronto “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”) este “Biserica primară”, care s-ar fi pierdut în mileniul al II-lea şi pe care Mişcarea Ecumenică încearcă să o regăsească. Nu există nicio menţiune în vreun document al Mişcării Ecumenice din care să rezulte că această mişcare ar considera Biserica Ortodoxă drept Biserica lui Hristos, în care să se înfăptuiască “unitatea pierdută a creştinilor” prin revenirea acelora la Ortodoxie. De asemenea, surprinde faptul că se vorbeşte cu o stranie detaşare despre Biserica primară a celor Şapte Sinoade, de ca şi când aceasta nu ar fi însăşi Biserica Ortodoxă actuală. Peste tot în documentul 6 apare un limbaj dublu, de ca şi când acesta ar avea doi adresanţi: ortodocşii, pe de o parte, cărora li se adresează un mesaj în aparenţă ortodox, şi partenerii din Mişcarea Ecumenică, pe de altă parte, cărora li se transmite mesajul că Biserica Ortodoxă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în CMB.
  2. Articolul 6 al Documentului 6 a stârnit cele mai multe controverse, deoarece în acest articol se face o recunoaştere oficială a “denumirii istorice a bisericilor şi confesiunilor creştine heterodoxe”, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comuniune. Cei ce au încercat să explice acest document au afirmat că, deşi li se recunoaşte denumirea istorică acestor comunităţi, nu li se recunoaşte statutul teologic de “biserici”. Astfel de abordare este o transpunere în practică

 

 

a premisei eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto care prevede că “nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Toronto II, citat în art. 19, Documentul 6) [9]. O asemenea doctrină este inexistentă în cugetarea Sfinţilor Părinţi, în legiuirile bisericeşti şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe, care concepe existenţa unei singure Biserici a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, continuatoarea Bisericii Apostolilor, a Bisericii celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Recunoaşterea statutului de “biserici” pentru confesiunile creştine eretice înseamnă recunoaşterea ca întemeiate a motivelor pentru care acestea s-au autodenumit sau au fost denumite în istorie “biserici”. Formularea unei astfel de doctrine poate fi înţeleasă şi din perspectiva altei premise eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto, care stipulează că „bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate” (Toronto IV.5). Acceptarea faptului că aproape toate confesiunile creştine eretice se numesc “biserici” reprezintă de fapt o acceptare a vestigia Ecclesiae, pe care acestea le-ar avea. Recunoaşterea “denumirii istorice de biserică” ereticilor şi schismaticilor este contestată avant la lettre de către Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”[10] (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare”. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.

  1. În continuarea art. 6 se spune că “relaţiile Bisericii Ortodoxe cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a

 

 

învăţăturii lor generale despre Taine, preoţie, har şi succesiune apostolică”. Ce înseamnă mai precis “clarificarea” eclesiologiei, când celelalte membre participante la CMB au impus deja propria eclesiologie mişcării ecumenice înseşi? Cum se poate face această clarificare când niciuna dintre membrele CMB nu  este ţinută de obligaţia de a-şi revizui propria eclesiologie? Ce anume ar putea fi acceptabil în relaţia dintre Bisericile Ortodoxe şi aceste comunităţi în privinţa eclesiologiei, când, în realitate, ele ar trebui să renunţe la propria viziune eclesiologică şi să revină la eclesiologia ortodoxă, sau, ca să folosim exprimarea documentului, ar trebui să îşi clarifice eclesiologia în aşa măsură încât ea să devină deplin ortodoxă, pentru ca între ele şi Bisericile Ortodoxe să existe o relaţie reală? Ce fel de clarificare poate exista în privinţa Tainelor, harului, preoţiei şi succesiunii apostolice, când aceste comunităţi au o învăţătură total opusă celei pe care o are despre aceste doctrine Biserica Ortodoxă? Cum rămâne cu celelalte aspecte fundamentale ale învăţăturii dogmatice a Bisericii, care despart Biserica Ortodoxă de toate aceste confesiuni eretice (mariologia, cinstirea Sfintei Cruci, cinstirea moaştelor şi a sfinţilor, acceptarea Tradiţiei, acceptarea faptelor bune ca necesare mântuirii etc.)?

  1. Articolul 8 lasă impresia că acţiunea de participare la Mişcarea Ecumenică a Bisericilor Ortodoxe se află sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt. Ba mai mult, impresia este că Duhul Sfânt este implicat direct în lucrarea de dialog din cadrul Mişcării Ecumenice: “Duhul Sfânt, Care constituie întreagă instituţia Bisericii va plini cele cu lipsă”. Dat fiind faptul că există un adevărat curent de gândire în interiorul Bisericii Ortodoxe, susţinut de sfinţi canonizaţi, teologi de renume mondial, duhovnici de mare trăire spirituală şi de foarte mulţi credincioşi de rând, care consideră ecumenismul ca erezie, putem spune că această afirmaţie care sugerează participarea Duhului Sfânt la procesul de dialog din cadrul ME poate fi considerată o hulă împotriva Duhului Sfânt (cf. Mt. 12,28, 31- 32).
  2. În articolul 11 al Documentului se spune că metodologia dialogurilor ecumenice “presupune informarea corespunzătoare a întregii Biserici (plerome) despre evoluţia diferitelor dialoguri”. În realitate, această informare nu a existat până acum la nivelul pleromei, ea fiind restrânsă la un grup select de teologi, studenţi în teologie etc., cărora li s-a făcut o prelucrare favorabilă a acestor evoluţii ale dialogurilor. Acest lucru se verifică cel mai bine în

 

 

răspunsul foarte hotărât pe care pleroma îl dă în zilele acestea, pe măsură ce ia cunoştinţă de adevărul implicării Bisericilor Ortodoxe în Mişcarea Ecumenică. Cea mai mare eroare tactică a acestui sinod a fost tocmai scoaterea la suprafaţă a unei relaţii ecumeniste de decenii, care până acum a fost ţinută departe de ochii poporului credincios. Documentul 6 este doar o “încununare” a decenii de concesii doctrinare ortodoxe în cadrul acestor dialoguri ecumenice, care nu au produs niciun rezultat pozitiv pentru Biserica Ortodoxă şi mai ales pentru ereticii şi schismaticii din afara ei, cărora se presupune că teologii ortodocşi proecumenişti se adresează. Iată cum analizează Declaraţia de la Tesalonic a teologilor ortodocşi, din mai 1998, participarea ortodoxă la CMB: “După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate[11] în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”[12] (s.n.). Să se fi schimbat în ultimii douăzeci de ani ce nu s-a reuşit a se schimba în primul secol de ecumenism?

  1. Începând de la art. 8 până la sfârşitul documentului se legiferează maniera de relaţie dintre Biserica Ortodoxă universală şi Mişcarea Ecumenică. În art. 16 se spune că “Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor… fiindcă aveau o părere proprie despre activitatea CMB”. Biserica Georgiei a părăsit CMB în urma unui memoriu al unor aşezăminte monahale care au acuzat Mişcarea Ecumenică de erezie, iar Biserica Bulgară a părăsit CMB din motivele sintetizate[13] în Declaraţia de la Tesalonic. Prin această formulare, Documentul 6 arată că se desolidarizează de motivele pentru care Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei au părăsit mişcarea, care sunt de fapt perfect ortodoxe şi ar trebui însuşite de către toate Bisericile Ortodoxe locale.
  2. În art. 18 se afirmă că “Biserica Ortodoxă… nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. Unitatea Bisericii căutată în CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă”. Această afirmaţie va fi infirmată în articolul 19, unde este ratificată Declaraţia de la Toronto, în care se

 

 

spune că unitatea Bisericii se realizează prin simpla prezenţă a tuturor creştinilor în dialogul interconfesional impus de către Mişcarea Ecumenică, nu prin împărtăşirea de către toţi a eclesiologiei ortodoxe. În condiţiile impuse de cadrul documentului fundamental Declaraţia de la Toronto şi de către alte documente ecumeniste, dorinţa Bisericii Ortodoxe de a realiza unitatea Bisericii căutată în CMB prin “unitatea de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă” este irealizabilă, mai ales că în premisa IV.3 din Declaraţie se spune că: “premisa fundamentală a Mişcării Ecumenice este că fiecare Biserică are un rol pozitiv de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină este de a căuta prietenia cu toţi cei ce sunt împreună membri ai Trupului mistic, chiar dacă nu sunt membri ai aceluiaşi Trup vizibil”. Trupul mistic despre care se vorbeşte aici este evident altceva decât Biserica Ortodoxă.

  1. Articolul 19 transformă Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto în izvoare de drept bisericesc ortodox. Sinodul panortodox este expresia autorităţii juridice eclesiale supreme în Biserica Ortodoxă universală a acestui moment (după cum reiese şi din art. 22 al documentului), în condiţiile lipsei unui sinod ecumenic. După ce sunt aprobate de către Bisericile locale, hotărârile sinodului panortodox capătă valoare de lege pentru întreaga lume ortodoxă. Citarea unor pasaje din cele două documente ecumeniste menţionate mai sus face ca acestea să devină izvor de doctrină bisericească, cu forţă juridică pentru viaţa Bisericii Ortodoxe. Atât documentul Constituţia CMB, cât şi mai ales Declaraţia de la Toronto conţin principii inacceptabile pentru eclesiologia ortodoxă, care, puse faţă în faţă cu cugetarea Sfinţilor Părinţi şi cu legislaţia canonică, sunt eretice. Pasajul din Constituţia CMB este citat aproximativ în documentul sinodal. El este numit în Constituţie baza, constituindu-se în articolul 1 al acesteia: “Consiliul Mondial al Bisericilor este o asociere de Biserici, care Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi caută, prin urmare, să îndeplinească chemarea comună, spre slava Unuia Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[14]. Textul constituţional vorbeşte despre o “asociere de biserici” şi despre o “chemare comună a tuturor membrilor CMB”, concepte inacceptabile din punct de vedere ortodox, deoarece înseamnă asocierea Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi afirmarea unei împreună-lucrări pentru un scop spiritual. Referitor la Sfânta Treime, textul Constituţiei nu spune că aceasta este mărturisită în conformitate „cu sinodul niceo-

 

 

constantinopolitan”, aşa cum precizează documentul din Creta  (dogma Sfintei Treimi a suferit numeroase alterări în Occident, începând cu celebrul adaos Filioque şi continuând cu modul în care o expun diferite comunităţi protestante). Când vorbeşte despre scopul CMB, Constituţia spune că: “Scopul fundamental al asocierii de biserici în Consiliul Mondial al Bisericilor este de a se chema una pe alta la unitatea vizibilă într-o singură credinţă şi o singură asociere euharistică, exprimată în cult şi viaţă comună în Hristos, prin mărturisire şi slujire în lume, şi de a merge înspre această unitate, pentru ca lumea să creadă”[15] (s.n.). Chiar dacă în Declaraţia de la Toronto se face precizarea că CMB nu se doreşte a fi “o superbiserică”, aceasta nu înseamnă că rezultatul activităţii sale nu ar putea fi astfel de structură, dacă este să coroborăm acest text cu scopul principal impus în Constituţie. În ceea ce priveşte Declaraţia de la Toronto, documentul consideră premisele eclesiologice ale acesteia “de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei… de o importanţă capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde, vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB…”. O dovadă în plus că toate premisele eclesiologice au fost adoptate o constituie faptul că în faza presinodală articolul 19 cita doar una dintre premisele din Declaraţie (cealaltă fiind adăugată după formularea “biserici şi comunităţi eterodoxe”, din articolul 6, pentru a o justifica), însă pasajul făcea referire tot la plural la “premisele eclesiologice”[16]. Dacă era vorba doar de premisele citate în text, ar fi trebuit să spună că consideră premisa (citată) ca fiind de importanţă capitală pentru participarea la CMB. Premisele acestei Declaraţii prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante la dialogul CMB nu poate pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că

 

 

conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa IV.5 spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin”[17]. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul”[18]. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [«în afara zidurilor Bisericii»], care aparţin aliquo modo [«în egală măsură»] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [«Biserică în afara Bisericii»]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”].

  1. Articolul 18 consacră minimalismul dogmatic ca bază a colaborării în cadrul Mişcării Ecumenice, prin citarea acelui articol fundamental din Constituţia CMB care spune că baza acceptării în CMB este credinţa în Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor şi mărturisirea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie

 

 

sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar condiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Tainei Întrupării şi a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a modului corect în care se poate exprima adevărul existenţei unui Dumnezeu unic în fiinţă, dar Întreit în Persoane. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în Bisericile Ortodoxe). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele. Un exerciţiu de imaginaţie ne poate ajuta să vedem ce consecinţe absurde poate provoca minimalismul dogmatic: în sfintele evanghelii sinoptice avem un pasaj în care o legiune de demoni Îl recunosc pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu şi Fiul al Celui Preaînalt (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28). Cu alte cuvinte, Îl recunosc ca Dumnezeu şi Mântuitor, Îl recunosc pe Tatăl ca Tată şi pe Fiul ca Fiu în cadrul Sfintei Treimi. Dacă ar fi făcut şi o menţiune cu privire la existenţa Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, “mărturisirea” legiunii de demoni ar fi îndeplinit condiţiile acceptării acelora ca… membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor şi parteneri de dialog în acest for religios ai Bisericii noastre, ceea ce este inacceptabil!!!

  1. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a

 

 

Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. La această concluzie ne duce şi faptul că prevederea este pusă într-un text care vorbeşte intens despre participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, mai ales în condiţiile în care toate formele de dezordine în Biserică sunt sancţionate de secole de către legislaţia canonică.

  1. Afirmaţia că “păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal” pare a exclude de la procesul de receptare a deciziilor sinoadelor ecumenice sau panortodoxe pleroma Bisericii. Este adevărat că Sfântul Sinod este autoritatea supremă în aspecte de credinţă şi reguli canonice, dar învăţăturile dogmatice ale sinoadelor ecumenice şi cele dogmatice şi canonice ale sinoadelor panortodoxe trebuie receptate de către pleroma Bisericii, care, condusă de către Duhul Sfânt, poate recunoaşte sau nu caracterul inspirat şi ortodox al unei astfel de decizii.
  2. S-a afirmat opinia că Biserica Ortodoxă îşi reevaluează prezenţa în CMB. Însă în ultimele două articole ale documentului se afirmă “conştiinţa comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin”, faptul că “Biserica Ortodoxă este conştientă că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi… este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea divizată”, “ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun”. Toate aceste formulări sugerează un angajament clar de continuare a prezenţei active în cadrul CMB. Evaluări ale prezenţei în CMB s-au făcut şi după Declaraţia de la Tesalonic, dar decizia de a se întrerupe prezenţa în CMB nu a fost luată nici după aproape două decenii de la adoptarea acelui document

 

Pentru toate aceste motive, se cuvine ca documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” să fie respins în totalitate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În afară de aceste obiecţii faţă de Documentul 6, pe care îl consider o declaraţie ecumenistă, nicidecum una ortodoxă, există câteva obiecţii şi faţă de documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea contemporană, la cel referitor la importanţa postului şi la cel referitor la Sfânta Taină a Cununiei.

 

 

Astfel, documentul referitor la Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană pare mai mult o declaraţie politică decât un document teologic.

 

  1. Documentul se mulţumeşte să constate unele ideologii contrare spiritului creştin, fără a le condamna deschis: secularizarea, globalizarea, feminismul, propaganda LGBT, devalorizarea omului
  2. Se fac concesii filosofiilor personaliste existenţialiste, prin formularea “valoarea persoanei umane” (secţiunea A1), ştiut fiind, pe de o parte, că Sfinţii Părinţi au folosit termenul biblic de om, rezervându-l pe cel de persoană Persoanelor Treimice sau Persoanei divino-umane a lui Hristos, iar pe de alta, că sensul actual de persoană identifică natura umană cu păcatul, deviindu-se de la tradiţia Sfinţilor Părinţi[19].
  3. Biserica Ortodoxă lasă impresia aderării la principiile iluministe ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii: “Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii şi fraternităţii”. Egalitatea (dreptatea), libertatea şi fraternitatea sunt principii pe care iluminismul le-a impus în Occidentul Europei, dând naştere unei mişcări sociale puternice a cărei coordonată fundamentală a fost o atitudine virulent anticreştină.
  4. Articolul E2 al documentului introduce o formulare destul de imprecisă despre “discriminarea de altă natură”, care poate crea confuzii, în condiţiile în care se poate interpreta că discriminarea de orice altă natură se poate referi şi la discriminarea pe criterii de orientare sexuală de exemplu. În proiectul de Constituţie a României din 2012 a existat o asemenea încercare. Iniţial, se dorise reproducere exactă a articolului din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, însă ulterior, la presiunea asociaţiilor creştine, s-a optat pentru o variantă în care discriminarea pe criterii de orientare sexuală să fie înlocuite de “criterii de altă natură” sau “de natura acestora”[20].
  5. La litera E, paragraful 2, a documentului, “Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă,  gen,   naționalitate   sau   limbă   –   este   creată   după   chipul   şi asemănarea lui Dumnezeu şi are drepturi egale în societate”, sinodul introduce, în mod stupefiant, nediscriminarea de gen, deosebită de nediscriminarea de sex, despre care vorbeşte în paragrafele anterioare (paragraful 3, de la început). Ceea ce e şi mai greu de înţeles este faptul că ideea este susţinută chiar prin invocarea unui pasaj din

 

 

Sfânta Scriptură, “nu mai e nici iudeu, nici elin, nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească, nici parte femeiască” (Gal. 3,28), în care expresia “nu mai e nici parte bărbătească, nici parte femeiască” pare a fi luată într-un sens al teoriilor de gen, cu totul străin celor afirmate de Sfântul Apostol Pavel. Teoriile de gen sunt nişte forme de propagandă LGBT, menite să distorsioneze învăţătura creştină despre taina fiinţei umane, a relaţiei dintre bărbat şi femeie şi despre importanţa familiei şi a Tainei Căsătoriei.

  1. Sfârşitul paragrafului E2 este foarte neinspirat formulat: “Potrivit învăţăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane”. Din această formulare, rezultă, per a contrario, că Biserica agreează alte forme de discriminare, neenumerate în paragraful anterior. Încercând să aibă un limbaj diplomatic, în locul unei afirmări clare a faptului că Biserica nu acceptă ideologiile LGBT, deoarece acestea sunt contrare revelaţiei şi tradiţiei, autorii documentului lasă să se înţeleagă că Biserica nu refuză discriminarea pe alte criterii decât cele enumerate mai sus, dar enumerate, de exemplu, în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene[21]: originea socială, caracteristicile genetice, convingerile, opiniile politice, averea, naşterea, un handicap, vârsta. În realitate însă, Biserica nu a practicat şi nu practică niciun fel de discriminare, nici faţă de comunităţile homosexuale, cărora le atrage doar atenţia că viziunea lor este contrară Scripturii şi voii lui Dumnezeu şi că obligarea creştinilor, care urmează calea Scripturii, să accepte această viziune este un
  2. Pasajul F10 pare a conţine un pasaj dintr-un mesaj ecologist: “Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  face  imperativă  obligația  Bisericii  de  a  contribui, prin  mijloacele  spirituale  de  care  dispune,  la  protejarea  creației  lui Dumnezeu”; “Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea responsabilității omului față de mediul înconjurător”. Cele două concepte: criza ecologică, cu schimbările climaterice şi încălzirea globală şi necesitatea responsabilizării omului faţă de mediul înconjurător reprezintă ideologii politice ale ecologismului. Ecologia este, la rândul său, arma ideologică a mişcării New Age, o mişcare religioasă care doreşte să devină religie planetară. Cu atât mai nepotrivită este proclamarea, în enciclica patriarhală, a zilei de 1 septembrie ca zi de meditaţie faţă de mediul înconjurător, mai ales că romano- catolicismul a proclamat-o de asemenea ca zi de rugăciune pentru

 

 

creaţie, argumentând că este o “zi de rugăciune ecumenică cu ortodocşii”.

  1. Referirea la pace din acest document pare a invoca colaborarea de tip ecumenist a “creştinilor” (ortodocşi şi heterodocşi) pentru obţinerea păcii (C3). Pacea şi dreptatea sunt daruri ale Duhului Sfânt, dar se dăruiesc celor ce slujesc lui Dumnezeu în adevărul ortodox, nu se realizează printr-o lucrare ecumenică omenească. Unitatea rasei umane, care pare a fi baza acestei colaborări, este dată, din punct de vedere ortodox, de opera de mântuire realizată de Hristos în lume, prin care toţi suntem chemaţi la dobândirea vieţii veşnice şi a harului mântuitor, bucurându-ne de prezenţa Duhului Mângâietor, Care ne curăţeşte de toată întinăciunea şi ne dă adevărata pace, nu doar de faptul că suntem urmaşii aceloraşi protopărinţi. În condiţiile în care în lumea actuală se practică o corectitudine politică în care adevărul este relativizat sau brutal suprimat de dragul convieţuirii sociale dintre ortodocşi şi neortodocşi, efortul de a căuta o astfel de pace lumească, cu preţul sacrificării adevărului, reprezintă de fapt o condamnare la sclavie spirituală a credincioşilor ortodocşi faţă de cei cu care se presupune că se colaborează în acest proces presupus pacifist. Referitor la  documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată.

 

Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Respectuos Vă rog, în consecinţă, să supuneţi analizei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române toate aceste observaţii şi să militaţi pentru neaprobarea Documentului 6 şi revizuirea celorlalte documente în baza amendamentelor formulate mai sus şi a altora pe

 

 

care le-au formulat diferiţi teologi ortodocşi români sau străini sau

sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale.

 

28 octombrie 2016                                                  Cu deosebit respect, Teolog Mihai-Silviu Chirilă

 

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

  • Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p.
  • Ibidem.
  • Andrew Louth, Introducere în teologia ortodoxă, Doxologia,

Iaşi, 2014, p. 153.

  • Ibidem, p.
  • Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul,

Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 188.

  • Ibidem, p.
  • Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193).
  • Pidalion, p.
  • Premisa a fost adăugată şi citată în art. 19 al Documentului 6 pentru a justifica şi apăra acceptarea în timpul sinodului a termenului “biserici eterodoxe”, care a înlocuit expresia “comunităţi ortodoxe”. În documentul presinodal, această premisă nu era citată.
  • Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,

2003, p. 335.

[13]      https://www.questia.com/magazine/1G1-21066275/bulgarian- orthodox-church-to-quit-wcc.

 

 

[14]

https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201 3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules. [15]

https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201 3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules.

 

 

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_adresata_membrilor

_sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romane_cu_privire_la_sino dul_din_creta/2016-10-28-196

 

 

 

 

3.5  Scrisoare deschisă către ÎPS CIPRIAN

 

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1] (Sf. Teodor Studitul)

 

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințiți Părinți, Preasfințiți Părinți și Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop

Ciprian,

 

Am citit și noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfântul și Marele Sinod din Creta” așa cum este numit el.

 

Aceste texte le-am găsit pe site-ul oficial al Patriarhiei Române basilica.ro. Și, în calitate de membri ai aceluiași Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească am încercat să înțelegem, punând înainte gândul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

 

În primul rând, ne punem întrebarea legitimă dacă acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapă pentru pregătirea unui Sinod Panortodox, așa cum afirmă Patriarhia Rusă, Patriarhia Antiohiei sau personalități cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea. Și aceasta datorită faptului că din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, The Orthodox Church of America nici măcar nu a fost  invitată…,  iar  Patriarhia  Bulgară,  Georgiană,  Antiohiană  și  Rusă au refuzat să participe.

 

 

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis[2] numește Sinodul din Creta în Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință – Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoade autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot?

 

În practică, cei care au ratificat textele au fost doar Întâistătătorii, ceilalți, chiar dacă nu au semnat un text sau altul, sau au avut comentarii de făcut, nu au influențat ratificarea textelor.

 

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o amplă scrisoare în care explică de ce   nu   a   semnat   textele   „despre   căsătorie”   și   „Relațiile   Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și care numește acest Sinod: „Sinod lărgit al Întâistătătorilor”. Tot el afirmă: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat[3].

 

Am început cu textul pe care îl considerăm cel mai important și anume:  „Relațiile  Bisericii  Ortodoxe  cu  ansamblul  lumii  creștine”. Chiar titlul ne derutează. În primul rând că, în limba greacă și engleză, pe site-ul oficial al Sinodului[4] nu apare cuvântul „ansamblu”, ci apare cuvântul „restul” lumii creștine. Cuvântul „ansamblu” are o altă conotație decât  cuvântul  „restul”, iar într-o astfel  de lucrare sinodală ar trebui să se păstreze acrivia termenilor, fără nicio interpretare.

 

Să analizăm paragraful 1: Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa   ei   eclesială   profundă,    că    ocupă    un    loc    central  în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.

 

 

Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Până aici e foarte corect și se evită formularea Conciliului II Vatican care spune că

„Biserica cea Una rezidă în Biserica Romano-Catolică”.

 

Dar mai departe avem o problemă, fraza nu mai este clară, și naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice. Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip  ecumenist,  așa  cum  se  poate  observa  din  următoarele  paragrafe, atunci  acest  paragraf  este  condamnabil  de  un  Sinod  Ecumenic  și  de Sinoade  Locale  și  de  Pliroma  Bisericii  (Părinți,  Profesori,  Patriarhi, Episcopi, mireni, Monahi, etc.)

 

Biserica   niciodată   nu   a   permis   ambiguități   în   textele   sale dogmatice,  iar  aici  avem  de-a  face  cu  o  afirmație  eclesiologică,  deci dogmatică. O afirmație neclară, am putea spune vicleană.

 

În paragraful 2 se specifică că „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate    de    Sinoadele    Ecumenice.    Acestea     au     subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”

 

Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca și cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată ce nu se poate sfășia, și, în același timp, să spună că el caută să-și coasă haina, ca să fie din nou întreagă… Nu cumva asistăm la o schizofrenie? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată spitale pentru dezaxați, ci au fost locul unde Părinții luminați de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situații grele, nu le-au încurcat și nici nu au debusolat credincioșii.

 

 

În paragraful 4 confuzia crește exponențial: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”

 

Iarăși vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor.

 

Apoi, se vorbește de dialog. Dar să vedem ce fel de dialog ne spune Evanghelia că trebuie făcut. În primul rând că Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează- te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!

 

Atunci când spui „restaurare a unității”, afirmi că ceva s-a stricat și trebuie reparat, pe când Biserica nu s-a divizat, nu s-a stricat și nu trebuie refacută. Doar ereticii au căzut din Ea. Această frază este o blasfemie la adresa Bisericii, ceea ce, în acest cadru, reprezintă erezie. Erezia este schizofrenia, ambiguitatea si viclenia textelor.

 

Blasfemia   continuă   prin   următoarea   afirmație   din   același paragraf: „participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.”

 

Iarăși,  limbajul  de  lemn  ecumenist  „restaurarea  unității”  prin participarea la mișcarea de restaurare a unității (Consiliul Mondial al Bisericilor)  nu  ar  fi  împotriva  naturii  și  istoriei  Bisericii  Ortodoxe. Mitropolitul Ieroteos spune: „Participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul Athanasie cel Mare sau pe Sfântul Vasilie cel Mare participând la un consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea

 

 

lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, Achindin, Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale epocii lor[5].”

 

Paragraful 5 este în același duh cu paragraful 4.

 

Paragraful 6 a fost cel mai dezbătut paragraf al textului sinodal: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate  fi tulburată.” Aceasta este o frază ortodoxă: într-adevăr, Biserica nu  se poate diviza, Ea rămâne mereu Una, chiar dacă grupuri sau persoane  o  părăsesc  și  devin  schismatici  și  eretici,  deci  nu  se  mai găsesc în interiorul Bisericii.

 

Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că

 

relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii…”

 

Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii   au   fost   numiți   „sinagoga   satanei”,   „biserica   nelegiuiților”,

„biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Dar ce caută un astfel de terminus tehnicus într- un oros sinodal? Aici, când prin Sinod (dacă e Sinod) se exprimă învățătura clară, nealterată a Bisericii, poți să te joci cu termeni tehnici, poți fi duplicitar? Iată că acest „Sinod” arată mai mult a Sinodul Ferrara-Florența, sau a Henoticonului lui Heraklie, sau a altor orosuri a sinoadelor mincinoase și tâlhărești. Aici se potrivește foarte bine ideea de desfrânare duhovnicească. Un bărbat are o soție cu care este cununat legal, dar mai are și alte femei (ibovnice) care nu sunt soția, dar, ca să le dea un soi de legalitate, le numește și pe ele soții (pentru că trăiește de mult cu ele, și istoric pot fi numite soții). Iată  că,  așa  cum  spunea  Sfântul  Paisie  Aghioritul  despre  Patriarhul Atenagoras, că a iubit o altă femeie, mai cochetă…(adunarea papistășească) la fel și acum, prin acest Sinod, avem o oficializare a curviei spirituale care se petrecea, oricum și până acum, dar fără o ratificare. Acum avem și ratificarea.

 

 

La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul II Vatican.

 

Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?

 

La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”

 

După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19 care afirmă pe față, de data asta, că „pot fi membri (ai CMB) numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

 

Tot  aici  se  vorbește  de  Declarația  de  la  Toronto  ca  bază  a participării la corpul eretic numit CMB: „… Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).”

 

 

Deci diavolul e mulțumit că te-ai vârât în cloaca sa, nu e nevoie să îi recunoști ca biserici depline, ci ca biserici nedepline. Iată teoria eclesiologică eretică ce susține că există Biserici depline (Ortodocși) și biserici  nedepline  (monofiziți,  protestanți,  biserici  ce  s-au  abătut  de la adevărata credință a Bisericii, etc). Prin acest act se promovează o erezie ecleziologică teribilă, care relativizează definiția Bisericii.

 

Pentru ortodocși nu mai este clar prin ce se caracterizează Biserica, călcându-se în picioare Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. Biserica s-a delimitat de eretici prin anateme, iar acum, în acest text, nu mai există nici eretici, nici anateme, ci toți sunt biserici. Iată cum diavolul a adus tulburare și întunecarea minții. Aceste texte sunt scrise și acceptate de oameni schizofrenici, de oameni cu patimi și căderi grave, nu de oameni cu Duhul Sfânt.

 

În paragraful 22 se condamnă orice tentativă de distrugere a unității  Bisericii.  Întrebarea  noastră  este  prin  ce  anume  se  distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi, azi în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic, după cum se arată în analiza multor teologi și Ierarhi (Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Ieroteos Vlachos, Pr. Gheorghios Metallinos, Mitr. Athanasios de Limassol, Mitr. Ieremia de Gortina, Mitr. Pavlos de Glyfada, Mitr. Gavriil de Lovech, Prof. Dimitrios Tselenghidis,  Pr.Theodoros  Zisis,  etc.).  A  se  vedea  și  Rezoluția  de  la Chișinău în privința Sinodului din Creta, dar și Rezoluția Clericilor și monahilor din Grecia.

 

Acest așa-zis sinod, prin acest paragraf în care se socoate criteriul ultim – sistemul sinodal – este ridicat la rang de papism în Biserică.

 

Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credință și criteriul crediței revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în Sinod sunt luminați de Duhul Sfânt. Nu am luat aici în discuție decât acest text; asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci

 

 

conțin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori

teologice grave, etc.

 

Concluziile pe care le tragem sunt că acesta nu este un Sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea  adevărului de credință  ci și  alterarea prin omisiune  și  lipsa de definire a termenilor și lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica învățătura de credință, atunci când apare o erezie, în schimb acest  așa-numit  Sinod  nu  numai  că  nu  clarifică,  ci  amețește  și  nu spune nimic, folosind limbaj duplicitar și inducând în eroare și tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă.

 

Domnul Prof. Dimitrios Tselenghidis, ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, are adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insiduoasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într- un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează   confuzie   în   jurul   identității   credinței   noastre.   În   mod viclean, golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care  are  consecințe  soteriologice  grave  –  cu  considerația  că  toate credințele religioase sunt soteriologic valabile (adică au putere mântuitoare), atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.

 

Declarația de la Chișinău spune foarte clar că acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică. Conduce, cu alte cuvinte,   la   coexistența   a   două   tradiții   dogmatice   (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și cea a unei biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”.

 

Declarația de la Chișinău ne mai spune că Trupul lui Hristos, Biserica, este prezentată de Sinodul din Creta în chip ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”, ci un Hristos cu multe ”păreri”, adică cu credințe dogmatice diferite. Și, cu toate că Biserica este

 

 

mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”, ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”.

 

Conform  Profesorului  Tselenghidis  și  Enciclica  „  Sfântului  și Marelui Sinod” prezintă neconcordanțe teologice. Spre exemplu, în paragraful al 20-lea se menționează în mod caracteristic următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre Ortodoxie…”.

 

Însă, Profesorul Tselenghidis ne spune că această afirmație este contrazisă de către documentele comune semnate și de către Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și Bussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă, Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut ca biserică pe eretici, așa cum a încercat să facă această „Adunare a Arhiereilor” în Creta.

 

Analizând textul care vorbește despre căsătorie constatăm că și acesta este unul problematic și eretic. Deși, la început, prima frază este ortodoxă și spune: “căsătoriile mixte sunt interzise” și vorbesc și despre Sinodul Ecumenic și de Canonul de la Sinodul Ecumenic care interzic cu desăvârșire căsătoriile mixte, însă, în mod viclean apoi, lasă ca fiecare Biserică Autocefală să judece singură dacă să se facă căsătoria mixtă sau nu. Aceasta arată care este scopul acestui sinod. În felul acesta se taie hotărârea unui Sinod Ecumenic, iar aceasta este o mare problema. Se reduce, deci, se taie, un Canon. Sinoadele

 

 

Ecumenice nu pot fi anulate, nu poți anula un Canon atât de important al unui Sinod Ecumenic. Acest lucru duce la existența a patru mari probleme:

 

  1. Primul lucru este că anulează Canonul care spune că sunt interzise căsătoriile mixte, ceea ce este erezie;
  2. Al doilea lucru este ca şi cum am recunoaşte „botezul” neortodoxului, deoarece în Taina Căsătoriei și în fiecare Taină nu putem să aducem pe cineva care nu este botezat. În Tainele ortodocșilor, primesc Tainele Ortodoxe numai cei care sunt ortodocși botezați.  Deci,  ca  să  participe  cineva  care  nu  este orotodox, este ca şi cum ai considera că el are
  3. A treia mare problemă este faptul că se creează un fel de schismă în interiorul Bisericii deoarece, cu singuranță, vor exista Biserici care nu vor fi de acord cu aceasta. Astfel, o Biserică Locală, care face de foarte mult timp căsătorii mixte, de acum încolo, prin această hotărâre, poate spune că face căsătorii mixte în mod canonic, legal. Pe de altă parte, dacă într-o altă Biserică Locală, ei nu vor accepta căsătoriile mixte, cum va fi posibil ca într-o Biserică să existe căsătorii mixte și într-o altă Biserică să nu existe căsătorii mixte? Deci, va exista o oarecare schismă, o îndepărtare, o rupere între creștini. Și, să nu ne pară ciudat, dacă vom vedea perechi neortodoxe să se ducă la alte biserici Ortodoxe ca să se căsătorească.
  4. Și a patra problemă care rezultă, mai gravă, este: deoarece căsătoria mixtă aduce ecumenismul în interiorul familiei, ce fel de urmași va lăsa această familie? Pur și simplu vor spune că noi suntem uniți în iubire la fel cum spun și ecumeniștii. Deci, iată că se anulează chiar motivul pentru care cineva se căsătorește. Pentru că știm: căsătoria se face pentru ca doi oameni să meargă împreună către Hristos. Dar, atunci când unul dintre cei doi tineri este eretic, cum vor merge aceștia către Hristos? Și apoi, copiii acestora ce fel de Hristos vor lua? Deci, această hotărâre luată este de fapt negarea și anularea

 

De aceea, se vede imperios necesar convocarea unui Sinod Ecumenic care să condamne așa-zisul Sinod din Creta și să proclame Dogma Eclesiologică împotriva ereticilor ecumeniști. Până la convocarea unui astfel de Sinod Ecumenic, vă cerem ca în

 

 

Sinodul BOR să vă lepădați de acest Sinod tâlhăresc și să îl condamnați! Iar episcopul locului să condamne acest sinod chiar până la convocarea Sinodului BOR.

 

Dacă nu se va petrece acest lucru, responsabilitatea se va muta de

pe umerii voștri pe umerii noștri, și vom aplica în felul acesta Canonul

15 de la Sinodul I – II Constantinopol (861), întrerupând pomenirea Episcopului Locului până când va fi condamnat sinodul eretic iar credincioșii nu vor mai participa la slujbele unde vor fi pomeniți ierarhii care nu condamnă acest Sinod Tâlhăresc.

 

În felul acesta, vom feri Biserica de schisme și tulburări, pentru că a accepta acest sinod înseamnă a intra în schismă cu Biserica lui Hristos, care nu caută o unitate omenească, ci Unitate în Adevărul lui Hristos. Și chiar dacă turma este mica, acolo în acea turmă se păzește Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

 

Așteptăm degrabă decizia și răspunsul Înaltpreasfințiilor Voastre.

 

Bibliografie

 

  1. http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii- ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
  2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui- sinod/
  3. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evalu are-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-la- chisinau/
  4. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/08/sinax a-clericilor-si-monahilor-din-grecia-au-declarat-ca-sinodul- din-creta-nu-poate-fi-nici-sinod-nici-mare-nici-sfant/
  5. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/02/noua

-eclesiologie-a-patriarhului-ecumenic-bartolomeu/

  1. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips- ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta- acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al- teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

 

 

  1. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/mitro politul-ierotheos-vlachos-precizari-importante-despre- sinodul-din-creta-in-materie-de-credinta-nu-incape-loc-de- diplomatie/
  2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/12/mitr- irineu-de-baska-membru-al-delegatiei-bisericii-sarbe-la- sinodul-din-creta-nu-am-semnat-documentul-din-cauza- continutului-ambiguu-ecleziologic/
  3. https://youtu.be/chD21moX7C4
  4. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/09/comu nicat-oficial-patriarhia-antiohiei-nu-recunoaste-marele- sinod-ortodox-din-creta/

 

 

[1] Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

 

[2]

https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios- tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod

 

 

 

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ ciprian/2016-08-30-159

 

 

3.6  Maramureşenii lui Hristos. Scrisoare deschisă către PS Iustin Sigheteanul

Către Preasfințitul Iustin Sigheteanul,

 

Vă scriem cu adâncă îngrijorare și tristețe pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie, lucruri care nimicesc învătăturile  Sfinților  Apostoli  și  ale   Sfinților  Părinți  și  potrivnice tuturor Sfintelor Canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice și locale.

Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt “ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învătăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Pare într- adevăr să fi sosit timpul când oamenii “nu mai suferă învătătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc învătături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat către basme.” (II Timotei 4,3-4).

Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate la Sinodul care a avut loc în Creta, în iunie 2016.

Ecumenismul religios de astăzi este o miscare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor întru- una singură, uriasă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este ca întreg crestinismul, si în special Ortodoxia, singura care deţine Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare data cînd a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau.

”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mare, este cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.” 1

 

 

Sf. Iustin Popovici: Ecumenismul e numele de obște pentru toate creștinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor, toate umanismele europene cu papismul în frunte.(…) Nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte ale căror nume este legiune.” 2

Tot Sfântul spune că: ”În istoria neamului omenesc sunt 3 căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.”

Pr. Arsenie Papacioc: “Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte

împotrivă! Ce ecumenism?”

Arhim. Iustin Pârvu: ”Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniștii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar dezmoșteni Adevărul  de  valoarea  și  bogăția  spirituală  a  Tradiției  Bisericii,  a Sfinților Părinți.”3

Pr. Dumitru Stăniloaie: ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăși vor să relativizeze credința adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt două surori. Nu există decât un Cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori e improprie.”4

Toți ortodocșii avem datoria sfântă să denunțam acest ecumenism blestemat  de  Dumnezeu  și  să  ne  unim  împotriva  lui.  Toți  trebuie  să știe că ecumenismul urmărește îngroparea Ortodoxiei, a Bisericii Una, Sfantă, Sobornicească și Apostolească, și că duce la surparea însuși a neamului nostru. În această privință Sfântul Teodor Studitul spunea: “Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea. Dacă e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” “Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre păzirea Canoanelor… și nici unuia dintre ierarhi nu I s-a dat stăpânirea de a încălca aceste Canoane, fără numai să le aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți

 

 

cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei.” “Avem porunca de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învată ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și decât este scris de canoanele Sinoadelor Ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefacând parte din clerul sfințit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu sar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.” (…) ”Și dacă am fi păcătoși în multe, totuși suntem ortodocși, mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtându-ne de orice erezie și urmând oricărui sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Și nu numai acestora, ci și hotărârilor pe care le-au luat și le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvârșit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credință, dar nu se alătură dumnezeieștilor Canoane.(Migne, PG Epistola II, 81)”5

Sfântul  Paisie  Aghioritul  spunea:  ”Mulți  Sfinți  Mucenici,  atunci când nu știau dogma, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfinții Părinți“. Dacă cineva spunea asta, mărturisea! Adică nu știau să aducă dovezi prigonitorilor pentru credința lor și să-i convingă, ci aveau încredere în Sfinții Părinți. Se gândea: “Cum să nu am încredere în Sfinții Părinți? Aceștia au fost și mai cu experiență, mai virtuoși și sfinți. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească  cineva  pe  Sfinții  Părinți?”  Să  avem  încredere  în  tradiție. Astăzi, din păcate, a intrat politețea europeană și vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. “Să existe o religie” – îți spun, și le nivelează pe toate. Au venit și la mine unii și mi-au spus: “Toți cei care credem în Hristos, să facem o religie”. “Asta este ca și cum am lua aur și aramă, aur de atâtea karate și toate cele ce au fost separate de el, și să le amestecăm din nou și să facem una. Este corect să le amestecăm iarăși? Intrebați un aurar: E bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă, ca să strălucească dogma”. Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: “Nu numai cu cel eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile și conferințele lor. Este o prezență”. Ce prezența? Le rezolvă toate cu rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că și problemele duhovnicești pot intra în Piața Comună. Ceea ce se

 

 

impune fiecărui ortodox este să pună neliniștea cea bună și în heterodocși, să înțeleagă adică, faptul că ei se află în

înșelare ca să nu-și odihnească în mod mincinos gândul lor și să se lipsească și în această viață de binecuvântările bogate ale Ortodoxiei și în cealaltă viață de și mai multele și veșnicile binecuvântări ale lui Dumnezeu”.6

 

Motivele pentru care Sinodul de la Creta,16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc

 

  • Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;
  • Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;
  • Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente;
  • Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;
  • Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe;
  • S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie

 

 

să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe;

  • S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
  • Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos;
  • Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia); 6 Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

10)   În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox.

  • Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși.

Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.

12)   S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare

la nivelul Sinodului spre constituirea unei

guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe.

  • Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub

 

 

amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile lui.

  • Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său

 

Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al

Patriarhiei Române (basilica.ro).

 

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016

 

  1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;

În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.

Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuasă, dacă credința nu este sănătoasă.”7

Unul dintre participanții la sinod, mitropolitul de Nafpaktos, IeroteosVlachos, afirmă legat de documentele finale: ”Vreau să atrag atenția, că textul, în întregul său, are lipsuri și este cotradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, cine sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sobornicească și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie.”

Amintim câțiva termeni care lasă loc de interpretare:

  • Substantivul ansamblu din documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, este definit ca fiind un tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate, conform DEX – (https://dexonline.ro/definitie/ansamblu), dar în limba greacă, pe site-ul oficial al sinodului, nu apare cuvântul ansamblu, ci cuvântul restul, care are o alta conotatie, potrivit DEX:

 

 

ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu după ce s-a luat cea

mai mare parte; rămășiță;

  • Paragraful 1: Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească, crede cu tărie, în constiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii crestine în lumea contemporană.” Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului  și     lepădarea     (anatematizarea)     învățăturilor eretice.
  • Paragraful 2: Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum si misiunea ei universal au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă si comuniunea sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem?
  • Paragraful 4: Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat

pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape si cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor si a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos si a participat la Miscarea Ecumenică…”. Vedem același limbaj ecumenist, neortodox:

refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de

„dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!

  • Paragraful 6: Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici si confesiuni crestine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede si cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii si, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har,

 

 

preoţie si succesiune apostolică.” Este adevărat că în anumite texte

din  patrimoniul  patristic  ereticii  au  fost  numiți  „sinagoga  satanei”,

„biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.

  • La paragraful 8 Biserica „cunoaste obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare si nădăjduieste că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu  le  numim  așa,  ca  să  nu  îi  jignim),  ideea  de  la  Conciliul  II Vatican.
  • Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?
  • La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor si în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci si al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine si trăită în Biserica Ortodoxă.”

După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful  19,  care  afirmă  pe  față  de  data  asta,  că  „pot  fi  membri CMB numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor, potrivit Scripturilor, si mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

  • Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseste întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie

 

 

dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă si reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).” Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag. 17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi azi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schism este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic. Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă  și  cea  catolică,  au  apărut  diferențe  doctrinare  care  au  dus mai apoi la Schismă (1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, pe care ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:

  1. Filioque – catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf. Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
  2. Supremația papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toți Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;
  3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;
  4. Purgatoriul –  învață  că  între  Rai  și  Iad  ar  fi  un  foc  mare,  unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;
  5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
  6. Imaculata concepție – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii;
  7. Substanțialitatea – la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;

 

 

  1. Celibatul preoților – preoților catolici nu li se permite să se căsătorească, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoții de mir să aibă familie;
  2. Indulgențele papale – această practică a catolicilor prevede într- un mod blasfemiator că dacă îi plătești papei anumite sume de bani, poți să săvârșești oricâte păcate, că ești iertat și dezlegat de acestea;
  3. Meritele prisositoare – consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
  4. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.
  5. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia sunt miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiere În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană.

 

Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă. Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec.  XX, când  primele  implicații ale  Ortodoxiei  în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, care s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei care militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică  îi  pot  face  cunoscuți  întregii  lumi  pe  Sfinții  Părinți  și  în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa   valorile   Bisericii   noastre   și   se   vor   converti   la   dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie să recunoască că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.

Sf. Grigorie Palama: ”Pe latini, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.8

I-  am răbdat pe ecumeniști și pe moderniști vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile,

 

 

inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri care s-au smintit să revină în sânul Bisericii. Nu îi vom lăsa și pe alții să plece. Vom înceta comuniunea cu cei care comunica cu papa cel eretic si schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, să meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, să meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.”(Apocalipsa 4.11). Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, care să condamne pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

  1. Rugăciunile  în   comun   cu   ereticii    și    așa-numita ”Săptămână de rugaciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe  și  lăcașurile  ereticilor,  în  săptămâna  de  rugăciune,  în  care sunt  invitați  eretici,  să  predice  în  fața  Sfântului  și  Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

[Reprezentanții B.O.R care fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Biserreprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei.  Așteptăm  ca  aceștia  să  dea  semne  de  pocăință  public,  așa  cum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]

  • Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): ”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela să se afurisească.”
  • Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”
  • Canonul 64 de la Sfinții Apostoli care oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii: ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, să se caterisească și să se afurisească.”
  • Canonul 32 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

 

 

  • Canonul 33 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu ”
  • Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Nichifor Mărturisitorul (818): ”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”
  • Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ): ”Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în ”

Sf. Atanasie, patriarhul Constantinopolului a strălucit cu viețuirea în mănăstirile Athonului, Galisiului și Ganosului. În perioada viețuirii sale isihaste la Muntele Athos, împăratul Mihail îi prigonea pe monahi spre a-i determina să se supună planurilor sale unioniste (unirea cu catolicii). Aceste presiuni lau silit pe sfânt, la fel ca pe mulți alți monahi, să părăsească Sfântul Munte. Îi indemna pe credincioși să se păzească de rătăcirea latină care ii depărtează de Dumnezeu. Înfuriat de toate acestea, episcopul de Ganos, care fusese înscăunat de patriarhul Vekos, l-a chemat pe sfânt, împreună cu ucenicii săi: ”Le-a cerut  să  fie părtași  cel  puțin la rugăciunea  dinaintea mesei și să  se împărtășescă din mâncarea comună. Când însă nebunul arhiereu a văzut  că  sfântul  era  de  neînduplecat  și  în  aceasta  și  aducea  în discuție  Canonul  Apostolic  al  10-lea  care  zice  că:  ”Dacă  s-ar ruga cineva împreună chiar și în casă cu cel afurist, acela să se afurisească.”, n-a mai putut să rabde spiritul vitejesc si neînfrânt de nedreptate al marelui părinte.

Umplându-se de mânie, s-a ridicat de pe tronul său, l-a apucat pe sfânt de cinstita sa barbă și l-a doborât la pământ cu amandouă mâinile. Îl lovea din toate puterile, îl târa și-i sfâșia carnea de pământ , îl umplea de răni, îl călca în picioare, lovindu-I cele dinlăuntru ale sale , fără de rușine și-I zdrobea spinarea cu multe lovituri. Nu se temea tiranul c-ar putea să se pogoare un fulger din cer și sa-l ardă.”9

Sf Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare sau băutură sau simplă relație.10

 

 

  1. Participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii;

3.  Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor;

  1. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din

biserică;

  1. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi

ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);

  1. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui să refacem unitatea Ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;
  2. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romanocatolicilor;
  • Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE): ”Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul, care a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni, 6,15)

Sf. Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf. Leon, in Epistola cea către Nichita:”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar Ambrosie, în Cuvântul pentru cei care se catehizesc, zice: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalion de la Neamț 1844)11

Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”12

Arhim. Iustin Pârvu, cel mai mare duhovnic al neamului din sec. XX, condamnă tratatul de la Balamand din 1993: ”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut si s-au semnat pe ascuns. Ierarhii nostri nu au cerut părerea si acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înstiințați. Doamne fereste, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai

 

 

cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greselile  lor  dogmatice.  Si  vom  ține  la  hotărârile  celor  7   sfinte Sinoade Ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor 7 Sinoade Ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele,  ne  lepădăm  de  Duhul  Sfânt.  Nu  e  loc  de  îndoială  în  privința dogmelor.  Ierarhii  nostri  când  sunt  investiți  în  episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință si cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, păstorii lor.

Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeste prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de   la   Balamand   si   Biserica   să   îsi   revizuiască   poziția ortodoxă, spre linistea poporului nostru ortodox. ”Biserica” catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce discuta cu niste fățarnici care si-au inventat propria lor ”biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă si de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îsi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credinciosilor bisericii lor porțile  Împărăției  cerurilor  ca  să  se  închine  lui  pe  un  alt  tron,  la Vatican. Au încercat să ne subjuge si pe noi, aruncând în ograda noastră sopârla uniatismului, dar sângele martirilor nostril mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor nostri se săvârsesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei stiu prea bine adevărul, ci se poartă asa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e usor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim si să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice si să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.

 

Noi, cei care am rămas ortodocsi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile si compromisurile lor.”13

2.   Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de

 

 

invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;

Într-adevăr,   acești   delegați   au   fost   numiți   ca   ”reprezentanți   ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod să decidă asupra recunoașterii caracterului ecclesial sau nu, al acestor comunități eretice. Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, și anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică să participe la acestea ca invitați  de  cinste,  eretici,  ale  căror  învățături  eretice  au  fost  de  fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați  în  calitate  de  vinovați,  ca  să  ceară  iertare  și  nu  ca  invitați  de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

Sf. Ap. Iacov spune: Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”

”Din roadele lor îi veți cunoaște (Matei VII, 15-16)”. Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:

Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor îi veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Așa și voi îi veți cunoaște pe unii ca aceștia din  roadele  lor.  Și,  cunoscându-i,  să  nu-i  primiți  în  casă,  nu  vă plecați  lor,  nu  îi  învredniciți  de  cuvânt,  nu  aruncați  mărgăritarele voastre  înaintea  lor.  Însă  păziți-vă  de  frământătura  lor,  adică  de erezia lor.

”Auziți toți care mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate să fie prieten al împăratului și nu se învrednicește  de  viață,  ci  piere  împreună  cu  vrăjmașii  și  suferă  și mai rele.”

”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți să vă apropiați de Dumnezeieștile  Taine  ale  lui  Hristos?  Sau  nu  ați  auzit  de  fericitul Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(I Corinteni X, 21).”

 

 

Să nu le faceți vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri sau în băutură sau în prietenie, sau prin legături cu ei sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face pe sine străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă ca să nu pieriți prin necredința lor.”14

Ierarhii  participanți  la  Sinodul  din  Creta,  după  învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Canoane trebuia să-i mustre pe față pe eretici pentru rătăcirea lor și să îi lămurească să se întoarcă la Biserica Ortodoxă.

  • Ioan Gură de  Aur  ne  îndeamnă:  ”Prin  urmare,  așa  faceți  și voi păstorilor, și nu fiți părtași faptelor

celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum și apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”15

•  Sf. Maxim Mărturisitorul (662):

”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu  toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”(din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.)

”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți să se unească cu părerile mizerabililor eretici.”16

  • Sf. Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace care desparte de ”
  • Marcu Evghenicul: ”Bine este să fim împăcați cu toți, dar să mărturisim când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea care se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu

dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămator.”

”E imposibil să chemăm pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, care s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”

”Toți  dascălii  Bisericii,  toate  Sinoadele,  toate  Sfintele  Scripturi,  ne spun să ne ferim de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”

  • Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”17
  • Valsamon arată că de eretici ”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”18

 

 

  • Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare  (…). Trebuie să vă  feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”19
  • Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”20
  • Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să  nu-l  saluți  pe  unul  ca  acesta  ca  să  nu  fi  părtaș  la  faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”21

3.  Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente;

Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut să proclame că accept ceea  ce  Sinoadele  Ecumenice  anterioare  stabileau  ca  și  dogme  și  că doresc să continue această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

4.  Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis22 numește Sinodul din Creta în scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință – Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot?

5.  Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din

 

 

octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe;

Sf. Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”23

Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosință (adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem   Predaniile   pe   care   le-am   primit,   primind   și   îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin cris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu accept nimic a înoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina cu ceva.”24

6.   S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe;

  1. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu

 

 

”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;

Sf.  Grigore  Palama  spune:  ”Defapt  cei  ce  se  țin  de  Biserica  lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”25

  1. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos; Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească  și  Apostolească  Biserică”.  Este  un  Domn,  o credinţă, un botez. (Efeseni, IV, 5).

În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune: ”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât să nu fie îngăduit nimănui să facă public, adică să scrie, să alcătuiască, să învețe sau să arate o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: “Cei care vor dezerta de la Ortodoxie și vor pãrãsi pãrinteștile și dreptele dogme ale credinței și Predaniile obstești ale Bisericii și vor decãdea și se vor îndepãrta cu inovații si cu credințe absurde și cu obiceiuri eterodoxe și vor falsifica și vor mãslui adevãrul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevãrat, ci se taie și se despart de totalitatea mãdularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște eterodocși și inovatori și se izgonesc afarã din sfântul staul ca niște oi râioase și mãdulare putrede.”

Sf. Maxim Grecul(1470-1556) –este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte  activității  sale  în  Rusia,  combaterii  celor  străini  de  credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.

Cum ziceți că Biserica Latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii care nu numai pe acesta (Simbolul de Credință), ci și multe  alte  predanii  ale  Bisericii  le-ați  strâmbat  și  le-ați  stricat, sunteți vrednici să vă numiți, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii care săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor și Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci

 

 

de  vreme  ce  săvârșiți  fărădelegi  atât  de  multe  și  de  mari,  cum  să avem  împărtășire  cu  voi,  care  cu  osârdie  stăruiți  în  fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii și valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică. ”26

Știm cu siguranță, cu siguranță știm, și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui și a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice. ”27

Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserica a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi   ale   celor   ce   viclenesc   și   sinod   al   răzvrătiților.   Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzești toate, fără nicio excepție și, mai presus de  toate,  cele  ale  credinței.  Pentru  că,  dacă  ai  devia  cât  de  puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți să le păzească. Și toți câți  păzesc  cele  pe  care  fie  unul  dintre  părinți  le-a  scris  în  chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei care nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”

Sf. Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind pe papistași a zis: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda la adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca și noi.”28

9.  Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar in Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);

  1. În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox;

Asemenea  s-a  întâmplat  și  la  sinodul  de  la  Ferarra  Florența,  de  pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri și

 

 

învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, așa cum se cuvine

unei adunări ecumenice.

Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor pe care îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii  adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică

liberă, ci una ce slujea scopuri politice.”

Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din  următoarele  pricini:  documentul  nu  a  fost  roada  unor  discuții despre  credință  dintre  frați  veniți  liberi  întru  Hristos.  Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-I înfricoșa și a-i face să semneze. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s- au  lăsat în chip rușinos să fie mituiți cu  bani, iar  unii chiar au  fost convinși de argumentele latine.”29

11.Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într- un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate  fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă;

Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele urmatoare:

  • Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”
  • Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Niciun eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc că se fac creștini.”
  • Canonul 23 al Sf. Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar dacă vor stărui în această căsătorie, să se afurisescă.”

 

 

  • Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICII ȘI NECREȘTINII): ”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie și căsătoria(însoțirea nelegiuită) să se desfacă, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar călca cele rânduite de noi să se afurisească.”

Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune: ”Cine își va însura întraltă credință fetele și feciorii, unii ca eceia să aibă pocăință 5 ani; așișjderea și popii ceia ce-I vor cununa și aceia să aibă pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100)

Sf. Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune să anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiut Părinții Bisericii noastre.” 30

12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe.

  1. Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile

Potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor si Marilor Sinoade Ecumenice care privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății și aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox;

Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie să ascultăm fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă asta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut,   nu   ar   mai   fi   avut   Sfinți   luptători   și   mărturisitori.   Câți episcopi si patriarhi nu au adoptat și învățat erezii și câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii să facă ascultare și să urmeze rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme

 

 

sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschim, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței și au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschim, Sf. Teodor Studitul.   Au   fost   ei   neascultători   și   nedisciplinați?   Au   exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisercii care este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii și sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm de episcopi și de sinoade când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii care veghează pentru suflete noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin la noi cu altă învățătură, nu numai ca nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii care nu au păstrat Tradiția Bisericii.”31 Episcopii trebuie să se învrednicească de a fi ascultați de credincioși, când ei înșiși ascultă de adevărul Bisericii,   după   cum   spune   troparul   Sfinților   Sfințiților   Ierarhi, aceștia sunt succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevarului și credinței, îl scoate pe episcop în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5,29)

  • Canonul 58 de la Sfinții Apostoli:”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului și neînvătându-i pe aceștia dreapta credința, să se afurisească, iar stăruind în nepasare și în lenevie, să se caterisească.”

Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul- Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credin_ei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox care păstrează curată credin_a și acel episcop? Cum putem noi să tăcem, când între ierarhii și preoții noștri sunt care susțin că tainele catolicilor sunt valide?!

Sf. Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”32

 

 

Sf. Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face acesta, deșartă e Evanghelia, zadarnice Canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”33

Mitropolitul Augustin de Florina:”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi  cu  o  condiție ca  episcopul  să  asculte  de  Evanghelie.  Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane,  clericii  și  poporul  nu  sunt  obligați  să  asculte  de  episcopi. (…)  Și  atunci  clericii  și  monahii  eroici, chiar  și  simpli laici,  în  cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt  obligați  să  spună  cele  pe  care  nu  îndrăznește  să  le  spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.”34

 

Oprirea pomenirii episcopului locului are temei canonic:

 

  • Canonul 15 al sinodului al 9-lea local de la Constantinopol, numit si sinodul I-II (861): Cele rânduite pentru prezbiteri, episcopi, si mitropoliţi, cu mult mai vârtos pentru patriarhi se potrivesc. Drept aceea dacă vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni a se depărta de împărtăsirea cea către patriarhul său, si n-ar pomeni numele lui precum este hotărât si rânduit întru dumnezeiasca mistagogie, ci mai înainte de sinodiceasca înfăţisare si de deplinita lui osândire ar face schismă, aceasta a hotărât Sfântul Sinod, cu totul a fi străin de toată ierarhia (preoţia), dacă numai se va vădi că a nelegiuit acest lucru. Si mai ales s-au pecetluit si s-au hotărât acestea pentru cei ce cu pricinuire de oarecare vinovăţie se depărtează de ai lor întâi sezători si fac schismă, si rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sinesi de împărtăsirea cea către întâiul sezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, si cu capul descoperit îl învăţa, unii ca acestia nu numai

 

 

canonicestii certări nu sunt supusi, îngrădindu-se pe sinesi despre împărtăsirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci si de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi si minciuno-învăţători. Si nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme si de împărţiri.35

Tâlcuirea din Pidalion: Cele ce Canoanele cele mai de sus au rânduit pentru episcopi si mitropoliţi, aceleași le rânduieste cu mult mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă acestea să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem, sau ierosilii (adică furare de cele sfinte) si altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăsirea cu întâiul sezător al lor, iar dacă întâi sezătorii cei numiţi ar fi eretici si eresul lor l-ar propovădui întru arătare, si supusii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca acestia despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci si de cinstea cea cuvenită ca niste dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schism Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă si eresul minciuno-episcopilor acelora.36

Canonul face foarte clar distincția între greșelile morale și cele dogmatice. În cazul în care un episcop este învinuit de abateri morale iar preotul întrerupe pomenirea lui, acel preot se face vinovat de schismă pentru că nu a așteptat judecata sinodală și prin îngrădirea sa l-a considerat și judecat vinovat pe episcopul său înainte să se pronunțe o hotărâre a judecății sinodale.

Dar alta este situația în cazul în care abaterile sunt în legătură cu credința. Astfel în cazul în care episcopul însuși învață și propovăduiește o erezie în mod public, prin cuvânt vorbit sau scris, de care iau cunoștință cei din jurul său, iar acea erezie a fost condamnată de Sinoade sau de Sfinții Părinți, preotul nu mai e dator să aștepte judecata sinodală, aceasta deoarece episcopul însuși se arată pe sine de partea acelei erezii pe care o propovăduiește, fără să fie acuzat de nimeni, iar acea erezie fiind condamnată deja, singur se vădește pe sine vinovat. Deci preotul are acest drept de a recurege la această măsură de îngrădire, fără să greșească în ceva anume și fără să se facă vinovat de schismă, ci chiar este vrednic de laudă fiindcă de fapt apără Biserica de schismă și de răspândirea ereziei.

 

 

Așa  cum  specifică  canonul  foarte  clar,  îngrădirea  se  face  față  de minciuno-episcopi (pseudoepiscopi), adică față de erezia mărturisită și de cel care o mărturisește și nu de Biserică.

Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, pentru că nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe.

Sf. Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul care învață neortodox: ”Trebuie ascultat de învățători și de preoti și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm.(Omilia 2, Epistola 2 Timotei).

Sf. Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna și acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna să nu tăcem atunci cînd este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, să tacă atunci când cei ce caută să statornicească rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a zis un mare Parinte, ce om binecinstitor poate să tacă?”37

Sf. Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine.  Să  nu  vă  adunați  cu  ei  în  biserică,  nici  să  nu  primiți  din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”38 ”Acei clerici care recunosc  Biserica  noastră  și  voiesc  să  țina  credința  predanisită  de Sfinții Părinți, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii îi vor afurisi (cu scopul de a-i convinge să se supună bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui care a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane și i-au primit pe episcopii străini și uzurpatori și le-au dat mâna, semn al supunerii și al înrobirii.” Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit,  stăruie  în  greșeală,  privitor  la  cele  ce  țin  de  Credință  și  de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”39

 

 

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor si păstorilor mărturisitori cu principii patristice”.

Sf.  Ioan  Iacob  de  la  Neamț  (1960)  spunea:  Iar  câțiva  din slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt  insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei zic: «Canoanele de multă vechime care le au, au ruginit. » Nu zic că lor, de multă grăsime si nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzânu- le și părul, și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.” 40

Sf. Tarasie patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, ca să-i ascultăm. Și din acestea să extragem și să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce a învățat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit.”41

Sf.   Ioan   Damaschin   (749):   ”Auziți   popoare,   seminții,   limbi, bărbați, femei și copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora pe care le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți  și  de  la  Sinoade,  să  nul  ascultați,  nici  să  primiți  sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte. și chiar dacă v- ar  învăța  un  înger  sau  un  împărat  în  afara  acestora  pe  care  le-ați primit, astupați-vă urechile.”42

Sf. Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor celora.”43

”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? .”(II Corinteni 6,14-15)

Sfântul Ignatie Teoforul în  cuvântările  sale  afirmă:  ”Un  episcop

care  a  devenit  eretic  nu  mai  este  episcop,  dar  dacă  credincioșii

 

 

continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.” La Sfântul Teodor Studitul găsim că ”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”44. Tot același sfânt sustine că ”cei care nu accept toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”45

Arhim. Filotei Zervakos mărturisește că: ”aceia care au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor să lupte, s-au moleșit. și nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm și s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pamânt si mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați ca să ia ostateci și să adune prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocși și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință să ne mântuim.”46

Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă   cu   plăcere.   Se   grăiește   ceva   folositor   sufletului?   Toți   se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica  îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viată. Este bine însă ca tu să cunoști semnele venirii lui și să întarești mai dinainte.”47

Sfântul Marcu Evghenicul, care a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara Florența, din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând si acceptând unirea cu catolicii, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând să semneze orice document prin care se accepta unirea cu catolicii. ”Văzând că nu e nicio nădejde să îl înduplece pe

 

 

efesean (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune dacă nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât zicând: Sinoadele au osândit pe cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât să păstrez în chip neclintit, învățătura curată și neprihănită pe care Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei (…). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc să mă abat de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie să judecați învățătura în care cred și apoi să mă judecați pe mine. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă și

dreptslăvitoare, așa cum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”48

Faptul că Sf. Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă  și  cinstit  de  popor  ca  un  sfânt,  iar  ceilalți  episcopi  au  fost mustrați. Oamenii îi ocoleau pe episcopii care semnaseră și chiar le aruncau  cuvinte  de  batjocură.  Cereau  explicații  episcopilor  care  au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod)  și  cu  ceilalți, au  răspuns cu  adâncă întristare oamenilor: ”Ne- am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, neau silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”49

 

La Sinodul care a avut loc în Creta, treizecișitrei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni și asupra lor, de ce delegația B.O.R a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva

 

 

acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul să mărturisească adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru  poporul  dreptcredincios,  când  nu  se  ține  cont  de  durerea  și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea și interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele oamenilor sunt ignorate? Ce atitudine ar trebui să avem, noi, cei care nu suntem luați  în  considerare  de  acești  ierarhi?  Ar  trebui  să  lăsăm  bisericile goale, să nu mai participăm la slujbele lor, până ce ei nu se leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul. ”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea

Postulu Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu

episcopii care semnaseră unirea cu latinii.”50 Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii care semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui. ”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul să creadă că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii și că leapădă unirea si dogmele latine.” Apoi a spus:”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), și de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.” Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă să nu se apropie nici de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, să nu slujească împreuă cu patriarhul si clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade să nu se amestece   cu   unioniștii   și   să   rămână   osebiți   de   ei,   până   când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele  gânduri  ale  sfântului  au  fost  pentru  Ortodoxie,  căreia  își afierosise întreaga viață.”51

Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel să fie cu adevărat păstor al turmei sale și să lucreze cele sfinte.

Sf. Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume e Mahara scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut să spui

 

 

preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh (autorul unei erezii) la Liturghie.  Ce  să-ți  spun  acum,  despre  acest  lucru,  nu  văd  decât  că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”52

Dacă  Domnul  a  zis  ”nu  judecați  ca  să  nu  fiți  judecați”,  mulți  îsi  pun întrebarea cu ce drept îi judecăm pe mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim. Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam sau scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător și vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis să judece aproapele. Dar să spui și să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele și poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai ca nu este interzis să judeci, ci se și impune să faci aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă și nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat-o pe femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre    cei    născuți    din    femeie    și    dintre    prooroci,    Sfântul Înaintemergător, care locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia și liniștea și s-a ridicat împotriva lui Irod, fără sa-I fie teamă   de   puterea   împărătească   și   i-a   spus   cu   mult   curaj   și îndrăzneală:”Impărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite să iei pe femeia fratelui tău!” Nu i-a zis: «Eu sunt judecător și am venit să te judec.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu ca să-l înspăimânte și să înceteze fărădelegea. În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie și mănăstiri, Antonie, Eftimie, Teodor Studitul și

mulți  alții,  ci  ar  și  stâlpnicii,  în  vremuri  și  împrejurări  diferite, văzând  că  Biserica  Ortodoxă  este  războită  de  împărați,  arhierei, preoți, monahi și mireni eretici au părăsit pustiile și mănăstirile lor și s-au dus grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Și înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților și stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile și ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări și prigoniri, preferând să moară pentru Adevăr și Ortodoxie.

Și dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciunea și amăgirea, cu ereziile și cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.”53

 

 

  1. Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor” (CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său

Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în CMB, se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate: ”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință și spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul și în viața comună în Hristos, prin mărturie și slujire către lume, și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea   să   creadă.”   (Constituția   CMB,   III)   În  Declarația  de  la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale CMB, se afirmă: ”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (…) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența  la  biserica  lor  și  apartenența  la  biserica  universală.  Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquot modo), sau chiar că există biserică în afara bisericii. (ecclesia extra ecclesiam).”

Noi nu putem accepta că toate membrele CMB, inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului CMB, iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la CMB că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea și apostolicitatea, Îl neagă pe Hristos și Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nicio știrbire. Iisus Hristos, ieri si azi si în veci, este acelasi.” (Evrei 13, 8)

Sf. Cuv Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă și de toate discuțiie lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește in Credința Otrodoxă, își va mîntui sufletul.”54

Părintele Haralambie Vasilopoulus  a fost unul din cei mai  mari

apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie

 

 

și  fermă.  Prin  predicile  lui  înflăcărate,  prin  cărțile  revelatoare,  a demascat pe cei care luptă împotriva Ortodoxiei, pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului.

”Într-adevăr e de neînțeles că luăm parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii să mergem la consilii ecumenice unde se străduiesc să zădărnicească Ortodoxia. Ce căutăm noi, în  acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută să surpe Ortodoxia? Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (…) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni   grandioase.   Ne   vorbesc   de   ecumenism,   de   înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și puțin   ”Creștinism”   ca   să   facă   să   pară   adevărată,   minciuna   lor amăgitoare).  Ascund  cuțitul  în  ambalajul  gingășiei.  Nu-i  credeți! Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. Biserica” CMB-ului nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a  merge  acolo  neortodocșii  este  cutremurătoare  blasfemie  față  de Adevărul Evangheliei. (…) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă  toate  rătăcirile  și  ereziile,  spre  un  monstru  cu  articulații demonice   și   aspirații   masonice   ce   încearcă   să   zguduie   temelia Ortodoxiei.  Aleargă,  din  păcate,  înșelați  fiind  și  delegații  Bisericii Ortodoxe, care discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar

heterodocș  i,  rărăciții,  ereticii,  se  justifică  prin  faptul  că  poate  în ecumenism află nădejdea izbăvirii.

Această ide îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”55

Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „CMB”, se întreba încă din 1973: De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor CMB, în ciuda încălcării

 

 

vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate si a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveste în însăsi calea mântuitoare a Ortodoxiei? […] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase si cu totul distructive care rezultă din participarea la CMB, nu se retrage din el?”56 Și întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii care vorbesc despre aceste abateri din cadrul „CMB”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers    chiar    și    până    la    recunoașterea    femeilor,    chiar    și    a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „CMB”?

Nu sunt străine în istoria B.O.R actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi și clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras și nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu,  care  este  mentorul  și  inițiatorul  acestui  sinod  tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. – -conform DEX].

Relatăm mai jos o întâmplare ce a avut loc în Sf. Munte Athos, pe

vremea patriarhului Ioannis Vekkos:

Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea si prigonirea Athoniţilor Între anii 1276 si 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia si a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma si împreună-slujirea cu papistasii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, si că va aseza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, asa încât preoţii si monahii l-au anatemizat pe Patriarh si în aproape nicio biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuse miscarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată si de clerici papistasi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape  nicio mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit

 

 

soldaţilor să îi tortureze si să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale.

Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu, au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească si să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi si au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri. De asemenea, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi, scufundândui în mare cu corabia lor cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind

Sfânta Liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei si de sapte monahi, precum si de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 si după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei sapte monahi si ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul si cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit si, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeste o lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit si au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre si o înfăţisare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană.  Trei dintre cele sapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au si rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai sederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord si a murit pe loc. Acesta a fost si motivul pentru care au fost dusi într-o pesteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au asezat, au  zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt si cele mai înfricosătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o pesteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

 

O întâlnire înfricosătoare

 

Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, si care au slujit cu el. Se

 

 

îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele acestea si cerceta neobosit si întreba dacă se găseste cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă si să nu mai aibă îndoieli. Si întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Asa a venit si m-a întrebat dacă cunosc ceva si dacă i-am văzut cu ochii. Si l-am înstiinţat că eu i-am văzut si că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu, am pornit pe mare cu barca noastră să îl  aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci si era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers si pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am si rămas peste noapte, iar unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră si au slujit împreună cu Ioannis Vekkos si cu ai lui, pe care eu i-am văzut si altădată, dar pentru că esti tânăr si e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta si să spună unii că sunt minciuni toate astea si că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea mergem si să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul si altul mai apoi, pentru că spune si Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Si spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, si îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd si îi spun: „Tu râzi de mine?”. El însă a zâmbit si mi-a spus: „Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost pusi, ca să le vadă oamenii si să-si facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea si atunci vei crede…”. Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă si după mult efort, am iesit afară si, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri si apoi am văzut o pesteră si am intrat si văd acolo o priveliste vrednică de tânguire: Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele si cu centurile, cu ochii deschisi, părul si barba, la toţi trei, lungi si albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel si mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari

 

 

de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că

erau acoperite de ciorapi si pantofi…

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată si oase, dar nu ma lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…” În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Si atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul si nu pot să dorm zi si noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă.

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul si Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Nasterea Înaintemergătorului si Botezătorului Ioan”.

Din cele relatate considerăm că mai marii Bisericii ar fi trebuit să ia atitudine încă de la începutul sec. XX când au avut loc primele întruniri interconfesionale, ce au deschis drumul pentru înfierea, constituirea si dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului. Din motivele enumerate mai sus, nu putem considera Sinodul din Creta nici „sinod”, nici „sfânt” si nici

„mare”, ci mai degrabă un abuz si o inovaţie sinodală – întrucât a înselat si asteptările pliromei Bisericii. Făcând  parte din Biserică, în calitate de mădulare vii ale trupului tainic a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem dreptul de a interveni în problemele legate de Biserica și Credința noastră Ortodoxă și a pune cuvânt și mărturie, ca aceasta să nu aibă de suferit.

 

Preasfințite Părinte, noi, ortodocșii creștini, nu recunoaștem și respingem categoric hotărârile sinodului din Creta (iunie 2016), care nu a respectat învățăturile dogmatice, Sfânta Tradiție  și  Sfintele  Canoane,  care  au  fost  date  la  cele  șapte  Sinoade Ecumenice și locale ale Bisericii Ortodoxe. Așteptăm un răspuns oficial, public, care să nu lase loc de interpretare. Rugămintea noastră este:

a)  Să vă deziceți de Sinodul tâlhăresc din Creta;

  1. Să condamnați ecumenismul și să vă deziceți de el, prin fapte și prin cuvânt;
  2. Să catehizați poporul, aducându-le la cunoștință gravitatea lepădării de credință prin ecumenism;
  3. Să ieșiți din Consiliul Mondial al Bisericilor și din toate organismele

 

 

Vă rugăm din suflet să rămâneți FERM și să APĂRAȚI ORTODOXIA așa cum la rugăciunea de hirotonie întru arhiereu ați făgăduit că: ”Dau anatema pe Arie și pe cei împreună cu dânsul cugetători și părtași ai relei și neasemănatei lui păreri, pe Macedonie și pe cei împreună cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea pe Nestorie și pe ceilalți ereziarhi, și  pe cei de un cuget cu  aceștia  îi lepăd și îi  dau anatema,   și   cu   mare   glas   zic   hotărât:   Tuturor   ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!”[…] ”Peste acestea încă mai mărturisesc, că voi păstra și voi urma cu sfințenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate canoanele celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și locale; învățăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinți; tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe. De asemenea o altă rugăciune de la hirotonie spune: ”Tu, Hristoase, și pe acesta ce s-a arătat iconom al scaunului arhieresc, fă-l următor Ție, adevăratului Păstor, punându-și sufletul pentru oile Tale, povățuitor orbilor, lumina celor dintru întuneric, certător celor neînțelepți, învățător pruncilor, luminător în lume:  ca,  desăvârșind  sufletele  cele  ce  i  s-au  încredințat  lui  în  viața aceasta,  să  stea  nerușinat  înaintea  judecății  Tale  și  să  primească plata cea mare pe care ai gătit-o celor ce s-au luptat pentru propovăduirea Evangheliei Tale.“58

Vă dorim din toată inima să rămâneți devotat sfintei noastre Credințe Ortodoxe, slujind pe adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Amin.

 

Această scrisoare este susținută prin semnaturile a sute de credincioși din această eparhie, care se pot pune la dispoziție la nevoie.

 

Data: 18.09.2016 Semnătura: Preot Oros Emanuel, Parohia Ortodoxă Mestesteacăn

 

 

  • Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii – Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 377
  • Iustin  Popovici,  Biserica  Ortodoxă  și  ecumenismul  –  Fundația

Iustin Pârvu, pag.87

  • Iustin  Popovici,  Biserica  Ortodoxă  și  ecumenismul  –  Fundația

Iustin Pârvu, pag 8

 

 

  • Interviu preluat din Ortodoxia și internaționalismul credincios, Ed. Scara, 1999
  • Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte,

pag.55-56

  • Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucuresti,

2003)

  • Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte,

pag. 53

  • Grigorie Palama, Despre purcederea Sf. Duh, Omilia Iisus, pag. 184
  • Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor  pentru   apărarea   Ortodoxiei”,   Ed.   Egumenița   2015, pag.372
  • Dreapta credință, în scrierile Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag153
  • Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm

aminte, pag.64-64 12 Ibidem pag. 99

  • Revista Atitudini 19
  • Dreapta credință, în scrierile Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag. 167,170-171, 184
  • Dreapta credință, în scrierile Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.173
  • Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,

2009, pag. 102

17 Ibidem, pag. 103, 104,105, 110

18 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 549 19 Ibidem pag. 151

  • Ibidem pag. 152
  • Ibidem pag. 152

22

https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios- tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/

  • Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,

2009, pag 293

  • Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm

aminte, pag 94-95

 

 

  • Viața și  nevoințele  celui  între  sfinți  părintelui  nostru  Grigore Palama, Ed. Cartea Ortodoxă, pag. 125
  • Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 470 27 Ortodoxia și ecumenismul, pag. 212
  • ”Viața și  nevoințele  celui  între  sfinți  Părintelui  nostru  Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, 98
  • ”Viața și  nevoințele  celui  între  sfinți  Părintelui  nostru  Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, pag 120 30 Stupul Ortodox 1999
  • Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,

2009, pag. 292

  • Dreapta credință, în scrierile Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.181
  • Ibidem pag 21
  • Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,

2009, pag. 274-275

  • Pidalion, Credința Strămoșească, 2007, pp. 266-267.
  • Ibidem, 267.
  • Vasilios   Papadakis   –   ”Străjerii   Ortodoxiei,   Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag.499
  • Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor  pentru    apărarea    Ortodoxiei”,    Ed.    Egumenița    2015, pag.335-334, 372
  • Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844
  • Ioan Iacob – ”Hrană duhovnicească”, Buc. 2000
  • Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,

2009, pag. 115

  • Ibidem 23
  • Ibidem 23, pag. 54
  • Teodor Studitul, Epistola 1,24, pag. 99, 985B
  • Teodor Studitul, Epistola 1,25, pag. 99, 989A
  • Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag. 31
  • ”Despre ispita crestinilor din veacul de acum”, vol. ”Hrană Duhovnicească”

48”Viața   și   nevoințele   celui   între   sfinți   Părintelui   nostru   Marcu Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”pag.116-117

 

 

  • ”Viața și  nevoințele  celui  între  sfinți  Părintelui  nostru  Marcu Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”,pag. 125
  • Ibidem [11], pag127
  • Ibidem [11], pag146
  • Dreapta credință, în scrierile Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag159
  • Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag 82,83
  • Patericul peșterilor din Kiev, 1806, Editura Egumenita
  • Haralambie D. Vasilopoulus – ”Ecumenismul fără mască”,

pag. 155-156

  • CONSTANTIN D. MOURATIDIS, Mişcarea Ecumenică…, 87-

88 apud SFÂNTA CHINOTITĂ A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS,

Memoriu …

57 (Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/maramuresenii_lui_hristos_sc risoare_deschisa_catre_ps_iustin_sigheteanul/2016-09-22-173

 

 

 

3.7  Scrisoare deschisă către ÎPS Varsanufie

Către Înaltpreasfințitul Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului,

 

 

”Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea  păcătoșilor  nu  a  stat  și  pe  scaunul  hulitorilor  n-a  șezut,  ci  în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea…”. (Psalm 1, 1-2)

”Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu, în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu”. (Părintele Justin Pârvu)

Cu multă durere în suflet vă scrie câteva rânduri o mamă îndurerată   din   Eparhia   Râmnicului,   pe   care   o   păstoriți,   cu   voia Domnului, Înaltpreasfinția voastră.

Am socotit că este necesar să vă scriu aceste simțăminte ale mele, care coincid cu ale altor câteva familii, mame și surori în Domnul nostru Iisus Hristos.

Cu mila și ajutorul Domnului am ”crescut” la umbra marilor duhovnici din Sfânta Mănăstire Frăsinei (micul nostru Athos), cuvioșii părinți: Paisie, Ghelasie, Lavrentie și anul acesta, plecând la cereștile locașuri, dragul nostru părinte Neonil.

Dragii noștri ”luminători” ne-au învățat că noi mamele nu lăsăm nimic mai de preț și mai scump pe acest pământ, copiilor noștri, decât  credința  ortodoxă,  pe  care  ne-au  transmis-o  și  nouă,  din generație în generație, cu mari jertfe mamele, bunicile și străbunicele noastre.

După  cum  bine  știm  cu  toții  (cei  preocupați  cu  mântuirea, bineînțeles) ne aflăm într-un moment greu, într-un moment de răscruce al credinței celei adevărate și, de fapt, al mântuirii noastre.

 

 

Eu, o mamă slăbănogită de păcate, netrebnică și nevrednică, dar, conștientă de pericolul care ne așteaptă, strig din toată inima către Înaltpreasfinția voastră: ”Să stați bine, să stați cu frică, să luați aminte”, să nu cădeți în prăpastia înspăimântătoarei lepădări de credință și în marea înșelăciune a acestui sinod ”mare  și  sfânt”,  la  care,  din  motive  binecuvântate  nu  ați  ajuns  și mult ne-am bucurat.

Știu   că   în   curând   vă   veți   întâlni   cu   frații   Înaltpreasfinției voastre, în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (respectiv, copiii noștri dragi, care au semnat acele documente viclene, conform Sfinților  Părinți)  să  nu  recunoașteți  acest  sinod  și  să  ne  rămâneți vrednic episcop: ”drept învățând cuvântul Adevărului” (Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie), în aceste ”zile rele”, de cernere, să rămâneți mărturisitor al Sfintei Credințe Ortodoxe.

Nu  întâmplător  păstoriți,  cu  voia  Domnului,  această  Eparhie, care a dat atâtea jertfe pentru păstrarea dreptei credințe ortodoxe (mă gândesc la Sfinții Brâncoveni, la Sfântul Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului, care după cum bine știți, nici nu era român, și privindu-i sfârșitul avem cu toții de luat aminte, dar și la Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul Arhiepiscopiei noastre dragi, cum s-a comportat Sfinția sa la Sinodul I Ecumenic în anul 325, pălmuindu-l pe ereticul Arie. La ceilalți ocrotitori ai Arhiepiscopiei: Sfântul Nectarie, la Sfântul Calinic de la Cernica, și nu în ultimul rând, la ceilalți Sfinți din raclă, pe care îi cinstim și-i rugăm să mijlocească pentru noi toți înaintea Domnului).

Personal,  v-am  întâlnit,  când  ați  venit  în  Eparhia  Râmnicului, acum aproximativ 2 ani, la hramul Schitului Pahomie și m-am bucurat când v-am cunoscut și ați vorbit cu noi (eu, soțul și copiii), a doua oară la  o  mănăstire  foarte  dragă  nouă  celor  din  oraș  și  din  împrejurimi, Sfânta Mănăstire Pătrunsa, tot la hram (hramul Sf. Cuv. Parascheva), anul trecut.

În mintea și inima mea a încolțit atunci bucuria că mai marele nostru păstor este un trăitor autentic al Sfinților Părinți și rugător în Duh și Adevăr.

Multă bucurie a pornit din inima mea spre Înaltpreasfinția voastră (și a tuturor celor care o cunoșteau) anul acesta, când prietena mea  întru  Hristos,  Mihaela,  ulterior,  Maica  Salomeea,  i-ați  aprobat

 

 

cererea duhovnicului, de a îmbrăca haina îngerească. Această fericită nevoitoare ”pustnica din mijlocul orașului”, cum o numea o jurnalistă din revista ”Lumea Credinței”, a câștigat cerul în doar șase ani. Într-un pelerinaj, aproximativ cu șase ani și două luni în urmă, la o predică, în conștiința dânsei s-a făcut lumină și a realizat deșertăciunea acestei lumi și ”drumul” pe care dânsa mergea. Dar, Bunul Dumnezeu, ca să o ajute și mai mult a binecuvântat-o cu această boală, cancer, și luptând cu boala pe teren duhovnicesc, Domnul a întors balanța și acum dânsa se roagă din Cer pentru Înaltpreasfinția voastră și pentru noi toți, înaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului și a Tuturor Sfinților.

În continuarea smeritelor mele rânduri vă voi împrospăta memoria cu câteva rânduri ale marelui duhovnic mărturisitor și supraviețuitor al temnițelor comuniste, părintele Justin Pârvu (pe care, eu și familia mea am avut binecuvântarea și bucuria să îngenunchem smerit la picioarele sfinției sale, și a cărui mână am sărutat-o pentru ultima dată la înmormântare, și care, era la fel de caldă și moale cum o sărutasem ultima dată în viață). Aceste rânduri de mai jos au apărut în decursul anilor 2007-2013, în Revista Atitudini și în cărțile „Ne vorbește Părintele Justin” volumele I și II.

Moto:

„Am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.”

Părintele Justin Pârvu

 

Cum vedeţi urgentarea Sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?11

 

 

11 Acest interviu a fost realizat în aprilie 2013, cu puţin timp înainte de trecerea Părintelui la Domnul şi a apărut în Revista Atitudini Nr. 28. Încă din acel an se avea în vedere întrunirea unui Sinod Panortodox, amânat însă ulterior pentru anul 2016.

 

 

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care, cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală, ca să îşi finalizeze planurile.

 

Despre mărturisirea dreptei credinţe

 

Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi

începutul luptelor.

 

Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără ascunzişuri. Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa, biruinţa pas cu pas.

Adevărul trebuie scos la lumină, dar numai adevărul, pentru că lumea nu mai ştie de unde vine şi încotro merge. Din păcate, manualele teologice prezintă realitatea Bisericii trunchiat şi copiii noştri nu vor avea acces la o învăţătură autentică a istoriei bisericeşti. Sistemul politic a urcat şi până la vârful ierarhiei bisericeşti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, aşa e şi acum. Şi tot aşa va şi supravieţui: prin jertfă şi mărturisire. Însă nu ieşim din staul şi nu    trecem    la    nicio    altă    biserică    schismatică,    chipurile,

„ortodoxă”. Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă. Deocamdată nu se pune problema unei erezii vădite în Biserica noastră. Avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor bisericeşti, de a vădi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistaşii sau cu alte comunităţi bisericeşti care sunt căzute  din   Har,  nu   mai  au   succesiune   apostolică  şi  nu mai

 

 

păstrează adevărul întreg al Bisericii Soborniceşti, stabilit prin cele 7 Sinoade ecumenice. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de unire necanonică! Atunci nu va mai fi har într- o astfel de biserică. Dar Dumnezeu îşi va păstra aleşii Lui şi va păzi Biserica Ortodoxă, după cum ne-a făgăduit.

Să ne rugăm să ne păzească în acele vremuri şi să nu cădem  în mreaja înşelării. Însă tot erezie este şi să te desparţi de Trupul Bisericii fără întemeiere canonică, aşa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet înţelept şi un adevărat apostol al vremurilor noastre are discernământul mărturisirii şi nu mărturiseşte cu patimă, fără socoteală, ci ştie să se facă tuturor toate, fără să se abată de la Adevăr. El caută mereu să lupte să poată trezi în ceilalţi sentimentul de apărare a Adevărului. Acesta este rostul mărturisirii lui, dar, din păcate, ţara noastră nu are un astfel de mărturisitor la ora actuală. Rostul mărturisitorilor este să se facă ostaşi ai apărării Ortodoxiei.

Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi raţiunea îţi va fi mai puţin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire. Toată viaţa creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să moară martir.

Dumnezeu să vă ţină într-o rugăciune deplină, să vă ţină într- o unitate, să faceţi cât mai mult ca Biserica noastră să trăiască, dacă nu mai mult decât suntem acum, dar măcar să se menţină aşa, în duhul care este, ca în felul acesta, să putem suporta şi preîntâmpina toate conflictele eretice care se abat asupra noastră. Nu putem, să ştiţi, să răzbim, decât prin unitatea noastră, rugăciunea noastră şi printr-un duh creştin.

Duhul de nevoinţă ne ajută să intrăm în rânduiala Sfinţilor Părinţi. Nevoinţa noastră înseamnă respectul nostru faţă de nevoinţele lor, arată evlavia noastră faţă de duhul patristic. Lenevirea este moartea călugărului şi el are datoria să lupte zi de zi cu sine prin pocăinţă să nu cadă în această delăsare, care pe zi ce trece, se transformă în obişnuinţă şi din care cu greu te mai ridici. Cea mai mică neluare aminte şi greşeală nepocăită nimicesc puterea de îndreptare. Suntem res- ponsabili pentru moştenirea duhovnicească ce o lăsăm generaţiei viitoare. Prin nepăsarea ta strici nu numai sufletul tău, dar şi duhul ortodox în genere pe care-1 vor moşteni cei de după tine. Fiecare în parte are un rost temeinic în acest organism, Trup al

 

 

Bisericii. Nu trebuie să învinovăţim atâta condiţiile exterioare! Fiecare în parte formează această obşte decăzută, iar ea se reface prin nevoinţa bună a fiecăruia, atât pe cât îi stă în putere să se silească spre împlinirea poruncilor evanghelice şi a făgăduinţelor monahale.

Păi, rolul preotului este numai să cunune şi să înmor- mânteze? Nu. El este sarea pământului şi lumina oamenilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale acestui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumină oamenilor. Nu ei sunt urmaşii Apostolilor, cărora Mântuitorul le-a poruncit: «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura» (Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă. Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări, care într-adevăr să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare, eu nu înţeleg îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii. Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn; să nu avem o poziţie de laşitate. Iar poporul cum să se mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri? Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămână, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi până şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa.

Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor, avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie, dar cât durează această strategie, măi? Suferă poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic.

Şi cine sunt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptătoare? Luptătoare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva puterilor întunericului. O asceză

 

 

retrasă în individualitatea ei, nu mai este un adevăr mărturisit în

plenitudinea lui.

Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu. Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nimica!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, n- are nimica” şi tot aşa… toate nu au nimic. Nihilismul a născut acest libertinaj şi această stare te îndreptăţeşte pe tine cumva să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem ucenici ai lui Hristos.

 

Cum vedeţi ratificarea tratatului de la Balamand, din 1993, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe tema raportului dintre Biserica Ortodoxă şi cea catolică? Toate celelalte Biserici Ortodoxe au respins sinodal acele declaraţii din tratat, ca fiind eretice, numai Biserica Română fiind singura care nu l-a respins nici până azi…

”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înştiinţaţi. Doamne fereşte, mâine, poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice. Şi vom ţine la hotărârile celor 7 Sfinte Sinoade ecumenice cu preţul vieţii. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credinţă a celor 7 Sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinţii Părinţi prin Duhul Sfânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privinţa dogmelor. Ierarhii noştri când sunt investiţi în episcopie, depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credinţă şi cele 7 Sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun sfinţilor ierarhi, păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinţilor Părinţi, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinţii

 

 

Părinţi, nu prin minţi îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziţia ortodoxă, spre liniştea poporului nostru ortodox.

Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepţi condiţia de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă. Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor.

Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puţini, lipsesc teologii în măsură să poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de credinţă. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să mărturisească nişte realităţi dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei, când vin din străinătate, aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genţi strălucitoare şi maşini luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează Biserica Ortodoxă, Biserica Ortodoxă o formează poporul simplu de rând, binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânare cu lacrimi în ochi şi ţăranul care nu cedează Ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Bisericii noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care S-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă.

Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar trebui să înţeleagă că păstorii supremi sunt Sfinţii Părinţi şi slavă Domnului sunt atâtea cărţi publicate. Nimeni nu poate spune că nu a ştiut. Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr. Să învăţăm de la greci care,

 

 

aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunţă la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educaţie religioasă, catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut intr-un mediu bizantin şi înţelege uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăţi.

Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă erau, erau fără atitudine. Au fost câţiva buni dar puţini, cum a fost Părintele Arsenie Papacioc; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulţească Domul secerătorii că sunt puţini! Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de cunoştinţe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învăţătură cu uşurinţă de la oricine, numai de la Sfinţii Părinţi şi preoţii mărturisitori. Să fim vigilenţi pentru că sectele iau amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ţine tot aşa, o să iasă la pensie…

 

Monahii sunt păzitori ai adevărului

Care a fost atitudinea monahismului din primele secole creştine? Aceasta? Nepăsătoare la durerile aproapelui lor? Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos decât aceea că ai salvat un suflet de la pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar nu te descuraja! Nu au fost ei cei care au dat tonul şi au fost prezenţi în toate problemele care frământau Creştinătatea? Martirii nu au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne aducă nouă acum? Ce a făcut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor, ca să fie modele de înfrânare, de virtute, de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este smerenia, să dormi liniştit la chilia ta? Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe al Creştinătăţii.

Deci, monahii sunt candele vii şi ochii permanent trezvitori ai vieţii noastre creştine. Să le spună întotdeauna de unde bate vântul şi încotro se îndreaptă ca să se pregătească creştinul şi să ştie cum să se apere. Şi aşa, împreună, să înfruntăm greutăţile acestui veac şi să ne facem moştenitori vieţii celei veşnice!

Călugării  să  se  gândească  la  faptul  că  ei  sunt  oamenii de

lumină ai poporului, că pe lângă rostul pravilei şi al Liturghiei,

 

 

Vecerniei, Utreniei şi Pavecerniţei, mai au şi rostul de apărători direcţi ai acestor valori, de veghetori ai neamului. Noi nu ne putem prezenta la Dumnezeu numai cu Utreniile şi cu Vecerniile pe care le-am făcut aici. Vom da răspuns cum am apărat adevărurile unor lucruri ce privesc mântuirea noastră.

Părinţii noştri din mănăstiri trebuie să se gândească serios  că ei sunt lumina lumii şi lor li se cere acum un cuvânt de spus,  în vremurile în care trăim. Autorităţi mici sau mari, cum sunt ei puşi în rânduială, să nu se gândească doar la un pătrişor de chilie călduroasă, împodobită cu icoane şi cu ramuri de măslin, aduse din toate părţile lumii. Să se gândească la o viaţă mult mai aspră, mult mai grea, dacă nu la cea veşnică unde ne aşteaptă o aspră judecată. Pe lângă aceste obligaţii călugăreşti, de ce ai venit frate aici? „Am venit, dorind viaţă pustnicească”. Viaţa pustnicească este a osândei, este viaţa grea a călugăriei, a tuturor defăimărilor şi a loviturilor.

Un călugăr care poartă în sufletul lui schima, care poartă rasa, semnele acestea ale biruinţei, trebuie să conştientizeze că aceste biruinţe nu vin decât prin suferinţe, greutăţi, prin necazuri, că ai venit, frate, ca să aduci aici jertfa ta, să aduci suferinţele tale, lupta ta şi rănile tale. Aceasta este crucea pe care ne-am luat-o noi la călugărie, în faţa altarului. Şi eu cred că miile de călugări care au căzut în faţa Sf. Altar, împreună cu nevoinţele părintelui Arsenie Papacioc, cu rugăciunile părintelui Ilarion Argatu, cu rugăciunile părintelui Ilie Lăcătuşu, cu rugăciunile părintelui Antim Găină de la Secu şi mulţi alţii, lângă dânşii formăm şi noi oarecum pârghia de rezistenţă ortodoxă. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aceasta este pregătirea noastră pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

 

Despre eretici şi erezii

La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se

 

 

ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa adevărului.

Ereziile şi învăţăturile strâmbe să le curăţim pe cât e posibil, să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate. Adică să atragem atenţia asupra rătăcirilor unora sau altora dar fără să învinuieşti; să nu arăţi cu degetul! Aşa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru că, să ştiţi, nu suntem fără de vină. Cu toţii răspundem pentru rătăcirile din Biserică şi din societate – ori că nu am acţionat la timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăinţă, cu toţii purtăm vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuşi să întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuşi să facem Ortodoxie curată şi să curăţim învăţătura Bisericii de zgura rătăcirilor. Deci nu zic să taci, căci este ateism, dar vezi în ce duh mărturiseşti, căci dacă nu ştii să întorci degetul spre tine, te poziţionezi tot în afara Ortodoxiei, care este trăire.

Astăzi asistăm la cea mai grea încercare abătută asupra Bisericii Ortodoxe, pentru că nici în primele veacuri ale creştinismului nu exista atâta vicleşug şi atâta eroare de a putea suci minţile oamenilor ca acum. Acum sunt parcă susţinuţi şi plătiţi chiar din cadrul – cu părere de rău, spun aceasta – chiar  din cadrul Bisericii noastre. Dar aşa cum au fost 12 Apostoli şi unul s-a pierdut, aşa şi în Biserica noastră, să îmi fie cu iertare, sunt astfel de elemente plătite foarte bine şi introduse pentru a deforma adevărul ortodox. În Biserica noastră, de-a lungul istoriei, lucrurile acestea s-au tot petrecut, rătăciţi şi apostaţi au tot fost, încercări cu interesul de a lovi Biserica Ortodoxă şi care continuă şi azi sub forme diferite.

Mântuitorul spune limpede: «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan 3:5). Eu nu pot să mă fac judecător în locul lui Dumnezeu, nu e în competenţa mea să spun cine se mântuieşte sau nu, avem însă o rânduială stabilită de Sf. Părinţi şi nişte Sfinte Canoane. Nu putem să spunem noi altfel decât Sfintele Canoane. Pentru că aşa se face sminteală. Cădem sub anatema Bisericii dacă în- drăznim din voia noastră să adăugăm la cele stabilite prin Sinoadele Bisericii o iotă, sau să scoatem ceva.

 

 

Eu am spus-o şi o repet: trebuie să mărturisim Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Sf. Cuv. Iustin Popovici, ca să ne putem mântui în aceste vremuri, când ecumenismul vrea să distrugă Singurul Adevăr Ortodox. Sfântul Iustin spunea:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo- creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. … Fără să ţinem seama de calea Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, fără a urma Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi după Acela care este singurul şi adevăratul Dumnezeu în toate lumile, şi fără de închinarea înaintea singurului şi adevăratului, şi veşnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului şi Mântuitorului Hristos, este neîndoielnic că omul se va afunda în marea moartă a civilizatelor închinări europene la idoli, şi, în locul viului şi adevăratului Dumnezeu, se va închina idolilor mincinoşi ai veacului acestuia, întru care nu este mântuire, nici înviere, nici îndumnezeire pentru fiinţa cea nenorocită care se cheamă om” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru-Vodă).

Mântuirea este aşadar doar în Biserică şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar este vreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei rătăciţi pe cale.

 

Despre căsătoriile mixte

Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le- am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost?… Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e

 

 

astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a Canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.

Tocmai aici este marea dramă – este un zid între păstori şi turmă. Păstorul nu mai ajunge la inima credincioşilor. Misiunea preoţilor se rezumă la mese şi ospeţe, se suie în maşină şi circulă în toată lumea asta. Iar poporul aşteaptă în sărăcie şi durere. Aceasta este adevărata dramă pentru că s-a despărţit omul de păstor. Iar bietul creştin aşteaptă şi tot aşteaptă nişte vremuri mai bune. Şi cred că răbdarea şi suferinţa poporului român nu vor rămâne nerăsplătite. Numai să cerem şi ni se va da; bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla.

În Apus, creştinismul s-a laicizat foarte mult. Papa a transformat religia în cultură, dar nici măcar o cultură bună. Apusul s-a aliniat la toată ştiinţa satanică. Şi cultura are rostul şi importanţa ei, dacă este sub protecţia religiei, dar dacă este sub stăpânirea ştiinţei, atunci nu mai e bună la nimic. Papismul va pica, dar Ortodoxia va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Cerul şi pământul vor trece, dar Ortodoxia va rămâne, căci este adevă- rul cuvântului lui Hristos.

… Ştim foarte bine că şi patriarhii au azi susţinere şi interese politice, pentru că nu mai există nicio instituţie nedirijată la ora actuală. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii. Au mai fost în istoria Bisericii conflicte între Patriarhii, dar au ţinut mai presus de toate neştirbită unitatea Bisericii, călcând în cele din urmă peste toate orgoliile şi neînţelegerile lor. Dacă, azi, capii bisericilor se bat de la o bucăţică de pământ, ce încredere să mai aibă credincioşii în ei? Cum mai pot ei propovădui neagoniseala şi smerenia? Noi fericim pe făcătorii de pace şi nu preafericim pe făcătorii de dezbinare. Duşmanii Bisericii dănţuiesc de bucurie, uitându-se la conflictele dintre ortodocşi, iar aceşti patriarhi, cu voie sau fără voie, cad în laţurile lor, făcând jocul acestor neiubitori de adevăr. Să ne rugăm pentru pacea şi unitatea lor!

 

 

 

 

Occidentul apostat

Lumea este împărţită în trei mari concepţii: Biserica Ortodoxă care este sobornicească şi a primit învăţătura apostolească, catolicismul – forţa politică, alături de luteranism – forţa cunoaşterii – şi ateismul. Aceste două forţe s-au întâlnit cu o a treia: ateismul, de distrugere a credinţei. Lupta se duce în aceste trei mari concepţii. Fără Maica Domnului, fără Cruce, fără Hristos, vedem Occidentul ruinat, în stare de descompunere venind ca o avalanşă peste noi, cu toate negaţiile lui. Noi, cum spune Nae Ionescu, n-avem ce căuta la Occident pentru că încă din 1938, el era o cenuşă.

 

Lipsa de catehizare a preoţilor

Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. în ce constă această răspundere? în propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viaţă: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa» – spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din Seminar, apoi în Facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoţi?

În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Şi poate că mulţi nu au ştiut.

Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis -, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: «bate-voi păstorul şi se vor risipi oile». Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate ?(…)

 

 

A pătruns dihonia mondialistă, care vine cu înşelă- ciunea unei păci false, în care să nu mai poţi spune adevărul, să ne facă justificabilă tăcerea. Preotul din faţa altarului nu vorbeşte nimic; tălmăceşte acolo un fragment evanghelic şi încolo nimic, la cât ar fi nevoie, cu câte ne confruntăm cu greutăţile astea şi cu necazurile care vin asupra noastră; credinciosului i se explică prea puţin cum să se lupte în lumea de azi şi astfel intră în derută. Tocmai asta este esenţial în taina duhovniciei, ca omului să îi spui atunci când are nevoie, să răspunzi la nevoile lui, nu numai aşa să dai nişte sfaturi reci din cărţi. Dacă îi oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poţi să îl ţii legat de Biserică, dar dacă mai mult îi tulburi înţelegerea, atunci el se îndepărtează. Oricum la noi, la români, tăcerea este o calitate veche în rândul clerului; dacă mai vorbesc aşa sporadic, pe ici colo. Dacă înainte era ateismul comunist, să nu credem că acum nu mai este acelaşi ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a nu mărturisi, prin tăcere.

Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este sângele martirilor? Sămânţa creştinismului. Şi eroii noştri, martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizaţi, din puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului – aceştia trebuie să fie modelul şi ajutorul nostru. Creştinii noştri, să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze  faptele şi sfaturile! Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când există azi atâtea mijloace de informare… Dacă te minţi pe tine în- suţi, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiţi. Acesta este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „A, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alţii cum pot, măi, să îşi exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze Biserica Ortodoxă, curată şi invincibilă? Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui, pentru că

 

 

Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înţelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune, Biserica nu-i spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească.

Cine să le spună oamenilor să citească Sfinţii Părinţi? Puţini sunt preoţii care îşi povăţuiesc turma şi o educă în duhul Sfinţilor Părinţi. Acum de la amvon se predică din noile manuale de dogmatică bisericească. Ei şi-au făcut singuri manuale, pe care credinciosul mai este şi obligat să le cumpere. Nu numai că se strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar ştiinţa de a se adresa într-un limbaj atractiv educativ. Nimeni nu citeşte ce scriu ei. Cateheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul şi alte personalităţi ale satului se uneau şi organizau tabere de vacanţă, în care făceau cateheze cu elevii, se discutau lucruri şi de cultură şi practice şi se şi bucurau de frumuseţea vieţii. Trebuie să ştii mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este misiunea preotului. Azi nu mai are nimeni grija catehizării, din ce în ce mai puţini sunt cei care se implică să formeze creştinul de mâine, atât un cetăţean drept şi onest, cât şi un creştin evlavios, cunoscător al tradiţiei şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi.

Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu copiii lor. La noi lipseşte o cultură teologică profundă. Mamele ar trebui de mici să le pună în braţe copiilor lor cărţi de rugăciune, povestiri cu sfinţi, cateheze şi mai departe cărţi teologice, învăţăturile Sfinţilor, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă.

 

Despre dogme şi canoane

Canoanele Sfinţilor Părinţi nu sunt numai pentru noi, românii, Biserica Ortodoxă, sunt pentru toată lumea creştină. Aşa încât, scopul nostru este, cum am spus şi adineaori, este mântuirea omului. Acestea sunt mijloace de mântuire a omului. Cum noi am început să eliminăm, să facem concesii pe aceste baze, am început să ne destrămăm şi morala şi viaţa noastră creştină.

 

 

Aşa încât scopul nostru este de a ridica pe om, cu slăbiciunile lui, spre înălţimea, linia Bisericii, linia canonică, nu să scoborâm noi Canoanele şi rânduielile Sfinţilor Părinţi la slăbiciunea şi neputinţa omenească. Că tocmai aici se vrea să se şi ajungă. Să ajungem la desfiinţarea lor şi omul rămâne în toată splendoarea, în toată neputinţa lui ca şi cum peste el nu mai există nimeni. Ori aceste Canoane, aceste rânduieli sunt formate de sfinţi şi rămân sfinte şi noi trebuie să ne conformăm. Neconformarea faţă de ele înseamnă pieirea noastră sufletească şi sufocarea noastră spirituală.

Adevărul şi Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se învecheşte, Dumnezeu acelaşi este. Dar dacă noi supunem Biserica Statului, o facem o instituţie omenească, în care păstorii sunt aleşi de politicieni… Iar cum politica se schimbă, aşa şi cei care se ghidează după guvernări politice. Noi mai întâi trebuie să fim oameni ai Bisericii, apoi ai Statului. Ierarhul nu amestecă politica cu Biserica, merge după dispoziţiile Domnului, nu ale Statului. Ca cetăţeni ne facem datoria faţă de Stat, dar dăm Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Mulţimea însă cunoaşte păstorul cel bun şi creştinul adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulţimea de credincioşi cunoaşte legea şi Canoanele Bisericii, scrierile Sfinţilor Părinţi, atunci şi episcopul va fi în ton cu credincioşii. Suntem datori să arătăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte „biserici” neortodoxe. Convieţuim, cum am mai spus, împreună, nu avem nimic cu cei de alte credinţe, dar nu ne amestecăm şi dizolvăm cultul creştin; fiecare slujeşte în legea lui, fără conflicte religioase, respectând dreptul fiecăruia de credinţă. De ce vin ei acum şi ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi ştim că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic.

 

Va trebui să le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui împărat Atotputernic… Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această îndrăzneală şi

 

 

cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se pronunţă în numele unui Sinod.

Cum poţi să dormi liniştit când dai o ţară întreagă în mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să dai sufletul unei naţii – Biserica?! De aceea să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr, că în aceste momente grele, creştinii au apărat cu preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim şi noi conştienţi că predăm testamentul Ortodoxiei nepoţilor şi strănepoţilor noştri.

 

La astfel de înşelare şi minciună, cum trebuie să reacţionăm ?

Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor, adevărul la suprafaţă. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluţia. Domnul este Cel Care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor.

Creştinul simplu dacă este informat şi i se explică adevărul el imediat se implică, şi pe lângă bucata de pâine strigă şi pentru credinţă. Dar dacă nimeni nu îl ia la braţ să îi spună ce trebuie să facă, de unde să ştie singur, fără păstor?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile

 

 

sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică!

 

Ecumenismul şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)

Ecumenismul nu este altceva decât o lucrare masonică care este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului.

Toate întrunirile acestea nu au niciun rezultat. Nu s-a ajuns la niciun punct comun. Nu fac altceva decât să frâneze bunul mers al Bisericii. Nu este altceva decât o lucrare masonică care este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului. Este un fals care se duce în istorie şi acum parcă s-a atins oarecum culmea. NATO este o forţă militară şi politică, ori noi n-avem nici în clin nici în mânecă cu această forţă. Este numai inducerea în eroare a unui popor, a unei naţii. Poporul nostru este de două mii de ani strajă şi poartă de apărare a Occidentului. Poporul român n-a ucis pe niciunul, nici de altă credinţă, nici de aceeaşi credinţă. Dacă a ucis vreodată a făcut-o numai din apărare. A stat două mii de ani aici, a luptat cu toate greutăţile şi a rămas creştin-ortodox.

Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează Adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei Biserici

 

 

în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun Canon să fie eretici?

Şi care este de fapt falsul? Îţi arată numai exteriorul bisericii catolice, al bisericii protestante, că în exterior ele sunt asemănătoare, dar luate în esenţă lucrurile nu mai sunt aşa. Lovesc la ţintă, că lumea asta priveşte, în prostimea ei, exteriorul. Oamenii trăiesc pentru formă şi sunt aşa de timoraţi încât nici nu mai vor să afle Adevărul.

Acum acest curent te învaţă o falsă iubire şi prin asta ei urmăresc nu numai să te dezmoştenească de Ortodoxie, dar să schimbe şi structura Ortodoxiei. Asta urmăresc\ei acum, să schimbe structura Ortodoxiei şi structura firii umane. Ortodoxia înseamnă trăire, înseamnă viaţă, înseamnă lucrare practică. Dar acum încearcă să te dezmoştenească, să îţi schimbe rădăcina, un fel de mutaţie genetică, că tot e la modă, văd. Astfel încât în minţile unora vor reuşi să dea o altă întorsătură bazelor creştinismului şi le vor perverti şi trăirea, astfel încât vor simţi sub spectrul înşelării, şi tot aşa, prin iubire, prin dragoste, prin bunătate. Noi trebuie să fim cu urechile ciulite acum şi să nu primim uşor orice învăţătură, trebuie să vedem de unde  vine acea învăţătură şi încotro bate, de la cine şi din ce împrejurări vine. În curând nu vom mai avea la cine să ne spovedim, foarte puţini preoţi dacă vom găsi şi comunicarea va fi anevoioasă.

Dragostea care nu e în adevăr derutează sufletul şi nu este rodnică şi oricum, deocamdată se mai vede că nu este în adevăr, pentru că clericul nostru de azi una spune la Petru-Vodă, una spune la Putna, una spune la Secu şi tot aşa. Dar acesta este şi scopul lor, de altfel, ca să ne deruteze, să nu mai ştim ce să credem; ei vor să introducă această stare de neîncredere.

Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte.

La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra

 

 

apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme.

Noi cunoaştem cele şapte Soboare ecumenice, aceste Sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi, ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi Sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie, peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă – noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne deformăm.

 

***+***

Eu cred că acest „sinod” certifică ecumenismul. În textul Sinodal

„Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul (restul) lumii creştine” se vorbeşte despre Unitate.

Ce  fel  de  unitate  promovează  Biserica  Ortodoxă?  Ce  înseamnă

„unitatea creştină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, şi anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învăţăturilor eretice aşa cum se făcea înainte ca Biserica Ortodoxă să fie membră în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Dacă se înţelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, aşa cum se poate observa din text, atunci acest text  este condamnabil de Sinoadele Ecumenice și  de Sinoadele

 

 

Locale si de Pleroma Bisericii (Părinţi, Profesori, Patriarhi, Episcopi,

Mireni, Monahi, etc.)

Biserica  Ortodoxă  nu  poate  recunoaşte  denumirea  istorică  de

„biserică”  pentru  celelalte comunităţi creştine eterodoxe  care  au fost

anatematízate de sfinţii părinţi, numindu-le comunități eretice.

În mărturisirea de credinţă, în crezul nostru ortodox, spunem

„cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică“. Care este? Cea înfiinţată de IISUS HRISTOS şi propovăduită nouă de apostoli fiind neschimbată până în zilele noastre şi până la sfârşitul veacurilor – BISERICA ORTODOXĂ.

 

Un singur cap al bisericii – IISUS HRISTOS, O SINGURĂ BISERICĂ.

Biserica niciodată nu a permis ambiguităţi în textele sale dogmatice, iar aici avem de a face cu o afirmaţie eclesiologică, deci dogmatică. O afirmaţie neclară, am putea spune vicleană, care stârneşte confuzii şi derute.

Scopul oricărui Sinod Mare şi Sfânt este acela de a înfiera o erezie, de a delimita Adevărul ortodox de minciuna ereticilor. Întotdeauna într-un Sinod Panortodox se condamnă ereticii nepocăiţi, cei care schimbă învăţătura de credinţă. Acest „sinod” nu vorbeşte despre eretici. Deci să înţelegem că ereticii nu mai există? Erezii nu mai există?

Acest „sinod” vorbeşte despre recunoaşterea denumirii de „Biserici istorice” pentru Romano-Catolici, Protestanţi şi Monofiziţi (Anticalcedonieni – Armeni, Copţi, Malabarieni) ceea ce înseamnă că nu îi mai denumim eretici, că suntem mai „iubitori” decât Sfinţii Părinţii luminaţi de Duhul Sfânt, care la Sinoade au dat anatema pe eretici şi ereziile lor.

Acest „Sinod” are pretenţia că este fără de greşală fără însă a întruni condiţiile unui Sinod următor al Duhului Sfinţilor Părinţi.

Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credinţă şi criteriul credinţei revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în Sinod sunt luminaţi de Duhul Sfânt, sunt sinceri şi nu ratifică texte prefabricate. Nu am luat aici în discuţie decât acest text, asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci conţin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave, etc.

 

 

Acest „sinod” susţine participarea activă în platforma protestantă numită „Consiliul Mondial al Bisericilor” care reprezintă cel mai grav lucru al acestui „sinod”, dialogul nesfârşit, fără roade, şi chiar cu pierderea exactităţii Dogmei şi acceptarea compromisurilor, aşa cum vedem la Pusan, Porto Alegre, etc. Un Mitropolit Grec spunea că nu şi- l poate imagina pe Sfântul Vasile cel Mare stând la masă, la dialog cu ereticii arieni ai vremii lui. Sfinţii Părinţi şi Biserica niciodată nu a procedat aşa, împrumutând modele protestante cu riscul relativizării propriei credinţe pentru o unitate mincinoasă, imposibil de realizat fără distrugerea propriei conştiinţe bisericeşti că aparţii singurei Biserici a lui Hristos şi că trebuie să dai mărturia cu durere şi dragoste către eretici, nu în dialoguri şi împreună rugăciuni pe platforme romano-catolice şi protestante.

Concluzia pe care o tragem este că acesta nu este un sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea adevărului de credinţă ci și alterarea prin omisiune şi lipsa de definire a termenilor şi lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica învăţătura de credinţă, atunci când apare o erezie, în schimb acest numit „sinod” nu numai că nu clarifică ci creează confuzii şi nu spune nimic concret, foloseşte un limbaj duplicitar şi induce în eroare, tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă.

Organizatorii acestui sinod l-au numit „Mare” deşi sunt câteva patriarhii ortodoxe care nu-1 recunosc nici măcar ca fiind pan- ortodox; s-a numit de la sine „Sfânt” fără a accepta o comparaţie cu învăţătura sinoadelor recunoscute de întreaga Biserică Ortodoxă sau dreptul de a i se aduce contestaţii, în plan teologic, de către cler şi popor.

În ce mod caută Biserica Ortodoxă să refacă „unitatea” pierdută? Dacă Biserica este Una şi Unică, şi nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca şi cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată, ce nu se poate sfâşia, şi în acelaşi timp să spună că el caută să-şi coase haina, ca să fie din nou întreagă… Nu cumva asistăm la o schizofrenie teologică? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată întruniri lumeşti, ci au fost locul unde Părinţii luminaţi de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situaţii grele, nu le-au încurcat şi nici nu au debusolat credincioşii.

Cumplita    mucenicie    a    călugărilor    atoniţi,    martirizaţi    în mănăstirile Zografu, Vatopedu, Iviron şi schitul Karyes. a fost

 

 

ordonată de împăratul Mihail Paleologul (azimitul) şi de patriarhul Ioan Bekkos. Prigonitorii au venit în Sfântul Munte, fiindcă aceşti părinţi atoniţi refuzau unirea cu Papa, precum şi „recviemul” latin (slujba de înmormântare romano-catolică, diferită de cea ortodoxă) impusă de patriarhul papistaş Bekkos (1275-1282).

Sfântul     Nicodim     Aghioritul     (1749-1809),     editorul

,,Filocaliei’, prăznuit la 14 iulie: „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne osebim de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală în cele ce ţin de credinţă şi de adevăr. Aşadar, se vădesc a fi eretici sau nedrepţi.”

Canonul 45 al Sinţiior Apostoli: „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârşească ceva ca şi clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.“

Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.”

Cuviosul Paisie Velicikovski – de la Neamţ (1722-1794), stareţul Mănăstirilor Neamţ și Secu, prăznuit la 15 noiembrie: „Au ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii), cu al lor papă? Ştiu bine că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte, şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc”.

„Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pus.de patriarhii Răsăritului nu doar pentru oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare, şi neclătit, şi nedezlegat cu darul lui Hristos.”

Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolei (820-891), prăznuit la 6 februarie: „Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragoste adevărată… Nu există nimic mai minunat decât Adevărul. Nu există nimic mai plin de iubire decât Adevărul!”.

„Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept- credincioşii creştini, aceasta gândim, aşa credem, pe acestea le vestim”.

Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

 

Sfântul Marcu Evghenikos, Mitropolitul Efesului (1392- 1444), singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist” de  la  Ferrara-Florența  (14381439),  prăznuit  la  19  ianuarie:

„Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Părinţilor noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei!’’

Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată îndrăzneala, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi: credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit vom pleca de aici, luând cu noi, cel puţin… Ortodoxia!”

Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (1714-1779), prăznuit la

4  august  (în  calendarul  Bisericii  Ortodoxe  Greceşti  la  24  august):

Fraţii mei – dacă ar fi cu putinţă să mă urc la cer, şi să strig cu glas mare şi să vestesc cu glas mare că numai Hristos e Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu, şi Dumnezeu adevărat şi Viaţa a toate aş vrea să o fac!”

„Pe papa al Romei să-l blestemaţi, fiindcă el e cauza. Antihristul e unul papa, iar altul – cel care e în capul nostru. Înţelegeţi care, fără să-i spun numele.”

„Noi avem o poruncă, ce spune să dăm anatemei pe oricine schimbă sau nu crede în vreun lucru, cât de mic, din cele pe care le-au legiuit Părinţii Bisericii noastre.” „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate sunt ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept, adevărat, dumnezeiesc, ceresc, corect, desăvârşit, atât pentru mine însumi, cât şi pentru voi: că numai credinţa creştinilor ortodocşi bine- cinstitori e bună şi sfântă, ca să credem în ea şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Preafericitul Timotei, Patriarh al Ierusalimului în anii 1935-1955: ..Bunule Iisuse Hristoase, în Biserica Ta sunt oameni care nu sunt apostolii Tăi şi care nu se roagă ţie. Ei au uitat de Ierusalim şi au acceptat Geneva (sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor), unde au creat noi table ale legii. Dar şi tu, Geneva, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei coborî.”

Sfântul Arhimandrit si Mărturisitor Iustin Popovici (1894-1979): „Ecumenismul este numele de obşte al pseudo- creştinismului, al falselor biserici din Apus. El cuprinde în sine întregul umanism european, în frunte cu papismul. Pseudo-

 

 

creştinismul şi pseudo-bisericile nu sunt altceva decât erezie peste erezie. Numele lor este pan-erezie, a-tot-erezie. De ce? Pentru că de-a lungul istoriei, erezii deosebite au negat sau au depreciat anumite calităţi ale Dumnezeului-Om Iisus Hristos, iar aceste erezii înlătură pe Dumnezeu-Omul, punând în locul Lui pe om. în această privinţă, nu e deosebire esenţială între papism, protestantism,ecumenism şi alte erezii, al căror nume este legiune.”

Părintele Dumitru Stăniloaie (1903-1993): „Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noţiunea de biserici surori este improprie.”

Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai si San Francisco (1896-1966): „Anatema celor ce se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe şi susţin că Biserica lui Hristos s-a împărţit în aşa- zise ramificaţii, ce diferă una de alta după doctrină şi moduri de viaţă; sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate ramificaţiile, sau părţile, sau confesiunile, şi chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup! Anatema şi celor care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de preoţia şi tainele ereticilor, şi afirmă că botezul şi euharistia ereticilor sunt de ajuns pentru mântuire. De aici, anatema şi celor ce au legături cu ereticii amintiţi, sau susţin, propovăduiesc şi i-au apărarea ereziei ecumeniste, nou apărute, a acestora, sub pretextul pretinsei dragoste frăţeşti, sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi…”

Sfântul, Preacuviosul, fratele nostru Teodor Studitul (759-826), mărturisitor al Sfintelor Icoane, prăznuit la 11 noiembrie: „Atunci când credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa?… Nu am nici cădere – zice – nici vreun interes în chestiunea aceasta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători , atunci pietrele vor striga

„Avem poruncă, de la însuşi Apostolul Pavel că – atunci când cineva ne învaţă, ori ne sileşte a face vreun alt lucru decât am primit şi decât este prescris de Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi locale –

 

 

acesta urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit.”

„Sfântul Ioan Gură de Aur a spus descoperit că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), prăznuit la 5 august: „Iar câţiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane – Canoanele insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinţii Părinţi ai celor şapte Sfinte Soboare a toată lumea – numindu-le bariere ruginite şi zicând: Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.

Şi nu zic că lor, de multa lor grăsime şi nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea şi au năpârlit, căzându-le părul, şi barba, şi mustaţa, făcându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului şi al Sfinţilor, şi cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcă în picioare, dar predică sus şi tare că sunt ortodocşi.”

Dacă acesta era un Sinod Ortodox ar fi condamnat toate ereziile ecleziologice care sunt vehiculate în Biserica Ortodoxă, cum ar fi ecumenismul şi toate teoriile lui, şi ar fi condamnat participarea oricărei Biserici Locale la dialogul pe platforme eretice, cum ar fi Consiliul Mondial al Bisericilor (ereziilor).

Cerem condamnarea Sinodului din Creta şi cei care au semnat să îşi retragă semnăturile şi să se lepede de acest Sinod, pentru a rămâne ortodocşi şi a nu cădea în schismă cu Biserica Ortodoxă.

Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții Părinți să ne ajute să ducem mai departe învățătura și pilda vieții Părintelui Justin, rămas în sufletul poporului ca – Duhovnicul Neamului Românesc.

Cu profundă smerenie și dragoste, Neacșu Gherghina (căsătorită Popescu) 14.10.2016 (Sfânta Cuv. Parascheva)

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ varsanufie/2016-10-25-193

 

 

3.8  Nu recunosc Adunarea din Creta –Biserica luptătoare a Moldovei NU TACE ȘI NU TRĂDEAZĂ

ADEVĂRUL

Preasfințite Părinte Episcop Corneliu,

 

Ascultând de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune:

„Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie a spune: Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?”, vă scriem acum că am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic.

 

Și anume:

 

 

  • Punctul 22  din  textul  “Relațiile  Bisericii  Ortodoxe  cu  restul  lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ   alcătuit   exclusiv   din   anumiți   Patriarhi   cu   drepturi depline în materie de dogme și canoane, desființând modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale pentru anumiți Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel  Patriarhii  s-ar  transforma  în  Papă  care  ar  decide  și  și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță.

 

De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățăturaBisericii.

 

 

– Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârilor   privind   “Relațiile   Bisericii   Ortodoxe   cu   restul   lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici eterodoxe” în sensul întăririi teoriei eretice a ramurilor,

 

 

iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a numit dintotdeauna eretice sau chiar schismatice. Sfântul Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă: ”Din Biserica lui Hristos  fac  parte  toți  cei  care  urmează  adevărul,  iar  cei  care  nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”.

 

 

De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește aceasta, prin conținutul Canonului I: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.”Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într -UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

 

 

Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum  ființa  Dumnezeirii  este  una,  în  același  fel  toți   oamenii,  de oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…”

 

Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare: „Nu este cu putință, nu este, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.”

 

 

De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii.

 

 

Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).”

 

 

De ce Biserica Ortodoxă Română și-a retras propunerea (propunere autentic ortodoxă) către „Sfântul și Marele Sinod” anume să-i numească pe eretici ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”? Recunoscând  altor  confesiuni  și  comunități  eretice  ca  fiind  ”Biserici” s-a încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

 

 

– La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este

„restabilirea  finală  a  unității  în  adevărata  credință  și  în  dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

 

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte) să se caterisească.”

 

 

Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează:

„Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.”

 

 

Avva Filothei Zervakos zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să       se       umilească,       iar       atunci       îi        vom        accepta”. Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de

 

 

grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”. Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Valsamon spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea).

 

 

– Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între ortodocși  și  ne-ortodocși  nu   poate  fi   binecuvântată,  dar  poate   fi oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați  și  crescuți  în  Biserica  Ortodoxă.”  Oficierea  căsătoriei  este contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar:

„Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.”

 

Având în vedere ca la acest Sinod nu au participat toate Bisericile Ortodoxe,ca au fost multi ierarhi care au refuzat sa semneze documentele,văzând  și  atâtea  reacții  negative  din  partea  mai  multor Părinti, Ierarhi și mari teologi precum: Mitropolitul Ieremia de Gortina, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Mitropolitul Serafim de Pireu, teologul Theodor Zisis, teologul Dimitrie Tselenghidis și alții,  vă rugăm și pe Preasfinția Voastră să analizați și să vă delimitați de hotărârile acestui Sinod care nu au fost în duhul Sfinților Părinți.

 

 

Hotărârile luate la acest Sinod, faptul ca ierarhii noștri au semnat aceste documente a provocat o mare frământare multor creştini din

 

 

eparhia noastră. Noi, avându-vă ca Pastor păzitor și îndrumător pe calea mântuirii, nădăjduim ca fiind următor al învățăturilor Sfinților Părinti, vă veți dezice de hotărârile Sinodului din Creta, pentru ca astfel să îngrădiți turma de învățăturile eretice.

 

 

Cu smerenie și cu dragoste fiască Vă sărutăm dreapta, Preasfințite Părinte Corneliu!

 

 

 

Data: 22-08-2016

 

Această scrisoare a fost semnată de 150 de ortodocși, ale căror date

sunt în posesia expeditoarei acestei scrisori.

 

 

Lista rămâne deschisa.

 

 

PS: Menționăm că până la data publicării, 1 septembrie 2016, nu

am primit răspuns la această scrisoare din partea ierarhului nostru.

 

 

 

Nela Suciu din Bârlad

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/01/nu- recunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-15-biserica-luptatoare-a- moldovei-nu-tace-si-nu-tradeaza-adevarul/

 

 

 

 

3.9  Scrisoare deschisă către ÎPS Serafim Joantă

 

Înaltpreasfințitului Serafim Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 

Înaltpreasfințite,

 

Ne  adresăm  în  același  timp,  cu  inima  deschisă,  în  pace  și dragoste dvs și către toți ierarhii și clericii din Biserica Ortodoxă Română.

 

Suntem oameni simpli, neteologi, mădulare ale Bisericii celei Una, oi, însă cuvântătoare, care simțim obligativitatea și dreptul exprimării cu privire la evenimentele produse în ultimul timp și care pun în pericol mântuirea sufletelor noastre, ca urmare a hotărârilor neortodoxe  luate  de  preasfințiții  episcopi  în  ultimii  ani  și  care  au culminat în iunie 2016.

 

Nu dorim a judeca sau critica pe nimeni, ci gândindu- ne la iminenta Judecată, ne facem datoria față de propriile suflete,  semnalând  și  fraților  care  ar  dori  să  ia  la  cunoștință  de îngrijorările noastre profunde,- știind că „prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu”, conform Sfântului Grigorie Teologul, iar după Sfântul Teodor Studitul că: “Atunci când credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de credință, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?”

 

Iubim  și  am  vrea  să  îmbrățișăm  pe  toți  arhiereii,  preoții  și monahii, dorind a nu atrage ura cuiva asupra noastră, căci nici noi nu urâm pe nimeni, – ci doar erezia ecumenismului despre care părintele Dumitru Stăniloae spune că „este produsul masoneriei” și definită de arhim. Haralambie Vasilopoulos astfel:

 

 

„Ecumenismul este asemenea unei vijelii înspăimântătoare care se pregătește să dărâme, după cum își închipuie, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care își concentrează toată nebunia distructivă împotriva Ortodoxiei, pentru a o nimici și a o face să dispară”.

 

Părinte mitropolit,

 

Datorită păcatelor noastre, în zilele cele mai de pe urmă satana a  reușit  să  înșele  și  pe  cei  aleși.  Ba  chiar  i-a  adunat  într-un  sobor cretan și acolo i-a viclenit precum pe Adam și Eva, întorcându-i împotriva   Domnului   Hristos,   a   Măicuței   Domnului   și   a   Sfinților Părinți. Căci acest „sinod” a fost organizat, s-a desfășurat și a luat hotărâri  în  totală  contradicție  cu  Sfintele  Sinoade,  încălcând  Sfintele Dogme și Canoane stabilite în Duhul Sfânt, de-a lungul veacurilor, de dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, așa că în Creta a sălășluit duhul celui răzvrătit.

 

 

Drept urmare, din motive de conștiință, respingem hotărârile luate la

„sinodul „din Creta ca fiind neortodoxe și arătăm:

 

  1. „Sinodul” a „beneficiat” de un regulament nelegitim, tiranic, care a dat drept  de  vot  doar  unui  număr  de  14  episcopi-patriarhi,  ceilalți 1000 fiind ignorați, precum cardinalii de către papa, astfel că principiul   Sinodalității   prin   care   Domnul   Iisus   Hristos   conduce Biserica Sa a fost anulat. Mai mult, Patriarhia Antiohiei arată: „Primul lucru pentru Bisericile care nu au fost în Creta este în mod esențial de a  se  poziționa  în  raport  cu  calificarea  juridică  a  reuniunii:  este  un Sinod sau nu este? Și, ceea ce este clar, este că în raport cu ceea ce a fost spus la reuniunea din Creta, este că această reuniune a fost convocată cu acordul celor 14 Biserici, ceea ce nu este adevărat pentru ca Biserica Antiohiei nu a semnat (din motive dogmatice n.n.) această decizie. Deci, pentru Biserica din Antiohia, aceasta reuniune, aceasta întâlnire care a avut loc în Creta este importantă, dar nu este un Sinod din punct de vedere juridic, și deci nu poate implica un proces de primire a canoanelor sau a deciziilor care au fost luate, sau a documentelor care au fost adoptate”.

 

 

Tot din motive dogmatice, Bisericile Locale ale Rusiei, Bulgariei, Georgiei (și a Antiohiei) care reprezintă mult peste 50% din totalitatea credincioșilor ortodocși, nu au participat la evenimentul din Creta, acestea numindu-l „întâlnire” sau „reuniune”, însă mai potrivită este expresia folosită de directorul Academiei Ortodoxe din Creta, domnul Zorbas, care chiar înainte de a începe „sinodul” l-a numit „piesă de teatru”, ce s-a dovedit a fi și o capcană mortală în care din nefericire au căzut mulți episcopi, semnând textele eretice.

 

  1. „Sinodul” considerându-se ultimul criteriu în probleme de credință, recunoaște ca „biserici”, ereziile: papistașă, protestante, monofizite. Acestea, conform Serafim Alexiev, au numai chip de Biserică, dar nu sunt Biserică, iar Sfântul Iustin  Popovici  ne  învață  că  „..nu  există  nici  o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, a căror nume este legiune”. Este dreptul lor să-și  spună  cum  vor,  însă  motivația  vehiculată  că  la  1484, 1848 sau altă dată, părinții noștri ierarhi au folosit același termen este nejustificată și nesinceră (dovedim mai jos), întrucât   ei   numeau   eretici   pe   cei   căzuți   din   Biserică,   iar Molitvelnicul vechi, la lepădările de la Botez arată cel mai bine acest lucru. Însă în prezent se procedează în totală contradicție  cu  Sfânta  Tradiție,  Sfânta  Evanghelie  și  Sfinții Părinți, provocând durere și neliniște în sufletele noastre, văzând   cu   ochii   și   auzind   cu   urechile   fapte   desfășurate împotriva Ortodoxiei, dintre care amintim:

3.

  1. În urma  Acordului  de  la  Chambesy  din  1993,  monofiziții sunt  recunoscuți  –  fără  temei  –  ca  fiind  ortodocși,  adică Biserică,-  însă  la  nivel  sinodal  o  face  numai  B.O.R.-,  deși aceștia resping Sfintele Sinoade Ecumenice IV, V, VI și De aceea, plin de mâhnire, Sfântul Paisie Aghioritul întreabă:

„Oare atâția Sfinți Părinți care au fost luminați de Dumnezeu și au trăit în aceeași vreme cu ei (cu monofiziții) i-au înțeles greșit, și venim noi acum după atâtea veacuri, ca să-i corectăm pe Sfinții Părinți? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală ? Oare și ea a înțeles greșit cartea ereticilor ?” Știm ce s-a întâmplat în anul 45, când 630 de Sfinți Părinți s-au adunat la Calcedon, la al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, în biserica Sfintei Mare Mucenițe Eufimia. Întrucât

 

 

conducătorii monifiziți Dioscor, Maxim, Eutihie și alți arhierei stăruiau în erezie, precum că Domnul Iisus Hristos are o singură fire, la propunerea Patriarhului ortodox Anatolie al Constantinopolului, fiecare parte a scris o carte cu învățătura lor, apoi în prezența împăratului au deschis racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Eufimia și au pus scrisorile pe pieptul ei. Au sigilat și asigurat cu pază postind cu toții 3 zile, iar în a patra, în   prezența   împăratului   și   a   tuturor   participanților   s-au desfăcut  pecețile și s-a  deschis racla. Tomos-ul  monofizit  era la picioarele sfintei, iar tomos-ul ortodox era în mâna sa dreaptă, pe care a întins-o spre împărat și patriarh dându-le scrisoarea, arătând astfel rătăcirea monofizită și punând capăt discuțiilor.

 

Înduioșător este faptul că în data de 27 februarie 1974, Sfânta Mare Muceniță  Eufimia,  însoțită  de  Sfântul  Evanghelist  Luca,  a  venit  la coliba Sfântului Paisie Aghioritul și l-a lămurit în chestiuni de credință, cum însuși s-a exprimat. Trecuseră 1523 de ani de când Apărătoarea Dogmei Ortodoxe sau Stâlpul Ortodoxiei făcuse marea minune de la Calcedon, când aruncase sub tălpile sale tomos-ul eretic monofizit, însă nu a întârziat să vină în Sfântul Munte pentru a alunga frământările Sfântului Paisie, care de atunci i-a purtat o adâncă recunoștință și dragoste. Sfânta Mare Muceniță a lui Hristos a arătat și întărit prin minune, că monofiziții sunt eretici !

 

  1. La 14 din Acordul de la Balamand din 1993 este menționat:

„Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin.” La pct.13 se declară că avem aceleași Taine, succesiune apostolică a episcopilor, unica Preoție care săvârșește unica jertfă a lui Hristos și că rebotezarea este exclusă, la fel ca și orice formă de prozelitism – pct.18.

 

„Spălarea creierelor” preoților, teologilor și tuturor celor cu activități pastorale este prevăzută la pct.30: „Educaţia lor trebuie să fie, în mod obiectiv, pozitivă cu privire la cealaltă Biserică.(!) Toţi trebuie să fie informaţi, mai întâi despre succesiunea apostolică a  celeilalte Biserici      şi      de      autenticitatea      vieţii      ei      sacramentale.” La nivel sinodal toate Bisericile Ortodoxe au respins

 

 

documentul ca eretic, în afară de Patriarhia Română.

  1. Astfel, a urmat firesc, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, unde a  fost  primit  și  îmbrățișat  de  ierarhii  noștri,  ca  arhiereu  al  lui Hristos, ca episcop al Bisericii și nu ca ereziarh- președinte al unui stat politic, fiind primii după 1000 de ani, care am deschis ușa să intre lupii în staulul

 

 

  1. În 2002,  Preafericitul  Teoctist  întoarce  vizita,  fiind  iarăși  prima dată după 1054, când un patriarh ortodox se întâlnește cu papa la Vatican. Cu aceste ocazii s-a vorbit oficial de Biserici-surori și de cei doi plămâni ai Bisericii, oficiindu-se slujbe ortodoxe și respectiv mesa, cu participarea ambelor părți. Deci   în   Creta,   era   necesar   a   se   recunoaște   la   un   nivel   superior titulatura de „biserici” ereticilor, pentru a se putea face pașii următori, conform graficului ecumenist. Însă atragem atenția că ceea ce se petrece este neplăcut Sfinților Părinți, și mai ales dorita unire cu Roma,  fără  ca  aceasta  să  renunțe  la  demonicele  rătăciri. Amintim de înfricoșătoarea minune a Sfântului Ierarh Spiridon, petrecută în insula Corfu în anul 1716, când trimis fiind de Dumnezeu, a pedepsit aspru pe ereticii papistași care voiau să ridice în biserica sa, unde are Sfintele Moaște, o masă de marmură și unde cu anumite ocazii să facă rugăciunile lor. În cartea „Judecata Cerului” (accesibilă pe internet), Sfântul Atanasie din Paros descrie cutremurătoarea minune, dând date, ore, numele persoanelor implicate, martori, reacția  naturii,  explicând  pe  larg  și  teologic  cele  petrecute.  Au  murit atunci 900 de suflete din garnizoană, printre care comandantul Andrei Pizani   și  teologul  său  Francisc  Frangipani   –  în  condiții   cu  totul deosebite. Recomandăm citirea cărții, în care sfântul autor, concluzionează: „După Judecata Cerului, nu mai pot avea loc nici discuții în contradictoriu (dispute), nici nu mai poate să rămână vreo îndoială cu privire la catolici. În mod clar, de netăgăduit, catolicii sunt de lepădat, excluși,vrăjmași și străini de Dumnezeu și de sfinții Săi. Făclia aprinsă a Sfântului Spiridon demonstrează nimicnicia oricărui silogism (raționament).”

 

Sfântul Spiridon în anul 325, la Sinodul I Ecumenic a arătat prin minune Taina Sfintei Treimi. Și tot el, după 1391 de ani, ne arată că papistașii nu sunt în Biserica Domnului Hristos, întrucât au denaturat această Dogma statornicită pentru veșnicie, de Duhul Sfânt

 

 

și Sfinții Părinți, urmarea fiind prăbușirea lor în alte multe erezii. Ecumeniștii, vor primi răspunsul dat în Corfu de Sfântul Spiridon, precum și de la toți Sfinții și Mucenicii Sfintei Ortodoxii – ei fiind prietenii și casnicii Domnului Hristos.

 

  1. Documentul de la Ravenna (2007) „…vorbeşte despre ”Biserica romano-catolică”. Nu este vorba de un termen tehnic … Dimpotrivă, i s-a dat un conţinut teologic deplin, aşa încât dialogul să aibă loc cu premiza că Biserica romano-catolică este adevărată, Biserică ortodoxă (drept-slăvitoare). Reprezentanţa ortodoxă a cedat inadmisibil în acest punct. Prin textul de la Balamand (1993) a recunoscut Biserica Romano-Catolică drept Biserică în sensul deplin al termenului…” Gheorghe Kapsanis.

 

Dacă ar fi fost Biserică, la papistași ar fi coborât Lumina Sfântă la Mormântul Domnului și Norul Luminos pe Muntele Taborului; apele Iordanului s-ar fi întors; Măicuța Domnului nu i-ar numit „dușmani ai mei și ai Fiului meu”; Minunea din Corfu care îi arată vrăjmași nu ar fi avut loc; apa sfințită de ei nu s-ar fi împuțit la Alba Iulia pe timpul lui Mihai Viteazul; Sfântul Nectarie nu ar scris cartea: „De ce papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos”; monahii din Sfântul Munte  nu  ar  fi  fost  exterminați  pe  motivul  că  au  refuzat  unirea  cu latinii; tâlhăriile, hoțiile, violurile, măcelurile cruciadelor nu ar fi existat;   de   crunta   și   blestemata   uniație   nu   s-ar   fi   auzit,   nici   de Sinoadele VIII si IX sau de Anatema de la 1054; crimele papalității nu ar fi avut loc; nu ar fi folosit sabia,vărsarea de sânge, forța, tortura, teroarea, distrugerile, corupția, închisoarea, pentru catolicizarea lumii; papa nu s-ar fi făcut pe sine dumnezeu s.a.m.d. Iar la Ravenna s-a recunoscut „primatul papal” al Patriarhului Ecumenic, însă în Sfânta   Tradiție   Ortodoxă,   acesta   a   deținut   „primatul   cinstirii”   –

„primul intre egali” și nu un primat al puterii, precum ereticul papă al

Romei.

 

  1. De ani buni, s-a instituit la noi „săptămâna de rugăciune ecumenică”, însă în fapt rugăciunea în comun cu ereticii se întinde pe întregul an, cu prilejul diferitelor evenimente, inclusiv la sărbători mari ortodoxe, la Sfintele Slujbe asistând alături de arhiereii noștri,

„ierarhii” lor, fiind cazuri când clerici papistași, s-au aflat la Sfânta Liturghie în Sfântul Altar. „Icoane” cu „sfinți” papistași sunt expuse la închinare în bisericile noastre; se fac pomeniri, ectenii în timpul

 

 

Sfintei Liturghii pentru persoane decedate eterodoxe și parastase pentru papistași, motivându-se dragostea (în fapt este sminteală maximă și hulă). Însă dragostea adevărată este atunci când le spui:

„Fraților sunteți în rătăcire! Dacă vreți să vă mântuiți, dați anatemei ereziile  voastre  și  primiți  Botezul  prin  care  intrați  în  Biserică”,  căci Sfântul Ciprian al Cartaginei și toți sfinții învață (și noi credem cu tărie) că în afara ei nu există mântuire. Și orice dialog trebuie să se facă pe această bază ortodoxă, altfel este un dialog al minciunii- spre bucuria tatălui ei, diavolul.

 

Sfintele Canoane, care au caracter mântuitor, sunt ignorate, categorisite ca învechite, însa Dumnezeu nu trage de mânecă pe fiecare, ci ne-a lăsat libertate deplină. Totuși, din marea Sa iubire de oameni a dat semne mari (câteva minuni sunt expuse mai sus), lămurindu-ne desăvârșit cu acestea, spre a ști a ne apăra, iar mai jos amintim și unele din 1274: prăbușirea din temelie a mănăstirii Xiropotamu și a turnurilor ei, în momentul în care călugării ortodocși apostați  au  slujit  cu  papistașii,  omorând  mare  parte  dintre  ei;  Maica Domnului vorbește din icoană unui călugăr și îi numește pe asediatorii papistași „dușmani ai mei și ai Fiului meu”; 7 trupuri de monahi neputrezite -demonice la vedere-, deoarece au slujit cu papistașii (s-au aflat la vedere secole la rând, însă întrucât provocau groază, la sfârșitul sec. XIX, au fost așezate 3 într-o peșteră și 4 în alta, din apropierea mănăstirii Marea Lavra).

 

  1. „Sinodul” din Creta permite căsătoria mixtă, călcând Sfintele Canoane și  lipsind  astfel  familia  de  posibilitatea  mântuirii.  În  fapt, prin acceptarea botezului eretic ca valid, se recunoaște că ereziile creștine au Sfinte Taine (deci că ar fi Biserică) ceea ce contravine învățăturii Bisericii Domnului și reprezintă hulă la adresa Duhului Sfânt, Care prin Sfinții Părinți a hotărât legi dumnezeiești cu valabilitate veșnică.

 

  1. „Sinodul” întărește calitatea de membru (o altă blasfemie) a Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor, recunoscându-l ca fiind un organism ce „promovează unitatea creștinilor în lume”. Întrucât se face în text referire la o dorită „restaurare a unității celor care cred în Hristos …”, inclusiv prin CMB ne arătăm nedumerirea la ce unitate  se  referă,  ținând  cont  că  Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur spune: rugăciunea lui Hristos: „ca toți să fie una s-a împlinit deja în

 

 

Biserică prin unanimitatea interioară a credinței, în ciuda apostaziei ereticilor, care este rodul superficialității lor”.

 

„În Biserica Ortodoxă, prin sintagma „unirea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că acei care au căzut în păcat trebuie să se întoarcă la credința ortodoxă și să arate umilință față de Sfânta Biserică și, atunci, prin pocăință, ei pot fi primiți în Biserica Ortodoxă. În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă, nu există alte Biserici, ci doar eretici.” – Sf. Sinod Bulgar. În CMB ortodocșii nu fac misionarism, ci întinează Biserica cu erezia si apostaziază. Nici un membru CMB nu a devenit ortodox, în schimb sunt primite învățături eretice, străine de Drepta Credință.

 

Un text al congresului CBM de la Busan din 2013, prevede că „nici o Biserică nu poate să susțină că este Biserica Universală, dacă nu este unită cu celelalte biserici” pr. Teodor Zisis, iar IPS Nifon al Târgoviștei s-a întrebat în plenul adunării: „Care este adevărata Biserică născută la Ierusalim și împrăștiată în toată lumea ? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe sau atât de puține în comun?…. Unitatea Bisericii a fost pierdută…” Iată la ce blasfemii se poate ajunge prin participarea la dialogul nesfârșit, găunos și păgubos și părtășia cu ereticii în CMB. Dumnezeu să-l ierte pe ÎPS Nifon și să-i dăruiască pocăință, spre mântuirea sa !

 

  1. Conform Teodor Zisis: „Sinodul” a fost antisonodal, putând fi numit și tâlhăresc și pe motivul că s-a folosit violența injurioasă și

„presiuni psihologice” asupra mitropolitului Hierotheos Vlachos pentru refuzul său de a semna textele eretice. Totodată a fost exercitată presiunea psihică asupra Arhiepiscopului Ieronim și a altor  ierarhi  greci  de  către  Bartolomeu  și  acoliții  lui”,  determinând astfel retragerea din text a poziției grecilor- care cereau ca ereticii să fie numiți confesiuni și nu biserici.

 

A fost un sinod tâlhăresc, întrucât din 24 episcopi sârbi,17 nu au semnat  în  Creta  și  totuși  votul  patriarhului  Serbiei  a  fost  considerat valid ! Iar patriarhul Ciprului a semnat în locul unor episcopi care au refuzat semnarea textelor eretice !

 

Sinodalitatea a fost înlocuită de despotism, minciună și fals.

 

 

Sărutăm dreapta cu adâncă recunoștință celor 33 de arhierei ortodocși care au respins erezia în Creta și au apărat Dreapta Credință ! Mulțumim,  și  ne  plecăm  cu  smerenie  și  bucurie  în  fața  sutelor  de episcopi  ortodocși  din  cele  patru  Biserici  Locale,  care  au  refuzat  să participe  la  deșarta  ”piesă  de  teatru”  înșelătoare  și  antihristiă  din insula Creta, regizată de dușmanii Sfintei Biserici.

 

A fost un sinod tâlhăresc, pentru că în loc să înfiereze erezia ecumenismului deja anatemizată de Sfântul Sinod al ROCOR, a instituționalizat-o în Biserică.

 

Și din dragoste, vă spunem tuturor ecumeniștilor: „Fraților, sunteți sub anatema Bisericii ! Pocăiți-vă, lepădați-vă de erezie și mântuiți-vă !”

 

Înalpreasfințite Serafim,

 

Întrucât nu vrem altceva decât să rămânem în duhul Sfinților Părinti (fără de care nu ne putem mântui) , respingem hotărârile „Sinodului” din   Creta   ca   fiind   neortodoxe-antidogmatice-anticanonice,   și   cu smerenie rugăm pe toți arhiereii din cadrul Bisericii noastre:

 

  1. Să vă retrageți public semnăturile de pe documentele eretice elaborate sau  oficializate  în  Creta.  Temeți-vă  a  rămâne  despărțiți  de Domnul  Hristos,  luați  aminte  la  moartea  lui  Arie  și  reveniți  la  Cale până există posibilitatea pocăinței ! Mare bucurie ați face în cer și pe pământ !

 

  1. Sfântul Sinod să hotărască retragerea imediată a BOR din cadrul

CMB.

  1. Intrarea în dialog panortodox pentru revenirea la vechiul calendar, dovedit fiind faptul că prin schimbarea pe nou s-a dorit și reușit fărâmițarea unității Bisericii.

 

  1. Condamnarea ecumenismului la nivel sinodal precum și a acordurilor de la Chambesy, Balamand, Ravenna și a „Sinodului din Creta”, apoi intrarea în dialog cu stiliștii pentru readucerea lor în Biserica cea Una mântuitoare.

 

 

 

  1. Eliminarea din școlile de teologie a ecumenismului -otravă care se inoculează în  mintea  viitorilor  păstori,  și  întoarcerea  în  totalitate  la Sfinții Părinți. De asemenea în sistemul de învățământ laic, la ora de religie să se predea nu istoria religiilor și ecumenism, ci Dreapta Credință mântuitoare, iar celor din alte confesiuni sau religii sa li se predea după dorința

 

  1. Interzicerea burselor și studiilor efectuate în Apus- în alte centre decât cele ortodoxe-, de către teologii români, indiferent de rangul lor. Diplomele, titlurile, doctoratele creează în mare parte victime, pervertesc conștiința ortodoxă, care în pastorație va îndepărta turma de calea mântuirii.

 

Asupra cursanților din Vest se desfășoară, cu abilă viclenie, presiuni, în urma cărora nu puțini ortodocși se împărtășesc la eretici, iar despre aceasta spune Sfântul Teodor Studitul „înstrăinează pe om de Dumnezeu  și  îl  predă  diavolului”.  Ce  vor  păți  oile  cu  un  astfel  de păstor ?

 

  1. Vă rugăm ca odată cu ridicarea împotriva ereziei să declarați război total împotriva „anticoncepționalelor” și a avortului, război pe toate fronturile și în toate direcțiile, astfel încât să fie recunoscut dreptul la viață  al   pruncilor,   încă   de   la   concepție,   iar   românii   să   nu   mai folosească demonicele „pilule”. Un exemplu de urmat este Polonia dar și  alte  țări.  Prin  folosirea  „contraceptivelor”  -în  fapt  sunt  avortive-, popoarele Europei au fost înșelate și astfel decimate -ca urmare a unor planuri diabolice-, și înlocuite de către alte nații de pe alte continente. Aceeași catastrofă trăim și noi poporul român, iar în calitate de păstori, aveți obligația de a apăra națiunea română exterminată de forțe oculte, prin mijloace satanice, care urmăresc   în   primul   rând   slăbirea   Bisericii,   împuținându-i membri -pe de o parte, iar pe de alta atrăgându-i în erezii, ucigând astfel  și  trupul  și  sufletul  românesc  cel  mult  urgisi  Ridicați-vă  și pentru reîntoarcerea acasă (cu tot ce implica aceasta) a românilor, în scumpa Patrie, din robia Vestului în care am fost târâți spre pierzare, căci mama noastră, Țara, ne așteaptă însingurată și înlăcrimată.

 

Dacă arhipăstorii nu-și pun chiar și viața pentru turmă, aceasta va fi risipită și pierdută. Fie-vă milă de ea! Doamne Iisuse Hristoase,

 

 

Te rugăm, ține poporul român în Dreapta Credință, pe care ne-ai dăruit-o prin primul Tău chemat, Sfântul Apostol Andrei ! Ocrotește Doamne, păstorii drept slăvitori ! Măicuța Domnului, te rugăm apăra-ne Ortodoxia, cum știi tu ! Amin !

 

Cu dragoste pentru Biserica Domnului Hristos și națiunea română, îmbrățișăm deopotrivă pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc,

 

Viena, 26.09.2016

 

Semnatari:

 

Baciu Emil, Viena, Austria

 

Radu Silviu Cristian, Enns, Austria Radu Luminița Gabriela, Enns, Austria Ioan Haiduc, Viena, Austria

Bordeus Johann Sebastian, Wiener Neustadt, Austria

 

Bordeus Maria, Wiener Neustadt, Austria Epure Gruia Nicolae, Linz, Viena Bucila Ioan, Viena, Austria

 

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/07/scrisoarea-nr-21-nu- recunosc-adunarea-din-creta-un-alt-fel-de-vals-vienez/

 

 

3.10   Scrisoare deschisă către ÎPS Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

 

Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputei, mintea și limba, spre marturisirea Ta, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult!

 

Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Calinic,

 

 

Cu smerenie vă scriu, în calitate de creştin ortodox român, care îmi duc viaţa în eparhia pe care o păstoriţi, pentru a-mi exprima neliniştea pe care mi-a provocat-o aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”, desfăşurat în luna iunie a acestui an, în Insula Creta. Istoria va judeca şi va aşeza la locul potrivit acest „Sinod”, aşa cum s-a întâmplat cu toate sinoadele desfăşurate până acum, pentru că

„Biserica, porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Până la acel moment al Adevărului, neliniştea îşi face tot mai simţită prezenţa în inima mea, pentru că văd că s-a aşternut o tăcere sumbră în întreaga Biserică Ortodoxă Română şi puţinele voci care au încercat să o străpungă au fost suprimate.

 

 

Nu am studii teologice, am doar dorinţă fierbinte de mântuire şi teamă să nu-L trădez pe Hristos Domnul, pe care L-am supărat prea destul cu viaţa mea păcătoasă.

 

 

Înaintaşii noştri pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu, au ştiut să-şi apere credinţa în orice împrejurare, de multe ori chiar şi cu preţul vieţii. Noi trebuie să facem acelaşi lucru, fără diplomaţie şi compromis, pentru că nimic nu este mai sfânt decât credinţa şi neamul nostru românesc. Iar „porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei” (Sf. Teodor Studitul)[1], căci „dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40).

 

 

Înaltpreasfinţite Părinte, tulburarea produsă de acest „Sinod” în întreaga lume ortodoxă nu semnalează nimic bun. Hotărârile luate în

 

 

Creta nu sunt, după cât îmi pot da seama, în duhul Sfinţilor Părinţi, pentru care adunările ereticilor nu se numeau „biserici”, iar ecumenismul era considerat pan-erezia timpului nostru. Acest „Sinod” face primul pas către oficializarea ecumenismului, care se întinde ca o plagă infectată în trupul Bisericii. Porunca dată de Domnul nouă tuturor, dar mai cu seama păstorilor, este de a nu schimba „o iotă sau o cirtă din Lege” (Matei 5, 18). Credincioşii au sesizat imediat schimbările aduse de „Sinodul” cretan, chiar dacă ele sunt voalate şi subtile. Păstorul şi-a „acordat” chemarea la vremurile acestea trecătoare şi oile „vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10, 5) şi va fi „vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

Biserica Ortodoxă Bulgară, a Antiohiei şi cea a Georgiei au hotărât, în Sinoadele lor, să respingă documentele „Sinodului” din Creta. Biserica Ortodoxă a Bulgariei, în sinodul său ţinut anul acesta, a condamnat chiar erezia ecumenismului!

 

 

Însă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la sfârşitul lunii octombrie 2016, a validat „Sinodul” din Creta, „luând act” de conţinutul documentelor semnate acolo. Mai mult decât atât, un al doilea Sinod BOR, întrunit la sfârşitul lunii decembrie 2016, a hotărât să sancţioneze administrativ şi canonic „clericii, monahii şi mirenii implicați   în   acțiuni   de   răzvrătire   şi   denigrare   a   Sinodului   din Creta”[2]. Iată cum, acest aşa-zis „Sfânt şi Mare Sinod” devine pe zi ce trece motiv tot mai puternic de dezbinare între ierarhi şi credincioşi, între ortodocşii români, iar dispoziţiile lui despotice devin mai importante decât grija şi dragostea pe care Biserica este rânduit să o aibă faţă de credincioşii ei.

 

 

Doresc să rămân în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, nu să mă fac părtaşă la vreo schismă şi nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu, vreau să- L mărturisesc alături de fraţii mei ortodocşi români. Tocmai de aceea, declar că NU sunt de acord cu hotarârile „Sinodului” din Creta, pe care le consider străine de ortodoxia curată predanisită nouă de Sfinţii Părinţi.

Cu smerenie vă rog să luaţi atitudine cu privire la acest „Sinod”, să vă deziceţi de el, să procedaţi precum păstorul cel bun care îşi apără oile de lupii cei înţelegători.

 

 

Înaltpreasfinţite Părinte, nu este prea târziu să vă ridicaţi împotriva ereziilor care ameninţă Sfânta Biserică Ortodoxă Română!

 

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

 

 

Cu nădejde,

 

 

Magdalena Horiş

 

9 februarie 2017, Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului

 

 

 

1„Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş

 

2            http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta- trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-indezbinare/

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/39_39_doresc_sa_raman_in_ sfanta_noastra_biserica_ortodoxa_nu_sa_ma_fac_partasa_la_vreo

_schisma_si_nu_vreau_sa_l_supar_pe_dumnezeu_39_39/2017-03- 25-372

 

 

3.11   Scrisoare de mărturisire către ÎPS Irineu Popa

  1. Sfântul Apostol Pavel <<Deci, nu te ruşina a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru EL, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la

Dumnezeu.>> Timotei 1.8

  1. Sfântul Apostol Petru <<Păstoriţi turma Lui Dumnezeu dată în paza voastră cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde fâcându-vă turmei.>> 1 Petru 5. 2-3
  2. < Mânia Domnului se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. > Romani 1.18 <Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă

batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.> Galateni 6.7

 

Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

 

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Îngeri, ale Sfinţilor Părinţilor noştri, ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi.

 

 

A trecut aproape un an de la aşa zisul “sinod” din Creta şi singurele roade vizibile ale sale sunt tulburarea şi dezbinarea care macină unitatea Bisericii iar, pe de altă parte, ştim din istorie că erezia are ca şi consecinţă schisma…

 

Prin urmare protestăm:

 

 

  1. Împotriva hotărârilor “sinodului panortodox” din Creta 16 – 26

iunie 2016, așa-zis „Mare și Sfânt“;

 

 

  1. Împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă în virtutea hotărârilor Sinodului din Creta, în ciuda prevederilor Constituției României ce garantează libertatea manifestării credinţei;

 

 

 

  • Împotriva măsurilor de caterisire a unor preoți, a alungării din mănăstire a unor monahi și monahii; a măsurilor “sinodului“ B.O.R din 29 octombrie 2016 – ce ratifică deciziile “sinodului panortodox” din Creta
  • care desfiinţeză, apriori, drepturi prevăzute de Sfintele Canoane ale tuturor credincioşilor ortodocşi – a unora ce s-au opus deja cât şi a altora ce intenţionează să se opună hotărârilor acestui ”sinod” din Creta şi a măsurilor sale abuzive care pervertesc şi restrâng îndatoriri creştineşti;

 

 

  1. Împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B), o platformă de discuţii protestantă şi antiortodoxă;

 

 

  1. Împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 augumentată în hotărârea 638 / 2009 ce ţine de problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice, decizie ce constituie poziţia oficială a B.O.R. până în prezent cu privire la actele electronice cu CIP, împotriva voinţei a unei parţi importante a pliromei Bisericii manifestată prin repetate proteste de stradă.

 

 Menţiuni şi explicaţii:

 

 

  1. Sinodului Panortodox din Creta va purta acronimul – P.C.;
  2. Biserica Ortodoxă Română va purta acronimul – O.R.;
  3. Consiliul Mondial al Bisericilor va purta acronimul – M.B.;
  4. Pliroma Bisericii constituie totalitatea credincioşilor – B.O.;

 

 

 I. Argumente pentru care considerăm textele ”sinodului” din Creta ca fiind ale unui sinod eretic care legalizează erezia – ecumenismul:

 

 

  1. Sinodul ROCOR alcătuit din 40 episcopi adunaţi la Schitul Schimbarea la Faţă, Mansonville, Canada, din 28 iulie / 10 august

 

 

1983, Sinod care a dat anatemă ecumenismul dimpreună cu ecumenistii, iar în septembrie 2006, Sinodul episcopilor ROCOR a reconfirmat Anatema din 1983, ca făcând parte din actele de comuniune canonică cu Patriarhia Moscovei. În cadul acestui Sinod ROCOR, <Teoria ramurilor> şi <Teoria bisericilor nedepline>, a celor care   susțin   că    botezul    şi    euharistia    ereticilor,    sub   pretextul dragostei frăţeşti sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi,  sunt  valabile  pentru  mântuire,  au  fost  date ANATEMEI.

  1. Adunarea de la Creta din 16 – 26 iunie 2016 cu pretenţii anunţate de Sinod Panortodox a avut loc în realitate fără informarea şi consultarea poporului din faţa Sfântului Altar, nici înainte şi nici după acest eveniment cosmic, adevăr pe l-a constatat fiecare dintre credincioşii prezenţi la viaţa Bisericii. Această atitudine neortodoxă, comportamentul amoral trădează interese ascunse şi antiortodoxe care s-au vădit şi în sigla “sinodului”, fiind elemente străine de Tradiţia Bisericii Ortodoxe, prezente în alte credinţe, adică simboluri papistaşe, masonice, oculto-iudaice şi ezoterico-sataniste (gen Arborele Vieţii din Kabala). Evenimentul vădeşte abateri grave de la Dreapta Credinţă      şi      recunoaşte      ecumenismul      ca  dogmă;
  2. Prezenţa la lucrările sinodului a delegaţiilor comunităţilor eretice – invitaţi oficiali în calitate de “fraţi”;

 

  1. P.C. şi-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toţi termenii Sfintelor Canoane bine dogmatisite de Sinoadele Ecumenice anterioare, aşa      încât      să      se      facă      continuitate   organică;
  2. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină de Ortodoxie, documentele fiind votate doar de cei 14 capi – Patriarhi ai      Bisericilor      Ortodoxe,      după      modelul      papal;
  3. Sinodul din Creta – în teza <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine> a acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, acceptând, prin aceasta, ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică“. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).

 

 

 

  1. Prin hotărârile semnate, P.C. încalcă însuşi Crezul – Simbolul de

credinţă Ortodox:

 

 

Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică .

  • Semnatarii S.P.C. renunţă la unicitate – UNA Ortodoxă, acceptând termenul de <biserici> pe care-l atribuie ereziilor din afara Bisericii Ortodoxe, acreditând teoria “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii cea UNA nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând Unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
  • Semnatarii S.P.C renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii acceptând documentul care face vorbire despre realizarea “Sfintei Biserici Catolice”, prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor C.M.B., pornind de la această bază minimală a celor care, “manifestă unitatea în Hristos”.

 

 

  1. A oficializat erezia ecumenismului ca practică prin legalizarea posibilităţii căsătoriilor mixte între ortodox şi eretic, mutând hotarul pus de Sfinţii Părinţi şi anulând graniţa pusă de Duhul Sfânt prin Sfintele Canoane între lumină şi întuneric. Tâlcuirea din Pidalion a căsătoriilor mixte este „nelegiuita nuntă”; cum poate preotul să cunune şi să invite la a deveni „un singur Trup” pe un eretic cu un ortodox, administrând Sfintele Taine ale Bisericii, forţat fiind de ordinul ierarhului de a uni împotriva Voinţei Lui Dumnezeu cele de neunit ? Chiar din textele „sinodului“ din Creta se vădeşte renunţarea la acrivia Sfântului Canon 72 Trulan la care se face trimitere, Sfânt Canon ce obligă la desfacerea căsătoriilor mixte în cazul în care acestea ar fi fost făcute. Aşadar s-a anulat practica Unitară la nivel de Ortodoxie, lăsând decizia la latitudinea discreţionară a fiecarei Biserici Autocefale, ceea ce aduce dezbinare şi vrajbă în sânul
  • În fapt, s-a legalizat posiblitatea oficierii acestor căsătorii mixte prin <iconomie> – dispensă şi primirea ne-ortdocşilor în Biserică fără Sfânt Botez Ortodox !

 

 

  • Această practică ecumenistă constă în forţarea mâinii preoţilor

 

 

obligaţi (sub sancţiunea neascultării de superior) să aplice pe de o parte un regulament intern al B.O.R. numit <Regulament de procedura al instanțelor disciplinare şi de judecată ale BOR> şi pe de altă parte o Practică bisericească a primirii fără Botez în virtutea obligaţiei preotului de a respecta hotările luate de B.O.R. la Lima în 1982 privind recunoaşterea reciproca (interconfesională) a Botezului, Euharistiei şi Ministeriu (ţine loc de Sfânta Taină a Preoţiei).

 

<În Slujba Logodnei şi Cununiei, o nouă ediţie tipărită după Adunarea de la Creta de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016, prefaţată de PF Daniel, scrie la pagina 21:

Prin Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Romane (art.47) s-a oprit FORMAL oficierea căsătoriilor mixte, acestea fiind îngăduite numai cu aprobarea chiriarhului locului, iar cei de altă confesiune creștină sunt INVITAȚI, înaintea căsătoriei, să devină creştini ortodocși. În orice   caz,   copiii   care   se   vor   naște   vor   fi   botezați   în   Biserica Ortodoxă.>

  1. Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, “sinodul“ din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”. P.C a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale (L.G.B.T.), a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

 

 II. Argumente invocate împotriva anulării dreptului de a

 ne apăra credința ortodoxă

 

 

Pct. 22 din documentul <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine> încalcă în primul rând jurământul şi promisiunea facute în faţa poporului din faţa Sfântului Altar de către Mitropolitul Olteniei Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la Slujba de Ipopsifiere. Deciziile canonice şi dogmatice ale unui Sinod Ecumenic sau Panortodox sunt receptate în Biserica Ortodoxă prin acceptare sau

 

 

respingere de către pliroma Bisericii, adică de către clerul inferior şi poporul dreptcredincios, care este în măsură să conteste deciziile eretice ale unui Sinod, lucru atestat ca practică în toată istoria Bisericii din toate timpurile şi orice manual de drept bisericesc ortodox.

 

 

 III. Argumente aduse pentru anularea măsurilor luate la

 nivelul   Sinodal   B.O.R.   împotriva   ierarhilor,   preoţilor,

 monahilor, monahiilor şi mirenilor (pliroma Bisericii) care

 se   opun   hotărârilor   Sinodului   din   Creta   şi   măsurilor

 abuzive instituite de către acesta

 

Procesul de desfigurare şi anulare a comuniunii de credinţă ortodoxă în B.O.R. este alimentat şi de renunţarea în B.O.R. la sistemul de organizare sinodal şi acceptarea la nivelul B.O.R. a unui sistem de organizare papistocentrist – de tip iezuit, bazat pe secretomanie extremă şi supunere ierarhică oarbă – fără discernământ întâlnite la sistemele inchiziţiei de tristă amintire. Această stare de lucruri se reflectă pană la nivelul de jos al mirenilor care sunt lipsiți de minimă informare, cateheză şi consultare în chestiunile Bisericii Ortodoxe, iar dovadă în acest sens stau hotărârile S.P.C. care obligă la pedepsirea oricărui fel de comunicări şi consultări interne în Biserică, în schimb, fiind favorizat dialogul extern angajat ca misiune a Bisericii Ortodoxe cu adunările organizate ale ereticilor, ce sunt afară din Biserica Ortodoxă. Nu putem să rămânem orbi, nemişcându-ne durerea fraţilor noştri întru Hristos, duhovnicii nostri, preoţi, monahi şi monahii care primesc represaliile mărturisirii credinţei Ortodoxe prin prigonirea, ponegrirea şi calomnierea, caterisirea, retrogradările din funcţii, evacuările din mănăstiri, silniciile operate la nivel de B.O.R. prin

instaurarea unui climat de frică şi teroare a celui care ar îndrăzni firesc să-și păstreze sufletul şi credința curată în vederea mântuirii lui sau, în cazul duhovnicilor și păstorilor noștri, a turmei pe care o păstoresc. Enumeram o parte din abuzurile înregistrate până la data prezentă:

-Evacuarea din mănăstire a celor 13 monahii de la Sfânta Mănăstire Văratec în  plină iarnă  şi  a  celor  de la  Mănăstirea  Podul Bulgarului;

-Prigoana  monahilor  de  la  schitul  Rădeni,  a  Părintelui  Pamvo  şi a

monahilor;

-Caterisirea, excuderea din monahism şi interdicţia purtării hainei monahale a ieromonahului Onisim Adrian Banu din Făgeţel, judeţul

 

 

Harghita;

-Caterisirea preotului Staicu Ciprian din Braşov, caterisirea preotului Claudiu Buză din Urziceni; hărţuirea Părintelui Ioan Miron din Turdaş (Alba), silnicia Părintelui Grigorie şi a monahilor de la schitul Lacul Frumos – Vâlcea.

 

 

 IV. Argumente împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe

Romane (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericii (C.M.B)

 

 

Prin însăşi calitatea de membru, B.O.R. se înscrie în afara Duhului Ortodoxei care ne îndeamnă la mărturisirea Adevărului și nu la tăgăduirea   Lui   prin   discuții   şi   dialog,   cuvinte   care   nu   se   găsesc niciunde în Sfânta Scriptură sau în Textele Patristice ale Sfintei Tradiții Ortodoxe.

 

 

V.  Argumente  împotriva  deciziei  luate  în  unanimitate de

 Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 privind poziţia oficială

 a B.O.R. în legătură cu actele electronice cu CIP ce conțin

date biometrice.

 

 

Această decizie sinodală fundamentează poziţia oficială a B.O.R. cu privire la actele electronice cu CIP, pozitie ce ne restrange libertatea de a alege şi ne împiedică a avea posibilitatea, în faţa tuturor instituţiilor de publice de stat, de a beneficia de o alternativă creştinească la actele electronice cu CIP, ştiind că aceste lucrări premerg pecetea  antihristică –“semnul“, “numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” – prorocită în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul <<Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.>>

 

 

 

Noi, un număr de credincioși din Mitropolia Olteniei:

 

Considerăm S.P.C o adunare eretică ce produce efecte negative împotriva Bisericii şi fată de care trebuie să ne îngrădim, iar acceptarea sa părtășie la erezia ecumenismului “a-tot-erezie (pan- erezie)” aşa cum este definit. Din acestă cauză am decis să nu mai participăm la Sfintele Slujbe, acolo unde sunt pomeniți ierarhii care s- au făcut părtași deciziilor „sinodului“ din Creta şi pe care le-au aprobat prin semnătură. E o datorie de conștiință să ne îngrădim de erezie alături de preoții care au întrerupt pomenirea rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română. Drept pentru care, prin prezenta, vă anunţăm oficial că mai înainte de sinodiceasca cercetare am întrerupt comuniunea de credinţă cu Înaltpreasfinţia Voastră Părinte Irineu şi cu toţi cei aflaţi în această părtăşie de credinţă.

  • Cerem respectarea dreptului de a ne păstra şi apăra credința ortodoxă ca pe un drept divin la mântuire.

 

 

  • Vă rugăm să vă pocăiți și să îndrăzniți întru Hristos de a vă dezice de panerezia ecumenistă oficial legalizată prin „sinodul” local B.O.R. din octombrie 2016 care a ratificat textele „sinodului” din Creta pe care le- ați semnat alături de delegația B.O.R.

 

 

  • Vă asigurăm de tot sprijinul nostru necondiţionat întru Hristos, ca parte vie şi conştiinţă trează a poporului român ortodox din Mitropolia Olteniei – Biserica Ortodoxă Română, în toată strădania Sfinţiei Voastre de întoarcere la Dreapta Credinţă dogmatisită de Sfintele Canoane ale Sfinţilor Părinţi din cumplita panerezie – ecumenismul – sincretismul religios sub care, cu ştiintă şi cu neştiinţă aţi catadicsit să îngropaţi mântuirea neamului românesc.

 

 

  • Cerem să se creeze cadrul instituţional bisericesc care să facă posibillă revenirea la o realitate a practicii consfinţită în B.O. care a fost abandonată şi eliminată, prin care se oferă adevărata cale de venire (convertire) la Dreapta Credinţă a eterodocsilor – celor din afara Bisericii Ortodoxe, fie ei eretici sau păgâni, numai prin Sfântul Botez făcut cu trei afundări, prin lepădările de erezii şi catehizarare a

 

 

catehumenilor.

  • Vrem să nu întinați memoria și istoria adevărată a poporului român, scrisă cu  sângele  atâtor  Martiri  pentru  păstrarea  Sfintei  Tradiții  a Scumpei noastre Ortodoxii, pentru care Sfinții Părinți ai Bisericii cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească au bine dogmatisit la Sfintele Sinoade

 

 

Ne  dezicem  și  condamnăm  regretabila  cădere  în  Biserica  Ortodoxa Română cu ocazia semnării acordului de la Chambesy din 1993, falsa unire între ortodocsi şi monofiziţi, unde hotărârile au fost semnate în secret de către fostul Patriarh – Teoctist şi de către ierarhii Nestor Vornicescu, Teofan Sinaitul și Irineu Slătineanul, prin care se ridicau anatemele     şi     s-a     decis     restabilirea      unităţii      ecleziale.     De asemenea, am constatat cu mâhnire şi regretăm participarea Înaltpresfinţiei Voastre la sărbătoarea evreiască Hanukka din decembrie 2015 încălcând Sfântul Canon 70 apostolic, grav compromis pe care un episcop şi cu atât mai mult un mitropolit cu conștiința autentică ortodoxă nu ar trebui să-l facă niciodată, mai ales într-o ţară cu Tradiţie profund ortodoxă a unui popor român ce este cunoscut pentru conştiinţa sa ortodoxă şi care a dat Sfiinţi şi Martiri Bisericii Ortodoxe.

 

 

Noi, unii din credincioşii Mitropoliei Olteniei ţinem a vă ruga prin prezenta scrisoare ca la eventualele situaţii din viitor în care preoţii şi monahii din Mitropolia Olteniei vor proceda canonic la întreruperea pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre în calitate de ierarh al locului să binevoiţi a cugeta că motivaţia preoţilor şi monahilor nu este aceea de a se revolta contra Înaltpreasfinţiei Voastre ci este o măsură canonică de apărare a turmei contra ereziei ecumenismului oficializată în Creta şi, totodată, o invitaţie de a vă dezice public de toate ereziile hotărâte la “sinodul„ din Creta ! Ca mireni ai Mitropoliei Olteniei, semnatari ai acestei scrisori şi mădulare vii ai Bisericii lui Hristos vrem să respectăm cu acrivie Sfintele Canoanele ale Sfinţilor Părinți urmând linia trasată şi urmată de Sfinţii ocrotitori ai Olteniei, marii duhovnici şi teologi români între care amintim: Sfântul Nicodim cel sfinţit, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta Muceniţă Tatiana, Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, Sfântul Ioan de la Prislop, Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Sfântul Ioan Iacob cel

 

 

Nou (Hozevitul), Sfântul Ilie Lăcătuşu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Sofian Boghiu, Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care au avut o atitudine fermă, neclintită în faţa păgânismului, papismului, ateismului, ecumenismului şi tuturor încercărilor prin care poporul românesc a trecut prin timp.

 

Ne dorim cu nădejde, credinţă şi dragoste în Dumnezeu să urmaţi Sfânta cale a Mitropoliţilor Ţării Munteneşti (Muntenia), Sfântul Ierarh Nifon, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ca împreună cu tot clerul şi poporul binecredincios, îmbrăcându-ne cu toate armele lui Dumnezeu să luptăm pentru Adevăr şi pentru Sfânta noastră învătătură şi rânduială Ortodoxă pentru ca, la Judecata de Apoi, împreună să putem fi o turmă şi un păstor şi fără teamă să puteţi da raspunsul bun “Ia-tă eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

 

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

 

AMIN !                                                                                        9-03-2017

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_oltenilor_scrisoare_de_ marturisire_catre_ips_irineu_popa/2017-03-15-366

 

 

3.12   Scrisoare către PS Visarion – Episcopul Tulcii

 

Preasfinţite Părinte Episcop,

 

Ca urmare a evenimentelor petrecute în Iunie 2016 la Creta (aşa- zisul “Sfânt şi mare Sinod”) şi apoi confirmate/aprobate în luna Octombrie de Sinodul BOR (prin luare de act şi cunoştinţă de hotărârile sinodale din Creta), din dorinţa de a urma linia trasată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinţii Părinti, canoane, vă aduc la cunoştinţă hotărârea de a nu mai participa la slujbele unde nu se ia atitudine împotriva acestor evenimente. Consider că şi pomenirea episcopilor care încuviinţează şi aprobă hotărârile acestui sinod din Creta este un compromis faţă de Adevăr, deoarece acest sinod promovează ecumenismul devenind astfel un sinod ERETIC. Prin neparticipare la slujbele menţionate mai sus (aici se includ toate slujbele, nu doar Liturghia), doresc să întrerup astfel orice comuniune duhovnicească cu părtaşii şi adepţii acestei erezii.

 

Prin faptul că întrerup comuniunea menţionata mai sus, nu înseamnă că ma rup de Biserică sau fac schismă, deoarece continui să merg la Sfânta Liturghie, doar acolo unde s-a luat atitudine corectă împotriva acestui sinod şi a hotărârilor aduse de el (şi Slăvit să fie Domnul că încă mai am unde să merg la Sfânta Liturghie)

 

Canoanele, lăsate ca îndrumare de Sfinţii Părinţi, permit îngrădirea de erezie şi faţă de cei care o promovează, chiar dacă cei care o promovează sunt preoţi sau episcopi (canonul 15 I, II Constantinopol – aici chiar dacă se referă la preoţi, totuşi se subînţelege că este valabil şi pentru mireni; Omilia 2 – Epistola 2 Timotei a Sfântului Ioan Gură de Aur.)

 

Motivele pentru care consider acest sinod ca fiind unul eretic sunt:

 

  1. Nu a ţinut cont de hotărârile sinoadelor ecumenice anterioare, cu privire la hotarul dintre Ortodoxie şi

 

  1. Documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” atesta ecumenismul despre care s-a menţionat mai sus şi

 

 

despre care mulţi sfinţi declară că este erezie (Ignatie Briancianinov,

Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul)

 

În consecinţă, reafirm începutul scrisorii: întrerup orice comuniune duhovnicească cu cei care promovează şi acceptă hotărârile ecumeniste ale acestui sinod (în cauză episcopul Visarion – din a cărui “turmă duhovnicească” făceam şi eu parte – şi toţi preoţii ce îl urmează în aceste vremuri)

 

07.01.2017                                                  Cu deosebit respect,

 

Gheorghiţă David, ostaş Gheorghiţă Oana Georgiana

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_mirenilor_scrisoare_cat re_ps_visarion_episcopul_tulcii/2017-01-16-282

 

 

 

3.13   Nu recunosc Adunarea din Creta (Păstori buni,

nu despotici)

Către Înaltpreasfințitul Teofan,

 

Vă scriu cu durere pentru că văd ce se întâmplă în societatea noastră. Nu mai este dragoste, iar prigonirea a și început. Nu demult s-a scris o scrisoare către sfinția voastră în care ne-am arătat dezacordul  față  de  sinodul  din  Creta,  dacă  poate  fi  numit  sinod.  În această scrisoare s-au pus listele cu semnăturile celor care sunt împotriva acestui sinod.

Aceste liste trimise sfinției voastre au fost returnate la protoierie și de aici către parohii pentru a-și identifica fiecare preot enoriașii. După această identificare au început presiunile asupra celor care au semnat, presiuni făcute de preoții din parohii. Aceste presiuni constau în aceea că preoții au amenințat enoriașii că nu-i mai botează, nu-i mai cunună, nu-i mai îngroapă și așa mai departe.

Vi se par creștinești aceste amenințări? Preotul are datoria să boteze cu timp și fără timp, să cunune, să îngroape și toate celelalte. Am rămas profund dezamăgită de acești preoți, dacă se pot numi așa. Eu cred că datoria preotul este sa informeze creștinii despre tot ce se întâmplă pe plan bisericesc și duhovnicesc, ca niște părinți, nu ca despoți.

În aceste parohii s-au săvârșit nenumărate căsătorii mixte. Aș vrea să vă întreb câți preoți au fost canonisiți pentru aceasta?

S-a mai spus că noi vrem să vă dăm jos, nu este adevărat, vrem ca și sfinția   voastră   să   mărturisiți   adevărul.   Acest   adevăr   este   Hristos Mântuitorul nostru și Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

 

Serdaru C.

 

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/16/nu- recunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-16-pastori-buni-nu- despotici/

 

 

 

3.14   Către sinodalii B.O.R. – glasul mirenilor

 

Către Patriarhul Daniel și către toți ierarhii Sinodului

B.O.R.

 

Eu, ca simplu mirean, practicantă a Ortodoxiei, constat cu mâhnire și neliniște că un duh străin de Sfânta noastră Ortodoxie pătrunde în Biserica  noastră,  demolând  granița  care  o  îngrădește  de  erezii  și  mă refer la adunarea din Creta, dar nu numai.

Am în minte cuvintele Arhanghelului Mihail: Să stăm bine, să stăm cu  frică,  să  luăm  aminte…  Căci,  așa  cum  spunea  un  părinte dreptcredincios că la răstignirea Mântuitorului un apostol a trădat și ceilalți  11  au  stat  drept,  la  sfârșitul  vremurilor  unul  va  sta  drept  și ceilalți  Îl  vor  trăda  pe  Hristos.  Să  nu  fim  noi  printre  ei!  Iată  că trăim aceste timpuri viclene.

Vă rugam, sfințiți părinți, să ne fiți nouă apărători și nu trădători, căci dacă   a   mai   rămas   ceva   curat   în   țara   asta,   aceasta   este   Biserica Ortodoxă, Cea Una, de Hristos întemeiată.

Aceasta să îmi fie mie ca o modestă mărturisire înaintea lui

Dumnezeu: NU ACCEPT SINODUL DIN CRETA!

Dumnezeu să ne lumineze pe toți!

 

MIHAELA DUȚU,

Câmpina

 

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/12/19/catre- sinodalii-b-o-r-glasul-mirenilor/

 

 

 

Capitolul 4. Preoți, monahi și monahii care au întrerupt comuniunea cu ierarhii părtași la erezie

 

În acest capitol veti găsi numai scrisorile de întrerupere a pomenirii ce au fost publicate în presa ortodoxă. În realitate numărul preoților ce au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici este mult mai mare.

 

 

4.1. Ieromonah Macarie Banu, schitul Oituz – Bacău

 

 

Scrisoarea de întrerupere a pomenirii.

 

 

 

Către Întai-Stătătorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului,

cu durere în suflet și cu dragoste nețărmurită pentru Adevăr,

 

După    multă    rugăciune    înălțată    către    Preabunul    Dumnezeu    și îndelungi  sfătuiri  cu  ierarhi,  stareți  ai  unor  mănăstiri,  duhovnici, teologi ortodocși și după ce am studiat cu atenție documentele și hotărârile finale ale așa-numitului „Sinod Panortodox” din Creta 2016, vă aducem la cunoștință decizia pe care am luat-o, împreună cu obștea pe care o conduc, alături de toți fiii duhovnicești, care sunt mădulare vii ale Bisericii Ortodoxe cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

 

Începând    cu    Duminica    Sfinților    Români    –    3    iulie 2016,    noi, leromonahul     Macarie Banu,     starețul     Schitului     Oituz-Bacău și leromonahul Atanasie Parfeni, am întrerupt pomenirea Dumneavoastră ca ierarh al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la toate sfintele slujbe bisericești și vom rămâne în această decizie până în  momentul  în  care  vă  veți  dezice  public  de  abaterile  de  la  Dreapta Credință pe care vi le semnalăm.

 

Acest   fapt l-am   justificat   teologic,   dogmatic   și   canonic,   în   fața credincioșilor    prezenți    la    Sfânta    Liturghie,    întemeindu-mă    pe

 

 

învățătura Sfintei Scripturi, Dogmele și Canoanele Bisericii  (Canonul 15 Sinodul I-II). Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe ne învață să păstrăm  credința  ortodoxă  autentică,  nefalsificată  și  neîntinată  de virusul mortal al ereziei, să ne luam măsuri și să punem în practică, prin Harul lui Dumnezeu, calea bisericească a întreruperii pomenirii numelor pseudo-episcopilor care nu mai învață drept Cuvântul Adevărului.

 

Concret, motivele pentru care am luat această decizie extremă sunt următoarele:

 

  1. Sunteți susținător al prezenței Bisericii Ortodoxe Române în C.M.B., organizație de  tip  protestant,  care  promovează  conceptul  de  „unitate în diversitate” (specific doctrinei antihristice New Age) și militează pentru  unirea  creștinilor  cu  celelalte  religii.  Biserica  Ortodoxă  este prezentată ca “una dintre biserici”. Dar pentru noi, una și singura este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu există mai

 

  1. Ani la  rând  ați  binecuvântat  și  susținut  întâlnirile  ecumeniste, desfășurate  pe  tot  cuprinsul  eparhiei  în  „saptămâna  de  rugăciune pentru unitatea creștinilor”, dintre preoții ortodocși și pseudo-preoții papistași (franciscani și capucini), lucru argumentat în Memoriul 1127, din 16.05.2016 depus la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

 

  1. Ați acceptat participarea la Sfânta Liturghie în mod necanonic, la Sinaxa stareților din 2015, a unui protosinghel dovedit a fi mason, fapt osândit de hotărârea Sinodului din 1937 și reafirmata ân 2014 de B.O.R..  Nici   ulterior   acestei   sinaxe   nu   ați   luat   măsurile   care se impuneau, deși vi s-au înaintat documente clare care dovedeau aceasta apostazie a

 

  1. Ați acuzat sistematic (prin reprezentanți) în întâlnirile cu preoții de mir și cu profesorii de religie, cât și în sinaxa stareților din 06.2016 ca  fiind „schismatici   și eretici”   cei   care   se   opun   ecumenismului, osândesc   masoneria   și   au   avut   o   poziție   critică   asupra   Adunării din Creta, fără să aduceți argumente în acest sens.

 

  1. Ați îngăduit tacit săvârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai eparhiei Romanului și Bacăului.

 

 

  1. Ați transmis pleromei ortodoxe, pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Comunicatul intitulat “Adevărul nu se negociază”, folosind un limbaj  ecleziastic  duplicitar, care  conține  următoarele  afirmații  și expresii potrivnice învățăturii Bisericii:

 

„De aceea restaurarea unității văzute nu este o problemă de centralizare bisericească, nici de pluralitate confesională, nici de uniformitate, ci de sinteză de credință comună, de unitate în diversitate și în comuniune.

 

Răspuns : „Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată unitatea  de  credință  și  de  împărtășire  în  Sfântul  Duh  și  nu  acceptă teoria  restaurării  unității  a  celor  care  cred  în  Hristos,  deoarece  Ea crede că deja există unitatea respectivă, între cei care sunt copiii Săi botezați.  Această unitate  există  între  ei  și  Hristos,  în  credința  cea dreaptă    a    Bisericii,    care    nu    există    în    rândul    ereticilor    și    al schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să  se întoarcă în sânul Ortodoxiei prin pocăință.” (Mitropolitul Atanasie de Limassol)

 

unitate în diversitate”

 

Răspuns : Marea minciună a tâlcuirii ecumeniste a versetului din Rugăciunea Mântuitorului (“ca să fie una, precum Noi una suntem” – loan  17,  22) constă  în  proiectarea  în  viitor  a  acestei  unități   deja realizate în Biserică. A o propune ca obiectiv înseamnă a nega, practic, faptul că această unitate este deja o realitate în Biserică, „singurul” lucru care mai trebuie făcut fiind propovăduirea ei și extinderea, prin acceptarea ortodoxiei, la toate neamurile.

 

Așadar, degeaba, în limbajul ecumenist recent, se pune accentul pe

„păstrarea identității proprii, prin contrast cu ecumenismul diluant și adogmatic. Acest lucru nu înseamnă deloc a respecta Adevărul și Biserica, pentru că se ajunge la același rezultat: negarea într-un mod mai subtil a unicității lucrării Duhului Sfânt în Biserică.

 

De ce? Pentru că, dacă pornim de la premisa că ”unitatea” este o țintă și  nu  o  realitate  existentă  în  Biserica  Ortodoxă,  singura  urmașă  a tradiției  Apostolilor,  dacă  mai  și  spunem  că „avem  de  învățat  din această   atitudine   europeană,   în   care   se   dorește   și   păstrarea

 

 

identității fiecărei comunități religioase, dar și integrarea în societate” atunci este clar că modelul de unire este Europa cu a sa unitate în diversitate și nu Biserica. (Cuvantul Ortodox, 2014)

 

Dumnezeu  lucrează  prin  toate  religiile  în  moduri  și  grade  diferite, în funcție de evoluția istorică,

 

Dumnezeu lucrează unde voiește, nu numai în Ortodoxie, pentru că nu poți limita lucrarea lui Dumnezeu”

 

Răspuns :  Afirmațiile  Dumneavoastră  pot  fi  considerate  adevărate doar în ce privește energiile proniatoare ale lui Dumnezeu și nu în cazul harului necreat sfințitor care lucrează doar în Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe (Mitropolitul Hierotheos Vlahos Nafpaktos).

 

Autoritatea supremă de conducere în Bisericile Ortodoxe naționale este sinodul sau soborul”.

 

Răspuns:  Noi  știm  că  tradiția  bisericească  recunoaște  ca  judecător suprem       al       chestiunilor       de       credință conștiința      turmei credincioșilor Bisericii, căreia îi dau glas persoane singulare sau sinoade ale ierarhilor sau poporul credincios și care se adeverește prin hotărâri sinodale.

 

Trebuie admis faptul că există elemente convergente și

complementare în toate Bisericile creștine”

 

Răspuns:  Este  inacceptabila  și  contradictorie  din  punct  de  vedere doctrinar       denumirea       de „Biserici       creștine       eterodoxe       și confesiuni”. Confesiunile            eterodoxe            nu            pot             fi numite“Biserici” deoarece  exact  de  aceea  le  denumim  „etero”  (terțe, altele),   au   dogme   eretice   și   prin   urmare   ca   eretice   nu   pot   fi numite “Biserici”. (Mitropolitul Serafim de Pireu)

 

„Adevărul nu-i pe cale de dispariție și n-are nevoie nici de paznici și, cu atât mai puțin, de avocați.”

 

Răspuns: „Statul de veghe” la căpătâiul dogmelor și al canoanelor este o datorie și nu  o opțiune. „Nu trece hotarele vechi pe care le-au pus Părinții tăi” (Pildele lui Solomon, 22-28). Sfântul Apostol Pavel ne

 

 

da următorul îndemn: “Deci, fraților, stați neclintiți și țineti predaniile pe  care  le-ați învățat fie  prin  cuvânt,  fie  prin  epistola  noastră” (II Tesaloniceni 2, 15).

 

  1. Ași  participat   și   ați   semnat   documentele   așa-zisului   „Sinod

Panortodox” din Creta.

 

Nu recunoaștem acest sinod pentru că:

 

  1. Nu a participat pleroma Bisericii Ortodoxe, nici măcar toți Întâistătătorii Bisericilor Autocefale

 

  1. Nu s-a  respectat  Regulamentul  de  organizare  și  funcționare  al Sinoadelor  Ecumenice  anterioare,  ceea  ce  a  făcut  posibil  ca,  deși nu toți episcopii au semnat hotărârile, acestea să poată fi adopta

 

  1. S-a întrunit sub o Siglă straină de orice reprezentare ortodoxă.

 

  1. Au fost invitați ca observatori reprezentanți ai comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale.

 

  1. S-au facut slujbe la care au participat ereticii, ca împreună-rugători, ceea ce este interzis și osândit de Sfintele
  2. A folosit în documentele finale expresii neortodoxe precum: “restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Răspuns: Se induce ideea că noi, ortodocșii, căutăm restabilirea

noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut  ca  și  ereticii,  concepție  fundamental  greșită  teologic  și  care legitimează în Biserică așa numita „Teorie a ramurilor”;

 

– „acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine neortodoxe”, adică „Teoria trunchiului comun”.

 

 

Amintim doar câteva dintre Canoanele pe care ne bazăm în nepomenirea pseudo-ierarhului:

 

Canonul 15, Sin I-II (OSÂNDA SCHISMEI). SCHISMA FAȚĂ DE PATRIARH. CARE DESPĂRȚIRE NU ESTE SCHISMĂ?)

 

Cele  ce  sunt  rânduite  pentru  presbiteri,  episcopi  și  mitropoliți,  cu mult  mai  vârtos  se  potrivesc  pentru  patriarhi.  Drept  aceea,   dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze  de  comuniunea  cu  propriul  său  patriarh  și  nu  ar  pomeni numele  acestuia,  precum  este  hotărât și rânduit  în  dumnezeiasca slujbă tainică,  ci  mai  înainte  de  înfățișarea în  fața  sinodului  și  de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se departează de   întâii   lor   stătători   și   fac   schismă, și rup   unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți,  firește  adică,  de  comuniunea  cu  acela  care  propovaduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându–se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar  înainte  de  cercetarea  sinodicească,  ci  se  vor  învrednici  și  de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe    pseudoepiscopi    și    pe    pseudoînvățători    și    nu    au    rupt    cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbavească Biserica de schisme și de dezbinari”.

 

Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul 6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local de  la  Antiohia  (341),  Canoanele  10,  11  și  92  al  Sinodului  Local  de  la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451), Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12,

13, 14 ale Sinodului I-II (861), Canonul 10 Apostolic, Canonul 45 apostolic, Canonul 62 apostolic.

 

Sfinții  care  au  întrerupt  pomenirea  pseudo-episcopului,  au

continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și

 

 

toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul pseudo-episcop de care aparțineau.

 

În numele obștii Schitului Oituz, afirm cu tărie că nu vom ceda nici unei presiuni ulterioare, de orice fel ar fi ea și că vom ramane, până la moarte,   fii   credincioși   ai   Bisericii   Ortodoxe,   dorindu-vă   cu   toată ardoarea să faceți același lucru în viitor, iar dacă din neștiință sau din constrângere  v-ați  abătut  de  la  respectarea  libbelo-ului,  a  celor  trei mărturisiri  de  credință  depuse  la  hirotonia  întru  arhiereu,  când  ați jurat că veți respecta dogmele și canoanele neștirbite, vă dorim sinceră pocăință și vă pomenim la rugăciunile personale pe care cu umilință le înălțăm către Atotputernicul și Iubitorul de bine Dumnezeu.

 

Nu acceptăm să fim numiți schismatici și eretici, pentru că nu ne-am separat    de    Biserica    noastră,    recunoaștem    autoritatea    Bisericii Ortodoxe  Române,  dar  denunțăm  ca  fiind eretici  pe  unii  slujitori  ai aceste Sfinte Biserici. Nu ceea ce susținem noi se abate de la dogmele Sfintei        Biserici        Ortodoxe,        ci ceea       ce       întreprindeți Dumneavoastră și alți ierarhi ai Bisericii noastre este erezie.

 

Secole de-a rândul mucenicii s-au jertfit exact pentru a apăra Dogmele și Canoanele, care acum se încalcă flagrant de unii ca Dumneavoastră.

 

Adevărul nu poate fi negociat sau relativizat, este unul singur și cei care   îl   apără,   chiar   dacă   sunt   puțini,   pot   afirma   despre   cei care îl încalcă  (oricât  de  mulți  ar  fi  aceștia)  că  aceia  sunt  eretici  și schismatici, așa cum s-a mai întâmplat  de-a  lungul vremurilor, chiar în cazul unor întregi sinoade, numite ulterior tâlhărești.

 

Ne rezervăm dreptul de a folosi toate mijloacele legale care ne stau la dispoziție (justiție, mass-media), ca cetățeni vremelnici ai acestei lumi, pentru ca viitorul Schitului Oituz să nu fie umbrit de diverse atacuri sau denigrări.

 

Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credință moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori  vom  muri  pentru  tine,  urmând  învățăturilor  Sfinților  Părinți, care ne-au arătat calea spre Împărăția lui Dumnezeu chiar cu prețul

 

 

vieții  lor.  Noi  suntem  chemați  să  păstrăm  în  toată  curăția  sfânta Ortodoxie lăsată nouă ca moștenire de Sfinții Părinți. Cu orice preț vom apăra credința Ortodoxă, urmând învățăturilor dogmatice, Sfintei  Tradiții  și  sfintelor  canoane  care  au  fost  date  la  cele  sapte Soboare   Ecumenice   și   Locale   ale   Bisericii   Ortodoxe”.   (Episcopul Longhin de Banceni)

 

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

 

11 iulie 2016 Starețul Schitului Oituz leromonah Macarie Banu

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/romania_ortodoxa_se_trezeste

_primul_act_canonic_firesc_de_intrerupere_a_pomenirii_unui_ier arh_eretic_in_bor/2016-07-15-118

 

 

 

4.2   Ieromonah Grigorie Sanda, Schitul Lacul Frumos – Vâlcea

 

Mânăstirea Lacul Frumos din Vâlcea întrerupe pomenirea ÎPS Varsanufie

 

 

Înaltpreasfinția Voastră,

 

În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul  Bisericii  Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obștea Mănăstirii Lacul Frumos, com. Vlădesti, Jud Vâlcea vă facem cunoscute următoarele:

 

  1. Organizarea Sinodului în multele sale aspecte, se abate de la tradiția Sinoadelor ecumenice și locale instaurând infailibilitatea papală in Biserica Ortodoxă;

 

  1. Documentul ″Relațiile  Bisericilor  Ortodoxe  cu  ansamblul  lumii creștine″ reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizita a ereziei ecumeniste.

 

  1. Tot în acest document la punctul 22 se specifică faptul că ″păstrarea credintei ortodoxe autentice este asigurata numai prin sistemul sinodal″ și acest sistem este ″cea mai înaltă autoritate in aspecte de credință si reguli canonice″. Însa cea mai mare autoriate in materie de dogme este conștiința trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare iar altele ca fiind tâlhărești.

 

  1. Prin documentul ″Sfânta taina a cununiei și impedimentele la aceasta″ în cadrul capitolului II intitulat ″impedimente la căsătorie și aplicarea iconomiei″ se introduce posibilitatea aplicării iconomiei la căsătorille dintre ortodocși și eterodocși încălcând astfel Canonul 72 al Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt

 

  1. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.2016 ați evitat sa ne comunicați pozitia oficiala a Înaltpreasfinției Voastre referitoare la situația Sinodului din Creta.

 

 

  1. Până în prezent nu ați arătat o poziție de Veto in privința Sinodului.

 

Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol (861) care face referire la încetarea pomenirii ierarhului, noi  Obștea  Mânăstirii  Lacul  Frumos,  decidem  încetarea pomenirii in cadrul slujbelor a Înaltpreasfinției Voastre.

 

Obștea Mânăstirii Lacul Frumos

 

În atenția Înaltpreasfințitului Varsanufie,

 

Ahiepiscopul Râmnicului

 

 

Data: 01.08.2016

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/manastirea_lacul_frumos_din

_valcea_intrerupe_pomenirea_ierarhului_ips_varsanufie/2016-08- 01-126

 

 

 

Ieromonah Grigorie cu obştea Mănăstirii Lacul Frumos: De

ce am întrerupt pomenirea chiriarhului?

 

 

Poate  mulți  nu  au  înţeles  întru  totul  decizia  noastră  de  a  înceta pomenirea ierarhului. Cu ceva vreme înainte (câteva luni înaintea întrunirii “sinodului” din Creta) noi am cercetat documentele prevăzute a fi discutate şi ratificate la acest “sinod’ şi implicaţiile pe care acesta le generează. Astfel, ne-am pus în temă şi cu unele comentarii ale unor ierarhi şi teologi care s-au exprimat cu privire la

„sinod” (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis profesor al Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, Mitropolitul Ieremia al Gortinei, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Ierotheos Vlachos). În Grecia în Sala „Melina Mercuri” a Stadionului „Pace şi Prietenie” din Pireu în ziua de 23 martie 2016 chiar a avut loc o dezbatere deschisă asupra “sinodului”din Creta. De asemenea am avut cunoștința de părinţi din muntele Athos care s-au exprimat prin mai multe epistole în privinţa acestui „sinod”, epistole adresate Sf. Chinotite, către toți arhiereii şi pliroma Bisericii Sobornicești[1] Toate acestea le-am comparat cu scrierile Sfinților Părinţi, le-am pus în lumina evenimentelor istorice ale  Bisericii  Universale  referitoare  la  situații  similare  (Sf.  Maxim Mărturisitorul, Sf. Marcu Evghenicul, Sf. Fotie Patriarhul Constantinopolului, Sf. Teodor Studitul, Sf. Grigorie Palama, etc.). De asemenea am consultat învăţăturile unor sfinţi contemporani (Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Nichita Remesianul, Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, Sf. Ierarh Ghennadios Scholarius, Sf. Ilarion Troitski, Sf. Anatolie de la Optina, etc.).

 

Am consultat învăţăturile unor duhovnici contemporani ai lumii (Arhiep. Averchie de Jordanville, Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Arhim. Iustin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Filothei Zervakos, Arhim. Haralambos Vasilopoulos, Arhim. Serafim Alexiev, Mitr. Augustin de Florina, etc.).

 

Putem spune că ne-am făcut o părere obiectivă, de ansamblu, asupra

„sinodului”  –când  iei  decizia  de  a  întrerupe  pomenirea  ierarhului

trebuie  să  fii  foarte  bine  documentat.  De  asemenea,  am  înmulțit

 

 

rugăciunea, rugând pe Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne ajute să luăm hotărârea dreaptă conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Am lecturat cărţi întregi („Singur Ortodoxia” – Arhim. Arsenie Papacioc,

Străjerii Ortodoxiei” – Arhim. Vasilios Papadakis, „Ecumenismul fără mască” – Arhim. Haralambos Vasilopoulos, „Împotriva falsei uniri bisericești” – Dr. Alexandros Kalomiros, „Biserica Ortodoxa şi Ecumenismul” – Sf. Iustin Popovici, „Marea Apostazie” – Arhiep. Averchie Tausev, etc.), am citit sute de pagini, am consultat  Pidalionul, cu toată râvna am citit cât de mult am putut (şi încă citim) despre dreapta credință, despre Sfinții Părinţi, etc.

 

Am cunoscut faptul istoric (precedentele istorice) din multele Athos în care multe mănăstiri, chilii şi părinţi aghioriţi au întrerupt pomenirea patriarhilor ecumenici care au făcut compromisuri dogmatice cu eterodocșii – compromisuri mai puțin grave decât cele din prezent.

 

În zilele noastre timp de 3 ani (1970-1973) aproape jumătate din mănăstirile din Sf. Munte, toate schiturile şi cele mai multe chilii, prin acordul şi îndemnul Sf. Paisie Aghioritul, alături de Mitr. Augustin de Florina, Mitr. Pavlos de Paramythia şi Ambrozie de Eleftheropoli, au întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora ce a ridicat anatemele urmând o poziție filo-papistă.

 

În continuare facem referire la canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861), referitor la întreruperea pomenirii ierarhului. Poate fi întreruptă pomenirea unui ierarh în următoarele cazuri:

 

  • Când ierarhul se face vinovat de delicte morale (curvie, simonie,

comportament violent, etc.) acest lucru fiind stabilit de către un sinod.

 

  • Când ierarhul propovăduiește public erezia, caz în care nu se mai așteaptă condamnarea de către un

 

IPS Varsanufie nu a propovăduit public erezia, dar a acceptat-o prin tăcere. Faptul de a tăcea când erezia este ratificată, când ecumenismul este pus în legalitate, reprezintă a treia formă de ateism după Sf. Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama spune:prima formă de ateism este negarea existenţei lui Dumnezeu, a doua este erezia care desfigurează adevărul despre Dumnezeu iar a treia este tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism[2].

 

 

Am luat în considerare refuzul de a da un răspuns oficial la solicitarea noastră din 20.07.2016 în care îi ceream IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte hotărârile neortodoxe ale “’sinodului”’ din Creta, cât şi faptul că   până   în   prezent   nu   a   exprimat   o   poziție   de   condamnare   a hotărârilor adunării din Creta. Documentele ratificate la „sinodul” din Creta încalcă hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, intră în contradicție cu Sfinții Părinţi şi aşează pliroma Bisericii Ortodoxe sub anatema acestora.

 

Conform acestor aspecte din care rezultă clar că Înaltpreasfinţitul Varsanufie aproba tacit hotărârile sinodului din Creta şi că tolerează şi acceptă ecumenismul, noi, obştea Mănăstirii Lacul Frumos am întrerupt pomenirea pentru a nu ne face părtași ereziei ecumeniste (panerezia după Sf. Iustin Popovici), pentru a rămâne în Adevăr, în Biserica Ortodoxă.

 

Pentru a ne feri de erezie, pentru a ne păstra în Biserica Ortodoxă, în Biserica lui Hristos, am aplicat acest protest canonic (Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol 861) de întrerupere a pomenirii ierarhului.

 

Încheiem cu mesajul unor părinţi athoniţi din scrisoarea din data de 13.05.2016 adresată Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfintei Chinotite, tuturor Bisericilor ortodoxe autocefale şi către toată pliroma Bisericii lui Hristos:

 

„…Vă  rugăm  să  rămâneți  neclintiți,  să  fiți  demni  continuatori  ai istoriei  Bisericii  și  ai  arhieriei  voastre  cu  care  Biserica  v-a  cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța „drept cuvântul adevărului”, atunci să știți că:

 

Ați  sfâșiat  cămașa  nețesută  a  Domnului,  ați  necinstit  Mireasa  cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga  răspundere  istorică  pentru  urmările  și  roadele  ei.  Să  știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox,   în   conștiința   credincioșilor   ortodocși   v-ați   caterisit   și

 

 

afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punându- vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» …”

 

„…Rezultă  din  acestea  că  și  noi  suntem  obligați  să  aplicăm  Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul Canon 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare papistaşă (romano-catolică) și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sânt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți  aceștia,  care  pentru  Biserică  vor  fi  pe  mai  departe  eretici,  nu putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica Ortodoxă prin Sinod”.

 

16 August 2016,

 

Prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni

 

 

 

Bibliografie :

 

  1. http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si- marelui-sinod-in-limba-romana/
  2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui- sinod/
  3. http://acvila30.ro/teolog-dimitrios-tselenghidis-scurta- evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
  4. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html
  5. http://www.atitudini.com/2016/07/scrisoarea-deschisa-a- unor-parinti-aghioriti-catre-chinotita-sf-munte-in-privinta- sinodului-din-creta/
  6. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html
  7. http://www.atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la- chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

 

 

  1. http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/12/document-final-al- sinodului-panortodox-din-creta-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu- ansamblul-lumii-crestine-document-
  2. http://www.atitudini.com/2016/07/sinaxa-clericilor-si-a- monahilor-ortodocsi-impotriva-sinodului-din-creta/
  3. https://youtu.be/chD21moX7C4
  4. http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9162-lemesou- athanasios-gia-logous-suneidiseos-den-to-upegrapsa
  5. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre prorocii mincinoși, PG 59, 553-568.
  6. Apostoli în epilogul cuvântării Canoanelor, Pidalion.
  7. Relatări din cadrul unui dialog al IPS Ierotheos cu un grup de

maici de la m-rea Paltin Petru Vodă.

  1. Ierotheos Vlachos, Dogmatica empirică după învățăturile prin

viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis.

  1. Teodor Studitul, Scrisoarea a 24-a, Lui Teoctist Magistrul, preluat din Dreapta credință în scrierile Sf. Părinți, vol I, Ed. Sophia, trad. de Pr. Marcel Hancheș.
  2. Aceste studii         le         puteți           citi          și           online pe http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos- vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant- si-mare-sinod-din-creta/, cât și în scrierile sale teologice.
  3. http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos- vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant- si-mare-sinod-din-creta/
  4. http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23- 03-2016_14.html
  5. https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti- din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din- 06-06-2016/
  6. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/05/30/scris oarea-mitropolitului-serafim-al-kithirelor-catre-patriarhul- ilias-al-georgiei-despre-sinodul-panortodox/
  7. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/

 

 

[1]      https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din- sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016/

 

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/08/03/scrisdoare- deschisa-a-unor-monahi-ai-sfantului-munte-catre-sfanta-chinotita- despre-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/

 

[1] Sfântul Grigorie subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de ateism şi de aceea atunci când e în pericol credinţa TĂCEREA ESTE VINOVATĂ.

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_cu_obstea_ma nastirii_lacul_frumos_de_ce_am_intrerupt_pomenirea_chiriarhului

/2016-08-16-142

 

 

Ieromonah Grigorie – Mănăstirea Lacul Frumos: Cuvânt rostit în ziua de Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

 

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, fii credincioşi ai Bisericii

Sale,

 

Slăvit să fie Domnul pentru purtarea Sa de grijă, care vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoștința Adevărului să vină! Trăim iată, vremurile cele de pe urmă, vremuri pe care Sfinţii şi le-ar fi dorit să le apuce. Iată că este vremea cernerii, vremea în care nu putem avea o poziţie neutră. Ori luptăm duhovniceşte pentru Adevăr, care este izvorul vieţii, ori ne compromitem în lucrarea potrivnicului, ne facem duşmani ai Adevărului şi moştenim osânda veşnică! Vremea cernerii a început. Dacă în primele secole creştine Biserica era prigonită din afara ei, iată că astăzi aceasta s-a transferat în interiorul ei. Pierzătorul neamului omenesc a semănat neghina în aria curată pe care Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au lucrat-o. Au apărut astfel ereziile. Trăim astăzi un fapt cu totul deosebit: erezia tuturor ereziilor, ecumenismul, prin „sinodul” din Creta din 16-27 iunie anul acesta este ratificat, este votat şi devine noua religie a creştinilor ortodocşi. Prin documentele ratificate la „sinodul” din Creta, iată că Bisericile Locale care au semnat au căzut, ele se află în erezie. Sincretismul devine noua religie a creştinului ortodox. Acum prin sinodul din Creta ecumenismul este în legalitate. Pentru a ne păstra în credinţa ortodoxă trebuie să ţinem calea Sfinţilor Părinţi, calea Adevărului şi să ne dezicem şi să condamnăm acest „sinod”.

 

Fraţilor, prin acest „sinod” a fost exclusă posibilitatea mântuirii. Comuniunea cu cei ce ne impun hotărârile acestui ”sinod” duce la osânda veşnică!

 

Cele Şapte Sinoade Ecumenice, precum şi cele Locale nu pot fi alterate, nu pot fi modificate. Cel ce va scoate sau va schimba ceva cade sub anatema Sfinţilor părinţi care le-au statornicit. Să ne trezim şi să vedem unde ne aflăm! Suntem în prezent în aceiași oală cu romano-catolicii şi celelalte erezii. Astăzi mâncăm la aceiași masă cu ereticii. Sfinţii Părinţi i-au

 

 

dat anatema pe eretici, azi noi am intrat într-o horă cu aceştia şi ne îndreptăm spre pierzare. În materie de Dogme şi Canoane nu există compromis. Dumnezeu vrea o comuniune cu Sine întru Adevăr, căci ce părtăşie are Hristos cu Veliar, întunericul cu lumina şi binele cu răul? Vrem să rămânem întru întuneric? Acceptăm compromisul. Vrem să fim fiii luminii? Să mărturisim fraţilor, să ne dăm viaţa pentru adevărul Evangheliei! Există două căi, Raiul și Iadul. Unde vrem să fim?

 

Aveţi curaj, nădăjduiţi în Domnul, duceţi lupta cea bună şi păstraţi-vă curaţi de orice întinăciune! Petreceţi întru pocăinţă, întru smerenie şi frică de Dumnezeu!

 

Prin hotărârile „sinodului” din Creta, Bisericile Locale care au semnat acele erezii sunt în schismă cu Biserica Sobornicească a lui Hristos. Nu cei ce se dezic şi condamnă acest „sinod” fac schismă în Biserică, ci cei care acceptă ”sinodul” tâlhăresc.

 

Noi, iubiţi credincioşi am întrerupt pomenirea arhiepiscopului nostru pentru a nu ne face părtaşi la această mare fărădelege, pentru a ne păstra în dreapta credinţă cea predanisită de Sfinţii Părinţi. Nu vrem să ne compromitem, nu putem negocia, ce ţine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale.

 

Mântuitorul Iisus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Vreţi să vă mântuiţi în Hristos Domnul, atunci petreceţi întru adevăr, alungaţi minciuna!

 

Documentele „sinodale” din Creta sunt duplicitare, amestecă Ortodoxia cu erezia, adevărul cu minciuna, grâul cu neghina. Făina ce rezultă de aici este amară, este otrăvitoare şi duce la moartea veşnică.

 

Să plângem şi să ne pocăim pentru păcatele noastre, să petrecem întru smerenie şi umilinţă şi să rugăm pe Domnul să scoată lucrători vrednici la secerişul Său! Vremea secerişului a venit, se separă grâul de neghină: neghina va ajunge „în foc” iar „grâul va fi pus la adăpost în hambar”. Să rugăm pe Domnul ca ori de vrem, ori de nu vrem, să ne mântuiască aşa cum ştie şi cum voieşte!

 

 

Să nu vă înspăimântaţi că veţi fi prigoniţi pentru Adevăr! Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Cel ce duce lupta. El dă curaj, voinţă şi putere.

 

Să vă ajute Bunul Dumnezeu, să vă îngrădească cu harul Său şi să vă facă fii ai Împărăţiei Sale, unde alături de Sfinţii îngeri şi de toţi sfinţii să slăvim Sfânta Treime, cea în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin!

 

Să vă ajute Bunul Dumnezeu!

 

06.08.2016

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_man_lacul_fru mos_cuvant_rostit_in_ziua_de_schimbarea_la_fata_a_domnului_d umnezeului_si_mantuitorului_nostru_iisus_hristos/2016-08-16-143

 

 

Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos cere Arhiepiscopiei Râmnicului încetarea abuzurilor comise și lepădarea de erezia din Creta

 

 

 

Înaltpreasfinţia Voastră,

 

 

 

Am primit Adresa nr. 15/04.01.2017, pe care aţi avut bunăvoinţa să mi-o trimiteţi, în care vă manifestaţi grija de a ne convinge “să revenim la starea canonică de comuniune în mănăstire, cu stareţul, chiriarhul Arhiepiscopiei Râmnicului şi cu ierarhii, clerul, monahii şi dreptmăritorii creştini din Biserica Ortodoxă Română”.

 

Am luat cunoştinţă cu durere de comunicatul emis de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016, în care îşi manifesta ataşamentul faţă de “ecumenismul lucid”, în ciuda faptului că toţi Sfinţii Părinţi ai secolului XX(Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul şi mulţi alţii) au condamnat  la unison ecumenismul ca erezie şi chiar panerezie. Faţă de acest comunicat împărtăşesc deplin şi subscriu la cele afirmate în răspunsul “Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le arătaţi ereticilor”, adresat Sfântului Sinod de către părinţii şi credincioşii mărturisitori antiecumenişti din Neamţ. Din acest motiv, consider că demonstraţia de acolo este suficientă pentru clarificarea afirmaţiilor Sfântului Sinod cu privire la ecumenism, la pseudosinodul din Creta şi la măsurile ce se propun faţă de cei ce refuză să accepte deciziile eretice adoptate cu acea ocazie.

 

Ne bucură să auzim că Înaltpreasfinţia Voastră manifestă faţă de noi “grijă părintească” şi că doriţi să ne ascultaţi cu “dragoste părintească”. Profităm, prin urmare, de ocazie pentru a vă spune că, din ziua în care am aplicat măsura canonică a întreruperii pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre, ca urmare a sinodului din Creta, cu ale cărui documente eretice aţi fost de acord, am fost supuşi unui şir de abuzuri atât pe linie bisericească, cât şi de natură penală.

 

 

Deşi canonul 31 apostolic, în conglăsuire cu canonul 15 I-II Constantinopol, prevede că preotul ce se desparte de ierarhul său pentru că acesta propovăduieşte o erezie nu poate fi sancţionat, ci trebuie lăudat ca unul care apără Biserica de schismă, eu am fost îndepărtat din funcţia de egumen şi am fost obligat să mă retrag în chilia mea, fără a mai putea participa la săvârşirea celor sfinte, aşa cum se cuvine unui ieromonah, întrucât în locul meu a fost adus alt stareţ, care a decis ca la slujbe să se pomenească numele Înaltpreasfinţiei Voastre. În lumina canoanelor mai sus menţionate, schimbarea mea din funcţie a fost abuzivă. De astfel de abuzuri au avut parte şi părinţii care mi-au fost alături în acţiunea de oprire a pomenirii.

 

Pentru că noul stareţ nu a reuşit să ne determine să părăsim schitul sau să participăm la slujbe unde sunteţi pomenit, la începutul anului a fost instalat un alt stareţ, în persoana părintelui Sebastian Mihalcea. În mod cu totul nejustificat, la numirea părintelui stareţ, preasfinţitul Emilian Lovişteanu a invitat o maşină a poliţiei rurale, cu scopul vădit de a ne intimida pe noi, vieţuitorii nepomenitori, şi pe credincioşii care ne urmează. În cuvântul de numire, preasfinţitul a arătat că scopul schimbării stareţului a fost de “a se face ordine în această mănăstire”. Preasfinţia Sa a ţinut să arate şi că noi, cei ce am întrerupt pomenirea, am înţeles greşit prevederile documentelor sinodale, că ne informăm prea mult de pe internet şi că se vor lua măsuri pentru remedierea acestei situaţii. La rândul său, noul stareţ a promis că va fi mai dur decât precedentul şi că “va rezolva” cazul părinţilor nepomenitori.

 

Măsurile nu au întârziat să apară. În după-amiaza zilei următoare, câţiva enoriaşi au dorit să vină să se spovedească la mine, iar noul stareţ i-a împiedicat să intre în chilia mea, săvârşind cu această ocazie un abuz incalificabil sub aspect canonic – împiedicarea săvârşirii Sfintei Taine a Spovedaniei de către un preot care are preoţie lucrătoare şi nu se află sub nicio caterisire oficială şi validă –, dar şi sub aspect penal, împiedicând nişte creştini să participe la un serviciu religios, în speţă Sfânta Taină a Spovedaniei, faptă pedepsită de articolul 381, alin. 1) Noul Cod Penal, care stipulează: “(1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După ce credincioşii

 

 

au reuşit în cele din urmă să intre la mine, nu au mai putut părăsi, după spovedanie, decât cu greu schitul, fiind practic sechestraţi înăuntru o perioadă, deoarece, între timp, poarta fusese din nou închisă.

 

În ziua următoare, noul stareţ a schimbat toate încuietorile la uşi şi a pus lăcate la toaletă şi bucătărie, gest care contravine chiar şi principiilor umanitare laice, ca să nu mai vorbim de cele ale filantropiei creştine. Prin această măsură, am fost practic sechestraţi în propriul schit, ceea ce în limbaj juridic penal se poate traduce prin infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205, alin. 1) Noul Cod Penal: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani”.

 

Sub pretextul că am spart yalele cele noi pentru a ne elibera din starea de sechestru în care ne aflam, stareţul a chemat în ziua următoare poliţia, care, la faţa locului, a constatat că cele reclamate de stareţ nu făceau obiectul de activitate al poliţiei, plecând din schit fără a lua niciun fel de măsură.

 

Un fapt deosebit de grav s-a produs în ziua de Bobotează, când, după ce a încercat să îi împiedice pe oameni să participe la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari şi a acatistului, pe care le-am săvârşit în chilia mea, nereuşind, noua conducere a chemat poliţia, care, la faţa locului, a încercat să-i disperseze pe cei aflaţi la slujbă, încălcând în mod grosolan libertatea de exprimare religioasă garantată de Constituţie. Pentru acest abuz, şi eu, şi credincioşii prezenţi la slujbă vom depune câte o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra libertăţii de exprimare religioasă pedepsită de art. 381 Noul Cod Penal.

 

Prin urmare, Vă solicităm ca, în baza afirmaţiei că ne purtaţi o grijă părintească, să dispuneţi de urgenţă încetarea abuzurilor săvârşite de stareţul proaspăt numit la Mănăstirea Lacul Frumos împotriva vieţuitorilor nepomenitori şi a  credincioşilor care  îi urmează pe aceştia.

„Un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”, aşa cum propuneţi Înaltpreasfinţia Voastră, nu se poate desfăşura în condiţiile în care nouă ni se încalcă de către funcţionari ai Episcopiei drepturi ale omului fundamentale, demnitatea de

 

 

oameni, de monahi şi de ieromonahi şi, mai ales, dreptul nostru de a urma propria conştiinţă în deciziile pe care le luăm cu privire la mântuirea noastră.

 

În conformitate cu canonul 31 apostolic şi cu canonul 15 I-II Constantinopol starea noastră de canonicitate este perfect ortodoxă şi în regulă, întrucât, întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre pentru că v-aţi făcut părtaş la erezia ecumenismului aprobată în sinodul din Creta, noi ne-am despărţit de erezie, nu de Sfânta Biserică Ortodoxă, nici de comuniunea cu sfinţii şi cu cei ce au trăit înainte, trăiesc acum şi vor trăi în viitor în duhul Ortodoxiei. Cei care au nevoie să reintre în “stare de canonicitate pentru mântuirea sufletelor lor” sunt cei ce s-au despărţit de Biserică prin participarea la erezia ecumenismului, devenind minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca spune, interpretând canonul 31 apostolic, că “dacă vreun cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie[1] (s.n.). Comentând canonul 15 I-II Constantinopol, acelaşi renumit profesor afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat, nu s-au răsculat împotriva lui”[2]. Din acest comentariu extragem următoarele concluzii:

 

  • clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul

lor imediat ce iau la cunoştinţă că acesta propovăduieşte o erezie;

 

  • pentru această decizie ei nu pot fi sancţionaţi în niciun fel, ci

lăudaţi ca apărători ai Ortodoxiei;

 

  • acţiunea lor este legală din punct de vedere canonic;

 

  • nepomenirea nu este o revoltă contra episcopului, prin urmare nu poate fi tratată ca atare şi nici nu poate fi sancţionată ca schismă, neaplicându-i-se  articolul  11,    1)  din Regulamentul autorităţilor canonice discipliniare şi al

 

 

instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, deoarece nu

este o abatere disciplinară, ci o măsură de păzire a Ortodoxiei.

 

Cu ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române vom relua comuniunea prin pomenirea la sfintele slujbe în momentul în care ei se vor lepăda de deciziile eretice ale sinodului din Creta, când vor denunţa ecumenismul ca ceea ce este, o erezie a tuturor ereziilor, nu “o atitudine spirituală de dialog între creştini”, şi vor lua decizia abandonării “ecumenismului lucid”, pentru a practica misionarismul lucid în rândul propriilor credincioşi mai întâi, iar apoi în rândul celor din afara Bisericii care doresc să cunoască Ortodoxia şi să se mântuiască în interiorul Bisericii Ortodoxe, singura Biserică a lui Hristos. Nu este întâmplător faptul că dragostea faţă de eretici şi schismatici i-a determinat pe participanţii la sinodul din Creta să dedice un document întreg acestora, în timp ce pentru problemele reale ale creştinilor ortodocşi nu s-a acordat nici măcar o singură frază în vreunul dintre documentele sinodului, în condiţiile în care vieţuitorii ortodocşi în această societate anticreştină şi antihristică se confruntă cu nenumărate provocări care cer o rezolvare de la un astfel de sinod. Singura referire mai consistentă la credincioşii  ortodocşi   este   cea   din   articolul   22   al   documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care oricine se opune ecumenismului şi deciziilor sinodului din Creta este osândit pentru “tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”[3].

 

Participarea ortodoxă la mişcarea ecumenistă nu a produs niciun rezultat misionar notabil, în sensul conştientizării lumii “postcreştine” occidentale că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi al întoarcerii la Ortodoxie a ereticilor şi schismaticilor. Aceste rezultate nici nu puteau şi nu pot fi aşteptate, atât timp cât Consiliul Mondial al Bisericilor este construit pe baza principiilor eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, însuşite şi de ierarhii ortodocşi participanţi la sinodul din Creta, potrivit cărora “apartenenţa la Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la corpul eclesial propriu” (premisa IV.3), cu corolarul că există “Biserică în afara Bisericii” şi “membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii”; sau teoria romano-catolică a “bisericilor

 

 

nedepline”, promovată de către Conciliul II Vatican şi aprobată de către sinodul din Creta sub forma premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, care prevede că “prin admiterea în Consiliu, nici o biserică  nu este obligată să recunoască altă biserică drept biserică în adevăratul sens al cuvântului”, având ca aplicaţie practică “admiterea denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe”[4] din articolul

6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine; sau premisa potrivit căreia “bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elementele ale adevăratei Biserici” (premisa IV.5), în baza căreia se admite, mai mult sau mai puţin discret, că ereziile ar avea Sfinte Taine sau că “predică Evanghelia iubirii”, aşa cum atât de nefericit se exprimă textul sinodal pe care mi-l citaţi în scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o.

 

În schimb, prezenţa ortodoxă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor a produs o slăbire a conştiinţei dogmatice ortodoxe, o contaminare a Ortodoxiei cu diferite idei protestante sau romano- catolice, pătrunse atât de adânc în gândirea teologică ortodoxă, încât ele sunt din ce în ce mai dificil de detectat şi înlăturat. Nu în ultimul rând, acest “dialog spiritual” cu ereticii îmbracă forme care sunt condamnate de către Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe (rugăciunile comune pentru “unitatea creştinilor” sunt condamnate de către canoanele 45 şi 46 apostolic, admiterea bisericităţii ereziilor încalcă Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan etc.). Din această perspectivă, nu este de mirare că toată ierarhia ortodoxă priveşte acţiunile noastre ca pe o schismă, deoarece duhul ecumenist care stăpâneşte teologia noastră actuală face imposibilă perceperea şi înţelegerea de către ierarhi a mesajului nostru ortodox.

 

Atât de mult a pătruns relativismul ecumenist în mentalul ortodox, încât strigătul nostru de durere faţă de pervertirea valorilor Ortodoxiei nu mai este auzit şi înţeles de nimeni dintre cei ce cârmuiesc poporul ortodox.

 

Pentru aceea, prin acţiunea noastră, noi rămânem în Biserica Ortodoxă, în mijlocul Bisericii, şi nu ne vom despărţi de ea niciodată. Aşteptăm, la rândul nostru, ca Înaltpreasfinţia Voastră să vă lepădaţi de părtăşia la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, să dispuneţi încetarea oricărei persecuţii contra noastră şi a

 

 

credincioşilor care ne urmează, conştienţi de faptul că cei ce se îngrădesc de erezie, nu săvârşesc schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare.

 

 

 

06.01.2017                                                              Cu deosebit respect,

 

Ieromonah Grigorie Sanda

 

Înaltpreasfinţiei Sale Varsanufie, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului

 

 

  • Arhid, Dr.Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note

şi comentarii, Sibiu, 2005, p. 26.

 

  • Ibidem, p.

 

 

  • Ideea de “biserici istorice” fiind ea însăşi o teorie eclesiologică protestantă, în baza căreia, distrugându-se unitatea văzută a Bisericii, prin schismele din 1054 şi 1530, în locul Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească au apărut “bisericile istorice”. Ideea este susţinută în cuvântul de întâmpinare a “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta, adresat de către reprezentantul luteranilor din România.

 

http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune- ecumenica/.

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_de_la_man

_lacul_frumos_cere_arhiepiscopiei_ramnicului_incetarea_abuzurilo r_comise_si_lepadarea_de_erezia_din_creta/2017-01-09-271

 

 

 

Părintele Grigorie împreună cu obștea refuză să părăsească mănăstirea, conform deciziei NECANONICE a Arhiepiscopiei Râmnicului

 

 

Răspunsul Părintelui Grigorie, la decizia Arhiepiscopiei Râmnicului din data de 21 Februarie 2017:

 

 

Înaltpreasfinţia Voastră,

 

Am primit Deciziile din 21.02.2017 ale Arhiepiscopiei Râmnicului (n.n.  vedeți  la  sfârșitul  articolului),  prin  care  ne  puneţi  în  vedere  că trebuie să ne întorcem la mănăstirile de metanie. Din analiza textului, ne permitem să vă reţinem atenţia cu câteva consideraţii legate de modul absolut insolit în care interpretaţi cele două canoane 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

 

Într-adevăr, conform canonului 31 apostolic, preoţii vinovaţi de ieşirea de sub ascultarea canonică a episcopului lor sunt caterisiţi pentru că au provocat schismă, cu o singură excepţie, anume cazul în care au ieşit de sub ascultarea ierarhului din pricina participării acestuia din urmă la erezie. O lectură atentă a canonului v-ar putea arăta şi această excepţie extrem de importantă.

 

Pentru că deciziile invocă pe profesorul Ioan Floca drept autoritate canonică, aşa cum şi este, Vă propunem spre o lectură sine ira et studio, dar şi cu un pic de pricepere în probleme canonice, tâlcuirea acestui canon, aşa cum o face profesorul de drept Floca:

 

“Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea  lui. În alte texte canonice, se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se

 

 

despartă de acesta fără nici o formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”1.

 

Modul în care este interpretat canonul 15 I-II ne face să credem că interpreţii acestuia au citit o variantă cu totul şi cu totul necunoscută până acum a canonului respectiv. Urmând ediţiilor consacrate şi cunoscute de toţi ale canoanelor bisericeşti, Vă supunem atenţiei câteva consideraţii referitoare la interpretarea corectă a canonului 15 I-II, apelând la două dintre cele trei surse autoritative pe care le-aţi recunoscut în Deciziile episcopale.

 

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima parte vorbeşte despre schisma provocată de mitropoliţii care nu îşi pomenesc patriarhii “pentru orice vinovăţie” a acestora din urmă şi este o continuare a canoanelor 13 şi 14.

 

Partea a doua a canonului  introduce  o excepţie  de  la schisma prevăzută de canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15 I-II. Astfel, în partea a doua a canonului se spune că, faţă de cele spuse mai sus referitoare la schisma provocată de nepomenire pentru orice formă de vinovăţie găsită episcopului nepomenit şi nedovedită încă, există o situaţie în care nepomenirea este admisă. Această  situaţie este cazul în care episcopul propovăduieşte o erezie în mod public.

 

Pidalionul tâlcuieşte partea a doua a canonului 15 I-II în felul

următor:

 

“Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici.Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”2.

 

Opinia Pidalionului coincide cu interpretarea pe care o oferă profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare:

 

 

“Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)3.

 

Aşadar, din această interpretare a Pidalionului şi a profesorului Ioan Floca rezultă că preotul care observă că episcopul său propovăduieşte erezia în mod deschis poate şi trebuie să se separe de episcopul părtaş la erezie imediat, fără nici o formalitate, înainte de cercetarea sinodicească a episcopului pentru erezia pe care o propovăduieşte. Pentru această atitudine, el nu poate fi în nici un caz sancţionat, ci elogiat ca unul care a apărat Ortodoxia de schismă.

 

Nicăieri nu se spune în cele două canoane că preoţii care nu se supun episcopului care propovăduieşte erezia, înainte de sinodiceasca cercetare a acestuia, trebuie deferiţi Sinodului episcopal pentru caterisire. Nicăieri nu se spune că acel canon sancţionează pe preoţi şi mirenii care “se erijează în judecători” ai episcopului acuzat de erezie, pentru că întreruperea pomenirii nu este un act de acuzare sau judecată, ci este unul de constatare a unei stări de fapt şi de luare de măsuri în consecinţă. Pretenţia că nimeni nu are voie să se erijeze în judecător al episcopului propovăduitor al ereziei, dacă ar fi reală, ar anula cu totul dreptul preotului de a constata că episcopul este eretic, în cazul în care este, şi ar fi contrară canoanelor

31 apostolic şi 15 I-II, deoarece nu ar mai permite în niciun fel nepomenirea pe motiv de erezie a episcopului.

 

Astfel de pretenţie ar fi contrară total opiniilor Sfinţilor Părinţi, care au permis constatarea ereziei episcopilor şi măsura îndepărtării de aceştia. Iată câteva exemple:

 

Sfântul Ioan Gură de Aur:

 

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”.

 

 

Sfântul Ignatie Teoforul:

 

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”.

 

Sfântul Marcu al Efesului:

 

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

 

Sfântul Nicodim Aghioritul:

 

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”.

 

Aceste cuvinte ale Sfântului Nicodim sunt o aplicare directă a prevederilor canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II.

 

Prin urmare, respingem interpretarea din Decizii a canoanelor menţionate, deoarece este trunchiată, alcătuită din punerea cap la cap a unor frânturi de canon care se referă la situaţii cu totul diferite şi intră în conflict cu adevăratul sens al canoanelor respective.

 

În ceea ce priveşte prevederile Regulilor vieţii monahale, întotdeauna am trăit şi am cugetat în funcţie de prevederile acestora. Situaţia în care ne aflăm acum a fost provocată de acţiunile abuzive luate împotriva noastră în momentul în care am decis să ne apărăm libertatea de conştiinţă ortodoxă şi am întrerupt pomenirea ierarhului părtaş la erezia sinodului din Creta. Din acest motiv, nu putem fi considerati vinovati pentru faptul că, apărându-ne de erezie, am ajuns să nu ne mai putem desfăşura activitatea normală de preoţi şi monahi. Vinovaţi sunt pentru această situaţie cei ce au impus acest regim de opresiune.

 

În consecinţă, respectuos Vă anunţăm că refuzăm să punem în aplicare Deciziile episcopale prin care ni se cere să părăsim Schitul şi să ne întoarcem la mănăstirile de metanie, deoarece motivarea acestor

 

 

decizii nu are niciun temei canonic sau în Regulamentul vieţii monahale şi operează cu ideea că episcopul nu ar fi în niciun fel vinovat de părtăşie la erezie, lucru care este contrazis de conţinutul documentelor acceptate ale sinodului eretic din Creta.

 

Cu respect, Ieromonah Grigorie, Schitul Lacul Frumos

 

Înaltpreasfinţiei  Sale,  Înaltpreasfinţitului  Varsanufie,  Arhiepiscop al

Râmnicului

 

  • prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi

comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

 

 

  • Ibidem.

 

 

  • prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_impreuna_ cu_obstea_refuza_sa_paraseasca_manastirea_conform_deciziei_nec anonice_a_arhiepiscopiei_ramnicului/2017-02-25-335

 

 

 

Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos a fost

”caterisit” de ERETICI

 

 

Astăzi, 19 mai, părintele Grigorie de la Schitul Lacul Frumos, a primit vestea ,,caterisirii” sale. A primit-o cu seninătate, cu bucurie și cu nădejde bună că Domnul, a privit spre osteneala lui cea bună ca slujitor neobosit și plin de dragoste al lui Hristos. Aștepta acest moment,   întărit   în   Dumnezeu,   fiindcă   știa   că   toți   preoții   care mărturisesc Adevărul, vor fi prigoniți și caterisiți.

 

Motivele caterisirii sfinției sale sunt următoarele:

 

  1. A făcut schismă în Biserică;
  2. A contestat poziția oficială a Bisericii;
  3. Nu a făcut ascultare de mai marii săi;
  4. A tulburat liniștea obștii;
  5. A părăsit mănăstirea mai mult de opt zile, fără înștiințarea

chiriarhului;

  1. A spovedit în chilie și în casele oamenilor;
  2. A oficializat Sfinte Taine și Ierurgii în chilie;
  3. A fost acuzat că organiza un fel de ,,complot”, împreună cu fii duhovnicești  chemați     pentru     spovedanie     și     catehizare, împotriva celor ,,certați” cu Ortodoxia;

 

Aceste  acuzații  aduse  părintelui  Grigorie  sunt  neîntemeiate  și  lipsite de adevăr. Realitatea este următoarea:

 

  1. Părintele nu a făcut schismă, ci a apărat Biserica de schismă

(Can 15 I II Constantinopol);

  1. A contestat  ecumenismul,  care  se  pare  că  a  devenit  poziția oficială a Bisericii și s-a îngrădit de acesta prin întreruperea pomenirii ierarhului;
  2. Ieromonahul Grigorie a făcut mereu ascultare de mai marii săi, până la trădarea Ortodoxiei de către BOR;
  3. Arhiepiscopia a fost cea care a tulburat liniștea obștii prin măsurile abuzive pe care le-a luat împotriva părintelui și a ucenicilor săi;

 

 

  1. Părintele Grigorie nu a părăsit mănăstirea mai mult de opt

Atunci când a plecat în Sfântul Munte, a avut binecuvântare;

  1. A spovedit acolo unde s-a putut pentru binele fiilor duhovnicești. Până la momentul prigoanei, spovedea întotdeauna la biserică;
  2. Toți preoții care au fost ,,opriți de la slujire” sau ,,caterisiți” de minciuno-episcopi, oficilalizează slujbele Bisericii acolo unde este posibil, pentru binele Bisericii, după rânduiala Sfinților Părinți la vreme de prigoană;
  3. Așa numitul complot, este de fapt o catehizare a fiilor duhovnicești pentru aceste vremuri de apostazie, ca ei să înțeleagă importanța îngrădirii conștiente de panerezia ecumenismului și de promotorii ei;

 

Împreună  cu  părintele  Grigorie,  au  fost  sancționați  și  ucenicii  săi: monahul Chiriac și fratele Valerică, care au fost excluși din monahism și au primit interdicția de a purta haină monahală.

 

Se pare că prigonitorii Bisericii lui Hristos, nu vor să lase nimic nepedepsit. Vor, probabil până la venirea papei în 2018, să nu mai existe nicio licărire a dreptei credințe prin slujitorii lui Hristos. Însă, El este Cel care ne spune: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)

 

Vrednic este părintele nostru drag, Grigorie! Vrednici sunt Chiriac monahul și fratele Valerică!

 

Preot Claudiu Buză

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_a_fost_39_ 39_caterisit_39_39_de_eretici/2017-05-19-411

 

 

 

4.3  Protosinghel Elefterie Tărcuță – Catedrala

Arhiepiscopală a Romanului și Bacăului

 

Scrisoarea de întrerupere a pomenirii

 

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI SI BACĂULUI

 

„Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a caștigat-o cu însuşi sângele Său.” (FAPTELE SF.APOSTOLI 20,28)

 

 

Subsemnatul,  Protos.  Elefterie  Tărcuţa,  preot  slujitor  și  duhovnic  de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului si Bacăului, momentan împins în iadul ereziei pentru păcatele mele, de către Părintele și Arhiepiscopul Ioachim, am găsit totuși putere de la Bunul    Dumnezeu     să     strig     din     acest     iad     după     ajutor. În această perioadă de 24 de ani am ascultat şi cunoscut durerile multor credincioşi şi chiar necredincioşi. De multe ori am fost pus într-o situație penibilă, să răspund de ce unii preoți și ierarhi ai Sfintei Biserici comit nedreptăţi şi smintesc prin comportamentul lor. Mă simt și eu printre ei, cu păcatele mele, dar nu ca eretic. Întotdeauna a trebuit să găsesc o scuză sau un motiv, într-un mod protector, pentru a nu denigra slujitorii și Sf. Biserică. Acum, când ca ierarhi ne-aţi trădat într-un mod mişelesc Ia acest „sinod” din Creta, ba ați mai implicat și preoții, cerându-le să nu vorbească credincioșilor despre hotărârile luate cu acest prilej, acum când aţi pus lumina sub obroc, nouă oare ce ne    rămane    de    făcut?!    Să    aşteptăm    să    vorbească  pietrele?…

„Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.” (Ev.

Luca 19,40)

 

 

Da,  sunt  o  mică  piatră,  am  înca  viață,  aşa  cu  păcate,  totuşi  mai  am puţină conștiintă, mă doare că ne-aţi sfărâmat sub picioare și trebuie să strig.

 

 

 

„Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârsim adevărul.”(I, Sf.Ap.Ioan 1, 5-6)

 

 

Oare ați uitat avertismentul Sf. Apostol Petru: „Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși care  vor  strecura  eresuri  pierzatoare  și,  tăgăduind  chiar  pe  Stăpânul Care  i-a  răscumpărat,  își  vor  aduce  lor  o  grabnică  pieire;  Și  mulți  se vor   lua   după   învățăturile   lor   rătăcite   și,   din   pricina   lor,   calea adevărului va fi hulită; Și din pofta de avere și cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregatită, nu zăbovește și  pierzarea  lor  nu  dormitează.  Căci  dacă  Dumnezeu  n-a  cruțat  pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu lanțurile întunericului în iad, i-a  dat  să  fie  păziți  spre  judecată;  Și  n-a  cruțat  lumea  veche,  ci  a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără credință. Și cetățile Sodomei și   Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit. Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea ăi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept din pricina faptelor lor nelegiuite.”(II Sf. Ap. Petru 2, 1-8)

 

 

  • „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor făţarnici! Că închideți Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați.”(Ev. Matei 23,13)

 

 

  • Și iarăși… „Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față.”( Ap. Pavel, Efeseni 5,11)

 

 

  • „Vai de  cei  ce  zic  răului  bine  și  binelui  rău;  care  numesc  lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!”(Isaia 5,20)

 

 

  • „Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale.”(Ev. loan 10,11)

 

 

  • „Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru caştig urât, ci din dragoste.”(I Petru 5,2)

 

 

  • „Prin aceasta  cunoaștem  pe  fiii  lui  Dumnezeu  și  pe  fii  diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său.”(I Sf. Ap. loan 3,10)

 

 

Lumina lui Hristos luminează tuturor. Sfinții Părinți ne-au lăsat adevărata teologie dobândită prin viața lor ascetică. Astăzi „teologia” se face uneori la mese festive și la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), dobândind o nouă conotaţie ideologică care s-ar mai putea numi theos-manipulare psihologică a credincioșilor. Așa s-a infestat trupul  Bisericii  Ortodoxe.  Așa  s-a  ajuns  ca  „teologia”  să  „omoare” veşnicia. Vindecarea va veni doar prin iesirea din acest organism plin de viermi al iadului.

 

 

Eu nu am dreptul să vă învăt sau să vă judec, ne va judeca Dumnezeu pe    toți,    dar    eu,    piatra    sfărâmată    fiind    și    văzând    conștiința credincioșilor zdrobită în picioare și aruncată în beznă, în întunericul cel mai din adanc, lipsit de Adevar, mă intreb: nu ne mai temem oare de Dumnezeu? N-am înțeles încă ce urmăresc mai marii lumii de azi?! Nu  vedem  că  România  este  vândută  politic,  teritorial,  economic?

„Căci,  atunci  când  se  ridică  sus  oamenii  de  nimic,  nelegiuiții  mişună

pretutindeni.” (Ps. 11, 8)

 

 

Mai trebuie să fie și Biserica noastră Ortodoxa părtaşă la demolarea țării și a credinţei strămoşeşti? Participând la sinodul din Creta v-ați dat implicit acordul – prin semnatură – la toate prevederile stipulate în memorandum! Trebuia încă o dată salvat Baraba și vândut Domnul nostru Iisus Hristos?!! Și iată turma aruncată în întunericul cel mai din  adanc:  ECUMENISMUL!  Explicați-le  enoriașilor  ce  duh  diabolic are aceasta „erezie a ereziilor”: vorbiți-le – nu cu diplomație – ci clar, răspicat, să înțeleagă și omul mai simplu.

 

 

 

„Este un Domn, o credință, un botez.” (Sf. Ap. Pavel, Efeseni 4,5)

 

Ați intrat prin ușile împărătești în Sf. Altar al Catedralei Arhiepiscopale   cu   un   episcop   eretic   armean,   ați   îngăduit   să-i binecuvânteze pe credincioși, iar aceștia să-i sărute mâna.

 

Botezați prin stropire și îngăduiți ca preoții să boteze la fel, și nu prin afundare de trei ori în cristelniță.

 

Ați binecuvântat și susținut întâlnirile ecumeniste pe tot cuprinsul Eparhiei.

 

Ați îngăduit tacit savârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai Eparhiei Romanului și Bacăului.

 

Îngăduiți ca vinul folosit pentru Sf.  Euharistie să provină din comerț

(acesta având diverse adaosuri).

 

Toate acestea  le-am  observat  și  le  spun  cu  TOATĂ  DUREREA.  În anul 2003, 18-19 oct. a avut loc în România un referendum prin care  se  cerea  fiecărui  cetățean  să-și  exprime  acordul  sau  dezacordul privind revizuirea Constituției. În Legea nr. 429 din oct. 2003, emisă de Parlamentul României, găsim la art. 145: „(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții   către   instituțiile   comunitare,   precum   și   al   exercitării   în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de  două treimi din numărul deputaților   și   senatorilor.   (2)   Ca   urmare   a   aderării,   prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile  contrare  din  legile  interne,  cu  respectarea  prevederilor actului de aderare.” Ca să devină lege aceste articole, erau implicați și unii ierarhi care trebuiau să încurajeze  cetăţenii  să  meargă  Ia  vot. La aceeași dată era prevăzută și sfințirea bisericii Sf. Dimitrie din Bacău. Coincidență?! Aproape de ușa bisericii era plasată urna de vot; după ce credincioșii erau îndemnați să treacă prin Sf. Altar, să sărute Sf.  moaşte,  la  iesire  li  se  cerea  să-și  exprime  acordul  „fărădelegii”.

 

 

Atunci, ierarhii noștri ne-au învățat să facem primii paşi spre Europa

atee/eretică si să ne închinăm ei.

 

 

Adevărul despre eșecul lucrărilor acestui sinod l-au spus Prea Sfințiții Părinti și cei care trăiesc teologia ortodoxă și vrednici vor fi în veac! Î.P.S. Serafim de Pireu, Î.P.S. Ierotheos Vlachos, P.S. Longhin Jar, Protopresviterul  Theodoros  Zisis,  prof.   Dimitrie   Tselenghidis…   La acest sinod s-au acceptat tacit Teoria trunchiului comun, Teoria ramurilor și Teoria baptismală, adică globalizarea lumii și a Bisericii; numai   că   la   Dumnezeu   teoriile   nu   funcționează.   Arborele   are rădăcinile în pământ, iar Biserica are rădăcină, izvorul în CER, la Hristos Care este și Cap al ei. Ce părtășie are Biserica, pentru care S-a răstignit Hristos, cu aceasta globalizare?! A fost odată blestemat un smochin, va fi și acest arbore blestemat din rădăcină de Domnul nostru Iisus Hristos! Acum gustăm din roadele lui otrăvite… Aceste  abateri  atât  de  grave  la  care  ați  consimțit,  sub  semnătură proprie, în deplină cunoștință, m-au determinat să revad o serie de canoane ale Sfinților Părinți și astfel, la CANONUL 15, SIN. I – II (861) „OSÂNDA SCHISMEI. SCHISMA FAȚĂ DE PATRIARH. CARE

DESPĂRȚIRE      NU    ESTE    SCHISMĂ?”,    am    găsit    următoarele:

Cele  ce  sunt  rânduite  pentru  presbiteri,  episcopi  și  mitropoliți,  cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi… Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Părinți, firește adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Că ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”

 

 

Conform acestui canon de mai sus sunt și CANONUL 3 APOSTOLIC, CANONUL 6 DE LA SINODUL LAOD, DE LA GANGRA (340), CANONUL 5 AL SINODULUI LOCAL DE LA ANTIOHIA (341), CANOANELE    10,    11,    12    ALE    SINODULUI    LOCAL    DE    LA

CARTAGINA (491), CANONUL 19 DE LA SINODUL 4 ECUMENIC

 

 

(451), CANONUL 31 SI 32 ALE SINODULUI VI ECUMENIC (691).

Deplin conștient, cu frică de Dumnezeu, cu durere în suflet și, în același timp, cu inima împăcată și cu rugăciunile Sfinților Părinți, eu personal nu v-am mai pomenit după acest sinod din Creta și nu vă voi mai  pomeni  până  nu  veți  retrage  acea  semnatură  de  la  sinodul  din Creta.  Dacă  ereticii  și  sincretițtii  se  vădesc  prin  lipsa  sincerității  și  a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie, noi ce facem? Sfinții și Părinții   înaintași   ai   noștri,   care   au   întrerupt   pomenirea   pseudo- episcopului au continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar, îngrădindu-se de numitul episcop de care aparțineau.

Întrucât  sunteți  cel  care  ați  încălcat  cele  trei  mărturisiri  de  credință depuse  la  hirotonia  întru  arhiereu,  când  ați  jurat  că  veți  respecta dogmele  și  canoanele  neștirbite,  nu  vom  accepta,  atât  subsemnatul, cât   și   dreptcredincioșii,   să   fim   numiți   schismatici   sau   eretici.

„UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNAȚI ÎN NUMELE MEU, ACOLO SUNT    ȘI    EU    ÎN    MIJLOCUL    LOR.”     (Ev.     Matei    18,    20)

„BISERICA MEA PORȚILE IADULUI NU O VOR BIRUI.” (Ev.  Matei

16, 18)

 

 

Cu adâncă durere în suflet, mărturisesc ca fiind prima dată, în 30 de ani de monahism, când adopt o astfel de atitudine. Pot să o mărturisească cei care m-au cunoscut. Dar acum am devenit nebun în acest veac. Glasul Sf. Scripturi și al Sf. Părinți sunt aici de față și m-au sfătuit să iau aceasta decizie.

 

 

17 august 2016 Aşa să-mi ajute Dumnezeu! AMIN. Protos. Elefterie Tărcuţa

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/incep_sa_se_clatine_mitrele_ masonice_protos_elefterie_tarcuta_a_intrerupt_pomenirea_ips_ioa chim_bacaoanul/2016-08-17-144

 

 

Răspunsul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Părinte Elefterie,

 

„Regret că ai luat o decizie pripită și iresponsabilă, declarându-te rupt de Biserica mântuitoare cea care te-a purtat la sânul ei atâta vreme și te-a hrănit cu atâta dragoste, ieșind de sub omoforul oblăduitor care te-a ocrotit atâta vreme. Până acum ai fost la adăpostul   unei   cetăți.   De   vreme   ce   ai   ales   libertatea, vei   simți asperitatea pustiului și vei înfrunta singur ispitele și furtunile lumii deșarte, stăpânită de diavoli.

 

 

Credeam că ai discernământul să distingi esențialul de non esential, dar n-ai avut, asumându-ți un text sectar, plin de erori dogmatice, canonice și  eclesiologice pe  care  l-ai  semnat. Ți-ai semnat de fapt, singur în mod deliberat, calitatea de fiu risipitor. Se vede simplitatea gândirii tale, refuzând dialogul și contorsionând Adevărul mântuitor.

 

 

Cea mai mare eroare care ai comis-o este că te-ai erijat în  a fi un  fel de „papă infailibil”, spălând mințile unor credincioși, îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios, substituindu-te lucrării  lui  Dumnezeu  în  lume.  Să  știi  că  nu  ți  s-a  dat  puterea  de  a trimite în Iad sau în Rai pe cineva, înlocuind iubirea cu ura, pacea cu războiul, liniștea cu gâlceava.”

 

19.08.2016

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/diavolul_ecumenismului_racn este_39_39_schisma_schisma_39_39_comentariu_la_raspunsul_ip s_ioachim_catre_protosinghelul_elefterie_tarcuta/2016-08-20-148

 

 

 

 

Răspunsul Părintelui Elefterie Tărcuță

 

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI BACĂULUI

 

Subsemnatul,  Protos. Elefterie Tărcuță,  preot slujitor și duhovnic la Catedrala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vă aduc la cunoștință următoarele:

 

În data de 17.08.2016 am de pus la secretariatul Arhiepiscopiei o scrisoare înregistrata cu nr. 2021, prin care îmi exprimam nemulţumirea față de Sinodul din Creta.

 

În ziua următoare – 18.08.2016 – am intrat în concediu de odihnă, timp în care m-am rugat și am reflectat asupra  deciziei luate anterior, pe  care  o  menţin  în  continuare.  La  acea  scrisoare  mi-ați  răspuns  în data de 19.08.2016 acuzându-mă de următoarele:

 

  • faptul că am “luat  o decizie pripită, iresponsabilă și declarându- mă rupt de Sf. Biserică”. Este total neadevărat, mai ales că nu-mi cunoașteți durerea din suflet și conștința mea.

 

  • că “nu am discernământul să disting esenţialul de non esenţial”. Se vede clar că la Dvs esenţialul este PREGĂTIREA pentru globalizarea lumii  și  instalarea  unui  conducător  politico  –  militar  și lider religios pe care Sf. Scriptură și Părinţi îl numesc ANTIHRISTUL, și nu păstorirea și mântuirea turmei cuvântătoare.

 

  • că “mi-am asumat un text sectar plin de erori dogmatice, canonicești și eclesiologice, semnându-mi deliberat calitatea de fiu risipitor”

 

Care consideraţi că ar fi acel “text sectar?” Să ne aducem aminte că acum  2000  de  ani  și  Domnul  nostru  lisus  Hristos  și  Sfinţii  Apostoli erau consideraţi de poporul evreiesc sectari, iar lucrurile la care m-am referit în scrisoarea anterioară se întemeiază tocmai pe învățăturile Mântuitorului  și  a  Sf.  Apostoli.  Însemnă  că  în  concepţia  Dvs.  atât Domnul cât și Apostolii săi prezintă o multitudine de erori?!!!

 

 

  • că “m-am erijat a fi un fel de papă infailibil spălând minţile unor credincioşi, îndoctrinându-i  cu  un  ultraortodoxism  bolnăvicios”   și astfel  “trimițându-i în iad”. În felul  acesta arătați faptul că ori nu ați citit scrisoarea, ori nu i-ați dat suficientă atenție, ori nu aveţi “ochi de văzut” Adevărul care nu este altul decât Hristos Domnul. Infaibilitatea papală de care menţionaţi, s-a instaurat din nefericire în insula Creta atunci când v-ați permis să anulaţi toate hotărârile de neschimbat în veac, stabilite în sfintele cu adevărat Sinoade ale Sf. Apostoli și ale Sf. Părinţi pe care se întemeiază toată învățătura Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească – care nu este alta decât Biserica Ortodoxă.

 

Prin urmare acuzaţiile pe care mi le aduceţi mie, de fapt le adresaţi în mod indirect Sfinţilor Apostoli, Sf. Părinţi și implicit Domnului Hristos și membrilor Bisericii Sale celei Adevărate care se află în duhul ortodoxiei,  dovedind  astfel  că  Dvs.  sunteți  cel  care  se  consideră  un papă infailibil care se află mai presus chiar și decât Dumnezeu.

 

Menţionez faptul că așa “vinovat” cum mă consideraţi, pe data de 01.09.2016, când voi reveni din concediul de odihnă, îmi doresc să am parte de acea dragoste părinteasca față de ” fiul risipitor”, de care ați menționat în răspunsul la scrisoarea anterioară.

 

Cu durere și multă dragoste față de Arhipăstorul meu,

Protosinghel, Elefterie Tărcuță, 23 august 2016 Varianta web:

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/protos_elefterie_tarcuta_catre

_ioachim_bacaoanul_se_vede_clar_ca_la_dvs_esentialul_este_preg atirea_pentru_instalarea_lui_antihrist/2016-08-24-153

 

 

Răspunsul părintelui Elefterie Tărcută către IPS Ioachim Băcăuanul din data de 12.09.2016

 

Înaltpreasfinţite Părinte,

 

În atenţionarea pe care mi-o trimiteţi, mă somaţi să mă dezic de “utopica, necugetata şi eretica decizie de a nu mai pomeni la slujbe chiriarhul acestei eparhii”şi mă informaţi că sunt “oprit de la lucrarea celor sfinte pentru neascultare şi apostazie”.

 

În conformitate cu canoanele: 31 Apostolic, 18 al Sinodului al-IV-lea Ecumenic, 10, 31, 34 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, 6 al sinodului

din Gangra, 10, 11, 62 ale sinodului din Cartagina, 5 al sinodului din

Antiohia şi 12, 13, 14, 15 I-II Constantinopol, recurgerea la nepomenirea ierarhului de către preot din orice motive (“pentru oarecare  vinovăţii”) în  afară  de  erezie  a   ierarhuluise consideră schismă, nicidecum erezie sau apostazie. Potrivit părţii a doua a canonului 15 I-II (invocat de canonul 31 Apostolic) nepomenirea pentru motiv de erezie a ierarhului nu este nici măcar schismă, ci izbăvire a Bisericii de schisme şi împărţiri.

 

Schisma este definită de către dreptul canonic ortodox ca o separare de Sfânta Biserică pe motive administrative sau teologice uşor de surmontat (cf.Canonul 1 al sfântului Vasile cel Mare), însă fără niciun motiv dogmatic. Schisma nu implică nicio diferenţă de credinţă dogmatică a celor consideraţi schismatici, ci doar o rupere administrativă de Biserică.

 

Erezia înseamnă, potrivit dreptului canonic, aderarea la o învăţătură greşită, pe care Sfânta Biserică nu o propovăduieşte.

 

Apostazia este, potrivit dreptului canonic, lepădarea de dreapta credinţă şi îmbrăţişarea unei credinţe noi.

 

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către Zonaras şi Balsamon, cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se

 

 

învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”1. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”2.

 

Prin urmare, preoţilor le este interzis să se despartă de episcopul lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să se despartă prin nepomenire de episcopul dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul eretic este atât un drept, cât şi o obligaţie3. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic face ca însăşi legătura cu canonul 15 I-II, demonstrând că partea a doua a acestui canon (15 I- IIConstantinopol) nu se referă doar la relaţia dintre mitropolit şi patriarh, cum greşit se interpretează, ci la orice treaptă clericală care reacţionează faţă de o erezie mărturisită pe faţă de către ierarhul nemaipomenit la sfintele slujbe.

 

Atitudinea mea de întrerupere a pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre se bazează pe faptul că aţi semnat documentele sinodului din Creta, ale căror prevederi sunt eretice. Pentru demonstrarea caracterului eretic vădit al acestor documente, este deajuns să aduc următoarele argumente:

 

  1. Sinodul din Creta a legiferat participarea oficială a Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, considerată de către mari teologi (sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, părintele Iustin Pârvu, acad. preot prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae etc.), dar şi de sinoade ale Bisericilor locale (sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, Sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică.

 

  1. Prin citarea unor documente  ecumeniste:  Constituţiile  CBM şi Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta a transformat aceste documente în izvor de drept bisericesc ortodox cu forţă juridică pentru Biserica noastră, deoarece acest sinod este cea mai înaltă instanţă juridică eclesială ortodoxă la ora actuală. Cele două documente cuprind de la un capăt la altulereziae clesiologicăa ecumenismului, care consideră că

 

 

“Biserica lui Hristos” este mai cuprinzătoare decât fiecare dintre membrele CMB (inclusiv Biserica Ortodoxă), că “trebuie refăcută unitatea văzută a creştinilor” (teoria protestantă a unităţii pierdute a creştinilor), că există “biserică în afara Bisericii” (ecclesia extra ecclesiam), erezie protestantă care infirmă postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea că “în afara Bisericii nu există mântuire” (extra ecclesiam nulla salus) şi multe alte erezii protestante la care Bisericile Ortodoxe sunt asociate acum, împotriva deciziilor sinoadelor ecumenice care au condamnat învăţăturile acestor culte şi confesiuni eretice (sinodul al II-lea ecumenic a condamnat erezia pnevmatomahică, sinodul al IV-lea ecumenic a statornicit cinstirea Maicii Domnului, condamnându-i pe cei ce nu o cinstesc, sinodul al VII-lea ecumenic a condamnat lipsa de respect faţă de icoane, faţă de Sfânta Cruce, faţă de moaşte etc., sinodul sfântului Fotie şi cel al sfântului Grigore Palama au condamnat direct romano-catolicismul).

 

  1. Prin recunoaşterea “denumirii istorice de biserici” unor erezii occidentale, în spiritul documentelor ecumeniste, care consideră că toate membrele, inclusiv Bisericile Ortodoxe, sunt “biserici” egale şi posesoare ale unor rămăşite (vestigiaEcclesiae) ale “Sfintei Biserici Catolice mărturisite de Crezuri”,şi prin acceptarea aplicării iconomiei bisericeşti în materie de căsătorii mixte se încalcă definiţia Simbolului de Credinţă de la Niceea-Constantinopol, care afirmă “Într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, respectiv canonul 72 Quinisext, care interzice cu desăvârşire căsătoriile mixte. În conformitate cu canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic, orice hotărâre sinodală care contravine sinoadelor ecumenice este lipsită de orice valabilitate, ceea ce face ca aceste prevederi ale sinodului din Creta să fie nule de drept. Un sinod care are prevederi contrare sfintelor sinoade anterioare nu poate fi ortodox în ansamblul său.

 

  1. Prin decizia de a participa la “evenimente ecologice internaţionale” Bisericile Ortodoxe s-au angajat să susţină ecologia, care este  arma  ideologică  a ereziei contemporane numite New

 

 

Pentru toate aceste motive, consider că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi făcut părtaş la erezia eclesiologică a ecumenismului, pe care aţi propovăduit-o în mod public, în faţa întregii planete, prin semnarea documentelor sinodului din Creta, şi pe care o susţineţi “cu capul descoperit”, adică cu convingere şi emfază, şi împotriva celor ce condamnă acest sinod şi ecumenismul în general.

 

Adaug la acestea practica colaborării cu cultele eretice din regiunea noastră, în special cu cel romano-catolic, sau afirmaţiile făcute de către consilieri eparhiali care au elogiat, atunci când i-au răspuns părintelui Macarie de la Oituz, “unitatea în diversitate”4. În realitate, “unitatea în diversitate” este în sine o erezie eclesiologică, un concept ecumenist inaplicabil  din  punct  de  vedere  ortodox, deoarece nu poate exista unitate în diversitate dogmatică, canonică sau liturgică între Ortodoxie şi heterodoxie, aşa cum propun cultele şi confesiuniledin CMB.

 

Ţinând seama de toate cele expuse până acum, Vă rog să luaţi notă de faptul că:

 

  1. Motivul pentru care eu am oprit pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre este părtăşia pe care o aveţi cu erezia, ceea ce Vă obligă să judecaţi gestul meu potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol cu privire la nepomenirea pentru motiv de erezie vădită a ierarhului, nicidecum după canonul 13 I-II Constantinopol, care pedepseşte oprirea de la pomenire de către preot pentru “orice vinovăţie” în afară de

 

  1. Măsura nepomenirii ierarhului, pe care am adoptat-o, este perfect legitimă, deoarece, în conformitate cu interpretarea canonului 31 Apostolic şi cuprevederea părţii a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, în calitate de slujitor al altarului,am dreptul să mă îngrădesc împotriva ereziei ecumeniste înainte de cercetarea sinodală a ereziei propovăduite de către chiriarhul locului, iar pentru acest lucru nu se cuvine să fiu supus canoniceştii cercetări, adică nu se cuvine să mi se aplice niciun fel de sancţiune: nici mustrare, nici oprire de la slujirea celor sfinte, nici caterisire.

 

 

  1. Nepomenirea ierarhului din orice motiv invocabil se poate constitui cel mult în schismă, nicidecum în erezie sau apostazie, iar în cazul nepomenirii pe motiv de erezie este interzis să se considere că nepomenirea ar fi schismă.

 

  1. Prin aplicarea unor sfinte canoane nu am săvârşit niciun fel de neascultare faţă de Înaltpreasfinţia Voastră, săvârşind, în schimb, ascultare desăvârşită faţă de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi faţă de Sfintele Canoane ale

 

Prin urmare, consider că avertismentele pe care Înaltpreasfinţia Voastră mi le-aţi dat şi măsura de a mă opri de la slujire nu au absolut nicio bază canonică sau au o încadrare canonică total eronată, motiv pentru care, respectuos Vă rog să reveniţi asupra lor şi să dispuneţi repunerea mea în toate drepturile pe care le am în calitate de slujitor al altarului.

 

12.09.2016

 

Protosinghel Elefterie Tărcuţă

 

 

 

  1. Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p.

 

  1. Ibidem, p.

 

  1. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24.
  2. https://mont.ro/stiri/?editia=20160720&pagina=1&articol=43“Cât despre unitatea în diversitate se vorbeşte, de asemenea, de multă vreme.Suntem diverşi, dar trebuie să fim uniţi întru Hristos”.

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/raspunsul_parintelui_elefterie

_tarcuta_catre_ips_ioachim_bacauanul/2016-09-13-168

 

 

4.4  Preot Claudiu Buză – Urziceni

 

 

Scrisoarea unui păstor de suflete către ierarhul său

 

 

 

Preasfinţite Părinte Episcop,

 

Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, cât şi faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea şi cu ascultarea.

 

Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane: ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea, hotărârile şi urmările acestui sinod.

 

Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau această atitudine sunt următoarele:

 

1.     Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”.

 

Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare.

 

Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.

 

 

2.     Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special.

 

La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la

o formă clară de catolicism.

 

  1. Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

 

Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil. Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se  continuă  apoi  spunându- se ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului?

 

De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist, neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace derestaurare a unităţii celor care cred în Hristos”.

 

În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”, recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca

„biserici”.

 

Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”

 

 

Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la             organismul             numit ,,Consiliul             Mondial             al Bisericilor” care,,promovează unitatea creştină în lume”. Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie pan-eretică şi cum poate ea să funcţioneze alături de singura Biserică a lui Hristos?

 

Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se urmăreşte   reducerea   la   tăcere   a    pleromei    Bisericii    spunând că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul dreptcredincios.

 

Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi vor să-l impună în mod silnic şi viclean.

 

  1. Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse, chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”.

 

Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele.

 

  1. În documentul despre ,,Taina Cununiei şi impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura dogmatică despre Tainele

 

Prin  nesocotirea  canonului  72  Trulan  al  Sinodului Ecumenic

Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico  –  dogmatice  pentru

 

 

existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să realizeze căsătorii mixte, acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox (Teoria baptismală), rugăciune în comun şi a ecumenismului în viaţa de familie.

 

6.    Prezenţa      observatorilor     eterodocşi      la     lucrările Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

 

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări, mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia.

 

Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare membru al Bisericii.

 

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul molipsirii cu boala ereziei.

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016). Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie (cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta,studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului

 

 

Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea pan- ereziei ecumenismului la nivel de eparhie.

 

Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre.

 

18.11.2016

 

Preot Buză Claudiu

 

Varianta web:

 

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/inca_un_marturisitor_se_ingr adeste_de_erezia_cumplita_a_ecumenismului_marturisirea_parinte lui_claudiu_buza/2016-11-19-212

 

 

Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

 

 

S-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând  preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la Viaţa în Hristos.

 

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n- au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea.

 

Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel.

 

Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.

 

 

  • fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că „nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod- al-bor-ia-act-de.html ).

 

Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi. Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune:

 

Expresia conştiinţei noastre alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii. Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului!

 

L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi

mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop

 

 

(n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei. A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ. Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos?

 

Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!

 

Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

 

Preot Claudiu Buza

 

Urziceni – 19 noiembrie 2016

 

 

O decizie înțeleaptă. Scrisoarea Părintelui Claudiu Buză către PS Vincențiu Grifoni

 

Preasfințite Părinte Episcop,

 

Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în urma deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie 2017, decât dacă:

 

  1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul întregii Patriarhii;
  2. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul 15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al aceluiași Sinod;
  3. Hotărârea abuzivă  și  necanonică  de oprire  de  la  slujire o  veți suprima,  iar  învinuirea  de schismă pe  care  mi-ați  adus-o  fără nici un fundament  canonic prin Citația  4773/18 noiembrie 2016 o veți anula;

 

Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al Sin.  I  –  II),  ci  din  dragoste  față  de  Hristos  și  Biserica  Lui,  al  cărui slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai departe.

 

  1. 2017 Preot Buză Claudiu

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/o_decizie_inteleapta_scrisoare a_parintelui_claudiu_buza_catre_ps_vincentiu/2017-01-17-283

 

 

 

 

Mesajul Părintelui Claudiu Buză pentru ieromonahii și preoții care-l numesc ”schismatic”

 

Doamne ajuta!

 

Scriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între credincioși. E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii!

 

Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde, de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a fost până acum; este nimicitor!

 

Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului, foarte   bine!   Ce   faceți   sfințiile   voastre?   Cum   luptați   împotriva panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt pomenirea  că  sunt  în  afara  Bisericii!  Cum  îi  aratați  lui  Hristos  că  Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu e nici un pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în mănăstirea/parohia sfințiilor voastre! Nu asteptați ca erezia să vină în chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la mine, verificati sursele patristice!

 

Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ,,Biserica este acolo unde Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii   pomenesc   pe   episcopii   arieni,   monofiziții   pomenesc   pe episcopii  monofiziți,  iconoclaștii  pe  episcopii  iconoclaști,  uniații  pe episcopii  uniați,  iar  ecumeniștii  pomenesc  pe  episcopii  ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserica; cu toate

 

 

acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniata (greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire).

Un alt lucru important pe care vreau să îl precizez, este următorul: Știați  că  la  Sinaxa  panortodoxă  din  martie  2017  se  vor  impune  trei

lucruri?!

 

  1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB;
  2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta;
  3. Întreruperea pomenirii;

 

Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt! Nu  de  noi,  nevrednicii,  ci  de  ierarhii,  preoții,  monahii  și  mirenii ortodocși din toată lumea!

 

Asta e singura cale de a rămâne în Biserică!

 

Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi  condamnați,  chiar  dacă  se  consideră  antiecumeniști,  pentru  că urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie!

 

Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?!

 

Preot Claudiu Buză

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mesajul_parintelui_claudiu_b uza_pentru_ieromonahii_si_preotii_care_l_numesc_39_39_schism atic_39_39/2017-01-28-300

 

 

Părintele Claudiu Buză: ascultarea de duhovnic, ca și cea de ierarh, se face până la erezie. Trebuie să ne îngrădim de molima ecumenismului!

 

Fiindcă sunt multe persoane dragi mie, preoți, monahi și mireni, care mi-au cerut lămuriri cu privire la situația în care mă găsesc ca urmare a întreruperii pomenirii, vreau să aduc următoarele precizări, cu speranța că mă voi face înțeles.

 

În urma întreruperii în mod canonic a pomenirii ierarhului, vinovat împreună cu întregul Sinod BOR de legiferarea panereziei ecumenismului, am fost oprit de la slujire de către episcopul locului, fiind considerat ,,schismatic” și responsabil de ,,ruperea unității Bisericii.”

 

Judecat în două rânduri de Consistoriul eparhial pe temeiuri canonice false,  am  refuzat  participarea  la  a  treia  înfățișare,  condiționându-o printr-o scrisoare în trei puncte (vezi anexă), la care nu am primit răspuns nici până astăzi.

 

Judecat    în    lipsă,    am    primit    o    citație    prin    care    am    fost îndemnat ,,părintește și frățește” să-mi cercetez DUHOVNICUL și Sfintele  Canoane,  până  la  o  nouă  înfățiare  care  va  avea  loc  pe  09 februarie 2017. Am făcut lucrul acesta îndemnat de conștiința mea și sugestia venită pe cale oficială, concluzia fiind aceeași cu cea prezentată   prin   declarații   și   viu   grai:   îmi   mențin   întreruperea pomenirii și condamn panerezia ecumenismului prin scrisori, articole, predici,   cateheze   și   ,,suplimentar”,   pentru   prima   oară   în   fața credincioșilor: citirea Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei (5 martie), o rânduială uitată voit de promotorii ecumenismului și dușmanii Bisericii.

 

Redau în rândurile următoare cele două scrisori prin care îmi condiționez   participarea   la   judecata   Consistoriului   eparhial,    ca răspuns la afirmațiile oficiale a reprezentanților eparhiali.

 

Preasfințite Părinte Episcop,

 

Subsemnatul Buză Claudiu, preot coslujitor la Parohia Sfânta Treime

Urziceni,  Protopopiatul  Urziceni,  numit  în  mod  necanonic  ,,preot

 

 

suspendat” ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului, vă aduc la cunoștință că am primit citația cu Nr. 256/19 ianuarie 2017, din care rezultă, că mi s-a acordat, de către Forul de judecată al eparhiei, un nou termen, anume data de 09 februarie 2017, ,,cu nădejdea că vă (îmi) va fi de folos spre trezire și îndreptare”.

 

În  acestă  citație  mi-ați  cerut  ca,  ,,pentru  luminare  și  izbăvirea  de dezbinare”, să ,,cercetez DUHOVNICUL și Sfintele Canoane 31, 55, 74 Apostolic, 6 Sin. II ec.; 3 sin III ec; 18 sin IV ec; 31, 34 Trulan, 6

Gangra; 3, 14 Sardica; 5 Antiohia; 13, 14, 15 Constantinopol; 10, 11

Cartagina”.

 

Răspunsul  meu  la  ,,îndemnul  părintesc  și  frățesc”  de  mai  sus,  este unul afirmativ, de acceptare a unei bune rânduieli, de la cei ce sunt învățători și vor binele Bisericii lui Hristos. Așadar, mi-am cercetat duhovnicul și Sfintele Canoane enumerate mai sus și am ajuns la aceleași concluzii ca cele prezentate până acum, în scris sau dialog, cu Preasfinția Voastră și cu Forul de judecată al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

 

Aceste concluzii, sunt următoarele:

 

1.     Ascultarea de duhovnic, ca și cea de ierarh, se face până la erezie. De aceea, atunci când apare pericolul de a fi ,,despărțit de Dumnezeu” prin păcatul ereziei, ierarhul, preotul, monahul sau mireanul, trebuie să se îngrădească față de această molimă și să facă ascultare de cel care ,,drept învață cuvântul Adevărului”. Adică, nu urmând necondiționat, orbește și cu lipsă de discernământ pe duhovnic, chiar și în păcatul ereziei, după cum spun unii: ,,ne va scoate Hristos și din iad pentru ascultarea noastră” (mărturia unui creștin cu

,,bună ascultare”!).

 

Ca urmare a acestui fapt, pentru a nu rămâne fără duhovnic sau în

,,neascultare”  față  de  cel  căruia  mi-am  încredințat  sufletul  până  la momentul ,,Creta”, am hotărât să ascult de îndemnurile unui părinte duhovnicesc cu convingeri sănătoase, ortodoxe, care a întrerupt în mod canonic pomenirea ierarhului său din aceleași considerente, alegându-mi-l ca duhovnic pentru o nouă etapă a pastorației mele în

 

 

Biserica  lui  Hristos.  Așadar,  îndemnurile  canonice  și  patristice  ale sfinției sale sunt de a continua slujirea ca preot și de a menține întreruperea pomenirii ierarhului, a Preasfinției Voastre, conform Canonului 15 al Sinodului I II Constantinopol, păstrând unitatea Bisericii și apărându-o de schismă;

 

  1. Canoanele enumerate mai sus, nu au nici o legătură cu motivul pentru care eu am întrerupt pomenirea, deoarece nu am adus nici  o   acuzație   sau   vreo   vinovăție   împotriva   Preasfinţiei Voastre, ci atitudinea mea, îndreptățită canonic, are drept scop îngrădirea de erezie și apărarea Bisericii de schismă (Can. 31 Apostolic, Can. 15 sin I II);

 

Prin urmare, acuzațiile nedrepte și necanonice pe care mi le-ați adus, anume   de   schismă   și   neascultare   față   de   ierarh   și   suspendarea temporală de  la slujire  sunt, din punct  de vedere  canonic nule și  mă îndreptățesc,   ca   preot   al   lui   Hristos,   să   continui   slujirea   și   iau atitudine față de erezia ecumenismului prin mărturisire scrisă și orală, spre slava lui Dumnezeu și apărarea Bisericii Ortodoxe.

 

Totodată,  anexez  precedenta  scrisoare  prin  care  mi-am  condiționat participarea la a treia înfățișare la judecata Consistoriului eparhial, la care încă nu am primit un răspuns și pe care o folosesc ca temei și condiție pentru înfățișarea pe data de 09 februarie 2017.

 

,,Preasfințite Părinte Episcop,

 

Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în urma deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie 2017, decât dacă:

 

  1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe

 

 

data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul

întregii Patriarhii;

  1. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul 15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al aceluiași Sinod;
  2. Hotărârea abuzivă  și  necanonică  de  oprire  de  la  slujire  o  veți suprima,  iar  învinuirea  de  schismă  pe  care  mi-ați  adus-o  fără nici un fundament  canonic prin Citația  4773/18 noiembrie 2016 o veți anula;

 

Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al Sin.  I  –  II),  ci  din  dragoste  față  de  Hristos  și  Biserica  Lui,  al  cărui slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai departe.”

 

  1. 02. 2017, Preot Buză Claudiu Preasfințitului Părinte Vincențiu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

 

Preot Claudiu Buză

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_ascult area_de_duhovnic_ca_si_cea_de_ierarh_se_face_pana_la_erezie_t rebuie_sa_ne_ingradim_de_molima_ecumenismului/2017-02-07- 313

 

 

Părintele Claudiu Buză a fost caterisit de ecumeniști.

 

Redăm mai jos comunicatul semnat de PS Vincențiu:

 

CUVÂNT PASTORAL

PREACUCERNICILOR PĂRINȚI ȘI DREPT MĂRITORILOR CREȘTINI DIN SFÂNTA EPARHIE A SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR,

“De-ţi va greşiţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân și vameş.” (Matei 18, 15-17).

Cuvintele revelate, pline de har divin, ale Sfântului și Slăvitului Apostol și Evanghelist Matei, sunt actuale și în zilele noastre, mai ales prin  îndemnul  duhovnicesc  spre  un  echilibru  responsabil  în  viața creștină, prin raportul exprimat între iubire și dreptate, între păcat, căința păcătosului și Adevărul Hristos.

Echilibrul între iubirea și dreptatea divină se pierde în societatea noastră secularizată, mai ales prin păcat și neascultare. Prin paradigma valorilor creştine peremptorii, fără ascultare nu se ajunge la mântuire. Având în vedere că atât episcopul, preotul sau diaconul, cât şi orice credincios, are ca sens al vieţii dobândirea mântuirii, ascultarea reprezintă o condiţiesine qua non.

Cu durere în suflet, dar și cu responsabilitate pentru turma lui Hristos dată Nouă în grijă, vestim tuturor credincioșilor din urbea Urziceniului și din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, faptul că dl. Buză Claudiu, fost slujitor la parohia Sfânta Treime din Urziceni, prin faptele sale îndreptate împotriva Bisericii – cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog și ascultare exprimate continuu în perioada noiembrie 2016 – martie 2017 și mai ales prin voința sa întărită în rău, după numeroasele încercări    susținute    de    autoritățile    bisericești    eparhiale    pentru îndreptarea,   revenirea   și   păstrarea   sa   în   comuniune   cu   Biserica Ortodoxă, a fost supus ultimei pedepse a caterisirii din preoție și a fost întors în rândul laicilor. Prin faptele sale, de

 

 

schismă și neascultare, întărite și asumate în rău, ca un nou Iuda, dl

Buză Claudius-a golit de tot harul și lucrarea preoțească.

Caterisirea   fiind   consecința   schismei   și   neascultării   continue,   dl Claudiu  Buză  nu  mai  este  îndreptățit  și  nici  împuternicit  de  către Biserica Ortodoxă să săvârșească sfintele slujbe, nici să poarte sfintele veșminte, fiind întors în rândul laicilor și sfătuit părintește să-și lucreze mântuirea personală, fără să devină piatră de poticnire și ispită fraților în credință.

Arhieria Noastră, în a cărei grijă canonică și părintească se află și comunitatea bisericească a parohiei Sfânta Treime din Urziceni, aduce cuvânt de pace după învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă , nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.”  (Ioan 14,  27);       ” Căutaţi pacea cu toţişisfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14), îndemnând la responsabilitate în lucrarea sfântă a mântuirii.

Al vostru Arhipăstor și pururea rugător către Domnul,

 

 

Slobozia, 24 Februarie 2017

 

†VINCENŢIU

Episcopul Sloboziei şiCălăraşilor

 

 

 

NOTA:    Greșelile     de   redactare    aparțin     Episcopiei    Sloboziei   și Călărașilor

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_a_fost

_caterisit_de_ecumenisti/2017-02-26-337

 

 

 

4.5  Ieromonah Onisim Banu – Mănăstirea Făgețel

jud. Harghita

 

Ieromonahul Onisim Banu se îngrădeşte de cumplita erezie

a ecumenismului. Scrisoare către PS Andrei

 

 

 

Preasfinția Voastră,

 

Subsemnatul, ieromonah   ONISIM   BANU,    viețuitor   al Mănăstirii   Făgețel,   județul   Harghita,   din   Episcopia   Covasnei   și Harghitei, Vă anunț că începând din data de 10 ianuarie 2017 am întrerupt pomenirea Preasfinției Voastre la toate sfintele slujbe. În ultimele șase luni, după desfășurarea pseudo- sinodului din Creta, am stăruit în analizarea celor hotărâte acolo și am constatat  cu  mâhnire  și  cu  durere  sufletească  că  sunteți  de  acord  cu ele, le aplicați în activitatea pastorală din Eparhia pe care o cârmuiți, deși ele au un vădit caracter eretic, iar consecința aplicării lor în Episcopia Covasnei și Harghitei este răspândirea ereziei papistășești și înșelarea  celor  pe  care  ar  trebui  să  îi  călăuziți ”la  tot  adevărul.” Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel, precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și Harghitei).

 

 

Toate  aceste  fapte  ale  Preasfinției  Voastre,  prin  care  ați  aplicat,  de-a lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în viața   Mănăstirii   Făgețel   și   apoi   a   întregii   Eparhii   a   Covasnei   și Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.

 

 

 

Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai ales  în  perioada  de  studii  post-universitare  pe  care  le-ați  făcut  în Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu, am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo sancțiune  lumească  și  astfel  am  hotărât  ca  din  acea  zi  să  întrerup pomenirea.

Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care trebuia    să    întrerup    pomenirea    Preasfinției    Voastre    la    sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi spre mântuire  turma  încredințată  de  Hristos,  sunt  următoarele:

  1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă (am fost    martor    ocular,    de    la    strană,    la    cele    întâmplate).
  2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget  cu  aceștia  (am  fost  de  față  la  cele  petrecute,  mâhnindu-mă profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine, pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice, pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe).

 

 

  1. La începutul  activității  arhierești  ca  întâi-stătător  al  Episcopiei Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul ortodocșilor din cele două județe, ci și al greco- catolicilor.Această  afirmație  este  suficientă  pentru  ca  Dvs.  să  fiți pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal înregistrate,  fiind  chemat  de  unul  dintre  viețuitorii  mănăstirii,  care auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate

 

 

cu  câteva  zile  în  urmă  ca  veridice  și  de  actualul  stareț  al  Mănăstirii Făgețel.

  1. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor unor viețuitori  din  această  mănăstire,  planează  suspiciunea  clară  că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la greco- catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor obștii  monahale  toplițene,  pe  vremea  păstoririi  ÎPS  Ioan  Selejan, arhimandritul  Emilian  a  primit  în  biserica  Mănăstirii  Toplița  (pe vremea   când   încă   nu   era   numit   stareț,   dar   coordona   activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonico- liturgice.

 

 

  1. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al Mănăstirii  Doamnei     de     la     Moglănești-Toplița,     sus-numitul arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un copil   eterodox,   adus   la   Mănăstirea   Toplița   de   maicile   mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al l

 

 

  1. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscându- se astfel  validitatea  botezului  eretic.  Deoarece  sunteți  membru  al Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar din practică se vede că o aplicați în mod consta

 

 

 

  1. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui Hristos, adică prin întreită

 

 

  1. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la internatul acestuia,  aflat  în  proprietatea  maicilor  catolice  din  zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism, sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că, devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la serviciul religios. Toată această situație este acceptată de Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile, dar sunt puse în fața

 

 

  1. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică, patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale pseudo-sinodului din  Creta  (iunie,  2016),  ați  hotărât  să  îl  caterisiți, membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind pe cei care luptă împotriva minciunii și a Prin urmare, mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui. Sunt convins că în perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura  Bisericii  Ortodoxe  pe  care  le  săvârșiți  sau  le  încurajați au

 

 

depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea.

 

 

Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului I- II Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească.

 

Miercurea-Ciuc, 13 ianuarie 2017

 

Ieromonah Onisim Banu

 

Preasfinției Sale,

Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ieromonahul_onisim_banu_se

_ingradeste_de_cumplita_erezie_a_ecumenismului_scrisoare_catre

_ps_andrei/2017-01-14-279

 

 

Ieromonahul Onisim Banu a fost caterisit de ecumenişti

 

 

Comunicat de Presă

 

Serviciul Prezidial Consistoriul Eparhial Monahal

Ieromonahul Onisim-Adrian Banu, vieţuitor al Mănăstirii

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Făgeţel, judeţul Harghita, a fost deferit judecăţii Consistoriului Eparhial Monahal al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru abateri grave de la rânduiala vieţii monahale şi disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe Române.

 

Prin Hotărârea nr. 1/26.01.2017 Consistoriul Eparhial Monahal i-a aplicat pedeapsa “CATERISIRII, EXCLUDERII DIN MONAHISM ŞI INTERDICŢIA DE A PURTA HAINA

MONAHALĂ”, conform art. 4 lit. p) şi lit. r) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

 

Episcopia Covasnei și Harghitei

 

 

4.6  Preot Ciprian Staicu – Covasna

 

 

Răspuns la un început de prigoană…

 

 

Înștiințarea nr. 1082 din 6 septembrie 2016

 

 

 

Preasfinția Voastră,

 

 

 

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă că după primirea înştiinţării nr. 1082, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o trimite (în care mă informaţi că, în conformitate cu Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015, mi se interzice în mod desăvârşit să public în mediul virtual fără acordul prealabil al Chiriarhului locului) și după răspunsul meu ca, în pofida sentimentului de siluire a conștiinței, să Vă dau ascultare, Dumnezeu, Care poartă de grijă celor Care Îl cinstesc pe El în Duh și în Adevăr, a privit la nimicnicia mea și mi-a scos în cale o familie de ortodocși, el fiind un bun cunoscător al Dreptului Canonic al B.O.R., iar ea înalt magistrat. Le-am dat înștiințarea Preasfinției Voastre, având în vedere că nicăieri în ea nu scrie că este confidențială și, din moment ce îmi era adresată personal, am dreptul legal de a dispune cum doresc de propria corespondență.

 

Menționez că am solicitat aparatului administrativ eparhial să mi se trimită o copie a deciziei chiriarhale nr. 1957 din 22.09.2015, menționată  în  înștiințarea  nr.  1082  din  06.09.2016  și  folosită  de Preasfinția Voastră ca temei legal împotriva mea, dar până în prezent nu am primit nici un răspuns.

 

Drept urmare, Vă prezint analiza juridică a celor doi specialiști în canoane  și  legi,  urmând  ca  în  final  să  adaug  concluzia  lor  și  cea personală. Am trecut expunerea la persoana I singular, asumându-mi ceea ce scriu ei:

 

 

Faţă de decizia-înștiințarea scrisă nr. 1082 din 06.09.2016 a Preasfințitului  Andrei,  Episcopul  Covasnei  și  Harghitei  pot  formula două obiecţii legale:

 

  1. Decizia de a interzice publicarea în mediul virtual a unor materiale prin care apăr credinţa ortodoxă şi nu aduc nicio atingere învăţăturii Bisericii contravine, pe de o parte, misiunii Bisericii de a mărturisi cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, în orice circumstanţă, iar pe de altă parte, angajamentelor pe care Sfânta noastră Biserică şi le-a asumat faţă de stat, de a nu aduce nicio atingere drepturilor fundamentale ale omului, mai precis, dreptului fundamental la liberă exprimare.

 

  1. Articolul 123 (7) din Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române prevede că “raportul dintre personalul clerical şi Centrul eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată, conform mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de fiecare candidat înaintea hirotonirii întru preot” (s.n.). În mărturisirea solemnă m-am angajat la ascultare faţă de Chiriarh şi la comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Am respectat şi am de gând să respect acest angajament, conştient şi de faptul că ascultarea faţă de superior se face necondiţionat, atâta timp cât Chiriarhul mărturiseşte dreapta credinţă şi nu se face vinovat de vreo ”rea socoteală” (conform canonului 31 Apostolic).

 

Este la fel de adevărat însă că în acea mărturisire mi-am luat şi un angajament care defineşte conţinutul spiritual al activităţii mele ca preot: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”. Mai mult, pentru că am fost hirotonit în Grecia, de Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Veria, iar în practica grecească preotul nu mai depune jurământ la hirotonia sa, eu am insistat și l-am depus, traducând în limba greacă și spunând în biserică cuvintele de mai sus.

 

În toate activităţile mele în spaţiul virtual am fost fidel acestui angajament, apărând Ortodoxia în faţa atacurilor de orice fel. Articolele mele despre sinodul din Creta publicate în presa electronică reprezintă manifestări ale fidelităţii faţă de acest angajament-obligaţie asumat înainte de hirotonie. Cum aceste articole nu aduc atingere

 

 

integrităţii Bisericii Ortodoxe, conform canonului 15 I-II Constantinopol, care prevede că acel cleric care luptă contra ereziei trebuie recunoscut şi cinstit ca apărător al credinţei, neavând a suferi nicio o certare [e.g. interdicţie în presa online] sau caterisire, consider că nu mi-am încălcat nici angajamentul de ascultare şi fidelitate faţă de Chiriarh, pe care mi-l reaminteşte înştiinţarea Preasfinţiei Voastre. Hotărârile sinodului din Creta sunt contrare şi învăţăturii Sfintei Evanghelii, şi celei a Sfinţilor Apostoli, şi Sfintelor Canoane şi învăţăturii Sfinţilor Părinţi, deoarece sunt în esenţă un angajament faţă de erezia eclesiologică ecumenistă, lucru demonstrat atât de mine, cât şi de alţi teologi şi duhovnici români sau din alte părţi ale lumii ortodoxe. Ba mai mult, prin hotărârea sa, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, în august 1983, după Adunarea ecumenistă de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul (Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe și susțin că  Biserica  lui  Hristos  s-a  împărțit  în  așa-zise  “ramificații”,  ce  diferă una  de  alta  după  doctrină  și  modul  de  viață,  sau  că  Biserica  nu  a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate “ramificațiile” sau părțile, sau confesiunile și chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup. Anatema – și celor care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de “preoția” și “tainele” ereticilor, dar afirmă că botezul și euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De  aici anatema – și celor ce comunică în mod conștient cu ereticii amintiți   sau   susțin,   propagă   și   iau   apărarea   ereziei   ecumeniste proaspăt apărute a acestora, sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei  uniri  a  creștinilor  scindați!”)  Așadar,  cele  hotărâte  în 2016 în Creta de ecumeniști sunt erezii aflate DEJA sub anatema Bisericii Ortodoxe. Datoria sfântă a Sinodului BOR este de a face la fel.

 

Mediul virtual este un spaţiu extrem de fluid, în care informaţia circulă cu o rapiditate care face ca orice întârziere a reacţiei să devină o piedică în calea eficacităţii mesajului. Este contraproductiv ca un preot să fie împiedicat sau ţinut de obligaţia de a primi mereu binecuvântarea chiriarhală să facă misiune creştină în spaţiul virtual, în condiţiile în care mare parte a vieţii sociale s-a mutat în acest spaţiu. Este la fel de contraproductiv ca preotul să fie dezbrăcat de calitatea sa de preot atunci când doreşte să scrie în spaţiul virtual,  ştiut fiind, pe de o parte, că haina preoţească dă greutate mesajului şi,

 

 

pe de altă parte, că preotul nu se poate dedubla, ci rămâne preot în orice condiţii ale vieţii.

 

  1. Decizia de a-mi interzice exprimarea în spaţiul virtual, fără nicio motivare plauzibilă, riscă să încalce angajamentele asumate de către Biserica Ortodoxă în relaţia sa cu statul român.

 

Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”

 

Decizia episcopală riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus.

 

Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

 

În concluzie, consider că Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 se referă la orice formă de apariţie în public a unui preot în mediul virtual, mai puţin la apariţia sa în calitate de smerit mărturisitor al credinţei lui Hristos şi învăţător al dreptei credinţe, pentru care a primit deja binecuvântarea Chiriarhului odată pentru totdeauna, în momentul hirotonirii.

 

 

  1. Cea de-a doua obiecţie a mea se referă la afirmaţia că hotărârile Sinodului din Creta trebuie lăsate exclusiv în seama Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Consider că prin această exprimare se exclude rolul pliromei Bisericii în actul de receptare a deciziilor unui sinod, recunoscut şi acceptat de-a lungul secolelor de către Sfânta noastră Biserică, în baza principiului infailibilităţii Bisericii, care prevede că hotărârile unui sinod inspirat de Duhul Sfânt vor fi receptate, prin lucrarea Aceluiaşi Duh, de către poporul binecredincios, care va recunoaşte astfel şi valabilitatea acestor hotărâri, şi caracterul inspirat al sinodului

 

Este adevărat că în cazul unui sinod panortodox, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe locale este chemat să hotărască şi să aprobe sau să respingă aceste hotărâri, însă este la fel de adevărat că Sfântul Sinod nu poate acţiona fără a ţine seama în niciun fel de reacţia pliromei acelei Biserici.

 

Studiind Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, în art. 14, litera b) se spune faptul că Biserica „examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic şi pastoral-misionar, pe care o soluţionează în conformitate cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi hotărăşte, potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor bisericeşti de orice natură” (s.n.). Din acest articol reiese că şi procesul de analiză şi decizie a hotărârilor sinodului panortodox trebuie să se facă în baza învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, care acordă întregii plirome un rol în receptarea hotărârilor unui sinod cu caracter panortodox sau ecumenic.

 

Acest lucru a fost recunoscut şi în cadrul Conferinţei Panortodoxe presinodale din 1976, unde s-a decis ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului trebuie să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”[1]. Așadar, nu ierarhii ecumeniști hotărăsc validitatea hotărârilor luate în Creta, ci Biserica Ortodoxă în ansamblul ei (cler și popor).

 

Prin urmare, consider că activitatea mea legată de sinodul din Creta se înscrie în mod firesc în procesul de receptare a hotărârilor acestui sinod.

 

 

Concluzia prietenilor mei juriști este următoarea: ”ceea ce v-a trimis PS Andrei are ca scop să vă prindă cu ceva la capitolul disciplină, pentru a vă putea caterisi pe alte motive decât hotărârile Sinodului din Creta.”

 

Concluzia mea, Preasfinția Voastră, este că răspunsul pe care vi l- am trimis acum câteva zile nu mai este actual din punct de vedere al promisiunii  mele  de  a  face  precum  mi-ați  poruncit  (a  nu  mai  scrie nimic  și  a  nu  semna  ca  preot),  ci  pentru  că  susținerea  canonică  și constituțională   a   înștiințării   eparhiale   nr.   1082   este   nulă,   îmi reconsider  poziția  și  îmi  voi  apăra  credința  ca  și  până  acum,  oral  și scris. Desigur, nu am absolut nimic împotriva persoanei Preasfinției Voastre,  nici  a  demnității  arhierești,  și  Vă  voi  asculta  întru  toate, trecând prin filtrul conștiinței mele cele ce îmi veți porunci în calitate de chiriarh al meu.

 

Cu alte cuvinte, îmi voi apăra preoția până în pânzele albe, indiferent cine și cum o atacă. Nu sunt dator nimănui pentru ea, decât Bunului Dumnezeu care mi-a dat-o și voi răspunde în fața Lui de modul în care am făcut-o lucrătoare. Cu tristețe vin în fața Preasfinției Voastre pentru faptul că am simțit necontenit în ultimele 18 luni, de când  ați  fost  instalat  ca episcop  al  Covasnei  și  Harghitei,  că  anumite resentimente pe care le aveți în primul rând față de familia mea și apoi față de mine nu s-au stins. Încă o dată îmi cer iertare dacă V-am greșit cu ceva și îmi doresc ca activitatea mea pastorală să fie cel puțin la fel de rodnică până acum.

 

Cu mila lui Dumnezeu, iată, în 6 zile, deja sunt 7865 de vizualizări pe youtube ale interviului plin de bun simț, demnitate, adevăr, realizat cu pr. prof. dr. Theodoros Zisis, care a provocat mâhnirea Preasfinției Voastre  și  emiterea  înștiințării  nr.  1082  în  condițiile  enunțate  în analiza juridică de mai sus. Deci, procesul de receptare a hotărârilor Adunării din Creta este în desfășurare. Eu voi continua să scriu și să vorbesc atâta vreme cât îmi va bate inima în piept și nădăjduiesc să nu mă abat de la Adevăr, ci să rămân și să cresc în El, cu rugăciunile și sub ascultarea Preasfinției Voastre.

 

Vă anunț că înștiințarea nr. 1082 și această scrisoare le voi posta acum pe internet. Iar de mâine activitatea mea pastorală va continua, fără tulburare sau părtinire, ca și până acum. În cazul în care vor exista alte

 

 

tensiuni și amenințări, voalate sau directe, mă încredințez ocrotirii Maicii Domnului, cu ale cărei sfinte rugăciunii să ne mân-tuim toți, cei cei slujim ortodox pe Fiul ei și Dumnezeul nostru.

 

Cu fiiască supunere,

 

dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Preasfinției Sale,

 

Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

 

 

 

[1] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.

 

 

 

 

 

”Înșelări” și ”înșelați” – răspuns la acuze ecumeniste

 

 

 

 

Ieri, 11 noiembrie 2016, la biserica din cartierul Tractorul, municipiul Brașov, Înaltpreasfințitul Prof. Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în cuvântul arhieresc de învățătură cu ocazia praznicului Sfântului Mare Mucenic Mina, a spus public, referitor la persoana mea, următoarele: ”este ”unul” în Sfântu-Gheorghe, care se află în înșelare, a fost păcălit de un profesor din Grecia, care nici el habar nu are de nimic și încă nu iau masuri împotriva lui, pentru că este în înșelare și a ținut o conferință în Brașov cu călugării din Grecia, care n-aveau ce căuta aici, să iasă din mănăstire.”

 

 

Deoarece în biserică se afla un prieten de-al meu, care locuiește în Brașov, venit la slujbă ca orice ortodox, dornic de har și de adevăr, și care și-a dat seama că va urma un atac ecumenist, și-a scos telefonul mobil și a filmat continuarea predicii, până la final, înregistrare care poate fi vizionată integral mai sus.

 

Ideile principale ale Înaltpreasfinției Sale, surprinse în această înregistrare, sunt următoarele:

 

 

  • Mântuitorul S-a rugat ca toți să fie una – ceea ce înseamnă să fie relații de prietenie între noi, ortodocșii și celalalte confesiuni;

 

 

  • se spune  de unii ca  dacă vrem  să fim  prieteni cu  ceilalți vecini,  cu eterodocșii, am fi eretici;

 

 

  • în Occident sunt sute de biserici date de catolici și de protestanti românilor noștri, ca să slujească acolo;

 

 

 

  • dacă românii cei super-ortodocși ar avea posibilitatea să cumpere biserici în Occident, gata, nici nu am mai vrea să îi vedem pe catolici;

 

 

  • noi am vrut să renunțăm la acest document (nr. 6 din Creta, referitor la  Relațiile  Bisericii  Ortodoxe  cu  restul  lumii  creștine),  însă grecii au insistat, noi am adus multe amendamente bune și în final, acest document de fapt întărește Ortodoxia, nu o diminuează cu nimic;

 

 

  • călugărul nu iese din mănăstire decât cu bilet de voie;

 

 

  • bulgarii nu au venit în Creta din sărăcie, că nu au avut cu ce plăti, iar rușii nu au venit din mândrie;

 

 

  • documentele din Creta nu sunt dogmatice, nu s-a făcut o nouă învățătură, ci doar s-au discutat probleme de relații între creștini.

 

Pentru că nu vreau să răpesc din timpul Înaltpreasfinției Voastre, dăruit grijii pastorale pentru mântuirea întru adevăr a credincioșilor încredințați spre păstorire de Iisus Hristos, voi fi foarte succint, nu din lipsă de argumente, ci deoarece cu neadevărurile acestea nu merită să pierd prea mult timp. Răspunsul meu, în calitate de doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, titlu pe care eu l- am obținut având ca și conducător al comisiei de doctorat chiar pe Înaltpreasfinția Voastră, este următorul:

 

A.                 Referitor     la     afirmațiile        Înaltpreasfinției         Voastre

despre Adunarea din Creta

 

  1. Îi spun Adunare și nu Sinod pentru faptul că rușii ”cei mândri”, adică peste 50% dintre ortodocșii din lume, precum și antiohienii – adică Biserica  Martirică  a  Siriei,  unde  jertfa  vieții  proprii  pentru Hristos este un fapt cotidian – nu recunosc această întâlnire ca fiind Sinod, ci o adunare interortodoxă.

 

 

 

  1. Rugăciunea Mântuitorului ”ca toți să fie una” nu are absolut nici o legătură cu prietenia între popoare, ci se referă strict la împărtășirea de lumina  cea  necreată  a  celor  uniți  sub  mărturisirea  adevărului ortodox (a se vedea opera Sf. Grigorie Palama; sunt sigur că profesorii universitari ecumeniști de la Sibiu vor găsi ușor argumente în acest sens). Hristos S-a rugat ca toți să fim uniți în Duhul Sfânt, ca ucenici ai Lui. Nu prea cred că duhurile de la adunările penticostale au vreo legătură cu Duhul Sfânt! A fi ”una” de exemplu cu penticostalii înseamnă că în viitor vom da ochii peste cap și ne vom scutura ca niște îndrăciți la liturghiile ecumeniștilor, așa cum fac penticostalii acum la adunările lor?

 

 

  1. Prietenia dintre oameni nu se identifică cu mărturisirea aceleiași credințe. Dacă raționamentul expus aici de Înaltpreasfinția Voastră ar fi adevărat, atunci ar însemna că prietenii adunați la un birt, la o bere, două, trei,  automat  au  aceeași  credință.  Poate  aceeași  patimă,  dar credință nu neapărat. Așa cum aceeași patimă o au și eterodocșii și ecumeniștii:    iubirea    minciunii    și    ura    venială    față    de    adevăr.
  2. Adevărul este că în Occident se surpă bisericile pustii de zeci de ani ale papistașilor și protestanților, iar românii curăță mizeria din ele și le fac mai frumoase decât au fost vreodată, cu scopul de a sluji Adevăratului Dumnezeu, nu idolului papă sau idolului-rațiune. Adică după ce că românii le dau bani pe chirie, să își mai vândă și credința? Asta este  ca  și  cum  te  muți  la  cineva  în  chirie  și  în  afară  de  suma stabilită îi mai dai și unul dintre propriii copii, să facă ce vrea cu el…
  3. Documentul 6 semnat în Creta (nu de majoritatea, căci din 165 de episcopi prezenți nu au semnat 33, adică oamenii cu conștiința trează, nu cozi de topor ale ecumenismului) este o batjocură și o blasfemie la adresa Ortodoxiei,  a  eclesiologiei  și  a  hristologiei  ei.  Puneți-i  pe  unii dintre profesorii de la Sibiu, mai ales pe cel de dogmatică, părintele Moșoiu din Brașov, să mai studieze și izvoare ortodoxe, nu numai teologie protestantă. Îmi aduc aminte cu dezgust de cursurile de dogmatică pe care le-am răbdat din partea părintelui Moșoiu la master (2001-2002). Nu numai că erau lipsite de conținut teologic ortodox, dar nici măcar nu putea să le articuleze cu propria lui gură. Iată cine predă      teologie      ortodoxă      studenților      însetați      de      adevăr.
  4. Călugării nu sunt CAP-iștii ierarhilor, sunt oameni ai rugăciunii, ai adevărului. A nu se confunda smerenia monahală cu teologia bâtei și a

 

 

ascultării ecumeniste. Este posibil ca oricine întreabă în țara asta care sunt argumentele ortodoxe ale Adunării din Creta să i se răspundă fără respect, cu minciuni și cu manipulări? Cine este Biserica? Numai ierarhii  sau  și  noi?  S-a  transformat  BOR  în  Vatican  și  noi  nu am aflat de pe basilica? Cât despre monahii athoniți, există dovezi video că de fapt au fost trimișii Athosului, nu intruși nebinecuvântați.

  1. Dacă bulgarii nu au avut cu ce plăti, de ce nu au făcut celelalte Biserici Ortodoxe SURORI chetă și să îi ajute? Sau să li se facă o reducere? Cred  că  se  mulțumeau  și  cu  hotel  de  3  sau  4  stele.  Cât despre ruși, au semnat prin patriarhul Kiril în Cuba lucruri mai grave decât ortodocșii luptători în Creta, recunoscând validitatea totală a botezului papistaș. Adevărul este că ierarhii ruși au primit semnale clare din partea poporului că dacă se duc în Creta, izbucnește revoluția. La noi, nu vă faceți griji, era o vorbă la Sibiu: dormi în pace, țara tot popă te face.

 

 

  1. Documentele din Creta cuprind mult adevăr, dar mustesc de minciuni și de erezii. Au recunoscut-o toți cei care nu au vrut să le semneze. Iar motivul nesemnării nu a fost nici sărăcia, nici mândria, ci CONȘTIINȚA.

 

B.                 Referitor la afirmațiile Înaltpreasfinției Voastre

despre persoana mea

 

  1. Acel ”unul” se numește Staicu Ciprian-Ioan și nu se teme sub nici

un chip de amenințările ecumeniste.

 

 

  1. ”Înșelarea” în care mă aflu eu este demnitatea și bunul simț cu care răspund la  orice  acuzații  și  manipulări  mincinoase.  În  cazul  în  care alta este ”înșelarea”, vreau să știu care și să văd argumentele TEOLOGICE în acest sens. Nu datorez nimănui nimic pentru cei 21 de ani de când sunt în teologie, întotdeauna am fost printre primii la învățătură, iar celor interesați le pot trimite CV-ul meu actualiza

 

 

  1. Profesorul din  Grecia  la  care  faceți  referire  este  Pr.  Prof.  Uni Dr. Theodoros Zisis, pe care îl respectă tot mapamondul, cu excepția papistașilor și a ecumeniștilor. Că părintele Theodor ”nu știe

 

 

nimic” este o afirmație care frizează ridicolul, cu excepția faptului dacă nu cumva se referă la aceea că el: nu știe să mintă, nu știe să înșele, nu știe să amenințe, nu știe să trădeze, nu știe să acuze pe nedrept  etc. Sau, dacă vrem să mergem pe argumentele aduse de Sf. Grigorie de Nyssa și de Sf. Maxim Mărturisitorul, care spun că răul este de fapt ”nimic”, el nu are ființă, este doar refuzul binelui, atunci putem spune că ”acel profesor nu știe nimic.”

 

 

  1. Am fost acuzat și în ziarele locale brașovene – culmea, același articol apărut în două ziare care NICIODATĂ nu s-au înțeles, au fost în concurență, acum a fost de ajuns un copy-paste – că am organizat conferința din Brașov.

 

 

Mă opresc aici, pentru că trebuie să mă duc la Sfânta Vecernie. M-aș bucura  nespus  ca  măsurile  de  care  vorbiți  –  probabil  oprirea  de  la slujire și caterisirea – să devină realitate, le-aș considera mai de preț decât titlul de doctor în teologie. Cu mila lui Dumnezeu, în orice situație voi fi, nădăjduiesc să rămân pe aceeași linie. Însă rămân cu o nedumerire: unde este respectul datorat muncii cinstite a unui om, că eu  nu  am  avut  parte  de  el  în  relația  cu  Înaltpreasfinția  Voastră. Mă refer la următoarele:

 

 

Relatez pe scurt următoarea întâmplare, petrecută în noiembrie 2008, la care am martori pe ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, profesorul de morală Cosma de la Caransebeș, pr. Irimia Ioan din Suceava și soția mea, Ioana-Alina, prezenți la susținerea tezei mele de doctorat în teologie ortodoxă, la Sibiu.

 

 

Am început să îmi susțin teza în fața comisiei, condusă în calitate de decan chiar de către Înaltpreasfinția Voastră. Când am ajuns la subcapitolul despre erezia feminismului, ca fiind parte integrantă a ecumenismului contemporan, Înaltpreasfinția Voastră m-ați întrerupt și       mi-ați       spus:       ”Să       treci       peste       capitolul       acesta.” V-am răspuns cu tot respectul: ”Dacă eu sar acest capitol, mă va sări și Dumnezeu de la mântuire.” Înaltpreasfinția Voastră a replicat: ”Dacă vorbești despre feminism, eu ies afară din sală.” V-am

 

 

răspuns: ”Înaltpreasfinția Voastră, eu am venit să îmi susțin teza, faceți  cum  vă  îndeamnă  conștiința.”  M-ați  întrebat:  ”Cât  durează treaba asta?” V-am spus că maxim 10 minute. Ați  plecat  supărat,  iar  după  câteva  minute  ați  deschis  puțin  ușa  sălii profesorale   unde   avea   loc   susținerea   tezei   și   mi-ați   zis:   ”Bă,   ai terminat?” Cu respect v-am răspuns că mai am câteva minute. Ați trântit      ușa      și      ați      revenit      după      un      sfert      de      ceas. Am luat ”magna cum laude”, am depus jurământul, iar în capelă, de față cu mine și cu toți cei menționați mai sus, în final ÎPS Irineu v-a întrebat: ”nu îl faci iconom stavrofor?” (așa cum prevede regulamentul).   Ați   răspuns,   ați   zis   tare,   de   față   cu   toți   membrii comisiei:  ”Pe  ăsta?  Nu  vreau.”  Și  cu   asta  am  plecat   la  masă.  În concluzie, eu totuși Vă respect și Vă doresc mântuire întru adevărul Sfintei Ortodoxii.

 

Sf. Gheorghe

12 noiembrie 2016                          Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

 

 

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului Prof. Univ. Dr. LAURENȚIU STREZA Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

 

 

Răspuns la ’’cadoul’’ oferit de ecumeniști Preasfinția Voastră,

Subsemnatul, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, paroh, cât va mai îngădui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al parohiei Sf. Gheorghe III  din  municipiul  Sf.  Gheorghe,  județul  Covasna,  Vă  anunț  că  am primit, din păcate cu întârziere, doar luni, 5 decembrie 2016, la ora 13.05, adresa nr. 1645, emisă la Centrul Eparhial în data de 2 decembrie 2016 și purtând semnătura Preasfinției Voastre. Îmi pare rău și îmi cer scuze că nu am venit la ora stipulată în document (9.30), însă probabil că aceasta a fost voia Domnului. Oricum, Vă asigur de respectul  meu  ca  om,  deși  nu  Vă  mai  pomenesc  la  sfintele  slujbe începând cu data de 29 octombrie 2016, pe motiv de părtășie la panerezia ecumenistă, anatematizată de Sinodul ROCOR în anul 1983 și înfierată de Sfinți ai Bisericii precum Sfântul Justin Popovici. Vă doresc să redeveniți un mărturisitor al Ortodoxiei, așa cum ați jurat la hirotonia întru arhiereu, căci altă cale de mântuire nu există pentru nici unul dintre noi. Voi relua cu bucurie nespusă pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe de îndată ce vă veți dezice de hotărârile Adunării tâlhărești din Creta și de alte manifestări ecumeniste personale (precum ”sfințirea” unei troițe la unitatea militară din Gheorgheni alături de un cleric papistaș, conform mărturiilor unora dintre angajații unității).

 

 

Acestea fiind spuse în introducere, să trec la tema principală. Adresa nr. 1645 reprezintă un fals în acte și voi dovedi acest lucru:

  • în primul paragraf se menționează: ”Vă aducem la cunoștință faptul ,  întrucât   nu   ați   răspuns   solicitării   adresate   Preacucerniciei Voastre de către PC Părinte Protopop Bercu Ioan, temei nr. 208/29.02016,   privind   efectuarea   inspecției   anuale   a   gestiunii Parohiei Ortodoxe Sf. Gheorghe III…”

 

  • conținutul adresei nr. 208 din 29 septembrie 2016 este următorul: vezi textul integral mai jos. Paragraful 5 vorbește de Execuția bugetară pe semestrul I și nu de inspecția anuală sau revizia contabilă a actelor parohiei Sf. Gheorghe III. Într-adevăr, în altă adresă, cea cu nr. 187 din 30.02016 se spune: ”Pentru revizia contabilă vă veți prezenta la sediul Protopopiatului când veți fi convocat telefonic sau în scris.”

 

 

  • deci, într-un act emis cu o lună înainte de cel menționat în adresa primită azi, se spune clar că voi fi ”convocat telefonic sau în scris”. Aici este problema. Nu am fost convocat la sediul Protopopiatului, cu toate că am tot așteptat acest lucru. Toți preoții au fost chemați, actele au fost verificate, li s-a comunicat frumos și calm unde au greșit – este normal să mai fie greșeli, pentru că nu suntem contabili, deși vânzători de lumânări ne ”lăudăm” a fi, lucru pe care secretarul Dvs personal l-a numit într-o ședință la Protopopiatul nostru ca fiind măsura după care este judecată activitatea pastorală a unui preot. Adică suntem preoți buni dacă vindem lumânări multe, deci aducem venit gras Centrului Eparhial. Din acest punct de vedere, ca unul care mi-am plătit către Protopopiat toate lumânările vândute, cred că  aș  merita  felicitări,  neavând  restanțe,  ca  alți  preoți,  care  au parte însă de oblăduire chiriarhală. Subliniez că motivul pentru care nu am fost la ultimele întâlniri de la sediul Protopopiatului este că mi s-a acrit de atâta miștocăreală și calomnii, încurajate de părintele protopop, care uită că preoții nu sunt prestatori de servicii și aducători de fonduri la ”buget”, ci slujitori ai lui

 

 

  • însă astăzi,   în   discuția   mea   telefonică   cu   părintele   consilier bisericesc se auzea o voce în fundal – nu știu a cui – SĂ VINĂ NEAPĂRAT ASTĂZI CU TOATE ACTELE. Din câte văd, conform adresei nr. 1645, am dreptul să vin cu un consilier sau cu epitropul. Astăzi nu pot veni pentru că fiica mea este bolnavă și soția mea nu este acasă (nu pot lăsa un copil de 10 ani, bolnav, singur), iar epitropul, cu care aș fi venit, astăzi este de servici

 

 

Acestea sunt datele problemei. Acum, ca un om care – chiar dacă sunt considerat naiv sau chiar prost – totuși nu sunt așa, vreau să specific următoarele, succint pentru a nu răpi timpul Dvs prețios:

 

 

  1. Cred că s-a intenționat să fiu chemat cu toate actele, pentru a mi se lua, poate  să  se  ”piardă”  unele  dintre  ele  și  să  mă  trezesc  apoi  cu probleme juridice. Mă iertați, chiar mă credeți lipsit de minte? Acum fotografiez absolut toate actele contabile ale parohiei, înainte de a le preda, așa că voi avea oricând TOATE dovezile referitoare  la  veniturile  și  cheltuielile  ei.  Miercuri  dimineață  le  voi

 

 

depune la Protopopiat – este dreptul meu să apelez la autoritatea superioară directă și obligația legală a contabilei să mă ajute, căci nu am vreo rea intenție.

 

 

  1. După  ce   actele   vor   fi   verificate   la   Sf.   Gheorghe   și   voi   face modificările necesare datorate neștiinței, nu relei voințe, pot fi verificate oricât doriți la Episcopie. Părintele consilier bisericesc m-a mințit azi, când mi-a spus că TOȚI preoții au fost convocați la această supra-verificare  la  nivel  eparhia  Eu  am  vorbit  între  timp  cu  câțiva preoți și NICIUNUL nu a fost chemat. Concluzia: nu arde țara dacă actele ajung miercuri la Protopopiat, sunt verificate si apoi trimise la Episcopie. Cu atât mai mult cu cât, conform raportului pe care îl anexez acestei scrisori, singurul aflat în pierdere sunt eu, căci toate dările mi le-am plătit, toate cheltuielile le-am achitat, doar salariul meu, care este de peste 2.000 de lei, a rămas lunar sub 500 lei, pentru că am preferat să investesc în biserica mare. Reamintesc Centrului Eparhial că, cu toate că sunt cel mai bine pregătit teologic preot ortodox din Episcopia Covasnei și Harghitei, din ”dragostea” Preasfinției Voastre de când am fost numit paroh aici, la biserica cu hramul Bunavestire, nu am primit nici un leu de la stat. Însă Dumnezeu m-a ajutat înzecit.

 

 

  1. Consider că de ambele părți trebuie să existe respect și Adresa nr. 1645 este ilegală, căci primul ei paragraf conține un fals în acte: eu de fapt nu am refuzat să merg cu actele la Protopopiat, așa cum sunt acuzat, pentru faptul că OFICIAL nu am fost NICIODATĂ chemat.

 

 

  1. Sunt sigur să lupta mea antiecumenistă a condus la inventarea acestei ”soluții” de a mă lăsa fără acte, ca apoi să fiu dat afară și să se trâmbițeze  faptul     că     sunt     un     hoț     sau     mai     știu     eu     ce.
  2. Eu zic, cu tot respectul, să lăsăm deoparte astfel de preocupări total nepotrivite pentru perioada Postului, de încercare de stopare a activității mele pastorale.

 

 

  1. Acum vreo două luni eram pe locul 3 pe o ”listă patriarhală” de

 

 

caterisiri. Nu am să îngădui să fiu caterisit din alt motiv decât pentru lupta antiecumenistă pe care o duc, nădăjduiesc că demn și frumos. Aveți cuvântul meu de preot în acest sens.

 

Sf. Gheorghe, 5 decembrie 2016

 

Cu respect, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Preasfinției Sale,

Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei

 

 

CONTESTAȚIE

Către Centrul Eparhial,

În atenția Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei

 

 

Am primit decizia nr. 1670 din 7 decembrie 2016 referitoare la transferul meu la Ghelința. De la început vreau să spun că nu accept această hotărâre, care de fapt ascunde lașitatea dvs. de a mă opri de la slujire   din   acest   moment   al   vieții   mele,   pentru   activitatea   mea antiecumenistă și implicit pentru tulburarea conștiinței dvs la tragerea semnalului de alarmă al întreruperii pomenirii la sfintele slujbe pe motiv strict de mărturisire a ereziei (fapt la care am fost îndreptățit de canonul 15 al Sinodului I-II Trulan, canon cu valoare ecumenică, deci veșnică).

Am slujit 10 ani ca și cântăreț bisericesc la catedrala ”Sfântul Nicolae” din Sf. Gheorghe, orașul meu natal, apoi 5 ani ca diacon și 5 ani ca preot   tot   acolo.   Fără   absolut   nici   un   motiv   m-ați   dat   afară   în primăvara anului 2015. Apoi am slujit în frica lui Dumnezeu și m-am implicat în lucrările de finalizare a bisericii cu hramul Bunavestire, iar după nici doi ani mă văd transferat în munți, la o sărăcie lucie, la câțiva credincioși, care în afara cultului sunt de fapt vorbitori de limbă maghiară.

 

 

Motivele  pe  care  le-ați  invocat  le  voi  analiza  și  combate  în  cele  ce urmează, urmând ca această scrisoare personală, care nu este act al parohiei Sf. Gheorghe III, ci este primul meu strigăt de revoltă față de samavolnicia cu care vreți să mă reduceți la tăcere, să o fac publică pe toate căile:

 

  1. Primul dvs argument este ”starea conflictuală existentă” între

mine și pr. Dorin Cucu. Răspunsul meu:

 

  1. am fost primit la biserica Bunavestire cu ostilitate vădită, iar până în ziua de astăzi nu am beneficiat pentru slujire decât de un umil  sertăraș  în   sfântul  altar  pentru  a-mi  pune   câteva lucruri. Nu mai vorbesc de starea de mizerie în care am găsit sfântul lăcaș, mai ales altarul;

 

  1. în duminicile mele de rând Cucu Dorin sau unii dintre

 

 

apropiații lui veneau și luau credincioșii chiar din fața bisericii și îi duceau în altă parte, unii dintre cei care nu voiau să meargă fiind  admonestați  de  acoliții  lui  de  ce  vin  la  slujbă  aici,  când slujesc eu; în schimb eu am slujit tot timpul, în duminicile lui de rând, alături de pr. Dorin Cucu. Deci starea conflictuală pe care el a dorit să o mărească continuu, eu am dezamorsat-o mereu, pentru ca să fie pace. Aceste afirmații le pot dovedi oricând cu mărturia scrisă și/sau verbală a unui număr mare din enoriașii bisericii noastre. Dvs. însă prezentați o stare de fapt deformată.

  1. Referirea mea la crucea lui Baphomet, pusă pe biserica mare a parohiei este justă, pentru că:

 

  1. această cruce cu trei brațe orizontale este cunoscută ca fiind simbol masonic,  deci  satanist.  Dacă  ați  avea  intenția  să  vă informați  puțin  (internetul  este  la  îndemâna  oricui),  ați  găsi foarte multe articole și poze care susțin afirmația mea. O astfel de ”cruce” nu are ce căuta pe o biserică ortodoxă, altminteri vă atrageți mânia lui Dumnezeu;

 

  1. spuneți că această ”cruce” a fost pusă cu binecuvântarea ÎPS Ioan, ctitorul bisericii. Nu știu ce binecuvântare a fost, dar instalarea ”crucilor” (3 la număr) s-a făcut în primăvara anului 2015, când ÎPS Ioan nu mai era episcop eparhiot de Covasna și Harghita de câteva luni de zile. De instalarea lor s-a ocupat exclusiv pr.  Dorin  Cucu,  eu    Concluzia  mea  este  că  ați  dat dvs  binecuvântarea  așezării  acestor  simboluri  masonice  pe  o biserică  ortodoxă.  Concluzia  dvs  din  același  paragraf  este  că ”pentru liniștea mea sufletească” mă trimiteți într-o parohie în care să slujesc singur. Stranie logică! Eu înțeleg că satana să rămână, să troneze pe biserica închinată Maicii Domnului, iar eu, preotul potrivnic acestei mârșăvii, să fiu alungat pe nedrept – acesta este realmente sensul ”transferului”.
  1. Mă  acuzați   că   am   publicat   pe   net   corespondența   de   la Episcopie. Vă răspund:

 

  1. este plin netul de asemenea publicări ale unor acte chiriarhale care hotărăsc samavolnicii ca și acest transfe Ce ar fi trebuit să fac? Să tac și să vă las să atentați la viața fiilor mei

 

 

duhovnicești, așa cum v-o doriți cu venialitate?

  1. publicarea pe net a materialelor despre întreruperea pomenirii și neparticiparea la ședințele de la protopopiat – este o altă acuză. V-am scris că am întrerupt pomenirea pentru faptul că ”ați luat” act la Sinodul din toamnă de hotărârile din Creta, deci  le-ați  acceptat,  ori  acele  hotărâri  sunt  eretice,  așa cum recunosc peste 70% dintre ortodocșii din lume. La ședințele de la Protopopiat eu am participat ani de zile, doar în ultimele luni nu am fost, pentru că atmosfera de acolo era una de batjocură atât la adresa mea sau a altor frați preoți, cât și la adresa dreptei credințe și se pregătea o punere la zid a mea de către preoții ecumeniști (iar la două ședințe eu nu am participat din motive medicale, având dovada în acest sens, pe care v-am trimis-o atunci pe mailul-ul Episcopiei).

 

Punctul principal al contra-argumentării mele la aceste acuze este următorul: dacă considerați că am oprit pe nedrept pomenirea dvs la slujbe, de ce nu m-ați oprit de la slujire, cum au făcut cu preoții antiecumeniști ierarhii români din alte eparhii (a se vedea cazul pr. Claudiu Buză din Urziceni)? Singurul  motiv  care  mă  îndreptățea  să  opresc  pomenirea  era erezia ierarhului, orice alte motive aducându-mi o pedeapsă binemeritată.  Cum  puteți  să  mă  trimiteți  într-o  altă  parohie, unde  nu  vă  voi  pomeni,  devreme  ce  dvs  nu  vă  lepădați  de ecumenism?  Iar  tipul  de  ecumenism  pe  care  îl  practicați  este slujirea adesea, pe la sfințiri de troițe sau chiar de biserici ortodoxe, cu eretici papistași, fapt care vă face pasibil, conform, Sfintelor Canoane, de imediată caterisire din treapta de arhiereu.

 

Deci, dacă acceptați întreruperea pomenirii, prin mutarea mea și slujirea liberă în altă parohie, înseamnă că recunoașteți că acuza mea că aveți cuget eretic ecumenist este reală. Aceasta este concluzia teologică și logică.

 

Dar, pentru că vă ascundeți de realitate, vreți să mă surghiuniți, să mă faceți să nu vă ”accept oferta” și să aveți apoi motiv, pe principiul  neascultării,  pentru  a  mă  caterisi,  așa  cum  mă  și amenințați în penultimul paragraf al deciziei dvs.

 

 

  • Cât despre ”salariul de la stat”, eu nu am primit decât un stat de plată lunar, a trebuit să îmi procur salariul traiul meu și al familiei mele prin desfășurara unor activități licite, compatibile cu statutul de preot, a fost foarte greu și am trăit cu un sfert din salariul legal, investind în lucrările de la biserică și plătind toate dările și lucrările în care am fost implicat. Am vrut să fie bine pentru biserică și… am fost dat afară.

 

  • Ultimul paragraf  mă  obligă  să  predau  actele  parohiei  și  ștampila azi,  8  decembrie  201  La  ora  8  azi  dimineață  am  fost  prezent  la Protopopiat, am fost anunțat telefonic de pr. protopop Ioan Bercu, pe care l-ați însărcinat, conform aceleași adrese nr. 1670 de mai sus, să se ocupe personal de predare, că nu poate veni, deci aveți subalterni care nu vă ascultă hotărârile arbitrare, cum să le ascult eu, cel alungat pe nedrept? Dimineață am făcut cerere de amânare la Protopopiat, pe baze legale, mai ales că mă aflu în plin proces de revizie   contabilă,   la   care   m-am   prezentat   din   proprie-inițiativă, neacceptând să vin la Episcopie să predau toate actele ca apoi, nemaiavându-le, să îmi puteți găsi și alte ”motive” de pedepsire.

 

În concluzie, îndemnul din final, înaintea semnăturii dvs, sună așa: ”cu părintesc îndemn la îndreptare”. Vă mulțumesc, dar nu înțeleg ce anume este ”părintesc” în toată această samavolnicie. Voi lupta pe toate căile împotriva ei și nu voi accepta ca un om aflat în funcția de ierarh  să  își  recunoască  de  facto  mărturisirea  eretică  ecumenistă,  iar pe de alta să hotărască în mod arbitrar cum să își bată joc de fiii mei duhovnicești,     de     viața,     familia     și     slujirea     mea     preoțească. De asemenea, vă anunț că în cazul în care în perioada următoare, datorită acestor acte de ”execuție de tip digital” pe care mi le aplicați, neavând  dorința  sau  curajul  ca  măcar  să  ne  vedem,  ca  oameni,  față către față sau minimul respect, ca om care veți răspunde și de sufletul meu înaintea lui Dumnezeu, ca să mă certați personal la telefon, deci în cazul în care starea de sănătate a vreunui membru al familiei mele se va înrăutăți sau va interveni vreun episod nedorit și ireversibil legat de sănătatea ei, vă veți face responsabil de aceasta, cel puțin din punct de vedere moral, fapt care ar trebui să vă readucă aminte că suntem oameni, chipul lui Dumnezeu în lume, nu simple obiecte, care pot fi aruncate oricând la gunoi.

 

 

 

Eu  de  luni,  12  decembrie  2016,  aș  intra  în  săptămâna  de  rând  la biserica Bunavestire. Vă rog până duminică seara, probabil în același stil  ”digital”  (”dintr-o  semnătură”,  cum  vă  place  să  afirmați),  să  îmi comunicați  dacă  pot  continua  să  slujesc  acolo  sau  sunt  oprit  de  la slujirea celor sfinte. La Ghelința nu voi merge sub nici o formă.

 

Așa să îmi ajute Bunul Dumnezeu și Preacurata Născătoare

de Dumnezeu ! Sf. Gheorghe 08.12.2016

Cu sincer îndemn la îndreptarea dvs din erezia ecumenistă, pe care v-o doresc, spre mântuire,

 

 

  1. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

P.S. – Câtă vreme este formulată și este în dezbatere această contestație, cred că măsura transferului ar trebui să se suspende, până la soluționarea contestației.

 

 

 

 

Mascarada de proces de care a avut parte părintele Ciprian la Miercurea – Ciuc (10 ianuarie 2017)

 

Hristos a înviat!

 

Vă întâmpin pe toți cu acest salut pascal, pentru că el exprimă exact starea mea sufletească. Îmi cer iertare pentru întârziere, dar am ajuns acasă de la București numai azi-noapte la ora 12. Voi încerca să fiu cât mai succint, ca nimeni să nu piardă prea multă vreme citind o relatare foarte lungă.

 

Înainte de orice, vreau să mulțumesc din toată inima mea de păcătos și nevrednic celor care s-au rugat pentru mine. Din câte știu, au fost cel puțin 1.000 de ortodocși, din țară și din diaspora, români și de alte neamuri. S-a format o conștiință ortodoxă lucrătoare, care este exact ceea ce ne trebuie nouă de acum înainte, căci lupta cu erezia va fi lungă și grea, dar încununată de biruință, pentru că lui Hristos slujim, nimănui altcuiva.

 

În  fața  Consistoriului  Eparhial  m-am  temut  de  un  singur  lucru:  de mine însumi, de patimile și de neputințele mele. Însă, cu toate că ”judecătorii”, cunoscându-mă de multă vreme, au încercat constant să mă  întărâte,  să  găsească  un  argument  în  favoarea  acuzațiilor  lor,  eu am intrat la judecată cu pace în suflet și am ieșit cu o nespusă fericire, lucru datorat exclusiv lui Hristos și rugăciunilor celor mulți și smeriți.

 

Așadar,  în  dimineața  zilei  de  10  ianuarie  2017,  după  ce  am  slujit, alături de Gheron Sava Lavriotul, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am plecat, alături de câțiva fii duhovnicești, la Miercurea-Ciuc, pentru ”judecata” de la ora 10 (care în final nu s-a deosebit prea mult de… știrile de la ora 17 de la ProTv).

 

Afară era -30 grade C. Am ajuns cu bine, la ora 10 fără un minut și am filmat  o  scurtă  introducere,  în  afara  spațiului  Episcopiei,  care  este prezentată mai jos.

 

Am intrat în curte; ne aștepta un preot consilier (nu voi da nume, pentru că îi compătimesc sincer pe toți cei care au fost obligați, într-un

 

 

fel sau altul, să participe la mascarada ce a urmat). Ne-a spus că doar eu  pot  intra,  iar  părintele  Sava  și  ceilalți  ortodocși  să  meargă  la catedrala episcopală (aflată la vreo 500 m depărtare de Episcopie). Pe fața consilierului se citea tema, rușinea, întărâtarea etc. Domnul să îl miluiască și pe el!

 

Am intrat, cu Hristos, la ”judecată.” Mă aștepta completul (3 preoți), acuzatorul, grefierul și doi membri supleanți, în total 7 preoți, toți din Episcopia  Covasnei  și  Harghitei.  După  rostirea  rugăciunii  ”Împărate ceresc”, s-a dat citire acuzațiilor. Le-am spus din start că s-a săvârșit ilegalitatea  ca  prin  citația  pentru  proces  nr.  1687  din  12  decembrie 2016 (pe care eu am primit doar în data de 29 decembrie 2016), nu s- au specificat care sunt acuzațiile, le aud acum clar pentru prima oară și am fost privat de pregătirea dreptului la apărare. Puteam să mă ridic atunci și  să  plec, însă,  din respect  pentru  frații preoți,  am  zis  să  mai stau (și am stat în total peste două ore și jumătate).

 

Apoi mi s-a dat cuvântul. Am prezentat o întâmpinare foarte bine documentată, la alcătuirea căreia m-au ajutat doi judecători și un avocat.

 

Întâmpinare

 

În esență, prin ea resping acest simulacru de proces, arătând ilegalitățile   comise   prin   modul   lui   de   convocare   și   organizare, referindu-mă și la articole din Codul Penal. Ei (de fapt ierarhul Andrei) au crezut că, devreme ce statul nu intervine în procesele bisericești, acestea se pot organiza și pe șest. Problemele majore erau: antepronunțarea ierarhului, lipsa acuzațiilor trimise dinainte, refuzul de avea apărare etc. Citiți, dacă aveți răbdare, mai jos.

 

Cu toate că Regulamentul Instanțelor de Judecată ale B.O.R. stipulează clar că este interzisă întreruperea acuzatului în timp ce își prezintă pledoaria (întâmpinarea), am fost în repetate rânduri întrerupt. Le-am primit pe toate cu răbdare, rugându-l pe președintele Consistoriului (al cărui nume îl voi menționa: pr. Măciucă Ioan-Ovidiu din Covasna) să își facă datoria și să fie disciplină și ordine în timpul procesului. Concluzia mea finală despre sfinția sa a fost că nu a reușit să  își  facă  datoria,  manifestând  90%  din  timp  muțenie,  nicidecum atitudine de președinte al Consistoriului.

 

 

Cel mai interesant a fost că membrii Consistoriului în mai multe rânduri s-au certat între ei, nu s-au lăsat să vorbească, unul s-a ridicat chiar în picioare ca să poată spune ceva; era culmea: în loc să ”se ia” de mine, ei se certau între ei, iar eu, în locul președintelui, încercam să îi împac și să îi rog să se lase reciproc să vorbească. Unul dintre ei a început să plângă, altul se întreba cu voce tare după două ore când poate să meargă acasă.

 

Preasfințite Andrei, eu știu că Episcopia noastră, a Covasnei și Harghitei,  nu  are  neapărat  numai  niște  oameni  bine  pregătiți,  dar chiar  în  halul  acesta  să  constituiți  un  Consistoriu,  numai  ca  să  îmi oferiți mie toate argumentele ca la o instanță superioară să se anuleze ”munca” subalternilor dvs, care nu au avut habar că se află totuși la un proces,  nu  în  piață?  Mai  lipsea  niște  pop-corn  și  un  film  cu  Luis  de Funnes și măcar nu pierdeam nici unul dintre noi aproape trei ceasuri din viață ca să satisfacem orgoliul celui care a spus: ”Atâta vreme cât eu sunt episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian Staicu nu va mai fi preot.”

 

Cu greu am reușit să trec la următorul punct al apărării, rugând Consistoriul să îl lase pe părintele Sava, care a venit de la 2.000 de km depărtare, care a trimis scrisoare de intenție în termen legal, ca să îmi fie apărător sau avocat sau expert consilier. Nici vorbă! Dacă nu locuiește  în  Covasna  și  Harghita  și  nu  este  preot,  nu  se  poate.  Unde scrie asta în Regulament? Nicăieri, dar nu-i bai, așa am hotărât noi!

 

Mapa articole anti Creta

 

Am depus la dosar mapa aceasta, cu 179 de pagini, a cărei variantă pdf o aveți atașată mai sus, cuprinzând peste 60 de documente care arată gravitatea problemei pseudo-sinodului din Creta, din cauza căruia eu am întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist. În final am scris următorul lucru – inspirație de moment:

 

”Cinstiți părinți,

 

M-am prezentat înaintea acestui Consistoriu Eparhial pentru a vă prezenta argumentele necesare în vederea întreruperii pomenirii și de către sfințiile voastre a ierarhului ecumenist Andrei al Covasnei și Harghitei.

 

 

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” (datat și semnat) Bieții de ei, au rămas mască! Iertați expresia.

Am încercat să relatez câteva din titlurile din respectiva mapă, cu această ocazie spunând și câte ceva despre ce s-a întâmplat în Creta. Am fost întrerupt și mi s-a spus că nu îi interesează, eu am fost chemat acolo pentru altceva. Vă spun eu pentru ce: să mă bată la cap, să mă scoată din sărite (ei știu că sunt cam vulcanic) și să găsească ASTFEL dovezi pentru acuzarea mea. Dar pacea lui Hristos a fost – cu rugăciunile voastre ale tuturor – sublimă, unică. Niciodată nu am mai simțit așa ceva. Mă gândisem să îmi pun în față o foaie pe care să scriu ”taci”, adică nu te tulbura. Minunea a fost că nici măcar nu am simțit tendința de a mă tulbura. Toate acestea pentru că Hristos era acolo, cu mine și Îi mulțumesc din toată ființa mea.

 

La un moment dat un ”judecător” a folosit expresia ”noi și voi” (”noi” era Consistoriul, iar ”voi” eram eu). Și am luat cuvântul: iată că recunoașteți  că,  deși  sunt  singur  în  fața  voastră,  mai  este  Cineva  cu mine:  este  Hristos  cu  Care  m-am  împărtășit  azi-dimineață  la  Sfânta Liturghie, căci oprirea mea de la slujire decretată cu o lună în urmă a fost ilegală, anticanonică, iar ”nerespectarea” ei era datoria mea sfânta față de Hristos.

 

Apoi un ”judecător” a început să vorbească despre copiii lui, despre preotese, despre prefect, iar la interpelarea mea la adresa președintelui Consistoriului de ce discutăm lucruri care nu sunt la subiect, nu mi s-a răspuns.

 

M-au acuzat că am încălcat Sfintele Canoane. Le-am spus să îmi dea un exemplu. N-au putut. Un părinte a spus că are trecut pe foaie un canon. Am insistat să aducă cineva un Pidalion, că doar o fi având o Episcopie ortodoxă și așa ceva, nu? Răspunsul: pauză. Când nu aveau răspuns, schimbau subiectul. Doamne, dă-le minte!

 

Am fost acuzat că sunt trădător de țară, de neam, că nu am ascultat de duhovnicul meu, nici de preoteasă. Le-am spus celor prezenți că duhovnicul meu – ieromonahul Iulian Prodromitul – a întrerupt pomenirea ereticului patriarh ecumenic Bartolomeu, alături de toată obștea Schitului Prodromu, precum și faptul că mi-a dat Dumnezeu o

 

 

soție numai datorită căreia, în anumite momente personale de slăbiciune, totuși nu am dat înapoi. Eu ce să fac dacă în alte familii de preoți ”cântă găina”? Soția mea este trup și suflet alături de mine, iar lupta pe care o ducem este cot la cot. Le doresc tuturor preoților căsătoriți asemenea soții, pentru a se putea mântui!

 

Să nu uit: Regulamentul de judecată pe care eu l-am avut la îndemână se pare că nu era ultima ediție, apărută cred în 2015, dar totuși a fost valabil  mulți  ani,  fiind  emis  tot  de  Sinodul  B.O.R.  Așa  că  articolele atacate  de  mine  în  întâmpinare  nu  aveau  exact  același  număr  ca  în varianta cea nouă, de care eu nu aveam cunoștință, luând de pe internet tot Regulamentul în format pdf, singurul disponibil. Ceea ce nu înseamnă că argumentele legale și canonice nu mai sunt valabile, după cum a insistat acuzarea. Nici măcar nu au vrut să caute pe loc corespondența numărului articolului invocat, ci au aruncat ”la gunoi” toată apărarea mea.

 

Am insistat, în repetate rânduri, să fie primit, măcar cinci minute, părintele Sava. Refuzul a fost total. Consecința: părintele Sava este hotărât să meargă până la capăt, în spiritul legii, pentru ca cei care au încălcat clar articole CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), articole din Constituția României și din Codul de procedură penală să își primească răsplata conform legii. Dar asupra acestui fapt vom reveni în curând.

 

M-au întrebat dacă recunosc Sinodul BOR, Regulamentul lui de organizare, autoritatea bisericească etc. Am răspuns că recunosc orice ÎN MĂSURA în care acestea sunt continuatoare și se supun învățăturii Bisericii lui Hristos, dogmelor Sfinților Părinți și Sfintelor Canoane. Am subliniat acest aspect: ”în măsura în care.”

 

Grefierul nota doar când vorbeau acuzatorii, cuvintele și argumentele mele nu. L-am întrebat de ce și mi-a spus că nu poate scrie atât de mult de mână, că îl doare mâna. No comment!

 

În final, după ce în mod repetat am încercat să îi fac să se împace, să  se lase reciproc să vorbească (atmosfera din ”sala de judecată” m-a făcut să cred că li se promisese vreun ”premiu” pentru cine va fi mai activ sau poate au primit amenințări că au de pierdut dacă nu sunt foarte incisivi contra mea), urându-le sănătate și bucurie, m-am

 

 

ridicat să plec. M-au pus să semnez procesul verbal al ședinței. Am întrebat dacă am dreptul la o copie și mi s-a spus că voi primi doar decizia. Am subliniat faptul că, în tăcere, am observat ”modul” de redactare a celor discutate de către grefier și NU am semnat nimic. Împăcat, fericit și fără nici o supărare contra cuiva, i-am lăsat să delibereze, subliniind că am pretenția să îmi fie trimisă hotărârea NU pe mail, ci prin poștă, cu aviz de primire.

 

Am ieșit, m-am întâlnit cu frații mei înghețați de frig (părintele Sava venise în România în haine subțirele), apoi am filmat lângă Episcopie cele de mai jos (cu un … regizor bun, dar și prieten adevărat).

 

Părintele Sava a insistat să fie primit, dar consilierul ”responsabil cu ordinea” ne-a condus frumos iar afară din Episcopie.

 

Ne-am întors la Sf. Gheorghe, dezghețându-ne pe drum. Am luat două mărturii ”la cald”, apoi am plecat cu părintele Sava la București.

 

Ieri, 11 ianuarie 2017, l-am condus pe părintele Sava la aeroportul Otopeni și a plecat în Grecia. Urma ca ieri seară s-a aibă conferință antiecumenistă la Katerini, tur de forță pentru un om plin de iubire, care are Duhul lui Hristos în el. Deși îi spusesem dinainte că poate ar fi bine să nu vină la proces, mi-a răspuns că este datoria lui să fie alături de fratele lui aflat la nevoie și că ajutorul nu trebuie redus la vorbe, ci manifestat în fapte.

 

La proces i-am anunțat pe ”judecători” că din ziua de 10 ianuarie 2017 mai este un preot din Episcopia noastră care a întrerupt pomenirea. Au rămas șocați. Să le dea Dumnezeu înțelepciune și pocăință!

 

Eu  rămân  în  Episcopia  Covasnei  și  Harghitei,  nu  îl  recunosc  pe pseudo-episcopul eretic Andrei și mă rog lui Dumnezeu ca acest trădător  al  Bisericii  să  fie  judecat  și  să  avem  parte  de  un  păstor adevărat (să îi dea Dumnezeu pocăință, iar dacă se opune până la capăt adevărului Bisericii, își va lua plata sa).

 

Actualul posesor al titlului de întâi-stătător al Episcopiei noastre a declarat public, la radio, cu peste un an de zile în urmă că el nu este doar episcopul românilor ortodocși din Covasna și Harghita, ci și … al greco-catolicilor.  Această  afirmație  ar  trebui  să  fie  deajuns  pentru

 

 

caterisirea lui imediată de către Sfântul Sinod, ca unul care are un duh papistășesc, ecumenist, deci eretic și ”călăuzește” turma, din iadul în care el se află, spre același iad.

 

Lupta merge înainte, este nevoie ca starea aceasta de rugăciune să devină permanentă, căci nu noi salvăm ceva, ci Hristos biruiește tot răul. Noi trebuie doar să ne ferim a-L trăda.

 

Părintele  Sava,  ca  reprezentant  al  părinților  athoniți  antiecumeniști venit la ”procesul” meu, vă transmite tuturor că Athosul este alături de români și că toți preoții care se vor ridica împotriva panereziei ecumeniste vor avea parte de sprijinul real al nevoitorilor din Grădina Maicii Domnului. Cu astfel de prieteni, cui îi mai pasă de dușmani?

 

Tuturor, dă-ne, Doamne, pocăință și să Te iubim curat, ortodox, până

la moarte!

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Cu multă prețuire în Hristos și cu metanie adâncă,

 

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

 

,,Caterisirea”

Pe data de 12.01.2017, ecumeniștii s-au pronunțat, ,,caterisindu-l” pe părintele Ciprian Ioan Staicu, pe motiv de ,,neascultare și nesupunere față de autoritatea bisericească”.

 

Părintele Ciprian, după cum era de așteptat, a primit ,,vestea bună” a minciuno-caterisirii cu multă bucurie și seninătate, slujind în continuare în Biserica lui Hristos, conștient de nulitatea acestei hotărâri.

 

Hristos a înviat!

 

 

4.7      Maicile de la Mănăstirea Văratec. Monahia Grigoria Nicolau, Monahia Evpraxia Talabă, Monahia Salomeea Lucanu, Monahia Iuliana Butnaru, Monahia Calinica Formagiu, Monahia Xenia Velicu, Monahia Teodula Filip, Monahia Teodosia Curmei, Monahia Fanuria Buliga, Monahia Leontia Chirilă, Monahia Ecaterina Popa, Monahia Filoteia Filiţă, Rasofoare Iunia Burlacu

Mărturisirea maicilor de la VĂRATEC care RESPING

adunarea eretică din Creta

 

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm   la   slujbele   unde   aceştia   nu   sunt    pomeniţi,  deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l- au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul

15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

 

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

 

1.  Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv,

 

 

conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.

  1. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă,acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  2. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi,
  3. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se
  4. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest  sinod,  acestea  putând,  potrivit     13  din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  5. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic”

 

 

  1. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  2. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească,cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea  ce   înseamnă,   pe   cale   de   raţionament   logic,  că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor,    sinodalii     au     utilizat     acest     principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  3. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la

 

 

CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?

  1. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă  la  nimic  pe  partenerii  de  dialog  Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  2. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea      pe      care      sinodul      a       ratificat-o,  adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”?
  3. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie

 

 

eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n.  tr.)  au  convingerea  profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică“premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba     despre     toate      premisele      eclesiologice  ale Declaraţiei de la Toronto.

  1. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci

o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia,ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica  Ortodoxă, “recunosc că  există  membri  ai  Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?

 

 

  1. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi
  2. Acceptarea “denumirii    istorice    de    biserici     şi   confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril   al   Ierusalimului,   în   Cateheza   XVIII,   în   care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi  pururea  în  sfânta,  sobornicească  Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este  biserica?»,  ci: «Unde  este  biserica  cea  sobornicească?»”(s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul   unor   membri   ai    Sinodului    Bisericii    Greciei,    ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  3. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi

 

 

membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.

  1. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  2. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru
  3. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la

 

 

latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.

  1. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor

 

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”.

 

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici,

 

 

considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări

disciplinare sau represiuni.

 

  1. 12. 2016 Semnături Monahia Grigoria Nicolau Monahia Evpraxia Talabă Monahia Salomeea Lucanu Monahia Iuliana Butnaru Monahia Calinica Formagiu Monahia Xenia Velicu Monahia Teodula Filip Monahia Teodosia Curmei Monahia Fanuria Buliga Monahia Leontia Chirilă Monahia Ecaterina Popa Monahia Filoteia Filiţă Rasofoare Iunia Burlacu

 

  • Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,

2003, p. 335.

 

  • Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p.

 

 

Dragostea ecumeniștilor se revarsă asupra maicilor antiecumeniste de la mănăstirea Văratec, evacuându-le in miez de iarnă

 

Astăzi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

 

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

 

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

 

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le- a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

 

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

 

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a  luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1

 

 

martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

 

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de  Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave,  nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

 

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă,  pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândirea şi trăirea monahală ortodoxă…

 

Mihai Silviu Chirilă

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/dragostea_ecumenistilor_se_r evarsa_asupra_maicilor_antiecumeniste_de_la_manastirea_varatec

_evacuandu_le_in_miez_de_iarna/2017-01-26-296

 

 

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei trimite maicile antiecumeniste de la Văratec în… staţiune balneoclimaterică pentru 60 de zile!

 

Joi, 26 ianuarie, conducerea Mănăstirii Văratec a luat, în cadrul unui consiliu duhovnicesc, decizia de a sancţiona cele treisprezece maici antiecumeniste care se opun sinodului din Creta cu dezbrăcarea de însemnele monahale şi cu excluderea din mănăstire. În urma apariţiei în presa online a ştirii referitoare la acest eveniment şi a impactului pe care aceasta l-a avut în rândul credincioşilor ortodocşi (articolul de pe ortodoxinfo.ro, de exemplu, a avut 20.310 de citiri în doar trei zile de la publicarea ştirii), care şi-au exprimat stupefacţia faţă de această decizie şi sprijinul faţă de maicile pedepsite pentru că ţin cu tărie dreapta credinţă, Exarhatul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a emis o adresă către maici, pe care le-a prezentat-o pe data de 28 ianuarie părintele exarh al Mitropoliei, arhimandritul Nichifor Horia, împreună cu maica stareţă a mănăstirii Văratec, care, la rândul său, şi-a manifestat surprinderea că relatarea de presă despre consiliul duhovnicesc a apărut în presa electronică la doar câteva ore după desfăşurarea acestuia.

 

Într-o atmosferă conciliantă, diferită de cea din celelalte întâlniri la care maicile au fost invitate pentru a da socoteală pentru poziţia lor, oficialul mitropolitan a prezentat “oferta” Exarhatului, cuprinsă în adresa pe care le-a înmânat-o maicilor (n.n. din imaginile de mai sus). Documentul ia notă “cu durere şi mâhnire” de “atitudinea de îndepărtare de comuniunea de rugăciune” cu obştea Mănăstirii Văratec, însă evită să spună o vorbă despre motivul acestei pretinse îndepărtări: participarea la erezia ecumenistă a ierarhului locului, prin semnarea documentelor sinodului din Creta. În discuţia cu părintele exarh, maicile au abordat această temă, arătând că, pentru a elimina efectele, trebuie tratată cauza problemei, participarea ierarhului la erezia din Creta, precizând că, atunci când ierarhul va retragerea susţinerea sa faţă de documentele eretice ale acelui sinod, ele vor reveni imediat în comuniunea liturgică şi în ascultarea canonică pe care o datorează în cadrul obştei. Într-un stil care deja a devenit propriu argumentărilor bisericeşti oficiale pe tema sinodului din Creta, este invocat canonul 80 Trulan, pentru a justifica “ruperea comuniunii canonice şi liturgice cu Eparhia” de către maici, ca urmare a neparticipării în trei duminici la rând la

 

 

biserică. Interpretarea dată de MMB acestui canon ignoră câteva aspecte fundamentale, care le exonerează pe cele 13 maici de orice prevedere a canonului invocat:

 

  1. Canonul 80 Trulan nu prevede ca monahul, laicul sau clericul să frecventeze anumită   biserică    (parohială,    de    mănăstire    ),   ci impune obligativitatea de a merge măcar o dată la trei săptămâni la slujbele bisericeşti.

 

  1. Cele treisprezece maici au fost împiedicate să participe la slujbele oficiate în cadrul mănăstirii Văratec de o “neputinţă evidentă” (situaţie în care prevederile canonului nu le sancţionează): pomenirea la slujbe a ierarhului părtaş la erezia ecumenistă. Practica neparticipării la sfintele slujbe acolo unde sunt pomeniţi ierarhii părtaşi la erezie este consemnată de Tradiţia Bisericii Ortodoxe. Sfântul Gherman cel Nou al Constantinopolului, de exemplu, îi sfătuia în 1229 pe ortodocşii din Cipru: “Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi singuri în casele voastre lui Dumnezeu, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latinocugetători”1.

 

  1. De luni de zile, cele treisprezece maici participă cu osârdie la fiecare slujbă bisericească ţinută în această perioadă, despre acest lucru putând depune mărturie cel puţin 400- 500 de oameni din comunitatea în care merg la biserică, care le văd în fiecare sărbătoare la slujbe şi se bucură de buna-cuviinţă, de smerenia, bunătatea şi hărnicia acestor vieţuitoare întru Hristos, ce fac cinste oriunde se duc mănăstirii din care provin şi nu merită să fie astfel răsplătite pentru conduita

 

“Starea de schismă” în care MMB consideră că s-ar afla maicile din cauza neparticipării lor la slujbele ţinute la Văratec este argumentată, la fel de neconvingător, şi prin două citate din opera Sfântului Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, cu totul rupte de contextul în care sunt aplicate. Citatul din Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre schismă produsă pe orice altă temă decât erezia, iar cei ce îl folosesc ignoră faptul că nepomenirea ierarhului pentru părtăşia sa la erezie nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă şi erezie (conform canonului

 

 

15 I-II Constantinopol), adevăr pe care Sfântul Ioan îl susţine în scrierile sale, în care povăţuieşte: “De episcopul eretic fugi, fugi, fugi ca de un şarpe”. Pasajul din opera Sfântului Vasile se referă la ascultarea monahului faţă de superiorul din mănăstire în toate activităţile spirituale specifice ale monahului, care îl ajută în urcuşul pe scara virtuţilor (sunt citate cumpătarea şi toată osteneală trupească). Poate cineva crede însă că Sfântul Vasile se referă aici la ascultarea necondiţionată a monahului faţă de cel părtaş la erezie, în condiţiile în care, în altă parte, Sfântul sfătuia: “De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”2; “Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine să se întoarcă dinspre ei”3 (s.n.)? Nu putem să nu constatăm cu părere de rău că, asemeni tuturor documentelor oficiale emise de MMB pe această temă, şi acesta argumentează pornind de la ideea că în Creta nu s-a produs nicio erezie şi niciun derapaj de la dreapta credinţă şi că ierarhul locului nu are nicio părtăşie cu vreo erezie oarecare.

 

Partea cea mai surprinzătoare a adresei Exarhatului este propunerea finală ca maicile să se mute pentru 60 de zile… în staţiunea Bălţăteşti, clădirea de acolo aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor, unde li se asigură cazare, masă, rugăciune şi cele necesare traiului pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Această propunere uimitoare pare a fi determinată de faptul că MMB a înţeles că izgonind maicile din mănăstire în miezul iernii încalcă prevederile articolului 896 din Codul de Procedură Civilă, riscând o chemare în judecată şi oprobriul public. Contraoferta de a le duce într-o staţiune balneoclimaterică timp de 60 de zile pare o încercare de a contrabalansa impresia creată prin decizia de alungare din mănăstire în plină iarnă, dar poate şi înţeleasă şi ca o strategie prin care MMB ar putea încerca să se conformeze într-un fel prevederii din Codul de Procedură Civilă, care cere ca cel evacuat să aibă o locuinţă în care să locuiască la momentul evacuării, pentru a

 

 

putea fi scos din locuinţa în litigiu pe perioada 1 decembrie – 1 martie. Este posibil ca în cazul unui refuz din partea maicilor de a accepta să meargă în staţiune, MMB să se considere îndreptăţită, şi legal, şi moral, să continue evacuarea propusă iniţial, pe motiv că li s-a asigurat o altă locuinţă în momentul evacuării, dar au refuzat-o. Aceste strategii exced însă prevederilor articolului din Codul de Procedură Civilă, riscând să nu fie favorabile, în ochii justiţiei, celor ce ar putea încerca să le folosească.

 

Necunoscutele acestei propuneri sunt:

 

  1. De ce insistă MMB să le scoată pe maici de la Văratec pentru a le caza într-o staţiune şi de ce nu le lasă încă 60 de zile în casele lor din mănăstire?

 

  1. Când începe derularea perioadei de 60 de zile, pusă la dispoziţie de generoasa ofertă a MMB, din momentul primirii comunicatului respectiv sau din momentul acceptării ofertei?

 

Până în acest moment, cele treisprezece maici au refuzat oferta de a se muta la staţiune şi au decis să părăsească mănăstirea atunci când vor considera de cuviinţă, iar dacă o vor face, să se ducă acolo unde le va îndruma bunul Dumnezeu. Maicile mulţumesc tuturor credincioşilor ortodocşi care şi-au manifestat sprijinul faţă de încercările grele prin care trec şi îi asigură că îi poartă mereu în rugăciunile lor.

 

  1. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa,

2005, p. 215.

 

  1. Vasile cel Mare, Patrologia Graeca, 160:101C.

 

  1. Vasile cel Mare, Regulile morale, 72:1.

 

Mihai Silviu Chirilă

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mitropolia_moldovei_si_buco vinei_trimite_maicile_antiecumeniste_de_la_varatec_in_statiune_b alneoclimaterica_pentru_60_de_zile/2017-01-30-302

 

[355]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.8  Monahia Antonia şi monahia Teodora de la Mănăstirea Podul Bulgarului – Buzău

 

Monahia Antonia şi monahia Teodora de la Mănăstirea Podul Bulgarului – Buzău, nu mai participă la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii ecumenişti

 

 

Preacuvioasei Maici Ecaterina Taman

 

Subsemnatele , vieţuitoare în obştea mănăstirii “Sfânta Treime ” – Podul Bulgarului din judeţul Buzău , în urma consfătuirii de obşte din 28 decembrie 2016 , cu suflet îndurerat vă aducem la cunoştinţă că din motive de conştiinţă şi pentru îngrădirea de erezie nu putem reîncepe participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care au luat parte la sinodul din Creta şi ierarhi care au aprobat prin luare de cunoştinţă în cadrul sesiunii Sfântului Sinod BOR.

 

03 ianuarie 2017 Monahia Antonia Coman

Monahia Teodora Măcreanu

 

 

 

4.9  Ieromonah Tihon Bivoleanu – Mănăstirea Petru Vodă – Neamț

 

Ieromonah Tihon (măn. Petru Voda):

 

“Am fost judecat în sinaxa mănăstirii PE NEDREPT ŞI TÂLHĂREŞTE FĂRĂ A SE ARĂTA ADEVĂRUL monahilor, fără a se explica monahilor greşeala care am făcut-o (vina mea a fost că eu ca preot am primit mărturisirea unui duhovnic batrân care a dorit să moară cu conştiinţa împăcată dupa ce a fost înşelat să semneze acte că se dezice de cele 4500 de semnături

 

ÎN SINAXA, stareţul Hariton Negrea a propus excluderea din mănăstire a ieromonahului TIHON când canonul spune următoarele (Nu 24 Nichifor EGUMENUL SĂ NU-I GONEASCĂ PE CĂLUGĂRI

DIN MĂNĂSTIRE. Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul ucenicului şi să-l alunge pe acesta din mănăstire.) Din 45 de voturi au fost 7 excludere, 5 abtineri, 33 de voturipentru a fi canonisit cu canonul ales de staret care este a sluji cu toti preoti in sobor care pomenesc episcopul semnatar in creta. În cazul in care ieromonahul Tihon nu va sluji (SI NU SE VA LEPADA DE ADEVAR) ATUNCI VA FI DAT AFARA.  DIN  80  de  calugari  au

fost prezenti doar 45.

 

 

Prima măsură pentru a mă prigoni a fost că am fost depărtat din biserică sâmbătă de la pomelnice pentru a fi izolat de popor și pentru a nu putea pe viitor a spune credincioșilor adevărul de credință. “Avem această datorie”. Patriarhul Daniel le cere preoților să-și facă pagini        de        Facebook,        dar        le        transmite        și         un avertisment. http://stirileprotv.ro/…/avem-aceasta-datorie- patriarhul-da…

 

Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această

 

 

respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”

 

Decizia SINAXEI mănăstirii riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus. Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Sinaxei este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

 

 

Ieromonahul Tihon îl roagă pe starețul măn. Petru Vodă să onoreze amintirea Părintelui Iustin întrerupând pomenirea şi sprijinind Schitul Rădeni

 

 

Preacuvioase Părinte Stareţ,

 

Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.

 

Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:

 

  1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor[1], ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv[2]).
  2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările
  3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină.
  4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii

 

 

de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă.

  1. Sinodul nu a rezolvat niciuna dintre problemele actuale ale creştinilor ortodocşi din lume, confruntaţi cu secularizarea agresivă, cu agresiunea sprijinită de stat asupra modului creştin de viaţă, cu avansul periculos al tehnologiei biometrice, care riscă să îngrădească şi chiar să distrugă libertatea personală, cu avansul extrem de periculos al anumitor forme de tehnologie care dezumanizează şi pun în pericol identitatea şi demnitatea umană etc. Preocuparea pentru problemele creştinilor ortodocşi a fost invers proporţională cu cea faţă de conlucrarea cu ereticii şi schismaticii, în ciuda faptului că colaborarea cu aceştia din urmă este osândită şi interzisă de sfintele canoane ale
  2. Sinodul a aprobat ecumenismul ca modalitate de gândire eclesiologică şi de misiune în raport cu ereticii şi schismaticii din afara Bisericii. Deşi a fost condamnat de către cei mai mari sfinţi părinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Paisie Aghioritul, de sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil (anatemă confirmată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, odată cu unirea acesteia cu Biserica Rusă din Exil), de către Conferinţa Panortodoxă de la Moscova din 1948, de către Mitropolitul Serafim al Pireului şi de alţi mari teologi contemporani ca erezie şi panerezie, ecumenismul a fost adoptat de către sinodul din Creta ca singura manieră de relaţionare cu cei din afara
  3. Sinodul a promovat ideea că dialogul cu ereticii este o practică dintotdeauna a Bisericii, afirmaţie lipsită de orice bază teologică sau istorică, deoarece Biserica a dialogat doar cu ereticii care doresc să revină la Ortodoxie şi vor să afle ce să facă spre a se mântui, nu a negociat niciodată doctrina ortodoxă cu ereticii. Sfântul apostol Pavel învaţă că “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10).
  4. S-a admis “denumirea  istorică  de  biserici”  acordată ereticilor. Această eroare eclesiologică fundamentală este o recunoaştere în mod eretic a unui caracter

 

 

eclesiologic ereziilor şi schismelor. Prin aceasta, Biserica Ortodoxă şi-a însuşit doctrina romano-catolică promovată de Conciliul II Vatican referitoare la “bisericile nedepline”, pe filiera premisei IV.4 aDeclaraţiei de la Toronto, care spune: “Apartenenţa la Consiliul Mondial nu implică faptul că bisericile trebuie să privească celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”. Această premisă susţine ideea eretică potrivit căreia există o Biserică deplină, în cazul nostru Biserica Ortodoxă, în cazul Conciliului II Vatican, “Biserica” Romano-Catolică, şi mai multe “biserici nedepline”. În realitate, există o singură Biserică deplină, Biserica Ortodoxă, şi mai multe erezii şi schisme, care sunt în afara Bisericii şi nu pot aspira la statutul de Biserică. Acest adevăr este stabilit clar de către Sfinţii Părinţi, fiind definit succint de către Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă”[3]; “adevărata Biserică este unirea  întru  adunare  a  dreptslăvitorilor  din  toată   lumea”[4] Despre faptul că ereziile nu pot fi numite “biserici” ne vorbeşte şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi  pururea  în  sfânta,  sobornicească  Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica  cea  sobornicească?»”[5] (s.n.). Termenul “biserică” nu poate fi atribuit ereziilor şi schismelor fără a le atribui şi o anumită bisericitate, întrucât un lucru nu poate fi denumit într-un anumit fel fără ca el să aibă anumite caracteristici care să impună denumirea respectivă. Expresia “biserici eterodoxe” este un nonsens, deoarece ea presupune existenţa unui Iisus ortodox, Capul Bisericii Ortodoxe, şi a unuia eterodox, care să

 

 

conducă acele erezii şi schisme, concluzie cu desăvârşire eretică.

  1. Sinodul a vorbit excesiv despre “unitatea creştinilor”, “refacerea unităţii creştinilor”, sugerând că scopul misionar al Bisericii Ortodoxe în dialogurile ecumeniste este mărturisirea mesajului creştin ortodox în rândul acelor erezii şi schisme. În realitate, discuţiile se poartă exclusiv cu conducătorii ereziilor şi schismelor respective, iar pretinsa refacere a “unităţii creştinilor” este de fapt un proiect de unire sincretistă între Ortodoxie şi toate ereziile şi schismele din afara ei. Unitatea creştinilor se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, iar în ceea ce îi priveşte pe eretici şi schismatici, ei se pot uni cu Biserica Ortodoxă doar prin întoarcerea la Ortodoxie, prin lepădarea de erezie, pocăinţă, botez şi mărturisire şi trăire a dreptei credinţe.
  2. Sinodul a aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la  Toronto şi le-a transformat în izvoare de drept bisericesc ortodox. Cele două documente ecumeniste sunt pilonii pe care se sprijină întregul demers la Consiliului Mondial al Bisericii.Constituţia CMB impune principiul eretic al minimalismului dogmatic ca mod de realizare a “unităţii creştinilor”, acreditând că pentru a participa la CMB în calitate de “biserică” tot ce se cere este mărturisirea credinţei în Hristos Mântuitorul, aşa cum Îl propovăduiesc Scripturile (principiul protestant sola Scriptura), fără a conta cum Îl învaţă şi sfintele sinoade ecumenice, care explicitează Scripturile, clarificând Taina Treimii şi Taina Întrupării, şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Adaosul “aşa cum este mărturisită de către Sinodul Niceo-Constantinopolitan” aparţine sinodalilor din Creta, ea nefiind impusă de către Consiliul Mondial al Bisericilor. La rândul său, Declaraţia de la Torontoconţine premise eclesiologice eretice, de inspiraţie protestantă, pe care sinodul din Creta le consideră “de importanţă capitală pentru participarea BO la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aşa cum se vede din formularea articolului 19 a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine[6], sinodul a aprobat toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei. Dacă ar fi aprobat doar premisele citate în text, ar fi trebuit să facă o precizare în acest sens, de exemplu: „Ele au convingerea profundă că următoarele două (ulterior, patru) premise

 

 

ale Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericii, însă nu le acceptă pe cele care nu au un caracter ortodox”. În schimb, textul face o referire generală la premisele eclesiologice ale Declaraţiei, iar faptul că în documentul presinodal este citată o singură premisă şi este parafrazată încă una, iar în documentul final sunt citate două şi parafrazate alte două arată că au fost aprobate toate premisele, însă au fost citate dintre ele doar cele necesare argumentării textului sinodal (de exemplu, premisa IV.4 a fost introdusă pentru a explica expresia “biserici eterodoxe” din articolul 6 al documentului). Altfel, cum se poate înţelege că documentul presinodal aproba doar două premise, iar în forma finală a mai inclus încă două dintre cele care iniţial nu erau considerate în acord cu eclesiologia ortodoxă? Chiar dacă am admite ideea că au fost acceptate doar cele citate sau parafrazate în textul sinodal, acestea ridică probleme grave, deoarece prima postulează ideea că Consiliul Mondial al Bisericilor “realizează un contact viu între biserici”, promovând “studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”[7] (premisa III.2), fără a ne spune la ce face referire expresia “unitatea Bisericii”. Este vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe pentru care luptă CMB? Are Biserica Ortodoxă nevoie de refacerea unităţii sale interne? Premisa care spune că admiterea în Consiliul Mondial nu înseamnă că bisericile membre trebuie să vadă în celelalte biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, aprobată pentru a argumenta faptul că sinodul recunoaşte denumirea de biserici ereziilor fără a le recunoaşte şi caracterul eclesial deplin (un nonsens, în realitate), anihilează complet mărturisirea ortodoxă a unicităţii, sobornicităţii, apostolicităţii şi sfinţeniei Bisericii Ortodoxe, deoarece permite tuturor membrelor CMB să judece şi să afirme, după propria lor eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este Biserică în deplinul sens al cuvântului sau nu. Astfel de relativizare a caracterului eclesial al Bisericii Ortodoxe este eretică.

  1. Acceptarea Declaraţiei de la Toronto implică acceptarea ideii expuse în premisa IV.3, că “apartenenţa la Biserica universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial”, “toate Bisericile creştine afirmă că nu există identitate

 

 

completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică”, adică Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât Biserica Ortodoxă. Această idee protestantă este eretică. De asemenea, conform premisei IV.5, “bisericile membre recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Cu alte cuvinte, conform acestei premise, membrele CMB recunosc reciproc existenţa unor taine, a predicării cuvântului şi a învăţăturii Scripturii. Or, tainele şi predicarea eretice nu pot fi recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

  1. Documentul referitor la posturile ortodoxe permite anumite pogorăminte în cadrul posturilor, care să fie decise de Bisericile locale, slăbind astfel unitatea de practică în cadrul Ortodoxiei. Acceptarea ideii că Biserica Ortodoxă respectă în egală măsură impedimentele civile şi pe cele religioase la cununie deschide calea acceptării căsătoriilor homosexuale, în ciuda condamnării lor în interiorul documentului, deoarece există riscul ca însoţirile homosexuale să se reglementeze de către legea civilă prin înlăturarea impedimentului la căsătorie al apartenenţei la acelaşi
  2. Documentul referitor la Sfânta Taină a Cununiei permite căsătoriile mixte între ortodocşi şi eterodocşi, slăbind practica unitară ortodoxă în acest domeniu, deoarece deciziile sunt lăsate la latitudinea Bisericilor locale, şi introduce ecumenismul la nivel de familie, considerând familie unirea dintre ortodocşi şi
  3. Documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea contemporană face concesii inacceptabile religiei panteiste New Age, prin accentul pus pe implicarea Bisericii Ortodoxe în proiecte ecologice internaţionale, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică a New Age. De asemenea, pe această linie se înscrie şi aprobarea zilei de 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru mediu şi de rugăciune pentru mediu, împreună cu romano-catolicii, care, au proclamat şi ei această zi de rugăciune pentru creaţie.

 

Pentru toate aceste motive, am considerat hotărârile sinodului din Creta eretice, în contradicţie cu Sfintele Sinoade Ecumenice şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi am urmat paşii prescrişi de sfintele

 

 

canoane pentru a mă îngrădi de această erezie prin nemaipomenirea

ierarhului care s-a făcut părtaş la sinodul din Creta.

 

Această măsură este permisă de canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Canonul 31 apostolic prevede că preotul să se caterisească, dacă se desparte de episcopul său “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, însă dacă ştie o astfel de vină, preotul are voie să se despartă de episcopul care învaţă eretic, conform canonului, explicat de tâlcuirea sa din Pidalion: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”[8].

 

Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca interpretează acest canon în maniera următoare: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă  aceştia  nu  se  despart  de  episcopul  lor  din   motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea  lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie[9]. Din această explicaţie rezultă că în cazul abaterii episcopului de la dreapta credinţă clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor prin nepomenire şi să iasă de sub ascultarea acestuia. Interpretând prevederea canonului 15 I-II, profesorul afirmă că în această situaţie preotul se poate despărţi de episcopul părtaş la erezie fără nicio formalitate, adică fără să ia în calcul dacă episcopul se află sau nu în comuniune cu alţi episcopi sau cu alte biserici, scuză care s-a invocat mereu de când a început această stare de părtăşie la erezie a episcopilor după sinodul cretan, sau să aştepte un sinod care să judece această părtăşie la erezie a episcopului. Foarte importantă este şi precizarea că prin nepomenire, preotul nu se desparte de episcop, ci de erezia propovăduită de acesta.

 

 

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima vorbeşte despre schisma care se creează atunci când patriarhul nu mai este pomenit de către mitropoliţi din alte motive decât erezia; această parte este în continuarea canoanelor 13 şi 14 I-II şi se referă la despărţirea de episcop “pentru oarecari vinovăţii”, adică pentru orice vinovăţie în afară de erezie. Cea de-a doua parte a canonului vorbeşte despre o situaţie excepţională, aplicabilă tuturor celor menţionaţi de către canoanele 13, 14 şi 15 (prima parte): situaţia în care episcopul nepomenit învaţă ceva potrivnic sfintelor sinoade ecumenice sau Sfinţilor Părinţi. Tâlcuirea dinPidalion interpretează acest canon în felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora[10]. Din această interpretare aflăm că preotul se poate despărţi de episcop prin nemaipomenire înainte de cercetarea sinodală a vinovăţiei episcopului, fără a putea fi sancţionat pentru aceasta, trebuind, dimpotrivă, cinstit ca apărător al Ortodoxiei şi că nepomenirea episcopului pentru motivul participării acestuia la o erezie nu poate fi considerată schismă, fiind de fapt o apărare a Bisericii de schismă.

 

Părintele profesor Floca interpretează acest canon astfel: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică,   atunci   clericii au    dreptul şi    datoria de    a    se  despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)[11]. Din această tâlcuire aflăm că preotul are dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul eretic imediat, că nu poate fi sancţionat, deoarece   a    condamnat legal pe    cel    vinovat.    Mai    aflăm    şi   că nepomenirea ierarhului nu este o revoltă  contra  acestuia, ci o despărţire de erezie.

 

Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre importanţa pe care o are episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al episcopului presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie să

 

 

înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de el prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine părtaş la erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă.

 

Despre necesitatea separării  prin nepomenire de  episcopul  părtaş  la

erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor.Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință  și de Adevăr, așadar  se vădesc a fi eretici sau nedrepți”. Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”[12].

 

Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi care s-au despărţit de episcopii lor: sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos, sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii.

 

Despărţirea de episcopul eretic nu face ca liturghia să nu mai fie validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel, atunci Sfinţii Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15 I-II. Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu este el sursa acestui har, ci Hristos.

 

Pentru toate aceste considerente, vă rog să binevoiţi a-mi accepta poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea pomeniri ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia

 

 

ecumenistă şi îi ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie pentru a lua măsurile ce se impun, în vedere eliminării consecinţelor adoptării documentelor eretice ale sinodului. Pentru această poziţie nu trebuie să fiu persecutat în niciun fel, ci trebuie să mi se ofere posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah fără nicio constrângere administrativă sau de altă natură.

 

Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea iubitului nostru Părinte Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului în întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea Părintelui şi duce, în acest moment, lupta cea bună pentru apărarea credinţei ortodoxe.

 

09.01.2017                                                   Cu respect,

 

Ieromonah Tihon Bivoleanu

 

 

 

Susţinători:

 

Monah Averchie Capră

 

Monah Pamfil Bonaci

 

 

 

Preacuvioşiei Sale Arhimandrit Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

 

 

 

 

 

 

 

  • Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p.

 

  • Ibidem.

 

  • Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,

2003, p. 335.

 

 

 

  • Pidalion, Cârma     Bisericii     Ortodoxe,     Editura     “Credinţa Strămoşească”, 2007, p.

 

  • prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note

şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

 

  • Ibidem.

 

  • prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_tihon_il_roaga_pe_star etul_man_petru_voda_sa_onoreze_amintirea_parintelui_iustin_int rerupand_pomenirea_si_sprijinind_schitul_radeni/2017-01-10-274

 

 

 

Ieromonah Tihon: Tolerarea ereziei până la “limita Potirului comun”, o scuză mincinoasă pentru amânarea luptei

 

 

 

Preacuvioase părinte stareţ,

 

 

 

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum.

 

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici “să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt

 

 

eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu.

 

Nu voi răspunde acuzaţiilor în cascadă ce mi s-au adus, întrucât ele sunt simple afirmaţii, pentru care ar trebui să îl credem pe cel ce le face. Chiar şi dreptatea omenească impune celui ce face acuzaţiile să le şi dovedească, cel acuzat fiind obligat să se dezvinovăţească doar în faţa unor evidenţe clare. Cât timp calomniile pe care le-aţi rostit la adresa mea sunt sprijinite pe afirmaţii generale sau pe “martori” care participă la acest “proces” doar cu iniţialele numelor lor reale, consider că nu se cuvine să spun mai multe despre această parte a scrisorii dumneavoastră, lăsându-i pe cititorii ei, mai ales pe cei ce mă cunosc personal, să îşi facă o părere personală despre onestitatea cu care ea a fost scrisă. Pe parcursul acestor rânduri voi dezvălui şi motivul care v-a împins să denigraţi un slujitor al altarului, contrar sfintelor canoane, în văzul tuturor.

 

Mă voi referi în acest răspuns doar la puţinele lucruri din scrisoarea dumneavoastră care merită cu adevărat atenţie.

 

Voi analiza mai întâi singura afirmaţie adevărată din toată scrisoarea dumneavoastră: recunoaşterea faptului că există “anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”.

 

Din păcate până şi acest adevăr este alăturat unei afirmaţii nesusţinute de fapte: “nimeni din Mănăstire nu este de acord cu anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Textul scrisorii sfinţiei voastre arată că cel puţin o persoană din Mănăstire este de acord cu acele abateri, de vreme ce nu este dispus să facă nimic pentru a le îndrepta.

 

Afirmaţia că la Creta au avut loc “anumite abateri de la învăţătura Bisericii” se traduce în limbaj dogmatic şi canonic astfel: “în Creta s-a căzut în erezie”, deoarece expresia edulcorată “abateri de la învăţătura Bisericii” este definiţia clasică a termenului “erezie”. Prin urmare, singura afirmaţie reală din scrisoarea sfinţiei voastre este: în Creta s- a căzut în erezie.

 

Este de la sine înţeles că “anumitele abateri de la învăţătura Bisericii”

nu s-au putut exprima, ca să zicem aşa, pe ele însele în Creta, ci au fost

 

 

formulate şi exprimate de către participanţii la acest sinod. Aceşti participanţi au formulat textele cu abateri de la învăţătura Bisericii, le- au semnat, le-au adus în Biserica locală, “au luat notă” de faptul că ele sunt o mărturisire ortodoxă de credinţă, le-au impus Bisericii şi le apără în continuare, motivând că acele abateri sunt de fapt expresie a “ecumenismului lucid”, pe care susţineţi sfinţia voastră că doriţi să îl anatemizaţi.

 

Unul dintre participanţii la sinodul din Creta, care “a exprimat anumite abateri de la învăţătura Bisericii” este şi ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Teofan, care, odată întors în ţară, a fost rugat insistent să se dezică de acele abateri şi să le anatemizeze, însă a refuzat constant să facă acest lucru. Ca urmare a discuţiilor repetate cu Înaltpreasfinţia Sa şi a refuzului repetat de a se dezice de abaterile pe care le menţionaţi, mai mulţi preoţi şi ieromonahi au decis să aplice canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, care reglementează exact o astfel de situaţie.

 

Nici în canonul 31 apostolic, nici în canonul 15 I-II nu se face nicio referire la procedura pe care o invocaţi sfinţia voastră cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze un preot care constată că episcopul său participă la o erezie, ci se spune clar că atunci când preotul îl aude pe episcopul său predicând un eres, dacă vreţi “anumite abateri de la învăţătura Bisericii”, el poate şiare datoria să se despartă imediat şi fără nicio formalitate de episcopul său prin nepomenire, înainte de sinodala cercetare a eresului respectiv, iar acest gest al său nu poate fi supus niciunui fel de sancţiuni, deoarece prin aceasta, el nu se desparte de episcop, ci de erezie, nu se revoltă împotriva episcopului şi nu se află în schismă[1], deoarece motivul invocat de el nu este una dintre “vinovăţiile oarecare”, despre care vorbeşte canonul şi care conduce la schismă, ci este singurul motiv pentru care preotul are voie să se despartă de episcopul său prin nepomenire: părtăşia la erezie a episcopului.

 

Procedura pe care o imaginaţi sfinţia voastră în pagina a patra a tristei epistole pe care aţi scris-o la ceas de noapte (care se vede că nu v-a fost deloc un sfetnic bun) cu privire la acuzele aduse episcopilor nu pare inspirată din sfintele canoane, sau mai precis, pare o compilaţie a mai multor canoane, interpretate într-o manieră personală. Întrucât nu aţi

 

 

binevoit să ne indicaţi precis ce canoane prevăd procedura pe care aţi expus-o, îmi rămâne să încerc să aproximez eu o încadrare canonică a acesteia, cu speranţa că voi reuşi să o fac, pentru a înţelege cu această ocazie ce anume canoane nu am respectat în opinia sfinţiei voastre.

 

Mai întâi spuneţi că “dacă aş fi respectat Predania” şi sfintele canoane, aş fi adus acuza episcopului în scris în mod personal, iar nu public. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că acuza se aduce mai întâi “la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei)”, iar dacă aceia nu sunt de competenţă pentru a rezolva problema se merge la episcopii diocezei[2], iar în ultimă instanţă acuza este adusă în faţa sinodului ecumenic. Potrivit canonului 107 al sinodului local Cartagina, “un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii”[3]. Este evident de aici că o acuză la adresa unui episcop nu se poate supune spre rezolvare episcopului respectiv, indiferent dacă o aducem de o sută de ori, nu de trei ori, cum propuneţi sfinţia voastră, pentru  că episcopul nu are competenţa de a rezolva o plângere adusă împotriva sa. În tâlcuirea la canonul 74 apostolic, canonistul arhid. prof. dr. Ioan N. Floca explică: “acuza împotriva episcopului se înaintează mitropolitului şi/sau patriarhului, rânduiala fiind ca ea să se adreseze căpeteniei sinodului de care depinde episcopul în cauză (can. 6 II ec, 19 Cartagina)”[4].

 

Canonul 74 apostolic spune că episcopul pârât “pentru oarece” de “un om de încredere” să fie chemat de către episcopii ceilalţi de trei ori, iar dacă nu se supune, să fie judecat în lipsă. Nu acuzatorul trebuie să meargă la forul superior până la trei ori, ci episcopul pârât poate fi chemat de până la trei ori, după care se pronunţă sentinţa în lipsă[5].

 

În canonul 74 există două elemente pe care doresc să le analizez, unul pe care v-aţi clădit sfinţia voastră toată demonstraţia, celălalt care v-o distruge complet. Expresia “om de încredere”  are în vedere calităţile morale şi religioase pe care trebuie să le îndeplinească cel ce aduce plângerea contra episcopului. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că pentru oarecare pâră bisericească acuzaţia trebuie formulată de oameni care au o reputaţie creştină bună: nu sunt excomunicaţi, sau schismatici, sau eretici, sau cu un comportament imoral dovedit.

 

 

Aţi procedat la întregul rechizitoriu din primele pagini împotriva mea din dorinţa de a argumenta, cu ajutorul prevederilor canonice referitoare la condiţia morală a celui ce aduce acuze episcopului, că ceea ce consideraţi a fi o acuză a mea la adresa episcopului nu poate fi luată în considerare de nicio instanţă de judecată bisericească, deoarece eu nu sunt ceea ce  canonul 74  numeşte  un  “om de încredere”.

 

Cel de-al doilea element, care vă desfiinţează întreaga argumentare, este expresia “pentru oarece”. În canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic se foloseşte expresia “oarecare pâră bisericească”, iar tâlcuirea din Pidalion a canonului ne arată natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele”[6]. Niciunul dintre canoanele care reglementarea judecarea acuzelor aduse episcopului de către mireni sau laici nu se referă la erezie sau schismă, ci la orice altă chestiune bisericească.

 

Ajungem  în  felul  acesta  la  miezul  problemei:  natura  întreruperii

pomenirii pentru părtăşia la erezie a episcopului. Conform canoanelor

31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii episcopului pentru părtăşie la erezie este o îngrădire de erezia propovăduită de episcopul respectiv, nu o acuză de genul celor despre care vorbesc canoanele analizate mai sus. Prin măsura nepomenirii ierarhului eu nu fac decât să mă apăr de erezie, lăsând instanţelor bisericeşti sinodale sarcina de a cerceta şi rezolva problema dreptei credinţe a episcopului respectiv, în sesiunile sinodului care, potrivit canonului 37 apostolic, trebuie să se adune de două ori pe an pentru a “cerceta împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele (controversele) bisericeşti care se pot ivi”[7]. Canoanele 31 apostolic şi 15 I-II nu vorbesc nicăieri de faptul că întreruperea pomenirii trebuie însoţită de o punere sub acuzare a episcopului de către preotul care întrerupe pomenirea, nici nu fac legătura cu procedurile reale ale punerii sub acuzare a episcopilor din canoanele care se ocupă cu această procedură, cu atât mai puţin cu procedurile imaginate de sfinţia voastră, care nu îşi au o reflectare în prevederile canonice analizate mai sus. Explicarea motivului pentru care am întrerupt pomenirea ierarhului nu se constituie într-o punere a acestuia sub acuzare de către mine, ci doar într-o

 

 

argumentare a faptului că nu mă despart de episcop pentru alte motive decât participarea sa la o erezie, necesară pentru a evita caterisirea mea pentru faptele prevăzute de canoanele 31 apostolic şi 13 I-II, care pedepsesc pe clericii care se despart de episcopi pentru orice altă vină decât participarea acestora la erezie.

 

În concluzie, măsura mea de nepomenire a ierarhului nu încalcă niciun canon, iar eu sunt în deplină comuniune cu Sfânta Biserică Ortodoxă, nicidecum în schismă, aşa cum încercaţi sfinţia voastră să-i convingeţi pe cititorii scrisorii pe care aţi publicat-o.

 

Ajung în sfârşit la ultimul aspect pe care doresc să-l abordez în aceste rânduri: interpretarea “marca Petru Vodă” a reacţiei ortodoxe faţă de erezie. În scrisoarea sfinţiei voastre motivaţi continuarea pomenirii ierarhului prin faptul că nu a atins “limita”, care este “numai cazul în care aceştia se împărtăşesc din Potir comun”. Această ideologie o puneţi pe seama “iconomiei”, deşi în materie dogmatică nu operează iconomia, ci acrivia, a Sfinţilor Părinţi şi mari duhovnicii “ai noştri”, fără a ne numi măcar unul dintre aceşti Sfinţi Părinţi şi mari duhovnici care au afirmat că lupta contra ereziei trebuie să înceapă odată cu “Potirul comun”. Mai vorbiţi şi de o “descoperire dumnezeiască” pe care aţi fi avut-o, stârnind un hohot de râs homeric pe tot internetul. Din argumentări anterioare pe aceeaşi temă, teoreticienii mănăstirii mai pun această idee şi pe seama părintelui Iustin, răstălmăcind cuvintele sale pentru a justifica laşitatea urmaşilor săi.

 

“Limita potirului comun” implică o nouă definiţie pe care o daţi ereziei, care nu mai este o învăţătură dogmatică greşită, ci doar o practică liturgică interzisă. Prin aceasta, condamnaţi efectul (împărtăşirea liturgică comună cu ereticii), iertând cauza (părtăşia la învăţătura eretică), ignorând complet condiţia pe care o impune canonul 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezie: propovăduirea publică a unei erezii. Propovăduirea este acţiunea de a învăţa pe cineva o anumită învăţătură. Sfânta Biserică a prescris măsuri de luptă contra ereziei încă de la apariţia acesteia în corpul Bisericii, la nivel de învăţătură greşită. Toate sinoadele ecumenice s-au desfăşurat pentru a corecta învăţături greşite, care contravin Sfintelor Scripturi şi Sfintei Tradiţii.

 

 

Împărtăşirea comună cu ereticii este momentul culminant al procesului de împreună petrecere cu ereticii. A începe să reacţionezi doar în momentul acela se aseamănă cu o încercare zadarnică de a-i  da medicamente unei persoane aflate în stare de metastază.

 

Consecinţa catastrofală a “teologiei limitei potirului comun”, pe care o susţineţi, este acceptarea ecumenismului aşa cum se manifestă acesta cel puţin la actualul său stadiu, în ciuda afirmaţiei că “cereţi anatema ecumenismului”. De vreme ce limita potirului comun este momentul în care sunteţi dispuşi să trageţi un semnal de alarmă serios, înseamnă că de fapt acceptaţi ecumenismul şi toate învăţăturile sale eretice eclesiologice, cu excepţia potirului comun. Ducând argumentarea până la capăt, există posibilitatea să acceptaţi şi unirea ortodocşilor cu ereticii în “Biserica mărturisită de Crezuri” pe care o visează Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp cât ea se desfăşoară după principiul “unităţii în diversitate”, care nu implică neapărat, cel puţin în stadiile incipiente ale proiectului, părtăşia potirului comun.

 

Rezumând, întreaga argumentare pe care o faceţi în scrisoarea sfinţiei voastre este lipsită de relevanţă din perspectiva aplicării canoanelor care permit îngrădirea de episcopul părtaş la erezie. Chiar şi argumentul că mi-am luat preoţia de la episcopii de care acum mă îngrădesc, în ciuda faptului că ei practică ecumenismul de decenii, nu se susţine, deoarece, până la sinodul din Creta, toate angajamentele ecumeniste pe care le-au făcut acei episcopi au fost erori personale, pentru care ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu, dar care nu le- au afectat capacitatea de a transmite harul preoţiei, care se pierde decât după caterisirea de către un sinod a episcopului părtaş la erezie. Sinodul din Creta a împlinit însă condiţia “propovăduirii cu capul descoperit” a ereziei, pentru că a legiferat erezia ecumenismului ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”[8], expresie care, în sine, pune ortodocşii şi ereticii pe acelaşi palier, numindu-i la grămadă “creştini”, ceea ce, evident, după logica sfinţiei voastre, este grav, dar nu atât de grav încât să se ia măsurile canonice necesare, de vreme ce “cooperarea dintre creştini” nu a ajuns la potir. Din acest motiv, am decis îngrădirea de erezie acum, iar nu în urmă cu mulţi  ani.

 

 

Reiau rugămintea de a analiza cu discernământ scrisoarea mea şi de a urma linia impusă în mănăstirea Petru Vodă de întemeietorul acesteia, care a fost categoric împotriva ecumenismului şi a pângăririi credinţei noastre ortodoxe.

 

10.01. 2017

 

Cu nădejde la Hristos Domnul,

 

Ieromonah Tihon Bivoleanu

 

Preacuvioşiei sale Hariton, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

 

 

  • prof. dr., Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note

şi comentarii, Sibiu, 2005, pp. 26, 347.

 

  • Ibidem, p.

 

  • Ibidem, p.

 

  • Ibidem,

 

  • Ibidem,

 

  • Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p.

 

  • prof. dr. Ioan N. Floca, ed. cit., p. 30.

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_tihon_tolerarea_erez iei_pana_la_limita_potirului_comun_o_scuza_mincinoasa_pentru_ amanarea_luptei/2017-01-11-276

 

 

4.10   Ieromonah Pamvo Jugănaru – Schitul Rădeni, Neamț

Vieţuitorii şi credincioşii Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din Rădeni Neamţ, resping erezia cretană

 

Prea Cuvioase Părinte Exarh, Prea Cuvioase Părinte Stareţ,

 

În ultimele săptămâni Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la Rădeni, Neamţ, a fost ţinta unor presiuni exercitate de la nivelul Centrului eparhial, cu scopul de a determina reluarea pomenirii ierarhului sau, în caz contrar, părăsirea schitului de către preoţii slujitori şi înlocuirea lor cu alţii. Vă adresăm acest memoriu cu speranţa că va reuşi să explice poziţia noastră, în aşa fel încât aceste presiuni să înceteze, iar vieţuitorii schitului Rădeni şi credincioşii care îşi găsesc refugiu spiritual aici să poată participa în linişte la slujbe şi la viaţa duhovnicească a aşezământului.

 

 

În vara acestui an, în localitatea Kolimbari, în insula Creta, s-a desfăşurat ceea ce s-a numit “Marele şi Sfântul Sinod”, o întâlnire care s-a dorit a fi panortodoxă şi şi-a propus cu emfază “să manifeste unitatea sinodală a Ortodoxiei”, dar a produs, prin deciziile sale, o dezbinare fără precedent în rândul Sfintelor Biserici Ortodoxe. Adunarea din Creta a adoptat hotărârea eretică de introducere în Ortodoxie, ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, a ecumenismului, ideologie condamnată ca erezie şi panerezie de sfinţi ai Bisericii, precum sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Paisie Aghioritul, de teologi renumiţi, precum părintele academician preot profesor Dumitru Stăniloae, părintele Serafim Rose, de duhovnici recunoscuţi precum părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, de sinoade locale, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene, sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Întreg documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” este o recunoaştere şi o parafare a ecumenismului ca nou mod de gândire eclesiologică în Ortodoxie, prin acceptarea celorlalte comunităţi creştine ca “biserici”,

 

 

prin ratificarea premiselor eclesiologice ecumeniste ale Declaraţiei de la Toronto, considerate “de importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”, în ciuda faptului că aceste premise eclesiologice sunt cu totul eretice, vorbind despre “adevărata Biserică”, “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, expresii care se referă la o entitate religioasă inspirată de ideologia protestantă, pe care CMB încearcă să o realizeze sub  sloganul “unităţii Bisericii”, cu participarea şi a unor ierarhi şi clerici ortodocşi. Documentul sinodal mai sus menţionat acceptă dreptul membrilor CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind  Biserica mântuitoare şi chiar de a nu o recunoaşte nici măcar ca “Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului”[1]. Acelaşi ecumenism l-au propus sinodalii din Creta şi în relaţiile familiale, prin acceptarea căsătoriilor mixte, şi chiar în maniera de înţelegere a postului, prin lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a modului de aplicare a pogorămintelor referitoare la acesta[2], afectând astfel practica unitară de până acum a Ortodoxiei. În privinţa raporturilor cu lumea, în loc să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o ancoră morală şi spirituală într-o lume debusolată şi complet tulburată, documentul referitor la relaţiile cu lumea prezintă Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie internaţională oarecare, angrenată în procesul globalizării şi al realizării distopiei paradisului terestru pe care îl propovăduieşte societatea materialist-ateistă din zilele noastre. Nu în ultimul rând, în Creta s-a încercat schimbarea conceptului de sinodalitate, de la modelul propus de primele nouă sinoade ecumenice (cele şapte sfinte sinoade “clasice” şi sinodul Sfântului Fotie şi cel al Sfântului Grigore Palama) şi de 2000 de ani de vieţuire sinodală a Bisericii, la un model papalist, în care egalitatea harică a episcopilor nu mai este respectată (prin modul în care a fost conceput procesul de adoptare a deciziilor sinodale), iar poporul nu mai are niciun rol în receptarea hotărârilor din Creta şi ale celor ale sinoadelor ce vor veni. Vocea pliromei a fost amuţită de prevederile art. 22 al documentului despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine, în care se dă de înţeles că cine se opune “sinodului” din Creta şi ecumenismului în general este un “fanatic”, un “taliban” şi chiar un “pretins ortodox”. În felul acesta, aşa cum s-au asigurat că disidenţa episcopală faţă de deciziile sinodului nu va influenţa decizia finală a Bisericii Autocefale căreia aparţine episcopul disident[3], “sinodul” s-a asigurat şi că procesul de receptare de către pliroma merge fără dificultăţi, prin etichetarea apriori a celor ce ar putea contesta hotărârile sale sau ar aplica prevederile canonice de

 

 

întrerupere a pomenirii ierarhului în astfel de situaţii ca “schismatici” şi „duşmani ai unităţii Bisericii”.

 

 

Hotărârile “sinodului” din Creta au fost contestate şi considerate ca problematice, adică eretice, de teologi de renume, precum profesorul Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter prof. Theodoros Zisis, de  peste

30 de episcopi participanţi în Creta, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, chiar şi de o parte a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, de duhovnici de marcă şi de o parte a pliromei, care a fost stupefiată de acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi în Ortodoxie. Chiar şi sinoade favorabile “sinodului” din Creta, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Române, au recunoscut că mai e loc de “explicitări, nuanţări şi dezvoltări”[4] ale textelor, iar mitropolitul Ierotheos Vlachos, care a peregrinat prin Moldova, încercând să-i convingă pe moldoveni de ortodoxia mărturisirii arhiereului local, în ciuda faptului că acesta a semnat toate documente în Creta şi le-a mai aprobat odată prin “luare de act” şi în sinodul BOR din 29 octombrie 2016, a fost citat, şi  aprobat astfel, de agenţia de ştiri patriarhală Basilica ca spunând că textele “trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod”[5] (s.n.). Acelaşi mitropolit Ierotheos Vlachos a scris un întreg studiu referitor la caracterul eretic al “sinodului” din Creta, ceea ce face greu de înţeles afirmaţia făcută în Moldova că participanţii la acest sinod sunt ortodocşi şi vrednici de a  fi urmaţi cu statornicie, deşi  sinodul  în  sine  este  eretic[6].  Discuţiile contradictorii sterile, manipulative, şi argumentările prosinod arată cât de puternic este pătruns spiritul relativist şi reducţionist al ecumenismului în Biserica Ortodoxă şi cum acesta face ravagii încă înainte ca sinodul să fi aprobat oficial ecumenismul. În încercarea de a măslui adevărul cu privire la erezia adoptată în Creta, s-au folosit tot felul de argumentări: argumentul “teologic”, în care sfinţi precum Vasile cel Mare, sinoade, precum cel de la 1484, sau enciclice patriarhale, precum cea din 1848, au fost luaţi drept “complici” la recunoaşterea denumirii de „biserici” acordate ereticilor; argumentul că “nu s-a schimbat nimic”, de ca şi când faptul că eclesiologia Bisericii a fost infestată cu sincretismul religios ecumenist ar fi “nimic”; argumentul că “sinodul nu produce niciun efect”, ignorând evidenţa consemnată în art. 13 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care prevede

 

 

că “aceste texte au autoritate panortodoxă”; argumentul serghianist că “atât s-a putut”, de ca şi când ar exista vreo scuză pentru trădarea Ortodoxiei; argumentul ridicol că “dacă nu se semna, se pierdea unitatea teritorială a ţării”; argumentul ilogic că “s-a recunoscut denumirea de biserici, dar nu statutul eclesiologic de biserici”, de ca şi când poţi numi ceva “biserică” fără ca cel denumit aşa să fie perceput ca atare; argumentul “aşteptării potirului comun”, care exonerează cauza (erezia), dar condamnă doar efectul (comuniunea liturgică) şi goleşte de sens conceptul de “erezie”, înţeleasă de către teologie îndeobşte ca învăţătură greşită propovăduită public, faţă de care canonul 15 I-II statuează dreptul Bisericii de a se apăra din faza de învăţătură greşită, pentru a nu se ajunge la faza de potir comun, când de fapt Biserica este cu totul cuprinsă de erezie.

 

 

În faţa realităţii irefutabile că arhiereii români prezenţi la “sinodul” din Creta s-au făcut părtaşi la ereziile adoptate acolo, iar acum încearcă să le relativizeze şi să le facă acceptabile poporului ortodox prin diferite mijloace, vieţuitorii schitului Rădeni din Neamţ au luat măsura, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II Constantinopol, a întreruperii pomenirii ierarhului locului, până în momentul în care acesta va reveni la ortodoxia mărturisirii. Cele două canoane ne permit să ne îngrădim prin nepomenire de ierarhul care “propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, o erezie, ceea ce s-a întâmplat în cel mai public mod, în faţa întregii planete, prin semnarea actelor “sinodului” din Creta şi prin reconfirmarea lor în sinodul românesc, la sfârşitul lunii octombrie. Tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic explică: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după  canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[7] (s.n.). Este făcută astfel şi legătura cu partea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, care precizează: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno- învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”, ceea ce spulberă  argumentarea neserioasă că de fapt canonul 15 I-II s-ar adresa numai relaţiei dintre mitropolit şi patriarh şi ar fi, în întregime, o continuare a canoanelor anterioare 13 şi 14, care se referă la întreruperea

 

 

pomenirii pe orice alt motiv decât erezia. Prin urmare, preoţilor le este interzis să înceteze pomenirea episcopului lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să înceteze pomenirea episcopului dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul părtaş la erezie este atât un drept, cât şi o obligaţie[8]. Mai mult, preoţii care întrerup pomenirea trebuie să rămână în Biserică şi în biserici, adică nu pot fi izgoniţi din bisericile în care slujesc pentru faptul că au întrerupt  pomenirea,  aşa  cum   arată   clar   canonul   15   I-II.   Partea a doua a canonului 15 I-II răspunde şi acuzaţiei că, prin întreruperea pomenirii, am fi devenit schismatici, afirmând că, procedând astfel, am devenit de fapt “silitori în a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Aşa cum v-am comunicat şi duminică, 27 noiembrie 2016, când ne-aţi cercetat, la Rădeni, noi am aplicat canonul 15 I-II, care ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului şi atât. Nu ne-am separat de Sfânta Biserică Ortodoxă Română, am rămas şi vom rămâne în Biserică, nu am intrat sub ascultarea vreunui alt episcop şi nu avem de gând să facem acest lucru, nu contestăm prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Tainelor, pentru a nu cădea în erori săvârşite de alţii în trecut (grupările stiliste etc.), încercăm să ne împărtăşim în stare de vrednicie, necontaminaţi de erezia cretană, pentru a ne fi spre luminare, nu spre osândă, nu am primit şi nu vom primi antimise de  la alţi episcopi, aşa precum aţi putut constata şi preacuvioşiile voastre, când aţi inspectat sfântul altar al bisericii. Îl respectăm pe ierarhul locului şi aşteptăm să facă dovada ortodoxiei propovăduirii sale, prin lepădarea de erezia din Creta, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom relua pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale şi ascultarea ce i se cuvine. Îi respectăm pe toţi preoţii ortodocşi care încă nu au întrerupt pomenirea ierarhului şi ne rugăm pentru ca toţi să aibă curajul de a face ceea ce trebuie făcut, îi respectăm pe toţi creştinii ortodocşi şi ne rugăm pentru ei să ia atitudinea corectă, care să-i justifice ca pliroma ortodoxă de veghe la respectarea ortodoxiei credinţei noastre. Nu cerem decât să ni se respecte şi nouă dreptul de a putea să slujim şi să ne închinăm în biserica de la Rădeni.

 

 

Respingem ca lipsite de sens afirmaţiile episcopocentrist-papiste că fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie liturghia nu este valabilă, deoarece acest argument este infirmat de însăşi prevederea canonică a

 

 

celor două canoane, 31 apostolic şi 15 I-II, care permit încetarea pomenirii episcopului. Dacă ar fi ştiut că, prin această măsură, liturghia săvârşită fără pomenirea ierarhului ar fi invalidă, oare ar mai fi statornicit-o Sfinţii Părinţi, inducându-ne astfel în eroare? A susţine astfel de argument este o insultă la adresa Părinţilor care au statornicit canoanele şi a Duhului care i-a inspirat să o facă.

 

 

Pentru toate aceste motive, considerăm că orice măsură represivă împotriva noastră este necanonică şi neconstituţională. Măsura este necanonică, deoarece, aşa cum spune canonul 31 apostolic, “unii ca aceia [preoţii care întrerup pomenirea episcopilor care propovăduiesc erezii] nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după  canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Prin urmare, orice măsură represivă din partea Mănăstirii Petru-Vodă sau a Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor reprezintă un abuz, deoarece îngrădirea de erezie nu poate fi supusă cercetării canonice, adică penalizărilor de orice fel, ci “cuviincioasei cinstiri”. Măsura este neconstituţională, deoarece încercarea de reeducare la care suntem acum supuşi, la care au fost supuşi înaintea noastră şi vieţuitorii Schitului Codrii Paşcanilor (schit care a fost scos pur şi simplu din uz, în urma unor acţiuni abuzive de genul celor ce se doresc a se desfăşura împotriva noastră), vieţuitoarele antiecumeniste din Mănăstirea Văratec şi alţi slujitori ai altarului, contravine articolul 29, alin. (1) al Constituţiei României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Cu alte cuvinte, noi nu putem fi constrânşi să aderăm la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox, sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserica noastră. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.).

 

 

În consecinţă, credem că avem dreptul să ne desfăşurăm activitatea liturgică fără a fi deranjaţi, fără a se face presiuni asupra noastră, fără

 

 

a fi ameninţaţi cu închiderea schitului sau cu dislocarea comunităţii vieţuitorilor şi mutarea lor altundeva. La Schitul Rădeni s-a creat o comunitate foarte puternică, alcătuită din oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru a asista la slujbe ortodoxe ferite de ecumenism, pentru a se bucura de prezenţa confraţilor ortodocşi, veniţi de la sute de kilometri pentru a urma preoţilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. În aceste zile se împlinesc cuvintele profetice ale Părintelui Iustin, care, atunci când l-a trimis pe părintele Pamvo să zidească schit la Rădeni, a fost întrebat de către acesta: “Pentru cine să îl fac? Cine va veni acolo?”, iar părintele i-a răspuns: “Va veni o zi în care va fi plin de lume”. Acea zi a venit. Schitul Rădeni este bucuros să ducă mai departe moştenirea spirituală a Părintelui Iustin, de care mulţi dintre vieţuitorii de la Petru Vodă, angrenaţi în susţinerea ierarhiei  care  a  semnat  în   Creta,   au   uitat   între   timp. Respectuos vă rugăm să ţineţi seama de cele scrise mai sus şi să acceptaţi dreptul nostru de a ne ruga în linişte, în biserica de la Schitul Rădeni, fără a fi tulburaţi de nimeni. Dacă doriţi să participaţi la slujbe la Rădeni, puteţi să o faceţi fără a cere să coliturghisiţi cu slujitorii din ziua respectivă, deoarece acest lucru nu se poate, decât dacă decideţi să întrerupeţi şi preacuvioşiile voastre pomenirea ierarhului. Dacă doriţi să discutaţi aspecte administrative legate de schit, o puteţi face în afara programului liturgic.

 

 

Orice încercare de a tulbura sfintele slujbe care se desfăşoară la schit, prin manifestarea dorinţei de a sluji cu preoţii care nu pomenesc ierarhul şi de a-l pomeni, ne va obliga să părăsim biserica în timpul sfintelor slujbe, ceea ce va îndeplini elementele infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 381 din Noul Cod Penal, care prevede: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După cum vedeţi, Codul Penal vorbeşte despre tulburarea unei slujbe religioase, fără a face precizări cu privire la cine este cel tulburat sau cine este cel ce tulbură. Prin urmare, părerea că dreptul de jurisdicţie vă permite să obligaţi obştea de la Rădeni să vă accepte ca slujitori la sfântul altar, în condiţiile în care continuaţi să fiţi părtaşi la erezie, nu vă va putea apăra de prevederile acestui articol din Codul Penal, atunci când 300-400 de oameni vor putea depune plângere penală că au fost obligaţi să părăsească biserica în timpul Sfintei Liturghii, fiind

 

 

împiedicaţi să participe la aceasta, deşi aveau dreptul să o facă şi din punct de vedere legal şi mai ales din punct  de  vedere  canonic.  Schitul Rădeni este realizat în mare parte din munca asiduă a locuitorilor din localitate şi din satele învecinate şi din contribuţia unor donatori. Schitul se află în fază de construcţie şi nu a fost sfinţit, prin urmare nu a intrat în “circuitul normal de funcţionare”, pentru ca donaţia şi munca celor ce l-au clădit să fie ireversibile, în conformitate cu art. 11 din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale[9]. Prin urmare, în condiţiile în care se va încerca schimbarea egumenului schitului sau aducerea unei obşti noi, favorabile “sinodului” din Creta, locuitorii din zonă, care au muncit la schit, şi donatorii vor putea avea dreptul să revendice contribuţia lor la clădirea schitului. La acest drept al lor se adaugă şi regimul general al donaţiilor, care prevede că

„donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul” (art. 1020 NCC), în cel de-al doilea caz, sarcina donatarului era să construiască un schit care să deservească nevoile spirituale ale donatorului. Donatorii nu au dorit să contribuie la clădirea unui schit în care să se propovăduiască erezia ecumenistă.

 

 

În concluzie, sperăm ca viaţa liturgică a Schitului “Cuvioasa Parascheva” din Rădeni să reintre în parametrii normali, ca presiunile la adresa slujitorilor săi şi a credincioşilor care îl frecventează să înceteze, pentru ca înţelegerea creştină să ia locul acţiunilor de destabilizare şi intimidare care se desfăşoară în prezent, mai mult sau mai puţin subtil.

 

30 noiembrie 2016

 

[1] Sinodalii din Creta au făcut uz de acel principiu din Declaraţia de la Toronto pentru a-şi justifica acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereziilor şi schismelor, însă efectul pervers al acestei justificări a fost că au recunoscut şi celorlalţi membri CMB dreptul de a          aplica          acelaşi          tratament          Bisericii          Ortodoxe. [2]http://sinodultalharesc.tk/document-final-al-sinodului- panortodox-din-creta-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi/.

[3] Articolul 12, alin. (2), (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod prevede că părerile contrare

 

 

se notează, dar că votul final se va da cu o “majoritate internă”, care să nu permită niciun fel de surpriză. http://basilica.ro/regulamentul-de- organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii- ortodoxe/. În felul acesta, dezbaterile au fost transformate într-un fel de    “Colţ    al    Oratorilor”    din    celebrul    Hyde    Park    londonez. [4]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la- desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii- ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/petitie_de_sustinere_a_memo riului_vietuitorii_si_credinciosii_schitului_radeni_neamt_resping_e rezia_cretana/2016-12-08-248

 

 

 

RĂSPUNSUL Ieromonahului Pamvo către Mitropolitul Teofan = o adevărată LECŢIE DE TEOLOGIE

 

 

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

 

Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016, pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei Mănăstirii  Petru  Vodă,   semnată   de   preoţii   slujitori   de   la Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul, protopresbiter prof. univ. dr. Theodoros Zisis, pr. Matei Vulcănescu. În acea scrisoare anunţam întreruperea pomenirii ierarhului locului, din motiv de participare la sinodul eretic din Creta, de semnare a documentelor eretice ale acelui sinod şi de susţinere a lor în continuare. Scopul demersului era de a ruga exarhatul şi stăreţia să înceteze presiunile asupra schitului şi să ne permită să ne desfăşurăm activitatea în linişte, în condiţiile prevăzute de sfintele canoane pentru astfel de situaţie.

 

Vă mulţumesc pentru grija părintească pe care o purtaţi credincioşilor de la Rădeni şi pentru răspunsul pe care mi-l adresaţi, în care încercaţi să mă convingeţi că am săvârşit o greşeală întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre şi îmi cereţi să reiau pomenirea, pentru a nu risca sancţiuni disciplinare.

 

Aşa cum menţionaţi în cel de-al doilea paragraf al scrisorii pe care mi- aţi trimis-o, grija unui ieromonah este de a rămâne în dreapta credinţă şi de a nu se abate de la rigorile tradiţiei bisericeşti. Exact această acribie în păstrarea dreptei credinţe şi grija de a nu mă abate de la rigorile tradiţiei m-au determinat să întrerup pomenirea ierarhului, atunci când am observat că, prin sinodul din Creta, la care Înaltpreasfinţia Voastră aţi participat şi ale cărui documente le-aţi semnat, în învăţătura Bisericii Ortodoxe au fost introduse învăţături noi şi extrem de nocive, care contravin învăţăturii şi tradiţiei

 

 

bisericeşti, în speţă a fost acceptat ecumenismul ca linie de gândire  eclesiologică  şi  misionară  a  Bisericii  Ortodoxe,   în ciuda faptului că această erezie eclesiologică a fost condamnată de sfinţi ai Bisericii, precum Ignatie Brancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul, de teologi mari precum părintele Dumitru Stăniloae, Serafim Rose, de duhovnici mari precum părintele Arsenie Papacioc, părintele Justin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Iulian Prodromitul, de sinoade locale precum Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, de teologi de marcă contemporani, precum Dimitrios Tselenghidis, pr. prof. Theodoros Zisis, pr. prof. G. Metallinos şi alţii

 

Ştiu şi îmi asum faptul că ieromonahul este dator să asculte de episcopul său, că are obligaţia să îl pomenească la sfintele slujbe şi că, prin întreruperea pomenirii ierarhului, preotul se exclude din comuniunea Bisericii, însă precizez că toate aceste afirmaţii corecte din scrisoarea Înaltpreasfinţiei Voastre operează în orice situaţie imaginabilă în care preotul s-ar revolta împotriva episcopului său, cu o singură excepţie: cazul în care episcopul s-a făcut părtaş la o erezie, pe care „o propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, în cazul de faţă părtăşia la erezia ecumenistă propovăduită în Creta, prin semnarea documentelor acelui sinod, prin reconfirmarea lor în sesiunea din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi prin apărarea lor, chiar şi în această scrisoare, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o adresa. În această situaţie, sfintele canoane pe care le invocaţi în continuarea scrisorii îmi permit să întrerup pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre înainte de cercetarea sinodală a situaţiei create prin semnarea acelor documente eretice.

 

Resping acuzaţia că invocarea canonului 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii episcopului ar fi un abuz, din următoarele motive:

 

  1. Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează

 

 

relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public. Cea de-a doua parte nu are legătură cu canoanele 13, 14, 15 (prima parte), deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte1), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâi- şezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II.

  1. Canonul 31 apostolic vorbeşte despre osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul său pentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea canonului: “oricare prezbiter ar defăima pe  episcopul  său  şi,  fără  să  cunoască  că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept(s.n.). Când însă preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie laerezie a ierarhului, el nu poate fi supus niciunei represiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”(s.n.).
  2. Legătura dintre canonul 31 apostolic şi partea a doua a canonului 15 I-II o face tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic, după cum se vede din citatul de mai sus, şi o respectă toţi canoniştii ortodocşi. Acesta este duhul canonului 31 apostolic, la care face referire Înaltpreasfinţia Voastră, şi aceasta este interpretarea corectă a celor două canoane, iar

 

 

asupra           acestei           interpretări,           pe           care           o consemnează Pidalionul însuşi, nu îşi poate permite niciun teolog contemporan să facă interpretări personale, în funcţie de interese de moment. În consecinţă, precizarea că “după a doua şi eventual a treia chemare preotul trebuie să fie pedepsit” nu se aplică acestei situaţii, deoarece, aşa cum arată clar tâlcuirea canonului 31 apostolic, în caz de părtăşie la erezie a episcopului, preotul care întrerupe pomenirea “nu este supus certării celor mai de sus”4.

  1. Canonul 15 I-II vorbeşte despre propovăduirea unor eresuri condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi. Eresul ecumenist, semnat la Creta, este condamnat atât de către Sfintele Sinoade, care ne vorbesc despre o singură Biserică, cea ortodoxă, neadmiţând nicio altă formă de bisericitate pentru erezii şi schisme, cu atât mai puţin ideile sincretiste ale ecumenismului, care caută realizarea “unităţii Bisericii” prin punerea laolaltă a ortodocşilor cu ereticii, cât şi de către Sfinţii Părinţi din secolul XX, care au condamnat la unison ecumenismul, şi de către Sfinţii Părinţi din vechime, care condamnă ereziile pe care sinodul din Creta le numeşte “biserici eterodoxe” şi consideră inacceptabilă orice sincretism teologic între ortodocşi şi eretici. Această realitate reiese şi din cuvintele Părintelui Iulian Prodromitul: “Mărturisesc că nu recunosc sinodul ţinut în Creta, între 16-27 iunie 2016, întrucât a încălcat învăţătura celor Şapte Sfinte Sinoade şi promovează ecumenismul, care este erezie absolută şi pregăteşte venirea lui antihrist”5.
  2. Este un abuz întreruperea pomenirii ierarhului canonic pentru orice motiv, însă nu pentru părtăşia la erezie a  acestuia. Canonul 15 I-II permite întreruperea pomenirii episcopului care s-a făcut părtaş la erezie “înainte de sinodiceasca cercetare”6, sinodul putând să se pronunţe, dacă este cazul, şi asupra stării canonice a episcopului, ca urmare a părtăşiei sale la
  3. Canonul 15 I-II nu condiţionează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că acesta continuă să se afle sau nu în comuniune cu restul episcopilor (în cazul de faţă, foarte mulţi dintre ei părtaşi la aceeaşi erezie) sau că Bisericile locale însele, participante sau nu la propovăduirea unei erezii, se află încă în comuniune. Întreruperea pomenirii este o măsură pe care

 

 

preotul are dreptul să o ia pentru a se păzi pe sine şi turma sa de erezie, până când Biserica va judeca, prin intermediul unui sinod ortodox, în problema acelei erezii. Prin urmare, ideea că întreruperea pomenirii unui episcop părtaş la erezie, menţinut încă în comuniune cu Sinoadele locale ale Bisericilor Ortodoxe (multe dintre ele părtaşe la aceeaşi erezie, în situaţia de faţă), ar fi schismă nu are nicio bază canonică.

 

În consecinţă, consider că interpretarea canoanelor 15 I-II şi 31 apostolic, ca de altfel toată argumentarea scrisorii, ignoră faptul că motivul pentru care am întrerupt pomenirea este părtăşia la erezie, şi nu vreun alt motiv. Această interpretare pare a susţine ideea că, din punctul de vedere al Înaltpreasfinţiei Voastre, în Creta nu s-a produs niciun fel de deviere de la dreapta credinţă şi de la rigorile tradiţiei bisericeşti ortodoxe. În realitate, sinodul din Creta a admis erezia eclesiologică a ecumenismului ca mod de gândire în Biserica Ortodoxă, deoarece a ratificat minimalismul dogmatic al Constituţiei Consiliului Mondial al Bisericilor şi premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto. Faptul că sinodalii înşişi au adoptat eclesiologia  ecumenistă  a Declaraţiei  de  la  Toronto se vădeşte din alăturarea articolelor 6 şi 19 ale documentului sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care“acceptarea denumirii istorici de biserici eterodoxe” este justificată prin premisa eclesiologică eretică din Declaraţia de la Toronto care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă  că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.2)7. Astfel, trecând peste două milenii de eclesiologie ortodoxă, care ne învaţă că există o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, iar restul sunt erezii şi schisme, sinodul din Creta admite o convenţie eclesiologică eretică, potrivit căreia pot exista diferite grade de bisericitate, mai mult sau mai puţin deplină, mai mult sau mai puţin adevărată, de dragul legitimării partenerilor de dialog ecumenic. Unde s-a mai auzit aşa ceva în istoria Bisericii? Mai grav, prin ratificarea acestei premise eclesiologice, Biserica Ortodoxă este de acord cu această viziune relativistă a CMB şi admite că oricare dintre membrii CMB poate uza de această premisă pentru a judeca, în funcţie de propria eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al

 

 

cuvântului” sau nu. O astfel de greşeală este erezie în sine, deoarece permite punerea în discuţie şi relativizarea caracterului de Biserică unică şi adevărată a Bisericii Ortodoxe şi, în plus, anulează ataşamentul exprimat iniţial faţă de afirmaţia din Crez, potrivit căreia Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Mai mult, acceptarea premisei III.2 a Declaraţiei de la Toronto face ca Biserica Ortodoxă să fie de acord cu “scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (s.n.). Nebăgând de seamă că prima parte a premisei este infirmată de cea de-a doua, specific de altfel limbajului duplicitar al textelor ecumeniste ale CMB, sinodalii din Creta au admis că Biserica Ortodoxă este de acord cu scopul CMB de realizare a unui contact viu între “biserici” (termenul goleşte de conţinut eclesial real toate participantele la acest contact viu, inclusiv Biserica Ortodoxă), de studiu şi dezbatere a problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Dat fiind că “unitatea Bisericii” din acel document nu priveşte Biserica Ortodoxă, ci structura pe care doreşte să o creeze CMB prin “redescoperirea Bisericii Catolice pe care o mărturisesc Crezurile, Biserica adevărată”, rezultă că sinodul din Creta angajează Biserica Ortodoxă într-un proces sincretist de unire a Ortodoxiei cu eterodocşii, ceea ce este erezie, condamnată de Sfintele Sinoade şi de către Sfinţii Părinţi.

 

Acestea sunt câteva dintre “nemulţumirile legate de Sinodul din Creta şi a participanţilor”. Canonul 15 I-II ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului, lăsând în seama “celor în drept”, cum bine precizaţi, să prezinte unui sinod acuzaţiile împotriva episcopilor cu privire la participarea la erezie. Prin poziţia adoptată, Schitul Rădeni a luat doar la cunoştinţă faptul că ierarhul nostru s-a făcut părtaş documentelor eretice din Creta şi a procedat în funcţie de ceea ce sfătuiesc canoanele 15  I-II  şi  31  apostolic  în  această  situaţie, neerijându-ne în judecătorii nimănui.

 

Este adevărat că schisma poate izvorî din contestarea autorităţii sinodului, însă prin întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezia cretană nu se contestă autoritatea sinodului de a legifera pe tărâm dogmatic sau canonic, nici statutul său de organ legislativ şi judecătoresc suprem în Biserică, ci doar erorile dogmatice produse prin aplicarea eretică a acestei

 

 

autorităţi sinodale incontestabile de către ierarhii care au participat la acest sinod sau au acceptat în vreun fel hotărârile acestuia. Din acest motiv, invocarea citatului Sfântului Ioan Gură de Aur, care a acceptat un verdict sinodal abuziv de caterisire a sa, în anul 403, „nearogându-şi slujirea”, nu are nicio legătură cu contextul discuţiei, deoarece situaţia în care a fost pus Sfântul Ioan Gură de Aur nu se referea la propovăduirea vreunei erezii, ci cu maşinaţiuni politice stârnite de ura faţă de râvna sa pentru impunerea unei morale creştine publice. De altminteri, Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică, în alt loc, atitudinea sa corectă de a nu rupe unitatea Bisericii din pricina unei persecuţii abuzive şi a unor păcate omeneşti ale persecutorilor săi, învăţându-ne însă ca, atunci când vine vorba de erezie, să ne îngrădim de învăţătorii mincinoşi şi chiar să îi judecăm: “Trebuie ascultat de învăţători și de preoţi și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm. […] Dacă preotul are o credinţă stricată (greşită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui8. Iată cât de tranşant este Sfântul Ioan în privinţa atitudinii pe care trebuie să o avem faţă de preotul (evident şi de ierarhul, de la care preotul are această învăţătură) care are credinţă stricată, adică este părtaş la erezie, şi cum ne îndeamnă să ne abţinem de la judecarea preotului pentru motive lumeşti (exact ce a făcut el în pasajul din Omilia la Epistola către Efeseni), dar ne cere să ne îngrădim de el pentru motive de părtăşie la erezie. După ce citim aceste cuvinte, ni-l putem închipui pe Sfântului Ioan Gură de Aur îndemnându-ne să rămânem în comuniune cu cel ce este părtaş la erezie?

 

Aşa cum bine aţi remarcat, rolul poporului în Biserică este “să atragă atenţia asupra unor probleme pe care le identifică în viaţa bisericească”. Când aceste probleme sunt create de un sinod panortodox, care a luat decizii greşite, această atragere a atenţiei se numeşte receptare nefavorabilă a hotărârilor sinodului şi este o prerogativă a poporului credincios, chemat de acelaşi Duh care a inspirat un sinod ortodox să recunoască ortodoxia doctrinelor stabilite de către acesta, iar în cazul în care ele nu au fost inspirate de Duhul, să le respingă ca eretice. Această măsură de siguranţă pe care Biserica a luat-o a făcut ca sinoadele ecumenice din trecut să nu cadă într-o

 

 

infailibilitate de tip papistaş şi a fost recunoscută până şi de  Conferinţa Panortodoxă presinodală din 1976, care a stabilit ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului să stabilească   dacă   a   fost   panortodox   sau   ecumenic”9.    Din păcate, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Mare Sinod acordă importanţă scăzută rolului pliromei Bisericii, decizând, în art. 12, că după ce hotărârile sinodului se vor fi aprobat, ele vor fi comunicate poporului, după care vor avea autoritate panortodoxă10. Mai mult, documentul despre relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină osândeşte, în articolul 22, orice formă de contestare a acestui sinod, de către “persoane individuale sau grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”11. Prin această decizie, pe care şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei o pune în aplicare prin atitudinea faţă de cei ce au contestat în Moldova sinodul din Creta, vocea pliromei este redusă la tăcere, ceea ce viciază procesul de receptare a hotărârilor sinodului  din  Creta. Chiar dacă revine unui sinod obligaţia şi competenţa de a judeca documentele sinodului din Creta şi de a  decide în mod ortodox în privinţa lor, acest lucru nu ştirbeşte dreptul pliromei de a accepta aceste documente sau a le respinge ca eretice.

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a arătat că există posibilitatea explicitării, nuanţării şi dezvoltăriidocumentelor sinodului din Creta, nu a “îmbunătăţirii, modificării şi completării”, aşa cum speră Înaltpreasfinţia Voastră. Această diferenţă de termeni se vede şi în traducerea în limba greacă a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care apare termenul “a schimba”, în loc de a “nuanţa”12, versiune pe care probabil a cunoscut-o şi IPS Ierotheos Vlachos, când a venit în Moldova, crezând că sinodul naţional român a decis că textele “trebuie să fie corectate, interpretate, să schimbe alte teme”13. Ce alt sinod din istorie, pretins “mare şi sfânt”, a creat probleme teologice grave, pe care să le lase spre rezolvare unor sinoade ulterioare? Următoarele “sinoade mari şi sfinte” nu vor fi organizate de către aceiaşi ierarhi care l-au organizat pe acesta? Ce şanse sunt să se rezolve greşelile grave pe care le-a făcut sinodul din Creta? Cine să judece dacă un ierarh actual este sau nu părtaş la erezie, de vreme ce cei mai mulţi dintre ierarhii participanţi la acel sinod sunt la fel de părtaşi la erezia cretană? Cum pot fi nuanţate nişte texte profund eretice, în

 

 

aşa fel încât ele să ajungă să fie ortodoxe, când cele mai optimiste definiţii pentru ecumenişti din DEX ale termenului “nuanţă” spun că înseamnă “aspect uşor diferit al sensului de bază al cuvântului, ceea ce se adaugă esenţialului, modificându-l uşor”? Documentul Relaţiile Bisericii cu ansamblul lumii creştine nu are nevoie de nuanţe, de uşoare modificări, ci de anularea sa cu totul, în acelaşi timp cu întreruperea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor.

 

Am răspuns chemării pe care mi-aţi adresat-o de a discuta cu Înaltpreasfinţia Voastră în 25 noiembrie 2016, ajungând la Mitropolie cu întârziere, datorită unor condiţii meteorologice nefavorabile. Faptul că am fost în acea zi la mitropolie îl poate confirma părintele exarh Nichifor, cu care am discutat pe holurile Centrului eparhial. În ziua în care m-aţi invitat la Popăuţi nu am putut participa, deoarece în acea zi a trebuit să particip la slujba de înmormântare a unui creştin care a decedat în drum spre sfânta biserică, în zi de duminică, în urma unui atac de cord, provocat, pe lângă alte cauze medicale, şi de stresul pe care l-a resimţit, ca om de bază al comunităţii, ca urmare a presiunilor ce s-au făcut asupra schitului în ultima perioadă. Sunt  deschis  oricând discuţiei pe baza documentelor sinodului din Creta, pentru ca, printr-o analiză teologică onestă, să se stabilească în ce măsură acestea sunt în concordanţă cu ceea ce Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna, în toate locurile şi pe toţi.

 

Faptul că nu am reuşit să răspund chemării Înaltpreasfinţiei Voastre de două ori nu înseamnă în niciun fel că mă aflu acum la a treia mustrare, după care poate surveni pedeapsa, întrucât, aşa cum am arătat mai sus, prevederea canonului 31 apostolic referitoare la faptul că preotul care face schismă poate beneficia de trei mustrări “cu dulceaţă şi blândeţe”14 din partea episcopului, după care poate fi supus pedepsei, nu se aplică în acest caz, în care operează prevederea canonului 15 I-II, potrivit căruia preoţii ce se îngrădesc de episcopul părtaş la erezie nu pot fi supuşi cercetării canonice sau pedepselor, ci sunt vrednici de cinstire, ca unii care au luptat împotriva schismei şi divizării Bisericii. Orice sancţiune aplicată împotriva mea pe motivul nepomenirii ierarhului pentru părtăşie la erezie nu va avea nicio valabilitate canonică, din motivele arătate mai sus, lucru consemnat şi în Hotărârea Sinaxei Clericilor şi

 

 

Monahilor din Volos, desfăşurată în 14 decembrie 2016, care a dat odeclaraţie de susţinere a tuturor preoţilor nepomenitori din România15.

 

Ţinând seama de toate cele afirmate mai sus, Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice. Îmi asum toate consecinţele acestei decizii, cu conştiinţa că fac ceea ce permit canoanele Bisericii în situaţia dată. În această decizie mă bucur de susţinerea tuturor celor care de luni întregi îşi găsesc un refugiu sufletesc la Schitul Rădeni. Reafirm că prin această decizie nu m-am separat de Biserică, ci am rămas şi rămân în continuare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cu nădejdea că aceasta îşi va regăsi liniştea în momentul în care se va curăţi de erezia ecumenismului. Sper într-o atitudine părintească din partea Înaltpreasfinţiei Voastre, prin care să permiteţi ca la Rădeni să se desfăşoare în continuare activitatea liturgică netulburată, în aşa fel încât cei ce, din motive de conştiinţă, nu doresc să fie părtaşi la erezia din Creta, să îşi poată găsi un loc în care să se roage bunului Dumnezeu.

 

Întreaga obşte din Rădeni se roagă pentru ca Dumnezeu să Vă dea

puterea de a lua decizia ortodoxă în privinţa sinodului din Creta.

 

16.12.2016 Cu deosebit respect,

Ieromonah Pamvo Jugănaru Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

  • Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p.
  • Idem, p.
  • Idem, p.
  • Pidalion, p.
  • „Sfântul şi Marele Sinod” (Creta, 2016). Între providenţă şi eşec, Oradea,
  • Pidalion, p.

 

 

 

 

 

 

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/raspunsul_parintelui_pamvo_ catre_mitropolitul_teofan_o_adevarata_lectie_de_teologie/2016-12- 21-256

 

 

 

Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe

care le-o arătaţi ereticilor!

 

 

Răspunsul rezistenţei ortodoxe de la RĂDENI la

comunicatul Patriarhiei

 

Schitul Sfânta Cuvioasa Parascheva

Localitate Rădeni,

Judetul Neamt.

 

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi Arhiepiscopi şi Episcopi,

 

Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de“dialogul şi colaborarea între creştini”, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

 

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1.

 

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin

 

 

Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose  şi  mulţi  alţii,  care,  împreună,  alcătuiesc  un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr- o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o  chiar  dogmă:  “a  fost   formulată   dogma   protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2.

 

Afirmaţia că niciun sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca “panerezie” este combătută de anatema dată ecumenismului în 1983 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care din 2007 a revenit în componenţa Bisericii Ruse, neanulând acea anatemă), în  care  acesta  a  fost  numit  “erezie”. Se poate oare afirma că, deşi a dat titani ai teologiei ortodoxe a secolului XX, precum arhiepiscopul Averchie Tauşev, mitropolitul sfânt Ioan Maximovici3, părintele Seraphim Rose sau mitropolitul Filaret şi s-a recunoscut mereu parte a Bisericii Ortodoxe istorice ruseşti, ROCOR nu avea un sinod canonic în momentul în care a condamnat ecumenismul şi că era  în  afara  Ortodoxiei  la  acel moment? Biserica Ortodoxă Georgiană a ieşit din CMB, în 1997, la presiunea unor centre monahale puternice din acea ţară, care au denunţat ecumenismul ca erezie şi “erezie a ereziilor”4. În anul 1972,

 

 

patriarhul Alexandriei Nicolae al VI-lea a numit ecumenismul “erezie şi panerezie”5, considerându-l “îndreptat împotriva Ortodoxiei”. Imediat după sinodul din Creta, mitropolitul Ieremia de Gortina, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, participant nesemnatar al documentului despre ecumenism al sinodului din Creta, a declarat că “noi, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu,condamnăm oficial ecumenismul ca panerezie”6, numindu-l “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte ׂ «crezuri»mincinoase şi să o falsifice”. În Duminica Ortodoxiei din 2012, Mitropolitul Serafim al Pireului  a rostit anatema asupra panereziei ecumeniste: “Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenist intercreştină şi interreligioasă, anatema!”7 (s.n.).

 

Potrivit chiar şi scurtei istorii a ecumenismului propuse în comunicatul sinodal, Mişcarea Ecumenică s-a clădit iniţial ca o federaţie protestantă, iar ecumenismul este un produs al său, ceea ce face ca el să fie deja condamnat de către Sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii, de vreme ce cele mai multe dintre doctrinele protestante sunt variante mai noi ale ereziilor din primul mileniu (negarea Sfintei Treimi de către comunităţile unitariene, negarea Sfântei Tradiţii, negarea statutului de Născătoare de Dumnezeu al Pururea Fecioarei Maria, negarea cultului icoanelor, a cultului Sfintei Cruci, a cultului sfinţilor, a cinstirii sfintelor moaşte etc.), condamnate şi anatemizate de către Sfintele Sinoade Ecumenice.

 

Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11; s.n.). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult.

 

Argumentul că ecumenismul nu este erezie pentru că nu a fost condamnat de niciun sinod local încă lasă să se înţeleagă că nicio

 

 

învăţătură greşită nu are caracter eretic până în clipa în care este condamnată oficial de către un sinod şi este scoasă în afara trupului Bisericii ca erezie. Într-o scrisoare adresată de către episcopul Alexandru al Alexandriei către toate Bisericile cu privire la Arie, înaintea sinodului de la Niceea, episcopul alexandrin spune: “Eusebiu, acum în Nicomedia… protejează pe aceşti apostaţi şi scrie peste tot pe unde a uneltit, lăudându-i, dar în felul acesta atrag cumva pe unii neştiutori la această erezie nenorocită ridicată împotriva lui Hristos”8. Pentru că ereziile sunt erezii din momentul propovăduirii lor de către ereziarh, când corpul Bisericii constată că sunt în disonanţă cu tot ceea ce Biserica învaţă dintotdeauna, pretutindeni şi pe toţi, iar sinoadele le judecă şi le condamnă ca atare în mod oficial, curăţind Biserica de ele şi restaurând Ortodoxia, ecumenismul este eretic ca orice erezie, iar participarea la el nu este mai puţin periculoasă, doar pentru că multe dintre sinoadele locale îl practică încă în loc să îl condamne. Sfântul Iustin Popovici, marele dogmatist, a numit ecumenismul “panerezie” înaintea condamnării sale de către un sinod (cartea sa a apărut în 1975).

 

Comunicatul emis de Sfântul Sinod precizează că “ecumenismul lucid… este o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”9. Dacă această atitudine de dialog spiritual şi cooperare s-ar desfăşura între creştinii ortodocşi din lume, ar fi acceptabilă. Din păcate însă, dialogul şi cooperarea cu ortodocşii din propria Biserică interesează prea puţin pe promotorii ecumenismului, întreaga atenţie fiind acordată “participării la mişcarea de dialog între creştinii de confesiuni diferite”.

 

Despre cooperarea cu ereticii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au statornicit că ea trebuie să se reducă la mustrarea acestora şi la dialogul cu ei doar în vedere revenirii la Ortodoxie. În anul 377, sfântul Vasile cel Mare îi scrie călugărului Urbikios: “Te rog să faci în aşa fel încât aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos”10 (s.n.). Avva Teodor din Fermi spune că trebuie să-i ajutăm pe cei căzuţi în erezie să se întoarcă la dreapta credinţă, dar dacă nu reuşim, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru a nu ne trage şi pe noi în rătăcire11. Avva Isaia învaţă să nu stăm de vorbă cu ereticii, pentru ca nu cumva să ne vatăme cu otrava

 

 

lor cea de moarte purtătoare, nici să le citim cărţile pentru a nu da morţii sufletele noastre12.După 60 de ani de ecumenism, în care ereticii nu au făcut un niciun pas spre Ortodoxie, nu e timpul ca BOR să îi asculte pe Sfinţii Părinţi şi să se retragă din “dialogul iubirii” cu neortodocşii?

 

Despre “rugăciunile comune pentru unitatea creştinilor”, sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe prevăd: canonul 45 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” (s.n.)13; canonul 46 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Despre acest canon  sfântul Iustin Popovici spune: “Este un lucru bătător la ochi chiar şi pentru cei ce nu au ochi: această poruncă hotărăşte în mod imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nicio Sfântă Taină şi să socotim toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de har”14. O lectură a paginii dedicate de siteul oficial www.basilica.ro “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta ne arată că membri ai clerului ortodox român s-au rugat cu reformaţii, cu evanghelicii luterani, cu greco-catolicii, cu armenii şi cu romano-catolicii15. Comunicatul Patriarhiei Române începe cu fraza: “Ca în fiecare an, în a treia săptămână a lunii ianuarie (18-25 ianuarie 2016), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină”16 (s.n.), din care vedem că denumirea de “biserici” acordată ereziilor este acceptată de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre înainte de sinodul cretan. În 2015, “săptămâna de rugăciune comună” a început la Arad şi a avut ca parteneri pe romano-catolici, pe greco-catolici, pe evanghelici, pe reformaţi şi pe mozaici17. În prezentarea săptămânii de rugăciune comună din 2012 găsim direct formula aprobată de sinodul din Creta cu privire la denumirea de “biserici” a ereziilor: “Alături de credincioșii din Capitală şi delegaţi ai instituţiilor Statului prezenţi la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine”18. Din perspectiva acestei activităţi ecumeniste intense, se poate explica surprinderea ierarhilor ortodocşi faţă de acuza că deciziile sinodului din Creta sunt eretice!

 

 

Aflăm cu uimire de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că la începutul secolului XX “misionarii creştini occidentali predicau Evanghelia iubirii”. Că este vorba despre “creştinii neortodocşi” reiese şi din comunicat şi din istoria întemeierii CMB, aceşti misionari fiind în mare parte predicatori protestanţi, care predicau popoarelor asiatice şi africane doctrinele protestante blasfematoare la adresa Sfintei Fecioare Maria, a sfinţilor, a sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintei Tradiţii, a Sfintelor Taine, a preoţiei sacramentale, a cinstirii moaştelor, nicidecum Evanghelia iubirii. Această interpretare a începuturilor mişcării ecumeniste poate fi înţeleasă doar prin prisma premisei eclesiologice eretice IV.5  a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici”… “Diferitele Biserici învaţă, în general, că alte biserici au anumite elemente  ale  Bisericii  adevărate…  Astfel  de  elemente  sunt: predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintei Scripturi şi administrarea Tainelor”19 (s.n.). Ereziile nu pot predica niciodată Evanghelia iubirii, deoarece nu au adevărul de credinţă, fără de care nu există iubire creştină, ci un iubirism lumesc. Numai misionarii ortodocşi au predicat, în toate secolele, Evanghelia iubirii şi Adevărului.

 

Comunicatul sinodal afirmă că Biserica Ortodoxă s-a implicat în mişcarea de dialog dintre diferite “confesiuni creştine” pentru a participa la “refacerea”, pe baza credinţei Bisericii Ortodoxe, “a unităţii creştinilor neortodocşi dezbinaţi între ei de-a lungul timpului”. După aproape un secol de ecumenism, se poate spune că diferitele confesiuni protestante s-au împăcat între ele, dar nu pe baza credinţei celei adevărate a Bisericii Ortodoxe, ci pe baza ideologiei sincretismului de tip protestant. În 1998, la Tesalonic, teologii ortodocşi au emis o declaraţie în care se dădea glas nemulţumirii că participarea ortodoxă la ecumenism este ineficientă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor. După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile

 

 

teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”20(s.n.). La 20 de ani de la momentul Declaraţiei de la Tesalonic, sinodul din Creta recunoaşte că Mişcarea Ecumenică “trece printr-o criză profundă”21. Există la ora actuală un singur document oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor în care să se recunoască faptul că “Sfânta Biserică Catolică a Crezurilor”, „adevărata Biserică”, „Biserica lui Hristos” descrisă de Declaraţia de la Toronto este Biserica Ortodoxă?

 

Dimpotrivă, Declaraţia despre unitate a celei de-a zecea Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor, din Busan, Coreea de Sud, din 2013 afirmă: “Credincioşi chemării noastre comune, vom căuta împreună deplina unitate vizibilă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, când vom exprima unitatea în jurul aceleiaşi Mese a Domnului. Căutând unitatea Bisericii, ne vom deschide pentru a primi darurile tradiţiilor fiecăruia şi a oferi darurile noastre unul altuia…”22 (s.n.). Vorbind despre “Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, au precizat autorii declaraţiei că aceasta este Sfânta Biserică Ortodoxă? Evident, nu. Interesează oare realmente pe cineva, la nivelul CMB, faptul că Biserica Ortodoxă mărturiseşte că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, de vreme ce CMB propune un concept propriu de “Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească” şi, în conformitate cu premisa IV.323 din Declaraţia de la Toronto, considerată de sinodul din Creta “de importanţă vitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, “toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei [şi Biserica Ortodoxă, care nu a abrogat această teză la sinodul din Creta – n.n.] afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria biserică” (s.n.)?

 

Cinci episcopi greci au contestat adunarea de la Busan, spunând lumii că, cu acea ocazie, Bisericii Ortodoxe i s-a pretins să-şi ceară iertare pentru divizarea lumii creştine: “La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în

 

 

Coreea de Sud, au fost formulate poziţii contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins şi Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creştină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, «multi-dogmatică»…”24.

 

Dacă influenţa ortodoxă asupra mentalităţii ecumeniste se lasă aşteptată, constatăm, în schimb, că se împlinesc avertismentele sfântului Vasile, ale avvei Teodor şi ale avvei Isaia, iar învăţătura ortodoxă este expusă unor influenţe eretice foarte periculoase. Iată câteva exemple de practicare a “ecumenismului lucid” de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum apar ele în media religioase ortodoxe:

 

  1. În cadrul celei de-a 10-a Adunări Generale CMB de la Busan, Coreea de Sud, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei, a afirmat că unitatea Bisericii s-a pierdut în forma sa actuală; că Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine; că nu mai putem cunoaşte care este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului; că toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, Sfântul Botez fiind doar o etapă superioară, în cadrul rudeniei spirituale existente între aceştia25.Unitatea Bisericii a fost pierdută, scopul nostru nu este să creăm o nouă Biserică, ci să o restaurăm pe cea una Biserică în neîntrerupta ei continuitate în plinătatea ei sacramentală. Timpul când se va defini forma finală pe care Biserica cea una, odată reconstituită (restaurată), o va lua, încă nu a sosit… Să trecem pentru graniţele confesionale, răbdare, muncă grea”26. “Cea mai mare provocare rămâne eclesiologia. Care este Adevărata Biserică născută la Ierusalim şi împrăştiată în toată lumea? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe, sau în anumite cazuri, atât de puţin în comun?…”27.
  2. Într-o emisiune televizată, înainte de a deveni mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan face următoarea afirmaţie: “Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfă considerată Sfântă Taină şi argumentul, raţiunea, ar fi faptul că cele două Biserici cred că pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar, este prezent acelaşi Cristos, care S-a născut în

 

 

Betleem, care S-a jertfit pe Golgota, care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi care va veni să mă judece pe mine, pe noi, pe toată lumea. În mod real. Acelaşi Cristos… Cel care are credinţă puternică simte că acolo pe Sfânta Masă este Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos… În Bisericile de natură protestantă şi mai ales neoprotestantă este o pâine, pe care o putem numi sfinţită, un vin sfinţit, care aminteşte de o cină care a avut loc acum  nu  ştiu  câte  mii  de  ani  în urmă…”28 (s.n.). Această explicare a diferenţelor referitoare la învăţătura despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei pare a fi o simplă enumerare a doctrinelor pe această temă, însă viitorul înalt ierarh nu însoţeşte, cel puţin în imaginile pe care internetul le pune la dispoziţie din acea emisiune, expunerea de un comentariu critic, în care să arate că nu există două Biserici, ci doar una, cea ortodoxă, şi că, indiferent de cât de puternică este credinţa celor din “Biserica Romano- Catolică”,Biserica Ortodoxă nu crede că acolo, pe altarul roman, se află Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Când vorbeşte despre “pâinea sfinţită şi vinul sfinţit” ale protestanţilor, viitorul mitropolit face comentariul “pe care o putem numi sfinţită”, deşi, în realitate, nu putem numi nici pâinea, nici vinul de la ritualurile protestante sfinţite în vreun fel.

  1. Întrebat în urmă cu câteva zile dacă o persoană nominalizată pentru o funcţie publică în stat ar putea să depună jurământul pe Coran, în cazul în care va fi numită în acea funcţie, Înaltpreasfinţitul Teodosiei, arhiepiscop al Constanţei, a afirmat: “Cred că poate să jure şi pe Biblie, că şi musulmanii cred în Hristos29”. În realitate, musulmanii nu cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet oarecare, mai mic ca însemnătate decât profetul Mohamed, întemeietorul religiei
  2. Într-un interviu pentru Radio Vatican, ÎPS Serafim Joantă face următoarele afirmaţii: “E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun… Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe, pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea Bisericilor creştine, ca toate

 

 

Bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii… Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul  mileniu când Biserica    era    una”30.    Reţine     atenţia     afirmaţia că Biserica era una doar în primul mileniu, acum nu mai este una, şi că ecumenismul trebuie să meargă mai departe pentru a realiza unirea Bisericilor creştine.

  1. Manualul de Religie de clasa a IV-a, apărut cu binecuvântarea Patriarhiei Române, prin adresa nr. 2987 din 01.04.2016, are o pagină (pagina 10) în care se spune că diferenţele confesionale şi interreligioase nu ne împiedică să fim “prieteni şi uniţi în faţa lui Dumnezeu”31. Cine ne uneşte în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce necreştinii nu cred în Hristos, Cel Care îi uneşte pe oameni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică, iar eterodocşii au o credinţă profund viciată de ereziile pe care le împărtăşesc? Într-o explicaţie a termenului “baptist”, se spune că baptiştii sunt “protestanţi, membri ai unei biserici creştine care practică botezul la vârstă adultă”. Definiţia reprezintă o aplicare practică avant la lettre a articolului 6  al  documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. În pagina 11 a manualului se face o legătură subtilă între ecologie, armă ideologică a religiei panteist-idolatre New Age, îmbrăţisată de sinodul din Creta prin instituirea unei sărbători anuale dedicate rugăciunii pentru mediu, şi porunca dată de Dumnezeu omului de a avea grijă de creaţia Sa. În pagina 13 găsim sloganul cu iz globalist “Lumea, casă pentru toţi oamenii”

 

Exemplele ar putea continua, cu situaţia defunctului mitropolit Nicolae Corneanu, care a săvârşit comuniune euharistică cu eterodocşii, cu exemplul Preasfinţitului Sofronie Drincec, care a săvârşit Sfinţirea Aghiazmei Mari împreună cu greco-catolicii, cu obişnuita de acum “săptămână de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor”, care încalcă sfintele canoane ale Bisericii, aşa cum am văzut mai sus, şi cu multe altele. Având în vedere că, aşa cum spune comunicatul, “niciun creştin nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alţi creştini dacă are teamă că-şi pierde credinţa ortodoxă”, ar fi indicat ca ideea întreruperii dialogului şi cooperării cu eterodocşii să fie analizată, înainte ca practicanţii ecumenismului să-şi piardă credinţa ortodoxă.

 

 

Repetarea afirmaţiei potrivit căreia Biserica Ortodoxă aduce „în dialogul cu ceilalţi creştini” mărturia că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească este contrazisă chiar de documentul sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, unde, prin invocarea şi acceptarea premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta admite dreptul tuturor membrelor CMB de a judeca Biserica Ortodoxă după propria eclesiologie şi a decide dacă aceasta este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu: “Din includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.4). Dacă Bisericile Ortodoxe se pot prevala de acest principiu general din CMB, ce le împiedică pe celelalte membre ale CMB să aplice acest principiu Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, ce fel de mărturie aduce Biserica Ortodoxă în CMB cu privire la faptul că ea este Biserica adevărată a lui Hristos? Documentul de la Busan ne face să credem că niciuna.

 

Comparaţia între Sinodul al II-lea Ecumenic şi viitorul “sfânt şi mare sinod” pe care actualele Patriarhii îl plănuiesc este deplasată şi lasă să se înţeleagă că sinodul al II-lea ar fi corectat erori ale primului sinod ecumenic, ceea ce nu corespunde adevărului. “Cele trei omisiuni şi

10 adăugiri” despre care vorbeşte comunicatul sunt dezvoltări fireşti ale doctrinei corect expuse de către  Sinodul I Ecumenic, nicidecum corecturi aduse simbolului proclamat de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic. Acest lucru reiese din canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic: “Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare”32. Viitorul “mare şi sfânt” sinod nu va putea spune ceea ce a spus Sinodul al II-lea Ecumenic, deoarece, pentru a reinstaura Ortodoxia în documentele actualului sinod, va trebui să anuleze complet documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi să amendeze serios celelalte documente, care, la rândul lor, conţin prevederi neortodoxe.

 

Niciunul dintre preoţii şi ierarhii din cele două Biserici surori vizate  nu a întreprins vreo acţiune anticanonică pe teritoriul Patriarhiei Române. Mesajele de încurajare faţă de cei ce se opun sinodului din Creta au fost în deplin duh ortodox şi au ajutat la evitarea unor excese,

 

 

care s-ar fi putut produce în situaţia de faţă. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să le mulţumească pentru contribuţia la înţelegerea modului canonic corect în care această situaţie poate fi gestionată, în duhul creştin al dragostei şi respectului, pentru a se evita pericolul apariţiei schismelor sau tulburărilor de orice fel în interiorul Sfintei Biserici.

 

Antepenultimul paragraf vorbeşte despre “chemare la îndreptare spre dialog paşnic” după ce mai înainte partenerii acestui dialog au fost catalogaţi “clerici, monahi şi mireni implicaţi în acţiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”, “persoane răzvrătite”, care, “în mod pătimaş şi dăunător au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi, afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”. Cei ce se opun sinodului din Creta s-au adunat pentru că i-a adus laolaltă dragostea pentru Ortodoxie, nu pentru că i-a păcălit sau instigat cineva să se revolte contra Bisericii, lucru pe care cei incriminaţi de comunicatul sinodal nu l-au făcut, nici nu îl vor face vreodată.

 

Din acest paragraf se poate înţelege că vor fi chemaţi la “îndreptare prin dialog” toţi cei implicaţi în “acţiuni de denigrare a Sinodului din Creta”, inclusiv cei ce au crezut că singura formă de protest contra sinodului din Creta este dialogul, petiţionarea, conferinţele etc., criticându-i şi desolidarizându-se de cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanţi la Creta, ca formă de atenţionare a ierarhilor respectivi cu privire la erorile comise de către acel sinod, admisă de canonul 15 I-II Constantinopol şi de către canonul 31 apostolic. Transformarea criticilor aduse sinodului din Creta în delict de “denigrare a sinodului din Creta” arată cât de diversioniste au fost întotdeauna unele opinii ale apărătorilor sinodului, care încercau să acrediteze ideea că sinodul din Creta nu are nicio valoare, că nu trebuie luat în serios, că nu are nicio autoritate şi că nu se aplică (în ciuda art. 13, alin. 2, al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care spune: “Aceste texte au autoritate panortodoxă”).

 

Întregul paragraf este o aplicare a articolului 22 din