HOMEOPATIA – o abordare ştiinţifică şi spirituală

Se dedică părintelui Daniil Sâsoev (1974-2009),

noul sfințit mucenic din Moscova

 

Oana Iftime şi Alexandru Iftime

 

Preluarea materialelor din acest volum (fie în formă tipărită – în ziare, reviste, foi parohiale – sau în formă elec- tronică, pe blog-uri sau site-uri) este liberă, cu menţio- narea exactă a sursei citate.

 

Oana Iftime                                       Alexandru Iftime

 

HOMEOPATIA

 

– o abordare ştiinţifică şi spirituală –

 

CUVÂNTUL EDITORULUI

Indiferent de conţinutul acestei cărţi, ea va fi citită de trei categorii de cititori: de oameni care sunt fani ai homeo- patiei – şi care caută argumente care să justifice această formă de medicină „complementară”, de oameni care sunt adversari ai homeopatiei – şi care caută argumente în plus care să le întărească ideea că homeopatia e şarlatanie (dacă nu chiar vrăjitorie), şi de oameni care vor să se lămurească în privinţa acestui domeniu de graniţă – şi care nu au un punct de vedere bine conturat.

Cartea aceasta îi va dezamăgi pe cei care caută să de- monstreze că homeopatia este doar şarlatanie – căci nu este. În acelaşi timp, îi va dezamăgi şi pe cei care caută să o prezinte ca pe o ramură a medicinei care are o bază teoreti- că ştiinţifică de necontestat – căci îi va arăta minusurile. În schimb, celor care caută să se lămurească în privinţa home- opatiei, nefiind părtinitori, cartea le oferă o mulţime de informaţii de mare importanţă. Este trist faptul că, indife- rent de subiect, de multe ori omul contemporan caută argu- mente care să îi întărească punctul de vedere, să îi hrăneas- că bănuielile, şi nu adevărul – care l-ar putea determina să renunţe la ideile sale greşite.

De multe ori, în dezbaterile publice sau în disputele dintre diverse persoane, punctul de vedere este apărat doar în virtutea faptului că ne aparţine – şi nu pentru că ar fi con- form cu adevărul. Într-un proces din perioada interbelică, marele avocat Istrate Micescu a susţinut o pledoarie foarte bine argumentată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie. În timpul acesteia, asistentul său tot încerca să îi spună ceva. Dar, fiind preocupat cu prezentarea ideilor sale, avocatul nu l-a băgat în seamă decât atunci când şi-a terminat expunerea; atunci, asistentul i-a atras atenţia că, de fapt, el era clientul părţii adverse. După o scurtă pauză de reculegere, Istrate Micescu şi-a continuat pledoaria, răsturnând ideile pe care tocmai le enunţase – şi aceasta, spre încântarea celor de la Curtea de Casaţie, care asistau la o inedită lecţie de retorică. Din păcate, această raportare la adevăr este specifică unui segment destul de larg al publicului contemporan. Fiecare îşi apără punctul de vedere, sursele, tabăra, şi chiar infailibi- litatea. Cineva spunea că, în timp ce ortodocşii le reproşează catolicilor faptul că îl cred pe papă infailibil, în realitate şi în Biserica Ortodoxă există unii ierarhi care au aceeaşi preten- ţie a infailibilităţii, chiar dacă valabilă doar la un nivel local. Dar niciun om nu este infailibil. Şi, aşa cum au existat sfinţi care au susţinut – cel puţin o vreme – unele învăţături îndo- ielnice, tot aşa există oameni de ştiinţă renumiţi, care totuşi susţin idei dubioase – idei care gravitează între stupiditate şi ocultism. (Nu este nevoie să precizăm faptul că nici autorii acestei cărţi, chiar dacă sunt ortodocşi, nu sunt infailibili. Nici faptul că sunt sinceri în demersul lor nu este, neapărat, un avantaj. Există şi în secolul XXI şamani care se închină idolilor, fiind convinşi că slujesc Adevărului – dar sinceritatea lor nu îi situează de partea acestuia.)

În ceea ce priveşte homeopatia, există o mulţime de studii care îi sunt favorabile. Există o mulţime de alte studii care o incriminează. Există meta-analize care îi sunt favora- bile. Există meta-analize care o contestă. Depinde de cine le face şi în ce scop. Fiecare tabără îşi prezintă propriile rezul- tate, ignorând sau contestând poziţiile adversarilor. Exact ca într-o campanie electorală, în care fiecare partid vrea să convingă alegătorii că ar fi mai puternic decât este în reali- tate. Astfel, putem citi cărţi despre homeopatie care să ne convingă că avem de-a face cu un domeniu medical de mare valoare. Dar putem şi citi cărţi care să ne convingă contra- riul.

 

 

Ce face cartea de faţă? În primul rând, încearcă să prezinte, cât mai obiectiv, din perspectivă ştiinţifică, analize- le şi meta-analizele făcute de ambele tabere, arătând punc- tele slabe ale acestora. Lectura unei asemenea cărţi presu- pune un efort deosebit. Poate că unii dintre cititori – cei care, datorită dresajului mediatic la care au fost supuşi ani de-a rândul, şi-au pierdut capacitatea de a urmări argumen- tele unei polemici – vor renunţa să o citească până la sfârşit. Autorii nu au intenţionat să scrie o carte uşor digerabilă (deşi au în plan şi scrierea unei broşuri de popularizare, scurte şi clare, care să prezinte aceleaşi idei – dar într-un mod care facilitează receptarea informaţiilor). Totuşi, cartea nu este adresată exclusiv specialiştilor. Este accesibilă tutu- ror celor care înţeleg că, pentru a se lămuri asupra unei pro- bleme importante, trebuie să depună efort. Cercetarea adevărului presupune un soi de asceză intelectuală, în care roadele sunt pe măsura efortului depus.

Dacă în prima parte a cărţii autorii au căutat să folo- sească un număr impresionant de surse pro şi contra home- opatiei, în partea a doua, Homeopatia şi Ortodoxia, au ales un demers diferit. În loc să încrucişeze o grămadă de opinii ale diferiţilor sfinţi, cuvioşi, părinţi şi teologi contemporani, care s-au situat de o parte sau alta a baricadei, au preferat să prezinte care este baza religioasă a homeopatiei – aşa cum reiese din scrierile părintelui homeopatiei, Samuel Hah- nemann. (Unii au atacat sau au lăudat homeopatia fără să îi cunoască ideile fundamentale – şi nu au avut o perspectivă obiectivă.)

Dacă autorii acestei cărţi au dreptate, semnalul de alarmă tras de ei trebuie luat în seamă. Dacă se înşală, atunci e de datoria homeopaţilor să vină cu argumente soli- de, care să elimine orice urmă de îndoială în privinţa practi- cii lor. Pentru că, până acum, de la Hahnemann încoace, mo- tivele de îndoială s-au tot înmulţit, fiind puse pe tavă chiar de homeopaţi. Şi nu doar de către cei păgâni, ci şi de cei care vor să „încreştineze”, cu orice preţ, homeopatia.

Iar în cazul în care homeopatia ar fi un subiect în privinţa căruia s-au înşelat homeopaţii înşişi, de la Hahnemann încoace, şi pe care l-au prezentat într-un mod eronat (observându-i efectele, dar înşelându-se în privinţa explica- ţiilor), atunci autorii cărţii de faţă au făcut un serviciu enorm homeopatiei – deoarece, arătând cu degetul erorile de pre- zentare a homeopatiei, au dat posibilitatea susţinătorilor ei de a-şi reconsidera ideile, pentru a promova un nou dome- niu medical care să nu aibă nimic de-a face cu superstiţia, cu păgânismul sau şarlatania. (Şi, dacă prin homeopatie s-ar înţelege, totuşi, şi în viitor, practica medicală new-age-istă prezentată de Hahnemann, noul domeniu ar trebui să poarte un cu totul alt nume. Pur şi simplu, pentru a delimita lucrurile şi a elimina confuzia.)

Sunt voci care spun: „Da, Hahnemann era ocultist, dar homeopatia funcţionează, chiar dacă el şi urmaşii săi i-au dat o argumentare eronată. Ne putem trata cu homeopatie fără să credem în bazaconiile expuse în Organonul medici- nei. Poate că, deşi prin prisma ştiinţei contemporane nu se poate explica homeopatia, în viitor situaţia se vor schimba. Şi se va demonstra că molecula care  rămâne dintr-o substanţă ultradiluată are efecte ştiinţifice care scapă cercetătorilor de astăzi” etc.

Ce se va întâmpla în viitor, nu ştim. Ştim ce s-a întâm- plat în trecut şi ce se întâmplă în prezent. De aceea, este necesară pornirea unor dezbateri serioase pe tema homeo- patiei, la care să participe medici, chimişti, fizicieni, biologi, teologi şi chiar preoţi.

Informaţiile puse la dispoziţie în această carte oferă

posibilitatea limpezirii multor aspecte legate de problema homeopatiei. Autorii consideră că au studiat acest subiect destul de mult pentru a da un verdict. Rămâne de văzut în ce măsură au sau nu dreptate…

 

 

INTRODUCERE

 

Homeopatia, întemeiată de către Samuel Christian Friedrich Hahnemann (1755-1843), medic german, este cla- sificată, la ora actuală, printre ramurile medicinei alternative sau complementare, care grupează alte metode de promo- vare şi restaurare a stării de sănătate decât cele aparţinând medicinei „clasice” (hipocratice, alopate).

Principiile de bază ale homeopatiei, aşa cum le-a enunţat fondatorul său, şi cum s-au propagat până în ziua de astăzi, contrazic o importantă serie de elemente din medici- na „clasică”, nehomeopată, precum şi din ştiinţă, în general, motiv pentru care homeopatia, deşi din ce în ce mai agreată de către marele public, rămâne, la nivelul comunităţilor ştiinţifice, un domeniu controversat, controversă care tinde să se extindă şi în domeniul teologic.

În acest context şi în căutarea unor explicaţii plauzibile şi a unor fundamente solide ale practicii lor, unii homeopaţi se îndreaptă către dezvoltări recente din domeniul ştiinţific, alţii către tradiţii spirituale, sau chiar către o îmbinare între posibile explicaţii materialiste, respectiv idealiste. Lucrarea de faţă analizează teoria şi practica homeopată atât din perspectivă ştiinţifică, cât şi din perspectivă spirituală, această din urmă analiză realizându-se prin prisma revela- ţiei, a teologiei ortodoxe.

Sperăm că cititorii vor găsi în această carte un instru- ment util pentru înţelegerea homeopatiei, aşa cum se pre- zintă ea în viaţa societăţii contemporane şi a fiecărui pacient actual sau potenţial în parte, un instrument care să îi asiste în formularea propriilor opţiuni vizavi de sistemul de gândire homeopat şi de recursul la aplicaţiile sale practice.

 

Autorii

 

 

 

CAPITOLUL 1. CONCEPTELE FUNDAMENTALE

ALE HOMEOPATIEI

 

 

A.   Forţa vitală

B.      Miasmele

C.      Forţa medicinală

D.     Principiul similitudinii

E.      Sucusionarea (dinamizarea, potenţarea)

  1. Provingurile

G.     Vindecarea holistă Rezumatul capitolului întâi

 

 

 

  1. Forţa vitală

 

Samuel Hahnemann prezintă, în lucrarea sa funda- mentală, Organonul medicineiI, drept bază a abordării homeopate credinţa în existenţa unei forţe vitale, de natură spirituală, forţă care menţine trupul în viaţă şi sănătos şi a cărei perturbare determină apariţia semnelor de boală:

 

Când un om se îmbolnăveşte, iniţial forţa vitală (princi- piul  vital)  spirit-likeII   autoîntreţinută  prezentă  oriunde  în

 

  • Dezamăgit, ca tânăr medic, de metodele de tratament ale epocii sale, uneori extrem de ineficiente şi de invazive, Hahnemann a pornit în căutarea unei abordări alternative, elaborând, în cele din urmă, principiile homeopatie Prima ediţie a Organonului Medicinei a apă- rut în 1810, la Köthen.
  • În originalul german al Organonului: geistartige – „de felul spiritului”

[geist – spirit, art – specie, fel, soi+. Vom păstra, pe mai departe, ter-

 

 

organism, este perturbată de influenţa dinamică (a1) a agenţilor morbizi ostili. Forţa vitală astfel perturbată este cea care produce în organism senzaţiile neplăcute şi funcţiile anormale pe care le numim boală2.

 

 

B.  Miasmele

 

Hahnemann considera că există două categorii de ma- ladii umane – boli acute, respectiv „boli cronice miasmatice”:

 

Bolile omului sunt acute sau cronice. Cele pe care le numim acute sunt procese morbide rapide ale principiului vi- tal anormal perturbat. Tipic pentru ele este că îşi urmează cursul şi ajung la un sfârşit într-un timp mai lung sau mai scurt.

Celelalte, insignifiante şi adesea neobservate la înce- put, perturbă dinamic organismul viu, fiecare într-un mod particular, şi-l îndepărtează treptat de la starea de sănătate în aşa fel încât energia vitală automată (forţa vitală, princi- piul vital) care are ca scop menţinerea sănătăţii, nu poate oferi decât o rezistenţă imperfectă, inadecvată, ineficace, atât la început, cât şi pe parcursul lor; ea nu le poate elimina niciodată de una singură, prin propria ei putere, astfel că este nevoită să le permită să se dezvolte pe măsură ce ea este tot mai perturbată până când, în final, organismul este distrus. Pe acestea le numim boli cronice; ele apar în urma contaminării dinamice cu o miasmă cronică3.

 

 

 

Bolile   cronice   miasmatice   sunt   sifilisul,   sicoza   şi

psoraIII:

 

Adevăratele boli cronice naturale sunt cele care apar dintr-o miasmă cronică şi care, lăsate să evolueze, fără să fie tratate cu remediul lor specific, se agravează continuu şi chi- nuie pacientul care suferă tot mai mult, până la sfârşitul zile- lor sale, în ciuda celor mai bune diete alimentare şi de viaţă4.

 

Până acum, doar sifilisul a fost recunoscut, oarecum, ca o boală cronică miasmatică, boală care, netratată, dispa- re doar prin moartea individului.

Sicoza (condilomatoza), de asemenea de neînlăturat

de forţa vitală în lipsa unui tratament corect, nu a fost recu- noscută ca o boală cronică miasmatică particulară, deşi este, cu siguranţă; se consideră că este vindecată odată cu distrugerea excrescenţelor cutanate în ciuda declinului lent al pacientului5.

Mult mai răspândită şi în consecinţă mult mai importantă decât acestea două este miasma cronică a psorei6.

 

Aceste boli, tratate necorespunzător (adică, din per- spectiva lui Hahnemann, împărtăşită până la ora actuală de către homeopaţi, tratate cu mijloacele medicinei „alopate”), nu s-ar vindeca, ci s-ar „internaliza”, perturbând forţa vitală pe termen lung (şi chiar definitiv, în absenţa tratamentului homeopat):

 

  • Menţionăm că termenii se referă la maladiile binecunoscute medi- cinei „alopate” („clasice”, nehomeopate), dimpreună cu agenţii lor cauzatori – sifilisul, produs de către microorganismul Treponema palli- dum (o bacterie), condilomatoza (negii genitali), produsă de către papilomavirusul uman (HPV), în timp ce psora corespunde, după cum se va vedea mai jos, scabiei (râiei), produsă de către un parazit (un acarian, Sarcoptes scabiei), care sapă galerii în piele.

 

 

 

Fiecare dintre aceste miasme a ocupat deja întregul organism şi a invadat toate părţile sale înainte de apariţia simptomelor primare locale înlocuitoare (erupţia de scabie în psora, şancrulIV sau adenopatiaV inghinală în sifilis şi condi- loameleVI în sicoză) care împiedică manifestarea lor deplină.

Dacă aceste miasme sunt, prin mijloace externe, lipsite de simptomele locale înlocuitoare care alină boala internă generală, mai devreme sau mai târziu, bolile caracteristice pe care Creatorul naturii le-a stabilit pentru fiecare dintre ele se dezvoltă inevitabil şi se manifestă pe deplin, răspândind astfel toată suferinţa fără nume, incredibila multitudine de boli cronice care au chinuit rasa umană timp de sute şi mii de ani.

Niciuna dintre ele nu s-ar fi manifestat atât de des, dacă medicii s-ar fi străduit cu înţelepciune să vindece aceste trei miasme fundamentale şi să le elimine din organism exclusiv prin folosirea internă a medicamentelor homeopati- ce potrivite fiecăreia în parte, fără să perturbe simptomele lor externe prin tratamente locale (…)7.

 

Bolile miasmatice cronice astfel instalate ar repre- zenta, cu unele mici excepţii, rădăcina tuturor maladiilor umaneVII:

 

 

 

  • Leziune a pielii, specifică pentru sifilis.
  • Inflamaţie a ganglionilor limfatici (formaţiuni cu rol în imunitate, în apărarea organismului), determinată, în acest caz, la fel ca şi şancrul,

de către microorganismul cauzator al sifilisului.

  • Negii, produşi, în acest caz, sub influenţa virusului HPV, care pertur-

bă înmulţirea celulelor pielii. Aceşti negi sunt, în fapt, tumorete (mici tumori), cel mai adesea benigne, dar cu potenţial de malignizare (transformare în cancer).

  • Între timp, s-a propus completarea sau detalierea sistemului hah-

nemannian cu alte miasme (vezi, d. ex., Teleianu I., Note de curs, Tu-

 

 

 

În afară de toate afecţiunile, tulburările şi bolile cro- nice ce apar dintr-un mod de viaţă nesănătos prelungit şi de numeroasele boli cronice medicamentoase care apar prin tratamentul nechibzuit, persistent, violent şi periculos pe care medicii din vechea şcoală îl folosesc adesea chiar pentru probleme minore, cele mai multe boli cronice se dezvoltă din aceste trei miasme cronice: sifilisul intern, sicoza internă dar mai ales, şi într-o măsură disproporţionată, psora internă8.

 

Iată care sunt, spre  exemplu, după Hahnemann, maladiile generate de către psora („bolile psorice”):

 

Psora este adevărata cauză subiacentă şi creatorul celor mai multe dintre nenumăratele forme de boală care nu se datorează sifilisului şi sicozei.

Este vorba despre neurastenieVIII, isterieIX, ipohondrieX,

manieXI, melancolie, idioţie, nebunie, epilepsie şi toate for-

mele de convulsii, demineralizări osoase (rahitism), scrofulo- zăXII, scolioză şi cifozăXIII, carii osoase, cancer, fungus hema- todesXIV, gutăXV, hemoroizi, icter şi cianozăXVI, hidropizieXVII,

 

 

 

berculinismul, disponibil la http://www.homeopatia.ro/Curs_ 04.htm, accesat la 18.06.2012).

  • Stare de oboseală şi de slăbiciune cronică, generalizată, a organis-

mului.

  • Tulburare caracterizată prin izbucniri emoţionale necontrolate (mai ales râs sau plâns) şi alte simptome.
  • Teamă patologică de boală. Ipohondrii manifestă, în ciuda tuturor evidenţelor contrare, convingerea că sunt bolnavi sau că se vor îm- bolnăvi imine
  • Tulburare acompaniată de iritabilitate şi/sau stări emoţionale exa-

gerate (veselie, d.ex.) labilitate în gândire, tulburări ale somnului ş.a. XII Infecţie (tuberculoasă) a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului. XIII Deformări ale coloanei.

  • Tip de tumoră.

 

 

amenoreeXVIII, hemoragie gastrică, nazală, pulmonară, vezi- cală şi uterină, astm şi supuraţii pulmonare, impotenţă şi infertilitate, migrene, surditate, cataractăXIX şi amaurozăXX, litiază renalăXXI, paralizii, deficienţe senzorialeXXII, dureri de tot felul etc., toate menţionate în cărţile de patologie ca boli individuale9.

 

Miasmele (bolile cronice miasmatice), numite şi diate- ze sau predispoziţii miasmatice s-ar transmite ereditar (de la părinţi la copii şi chiar din generaţie în generaţie, pe termen îndelungat).

 

 

 

C.  Forţa medicinală

 

Homeopatia ar avea, în acest context, rolul de a reface echilibrul perturbat al forţei vitale, tratând substratul mias- matic al maladiilor:

 

Medicul homeopat nu tratează niciodată oricare din- tre aceste simptome primare ale miasmelor cronice sau oricare dintre cele secundare care apar în timpul dezvoltării lor prin mijloace locale (nici prin unele externe cu acţiune dinamică, nici prin altele mecanice). În schimb, el vindecă

 

  • Boală determinată de excesul de acid uric în sânge, caracterizată prin inflamarea dureroasă a articulaţiilor, chiar deformarea acestora, probleme renale ş.a.
  • Îngălbenirea, respectiv învineţirea pielii. Poate avea diverse
  • Acumulare de lichid într-o cavitate a corp
  • Absenţa menstruaţiei (ciclului feminin).
  • Modificarea (opacizarea)  cristalinului  („lentila”  din  ochi,  cu  rol esenţial în vedere).
  • Pierderea (bruscă a) vede
  • Pietre la rinichi.
  • Deficienţe ale simţu

 

 

doar marea miasmă subiacentă, motiv pentru care simpto- mele ei primare (cu excepţia unor cazuri vechi de sicoză) şi secundare dispar spontan10.

 

În concepţia lui Hahnemann, preparatele homeopate (numite remedii) nu acţionează în mod fizic, material, asupra corpului, ci, printr-o acţiune nematerială, spirit-like, influen- ţează forţa vitală, contrând lucrarea agenţilor perturbatori ai acesteia:

 

Substanţele naturale care au fost descoperite ca fiind medicinale sunt astfel numai datorită puterii lor (specifice fiecăreia dintre ele) de a acţiona asupra organismului uman printr-un efect dinamic, spirit-like (transmis prin intermediul ţesuturilor vii sensibile) asupra principiului vital care guver- nează viaţa11.

 

 

 

D.  Principiul similitudinii

 

Perspectiva homeopată este una holistă, de vindecare a persoanei ca întreg material şi spiritual, vindecarea presu- punând înlăturarea simptomelor odată cu înlăturarea modificărilor „forţei vitale”. Vindecarea s-ar realiza pe baza principiului similitudinii, conform căruia remediile induc, la nivelul forţei vitale, o „perturbare dinamică” similară celei induse de „agenţii malefici” care au provocat dezechilibra- rea ei (boala), astfel încât forţa vitală, astfel „indusă în eroa- re” nu mai „simte” dezechilibrul cu pricina:

 

Dacă principiul vital este forțat să nu mai perceapă acțiunea acestui agent ostil care se străduieşte să producă şi să întrețină tulburarea, adică dacă medicul acţionează asupra pacientului cu un agent morbid artificial (medica- ment homeopatic) care poate să inducă o stare patologică

 

 

de dizarmonie asupra forţei vitale în modul cel mai similar posibil şi care, chiar într-o doză foarte mică, este întotdea- una mai puternic decât boala naturală similară, atunci, în timpul acţiunii acestei boli artificiale similare mai puternice, forța vitală nu mai percepe acea tulburare produsă de agentul morbid inițial; începând din acel moment, proble-

ma practic nu mai există pentru ea, fiind anihilată12.

 

 

 

  1. Sucusionarea (dinamizarea, potenţarea)

 

Pentru a dobândi capacitatea, de natură spirituală, de interacţiune cu forţa vitală, substanţele folosite de către homeopat, numite generic materia medica, trebuie diluate şi „dinamizate”, rezultând remediile homeopate.

 

Pentru obiectivul ei specific şi prin metoda particulară de lucru, niciodată încercată înaintea mea, homeopatia dezvoltă puterile medicinale interne, spirit-like, ale substan- ţelor brute până la un grad până acum nebănuit şi le face extrem de penetrante, active şi eficiente, aproape de nemăsurat, chiar şi pe acelea care în stare naturală nu au nici cel mai mic efect medicinal asupra organismului uman.

Această transformare remarcabilă a proprietăţilor corpurilor naturale prin acţiunea mecanică a triturăriiXXIII şi sucusionării asupra particulelor cele mai fine (în timp ce aceste particule sunt amestecate într-o substanţă inertă soli- dă sau lichidă) dezvoltă puterile latente dinamice, impercep- tibile înainte, prezente, dar nemanifestate. Aceste puteri afectează  electiv  principiul  vital  al  vieţii  animale.  Acest

 

 

  • Fărâmiţării, măcinării fine, cu ajutorul mojarului (vas de piatră, porţelan sau sticlă folosit în laboratoarele de chimie şi în practica far- maceutică) şi pistilului (instrument cu ajutorul căruia substanţele se macină fin în mojar, prin frecare de pereţii vasului).

 

 

proces este numit dinamizare sau potenţare (dezvoltarea puterii medicinale) şi creează ceea ce numim dinamizări sau potenţe de diferite grade13.

 

Dinamizarea (numită şi „sucusionare” sau „potenţa- re”) se realizează prin agitarea şi lovirea flaconului cu substanţă diluată „contra unui obiect dur, dar elastic”14. În cursul preparării remediului, substanţa din care se prepară acesta se diluează şi dinamizează în mod repetat. Diluţiile se repetă în asemenea grad încât, de la un punct încolo, reme-

diul nu mai conţine nici măcar o moleculă din  substanţa supusă proceselor de diluare şi dinamizare, ci numai lichidul în care s-au efectuat diluţiile (respectiv, apă sau alcool).

Scara la care se fac diluţiile este, de regulă, decimală (1:10, adică se adaugă o parte din ceea ce trebuie diluat la nouă părţi de lichid diluant, se notează cu „D” sau cu „X”) sau centesimală (hahnemanniană, 1:100, se adaugă o parte din ceea ce trebuie diluat la 99 de părţi de lichid diluant, notată cu „C”XXIV)XXV.

Treptele de diluţie (numărul de repetări succesive ale procesului de diluare, se notează cu cifre arabe – de ex. 12C, 60X, D8 etc.) pot fi atât de numeroase, încât substanţa de la care s-a pornit în prepararea remediului să nu mai fie repre- zentată deloc în acesta. Diluţia D6, spre exemplu (echivalen- tă cu 3C) este de 1:1.000.000, corespunde unei părţi de substanţă la un milion de părţi  de amestec. Un  remediu notat cu „30C” a fost obţinut în urma efectuării a treizeci de

 

  • În notaţie poate interveni şi o a doua literă (CH, CK), indicând metoda de preparare utilizată – hahnemanniană sau korsakoviană. Hahnemann prelua o parte de lichid, o transfera în alt vas şi adăuga 99 de părţi dilua Korsakov (homeopat rus contemporan cu Hahne- mann) prepara diluţiile într-unul şi acelaşi recipient, eliminând din conţinut şi adăugând lichidul diluant peste partea rămasă în vas.
  • Hahnemann folosea şi scara cvintamilezimală (1:000, notată cu

„Q” sau „LM”).

 

 

diluţii hahnemanniene – adică substanţa iniţială a fost dilua- tă de câte o sută de ori la fiecare din cele treizeci de trepte (operaţiuni) de diluţie parcurse. La această diluţie, nu doar că nu mai există nicio moleculă de materia medica în reme- diu, dar acesta este cel mai probabil că nu mai conţine nici măcar molecule de apă care să fi venit în contact cu materia

medicaXXVI.

Prin diluare  şi  dinamizare,  materia  utilizată  (numită

materia medica) „se spiritualizează”, devenind remediu:

 

Dacă acest proces mecanic se realizează corect în concordanţă cu aceste instrucţiuni, substanța medicinală care în stare brută pare să fie doar materie, uneori chiar materie nemedicinală, este în final transformată complet şi rafinată prin aceste dinamizări progresive, devenind o for- ță medicinală spirit-like. Această forță spirit-like nu mai este perceptibilă simțurilor prin ea însăşi, dar globulele impregnate acționează ca un transportor al ei şi îşi demon- strează puterea curativă în organismul bolnav chiar folosite în stare uscată, însă mult mai mult când sunt dizolvate în

apă15.

 

Hahnemann explică proprietăţile curative ale remediilor pe baza presupusei spiritualizări a  materiei diluate şi sucusionate, care devine astfel, capabilă să inter- acţioneze cu forţa vitală, similară ca natură cu forţa dobândită de către remediu:

 

Această  afirmaţie  *conform  căreia  materia  devine

„forţă spirit-like”+ nu va apărea de necrezut dacă se ia în considerare faptul că în această metodă de dinamizare (ale cărei produse le-am găsit după multe experimente amănun-

 

 

  • În practica homeopată se folosesc şi diluţii cu mult mai mari decât aceas

 

 

ţite şi contraexperimente a fi cele mai puternice şi în acelaşi timp cele mai blânde, adică cele mai bune) cantitatea mate- rială a medicamentului este redusă de 50.000 de ori cu fie- care grad de dinamizare şi totuşi puterea sa creşte incredi- bil. Dacă multiplicăm folosind numărul de bază 50.000 cu fiecare dinamizare progresivă, substanţa materială este deja redusă de 125 x 1018 ori la potenţa a treia (trituraţia a treia centesimală iniţială este de 1:1.000.000 multiplicată cu 50.0003). Rezultă de aici că al treizecilea grad de dinami- zare reprezintă o fracțiune care cu greu mai poate fi scrisă.

Este foarte probabil ca în timpul unei astfel de dina- mizări (dezvoltarea adevăratei sale naturi medicinale inte- rioare) substanța materială eventual se dizolvă complet în esența ei individuală spirit-like şi că starea sa brută poate fi înţeleasă ca reprezentând doar această esenţă spirit-like încă nedezvoltată16.

 

Pentru realizarea diluţiilor se folosesc apa şi alcoolul, adesea remediul fiind reprezentat de granule de lactozăXXVII pe care s-a depus lichid sucusionat. Alteori, remediul este reprezentat chiar de către lichidul sucusionat.

Materia utilizată pentru prepararea remediilor (mate- ria medica) poate fi reprezentată de părţi din plante şi ani- male, secreţii ale acestora, plante şi animale întregi, mine- rale, sânge şi produse patologice recoltate de la bolnavi, folosindu-se şi materia medica „imponderabilă” precum razele  X,  razele  soarelui,  ale  lunii17   etc.  În  cazul  utilizării

materiei medica imponderabilă, apa este expusă la respecti- vele radiaţii şi apoi sucusionată.

 

 

 

 

 

  • Zahar izolat din lapte, folosit în farmacie ca excipient – suport pe care se vehiculează substanţele cu acţiune medicinală (fără a avea el însuşi proprietăţi medicinale).

 

 

  1. Proving-urile

 

Remediile homeopate se testează, pentru a li se stabili calităţile terapeutice, pe persoane sănătoase, proces pentru care se foloseşte, actualmente, termenul englezesc proving (operaţiune de probare, citit „pruving”), participanţii fiind numiţi provers (probanţi sau prover-i, citit „pruveri”). Aceste persoane trebuie să raporteze practicianului homeopat orice manifestare apărută pe perioada administrării reme- diului, fizică sau psihică, incluzând sentimente, vise, dorinţe etc., luându-se în considerare cu precădere „simptomele” care se repetă la mai mulţi probanţi, dar şi cele incidentale, însă neobişnuite, frapante. Un remediu va putea fi folosit pentru a trata presupusele perturbări ale forţei vitale care dau, la bolnavi, simptome similare celor înregistrate la pro- banţi în urma administrării respectivului remediu. Altfel spus, dacă simptomele pacienţilor relevă boala, cele ale probanţilor sănătoşi relevă tratamentul corespunzător aces- teia.

Ansamblul acestor elemente defineşte caracterul remediului, simetric tipologiei persoanelor care pot  fi tratate cu el.

Spre exemplu, remediul natrium (natrum) muriaticum, preparat din sare de bucătărie, indicat pentru probleme pre- cum dureri de cap, tulburări de comportament, răceli, bron- şite, herpes, acnee, eczeme, anemie, hipotensiune, palpita- ţii, constipaţie, hemoroizi, funcţionare defectuoasă a glandei tiroide, anumite boli de rinichi, „se potriveşte” persoanelor care se încadrează într-un portret de genul:

 

  • Copil tăcut, politicos sau iritabil cu furii, labil afectiv
  • Adolescent cu comportament reţinut, nereuşite sentimentale cu suferinţă prelungită cu pierderea interesului pentru viaţă, preocupat de domenii spirituale

 

 

  • Adult cu autocontrol în emoţii, comportament, exprimare18

 

La care se adaugă o serie de detalii precum:

 

  • dă importanţă aparenţelor, fleacurilor *…+
  • neîncredere în el, sentiment de vinovăţie, plânge în singurătate *…+
  • pesimist, trist singur, noaptea, la griji, dezamăgiri în dragoste, la foame, post coit, după masturbare, sentiment de abandon, maturizare prematură *…+
  • anxietate de anticipaţie, disperare pentru viitor, frică

pentru viaţa părinţilor

  • vulnerabil emoţional, frica de a fi rănit, de moarte, hoţi, păsări, insecte *…+
  • poziţia în somn: încovrigat sau pe abdomen
  • visează hoţi, că îi este sete19

 

Starea acestor persoane se agravează la căldură, în mediu salin, şi/sau între orele 10:00 şi 11:00. Prezintă simp- tome dintr-o lungă listă, de la „păr unsuros” şi alte probleme ale pielii, probleme ale căilor respiratorii, tulburări digestive, dureri de cap şi ameţeli survenite în anumite circumstanţe, specifice (d. ex. „durere de cap agravată dimineaţa, la mişca- re, la aer rece, la furie, la efort intelectual, ameliorată în linişte,  culcat,  după  transpiraţie”)  şi  până  la  „transpiraţia

feţei mâncând”20.

 

 

 

G.  Vindecarea holistă

 

După cum s-a menţionat şi mai sus, prin acţiunea remediilor atent alese asupra forţei vitale, homeopatul vindecă pacientul la nivel spiritual şi material:

 

 

Agenţii malefici externi care afectează organismul sănătos şi tulbură ritmul armonios al vieţii pot influenţa şi afecta forţa vitală spirit-like numai într-un mod dinamic, spirit-like.

Medicul  poate  înlătura  aceste  modificări  patologice

(boli) numai acţionând asupra forţei vitale spirit-like perce- pute de întregul sistem nervos al organismului.

Deci, remediile pot restaura sănătatea şi armonia vieţii numai prin acţiunea dinamică asupra forţei vitale, aceasta după ce schimbările perceptibile ale stării de sănă- tate (totalitatea simptomelor) au dezvăluit boala medicului, observator atent, suficient de mult pentru a fi vindecată21.

 

 

 

Rezumatul capitolului întâi

 

  1. Hahnemann a văzut în homeopatie o alternativă la o medicină adesea ineficientă şi excesiv de invazivă.

Dacă medicina clasică este întemeiată pe principiul contrariilor, tratamentul urmărind contracararea acţiunii factorului care a condus la îmbolnăvire, homeopatia se înte- meiază pe principiul similitudinii, conform căruia simpto- mele vor fi combătute de către perturbări de acelaşi sens ca şi cele care generează simptomele de boală.

În privinţa bolii, Hahnemann avea o concepţie vitalistăXXVIII, în care maladiile (în fapt, colecţiile de simpto- me) sunt expresii ale dezechilibrului forţei vitale, forţă de natură spirituală care animă şi menţine organismul în bună stare. Unele boli se datorează perturbării transmise ereditar a forţei vitale (bolile cronice miasmatice).

După Hahnemann, odată supusă unui dezechilibru indus în mod deliberat, cu ajutorul tratamentului homeo-

 

 

  • Conforme cu filosofia vitalistă, care consideră că organismele vii sunt puse în mişcare de forţe de natură spirituală.

 

 

pat, dezechilibru asemănător cu cel care a indus suferinţa, forţa vitală se poate reechilibra, restabilind starea de sănă- tate.

Tratamentul  homeopat  se  efectuează  cu  ajutorul

remediilor, preparate din diverse materii supuse diluării şi sucusionării (o agitare mecanică) succesive. După Hahne- mann, metoda homeopată de preparare a remediilor ar spiritualiza materia, eliberând forța medicinală a acesteia, capabilă să interacţioneze cu forţa vitală a organismelor.

Proprietăţile curative ale remediilor se identifică în baza proving-urilor, adică a probării lor pe persoane sănă- toase (probanţi), care raportează orice schimbare (simptom) pe care au experimentat-o la nivel biologic sau mintal, odată cu consumul remediului probat. Elementele astfel descope- rite determină caracterul remediului. Un remediu va fi potri- vit pentru pacienţii care prezintă acelaşi tip de simptome ca şi cele apărute la probanţi pe parcursul testării respectivului remediu.

Homeopatia hahnemanniană susţine că vindecă omul ca întreg material şi spiritual.

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 2. HOMEOPATIA ŞI ŞTIINŢA

 

 

 

Bieţii copii trebuie să fie foarte confuzi. Astăzi învaţă că pe cât de mare este doza pe atât de mare va fi efectul, mâine că pe cât de mică este doza pe atât de mare va fi efectul.XXIX

 

 

 

A.     Baza abordării hahnemanniene este filosofi- co-religioasă şi nu ştiinţifică

  1. Concepţia lui Hahnemann asupra forţei (de na- tură spirituală a) remediilor
  2. Pretenţiile homeopaţilor faţă în faţă cu proprie- tăţile materiei

D.  Alte observaţii (logice) privind remediile

  1. Homeopatia, eroarea şi falsul ştiinţific şi episte- mologic

F.  Localismul şi non-localismul

  1. Miasmele – „unul dintre cele mai întunecate şi de neînţeles concepte din homeopatie”

Rezumatul capitolului al doilea

 

 

  • David Colquhoun, despre universităţile în care homeopatia se predă alături de discipline medicale „clasice” (citat în Samarasekera U., 2007, Pressure grows against homoeopathy in the UK, Lancet, 370, 1677-1678). Colquhoun este membru al unui grup de medici şi oameni de ştiinţă din Marea Britanie care, în mai 2007, au sesizat autorităţile asupra inadecvării susţinerii din fonduri publice a homeo- patiei, pe care au  calificat-o drept „o formă de tratament impla- uzibilă”.

 

 

A.   Baza abordării hahnemanniene este filosofico-religioasă şi nu ştiinţifică

 

Se istoriseşte cum Hahnemann şi-a conturat aborda- rea pornind de la observaţii empirice, şi anume de la cele asupra proprietăţii chininei de a determina simptome asemănătoare cu cele ale malariei (dar mai puţin intense), boală împotriva căreia era administrată22.

A se nota, aici, faptul că „simptomele” apăreau după administrarea substanţei în doze „ponderale”XXX, adică apre- ciabile, detectabile şi se administra ca atare, nicidecum (ultra)diluată şi sucusionată. Constatarea privind  efectele chininei nu ar fi trebuit, aşadar, să servească tezei homeo- pate. De altfel, Hahnemann a desfăşurat o serie de experi-

mente în cursul cărora a constatat că ceea ce observase legat de chinină (şi anume că substanţa produce simptome similare bolii împotriva căreia era administrată) nu era vala- bil şi pentru alte substanţe. Cazul chininei a rămas singular, o simplă coincidenţă, un caz particular pe baza căruia, în mod logic şi ştiinţific, nu se putea trage o concluzie genera- lă. Cu atât mai inexplicabile sunt curioasele „completări” referitoare la diluare şi sucusionare. Hahnemann credea, însă, că nu pot exista boli incurabile, dat fiind că Dumnezeu

este bunXXXI. El considera blasfemică ideea de boală incurabi-

lă şi afirma că „ar renega orice sistem medical care permite o atare blasfemie”23. Urmările acestei premize sunt:

  • pentru orice stare de boală trebuie să existe un tratament;

 

 

 

 

  • Ca un medicament „alopat”, şi nu în doze de la infinitezimale (foarte, foarte mici) până la zero, precum în homeopatie.
  • Pentru concepţia ortodoxă privind bolile (a căror existenţă  în

lume este perfect coerentă cu faptul că Dumnezeu este bun) vezi secţiunea „Homeopatia şi Ortodoxia”.

 

 

  • dat fiind că adesea nu pot fi identificate nici cauzele bolii şi nici medicamentele care trebuie administrate, aceste elemente (cauzele şi medicamentele) nu sunt absolut nece- sare pentru a trata pacientu

Aşadar,  trebuia  să  fie  posibil  să  se  alcătuiască  un

tratament exclusiv pe baza a ceea ce poate fi perceput – simptomele pacienţilor, respectiv cele ale probanţilor sănă- toşi, boala trebuind să se releve celor capabili de a observa simptomele pacientului, după cum şi tratamentul se va releva din simptomele probanţilor24. Altfel spus:

 

În acord cu această logică, principiul similarităţii apare, într-adevăr, ca unicul principiu raţional posibil şi de încredere pe care să se bazeze vindecarea. Principala preocupare a lui Hahnemann fusese satisfăcută, detaliile care urmau devenind minore25.

 

Sesizând, probabil, potenţialul impact negativ asupra credibilităţii homeopatiei pe care l-ar putea avea admiterea unor astfel de fapte, autorul se grăbeşte să adauge că:

 

Aceasta nu înseamnă că homeopatia lui Hahnemann nu este decât un construct lipsit de speranţă, al unui estet de modă veche, nici că ştiinţa medicală modernă accesează realitatea adevărată. Ambele abordări, atât cea homeopată cât şi cea ştiinţifică, reprezintă preocupările unor medici onorabili, mânaţi de cele mai nobile intenţii. Niciuna dintre cele două nu este întru totul corectă, niciuna dintre  cele două nu este întrutotul eronată. Niciuna nu este susţinută sau practicată numai de oameni buni sau numai de oameni răi. Diferenţele constau mai degrabă într-un detaliu minor, care are consecinţe majore. Ierarhizarea motivaţiilor a fost cea care a condus la constituirea fiecăruia dintre sisteme, cu

specificul său26.

 

 

 

Comentariile lui Schmidt sunt, după cum se poate observa, pur enunţiative, retorice, lipsite de valoare de argu- ment. Onorabilitatea propunătorilor şi/sau bunele lor inten- ţii nu reprezintă o bază pentru validarea ştiinţifică a unui sistem medical sau pretins medical, or mărul discordiei în disputa dintre alopaţi şi homeopaţi îl reprezintă tocmai caracterul neştiinţific al homeopatiei.

 

 

 

B.   Concepţia lui Hahnemann asupra forţei (de natură spirituală) a remediilor

 

Revenim asupra faptului că „forţa vitală” despre care vorbeşte homeopatia este de natură pur spirituală. Con- ceptul de forţă vitală este, aşadar, prin definiţie non-ştiin- ţific, ştiinţa ocupându-se cu studiul sistematic al lumii ma- teriale.

Hahnemann insistă asupra faptului că interacţiunile homeopate nu implică niciun fel de particulă materială şi le reproşează eventualilor contestatari ai acestei idei concep- ţiile lor materialiste. Cu forţa vitală, pur spirituală, interac- ţionează, conform concepţiilor homeopate, forţa medici- nală, de asemenea nematerială, a remediilor. Aceste presu- puse procese se plasează, aşadar, încă o dată, de drept, în afara sferei de competenţă a ştiinţelor.

 

Forța medicinală specifică invizibilă a acestor remedii înalt potențate nu depinde de atomii lor materiali sau de proprietățile lor fizice – idei care sunt rezultatul teoriilor nefolositoare şi încă materialiste despre puterea mare a remediilor potențate. Dimpotrivă, ceea ce se găseşte în măruntele globule impregnate sau în soluţii este doar ener- gia invizibilă a substanţei brute eliberată şi amplificată la maximum.  Prin  contact  cu  ţesutul  viu,  forța  medicinală

 

 

acționează dinamic asupra întregului organism într-un mod specific, fără a-i transmite nici cea mai mică particulă materială, oricât de subtilă; lucru ce se realizează din ce în ce mai puternic pe măsură ce devine tot mai liberă şi mai puţin materială, prin procesul de dinamizare progresivă27.

 

Părintele homeopatiei americane, J. T. Kent, considerat unul dintre cei mai mari exegeţi ai operei lui Hahnemann, insista, la rândul său, în comentariile la Orga- non, asupra naturii non-materiale a forţei remediilor:

 

(…) cuvintele „mai puternică” trebuie înţelese literal, dar mai ales ca spirit şi în sensul lor profund. Este vorba aici de un alt mod de gândire (domeniu non-material) unde forţa, intensitatea, puterea, sunt expresii cu sens mai intim, mai profund, mai ascuns (subtil). *…+ Cuvântul „puternic” se extinde de asemenea şi în sensul profunzimii şi tocmai de aceea medicamentele sunt dinamizate, diluate şi supuse unor sucusiuni din ce în ce mai viguroase, pentru a se atinge miezul (focarul) în care rezidă energia. Pe un plan pur mate- rial, un remediu se subţiază în cursul dinamizării. Pare para- doxal să concepi că un remediu devine din ce în ce mai puternic atunci când el este atenuat (diluat), când substanţa sa materială este rarefiată ; şi, totuşi, exact aşa se întâm-

p28.

 

În mod aparent paradoxal, în aceeaşi notă a (coresp. notei 7 din original) la paragraful 11 din Organonul Medici- nei, citată mai sus, Hahnemann răspunde la întrebarea Ce înseamnă influenţă dinamică, forţă dinamică? cu diferite exemple de interacţiuni cât se poate de materiale, precum gravitaţia, magnetismul sau transmiterea unor boli infecţi- oase.

 

 

Prima ediţie a Organonului a fost publicată în 1810, cea de-a cincea, ultima antumă, în 1833, iar cea de-a şasea a fost publicată postum, în 1842. Or, Sir Isaac Newton şi-a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathema- tica29, în care vorbeşte despre forţa de atracţie universală (gravitaţie) în 1686, iar experimentul lui Cavendish, prin care

s-a măsurat constanta gravitaţională, a avut loc în 1797-1798. Şi în înţelegerea ştiinţifică a magnetismului se făcuseră progrese importante la vremea lui Hahnemann – deja se examina electromagnetismul, iar primele teorii privind electricitatea şi magnetismul ca fenomene comple- mentare, asociate proprietăţilor unor particule, se scriseseră la  jumătatea  secolului  precedent  (Franz  Ulrich  Theodor

Aepinus,  Tentamen  Theoria  Electricitatis  et  Magnetismi30,

1759).

Probabil că relativ la aceste elemente de fizică Hahne- mann era, pur şi simplu, ignorant. Domeniul medicinei ar fi trebuit, însă, să-i fie familiar. Este drept  că experimentul prin care Pasteur avea să demonstreze în mod incontestabil faptul că microorganismele sunt prezente pretutindeni în jurul nostru va avea loc în 1859, iar evidenţierea pentru prima oară a unui virus în 1898 (Martinus Beijerinck, desco- perind virusul mozaicului tutunului). Vaccinul împotriva variolei (boală despre care Hahnemann susţine că se trans- mite prin influenţe dinamice şi nu prin vreun element material) a fost descoperit, însă, în 1796 (de către Jenner), la vremea lui Hahnemann existând, deja, şi încă de ceva vre- me, programe de vaccinare în masă care au salvat vieţi în Europa, coloniile spaniole şi britanice, precum şi în Statele

Unite. Inocularea împotriva varioleiXXXII  se practica în China

 

  • Prin inhalarea sau introducerea în piele de material provenit din crustele bolnavilor, în care se concentrează virus În urma inoculării, organismul persoanei inoculate, astfel venit  în contact cu  virusul, producea anticorpi, imunizându-se, astfel, faţă de boală. Inocularea presupunea o doză de risc, dat fiind că la unele persoane contactul cu

 

 

încă din secolul al X-lea, precum şi în India, procedura ajun- gând, în secolul al XIII-lea, din sud-estul Asiei în Anatolia, de unde a pătruns şi în Anglia în jurul anului 1718, pentru ca pe parcursul secolului al XVIII-lea să se răspândească în Europa continentală31.

Iar inocularea şi vaccinarea ar fi trebuit să-i ridice nişte probleme lui Hahnemann. Faptul că în urma inoculă- rii/vaccinării subiecţii dezvoltau o reacţie similară cu o formă foarte uşoară a bolii, după care se vindecau şi deveneau imuni la variolă ar fi putut părea că susţine principiul simili- tudinii. La o examinare mai atentă, însă, contradicţiile dintre realitatea inoculării/vaccinării şi filosofia homeopată devin evidente:

Inocularea/vaccinarea combăteau, efectiv, o boală pe care Hahnemann o pune pe seama influenţelor dinamice. Dar, dacă boala este produsă de influenţe dinamice şi nu poate fi combătută decât prin influenţe dinamice, și neapă- rat în baza principiului homeopat al similitudinii, unde se regăsesc toate acestea, în procedeul inoculării/vaccinării? Prin inoculare se introducea în organismul subiecţilor mate- rie „brută” provenind de la bolnavi, nediluată şi nedinami- zată după principiile homeopatiei. Prin vaccinare se introdu- cea  în  organismul  subiecţilor  materie  provenită  de  la  o

 

 

virusul conducea la îmbolnăvirea de variolă. Vaccinul împotriva vario- lei s-a preparat pornind de la un virus care dădea, la vaci, o boală asemănătoare cu variola, boală numită vaccină. Vaccinul prezintă, la rândul său, riscul (concretizat la un număr mic de persoane) manifes- tării unor efecte secundare. Aceasta nu scade, însă, valoarea de ade- văr a afirmaţiei că, de-a lungul timpului, inocularea şi, ulterior, vacci- narea, au salvat milioane de vieţi, mortalitatea variolei fiind foarte ridicată, mai ales la copii. Actualmente, variola se consideră a fi era- dicată, vaccinul fiind recomandat în principal persoanelor expuse la virus într-un context profesional (încă mai există colecţii de virusuri depozitate în SUA şi Rusia, păstrarea acestora, sub pretexte legate de securitatea naţională, făcând obiectul unor intense controverse).

 

 

specie animală care manifesta o boală asemănătoare cu cea umană. O materie care ar fi putut fi, aşadar, considerată materie brută pentru prepararea unui remediu, conform principiului similitudinii. Doar că nici aceasta nu era nici diluată, nici dinamizată conform principiilor homeopate. Aşadar, „forţa medicinală” nefiind eliberată, materia folosită la inoculare/vaccinare nu constituia un remediu. Or, în ciuda acestui fapt, marea majoritate a subiecţilor dezvoltau, în urma inoculării/vaccinării o reacţie similară cu o formă uşoa- ră a bolii (variola umană, respectiv vaccina de la vaci), după care nu mai contractau boala. „Se validează”, deci, princi- piul similarităţii, dar „pică” teoria referitoare la diluţii şi dinamizări. Altfel spus, integritatea sistemului homeopat dispare.

A se nota faptul că, spre deosebire de mulţi dintre confraţii săi contemporani, Hahnemann nu a respins vacci- narea, ci a recomandat combinarea ei cu administrarea remediilor, adăugând remediul în schema de tratament din pricina credinţei sale în psora, ca stare patologică de fond a organismului, care ar împiedica vindecarea anumitor boli:

 

Ca să facem rost de vaccina de protecţie pentru micuţul şi dragul Patty, planul cel mai sigur ar fi să obţinem limfa direct de la vacă; dar, dacă asta nu se poate (copiii devin şi mai bolnavi cu ea decât cu cea obţinută de la oa- meni), v-aş sfătui să inoculaţi altui copil vaccina de protecţie şi, de îndată ce roşeaţa uşoară a înţepăturilor arată că s-a prins, aş administra imediat două zile la rând Sulphur 1-30 şi aş inocula copilului dumneavoastră din pustula pe care a produs-o. Din câte am putut să constat, un copil nu poate

transmite psora cât se află sub acţiunea Sulphur-ului32.

 

 

  1. Pretenţiile homeopaţilor faţă în faţă cu proprietăţile materiei

 

Există şi homeopaţi pozitivişti, care nu aderă  la filosofia hahnemanniană. Un reprezentant proeminent al acestui curent a fost H. C. Allen (1836-1909), care, realizând pericolul acuzaţiilor de nonştiinţificitate la care se expunea homeopatia din pricina concepţiilor vitaliste încorporate, s-a dezis de aceste concepţii:

 

Ca oameni de ştiinţă, considerăm Materia şi Energia drept *realităţi+ ultime şi pe baza lor construim, atunci când este necesar, teorii valide, la care aderăm până când demonstraţiile îşi spun ultimul cuvânt. Nu avem nevoie să ieşim din cadrul legilor care guvernează materia şi energia pentru a înţelege viaţa şi boala, natura medicamentelor şi modul în care se vindecă bolile. Nimic nu ne poate ajuta cu mai multă certitudine decât chimia şi fizica, dacă sunt apli- cate corespunzător. Pe acestea, homeopatia se poate întemeia fără teama de cădere. Respingem asumpţia despre

*existenţa unui+ „principiu vital”, în primul rând fiindcă este o teorie neştiinţifică şi în al doilea rând pentru că nu este necesară pentru a observa fenomenele vieţii, sănătăţii, sau bolii33.

 

O minoritate dintre cei care împărtăşesc, probabil, oroarea lui H. C. Allen faţă riscul de a fi consideraţi practi- canţi ai unor metode neştiinţifice insistă asupra faptului că în homeopatie se prescriu şi tincturi-mamăXXXIII, precum şi diluţii joaseXXXIV, domeniu în care „distincţia dintre homeo-

 

  • Adică materia medica încă nediluată, amestecată, doar, deocam- dată, cu lichidul în care se vor efectua diluţiile.
  • Prime trepte de diluţie, în care materia diluată este încă prezen-

tă.

 

 

patie şi medicina herbală este neclară”34. Totuşi, curentul general de opinie din domeniul homeopat este îndreptat către sprijinirea acelui principiu fundamental, hahnema- nnian, al homeopatiei, conform căruia remediile înalt dilu- ate, din care materia prezentă iniţial în diluţie ajunge să lipsească, acţionează, fiind, chiar, mai „puternice” decât cele mai puţin diluate. În apărarea acestei teze se emit diverse consideraţii teoretice asupra posibilelor mecanisme de acţiune a remediilor şi se proiectează experimente care ar trebui să evidenţieze particularităţi ale materiei dinamizate.

În acest context trebuie examinată una dintre replicile preferate ale susţinătorilor utilizării diferitor forme de ener- gie şi energizări, şi anume că este vorba despre un tip de energie de natură materială, dar încă neevidenţiată după metoda ştiinţifică, în absenţa unui instrument adecvat pen- tru detectarea şi măsurarea ei, a cărei existenţă va fi, însă,

atestată ştiinţific, în viitor35.

Nu pretindem să se cunoască temeiul fizic al forţei medicinale, după cum nu se cunoaşte până în ziua de astăzi baza precisă a gravitaţiei. Atragem, însă, atenţia asupra faptului că, pus în lumina ideii că forţa (mai precis, ener- giaXXXV)  medicinală  este  de  natură  materială,  sistemul

homeopat devine inconsistent.

Sucusionarea   este   o   simplă   agitare   mecanică36.

Atunci, de ce energia medicinală se eliberează numai prin sucusionarea homeopată şi nu prin orice fel de agitare? Din punct de vedere fizic, efectele unui proces de agitare sunt aceleaşi, indiferent că agitarea se face circular, sau pe o direcţie oarecare, cu o forţă constantă sau variabilă etc. Dacă orice fel de agitare influenţează energia medicinală,

 

 

  • Noţiunea de forţă se referă la mărimea care tinde să modifice im- pulsul (starea de mişcare sau de repaus a) unui corp. Energia defi- neşte capacitatea unui corp de a efectua lucru mecanic (de a acţiona către exterior).

 

 

atunci, pe de o parte, totul, pe lume, este dinamizat, pe de alta remediile nu-şi pot păstra proprietăţile, care vor fi afectate la orice scuturare a flaconului (d. ex. la transport). Iar în contextul unei dinamizări universale, continue, datora- tă mişcării diverselor corpuri, dinamizarea „globală” a remediului  nu  poate  fi  controlată  de  către  om,  nici  pe

parcursul preparării acestuia, nici ulteriorXXXVI. De asemenea,

dacă totul este dinamizat permanent (într-un mod haotic), remediile nu au cum să funcţioneze – acţiunea lor ar fi îneca- tă în dinamizarea generală.

Merită examinate şi încercările unor homeopaţi de a explicita acţiunea remediilor prin intermediul cauzelor materiale cunoscute, deja, de către ştiinţă.

Mai ales pentru a ieși din dilema provocată de faptul că, de la un prag de diluţie încolo, remediile nu mai conţin nicio moleculă de materia medica, a fost emisă o teorie privind „memoria apei”. Aceasta susţine că, în urma poten- ţării, s-ar produce o structurare a apei într-un fel de „cristale lichide”, reţele moleculare stabile a căror prezenţă le-ar con-

feri remediilor proprietăţile specificeXXXVII. Însă:

 

  • Relativ la influenţele exterioare asupra remediului, reamintim că homeopaţii prepară remedii şi din materia medica imponderabile, precum razele soarelui, ale lunii e Dar, pe parcursul preparării, orice remediu este expus fie la lumina zilei (solară), fie la o sursă de lumină artificială. După teoria homeopată, ar trebui să rezulte un remediu mixt, sol-materia medica sucusionată, sau „lumină artificia- lă” – materia medica sucusionată.
  • Vezi, spre exemplu, Rao M. și colab., 2007, The defining role of

structure (including epitaxy) in the plausibility of homeopathy, Home-

opathy, 96, 175-182, unde se face o paralelă complet gratuită între aplicaţiile epitaxiei în obţinerea unor componente electronice şi pre- pararea remediilor. Fenomenul de epitaxie (creştere epitaxială) pri- veşte dezvoltarea organizată a unor cristale pe suprafaţa altor crista- le: „Având în vedere că industria electronică are nevoie de cristale de mare calitate pentru a intensifica performanţele dispozitivelor fabri- cate, cele mai bune cristale realizate spontan sunt în general utilizate

 

 

Apa formează în mod natural reţele moleculare (asocieri spaţiale de molecule, ordonate pe baza legăturilor de hidrogen, legături fizice realizate între moleculele de apă). Acestea sunt, însă, în continuă rearanjare, apa fiind considerată un lichid asociat (în care rotirea unei molecule este urmată de rotirea moleculelor din jur, din cauza legăturilor de hidrogen) sau un gel tranzient (care, pe de o parte, prezintă o coeziune destul de mare, datorată arhitecturii moleculelor, cu legăturile de hidrogen pe care le pot forma, pe de alta curge ca orice lichid, legăturile din

cadrul reţelelor moleculare formate fiind efemere)37. Durata

de viaţă a asocierilor de molecule de apă este de ordinul a 50 de femtosecunde (o femtosecundă egal 10-15 secunde, adică o milionime de miliardime de secundă)38.

Aşadar, specific pentru apă, ca decurgând din structura moleculei, este să nu formeze reţele stabile pe termen lung. Reamintim, a sucusiona înseamnă, practic, a agita remediul într-un vas. Prin urmare, a pretinde că sucusionarea determină apa să se comporte contrar specificului său natural de a nu forma reţele moleculare

 

 

 

ca germeni pentru creşterea ulterioară şi/sau îmbunătăţirea calităţii. În acest scop, se utilizează o tehnică de creştere prin copiere, numită epitaxie (de la cuvântul grec „epi = pe” şi „taxis = în mod ordonat”) care necesită reactanţi şi un germene”, http://www.mansic.eu/html/Mansic_for_all_ro.htm, site-ul unui proiect european din domeniul ingineriei materialelor,  Promoting and structuring a multidisciplinary academic-industrial network through the heteropolytype growth, characterisation and applications of 3C-SiC on hexagonal substrates (accesat la 4.05.2012). Creşterea epitaxială este de interes şi pentru medicină, caracterizând, spre exemplu, formarea calculilor urinari și biliari (pietrele la vezica uri- nară, respectiv pietrele la vezicula biliară). După cum comentăm mai jos, însă, apa nu formează, în mod natural, reţele moleculare („cris- tale lichide”) stabile, iar, dacă se pune pe seama sucusionării forma- rea unor astfel de reţele, se ridică o întreagă serie de întrebări.

 

 

stabile înseamnă, de fapt, a pretinde că agitarea schimbă proprietăţile apei…

Dacă,  totuşi,  am  accepta,  prin  reducere  la  absurd,

ideea că apa formează reţele moleculare stabile („cristale lichide”), sub influenţa sucusionării, apar mai multe pro- bleme:

Remediile sunt adesea depuse pe granule de lacto- zăXXXVIII, iar apa se evaporă. Aşadar, s-a zis cu „reţelele”39. Ar trebui, aşadar, să acceptăm că există şi o „memorie a lactozei”, substrat în mod evident cu mult mai dificil de

„inscripţionat”, având în vedere că este compus din molecule cu masă de nouăsprezece ori mai mare decât a moleculei de apă, cu mult mai mari decât aceasta şi care interacţionează puternic unele cu altele, astfel încât lactoza este solidă, spre deosebire de apă.

Dacă remediile ar conţine o energie fizică oarecare suficient de mare încât să mişte moleculele de lactoză unele în raport cu altele, energie care să se mai şi poată transmite din substrat în substrat, la simplul contact, precum cel reali- zat între apă şi lactoză la pregătirea remediului, atunci organismul nostru ar fi în serios pericol. Ce ar împiedica o astfel de energie să restructureze în stânga şi în dreapta celule şi ţesuturi, astfel încât, în loc să se vindece, pacientul tratat cu remedii homeopate să se… lichefieze? Să se metamorfozeze?

De altfel, lactoza şi apa-remediu nu se sucusionează împreună, pur şi simplu se picură lichidul sucusionat peste lactoză, aşadar cum se transmite „informaţia” de la apă către lactoză, dacă sucusionarea era,  conform teoriei homeopate,  procesul  prin  care  se  petrecea  o  astfel  de

„informare” a substratului?

 

 

 

 

  • Numite „mărgeluţe” de către (unii dintre) consumatorii autoh- toni de reme

 

 

Menţionăm, în acest joc al reducerii la absurd, şi faptul că lactoza, odată ajunsă în organism, nu se absoarbe ca atare, ci sub formă de glucoză şi galactoză, în urma hidrolizării (descompunerii) ei de către o enzimă (lactaza), în aceste două zaharuri cu molecule mai mici. Glucoza şi galactoza  formate  prin  hidroliza  lactozei  se  absorb  „la

bucată”40    (una   câte   una,   adică   în   niciun   caz   în   vreo

configuraţie complexă, care să cuprindă mai multe molecule şi să poată fi considerată a alcătui vreun model purtător de informaţie) în celulele intestinului, iar de aici, în cele din urmă, ajung în sânge. Aşadar, chiar şi presupunând că există o „energie medicinală” de natură materială, care structurează apa, şi care se transferă, nu se ştie cum, lactozei (fără a fi, însă, transferabilă în acelaşi mod, direct, prin contact, celulelor şi ţesuturilor, fiindcă, dacă s-ar transmite acestora, este rezonabil să presupunem că le-ar putea dezorganiza), mesajul „înscris” în lactoză nu are cum supravieţui digestiei.

Mai sus a apărut în discuţie conceptul de informaţie. Presupunând (iarăşi, prin reducere la absurd) că prin sucusionare intervine în sistemul reprezentat de remediu o energie naturală oarecare, capabilă să „constrângă” apa să formeze reţele stabile pe termen lung, această energie ar fi

„oarbă”, ca toate energiile naturale. Ea ar produce, din moleculele de apă, doar nişte structuri întâmplătoare, nepurtătoare de informaţie, lipsite de semnificaţie. Un proces care ar ordona moleculele de apă în diverse modele distincte, cu semnificaţie, după cum ar fi necesar pentru a explica distincţiile între remedii (fiecare astfel de model corespunzând unui remediu) implică, în mod necesar, informaţie. Acest fapt este admis de către unii homeopaţi, care, însă, jonglează cu noţiunea de informaţie şi cu cea de energie, după necesităţile proprii:

 

 

Cu cât mai diluat, cu atât mai puternic? Poate părea paradoxal. De fapt, ani de zile nimeni nu a ştiut cum lucrează remediile. Dar cercetările recente au ajutat la explicarea acestui fapt. Când se dizolvă ceva în apă şi mai apoi se potenţează, moleculele de apă formează clustereXXXIX. Tipul clusterului  este  specific  pentru  fiecare  substanţă.  Pe  mai

departe, aceste clustere pot purta şi comunica altor molecule de apă informaţie complexă. Modelul energetic al substanţei originare afectează apa, iar acest efect se transmite de la diluţie la diluţie.

Remediile homeopate vindecă prezentând organis- mului un model energetic ce mimează modelul energetic al bolii. Aceasta declanşează în mod precis reacţia corectă de vindecare.

Remediul nu vă aduce chimicale în corp. Mai degrabă conţine informaţia despre cum să se vindece. Este asemănător unei dischete din calculatorul dumneavoastră.

*…+ Remediul dă corpului instrucţiuni despre vindecare, după cum discheta informează hardul41.

 

Ca observaţie logică: organismul a făcut, deja, cunoş- tinţă cu „modelul energetic” al bolii, din moment ce maladia s-a instalat. Atunci, pentru ce mai este necesară prezentarea unui al doilea model energetic (al remediului) care imită acest prim model energetic (al bolii)? Dacă vindecarea se declanşează în urma prezentării unui astfel  de  model energetic, înseamnă că boala a declanşat, deja, vindecarea, iar remediul devine superfluu. Să revenim, însă, la problema informaţiei:

Înainte de diluare şi sucusionare, soluţiile homeopate nu au capacitatea de supraordonare, ea ar trebui să apară, aşadar, în urma aplicării procedeului de preparare   a   remediului,   ceea   ce,   de   altfel,   susţin

 

  • Grupăr

 

 

homeopaţii. De unde ar căpăta, însă, remediul, o atare capacitate, de unde ar putea ajunge în sistem informaţia care ordonează? Să vedem ce intră în sistem:

 

apă + materie (vegetală, minerală sau animală) + agitare mecanică

 

Şi ce ar ieşi, în cele din urmă, din sistem, conform teoriilor homeopate despre cristalele lichide purtătoare de sens care ar exista în remedii:

 

apă structurată (apă + informaţie suplimentară) ± materie (depinde de diluţie)

 

Homeopaţii vor susţine că informaţia pe care o poartă apa structurată „s-a eliberat” din materia sucusionată. Agitarea mecanică (fie ea şi numită sucusionare…) nu poate, însă, elibera informaţiaXL intrinsecă materieiXLI. Dacă

 

 

 

XL Menţionăm că, pe lângă homeopaţi, alchimiştii sunt cei care consi- deră că eliberarea informaţiei proprii materiei este posibilă (vezi secţiunea Homeopatia şi alchimia).

XLI  Ca o curiozitate, în 1998 organizaţia Improbable Research a acor-

dat premiul Ig Nobel pentru chimie (un fel de anti-Nobel) lui Jacques Benveniste din Franţa pentru descoperirea sa homeopată cum că apa nu doar că are memorie, dar şi că informaţia poate fi transmisă prin linie telefonică şi prin internet *NOTĂ: Benveniste a primit, de ase- menea, şi în 1991, premiul Ig Nobel pentru chimie+. [“Transatlantic Transfer of Digitized Antigen Signal by Telephone Link”, J. Benveniste,

  1. Jurgens, Hsueh and J. Aissa, “Journal of Allergy and Clinical Immunology – Program and abstracts of papers to be presented during scientific sessions AAAAI/AAI.CIS Joint Meeting February 21-26, 1997.”] (http://improbable.com/ig/miscellaneous/ ig-98.html, accesat la 23.06.2011, trad. cit. O. Iftime). După ce a susţinut cele menţionate, experimentele lui Beneviste nu au putut fi reproduse, nici măcar de către el însuşi.

 

 

s-ar întâmpla asta, proprietăţile a orice se agită împreună s-ar „disloca” şi „contamina” reciproc.

Relativ  la  teoria  memoriei  apei,  unii  homeopaţi  au

sesizat anumite aspecte autocontradictorii, dar străfulgera- rea logică este rapid înăbuşită de credinţa fermă în teoriile homeopate şi se ajunge la o rezolvare pe măsură. Astfel, considerând că apa este „marcată” de „experienţele” parcurse, dar observând, probabil, că teza modificării proprietăţilor fizice ale materiei prin sucusionare nu are cum să se susţină şi, totodată, că, dacă apa acumulează informaţie, nu este clar când şi cum mai scapă de ea, unii homeopaţi vorbesc despre modificări „metafizice” ale apei (care nu mai intră, aşadar, în aria de investigaţie a ştiinţei). De aici, sub aspect practic, ei propun sinteza apei din elemente, pentru a se obţine o apă „pură” de orice informaţie străină:

 

Apa este, în multe privinţe, cea mai primitivă substanţă. Acoperă mare parte din suprafaţa Pământului şi este mediul bazal în care viaţa îşi găseşte expresia şi existenţa. Una dintre cele mai importante proprietăţi ale apei este că ea este cumva modificată, nu la nivelul proprietăţilor sale fizice observabile, ci într-o manieră metafizică, de procesele şi experienţele pe care le parcurge. Apa pare a avea memoria trecutului său. Aceasta a reprezentat o speranţă pentru cei aflaţi în căutarea unei explicaţii pur fizice a imposibilităţii aparente reprezentate de remediile potenţate, după cum s-a prezentat în cartea lui Benveniste „Memoria apei”. […] Aceste elemente indică faptul că orice probă de apă conţine, la un anumit nivel, mai mult decât simplă apă. Pentru a efectua un proving al apei pure se poate folosi apă distilată, după cum s-a şi făcut, deja. Totuşi, nu putem fi absolut siguri că procesul de distilare îndepărtează complet memoria apei şi pentru a ne

 

 

asigura am decis să utilizăm apă nou creată din oxigen şi hidrogenXLII.

 

A se remarca maniera (deconcertantă) în care alternează metafizica şi fizica, în discursul homeopat… Metafizica (domeniu filosofic) ajunge să reprezinte o speranţă pentru cei aflaţi în căutare de explicaţii pur fizice (homeopaţii materialişti)!

Observaţiile aduse mai sus rămân valide şi în cazul altor teorii angajând formarea de cristale şi memoria apei, precum cele care susţin că remediile conţin silicaţi proveniţi din pereţii vaselor în care sunt preparate şi care se ordonea- ză în structuri organizate pe modele oferite de diverse com- ponente ale materiei medica42.

 

 

 

D.  Alte observaţii (logice) privind remediile43

 

Pentru medicina alopată, prezenţa impurităţilor în cantităţi infime în materia primă a medicamentelor nu reprezintă o problemă. Pentru sistemul homeopat, în care

„dinamizarea” eliberează „energie medicinală”(?)/infor- maţie(?) din cantităţi oricât de infime de materie, impurită- ţile ar trebui să pună cele mai mari probleme:

 

 

 

XLII Fraser P., Introduction, în Aqua Nova. The homeopathic proving of newly formed water, documentele provingului 774, disponibile la http://212.166.3.3/provingscom/php/pages/frontController.php?pag e=mainPage&action=search, sub titlul Aqua nova – The Homoeo- pathic Proving of Newly Formed Water, accesat la 7.07.2011 (trad. cit. O. Iftime). Sublinierile ne aparţin. A se nota contradicţia flagrantă dintre ideea de modificare a apei „într-o manieră metafizică” de către

„procesele şi experienţele prin care trece” şi cea conform căreia ide- ea de memorie a apei reprezintă o speranţă pentru „cei aflaţi în cău- tarea unei explicaţii pur fizice” a acţiunii remediilor.

 

 

  • Nu există apă perfect pură (care să conţină exclusiv molecule de apăXLIII) şi nici alcool perfect pur (care să conţină exclusiv molecule de alcool). Aşadar, la dinamizare vor participa şi impurităţile existente în apă/alcool, eliberând

„ceva” diferit ceea ce se doreşte. Prin urmare, puritatea remediilor şi identitatea acestora cu ele însele nu are cum fi asigurată. Practic, ar ieşi mereu altceva, pe post de remediu, în funcţie de ce impurităţi s-au găsit în mediul în care s-au făcut diluţia şi dinamizarea. Contribuţia impurităţilor ar putea avea efecte imprevizibile asupra pacientului.

  • Orice materie s-ar folosi pentru a prepara un remediu, aceasta nu va fi niciodată pură, doar ea şi atât (plantă fără nicio urmă de sol, de exemplu), iar compoziţia impurităţilor nu va fi nici ea mereu aceeaş Iarăşi, remediile nu ar avea cum să iasă mereu la fel şi ar purta elemente străine de ceea ce se dorea a se obţine.

Mai mult, având în vedere că, din perspectiva homeopată, diluţiile mai înalte sunt mai puternice, efectul unei impurităţi aflate în cantitate mică în materia medica ar deveni mai pregnant decât al materia medica înseşi!

  • Mojarul, pistilulXLIV,  flacoanele  et,   folosite  la

prepararea  remediilor  nu  au  cum  să  fie  perfect  curate,

 

 

XLIII Fapt sesizat, după cum s-a văzut mai sus, şi de către unii homeo- paţi, care au ajuns să propună utilizarea apei de sinteză chimică, pentru a dispune de apă realmente pură. Se poate aduce şi aici ob- servaţia că nici măcar apa de sinteză nu rămâne sută la sută pură, odată ce intră în contact diverse cu recipiente, instrumente etc. Prac- tic, puritate chimică absolută a solventului pur şi simplu nu are cum să existe.

XLIV  Reamintim, pistilul este obiectul care serveşte la triturarea (mă-

runţirea, fărâmiţarea fină) a materiei medica, iar mojarul este recipi-

entul în care se desfăşoară triturarea. Metoda hahnemanniană pre- supune triturarea materiilor medicinale solide împreună cu lactoza, apoi preluarea amestecului rezultat în lichid, pentru sucusionare.

 

 

lipsite de orice moleculă „străină”. Din nou, s-ar ajunge la impurificarea remediilor şi la lipsa de repetabilitate în prepararea lor. Într-un laborator homeopat, remediile s-ar impurifica inclusiv între ele, prin utilizarea aceloraşi vase pentru prepararea succesivă a mai multor remedii.

4)      Sucusionarea     (dinamizarea)     nu     are    cum     fi

„standardizată”, printre homeopaţi, sub raportul forţei aplicate la lovirea flaconului de substrat – fiecare persoană va lovi altfel, la fel ca fiecare tip de dispozitiv  utilizat în producţia industrială. Cine obţine remedii şi cine nu, în aceste condiţii? Mai sunt remediile de acelaşi fel identice, de la producător la producător şi de la şarjă la şarjă?

 

 

 

E.  Homeopatia, eroarea şi falsul ştiinţific şi epistemologic

 

Un studiu a relevat că, pentru a se face acceptaţi social, homeopaţii adoptă (conştient sau nu, am adăuga) două strategii majore – „alinierea cu medicina” (d. ex. persoana insistă asupra faptului că este medic homeopat şi nu homeopat) şi „accentuarea credibilităţii homeopatiei”44 (d.  ex.  persoana  vine  în  întâmpinarea  posibilei  atitudini

critice faţă de homeopatie a interlocutorului, povestind despre propria sa „convertire” la homeopatie). Cea de-a doua strategie este larg încorporată în publicaţiile homeopa- ţilor, care, indiferent ce problemă punctuală abordează, de fapt, lucrarea, simt, adesea, nevoia să scrie în introducerea acesteia că homeopatia este un domeniu controversat şi că remediile nu mai conţin nicio moleculă din materia medica (punct nevralgic major al sistemului). Uneori, studiile în favoarea eficienţei homeopatiei sunt criticate în chiar editorialul numărului de revistă de specialitate în care sunt

publicate45.

 

 

Sensu lato, strategiile îmbracă diverse forme de manifestare, incluzând încercări de aplicare a unor metode de validare utilizate în medicina alopată, respectiv căutarea unor dovezi experimentale, ştiinţifice, în favoarea homeo- patiei. Iar uneori strategiile vizând acceptarea sunt aplicate cu orice preţ, chiar şi cu cel al includerii în „pledoarie” a unor elemente manipulate sau denaturate. Astfel:

Există o serie de publicaţii ale căror autori se străduie să ofere homeopatiei justificări „ştiinţifice”, în care se amestecă, adesea, mai mult sau mai puţin subtil, elemente filosofice şi religioase. Este cu totul remarcabil şi modul în care unele publicaţii prezintă tendenţios sau falsifică, de-a dreptul, date şi concepte, pentru a-şi susţine cauza. Iar înaintea unui public nu doar necunoscător, dar, mai grav,

resemnat cu propria lipsă de informareXLV, astfel de trucuri

 

 

XLV S-a „întâmplat” să reiau lucrul la prezenta carte la ceva vreme după întâlnirea cu o persoană pe care o iubesc şi o stimez mult, dar care m-a întristat prin nonşalanţa cu care îşi proclama şi asuma igno- ranţa atât în propriul domeniu de bază (medicina), cât şi în ştiinţă, în general, ca şi în teologie,  afirmându-şi, însă, simultan,  încrederea necondiţionată în homeopatie, percepută ca mijloc de „a face oame- nii bine”. M-am întrebat, pe moment, la ce bun să mai scrii ceva, dacă oamenii nu au interesul şi bunăvoinţa de a cerceta lucrurile în care se implică, pentru a vedea dacă nu cumva sunt goale de conţinut sub aspect raţional, şi, eventual, nedrepte înaintea lui Dumnezeu. Ce sens are să discuţi argumente ştiinţifice cu cineva care, deşi singur afirmă că nu-ţi înţelege argumentaţia, necunoscând noţiunile cu care se operează, îţi spune că argumentele tale nu sunt convingătoare? Sau care, iarăşi, singur afirmând că nu are cunoştinţe teologice, îţi spune că elementele teologice pe care le aduci în discuţie relativ la homeo- patie nu sunt convingătoare. Mi-am continuat, însă, munca, în ideea că nu toţi oamenii reacţionează astfel, ba chiar şi interlocutorul meu îşi poate schimba atitudinea, în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu. Această întâlnire a contribuit, chiar, în mod semnificativ la finalizarea cărţii, fiindcă am înţeles, mai acut decât se putea deduce din orice publicaţie, având un interlocutor în carne şi oase, că practicarea ho-

 

 

ignobile rămân nesancţionate, iar fenomenele de acest gen nu doar că nu sunt anihilate, ba mai şi ajung la metastază. Un articol, odată publicat, este citat de către alţi autori, ca dovadă indubitabilă a caracterului ştiinţific al homeo- patieiXLVI. Vom examina, în cele ce urmează, câteva exemple.

Reilly, 2001, afirmă că Homeopatia utilizează micro- doze ale unor toxine puternice pentru a provoca răspunsuri defensive  şi  autoreglatoare,  faţă  de  abordarea  ortodoxă

*aici, cu sensul de clasică, alopată+ de a bloca reacţiile corpu- lui.46 Este sarea de bucătărie (din care se prepară remediul natrium muriaticum) o toxină? Este lumina solară (vezi remediul sol) o toxină? Etc. etc. etc. Majoritatea tipurilor de materia medica nu sunt toxine. Pe lângă flagranta inexactitate de conţinut, Reilly face şi abuzuri conceptuale,

vorbind despre microdiluţii ultramoleculare seriale vibran- te47 (?!), terminologie lipsită de orice bază ştiinţifică. Nu este clar la ce fel de vibraţie s-ar putea referi acest termen, el fiind folosit, pur şi simplu, inadecvat.

Uneori, elementele manipulate sunt subtile. Guedes şi colab., 2004,48 pretind a fi demonstrat că un remediu prepa- rat din hormoni tiroidinei ar fi  încetinit, pe  termen lung,

 

 

 

 

 

meopatiei de către persoanele de bună credinţă, ca şi apelul la ea, se bazează, pur şi simplu, pe încredere oarbă. În aceste condiţii, consi- der că munca a meritat să fie continuată, dat fiind că oamenii de bună credinţă implicaţi în homeopatie din necunoaştere vor găsi, în paginile acestei cărţi, suficiente informaţii pentru a se lămuri asupra contradicţiei dintre homeopatie şi ştiinţă, pe de o parte, şi homeopa- tie şi creştinismul ortodox, pe de altă parte, factori care îi vor orienta, poate, către o schimbare de atitudine (nota Oanei Iftime).

XLVI Din curiozitatea de a vedea ce se afirmă, de fapt, în lucrări citate

în alte lucrări ca şi conţinând probe ştiinţifice în favoarea homeopa- tiei am ajuns să citim articolele care constituie o parte dintre exem- ple, în analiza care urmează.

 

 

metamorfozaXLVII la broaşte (respectiv apariţia picioarelor la mormoloci), ceea ce fundamentează teza homeopată con- form căreia remediile au efect contrar substanţei administrate în doze ponderale (hormonii tioridinei stimu- lând, în mod obişnuit, metamorfoza). Doar că, la o privirea mai atentă, se constată că:

  • Cifrele obţinute (numărul de mormoloci care „au făcut picioare”, în lotul care a primit remediul, respectiv în cel care a primit o soluţie neutră) se prezintă pur şi simplu întâmplător, pe termen lung, precum trase din căciulă, cum spune poporul, fără a se putea evidenţia o legătură clară între administrarea remediului şi numărul de mormoloci trecuţi în următorul stadiu al metamorfozei;
  • Nu s-a studiat, în prealabil, ritmul metamorfozei pe un număr mare de animale netratate cu nimic (încât să se poată elimina posibilitatea ca datele din studiul cu remediul să fie pur şi simplu stocastice, adică să se înscrie în limitele naturale ale variaţiei ritmului metamorfozei la broaşte). Este foarte posibil ca în mod natural, fără intervenţii umane, uneori să facă picioare mai mulţi mormoloci, alteori mai puţini, în condiţii identice de mediu şi până nu se stabileşte cum stau lucrurile în această privinţă nu se poate spune nici unde se termină variabilitatea naturală în ritmul metamor- fozei şi unde începe influenţa asupra acesteia a ceva adăugat de către om în mediul în care trăiesc mormolocii;
  • Temperatura apei din bazinele în care se ţineau animalele tratate a fost iniţial uşor mai caldă şi permanent mai bine reglată decât cea din bazinele-martor (altfel spus, animalele care au primit remediul au fost iniţial ţinute la

„mai cald”). La o specie extrem de sensibilă la temperatură,

precum Rana catesbeiana, specia folosită în acest experi-

 

XLVII Din ouăle de broască ies, iniţial, mormoloci, care nu seamănă cu adulţii şi care parcurg tot felul de transformări, până să devină pui asemănători cu părinţii lor, proces care se numeşte metamorfoză.

 

 

ment49, fie şi o variaţie minoră a acesteia poate influenţa metamorfoza, iar datele raportate (cu iniţial mai multe animale care avansează în metamorfoză, „făcând lăbuţe”, în lotul care a primit remediul) pot corela cu acest „detaliu”. Altfel spus, metamorfoza este mai plauzibil să se fi accelerat din cauza temperaturii apei, şi nu din cauza remediului adăugat în ea.

Seninătatea cu care autorii consemnează o atare dife- renţă de condiţii de mediu (temperatură, respectiv) între loturile de animale este în sine frapantă, dat fiind că aşa ceva nu ar trebui să se întâmple, într-un experiment ştiinţific, în care totul se standardizează, tocmai pentru ca factorul testat (în acest caz remediul) să rămână unica variabilă, căreia să i se poată observa eventuala influenţă.

Din categoria exemplelor de-a dreptul răsunătoare de praf pseudoştiinţific azvârlit în ochii publicului neinformat face parte şi lucrarea recentă a unor autori care apelează, dintre noţiunile ştiinţifice în vogă la ora actuală, la cele legate de nanoparticuleXLVIII. Interesant este faptul că respectivii reproşează teoriei memoriei apei, ca şi altor teorii vehiculate în domeniu, că sunt bazate pe presupuneri, în

timp ce teoria lor ar fi, desigur, bazată pe dovezi experimen-

tale. Autorii ar fi evidenţiat, utilizând microscopia electronică de transmisie, prezenţa în remedii înalt diluate a particulelor  de  substanţă  prezente  în  soluţia-mamăXLIX   a

 

 

XLVIII Chikramane P. S. şi colab., 2010, Extreme homeopathic dilutions retain starting materials: A nanoparticulate perspective, Homeopa- thy, 99, 231-242. Nanoparticulele (particulele ultrafine) sunt particule de diferite materiale (nanoparticule metalice, siliconice, polimerice etc.), având dimensiuni cuprinse între 100 şi 1 nm (un nanometru, nm, reprezintă a mia parte dintr-un milimetru). Studiul nanoparticu- lelor şi al aplicaţiilor lor tehnice actuale sau potenţiale reprezintă un domeniu în plină dezvoltare.

XLIX Soluţia iniţială, din care se prepară, ulterior, diluţii din ce în ce mai

mari.

 

 

remediului. Aşadar, mingea se mută, iarăşi, în curtea celor care susţin că materia care  rămâne  în apă, în ciuda ultradiluţiilor, este răspunzătoare pentru proprietăţile remediilor. Nu doar că ne întoarcem la absurdul ideii că o moleculă/nanoparticulă din ceva poate determina reacţii vizibile la nivelul organismului (nici măcar cele mai puternice otrăvuri din lume nu omoară pe nimeni, în cantităţi infinitezimale, ultramoleculare), dar revine şi frauda ştiinţifică. În ce mod?

Nanoparticulele cu pricina erau metalice – aur, cupru, zinc, staniu şi platină şi, în plus, s-a lucrat pe remedii recon- centrate (s-a luat un volum mare de lichid sucusionat, care a fost evaporat până la un volum mic). Toate aceste metale sunt insolubile în apă sau alcool, fiind imposibil de particulat, de fărâmiţat prin sucusionare în apă sau alcool. Altfel spus, aşa cum au fost adăugate în soluţia mamă, aşa se vor regăsi în diluţii, doar că „împrăştiate” într-un volum mai mare de alcool sau apă. Undeva, în vreunul dintre flacoanele cu diluţii se vor regăsi mereu, ca atare, fie şi în vreuna dintre diluţiile mari. Cu atât mai mult se vor regăsi în probe obţinute în urma reconcentrării remediilor! Iar referitor la acele materii medica ce nu prezintă, prin natura lor, comportamentul metalelor „investigate” în acest articol, afirmaţiile privitoare la formarea, în urma preparării remediului, de nanoparticule care se regăsesc chiar şi în remediul aflat în treptele înalte de diluţie devin complet gratuite.

Iarăşi, extrem de frapant este exemplul reprezentat de o lucrare50 ai cărei autori falsifică în mod grosolan metodologia de lucru, pentru ca realitatea să le urmeze afirmaţiile nefondate. Astfel, ei prezintă ca argument în sprijinul ideii conform căreia apa din remedii ar avea proprietăţi  fizico  –  chimice  aparte,  căldura  degajată  la

amestecarea remediului cu o soluţie de hidroxid de sodiu.

 

 

Or, această căldură este de aşteptat să se degaje, amestecarea remediului cu soluţia de hidroxid conducând, în fapt, la diluarea acesteia din urmă, proces care este exoterm (producător de căldură)51. Altfel spus, mai întâi a fost afirmaţia gratuită conform căreia trebuie să „se întâmple  ceva”  cu  apa  din  remedii  şi  apoi  s-a  căutat  o

metodă ca acel ceva chiar să se întâmple, recurgându-se la un truc grosolan, bazat pe proprietatea hidroxidului de sodiu de a se dizolva şi dilua cu degajare de căldură.

Frapant este şi modul în care respectivii autori se con- trazic singuri, pe parcursul articolului. Astfel, dacă în rezumatul lucrării ei proclamă că:

 

Solventul apos prezintă modificări de amploare ale proprietăţilor fizico-chimice măsurabile, în funcție de istoricul său, solutulL dizolvat anterior şi timp.

 

la câteva pagini mai încolo afirmă, în mod autocontra- dictoriu, că:

 

Este important de subliniat aici faptul că, din studiile pe care le-am efectuat până acum, nu am putut obţine reproductibilitate cantitativă şi deduce informaţii semnifica- tive legate de influenţa treptei de diluţie homeopată (CH) sau a naturii principiului activ (solutului) asupra magnitudi- nii variaţiei parametrilor fizico – chimici: din acest motiv, datele raportate în figuri nu sunt caracterizate de CH sau indicarea principiului activ.

 

Traducând, pentru cei nefamiliarizaţi cu limbajul publicaţiilor (pseudo) ştiinţifice, „a nu fi obţinut reproduc- tibilitate  cantitativă”  înseamnă  a  nu  fi  putut  reproduce

 

 

 

L Adică, substanţa care a fost dizolvată, iniţial, respectiv materia me- dica.

 

 

propriile experimente, a-ţi fi ieşit altceva, la reluarea experimentelor în aceleaşi condiţii precum cele în care ele se desfăşuraseră anterior. Or, o caracteristică fundamentală a experimentului ştiinţific valid este reproductibilitatea. Dacă un experiment relevă, realmente, o legitate, un model obiectiv de desfăşurare a lucrurilor în lume, influenţa reală a unui factor asupra a ceva etc, experimentul va avea aceleaşi rezultate de fiecare dată când va fi efectuat. Dacă lumina puternică mă face să închid ochii, voi închide ochii de fiecare dată când ochii mei sunt expuşi la lumină puternică. Dacă procedura homeopată de preparare a remediilor modifică proprietăţile fizico-chimice ale apei din remediul preparat, aceste modificări ar trebui să se producă de fiecare dată şi în acelaşi mod, ori de câte ori se prepară remediul.

Halucinantă (cel puţin pentru cine nu are o formaţie ştiinţifică) este şi adunarea deliberată de mere cu pere, practicată în acelaşi articol:

 

Termenul de „memorie a apei”, în acest sens, devine inteligibil şi acceptabil în cadrul reprezentat de paradigma Termodinamicii Proceselor Ireversibile, complet acceptată de comunitatea ştiinţifică datorită premiantului Nobel în chimie (1977) Ilya Prigogine.

 

Iarăşi, este necesar să traducem, pentru cititorul bine intenţionat, dar neinformat în anumite direcţii. Aici lucrurile se complică, apelul făcut de către autori fiind, în fapt, nu la ştiinţă, ci la autoritatea de premiant Nobel şi mai ales la filosofia lui Prigogine, care, de altfel, a luat premiul Nobel pentru lucruri care nu se aflau nici în cea mai vagă legătură cu tezele homeopate.

Care era filosofia lui Prigogine şi în ce mod este aceasta exploatată de către unii homeopaţi?

 

 

Pe scurt, Prigogine (de formaţie chimist, specializat în chimie fizică) vorbea despre autoorganizarea întâmplătoare a materiei, pe care o considera calea pe care a apărut inclu- siv viaţa. Dacă această inferenţă, în sine, este pe gustul oamenilor de ştiinţă supuşi (până şi în activitatea ştiinţifică, teoretic independentă de concepţiile filosofice ale persoa- nei) materialismului şi ateismului militant, anumite dezvol-

tări ale lui Prigogine au stârnit opoziţie în lumea ştiinţifică52.

Cosma Shalizi, spre exemplu, îi reproşează direct lui Prigo- gine faptul de a fi căutat să ataşeze, în mod artificial, muncii sale ştiinţifice conotaţii metafizice, ceea ce l-a adus printre personalităţile ştiinţifice-reper ale adepţilor curentului New-AgeLI.

Trebuie spus că evocarea lui Prigogine de către home- opaţi pare să îndreptăţească acest gen de reproşuri. Resur- genţa homeopatiei a fost corelată cu mişcarea în favoarea unei perspective holiste asupra sănătăţii din America anilor

´70, precum şi cu mişcarea New Age a anilor ´8053.

Relativ la exploatarea ideilor lui Prigogine de către autorii homeopaţi, aceştia fac aluzie la sistemele autoor- ganizante despre care vorbea Ilya Prigogine. Sistemele vii,

 

 

 

LI Mişcarea spirituală New Age, răspândită în Occidentul celei de-a doua jumătăţi a secolului al douăzecilea şi difuzată în numeroase alte zone ale Globului, inclusiv în România, unde influenţa sa se observă din ce în ce mai pregnant, se caracterizează printr-un eclectism filoso- fico-religios debordant, acomodând concepţii şi practici din nume- roase tradiţii occidentale şi orientale, eventual flagrant incompatibile (d. ex. creştinismul şi păgânismul sau ateismul şi credinţele religioa- se). Diverse elemente ştiinţifice, dar şi pseudoştiinţifice, îşi găsesc şi ele locul în acest caleidoscop. Asupra omului, filosofia New Age are o perspectivă holistă, vorbind despre unitatea minte-trup-spirit. Scopul ultim al mişcării New-Age ar fi crearea unei spiritualităţi universale, lipsite de delimitări dogmatice. Prin elementele menţionate şi prin multe altele, neenumerate aici, mişcarea New Age se află în totală contradicţie cu creştinismul ortodox.

 

 

spre exemplu, sunt autoorganizanteLII. În cazul lor, schimbul de materie şi energie cu exteriorul conduce la scăderea de- zordinii interne, la menţinerea structurilor tipice proprii. Până una, alta, remediile nu sunt sisteme vii, aşa că obser- vaţiile şi afirmaţiile privind capacitatea de autoorganizare a sistemelor vii nu le privesc, de drept.

Diferind în mod fundamental de categoria anterioară, care cuprinde organismele vii, pentru autoorganizarea materiei există şi exemple consacrate din domeniul chimiei (cristale, miceliiLIII etc.) şi biochimiei (proteine, ADN etc.). Autoorganizarea anumitor molecule decurge din proprietăţi intrinseci ale acestora, din constrângeri fizico-chimice ine-

rente structurii compuşilor implicaţi. Astfel de molecule se orientează în spaţiu într-un anumit mod, repetitiv („ordo- nat”, din perspectivă umană) şi sistemul atinge starea energetică de echilibru, odată realizată această ordonare. Însă, remediile nu reprezintă sisteme în care elementele să se autoorganizeze pe bază de atare constrângeri. Ele sunt soluţii sau suspensii ale celor mai diverse substanţe şi com- binaţii de substanţe. Dacă se consideră că aceste soluţii sau suspensii se autoorganizează, apar câteva probleme:

1)  De ce autoorganizarea survine numai în contextul

preparării soluţiilor/suspensiilor ca remedii şi nu în orice soluţie a substanţei/substanţelor dizolvate? Nimeni nu pre- tinde că saramura este autoorganizată, în timp ce despre

 

LII Ateii şi susţinătorii diverselor filosofii necreştine (printre care şi Pri- gogine) pun apariţia sistemelor vii şi capacitatea lor de autoorga- nizare pe seama întâmplării operând cu proprietăţile intrinseci ale materiei. Din perspectiva ortodoxă, autoorganizarea sistemelor vii nu decurge din potrivirea întâmplătoare a unor molecule (care sunt ace- leaşi şi într-un organism mort pe cale de descompunere), ci este re- zultatul lucrării dumnezeieşti, care mişcă fiinţele vii prin intermediul sufletului lor.

LIII  Asocieri de molecule de tipul celor formate de către substanţele

uleioase în apă.

 

 

remediul natrium muriaticum, care este o soluţie a uneia şi aceleiaşi substanţe, clorura de sodiu (sarea de bucătărie) se afirmă că ar prezenta autoorganizare (ne referim, aici, la diluţiile joase, în care încă este prezentă substanţă dizol- vată).

Atenţie, dacă se aduce „argumentul” conform căruia remediile sunt sucusionate, iar saramura nu, numai bine se ajunge la următorul punct:

2)   Dacă metoda homeopată determină autoorgani- zarea unor soluţii care nu se autoorganizează atunci când sunt preparate în orice alt scop decât cel de a le utiliza ca remedii, se ajunge la concluzia că metoda homeopată nu este o simplă succesiune de agitări mecanice şi diluţii, ci altceva, care implică forţe necunoscute, care organizează materia (forţe care de natură fizică nu au cum fi, după cum s-a văzut mai sus).

Se poate observa şi că, dacă aspectul material al acţiunii este irelevant, rămâne scopul, să facă diferenţa între o soluţie oarecare şi o soluţie sucusionată a uneia şi aceleiaşi substanţe. Altfel spus, nu sucusionarea ci scopul ei face, de fapt, diferenţa între simple soluţii şi remedii. Nu modul agitării adaugă ceva remediului (aceasta este clar că nu are cum să se petreacă, fizic), ci scopul ei. Or, dacă scopul acţiunii umane este elementul care face diferenţa, am intrat, deodată, pe teritoriul metafizicii şi se deschide perspectiva abordată în capitolul al patrulea al cărţii de faţă, Homeopatia şi Ortodoxia.

În acelaşi spirit ca şi autorii homeopaţi citaţi mai sus

„argumentează” şi alţii, amestecând fenomenele, definiţiile, ştiinţa cu filosofia şi cu religia şi denaturând elemente ale realităţii în încercarea de a susţine edificiul homeopatiei, astfel încât rezultă lucrări care sunt adevărate colecţii  de pseudo-dovezi   şi   pseudo-argumente,   remarcabile   prin

 

 

caracterul neştiinţific, lipsă de logică şi eroare epistemologi- căLIV. Vom mai examina câteva exemple.

 

Diluția infinitezimală: o substanţă farmacologic activă este eficientă şi în diluţii infinitezimale; acum există nume- roase dovezi farmacologice şi fiziologice (multe  substanţe din organismul nostru circulă în diluţii mari: prostaglandine, hormoni, mediatori de sinapsă etc.)

Pe de altă parte, bolile alergice sunt dovada fiziopato- logică a efectului diluţiei infinitezimale (să nu uităm că un şoc anafilactic sau o criză de astm bronşic se pot declanşa la întâlnirea cu alergeni infinitezimali)54.

 

La aceste afirmaţii se aduc următoarele obiecţii:

  • Prin „diluţii infinitezimale” se înţeleg exclusiv diluţiile utilizate în homeopatie, diluţii care implică, de la un punct încolo, absenţa totală a materiei diluate. Li s-a dat acest nume chiar de către homeopaţi, exact în ideea că diferă de diluţiile obişnuite (utilizate în chimie, practica far- maceutică ) prin faptul că materia diluată se găseşte în diluţie într-o cantitate infimă, pentru ca, de la o treaptă de diluţie încolo, să nu mai fie prezentă nici măcar printr-o singură moleculă. Or, toate substanţele invocate (prosta- glandine, hormoni, mediatori sinaptici) circulă, în organism, în cantităţi detectabile, fiind în mod cert pre-

zente fizic55. Aşadar, pentru niciuna dintre aceste substan-

ţe nu este adecvat conceptul de „diluţie infinitezimală”.

 

 

LIV Epistemologia studiază cunoaşterea şi limitele ei. Constituie o eroare epistemologică, spre exemplu, a examina o problemă de natu- ră spirituală cu mijloace ştiinţifice şi reciproca, a avansa explicaţii de natură spirituală acolo unde potrivită ar fi investigaţia ştiinţifică. Una dintre erorile epistemologice majore de largă circulaţie în societatea actuală se referă la pretenţia unora de a demonstra exis- tenţa/inexistenţa lui Dumnezeu prin metode ştiinţifice.

 

 

Totodată, pentru toate aceste categorii de substanţe, spre deosebire de remediile homeopate, se cunoaşte modul de acţiune, care este bazat, în mod cert, pe interacţiuni fizi- co-chimice detectabile. Se ştie cu ce structuri şi molecule interacţionează în organism, ce efect fiziologic au etc.

  • Şocul anafilactic reprezintă o reacţie alergică de mare amploare şi gravitate, potenţial letală. Declanşarea acestei reacţii presupune contactul direct cu alergenul (substanţa pe care organismul nu o tolerează şi care declan- şează anafilaxia, un gen de reacţie extremă de apărare a acestuia), presupune prezenţa sa fizică56. Iarăşi, nu este adecvată ideea de „diluţie infinitezimală”, care, de altfel, îşi

are sensul (sau lipsa de sens) numai şi numai în cadrul homeopatiei, nepotrivindu-se cu nimic din fiziologia organis- melor vii.

 

Principiul dinamizării se aplică în tehnica farmaceuti- că homeopatică şi este foarte simplu: diluţiile pornind de la soluţia-mamă se fac succesiv procentual (1% din soluţia mamă, apoi 1% din 1%… etc.) până la diluţia dorită. Tehnica cere ca la fiecare diluare să se aplice flaconului o sucusiune,

o agitaţie, pentru o mai bună dizolvare57.

 

Ce rost are sucusiunea „pentru o mai bună dizolvare” a unor soluţii (cele care corespund treptelor înalte de dilu- ţie folosite  în homeopatie) în care  nu mai are ce  să  se dizolve, lipsind cu desăvârşire materia de dizolvat? Şi, dacă se face pentru dizolvare, de ce se numeşte „dinamizare” sau

„potenţare”, termeni care trimit la „energii”/puteri” şi nu

pur şi simplu „dizolvare” sau „agitare”? Am fi acceptat ideea că autorul textului comentat nu crede în ideea de eliberare de energie prin sucusiune, considerând, pur şi simplu, că sucusiunea se face pentru o mai bună dizolvare, dacă nu ar fi insistat el însuşi asupra ideii de „energie”, încercând, în plus, să o „încreştineze”:

 

 

 

Dr. Pfeifer îşi începe descrierea homeopatiei la pagina 68 cu o altă afirmaţie nefondată: „potenţarea” ne duce „în lumea energiilor cosmice şi a filosofiei orientale”.

Dinamizarea, sucusiunea soluţiei nu are nimic de-a face cu lumea orientală; cu excepţia Indiei (unde a fost dusă de englezi), homeopatia e aproape necunoscută şi nu se practică în Orient.

Pentru a ne convinge, autorul ne trimite la citate din Hahnemann care vorbesc de „energii dinamice” şi de „forţa vitală cosmică”. Aceste citate nu sunt câtuşi de puţin rele- vante din cel puţin două motive:

  • homeopatia este practicată de atei, creştini, musul-

mani, păgâni, iudei, indiferenţi religios, care nu se rapor- tează la nicio energie sau se raportează fiecare la ce energie vrea;

  • creştinii cunosc bine noţiunea  de  energie creată58

despre care literatura patristică vorbeşte din abundenţă şi care acţionează în universul material59.

 

Trecând peste aserţiunea nedemonstrată şi agresivă conţinută în această frază despre ce cunosc „creştinii” (re- curs la autoritatea anonimă, metodă consacrată de manipu- lare), aşadar ignoranţii contestatari ai homeopatiei ar trebui să tacă, umiliţi, precum şi peste ecourile nefericite ale termi- nologieiLV, rămâne neclar la ce anume se referă autorul. Energiile care ţin să fie toate cele care există sunt necreate,

lucrarea Celui necreat asupra creaţiei, iar formele de ener-

 

 

LV Catolicismul substituie noţiunea ortodoxă de har, energie dumne- zeiască necreată, cu cea de „graţie divină”, care ar fi o „energie crea- tă” care acţionează asupra lumii, creaţia fiind „incapabilă”, din acest punct de vedere eretic, să primească energiile dumnezeieşti necrea- te. Se ajunge, de aici, la o serie de alte erezii, inclusiv la a contesta posibilitatea îndumnezeirii omului, prin har.

 

 

gie în sensul ştiinţific al termenului (termică, chimică, elec- trică, nucleară, luminoasă etc.) nu au făcut obiectul scrierilor patristice. Oricum, presupunând că prof. Chirilă se referă la o formă de energie prezentă în lumea materială, precum energia termică, luminoasă etc., s-a văzut, mai sus, în ce măsură rezistă supoziţia existenţei unei energii non-spiritua- le a remediilor.

În mod curios, autorul oferă, ca suport pentru legitimi- tatea „dinamizării”, nişte aşa-zise exemple de dinamizare, în fapt de mişcări prezente în natură, şi care nu au nimic de-a face, ca mod de desfăşurare şi rezultat, cu „dinamizarea” homeopată:

 

Soluţiile „potenţate” sau „dinamizate” se găsesc peste tot, încă de la creaţie, în organismul, în fiziologia noastră şi în universul material şi biologic în care trăim, şi nu au nicio legătură cu vreo filosofie orientală: valurile mărilor, lacurilor

„dinamizează”  apa,  vânturile  „dinamizează”  aerul,  inima

„dinamizează” o viaţă întreagă masa de sânge, plămânul

„dinamizează” aerul pentru a face schimbul de gaze la nivel alveolar, stomacul şi intestinul „dinamizează” conţinutul intestinal etc.LVI

 

Argumentaţia autorului devine complet confuză. Nu doar că nu se explică nicăieri ce înseamnă, de fapt, dinami- zare, dar se atribuie o acţiune de „dinamizare” diverselor

 

 

LVI Chirilă P., op. cit, p. 162. Vezi şi alte exemple, ale aceluiaşi autor, la fel de criptice şi de irelevante ca argumente în favoarea raţionalităţii şi caracterului creştin al homeopatiei: „curgerea izvoarelor peste obstacolele de stâncă, mişcările aerului generate de vânturi, ploaia care străbate atmosfera, vegetaţia care se mişcă în funcţie de ritmul circadian sau vânturi, seva care ascensionează prin arbori, plante etc” (Chirilă P, Valică M., Spitalul creştin, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009,

  1. 156). Rămâne, în continuare, neclar pentru cititor ce înseamnă, de fapt, dinamizare.

 

 

elemente din creaţie, de la cele neînsufleţite la cele însu- fleţite, fără a fi, iarăşi, clar, care este legătura dintre numi- ta dinamizare şi acţiunile descrise pentru fiecare element în parte.

Dacă sucusionarea (dinamizarea) se face, după cum

susţine autorul, anterior, „pentru o mai bună dizolvare”, ce anume „dizolvă mai bine” „valurile mărilor, lacurilor”, şi în ce scop? Sau, plămânii „dizolvă mai bine”… oxigenul în aer, pentru realizarea schimbului de gaze? Şi, cum rămâne cu

„energia creată” pe care autorul o leagă, anterior, de sucu- sionare (dinamizare)? Eliberează valurile, în apa mărilor şi lacurilor, o „energie creată” similară cu cea eliberată în remedii? Sau inima în sânge, plămânul în… aerul inspirat, intestinul în… conţinutul intestinal? Oceanul planetar este un nesecat remediu? Sângele nostru este un remediu? Dacă dinamizarea este atât de răspândită în natură, se pune întrebarea de ce se mai practică ea în homeopatie, fiindcă totul, pe lume, ar trebui să fie gata „dinamizat” (vezi şi discuţia de mai sus, despre dinamizarea „globală” a reme- diilor). La ce bun să mai dinamizezi materia folosită la prepa- rarea unui remediu dintr-o plantă, din moment ce planta era gata dinamizată, în calitatea ei de „vegetaţie care se mişcă în funcţie de ritmul circadian sau vânturi”, şi care a fost străbătută toată viaţa ei de plantă de „seva care ascensio- nează prin arbori, plante”? Ba, şi omul ar trebui să fie dinamizat, prin bătăile inimii, ventilaţia pulmonară şi nu se mai ştie ce, încât se pune întrebarea cum de se mai îmbolnăveşte şi la ce îi mai trebuie remediile homeopate.

Pe scurt, ce sens are paragraful citat, unde este coerenţa sa cu restul afirmaţiilor  din text şi unde îi este legătura cu concretul, ştiinţific şi/sau teologic? În absenţa coerenţei şi a legăturii cu concretul, textul reuşeşte, însă, să transmită impresia că autorul evită să spună, clar, ce este

 

 

aceea dinamizare. Stilul „formelor fără fond” pare a fi, de altfel, tipic pentru apologeţii homeopatiei:

 

Iar faptul că homeopatia se situează, prin abordul ei, cel mai aproape de globalitatea tumultului ancestral, divin, este în avantajul şi nu în detrimentul ei, aşa cum o arată şi rezultatele concrete60.

 

Revenim la lucrarea Prof. Chirilă:

 

În primul rând, trebuie să menţionăm că principiul similia este menţionat prima dată de Hipocrat, cu 5 secole înainte de Hristos.

În al doilea rând nu reiese de nicăieri că remediul homeopat funcţionează conform convingerilor filosofice ale lui Hahnemann. Este ca şi cum am spune că penicilina acţio- nează în baza filosofiei personale a lui Fleming.

La pagina 76 autorul încearcă să ne îndepărteze de homeopatie, revenind obsesiv la „sursa energiei”, citând un medic care la rândul lui citează un alt medic şi care ar sus- ţine că remediile homeopate vindecă prin „energia cosmică”. Dar în lume există zeci de mii de medici homeopaţi care prescriu remediile lor pe baza simptomelor şi semnelor clini- ce şi care nu se raportează la nicio energie.

Pe de altă parte, noi, creştinii, credem cu tărie că în remediile naturale lucrează energii create puse de Domnul la Creaţie. Aşa ne învaţă Sfânta Scriptură, aşa ne învaţă dog- ma Bisericii noastre61.

 

1)   Faptul că principiul similia a  fost enunţat  şi de către altcineva, înainte de Hahnemann, nu reprezintă un argument asupra corectitudinii sau ştiinţificităţii acestuia.

  • Dacă homeopaţii puteau demonstra că acţiunea remediilor se bazează pe un factor la fel de material precum penicilina lui Fleming, argumentul Chirilă ar fi

 

 

rezistat. În absenţa (şi imposibilitatea) unei atare demon- straţii, în afară de faptul că adună mere cu pere, comenta- riul despre Hahnemann şi Fleming nu conţine nimic relevant pentru întemeierea abordării homeopate.

3)  Despre care anume energii create este vorba? Care

sunt aceste energii care lucrează tocmai în „remediile natu- rale”? Ce loc din Scriptură învaţă despre aceste energii, unde în învăţătura Bisericii se vorbeşte în mod specific despre nişte „energii create care lucrează în remediile naturale”? Şi, ce este un remediu natural? „Naturale” sunt, spre exemplu, ceaiurile, sau consumul de plante crude, care conţin substanţe (principii active) ale căror molecule nu sunt absente, precum în cazul remediilor homeopate, şi care acţionează asupra organismului în mod non-spiritual. Reme- diile homeopate suferă, însă, prelucrări care le conferă pro- prietăţi a căror bază materială rămâne inexplicabilă. Reve- nim asupra observaţiei că postularea existenţei unei energii fizice a remediilor conduce la tot soiul de absurdităţi (vezi argumentaţia de mai sus).

 

  1. Mămulaş, Maria Chirilă, P. Chirilă au cercetat efec- tele spectroscopice ale dinamizării. Au adus la D12 (diluţia decimală 12, adică 1012) Pulmonaria officinalis, soluţii dina- mizate şi nedinamizate. Pe spectrele de infraroşu nu se re-

marcă diferenţe semnificative, ceea ce se poate explica prin faptul că dinamizarea nu influenţează mişcările de vibra- ţii-rotaţii ale moleculelor de solvit. În regiunea vizibilă a spectrului se constată diferenţe semnificative între spectrele celor două tipuri de soluţie. În spectrul UV s-a pus în eviden- ţă o diferenţă semnificativă (p>0, 05) între cele două soluţii; absorbţia în UV a soluţiei dinamizate este mai mare (cu circa 25%).

Diferenţe semnificative au fost puse în evidenţă şi prin măsurători de conductibilitate electrică.

 

 

Autorii presupun că aceste diferenţe se datorează influenţei dinamizării asupra păturilor optice ale distribuţiei electronilor din jurul atomilor (moleculelor) constituenţi ai solvitului62.

 

Acesta este doar unul dintre experimentele prezen- tate în lucrarea citată drept aşa-zise argumente ştiinţifice pro-homeopatie şi dintre care s-au ales, spre a fi comentate aici, doar câteva mostre reprezentative. Limbajul (pseu- do-ştiinţific), impresionant, poate, pentru persoanele fără cunoştinţe ştiinţifice, ascunde o serie întreagă de non-sen- suri şi erori. Autorii fac parte dintre homeopaţii care caută (şi) explicaţii ştiinţifice în favoarea homeopatiei, aşadar vom examina acordul afirmaţiilor lor cu ştiinţa.

Exemplul suferă serios de lipsa rigorii în descrierea condiţiilor experimentale şi raportarea rezultatelor. Nu se precizează concentraţia iniţială a extractului de Pulmonaria, aşa că nu este clar ce înseamnă diluţia 10-12, câtă substanţă provenită din plantă ar mai putea aceasta conţine. Cel mai probabil, însă, că, indiferent de la ce fel de materie s-a por-

nit, la această diluţie se trece dincolo de limitele de detecţie ale metodelor utilizate (spectroscopie IR şi UV). Nu se spune nici pentru care anume diluţii (10-12, mai puţin de atât) s-au înregistrat rezultatele invocate – poate că privesc diluţiile mici, unde variaţiile consemnate ţin de prezenţa într-o canti- tate relativ mare a substanţelor provenite din plantă. Nu se spune nici care a fost martorul, în cadrul experimentului, cu

ce anume s-a comparat comportamentul probei dinamizate. Din formulare reiese că s-au pregătit probe paralele, dinami- zate şi nedinamizate. Dacă se studia efectul dinamizării, logi- ca şi rigoarea ştiinţifică cereau să fie analizată aceeaşi probă, înainte şi după dinamizare. Totodată, independent de toţi aceşti factori rămân valide o serie de observaţii fundamen- tale:

 

 

  • Spectroscopia în UV (ultraviolet) se utilizează pentru detecţia substanţelor care absorb radiaţie ultravio- letă. Capacitatea substanţelor de a absorbi (sau nu) radia- ţia UV ţine de structura intimă a moleculei63 şi nu este influenţată de agitare. Metoda se foloseşte mai ales pentru analize cantitative, pe baza corelaţiei directe dintre cantita-

tea de radiaţie absorbită şi concentraţia probei. Dacă agita- rea ar fi influenţat absorbanţa, nu mai folosea nimeni aceas- tă metodă pentru a determina cantitatea dintr-o anumită substanţă în diverse probe, fiindcă rezultatele ar fi fost întâmplătoare şi eronate.

Dacă s-a analizat proba înainte şi după agitare şi au

apărut diferenţe în absorbanţă, se poate afirma că este vorba despre un artefact, adică despre un fals rezultat determinat de condiţiile de lucru. Faptul este perfect posibil, dată fiind cantitatea infimă, dacă nu inexistentă de substan- ţă din probă. În aceste condiţii, poate apărea un artefact, ca urmare a unui semnal emis de către aparat în absenţa unei probe citibile, fenomen binecunoscut în spectrometria UV ca având potenţialul de a vicia rezultatele analizelor.

Relativ la diluţiile mari, în care substanţa diluată (solvi- tul) nu mai este detectabil(ă) prin spectroscopie UV, înseam- nă că se analizează solventul, apa sau alcoolul. Apa nu absoarbe în UV, iar alcoolul este şi el aproape complet transparent pentru radiaţia UV. Dacă se pretinde, cumva, că sucusionarea face să crească absorbanţa apei sau a alcoo- lului în UV revenim la discuţia despre absurditatea preten- ţiilor de schimbare a proprietăţilor materiei în urma unei simple agitări mecanice.

  • Pe spectrele de infraroşu nu se remarcă diferenţe semnificative, ceea ce se poate explica prin faptul că dinami- zarea nu influenţează mişcările de vibraţii-rotaţii ale molecu- lelor de sol

 

 

Spectroscopia în infraroşu (IR) se bazează pe capacita- tea moleculelor de a absorbi radiaţie cu frecvenţă corespun- zătoare frecvenţei de vibraţie a legăturilor chimice sau radicalilor care oscilează, în cadrul moleculelor64. Capacita- tea unei substanţe de a absorbi în IR depinde, aşadar, tot de structura ei şi, iarăşi, nu poate fi influenţată de o agitare

mecanică (dinamizare).

„Solvit” este substanţa dizolvată. Pentru cauza home- opată, care susţine că remediile înalt diluate sunt eficiente, în ciuda absenţei totale a substanţei din soluţie ar fi util de examinat ce se întâmplă cu moleculele de solvent (apa), nu cu cele de solvit. Or, după cum am menţionat, în urma unei simple agitări mecanice capacitatea solventului de a absorbi în IR nu are cum să se modifice.

  • Diferenţele de conductibilitate înregistrate pot fi explicate prin efectul agitării mecanice asupra sărurilor şi altor molecule existente în plantă. Dacă acestea se dizolvă, sub agitare, conductibilitatea soluţiei obţinute creşte. Con- ductibilitatea electrică (capacitatea de a permite trecerea curentului electric) depinde de concentraţia purtătorilor de sarcină din soluţie. Apa distilată nu conduce aproape deloc curentul electric, din lipsă de purtători de sarcină (ioni, mo- lecule cu sarcină electrică) în timp ce soluţiile care conţin astfel de purtători conduc curentul electr În aceste condi- ţii, este clar că acelaşi efect de creştere a conductibilităţii în urma dizolvării sărurilor din plantă l-ar produce orice agita- re, fie ea numită dinamizare, sau nu. Aşadar, nimic special, aici, în favoarea metodei homeopate.
  • Relativ la ipoteza influenței dinamizării asupra păturilor optice ale distribuției electronilor din jurul atomi- lor (moleculelor) constituenți ai solvitului, pe lângă faptul că, dacă este luată în serios, ar face parte din galeria teorii- lor conform cărora sucusionarea modifică „ceva” din pro- prietăţile materiei, trebuie menţionat că fraza conţine concepţii şi termeni inexistenţi în ştiinţă. Electronii nu sunt

 

 

distribuiţi în jurul atomilor şi moleculelor, ci în jurul nucle- elor atomilor. Există şi electroni mobili, care se  schimbă între atomi şi molecule, în condiţii de reactivitate chimică (interacţiuni între substanţe), dar aceştia nu formează niciun fel de „pături”, ci se leagă la atomii/moleculele care i-au pri- mit. Noţiunea de „pături optice”, care ar cuprinde electroni distribuiţi „în jurul moleculelor şi atomilor solvitului” este pur şi simplu inexistentă, în ştiinţă.

Iată încă un exemplu, la fel de „informativ”:

 

Judd Lewis a obţinut spectrograma tincturii mamă şi a diluţiilor homeopate de Lycopodium, atât chimic, cât şi spec- troscopic, evidenţiindu-se prezenţa de cupru, fier, aluminiu, mangan, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, siliciu, bor; cenuşa conţine o cantitate mai mare de acid fosforic. Acelaşi autor a analizat spectrografic următoarele remedii homeopate: Belladona, Colchicum, Thuya, Sepia, China, Nux vomica65.

 

Exprimarea „a obţinut spectrograma… atât  chimic, cât şi spectroscopic” este un non-sens. O spectrogramă nu se obţine „chimic”. O spectrogramă este rezultatul în formă grafică al aplicării unei metode spectroscopice de analiză. Ce fel de spectrogramă? Spectrograme se obţin prin varii meto- de spectroscopice. Cenuşa conţine o cantitate de acid fos- foric mai mare decât… ce anume, cu ce se compară? Una peste alta, paragraful este lipsit de informaţie utilă. Probabil s-a dorit a se spune că elementele identificate erau prezente în diluţiile homeopate. Dacă aceasta era ideea, prezenţa lor nu este de mirare, până la anumite trepte de diluţie.

Relativ la studiile care au căutat să găsească diferenţe fizice între soluţii ultradiluate homeopatice şi solventul pur, Becker-Witt şi colab. au publicat o meta-analiză66 care supu- ne astfel de studii unui scor de calitate privind corecti- tudinea,  relevanţa  şi  reproductibilitatea  experimentelor,

 

 

ajungând la concluzia că imensa majoritate a acestor studii, care privesc diverse aspecte (rezistenţa *rigiditatea+ dielec- trică, efecte galvanice, absorbţia luminii, RMN, spectro- scopie Raman şi chiar experimente cu aparate „cu design nedescris”) nu sunt corecte/relevante. Dintr-un total de patruzeci şi patru de lucrări, referindu-se la treizeci şi patru sau treizeci şi şase de experimente, doar şase lucrări (refe- rindu-se la trei experimente) sunt de bună calitate, iar dintre acestea numai cinci (aparţinând a doi autori şi referindu-se la două experimente) ar raporta, la prima vedere, rezultate pozitive, indicând diferenţe între diluţia homeopată şi sol- ventul pur. În cele din urmă, însă, reiese că şi relevanţa acestor cinci studii este nulă, din pricina a diferite vicii (în speţă, rezultatele unuia dintre autori nu au putut fi repro-

duse decât parţialLVII, iar celălalt autor raportează un experi-

ment realizat cu un aparat de tip „cutie neagră”, cu design nedescris, aşadar un experiment ireproductibil şi neştiin- ţific).

Următorul exemplu se referă la utilizarea (în plus, eronată a) unor concepte marginale din biomedicină:

 

În ultimii ani, s-a emis conceptul ARUD, care postulea- ză că celulele endocrine derivă dintr-o foiţă comună neuro- ectodermică, creasta neurală de la embrion. Pearse a modi- ficat conceptul original ARUD şi l-a amplificat. Acum se pos- tulează că toate peptidele-hormoni produse de celule sunt derivate din ectodermul neural specializat, ca şi toţi neuro- nii; de aceea aceste linii celulare derivate din ectoblast sunt programate pentru funcţia neuroendocrină. Concluzia aces- tui concept este că ţesuturile şi celulele care secretă peptide

 

LVII Există, în plus, suspiciuni legate de metodă, rezonanţa magnetică nucleară, despre care Becker-Witt şi colab. informează că se cunoaşte că poate fi afectată de artefacte, diferenţele înregistrate între reme- dii şi solventul pur putându-se datora contaminării cu borosilicaţi (substanţe provenind din pereţii vaselor în care are loc sucusionarea).

 

 

par  să  aparţină  în  mare  parte  sistemului  nervos,  ca  de exemplu medulara glandei suprarenale, neurohipofiza67.

 

Este vorba despre celule APUDLVIII, nu ARUD, iar conceptul s-a emis nu în ultimii ani, ci acum mai bine de cincizeci de ani68. Originea lor exclusiv neuroectodermală (diferenţierea lor doar dintr-o anumită componentă a em- brionului, pe parcursul dezvoltării acestuia) a fost invalidată încă din anii şaptezeci-optzeci69. Conceptul APUD originar se referea exclusiv la unele celule de la nivelul tubului digestiv, despre care Pearse credea că formează un sistem neuroen- docrin difuz… a treia ramură a sistemului nervos acţionând împreună cu cea de-adoua, sistemul nervos autonom, în controlul tuturor organelor intestinale70. Ulterior, conceptul APUD a fost extins, înglobând zeci de tipuri de celule secre- toare de substanţe de tipul peptidelor reglatoare (hormoni şi neuromediatori, substanţe care modulează, reglează fin activitatea diverselor organe), astfel încât s-a ajuns la ideea că celulele APUD sunt parte din aşa-numitul sistem neuroendocrin difuz. Acesta ar fi format din anumite celule situate în diferite organe (intestin, pancreas, tractul uroge-

nital, epiteliul căilor respiratorii, glanda pineală, tiroidă, su-

prarenale, hipofiză şi hipotalamus, piele, ganglionii simpa- tici, timus, placentă şi altele)71.

Hormonii peptidici (numiţi în text, în chip stângaci, peptide-hormoni) nu sunt derivaţi din ectoderm (parte a embrionului), ci din ectoderm apar, pe parcursul dezvoltării organismului uman, unele dintre tipurile de celule producă- toare de astfel de hormoni72. Alte tipuri de celule producă-

 

 

LVIII Amine (amine)- Precursor Uptake (preluare de precursori)- Decar- boxylase (decarboxilaze) – celule bogate în substanţe numite amine, pe care le preiau din mediu ca precursori (substanţe din care se sinte- tizează alte substanţe, în acest caz aminele), care sunt transformaţi în amine sub acţiunea decarboxilazelor.

 

 

toare de hormoni peptidici au alte origini, din alte compo- nente ale embrionului.

 

Pearse propune conceptul conform căruia sistemul nervos este compus din trei diviziuni (nu numai două, aşa cum s-a considerat până la acest autor): somatic, autonomic şi endocrin. Astfel privite, celulele seriilor ARUD constituie a treia diviziune a sistemului nervos, funcţionând ca a treia linie de efectori cu activităţi mai lente şi de durată mai lungă decât ale liniei a doua de efectori ai sistemului autonom. Acestea, la rândul lor, sunt mai lente ca acţiune şi de durată mai lungă decât prima linie de efectori ai sistemului ner-

vos73.

 

Ipoteza lui Pearse, după cum spune literatura de specialitate, deşi „monumentală”, „nu a rezistat rigorii testării experimentale utilizând metode moderne ale biolo- giei celulare şi a dezvoltării”74. Ştiinţa a stabilit că celulele APUD nu constituie o a treia ramură a sistemului nervos. Totodată,  în  niciun  caz  sistemul  neuroendocrin  difuz  nu

este acelaşi lucru cu sistemul endocrin (totalitatea glande- lor endocrine – organe producătoare de hormoni care se varsă direct în sânge – la care se adaugă, în sens larg, diversele celule care produc hormoni la nivelul altor organe decât glandele endocrine). Se intersectează, dar nu se suprapun (d. ex. sistemul neuroendocrin difuz include şi celule producătoare de peptide care nu sunt hormoni). Sistemul endocrin este „ceva-ul” mai mare care include, din punct de vedere funcţional, şi o parte din sistemul neuroen- docrin difuz.

A se observa faptul că, de la Pearse şi celulele APUD, s-a ajuns, printr-un curios proces de mutantis mutandi, la ideea că tratamentul homeopat acţionează asupra produ- selor sistemului endocrin, confundat, deliberat sau nu, cu sistemul  endocrin  difuz.  Procesul  continuă,  în  cele  ce

 

 

urmează. Mai întâi se spune că „s-a emis ipoteza conform căreia…”, pentru ca următorul paragraf să transforme ipo- teza în ceva gata demonstrat, sau într-un postulat: Trata- mentul homeopat acţionează asupra acestor neuropeptide, acolo unde există ele în organism. Dovezi, argumente, nu se aduc, dacă nu cumva paragraful suficient de inexact şi incoe- rent despre „ARUD” trebuia să constituie argumentaţia. Esenţialul acestui paragraf se identifică, de fapt, în ultima frază, în care se afirmă ritos ceva nesusţinut cu niciun fel de argumente:

 

Conceptul este simplu, dar pare să aibă implicaţii diverse, explicând, uneori, atitudini clinice, cum ar fi prescri- erea constituţională a remediilor în homeopatie.

S-a emis ipoteza potrivit căreia neuropeptidele celei de-a treia subdiviziuni a sistemului nervos, „mai lente ca funcţie şi cu activitate de mai lungă durată”, sunt de fapt cele care, în primul rând, sunt puse în joc de tratamentul homeopat.

Tratamentul homeopat acţionează asupra acestor neuropeptide, acolo unde există ele în organism75.

 

Din astfel de „investigaţii ştiinţifice” se poate reţine cel mult mimetismul de care dau dovadă homeopaţii, încer- când să se agaţe de subiecte cât mai „moderne” (şi, eventu- al, cât mai absconse pentru public şi/sau care se pretează cel mai bine la a nu putea fi probate)76. Doar că o astfel de abordare s-ar putea mai mult să le prejudicieze cauza, după

cum atrăgea atenţia şi doctorul Ives, membru al Comitetului european de homeopatie, în prelegerea sa „Homeopatie vs. ortodoxie”77 (aici, termenul ortodoxie este folosit cu sensul de „opinie sănătoasă”, întemeiată), în care le explică home- opaţilor că, pentru a nu da apă la moară opoziţiei, trebuie să

 

 

se ferească de „cercetătorii” care abuzează de conceptele ştiinţifice:

 

Alte indicii pot fi găsite în conţinutul ideilor sau scrieri- lor unei persoane. Primul este utilizarea improprie a concep- telor ştiinţifice. Doi termeni de care se abuzează în mod curent sunt „energie” şi „lungime de undă”. Nu că aş dori să sugerez că ştiinţa are drepturi absolute asupra sensului cuvintelor; pur şi simplu, atunci când ştiinţa utilizează un cuvânt, tinde să facă aceasta într-un mod precis, deliberat golit de sensuri colocviale. *…+ Aşadar, dacă auziţi pe cineva vorbind despre „energia potenţei”, sau spunând că „homeo- patia este medicină energetică”, puteţi fi siguri că este angajat în altceva decât ştiinţa, deşi cuvintele sale pot avea un oarecare sens, metaforic.  În mod similar, „lungime de undă” (şi conceptul adiacent, „frecvenţă”) au înţelesuri pre- cise în ştiinţă, şi afirmaţii precum „lungimea de undă a diluţiei homeopate se află în opoziţie de fază cu lungimea de undă a maladiei persoanei” trebuie identificate drept jargon

pseudoştiinţific incomprehensibil78.

 

precum şi de cei „fascinaţi de concepte avansate”:

 

Alte indicii de conţinut care să îndemne la precauţie devin vizibile atunci când autorul pare fascinat de concepte avansate din fizică, precum mecanica cuantică şi relativita- tea generală (şi, mai recent, de teoria haosului). Toate aces- te domenii sunt dificil de înţeles, necesitând pregătire specială şi cunoştinţe avansate de matematică pentru a fi utilizate în mod competent. Dar însuşi aerul lor abstract îi atrage pe cei care au pierdut limitele conceptelor şi au, în general, foarte puţine cunoştinţe în domeniile care îi fasci- nează. Aşadar, când veţi întâlni persoane care vorbesc despre homeopatie şi mecanica cuantică şi teoriile relativi-

 

 

tăţii şi haosului probabil că a sosit vremea să fiţi extrem de precauţiLIX!

 

Aici merită notat modul în care un articol, comparând homeopatia cu fiica sa bună, actualmente oarecum rene- gată, terapia florală Bach, defineşte calea de vindecare, pentru ambele metode, drept „energetică” şi vorbeşte despre „magnetizare” „cu putere” ş. a.79. În paranteză fie spus, terapia florală Bach întrece, pe undeva, homeopatia, în absurdul pretenţiilor, remediile florale Bach fiind obţinute

prin expunerea la soare a unui amestec de apă „de izvor” şi părţi de plante (!), sau prin fierberea acestui amestec, în cursul operaţiunilor având loc, se presupune, „energizarea” remediului, apa preluând proprietăţile vindecătoare ale plantelor: „Practicienii din domeniul terapiei florale Bach cred că prin ambele metode apa captează ‚esenţa′ (numită şi ‚amprentă vibratorie′ sau ‚semnătură/schiţă energetică′) a florii şi ‚potenţează′ puterea sa vindecătoare înnăscută. Într-o lucrare din 1940, asistentul lui Bach descria apa de

izvor ca devenind ‚magnetizată cu putere′”80. Ulterior expu-

nerii la soare/fierberii, produsul obţinut se diluează şi se administrează oral, ca spray, în creme, sub formă de com- prese etc. Terapia florală Bach urmăreşte echilibrarea emoţională şi mentală a pacienţilor („Practicienii din dome- niul terapiei florale Bach cred că remediile florale exercită un efect pozitiv asupra câmpului energetic uman, astfel corectând dezechilibrele emoţionale”81), având drept rezul-

 

LIX “To load both barrels”, în original, expresie colocvială care are sensul de a lua toate măsurile, într-o situaţie. Ives vorbeşte şi despre cum un experiment de laborator privind permitivitatea relativă a remediilor, datând din 1953, nu a putut fi reprodus cu echipament contemporan, cu mult mai sensibil decât cel folosit iniţial, la fel în- tâmplându-se cu un alt experiment, din anii nouăzeci, de măsurare a conductanţei remediilor. Ives a fost implicat direct în ambele încer- cări.

 

 

tat implicit corectarea dezechilibrelor (bolilor) induse la nivel fizic, în organism, de către problemele emoţionale.

Alte  exemple  de  atitudine  neştiinţifică  şi  confuzie

epistemologică se întâlnesc la acei autori care asimilează forţa vitală, concept prin excelenţă filosofico-religios, cu anumite substanţe chimice, precum ATP82 (molecula depozi- tară a energiei necesare pentru desfăşurarea proceselor biochimice din organismele vii) sau oxigenul83, sau caută să justifice concepţii hahnemanniene cu ajutorul unor date biomedicale moderne rău interpretate – vezi, spre exemplu, încercarea lui Montfort-Cabello84 de a corela cele trei miasme (sau tipologii de „boli cronice”) descrise de către Hahnemann (psora, sifilisul şi sicoza) cu disfuncţii ale meca- nismelor moleculare descrise de către ştiinţa contemporană.

Uneori (şi nu rareori), discuţiile despre homepatie se poartă de-a dreptul pe teritoriul filosofic, elementele (pseu- do)ştiinţifice rămânând să condimenteze, eventual, salata filosofică, în cea mai bună tradiţie New-Age. În cadrul discuţiilor privind homeopatia, pozitivismulLX, blamat, este plasat într-o curioasă opoziţie cu postmodernismulLXI.

 

LX Filosofie a cărei teză fundamentală este cea conform căreia singura cale de a dobândi cunoaşterea veritabilă este cea ştiinţifică: (…) cu- vântul e menit să sune ca un avertisment împotriva încercărilor teolo- giei şi ale metafizicii de a trece dincolo de lumea ce se oferă observa- ţiei, în căutarea unor cauze sau scopuri ultime. *…+ Toate întrebările la care nu se poate găsi răspuns prin metode ştiinţifice trebuie lăsate pentru totdeauna fără răspuns (Flew A., coord., Dicţionar de filosofie şi logică, trad. D. Stoianovici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 322-323). În mod bizar, Auguste Comte, exponent de seamă al curen- tului, a încercat, la un moment dat, să transforme pozitivismul într-o religie în care cultul lui Dumnezeu era înlocuit cu cel al Umanităţii.

LXI Curent complex, cu largă penetranţă în cultura şi societatea actu-

ală, a cărui teză fundamentală este negarea posibilităţii de percepere a realităţii obiective şi negarea existenţei adevărului unic, absolut (vezi, pentru detalii, Postmodernism, în Stanford Encyclopedia of Philosophy,   disponibil   la   http://plato.stanford.edu/entries/   post-

 

 

Spre exemplu, în polemica sa cu criticii, Milgrom, susţinător al teoriilor non-localiste privind acţiunea remedii- lorLXII, ajunge, în strădania de a demonstra că există „inter- pretări moderne ale teoriei cuantice” care sprijină perspec- tiva sa, până la invocarea teleportării, aspect al teoriei considerat, de către fizicieni, de domeniul filmelor SF (care

au şi constituit, probabil, o sursă majoră de inspiraţie a celor care vorbesc despre astfel de lucruri). Rămâne întrebarea de ce autorul, supărat pe presupusul pozitivism al oponenţilor săi, caută o fundamentare la fel de pozitivistă a homeo- patiei, invocând un domeniu ştiinţific, şi anume mecanica cuantică (în mod paradoxal „postmodernizată”) şi nu enunţă explicaţiile tradiţionale homeopate, idealiste, de la Hahne- mann citire. Aceasta ar fi, mai degrabă, o opoziţie reală de perspectivă, cea între pozitivism şi vitalismul lui Hahne- mann, şi nu cea între postmodernism şi pozitivism.

Alţi susţinători ai homeopatiei prezintă problema suficient de confuz încât în explicaţiile lor să se regăsească atât materialiştii, cât şi idealiştii:

 

Forţa vitală este forţa animată care pătrunde în corp în momentul concepţiei, ghidează toate funcţiile vitale şi părăseşte corpul la moarte. Păstrează individul în armonie [tuned, în original, cu sensul de reglat] şi integrează ansam- blul. Are de-a face cu sistemul imunitar, homeostazia şi mecanismele de vindecare proprii organismului. Conectează planurile mental/emoţional/fizic şi caută să le menţină în

 

 

modernism/; Hutcheon L., The Politics of Postmodernism, 2nd ed., Routledge, London, 2002, disponibil la http://www.questia.com/- read/               107450059/the-politics-of-postmodernism,               accesate                                                                 la 14.09.2012).

LXII Teorii la care aderă unii homeopaţi, conform cărora cauza acţiunii

remediilor nu ţine exclusiv de acestea, ci de contextul general în care se desfăşoară actul terapeutic (vezi secţiunea F a prezentului capitol).

 

 

echilibru. Este invizibilă şi intangibilă (şi, prin urmare, con- troversată), aşadar trebuie să-i studiem efectele şi să o recunoaştem după acţiunile sale, după cum  procedăm cu magnetismul sau electricitatea85.

 

În spiritul spuselor doctorului Ives, citat anterior, vom încheia secţiunea cu un comentariu al unor autori homeo- paţi, despre întemeierea ştiinţifică nesatisfăcătoare a dome- niului lor (şi a medicinei complementare şi alternative, în general). Acest comentariu se înscrie în cea de-a doua stra- tegie adaptativă a homeopaţilor (ieşirea în întâmpinarea potenţialelor obiecţii ale interlocutorului real sau  virtual), ceea ce nu îi scade, însă, cu nimic valoarea de adevăr:

 

Deşi dovezile privind eficienţa majorităţii acestor practici sunt palide şi discutabile, fiind adevărat că nu s-a ajuns încă la niciun acord decisiv asupra problemei eficienţei şi nici a problemei posibilelor mecanisme de acţiune, recur- sul la medicina complementară şi alternativă este în creştere în  lume,  după  cum  informează  Organizaţia  Mondială  a

Sănătăţii şi alte organizaţii86.

 

 

 

F.  Localismul şi non-localismul

 

Având la îndemână şi elementele prezentate mai sus, putem examina cadrul general al teoriilor homeopate privind acţiunea remediilor. Acestea se încadrează în două categorii – teorii localiste şi teorii non-localiste.

Teoriile localiste prezumă că, din moment ce acţi- unea remediilor nu poate fi mediată de molecule ale mate- riei sucusionate (inexistente în diluţiile înalte), trebuie să existe „altceva”, ataşat remediului sau fixat în acesta, dar nedetectabil, din lipsa unor instrumente suficient de sensi- bile, a unei baze teoretice de studiu sau a ambelor. O critică

 

 

a localismului a fost prezentată mai sus, reieşind că o ener- gie fizică a remediilor nu doar că nu a fost evidenţiată, dar şi că proprietăţile pe care i le atribuie homeopaţii sunt auto- contradictorii. Un alt punct slab fundamental al acestei perspective a fost sesizat şi de către homeopaţi:

 

Dacă vreuna dintre aceste ipoteze ar fi confirmată empiric, ar rămâne neclar cum ar putea aceasta explica efectele clinice87.

 

Teoriile non-localiste susţin că efectul remediilor ţine de contextul general al desfăşurării interacţiunii dintre remediu şi pacient, implicând consultaţia şi pe practicianul homeopat.

Non-localismul este o bună ilustrare a mentalităţii sancţionate de către doctorul Ives, teoriile non-localiste extrapolând în mod gratuit asupra homeopatiei elemente din alte domenii, de preferinţă cât mai noi şi mai complexe, precum fizica cuantică. La mare modă este, spre exemplu, noţiunea de legătură cuantică (sau inseparabilitate cuan- tică), a cărei utilizare proprie şi precisă se găseşte în ceea ce se numeşte paradoxul Einstein-Rosen-Podolsky  (para- doxul ERP), dezvoltat pornind de la convingerea lui Einstein privind faptul că o interacţiune dintre două particule poate avea efecte asupra proprietăţilor particulelor respective la

un moment ulterior interacţiunii dintre acesteaLXIII  şi unde

 

LXIII Paradoxul se înscrie în critica lui Einstein la „interpretarea Copen- haga” a teoriei cuantice, în aspectul ei de incompletitudine, legat de faptul că nu ar explica proprietăţi fizice existente în mod obiectiv în natură. Dacă în interpretarea Copenhaga se ajunge, de la ideea că nu se pot determina simultan, în mod precis, atribute precum poziţia şi momentul unei particule (principiul indeterminismului, al lui Heisen- berg) până la afirmaţia că particulele nu ar avea simultan proprietăţi precum momentul şi poziţia, acestea existând în mod real numai independent una de alta şi doar în momentul efectuării măsurătorii,

 

 

termenul de legătură cuantică se referă la o situaţie în care proprietăţile unor entităţi fizice nu pot fi descrise în mod separat unele de altele88. Vom urmări, în cele de mai jos, un exemplu în care autorul a mai multe lucrări pe tema „inse- parabilităţii cuantice” homeopate ajunge, cu timpul, să absolutizeze ceea ce el însuşi proclamase, iniţial, ca fiind un

simplu şir de metafore şi paralele ideatice:

În 2004, L. R. Milgrom discuta, într-un articol teoretic pe această temă89, despre presupusele legături cuantice dintre moleculele solvitului şi cele ale solventului, dintre remediu şi pacient, dintre pacient şi practician, pentru a ajunge, în cele din urmă, la „legătura cuantică PPR” (practi- cian-pacient-remediu), care ar descrie cel mai bine procesul

terapeutic homeopat. Milgrom asuma, în respectiva lucrare (ca metaforă, după cum însuşi spune, şi nu ca descriptor riguros, vezi p. 38 a lucrării citate) o „funcţie de undă” care defineşte această presupusă legătură cuantică. El teoretiza, în acest context, despre legătura dintre simptome şi reme- diu, dintre remediu şi pacientul care răspunde sau nu etc., după nişte grafice şi formule (aparent) complexe, în fapt simple „mimări” de modelare matematică a unor concepte esenţialmente filosofice, făcând, totodată, paralele spiritu- ale/teologice (cu o oarecare aprehensiune a faptului că acestea ar putea fi privite ca blasfemice de către persoanele religioase).

Asumarea,  mărturisită  chiar  de  către  autor  drept

„metaforică” a formulelor din fizică, amestecate cu diverse alte  elemente  (d.  ex.  cu  sincronicitatea  jungianăLXIV)  nu

 

 

Einstein insistă asupra faptului că în lumea reală particulele au aceste proprietăţi, aşadar teoria cuantică este incompletă.

LXIV Concept al lui Jung privind anumite evenimente cu aspect de coin-

cidenţă, asociabile pe bază de conţinut semiotic (simbolic) – d. ex. o pacientă în a cărei terapie Jung întâmpina probleme a visat o ileană (insectă cu elitre verzi-aurii, care trăieşte şi în România), iar a doua zi, la şedinţa de psihanaliză, o astfel de insectă s-a izbit în geam – fapt

 

 

conduce, desigur, în niciun caz, la explicitarea ştiinţifică a acţiunii remediilor prin intermediul unor interacţiuni cuan- tice. Autorul însuşi se mărginea la a „spera”, în această fază, că asemuirile şi asumările metaforice ale modelului cuantic slab în homeopatie vor deveni verificabile experimental şi că

„nu vor deschide o cutie a Pandorei cu pseudo-ştiinţă New-Age” (p. 35).

Un an mai târziu, acelaşi autor afirmă că „prepararea de remedii codifică informaţie în substrat prin legătura cuantică între moleculele legate electromagnetic ale sub- stratului fizic al remediului”90. Se discută, apoi, despre vin- decarea „retroactivă” (backwards-in-time, idee propusă de către un alt autor homeopat, Fisher, şi „rafinată” de către Milgrom),  explicată  (şi)  prin  aceea  că  remediul  „şterge”

„memoria” afecţiunilor anterioare din organism, apoi despre ce se întâmplă când cineva îşi prescrie singur remedii, con- cluzionând că şi atunci respectivul este influenţat de către nişte practicieni homeopaţi, aşa încât „legătura cuantică” dintre pacient, practician şi remediu („legătura cuantică PPR) nu se reduce la doi termeni (deci nu este anulată, prin eliminarea unuia dintre actori, respectiv a practicianului).

Toate acestea rămân enunţuri retorice, pentru care

autorul nu aduce niciun fel de probe sau argumente, utili- zând în limbajul său în mod evident speculativ o sumedenie de termeni ştiinţifici fără legătură cu contextul.

Milgrom şi-a „rafinat” şi mai mult, în timp, teoriile 91,

ajungând să susţină că, pentru a explica acţiunea remediilor, este  necesar  a  lua  în considerare  atât  aspecte  legate  de

 

 

banal, legat de care, însă, terapeutului i-a venit o nouă idee de abor- dare a cazului dificil cu care se confrunta. Conceptul, pentru unii mai straniu şi mai „misterios” decât îl vedea autorul său, a făcut carieră în esoterism, ocultism, parapsihologie, fapt notat cu regret de către admiratorii lui Carl Jung (vezi, spre exemplu, http://www.carl-jung.in- fo/ sincronicitate.html, accesat la 3.05.2012).

 

 

„memoria apei”, cât şi aspecte legate de legătura cuantică între pacient, practician şi remediu. Relativ la memoria apei, autorul consideră că apa din sistemele biologice se găseşte într-o stare „critică” metastabilă, departe de echilibrul ter- modinamicLXV, stare în care „memoria apei” (bazată pe reţe- le efemere) ar putea funcţiona (fără a spune, însă, cum per- sistă reţelele efemere dincolo de durata de viaţă de 10-12 secunde observată experimental pentru reţelele formate de moleculele de apă).

Trecând peste gratuitatea afirmaţiei conform căreia apa din sistemele biologice se găseşte într-o stare care îi permite să aibă o presupusă (şi nedemonstrată) memorie, ideile lui Milgrom nu susţin cauza homeopată şi din  alte pricini, faptice şi logice. Remediile (care trebuie să poarte

„memoria” substanţelor dizolvate) nu sunt sisteme vii şi nici

nu interacţionează cu sistemele biologice, în timpul prepară- rii lor, şi nici imediat după, fiind, totodată, cel mai adesea, depozitate pentru un timp înainte de a fi administrate. Aşadar starea remediilor (respectiv a apei conţinute de aces- tea) este alta decât acea ipotetică stare metastabilă care ar fi proprie apei din organismele vii şi despre care Milgrom susţine că ar permite memorarea de informaţie de către apă. El citează o serie de autori care prezic faptul că apa ar putea forma structuri oligomerice sau „domenii coerente” (cu memorie, se subînţelege) la temperatura camerei, dar nu reiese de nicăieri că predicţia lor ar fi fost validată în vreun  fel  –  excepţie,  se  susţine,  de  către  Elia  şi  Niccoli

(2004)92.

 

LXV Adică, o stare în care moleculele apei se comportă diferit de ten- dinţa naturală a sistemelor nevii de creştere a entropiei (scăderea energiei sistemului, având drept consecinţă adoptarea unor configu- raţii „dezordonate” ale elementelor sale, configuraţii caracterizate prin starea energetică cea mai joasă – un fel de „liniştire” la nivel molecular, realizată cu preţul creşterii dezordinii interne a sistemului, pierderii structurilor ordonate).

 

 

Însă, Elia, Napoli şi Germano (2007)93, însumând cercetările anterioare, inclusiv experimentele din 2004, afirmă că:

 

Este important de subliniat că din studiile întreprinse până în prezent nu am putut obţine o reproductibilitate cantitativă şi deduce informaţii semnificative privind influen- ţa diferitelor trepte de diluţie homeopate (CH) sau a naturii principiului activ asupra variaţiilor de magnitudine ale para- metrilor fizico-chimici măsuraţi: din acest motiv, datele experimentale raportate în figuri nu sunt caracteristici de diluţie sau principiu activ.

 

Altfel spus, Elia şi colaboratorii nu au putut arăta că procedura homeopată de diluare şi sucusionare este cea care influenţează caracteristicile fizico-chimice ale soluţiilor (remediilor) studiate. De asemenea, ei nu au putut stabili o legătură între natura substanţelor dizolvate (a materiei medica de la care s-a pornit) şi caracteristicile fizico-chimice măsurabile ale diluţiilor sucusionate ale respectivelor sub- stanţe. Modul de prelucrare homeopat nu a fost demon- strat, aşadar, a influenţa proprietăţile soluţiilor ultradiluate studiate.   Totodată,   secţiunea   „materiale   şi   metode”   a

lucrării lor este mai mult decât deficitară94, ceea ce nu con-

tribuie la o bună impresie despre rigurozitatea persoanelor implicate în cercetări desfăşurate în domeniul fundamentării ştiinţifice a homeopatiei.

În acelaşi an, Milgrom a publicat un studiu teoretic95

despre „forţa vitală” asupra căreia acţionează remediile, pe care o compară cu prana şi qiLXVI şi în acelaşi timp cu funcţia de undă a unui sistem cuantic (!). În baza ideii că ambele nu ar putea fi percepute direct, ci doar prin intermediul efec-

 

 

LXVI Termeni care desemnează forţa vitală, în sistemele filosofi- co-religioase indian, respectiv chinez.

 

 

telor, se ajunge din nou la ideea de inseparabilitate cuantică între remediu, pacient şi practician, şi la ideea că „forţa vitală” este o entitate „emergentă” de tipul funcţiei de undă, căreia i se atribuie o „frecvenţă a oscilaţiei”, influen- ţabilă de către remedii. Autorul admite, totuşi, că această corespondenţă între ipotetica forţă vitală şi funcţia de undă nu este dovedită riguros, matematic (p. 766), aşa încât toată discuţia rămâne un exerciţiu teoretic fără dovezi ancorate în realitate, aşteptând o confirmare riguroasă ulterioară (care nu este clar de unde şi cum ar putea să vină).

Dincolo de aspectele privind presupusa şi nedemon- strata memorie a apei, o critică făcută lui Milgrom de către Ph. Leick96 îşi intră în drepturi, ea referindu-se la aspectele de  fizică  –  dar  şi  de  logică97.  Leick  observă  că  Milgrom,

„aplicând” în homeopatie aşa-numita teorie cuantică slabă nu realizează că autorii teoriei, atunci când vorbesc despre aplicabilitatea ei în alte domenii decât fizica, se referă la aplicabilitatea în alte domenii a modelului matematic  pe care l-au elaborat şi nu la „transplantarea” discuţiei despre proprietăţile fizice tipice domeniului cuantic în cine ştie ce altă arie decât fizica cuantică, fie acestea homeopatia sau orice altceva (vezi Leick, p. 50).

Critica lui Leick are meritul de a nu putea fi atacată cu ajutorul ideii, adesea invocate de către susţinătorii „medici- nei energetice”, că „există forţe încă nedecelate” care acţionează asupra organismelor vii, deoarece el analizează exact modul în care homeopaţii fac referire la domenii şi teorii ştiinţifice caracterizate de axiome şi modele matema- tice precise, unele deţinând şi o putere remarcabilă de predicţie ştiinţifică, la care, însă, ceea ce propun homeopaţii nu se leagă în niciun fel. Astfel, Leick analizează ipotezele care încearcă să explice acţiunea remediilor prin recurs la fizica cuantică şi demonstrează că aplicarea termenului de legătură cuantică în homeopatie şi în general referirile ho-

 

 

meopaţilor la fizica cuantică sunt pseudo-ştiinţifice şi pur retorice.

În ciuda faptului de a fi fost dovedit a aduna mere cu

pere, Milgrom îşi expediază cu emfază criticii, amestecând, iarăşi, filosofia, în discuţie. Aceasta se întâmpla la (numai) patru ani după ce scrisese despre asumarea unor elemente din fizică drept simplă metaforă pentru ceea ce ar putea să se petreacă în cursul procesului terapeutic homeopat:

 

Am adoptat, inerent, o perspectivă postmodernă. Aceasta admite că nu există o realitate obiectivă care nu are decât să fie dezvăluită şi care există indiferent dacă o obser- văm sau nu şi indiferent de metoda prin care o abordăm. Leick şi colab. adoptă în mod explicit ceva ce, după părerea mea, este un model pozitivist depăşit al realităţii şi ştiinţei. Acesta constituie o aproximare rezonabilă aproape a tot ce cunoaştem şi de ajuns pentru structuri precum maşinile de spălat sau avioanele. Totuşi, nu este nici corect şi nici sufici- ent pentru probleme mai complexe, precum procesul tera-

peutic98.

 

Un an mai târziu, Milgrom revine cu un gen de eseu99, esenţialmente de natură filosofică, în care poposesc, de asemenea, erori (clasice) de înţelegere a teoriei cuantice (d. ex. că indeterminismul cuantic înseamnă a nu putea măsura deloc parametrii supuşi principiului lui Heisenberg, idee greşită pe care Milgrom o extinde, la fel de greşit, la

nivel macroscopic), invocate drept argumente în sprijinul explicitării acţiunii remediilor prin intermediul fizicii cuantice. Articolul conţine o lungă  discuţie despre relaţia materialism-idealism, ştiinţă-homeopatie, teoria fractali- lorLXVII   –  „vechea  tradiţie  ermetică”LXVIII.  „Există  teorii  care

 

 

LXVII În matematică, termenul de fractal se referă la o figură fragmen- tată în părţi (aproape) identice cu întregul. Fulgii de zăpadă, alte

 

 

vorbesc despre o structură fractală a Universului şi Milgrom are şi el una, conform căreia există mai multe realităţi care se conţin unele pe altele precum matrioştile (păpuşile tradiţionale ruseşti), context în care observaţiile homeopa- ţilor se referă la „o gamă multidimensională de simptome din câteva nivele de completitudine [wholeness, în original+” în timp ce biomedicina „alopată” deţine observaţii „prove- nind exclusiv dintr-un nivel fizic al realităţii” şi privind simp-

tome  distincte  unele  de  alteleLXIX.  Şi  aici  Milgrom explică

cititorului că „modelul fractal prezintă similarităţi fascinante

 

 

 

 

 

 

cristale sau frunzele ferigilor sunt exemple de obiecte din natură care au o structură fractală, autosimilară, părţile fiind copii miniaturale ale întregului. Modele de acest tip apar şi în arta tradiţională a popoare- lor.  Generarea  lor  computerizată  conduce  la  obţinerea  de  opere vizuale sau muzicale din categoria aparte a artei fractale (vezi, spre exemplu,    galeriile   on-line    de    la    http://www.fractart.ro/    sau http://infinitezoom.com/index.htm,  muzica   fractală  de                                                                    la http://www.youtube.com/watch?v=j9kCNabqyGg&feature=related, http://www.youtube.com/watch?v=3RvwjgW3FfY&feature=related, accesate la 4.05.2012).

LXVIII  Tradiţie filosofico-religioasă antică, păgână, reînviată în Europa

secolului al XV-lea de către un nobil italian care a căutat şi tradus vechile texte ermetice. Alchimia (căutarea pietrei filosofale, care ar fi avut capacitatea de a transforma metale comune în aur, dar care nu se mărgineşte la acest aspect vulgar, ci reprezintă o călătorie spiritua- lă în adâncul misterelor universului), astrologia (investigarea influen- ţei astrelor asupra destinului uman, binecunoscută, de altfel, publicu- lui contemporan) şi teurgia (magia „albă”, în care vrăjitorul cooperea- ză cu îngeri, zei şi alte entităţi benevolente – în fapt, cu demonii, la fel ca în orice formă de vrăjitorie) reprezintă, pentru adepţii ermetismu- lui, cele trei căi ale înţelepciunii.

LXIX Aici aducem (iarăşi) observaţia că, dacă metoda homeopată este

una ştiinţifică, ipso facto nu ar putea şi nu ar avea căderea de a obţi- ne şi manevra observaţii din alte laturi ale existenţei decât cea fizică.

 

 

cu  vechea  înţelepciune  ermetică,  încapsulată  în  expresia

Precum sus, aşa şi jos”LXX.

Se vorbeşte, în acest articol, şi despre cuantificarea (!!!) entelechiei (forţei vitale), (desigur) fără a se prezenta vreun suport empiric. În cele din urmă, se ajunge la enunţa- rea ideii (oricum devenită demult evidentă, în urma obser- vării unor repere la care recurge autorul, precum ermetis- mul, nivele de realitate cu organizare de tip matrioşka şi cuantificarea forţei vitale…) că homeopatia iese în afara investigabilului ştiinţific (moment în care Milgrom poate fi întrebat ce rost mai au speculaţiile privind fizica cuantică), biomedicina făcând bine să-şi vadă, în acest context, lungul nasului:

 

Dacă homeopatia nu poate fi explicată în mod satisfă- cător în cadrul îngust reprezentat de definiţia unică, mate- rialist-reducţionistă a ştiinţei adoptată la ora actuală de către biomedicină, atunci aceasta din urmă ar trebui să-şi conştientizeze limitările şi să urmeze sfatul lui Wittgenstein (anume, „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se

tacă”)100.

 

Fără alte comentarii.

Speculaţiile privind non-localismul sunt utilizate de către homeopaţi ca bază pentru contestarea aplicării în studiile (testele) clinice asupra remediilor a metodologiei consacrate în studiul eficienţei medicamentelor „alopate”. În astfel de studii există un lot de pacienţi care primeşte remediu  şi  un  lot  de  pacienţi  care  primeşte  o  substanţă

 

 

 

 

LXX Expresia pe care o citează Milgrom, celebră printre ocultişti, provi- ne din Tabla de smarald a lui Hermes Trismegistul, semilegendarul întemeietor al ermetismului.

 

 

neutră (placeboLXXI). În studiile „în orb” pacienţii nu ştiu din ce grup fac parte (dacă primesc remediu sau placebo). În studiile „în dublu orb”, nici pacienţii, nici practicienii nu ştiu cine primeşte remediu şi cine primeşte substanţa neutră. Se colectează datele privind reacţiile pacienţilor şi se determină dacă remediul are sau nu efecte. Este evident că o astfel de abordare este contrară pricipiului după care ar funcţiona homeopatia, conform teoriilor non-localiste. Dacă, însă, protocoalele de studiu tipice pentru testările de medica- mente alopate disrup contextul homeopat caracteristic (al interacţiunii presupus „cuantice” pacient-practician-re- mediu), distrugând eficienţa tratamentului homeopat, atunci cum se face că unele dintre aceste studii consem- nează efecte pozitive ale remediilor asupra pacienţilor? Homeopaţii răspund şi la această întrebare:

 

Presupunând că starea de inseparabilitate cuantică PPR [pacient-practician-remediu] este o condiţie necesară pentru interacţiunea terapeutică, sunt imediat necesare alternative la studiile clinice randomizate, alternative care să ia în considerare posibilele efecte specifice inseparabilităţii şi

 

LXXI Se numeşte placebo o substanţă neutră (fără acţiune medicamen- toasă) administrată subiecţilor din grupul de control (lotul martor) în cadrul unui experiment destinat evaluării acţiunii unui medicament. Se compară reacţiile subiecţilor care au primit medicamentul cu cele ale subiecţilor care au primit placebo, pentru a se determina specifi- cul şi eficienţa acţiunii substanţei medicamentoase testate (numită, prin opoziţie cu placebo, verum). Trebuie menţionat că uneori subiec- ţii „trataţi” cu placebo raportează o îmbunătăţire a stării de sănătate (ca percepţie subiectivă, adică numai au impresia că sunt mai bine) sau chiar prezintă o astfel de ameliorare a condiţiei lor, detectabilă cu mijloace de investigaţie medicală. Acest fenomen, încă neexplicat, poartă denumirea de efect placebo şi este pus pe seama influenţei ideii de tratament asupra psihicului persoanei – având încredere că tratamentul îi va face bine, resursele organismului său se mobilizează şi luptă împotriva bolii.

 

 

pe cele non-specifice, pe parcursul studiilor clinice homeo- pate. Faptul că studile clinice randomizate dau, uneori, rezultate pozitive privind utilizarea remediilor homeopate poate fi determinat de legătura cuantică reziduală prove- nind din manufacturarea remediului homeopat101.

 

Ciudăţenia   argumentaţiei   homeopaţilor   adepţi   ai

„inseparabilităţii cuantice homeopate” merge încă şi mai departe. H. Walach afirmă (în contradicţie cu Milgrom, care publica în acelaşi an propriile reflecţii asupra subiectului, vorbind în mod precis despre codificarea de informaţie în cadrul „legăturii cuantice homeopate”) că, dat fiind că în fizica cuantică se demonstrează că legătura cuantică nu poate transmite informaţie, acelaşi lucru este valabil şi pentru *presupusa+ legătura cuantică dintre pacient, practi- cianul homeopat şi remediu, ceea ce face inutile încercările

de a valida eficienţa remediului prin teste clinice102. Argu-

mentul este cel puţin bizar, deoarece observarea efectelor vindecătoare ale presupusei legături cuantice PPR nu ar trebui să depindă de ceea ce se poate sau nu transmite prin intermediul ei. Dacă legătura are efect, acesta se va observa, indiferent pe ce anume se bazează acest efect.

O  remarcabilă  incursiune  în  spiritualitatea  păgână, prezentată, însă, sub umbrela fizicii cuantice, este cea a lui

  1. E. Hyland103, încheiată cu concluzia că, având în vedere

legătura cuantică PPR şi dat fiind că remediile alese de către pacienţi sunt produse de către practicieni homeopaţi (în cadrul unor companii etc.) devine mai importantă opţiunea pacientului pentru o anumită firmă producătoare decât pentru remediul însuşi, vizând menţinerea practicianului în cadrul presupusei „legături cuantice homeopate”. Un „argu- ment” în sprijinul acestei afirmaţii provine, după cum indică Hyland (care comentează şi că „deşi esenţele florale şi homeopatia funcţionează după raţiuni diferite, similarităţile

 

 

dintre ele vor deveni imediat evidente”), din corespondenţa sa cu secretara Asociaţiei britanice a producătorilor de esenţe florale, pe care o citează:

 

În ceea ce priveşte esenţele, a fost constatat chiar şi de către distribuitorii care le depozitează că acestea par a avea o legătură cu producătorii. Dacă producătorul este bolnav, distribuitorul detectează, adesea, o modificare la nivelul energiilor esenţelor produse de către acesta şi ele îşi pot pierde din popularitate, până ce producătorul se face bine104.

 

Departe de ştiinţă şi în miezul gândirii de factură New Age, Hyland emite o serie de „predicţii derivate din teoria legăturii cuantice”, dintre care cităm:

 

  1. Homeopatia poate fi interpretată ca o activitate spirituală, iar homeopaţii buni este mai probabil să prezinte un mai mare grad de conştienţă spirituală, deşi asupra a ce anume se înţelege prin conştienţă spirituală mai trebuie lucrat; 4. Eficienţa remediilor variază de la producător la producător, iar gradul de conştienţă spirituală al producăto- rului constituie factor predictiv al eficienţei; 5. În cazul remediilor autoprescrise alegerea remediului este mai puţin importantă  decât  alegerea  producătorului;  6.  Un  placebo

preparat manual, în acelaşi modLXXII ca şi un verum şi cu ace-

eaşi intenţie terapeutică va fi la fel de eficient ca şi un verum105.

 

Eventualilor contestatari, Hyland le reaminteşte, citându-l pe Hahnemann, despre natura spirituală a fenome- nului vieţii şi cauzele dinamice de natură spirituală ale bolilor şi de faptul că homeopatia a fost concepută ca o

 

 

LXXII „Preparat în acelaşi mod” în sensul de „prin aceeaşi metodă”.

 

 

terapie spirituală, nu „mecanică” (aici, cu sensul de „cu acţiune la nivel material”), motiv pentru care:

 

Este necesar să luăm în considerare posibilitatea ca homeopatia să funcţioneze nu doar din motive psihologice, nici fiindcă există un nivel de memorie locală conţinută în remediu, care furnizează o informaţie corectivă a unor pro- bleme mecanice, ci mai degrabă fiindcă homeopatia este un ritual care amplifică abilitatea naturală  a  persoanei de a deveni legată cuantic, undeva unde legătura cuantică este

terapeutică106.

 

O altă teorie non-localistă susţine acţiunea remediilor prin intermediul unui mecanism de „biofeedback vindecă- tor” 107, pe care, însă, autorii nu-l demonstrează, ci doar îl postulează, remediile fiind considerate „solvenţi polari reorganizaţi ce generează un  câmp electromagnetic” prin intermediul  căruia  influenţează   sistemul  neuroendocrin.

Teoria nu doar că nu este sprijinită de vreo dovadă (autorii, Guajardo şi Wilson, citează lucrări care arată doar că aplica- rea de stimuli electrici ajută la repararea unor leziuni, la diverse animale de experiment, dar de aici şi până la a susţine că un presupus câmp electromagnetic al remediilor ar putea avea vreun efect asupra organismelor apare un salt conceptual nesusţinut de date), dar intră în conflict cu pretenţiile altor homeopaţi, care ar fi observat efecte ale

remediilor  asupra  unor  culturi  de  celuleLXXIII,  aşadar  în

 

 

LXXIII Dacă li se pun la dispoziţie substanţe hrănitoare şi o serie de alte condiţii, celulele vegetale, animale şi umane pot fi cultivate în labora- tor (păstrate, cel puţin pentru o vreme, în recipiente, vii şi capabile de a se divide, adică de a se înmulţi). Desigur, în acest context ele nu for- mează organe şi cu atât mai puţin organisme cu sisteme şi aparate, precum sistemul neuroendocrin (centrul de control biologic al funcţii- lor organismului).

 

 

contexte unde nu există un sistem neuroendocrin de influ- enţat.

Guajardo  şi  Wilson  se  remarcă,  de  altfel,  ca  nişte

campioni ai stabilirii de corespondenţe complet gratuite între concepte din homeopatie şi din diferite discipline ştiin- ţifice, lucrarea lor conţinând un tabel intitulat „Schimbări la nivelul fundamentelor teoretice ale homeopatiei” (tabelul 1,

  1. 45) în cadrul căruia, spre exemplu, concepţiile hahne- manniane privind „dinamizarea, soluţiile dinamizate, soluţiile agitate, diluţiile homeopate, fizica electricităţii şi magnetismului [în homeopatie+” sunt prezentate drept având ca şi corespondent/fundament teoretic actual chimia fizică a solvenţilor polari, domeniu cât se poate de ştiinţific şi de diferit, la nivel conceptual şi aplicativ, de orice priveşte homeop „Dinamismul organic şi instinctiv” hahnema- nnian şi-a găsit corespondenţe (postulate, afirmate ca atare şi nu susţinute prin expunerea vreununui argument şi, de altfel, nesustenabile, toate domeniile ştiinţifice enumerate neavând nimic de adus în sprijinul teoriei şi practicii homeo- pate, ba dimpotrivă) în „electrodinamica cuantică, biofizică, biochimie, biodinamica moleculară” iar „reacţia curativă vitală” în  „biocibernetică,  sistemul  curativ  central”  (!!!),

„miasmele” fiind explicitate prin/de către „bolile poligenice, genetica medicală”. Autorii tuturor acestor consideraţii dovedesc, de altfel, faptul că nu stăpânesc noţiuni ştiinţifice elementare, precum cea de cod genetic, utilizată în mod impropriu de câteva ori, în respectiva lucrareLXXIV.

Un  alt  autor,  Tiller108,  de  asemenea  prezentând  un

amestec de noţiuni ştiinţifice impropriu utilizate cu filosofie şi  elemente  religioase  de  factură  păgână,  începe  prin  a

 

LXXIV Confundând codul genetic, adică „limbajul” în care este „scrisă” informaţia din materialul ereditar (care depozitează, în orice celulă, instrucţiunile necesare pentru desfăşurarea proceselor biologice ale acesteia, respectiv ale organismului din care celula face, eventual, parte) cu genele, care sunt „frazele” scrise în acest limbaj.

 

 

susţine că lumina emisă de către argintul coloidalLXXV ucide bacteriile la fel de bine ca argintul coloidal însuşi, din cauza unui fenomen de inseparabilitate cuantică, de aici rezultând că se poate practica ceea ce el numeşte „medicină electro- magnetică”.   Susţine,   de   asemenea,   că   se   poate,   prin

„meditaţie   profundă”,   engrama   (codifica,   imprima)   o

„intenţie”  într-un  aparat  electronic  folosit  apoi  pentru  a

„condiţiona” un spaţiu controlat unde se urmăresc efectele acestei „condiţionări”, principiu după care ajunge la „medi- cina informaţională”, efectul remediilor ultradiluate expli- cându-se şi prin aceea că soluţia poate stoca informaţie.

Se ajunge la o ecuaţie materie ↔ energie ↔ infor-

maţie ↔ conştiinţă şi la afirmarea existenţei unui „cadru dublu de referinţă”, conţinând două niveluri de realitate fizică: cel direct (D) şi cel reciproc. Autorul menţionează că în ecuaţia materie ↔ energie ↔ informaţie ↔ conştiinţă

„fiecare termen este considerat interconvertibil cu ceilalţi, deşi echivalenţa lor cantitativă cu energia nu este cunos- cută”. Totodată, „conştiinţă” înseamnă, aici, „ceva” inedit, fără a fi, însă, clar ce anume, neclaritate care nu este rezolvată, ci expediată: „Poate că în loc de a ne întreba ce înseamnă conştiinţă ar trebui să ne întrebăm ce face conşti- inţa”. Şi aici Tiller explică, pe mai departe, ce anume face conştiinţa aceasta, care poate deveni (nu este clar în ce condiţii) materie sau energie: „manipulează informaţie cel puţin sub formă de numere, litere, generic – simboluri”. Nivelul R este, după cum reiese, cel al „conştiinţei” („mag- netic ca natură, există în vacuum fizic şi se deplasează mai repede decât lumina electromagnetică”). Se postulează, în acest context (adică, iarăşi se afirmă ca atare, fără niciun fel de demonstraţie), interacţiunea acestui nivel cu cel  fizic, prin intermediul unor particule ipotetice (cu existenţă de

 

 

LXXV Suspensia de argint, amestecul reprezentat de particule de argint şi apă.

 

 

asemenea postulată) denumite „deltroni”. Remediile ar acţiona  prin  intermediul  „conştiinţei  informaţionale”  şi  al

„spaţiului”(„nivelului”)   R.   Autorul   admite   că   nu   poate

încorpora matematic sucusionarea în ecuaţiile funcţionării remediilor, „dar înţelege că ea va fi prezentă” O expresie care merită, de asemenea, reţinută, din lucrarea lui Tiller, este „procedura de diluare/sucusionare cu intenţie arhe- tipală”…

Dezamăgit, în mod declarat, de teoria proprie privind electromagnetismul ca bază a acţiunii remediilor, pentru care nu a putut găsi dovezi experimentale şi admiţând, toto- dată, că „atunci când vorbim despre ingredientul activ din diluţiile ultramoleculare aşa cum sunt ele utilizate în homeo- patie, ne referim la o calitate non-materială a cărei legătură cu o substanţă poate fi trasată, în acord cu principiile home- opatiei”, calitate pe care „mulţi o numesc informaţie”, un autor pe nume Weingärtner enunţă un  raţionament care mută (iarăşi) în domeniul spiritual dezbaterea privind ho- meopatia:

 

În fizică, prezenţa câmpurilor este inevitabil legată de interacţiuni între parteneri materiali, prin intermediul unor particule materiale. Fotonii, spre exemplu, sunt particulele de interacţiune ale câmpurilor electromagnetice. Aşadar, potenţarea, precum şi tratamentul cu potenţe-proceduri care în mod implicit nu depind de interacţiuni materie-mate- rie, nu sunt bazate în principal pe câmpuri de natură fizică. Ambele proceduri sugerează, însă, corelaţii minte-materie şi materie-minte.

  1. Nu se cunoaşte nicio substanţă chimică şi nicio proprietate fizică anumită a substanţei originare care să fie transferată pe parcursul preparării potenţelor, deşi prezenţa tincturilor mamă, care, evident, conţin multe molecule din substanţa originară este, desigur, obligatorie pentru iniţie-

 

 

rea procedurii. Potenţarea pare să reprezinte o procedură care leagă materia de minte.

  1. Nu se cunoaşte niciun mecanism general donor-ac-

ceptor care să fie responsabil pentru efectele potenţelor. Tratamentul  pare  să  reprezinte  o  procedură  care  leagă

„mintea materiei” de „mintea bolii”. Cea de-a doua se găseş- te, desigur, ea înseşi în strânsă conexiune cu materia biolo- gică şi [aceasta] este adesea privită drept o relaţie de natură psihosomatică109.

 

Poate fi recunoscut de departe discursul de factură New Age. Ulterior, discuţia se mută în domeniul ştiinţific, dar numai aparent, non-localismul din fizică fiind răstăl- măcit, ideea (în fond, de bun simţ, a autorilor paradoxului ERP) că un comportament actual al unor particule poate fi explicat prin istoricul lor comun fiind transformată într-o serie de concepţii de tip SF, astfel încât să satisfacă  (cel puţin aparent) necesităţile homeopatiei.

 

 

 

G. Miasmele – „unul dintre cele mai întunecate şi de neînţeles concepte din homeopatie”LXXVI

 

După cum comenta autorul homeopat Montfort-Cabello:

 

Bolile cronice, miasmele sau modurile reactiveLXXVII ră- mân unul dintre cele mai întunecate concepte din homeo-

 

 

LXXVI Aceasta este,  subliniem,  poziţia  exprimată de către un autor homeopat: „Miasmele, cunoscute şi drept boli cronice sau moduri reactive cronice, rămân unul dintre cele mai întunecate şi de neînţe- les concepte din homeopatie.” (Montfort-Cabello H., 2004, Chronic diseases: what are they? How are they inherited? Homeopathy, 93, 88-93, trad. cit. O. Iftime).

 

 

patie. Se presupune că se moştenesc şi că originează din supresia altor boli. În afara de asta, nu se cunoaşte nimic despre modul în care ar putea produce marele număr de boli menţionate în cărţile de homeopatie. Au fost descrise într-o varietate de termeni, de la concepţia spirituală sau metafizi- că a lui Kent şi Gathak, *până la+ cea bioalergică a lui Pas- chero şi punctul de vedere materialist-nutriţionist al lui Robert. Flores Bejar şi colaboratorii au prezentat o abordare a bolilor cronice dintr-un punct de vedere celular şi bioener-

getic110.

 

A se remarca faptul că teoriile privind aceste concep- te, ele însele concurente şi dând, succesiv, sensuri total diferite unora şi aceloraşi termeni111, dar utilizate în homeo- patie   pentru   a   desemna   una   şi   aceeaşi   realitate   sau

„entitate” (!!!) sunt contradictorii şi neştiinţifice de drept (vezi referirea la „concepţia spirituală sau metafizică”) sau de fapt (ceea ce se va detalia mai jos, cu ajutorul exemplului oferit de teoria lui Montfort-Cabello). Nimic surpinzător. Periodic, homeopaţii au încercat să explice aceste noţiuni misterioase, sesizate drept puncte (încă şi mai) slabe (decât altele) ale sistemului, costumându-le, în mod  artificial, în hainele cunoştinţelor ştiinţifice ale vremii, rezultatul acestor tentative fiind un şir de teorii pseudoştiinţifice, în plus con- tradictorii. Altfel spus, teoriile localiste şi non-localiste pri- vind acţiunea remediilor îşi au un companion pe măsură în

 

 

LXXVII În original “reactional modes”. Termen introdus de către Mont- fort-Cabello, ca sinonim pentru „miasmă”, în ideea de a adapta con- ceptul la modernitate: „Termeni precum «predispoziţie», «diateză»,

«mod reactiv» sunt mai bine adaptaţi la stadiul de cunoaştere şi lim- bajul actual.” (idem). Într-adevăr, aceşti termeni, la fel de goi de sens precum cel de „miasmă”, se potrivesc perfect „stadiului actual de cunoaştere”, în care homeopaţii se străduiesc cu aceeaşi lipsă de succes ca şi înaintaşii lor să coreleze aceste vorbe goale cu elemente din lumea reală, din biologicul şi patologicul uman.

 

 

teoriile privind miasmele (alias bolile cronice, alias modurile reactive cronice).

După cum s-a precizat anterior, Hahnemann considera

că există două categorii de boli – boli acute, respectiv boli cronice miasmatice (psora, sifilisul şi sicoza). Bolile cronice miasmatice (miasmele) ar fi rezultatul „supresării”, eventual de către medicaţia alopată, a unor boli acute infecţioase, un fel de „internalizare” a acestora, cu consecinţe pe termen lung, pentru organism, prin afectarea puterii curative a for- ţei vitale. Psora, spre exemplu, ar fi cea mai veche şi mai răspândită miasmă, rezultând din supresia simptomelor scabiei (râiei), manifestările ei cuprinzând maladii precum

„durerile de tot felul”, cataracta, scolioza şi cifoza, icterul, paraliziile, sterilitatea, amenoreea, hemoragiile pulmonare, astma, epilepsia, impotenţa, pietrele la rinichi sau imbecili- tatea112.

Printre explicaţiile spiritualiste (prin definiţie neştiinţi- fice) privind psora se numără trasarea originii acesteia până la păcatul strămoşesc (Kent) sau separarea voii omului de voinţa divină (Gathak), homeopaţii materialişti prezentând-o drept „un deranjament morbid” generalizat al organismului,

imprimat  în  genomLXXVIII,  exprimarea  sa  fiind  mediată  de

către sistemul nervos vegetativ, în acelaşi timp „psora nede- osebindu-se de o alergie decât prin expresia clinică” (!!!) (Paschero), o perturbare a funcţiilor celulare (prin absenţa acestora – Sanchez-Ortega, sau prin incapacitatea de a asi- mila nutrienţii – Roberts), o manifestare provenind din per- turbarea răspunsului imun (Julian şi Haffen, care redenu- mesc psora drept „disimunoză”; Flores-Bejar şi colab.) sau dintr-o „deficienţă în mecanismele reparatorii moleculare”

(Montfort-Cabello)113. Niciuna dintre aceste teorii nu benefi-

ciază de probe ştiinţifice, sau măcar de consistenţă teore-

 

 

LXXVIII   Genomul  reprezintă  totalitatea  materialului  ereditar  al  unui organism.

 

 

tică, ceea ce l-a determinat pe Montfort-Cabello însuşi, ca alcătuitor al sintezei istorice privind miasmele, să conchidă că:

 

După parcurgerea tuturor acestor opinii nu se poate trage sau înţelege nicio concluzie logică, în termenii cunoaş- terii medicale moderne114.

 

Acest   comentariu   sănătos   este   rapid   urmat   de enunţarea credinţei homeopate în existenţa „miasmelor”:

 

Totuşi, modurile reactive sunt  entităţi  pe care orice practician şi observator atent le întâlneşte în practica curen- tă115.

 

Montfort-Cabello exprimă şi în alt loc atitudinea care a condus la generarea tuturor acestor teorii pseudoştiin- ţifice, atitudine bazată nu pe concepţia ştiinţifică (cuprin- zând investigarea unor ipoteze, pentru confirmarea sau, din contră, infirmarea lor), ci pe credinţa oarbă în homeopatie, promovând „acoperirea” cu orice preţ a conceptelor home- opate cu „explicaţii” din ştiinţa contemporană:

 

Dacă credem că modurile reactive cronice sunt entităţi reale şi nu doar nişte ciudăţenii din lumea homeopatiei tre- buie să le facem să se potrivească înţelegerii actuale a patologiei 116.

 

O asemenea atitudine nu are cum să ducă decât la elaborarea unor false raţionamente, în care merele continuă să fie adunate cu pere, teoriile astfel emise nereuşind să expliciteze ştiinţific conceptele homeopate, ci făcând, numai, uz de un anumit stoc de concepte şi termeni bio- medicali, într-o manieră total artificială, teoria proprie a lui Montfort-Cabello   fiind   ilustrativă   pentru   incoerenţa   şi

 

 

inconsistenţa teoriilor homeopate „ştiinţifice” privind miasmele. Astfel, el vorbeşte despre „mecanisme reparatorii celulare primare”, cuprinzând „repararea moleculară, apop- toza  şi  proliferarea  celulară”  şi  care  ar  avea  drept  scop

„evitarea necrozei sau a morţii celulare”, ceea ce homeo-

patia numeşte miasme fiind rezultatul unor deficienţe de funcţionare a acestor mecanisme. Lipsită de orice date empirice/experimentale, teoria lui se bazează pe corelaţii complet artificiale între simptomele listate de către Hahnemann ca şi corespunzând miasmelor şi presupuneri ale autorului privind efectele unor disfuncţii la nivel mole- cular, ajungându-se la concluzia că psora ar corespunde mo- dului reactiv „dismolecular”, rezultând dintr-o „deficienţă în

mecanismele  reparatorii  moleculareLXXIX”,  sifilisul  modului

reactiv „disapoptotic”, originând dintr-o „deficienţă în controlul apoptozei”LXXX, iar sicoza modului reactiv „disproli- ferativ”, care decurge dintr-o „deficienţă a *controlului+ proliferării celulareLXXXI”. Pe lângă faptul că amestecă noţiuni metafizice (forţa vitală) cu cele ştiinţifice, autorul nu pare să cunoască ce înseamnă cu adevărat mecanismele moleculare la care se face referire, astfel încât erorile ştiinţifice conţi- nute sunt grosiere.

Cele mai grave (potenţial periculoase) afirmaţii sunt, poate, cele privind miasmele şi sindromul imunodeficienţei

 

LXXIX Mecanismele reparatorii intervin în menţinerea configuraţiei materialului ereditar, la nivelul căruia sunt înscrise instrucţiunile utili- zate pentru fabricarea de către celule a numeroase molecule (prote- ine şi acizi nucleici) necesare pentru desfăşurarea proceselor biologi- ce caracteristice organismului şi exprimării corespunzătoare a trăsă- turilor acestuia.

LXXX  Apopotoza (moartea celulară programată) este esenţială pentru

existenţa organismelor vii, eliminând celulele îmbătrânite sau afecta-

te de diferite deficienţe. Acestea intră într-un proces de autodistru- gere, după care resturile lor sunt eliminate.

LXXXI Înmulţirii celulelor.

 

 

umane dobândite. Astfel, autorul susţine că prăbuşirea sistemului imunitar în SIDA ar fi, la unii pacienţi, rezultatul disfuncţiei mecanismelor reparatorii moleculare (corespun- zând psorei), continuând apoi cu alte corelaţii la fel de fante- ziste între ceea ce se întâmplă în SIDA şi modurile reactive corespunzătoare sifilisului, respectiv sicozei. Or, este dove- dit ştiinţific faptul că în SIDA sistemul imunitar nu se prăbu- şeşte din cauza unei disfuncţii a mecanismelor reparatorii celulare, ci din pricina infecţiei cu retrovirusul HIV, care atacă şi distruge, efectiv, celule ale acestui sistem, precum

limfocitele T şi macrofagele117.

Mielopatia vacuolară, polineuropatia demielinizantă şi ulcerele aftoase prezente la pacienţii cu  SIDA ar fi tipice pentru modul reactiv „dizapoptotic” (sifilitic). În fapt, mielo- patia şi polineuropatiaLXXXII sunt consecinţe fie ale infecţiei cu HIV, fie ale infecţiei cu alte virusuri, care se pot instala din pricina imunodepresiei cauzate de HIV, virusurile invadând

sistemul nervos central, unde produc distrugeri având drept consecinţe diverse deficienţe neurologice şi psihice118. Tot virală, sau microbiană, este şi cauza ulcerului aftosLXXXIII, la pacienţii imunocompromişi119.

Apariţia sarcomului KaposiLXXXIV la bolnavii de SIDA s-ar

datora, după Montfort-Cabello, modului reactiv sicotic („disproliferativ”). În fapt, etiologia (cauzele, modul de apariţie al) sarcomului Kaposi este cunoscută medicinei, fiind vorba despre o formă de cancer indusă de un agent mutagen viral, respectiv herpesvirusul 8, transmisibil prin salivă (dar şi prin sânge sau ţesuturi şi organe transplan-

tate)120. Odată pătruns în organism, virusul persistă pentru

toată viaţa persoanei, iar atunci când aceasta suferă de o imunosupresie  (adică  de  o  slăbire  a  mecanismelor  de

 

 

LXXXII Afecţiuni cronice ale măduvei spinării, respectiv ale nervilor.

LXXXIII Leziuni dureroase la nivelul mucoasei gurii.

LXXXIV Tip de tumoră.

 

 

apărare ale organismului, precum în cazul SIDA) el scapă de sub control, perturbând multiplicarea celulelor, cu apariţia de tumori.

 

 

 

Rezumatul capitolului al doilea

 

Abordarea homeopată are drept bază credinţa lui Hahnemann în forţa vitală a organismului, respectiv în forţa medicinală a remediilor, ambele de natură spirituală şi capabile să interacţioneze, pentru vindecarea organis- mului ca întreg material şi spiritual, aşadar convingeri de natură filosofico-religioasă şi nu nişte elemente dovedite (şi nici dovedibile) ştiinţific.

Dacă se presupune că Hahnemann a considerat, în mod eronat, a fi de natură spirituală o energie medicinală de natură materială a remediilor, se pune problema inconsistenţei presupusului comportament al acestei energii. Dacă este eliberată prin sucusionare (agitare mecanică), înseamnă că orice agitare o eliberează/influ- enţează. Pe de o parte, totul, pe lume, ar fi dinamizat, pe de alta remediile nu ar avea cum să-şi păstreze identitatea, vulnerabilă la orice mişcare a flaconului.

Puşi în faţa problemei persistenţei în diluţiile înalte doar a moleculelor de solvent (respectiv, de apă), unii homeopaţi susţin că proprietăţile remediilor s-ar datora structurării moleculelor de apă în „cristale lichide”, agre- gări de molecule stabile pe termen  lung. Dar, ca şi consecinţă a arhitecturii lor, moleculele de apă nu formează astfel de agregări, ci numai reţele instabile, cu durată de viaţă foarte scurtă (de ordinul unor câtimi de secundă). A pretinde că sucusionarea determină apa să formeze reţele stabile pe termen lung înseamnă a susţine, de fapt, că o simplă agitare schimbă proprietăţile materiei.

 

 

Totodată, pretenţia homeopaţilor privind structu- rarea moleculelor de apă în modele purtătoare de sens (tipice pentru fiecare remediu) aduce în discuţie necesi- tatea pătrunderii de informaţie în sistem, informaţie care nu are de unde proveni, neputând fi extrasă din mate- rie(?)/transmisă(?) printr-o agitare mecanică.

Se pune, de asemenea, problema transmiterii proprietăţilor lichidului sucusionat către lactoză, vehiculul obişnuit al remediilor homeopate. Cum preia lactoza presupusele proprietăţi curative ale lichidului dinamizat, din moment ce acesta se evaporă, odată adăugat peste lactoză, sub formă de picături? Şi, cum mai percepe organismul aceste proprietăţi curative, din moment ce lactoza nu se absoarbe ca atare în intestin, ci descompusă în două zaharuri cu molecule mai mici?

În încercarea de edificare a unei baze ştiinţifice a homeopatiei, unii autori ajung, din nefericire, să prezinte, în lucrările lor, date eronate, falsificate sau relocate, în mod inadecvat, din domeniul ştiinţific în cel filosofic, şi reciproc. Pe aceeaşi linie, adepţii homeopatiei recurg la anumite strategii adaptative, încercând, spre exemplu, să introducă în explicaţiile lor privind mecanismul (neelucidat) de acţiune al remediilor elemente din domenii ştiinţifice cât mai dificil accesibile publicului larg (precum fizica cuantică sau biologia moleculară), deturnate ca sens, transformate în termeni filosofici, sau în simple etichete goale de conţinut.

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 3. HOMEOPATIA, CERCETAREA ŞI PRACTICA MEDICALĂ

 

 

 

A.  Studii şi meta-analize privind homeopatia

B.  Efectul placebo şi homeopatia

  1. Percepţia publică asupra homeopatiei şi statutul ei în lume
  2. rturii privind homeopatia Rezumatul capitolului al treilea

 

 

 

  1. Studii şi meta-analize privind homeopatia

 

Homeopaţii se apără de pretenţiile de măsurare a succeselor lor cu mijloacele proprii evaluărilor din domeniul medicinei „alopate”, susţinând că homeopatia nu se pretea- ză prin definiţie experimentelor clinice. Testările de medica- mente „alopate” implică un număr mare de persoane, pentru a se vedea dacă, într-adevăr, „funcţionează”, dând reacţii similare la mai mulţi pacienţi. Prin contrast, în homeopatie fiecărei persoane i se prescrie un tratament individualizat, adecvat pentru sine şi condiţia sa şi atât – şi atunci cum se mai pot obţine date prelucrabile statistic? Accentul ar trebui, aşadar, pus pe studiile observaţionale, adică   pe   înregistrarea   rezultatelor   obţinute   în   situaţii

individuale, în practica homeopată de zi de zi121. La aceasta

se poate opune observaţia că există remedii homeopate care se produc industrial şi se prescriu „la liber”, atât de către homeopaţi, cât şi de către „alopaţi”, având un statut similar  celui  al  medicamentelor  „clasice”  –  remediul  este

 

 

considerat bun pentru cutare simptom şi se administrează tuturor celor care manifestă acel simptom. Desigur, homeopaţii ar putea şi ei răspunde că remediile „fără reţetă (homeopată)” pot fi utile, într-o anume măsură, dar ar fi de preferat ca persoanele care iau astfel de remedii să meargă la un consult homeopat şi să urmeze un tratament individualizat, situaţie în care şi rezultatele ar fi pe măsură (cu mult mai bune).

Se invocă, deasemenea, faptul că homeopatia acţio- nează în timp, unii homeopaţi122 vorbind despre aşa-numita

„regulă a lui doisprezece”, conform căreia, în bolile cronice sunt necesare tot atâtea luni de tratament homeopat câţi ani a durat boala. Aici se poate opune faptul că homeopaţii tratează şi boli acute, care ar putea servi, prin natura lor, drept modele de studiu pe termen scurt.

Alte obiecţii aduse la evaluarea homeopatiei în siste- mul tipic pentru testarea eficienţei medicamentelor alopate se referă la faptul că uneori remediul ales poate fi, în fapt, nepotrivit, aşa că, dacă nu a dat rezultate pe parcursul unui studiu, nu înseamnă că homeopatia nu este eficientă, ci că este necesară o revizuire a abordării utilizate123.

Iată  o  „cuprinzătoare”  critică  homeopată  la  adresa

experimentelor menite să evalueze eficienţa homeopatiei:

 

Critica mea generală la adresa trialurilorLXXXV homeo- pate se referă la faptul că nu există un control al calităţii. Placebo poate fi potenţat prin apropiere [de un remediu] sau prin contact. [Iar] dacă remediul este pus într-un dulap metalic sau într-un fişet care ecranează câmpul magnetic al Pământului, el va fi neutralizat (adică, va deveni placebo)124.

 

 

 

 

 

 

LXXXV  Studiile clinice mai sunt numite şi trialuri (barbarism de origine engleză).

 

 

Nu este clar care este legătura dintre câmpul magnetic al Pământului şi menţinerea caracteristicilor remediului. Cât despre „potenţarea” prin contact şi/sau influenţă, nu este o idee nouă. Ea a fost consemnată încă de acum mai bine de o sută de ani. Un anume dr. Reyburn citează, în încheierea unui articol125 în care trecea în revistă, cu un umor blând, incredibilele pentru el surseLXXXVI ale remediilor homeopate listate în catalogul unui homeopat new-yorkez  recomandarea  respectivului  homeopat  de  a

„altoi”LXXXVII    (potenţa  prin  contact/influenţă)  cu  remediu

granule „neutre”LXXXVIII:

 

„Dacă într-un flacon cu granule neutre se introduce un altoi şi se astupă flaconul, întregul conţinut va fi potenţat într-o jumătate de oră. Atunci când un flacon cu remediu aproape că s-a golit, umpleţi-l cu granule neutre şi astfel nu veţi mai avea nevoie să cumpăraţi iarăşi remediul”.

 

Dacă astfel de afirmaţii sunt adevărate, se ridică următoarele întrebări:

 

LXXXVI Păduchi de corp, cu o notă specială pentru un stoc din Boston (despre care dr. Reyburn se întreba ce-i face mai speciali decât alţi păduchi – „Sunt păduchii din Boston mai vorace sau mai mari decât cei din alte oraşe? Care este cauza superiorităţii lor?”), razele lunii, „o rază galbenă”, puroi dintr-un abces rectal, os necrozat ş.a. Reyburn redă şi o notă explicativă a practicianului homeopat, privind originea ideii remediului Fel gryllus Americana, obţinut dintr-o specie de gre- iere, notă purtând parfumul acelor vremuri, în care homeopaţii erau mai puţin atenţi la imaginea lor de oameni de ştiinţă: „un băiat care avea frisoane şi febră a înghiţit un greiere viu şi de atunci n-a mai avut niciodată frisoane”…

LXXXVII  S-a tradus prin „altoi” termenul englezesc “graft” (altoi, trans-

plant, grefă).

LXXXVIII Granule de lactoză, vehiculul obişnuit al remediilor homeopate

(sau cel puţin materia peste care se adaugă, în scopul preparării de remedii, lichidul sucusionat, care, inevitabil, se va evapora…).

 

 

1) Până la urmă este sau nu validă teza fundamentală homeopată conform căreia potenţarea se face obligatoriu prin sucusionare? Dacă potenţarea se face şi prin contact sau prin influenţă, cum de aceste metode alternative nu sunt listate printre fundamentele homeopatiei? De ce  îşi mai pierd homeopaţii vremea cu sucusionarea şi nu potenţează medii neutre prin influenţă sau prin contactul cu remedii preparate anterior?

3) Cum se menţine individualitatea remediilor în cabinetele homeopaţilor/ fabricile de produse homeopate, dacă ele se pot influenţa reciproc? Cum de se mai menţine neutralitatea a orice, în această lume plină de produse homeopate şi cum de nu devine totul, apa, pământul, aerul, un mare remediu universal, care să fi cules toate potenţele posibile ale remediilor individuale?

Nu în ultimul rând, şantajul sentimental lucrează atât asupra pacienţilor, cât şi asupra practicienilor:

 

Vrei să-i spui pacientului: „Aşteaptă până ce boala ta atinge o stare stabilă, de maladie recognoscibilă ca atare, când voi putea folosi un remediu care a putut fi testat cu succes într-un experiment în dublu orb”? Sau, ca alternativă, poate că doreşti să-i spui „Aş putea folosi pe loc un remediu homeopat probat *în sensul de „supus proving-urilor”, n. trad.] sau altă metodă a medicinei complementare şi alternative, pentru a te ajuta să-ţi recuperezi din haos starea

de sănătate, înainte de a se stabiliza starea de boală”?126

 

Astfel fiind pusă problema, niciuna dintre cele două categorii nu-şi mai bate capul cu detalii precum inconsis- tenţa afirmaţiilor nedovedite ştiinţific şi în fapt nedovedibile ştiinţific, dată fiind natura lor filosofico-religioasă (tributară, după cum se analizează pe parcursul acestui material, unei întregi galerii de concepţii păgâne) referitoare la boală ca stare de haos, dizarmonie, dezechilibru energetic ş.a.m.d.

 

 

Discuţia poate continua mult aşa, cu mingea când într-o jumătate a terenului, când în cealaltă. În continuarea acestui moment retoric, vom încerca să croim o potecuţă prin hăţişul literaturii din domeniul biomedical care pretinde a trata subiectul homeopatiei cu mijloace analitice obiective şi care, cel puţin după opinia noastră, este departe de a clarifica problema, ba, mai degrabă sporeşte confuzia. Există literatură care arată că homeopatia funcţionează, literatu- ră care arată că homeopatia nu funcţionează şi literatură dedicată criticării publicaţiilor care susţin una dintre aceste poziţii.

Din prima categorie fac parte articole care susţin rolul benefic al homeopatiei în fibromialgie (sindrom de durere cronică, pentru care sunt tipice durerea şi sensibilitatea în muşchi, tendoane, ligamente)127, în tratamentul vertijului (ameţelilor)128, al rinitei alergice (inflamaţie de natură alergi- că a mucoasei nazale, pacientul strănută şi îi curge nasul)129, al diareei acute la copii130, al insuficienţei cardiace mode- rate131, al osteoartritei (boală a cartilajelor care protejează suprafeţele pe care se articulează oasele)132, unde nu se poate exclude o ameliorare spontană, simptomele acestei afecţiuni apărând şi dispărând periodic, ca terapie adjuvantă (metodă suplimentară, care se aplică alături de alte metode, pentru a le completa/susţine/amplifica acţiunea) în sindro- mul septic (tip de afectare a organismului în răspuns genera- lizat la o infecţie)133, în ameliorarea simptomelor de meno- pauză apărute la supravieţuitoarele cancerului de sân134 (autorii admiţând, însă, că au lucrat pe un număr mic de subiecţi, ceea ce prejudiciază puterea statistică a experi- mentului, la care adăugăm obiecţia că ar fi putut fi vorba şi despre o ameliorare spontană a condiţiei pacientelor), în ameliorarea stării persoanelor cu dizabilităţi mentale135, în reducerea secreţiei traheale la pacienţii intubaţi136, în prevenirea   îmbolnăvirii   tractului   respirator   superior   la

 

 

copii137, în alergii138, în prevenirea echimozelor (vânătăilor) în chirurgia facială139, în artrita reumatoidă140 (cu rezerva că în preparatul homeopat respectiv erau prezente atare canti- tăţi din materia iniţială încât nu poate fi eliminată posibili- tatea unui efect farmacologic „clasic”, şi nu homeopat), într-un caz de vasculopatie livedoidă141 (o boală foarte rară, caracterizată, în principal, prin apariţia de ulceraţii dureroa- se, recurente, la nivelul membrelor inferioare), în tratamen- tul ulcerului aftos (boală a mucoasei din interiorul gurii)142, al lichenului plan (o boală inflamatorie a pielii)143, al tulburărilor menstruale144, al diabetului zaharat145 (autorii admiţând că numărul mic de pacienţi implicaţi în studiu nu-i conferă putere statistică, precum şi că îmbunătăţirea stării pacienţilor trataţi homeopat a fost doar uşoară; tot ei consideră că perioada de un an de zile, pe care s-a desfăşurat studiul, nu ar fi suficientă pentru o evaluare a efectului homeopatiei asupra bolnavilor de diabet, punct de vedere contestabil), al disfoniei spasmodice146 (o boală rară, care determină pierderea bruscă a vocii, în timp ce persoana vorbeşte), al insomniei147.

O analiză a rezultatelor obţinute în general de către homeopaţi din Marea Britanie arată că în majoritatea cazu- rilor (75, 9%) starea pacienţilor s-a îmbunătăţit148, fapt valabil şi pentru homeopatia veterinară (într-un procent de 79, 8%)149.

Unele articole privesc experimente de laborator desfăşurate pe material biologic uman. Astfel, un studiu150 care urmăreşte efectul in vitro (în laborator, asupra unor culturi de celule) al remediului Canova asupra leucocitelor preluate din lichid asciticLXXXIX de la canceroşi a consemnat o

 

 

 

 

 

 

LXXXIX Lichid acumulat în abdomen, în anumite boli.

 

 

activare sporită a macrofagelorXC în probele tratate cu Canova faţă de control, respectiv o proliferare sporită a limfocitelorXCI. Se concluzionează că remediul Canova (conţinând 11dH Aconitum napellus, 18dH Bryonia alba şi Lachesis muta, 19dH Thuja occidentalis şi As2O3 – dar şi 1% etanol în soluţie) are efect imunostimulent. Rezultatele par lipsite de echivoc, numai că este posibil ca ele să se datoreze prezenţei  fizice  în  remediu  a  unor  compuşi  activi,  toate

diluţiile utilizate fiind (mult) peste pragul de 26dH/13C la care se consideră că nu mai există deloc molecule de substanţă activă în soluţie. Ipoteza este plauzibilă, dat fiind că s-a observat stimularea macrofagelor de către cantităţi extrem de mici de extracte din diverse plante151, fiind, chiar, posibil ca stimularea să se datoreze (şi) unor componente

bacteriene prezente în aceste extracte, deşi în cantităţi infime (componentele bacteriene în cauză având efect activator în cantităţi de ordinul fracţiunilor de nanogram).

Şi alte studii menite să arate că remediile acţionează intrigă, la rândul lor, prin anumite detalii. După un titlu precum O abordare homeopată clasică în tratamentul *îm- bolnăvirilor produse de+ Staphylococcus aureus rezistent la meticilină152 din articol reiese că pacientul (unic, fiind vorba

despre un studiu de caz) putea, de fapt, să aibă o infecţie cu orice altceva decât bacteria rezistentă la antibioticul metici- lină. Se relatează că pacientul a avut la un deget o infecţie cu o astfel de bacterie, infecţie care a fost, însă, tratată cu succes, cu alte medicamente („alopate”) decât meticilina, fiind avertizat de către medici că este posibil ca infecţia să revină. După o vreme, a făcut iarăşi o infecţie a pielii şi, dat fiind  că  nu-şi  permitea  consultul  şi  tratamentul  alopat,

 

 

XC Celule ale sistemului imun care pot fagocita („consuma”) substanţe străine de organism, microbi, dar şi resturi celulare şi celule cance- roase proprii, pentru apărarea organismului de toate acestea.

XCI Alte celule ale sistemului imun.

 

 

neavând asigurare, a ajuns la homeopat. A fost tratat şi infecţia a dispărut, iar rana s-a închis, lent, dar s-a închis. Doar că, în absenţa analizelor de laborator, nu se poate susţine că stafilococul meticilin-rezistent a fost, într-adevăr, responsabil pentru a doua îmbolnăvire; în plus, au trecut trei săptămâni până la vindecare, aşadar putea fi spontană.

Un alt studiu care ridică dubii priveşte tratamentul homeopat al nevralgiei trigeminale153 (maladie caracterizată prin dureri severe recurente la nivelul feţei). Autorii mărturi- sesc faptul că studiul lor nu poate demonstra eficacitatea homeopatiei în tratamentul acestei boli, dat fiind că nu au avut un lot martor, „din considerente etice”, dat fiind că

bolnavii au dureri mari, aşa că ar fi fost inuman să li se pres- crie placebo. La aceasta adăugăm observaţia că în această boală atacurile dureroase pot dura luni, dar pot la fel de bine să dispară de la sine în câteva zile, aşa încât nimeni nu poate garanta faptul că ameliorarea simptomelor la inter- valele mari de timp raportate în articol (în prima lună, a doua lună, a treia lună, a patra lună de tratament) chiar se datorează remediilor. Tot o rezolvare spontană, naturală, a situaţiei  se  poate  suspecta  şi  într-un  caz  raportat  drept

inducere a travaliului (naşterii) cu ajutorul homeopatiei154  –

autorii înşişi notează faptul că 80-85% dintre pacientele care se găsesc în condiţia în care s-a prezentat gravida căreia i s-a administrat tratamentul homeopat (şi care prezenta ruptura membranelor) intră spontan (fără niciun fel de tratament) în travaliu în următoarele 24 de ore.

Erori metodologice grave se întâlnesc şi într-un studiu despre efectul remediilor asupra stresului oxidativXCII în osteoartrită şi care afirmă că homeopatia ar fi avut oarecare eficienţă în reducerea acestuia155. În acest studiu s-a com-

 

 

XCII Stare de dezechilibru între producerea de oxigen reactiv (respec- tiv, de anumiţi compuşi ai oxigenului) în organism şi capacitatea celu- lelor de a neutraliza efectele dăunătoare ale acestuia.

 

 

parat un grup suferind de osteoartrită, tratată homeopat, cu un grup de control format din persoane sănătoase. Conform metodologiei obişnuite pentru astfel de studii, la rândul ei supusă logicii ştiinţifice şi celei comune, evaluarea efectelor tratamentului s-ar fi putut face, însă, numai comparându-se grupul tratat homeopat cu un grup de control compus din persoane suferind de aceeaşi afecţiune, dar netratate (pen- tru a se evalua eficienţa remediilor, excluzîndu-se impactul ameliorării spontane a condiţiei pacienţilor) sau tratate alopat (pentru a se evalua comparativ eficienţa tratamen- tului homeopat faţă de cea a tratementului alopat). Totodată, nu se raportează desfăşurat, cu date numerice, rezultatele experimentale şi se spune că 46% dintre subiecţii înrolaţi în studiu s-au retras fără explicaţii, înainte de finali- zare (ceea ce a scăzut drastic numărul participanţilor, de la iniţialul de 81 de persoane, afectând serios relevanţa statis- tică a experimentului). De aceeaşi slabă calitate metodolo- gică sunt şi alte articole, unii autori enumerând ei înşişi diversele scăderi ale propriei abordări, eventual sub inexac-

ta etichetă de „limitări ale studiului”156.

În categoria literaturii care arată că homeopatia nu funcţionează intră lucrări arătând ineficienţa remediilor în controlul febrei musculare157, tratamentul cancerului de sân (studiul arătând că recursul la homeopatie, în locul abordării medicale „alopate”, conduce la creşterea şanselor de recu- renţă a bolii şi de deces)158, stimularea regenerării osoase159 (experiment pe animale proiectat în ideea că respectivul remediu se administrează copiilor cu deficienţe în consolida- rea sistemului osos), controlul stărilor de vomă la pacienţi supuşi chimioterapiei160, reducerea consumului de analge- zice (medicamente împotriva durerii) în chirurgia genun- chiului161  (autorii comentând, însă, faptul că este dificil de

 

 

realizat un studiu în dublu orbXCIII în homeopatie, dat fiind că, în mod obişnuit, tratamentul homeopat este strict individualizat), profilaxia durerii şi inflamaţiei în chirurgia mâinii162, ameliorarea simptomelor artritei reumatoide163. Există şi articole care contestă… înseşi calitatea de remediu a  remediului  utilizat,  autorii  considerând  (cu  o  serie  de

rezerve legate de propria metodologie) că, în condiţiile studiului, simptomele de proving obţinute la probanţii sănătoşi nu au fost mai semnificative în cazul remediului decât pentru placebo164.

Una dintre uneltele mult-râvnitei obiectivităţi în ştiinţă este meta-analiza, efort care urmăreşte integrarea rezultatelor publicate de-a lungul timpului, relativ la un anumit subiect şi desprinderea unei concluzii generale, pe baza datelor acumulate. S-au scris  lucrări dedicate meta-analizării şi chiar meta-analizării meta-analizelor legate de homeopatie, meta-analizele împărţindu-se şi ele în meta-analize care afirmă că homeopatia funcţionează, meta-analize care afirmă contrariul şi meta-analize care critică ambele categorii enunţate. Nimic surprinzător, meta-analizele sunt şi ele vulnerabile la critică şi, da, meta-analize privind unul şi acelaşi subiect pot diferi la nivelul concluziilor, trecând prin întreg spectrul de opinie (negativă, neutră, pozitivă). Factorii incriminaţi pentru aceste discrepanţe sunt diverşi, de la aplicarea, de către autori diferiţi, a unor criterii diferite în selectarea publica- ţiilor supuse meta-analizei şi până la elemente psihologice, precum tendinţa autorilor de a-şi impune propriile prejude- căţi pe post de concluzii, atunci când analiza sistematică a

datelor din literatură a dat rezultate neconcludente165.

 

 

 

XCIII Adică, reamintim, un studiu în care nici pacientul, nici experimen- tatorul nu ştiu dacă pacientul a primit verum sau placebo, ceea ce se dezvăluie doar în final, după ce s-au înregistrat rezultatele.

 

 

Meta-analizele se ocupă de homeopatie pornind chiar de la proving-uri. A fost contestat166, în urma analizării datelor publicate pe parcursul a cincizeci de ani (între 1945 şi 1995), modul de proiectare al proving-urilor analizate, reproşându-li-se autorilor lor lucruri precum deficienţe legate de alegerea subiecţilor şi informarea acestora despre remediu, sau absenţa unui control al experimentelor prin

administrarea de placebo unui grup martor. S-a exprimat, în acest context, ipoteza că incidenţă ridicată a simptomelor apărute la voluntarii care au participat la provinguri s-ar putea datora deficienţelor de proiectare a experimentelor. Provingurile mai bine proiectate ar fi condus la apariţia a mai puţine simptome (fără a se afirma, însă, că nu ar mai fi apărut deloc simptome; de altfel, este evident că, din moment ce este vorba despre proving-uri raportate, nişte simptome s-au obţinut, în urma administrării remediilor testate, altminteri, dacă nu se întâmpla nimic, homeopaţii nu mai scriau despre respectivele proving-uri). Un important factor amintit ca potenţial modificator al rezultatelor obţinute în cursul proving-urilor a fost acela că adesea participanţii erau elevi la şcoli de homeopatie, ceea ce le-ar fi putut influenţa obiectivitatea. Un alt factor adus în discuţie este rasa voluntarilor, în ideea că, spre exemplu, la persoanele de culoare sensibilitatea la sare (reacţia promptă a organismului, exprimată prin creşterea tensiunii arteriale

imediat după ce s-a consumat sare) este mai pronunţatăXCIV.

 

 

 

 

XCIV Considerăm argumentul invalid, neputând fi invocat în cazul unor remedii preparate din sare, în care, însă, nu se mai găseşte nici urmă de sare. Sensibilitatea constatată medical a anumitor pacienţi la sare se manifestă, totuşi, faţă de substanţa prezentă fizic. Remediul na- trium muriaticum, preparat din sare, dă, de altfel, o mulţime de simp- tome care nu au absolut nimic în comun cu manifestările clinice ale excesului de sare.

 

 

Acelaşi articol relatează, însă, că în 58% dintre proving-urile examinate în cursul meta-analizei s-a admini- strat şi placebo, criticând, pe mai departe, modul de admi- nistrare, dar nu pentru toate proving-urile evaluate. Se mai spune şi că există dovezi clare că homeopatia ar fi avut încă de la început baze experimentale, rezultatele obţinute în acest mod răspândindu-se printre homeopaţi şi fiind aplica- te pe mai departe, dar şi că, dacă pentru unii homeopaţi proving-urile    hahnemanniene    sunt    un    fundament    al

homeopatiei, alţii le consideră de importanţă secundarăXCV,

„dat fiind că o mare parte din materia medica se alcătuieşte pe baza datelor toxicologiceXCVI şi a rezultatelor clinice colectate din practică”. Ce fel de „date toxicologice”? La ce se referă, ale cui proprietăţi toxicologice sunt invocate, ale substanţei ca atare, sau ale remediului? Dacă este vorba despre   efectele   „alopate”   ale   substanţelor   ca   atare,

nediluate şi nedinamizate, atunci discutăm despre date nesusţinând cauza şi specificul homeopatiei, iar dacă sunt date despre remedii, atunci sunt obţinute pe baza administrării acestora pe baza principiului similarităţii, similaritate care nu poate fi detectată, conform filosofiei homeopate, decât pe baza proving-urilor  şi nu  a testelor toxicologice „clasice”.

 

 

 

XCV Poziţie criticată de către reprezentanţii homeopatiei tradiţionale, vezi Vithoulkas G., 2008, British media attacks on homeopathy: Are they justified?, Homeopathy, 97, 103-106. Signorini (Signorini A., 2007, Finally, some light on the ‘Pillar of Homeopathy’, Homeopathy, 96, 1-2) critică, la rândul său, metodologia aplicată de către unii or- ganizatori de provinguri care se abat de la metoda hahnemanniană, expunând probanţii la remedii nu prin ingurgitarea acestora, ci aşezându-le sub pernă. Astfel de provinguri ar trebui descalificate, după opinia acestui autor.

XCVI  Toxicologia studiază efectele adverse (negative) ale substanţelor

asupra organismelor.

 

 

De altfel, şi autorii menţionează, într-un final, că aceasta era, de fapt, problema – a arăta că remediile homeopate înalt diluate au efect, iar concluzia lor este că „la întrebarea principală, dacă remediile homeopate înalt diluate pot produce efecte asupra voluntarilor sănătoşi nu s-a răspuns, încă, definitiv, date fiind deficienţele metodolo- gice ale rapoartelor”. În pofida acestui comentariu, impresia generală lăsată de către articol rămâne una de confuzie şi de incapacitate de a contesta în mod decisiv faptul că remediile ar avea efecte asupra subiecţilor umani sănătoşi (proban- ţilor).

Ca principiu general, un articol de tip meta-analitic, la fel ca şi unul experimental, nu trebuie, desigur, să conţină inadvertenţe (neconcordanţe, elemente autocontradictorii). Spre exemplu, să nu se proclame, în rezumatul lucrării167, că datele analizate arată că „nicio condiţie *patologică+ nu a răspuns  în  mod  convingător  mai  favorabil  la  tratamentul

homeopat decât la placebo sau alte metode de control” şi că „niciun remediu homeopat nu a indus efecte clinice în mod convingător diferite de placebo”, pentru ca în articol să apară fraza: „în afară de ileusulXCVII postoperator şi gripă, homeopatia nu este în mod convingător  eficientă pentru nicio altă condiţie *patologică+”. Poate că nu există alte condiţii  patologice  care  să  răspundă  la  homeopatie  mai

intens decât la placebo, dar deja există, iată, două maladii faţă de care autorul admite că homeopatia ar fi eficientă, or doi este diferit de zeroul proclamat ritos în rezumatul lucrării. Totodată, autorul relatează că un anumit remediu homeopat a dat rezultate mai bune decât placebo, dar că efectul constatat a fost de amploare mică (statistic vorbind), astfel încât este discutabil.

 

 

 

 

XCVII Absenţa motilităţii, a mişcărilor care propulsează conţinutul intestinal.

 

 

O meta-analiză de la începutul anilor nouăzeci sugera, timid, că datele colectate în literatura de specialitate ar fi susţinut, întrucâtva, eficienţa homeopatiei, astfel încât continuarea cercetărilor asupra acestui subiect se justifica, dar că erau necesare mai multe experimente bine proiecta- te,  calitatea  celor  analizate  în  respectivul  studiu  fiind,  în

general, slabă168.

Pe baze meta-analitice se consideră, de către unii autori, nedemonstrată eficienţa homeopatiei în tratamentul echimozelor169 (contestându-se, pe baza preponderenţei rezultatelor negative în articolele luate în studiu la acea dată, eficienţa remediului Arnica, concluzie infirmată de unele studii ulterioare şi confirmată de altele, după cum s-a exemplificat şi mai sus), ca terapie adjuvantă în cancer170 (autorii listând efectele benefice ale remediilor asupra pacienţilor, aşa cum au fost ele raportate în studiile luate în considerare, dar reproşându-le acestora slaba calitate metodologică, în general, şi irelevanţa statistică, în parti- cular), în tratamentul depresiei171, respectiv al anxietăţii172 (remarcându-se consemnarea unor reacţii tipice în homeo- patie, precum agravările, dar şi slaba calitate metodologică a studiilor analizate), în profilaxia173 şi tratamentul durerilor de cap174 (autorii consemnând că unul dintre studiile luate în considerare arăta superioritatea remediului faţă de placebo, altele egalitatea în eficienţă a acestora şi niciunul inferiorita- tea remediului faţă de placebo), în profilaxia şi tratamentul gripei şi condiţiilor asemănătoare acesteia175, în tratarea mai multor condiţii specifice copilăriei şi adolescenţei176 (respec- tiv polipi, astm, deficit de atenţie/hiperactivitate, otită medie acută, conjunctivită, infecţii ale tractului respirator superior, agitaţie şi dureri postoperatorii), al fibromialgiei („reumatismului” muscular)177.

Asupra tratamentului depresiei există date contradictorii, autorii unui alt articol de sinteză (privind utilizarea   metodelor   complementare   şi   alternative   în

 

 

depresie) concluzionând că analiza datelor din literatură privind eficienţa homeopatiei în această problemă nu a condus la un rezultat decisiv178. Trebuie, însă, menţionat că această analiză a cuprins un singur articol despre tratamen- tul homeopat al depresiei179, articol despre care se precizea- ză că raportează ameliorarea stării pacienţilor care au luat remediu, comparativ cu cei care au primit placebo, doar că numărul pacienţilor incluşi în studiu a fost mic (67 de persoane), aceasta fiind baza pe care autorii sintezei l-au considerat irelevant.

Almeida (2003) priveşte ansamblul şi, analizând o serie de meta-analize, conchide că cercetările ştiinţifice de până la acea dată colectaseră dovezi ample cum că homeopatia nu este susţinută ştiinţific180.

O meta-analiză care a stârnit mari controverse, din cauza concluziei conform căreia remediile nu sunt mai eficiente decât placebo, a fost cea a lui Shang şi colab. (2005)181. Pe baza ei, şi având în vedere şi prestigiul revistei-gazdă în lumea medicală, diverse persoane şi organisme au proclamat „sfârşitul homeopatiei”. La rândul

lor, homeopaţii au criticat metodologia aplicată de către autorii acestei lucrări, Asociaţia elveţiană a medicilor homeopaţi publicând, chiar, o luare de poziţie sub formă de scrisoare deschisă apărută într-o altă revistă182, după ce The Lancet le refuzase dreptul la replică. În  această luare de poziţie se susţine (iarăşi) că studiile clinice pe model alopat nu au absolut nicio relevanţă pentru domeniul homeopatiei,

aşa că o meta-analiză a unor astfel de studii nu ar avea, la rândul său, nicio relevanţă asupra eficienţei homeopatiei.

Alţi autori au reanalizat datele utilizate de către Shang şi colab. şi au ajuns la concluzii complet opuse cu ale acestora, şi anume că remediile sunt mai eficiente decât placebo şi chiar că studiile clinice privind remediile sunt mai bine proiectate decât cele privind medicaţia alopată183. O

 

 

altă lucrare184 care reanalizează datele interpretate de către Shang şi colab. reaminteşte că rezultatele meta-analizelor depind de modul de alegere a anumitor parametri statistici, de către persoana/persoanele care efectuează evaluarea, şi afirmă că datele luate în considerare se pretau şi la alte moduri de prelucrare, care nu ar fi condus la concluzia că homeopatia nu este mai eficientă decât administrarea de placebo.

Vicierea rezultatelor din pricina unor erori de interpre- tare, precum şi intervenţia altor erori metodologice pe parcursul efectuării analizei publicate în The Lancet (dar şi posibilitatea părtinirii cauzei alopate în publicaţiile de specialitate biomedicală) sunt expuse şi de către alţi autori185, alături de observaţia simplă că articolul lui Shang și

colaboratorii nu permite cititorului să urmărească raţiona- mentul în urma căruia au fost elaborate concluziile, lucrarea având goluri metodologice nepermise, pentru o publicaţie ştiinţifică. O altă observaţie, simplă, dar pertinentă, care s-a adus relativ la abordarea lui Shang şi colab. a fost că au inclus în analiză doar opt studii homeopate, comparate cu şase  studii  alopate  privind  aceleaşi  condiţii  medicale,  din

iniţialul disponibil de 220 (110 homeopate şi 110 alopate)186

– Shang şi colab. restrângând investigaţia finală, după se cum se menţionează în meta-analiza lor, la studiile ample şi de calitate înaltă.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că una şi aceeaşi revistă publicase, cu doisprezece ani în urmă, o altă meta-analiză187 (bazată pe 89 de studii realizate conform metodologiei acceptate pentru studiile clinice alopate) ale cărei rezultate erau în favoarea homeopatiei, şi aceasta urmată de contestări188 şi de contestări la contestări189. Contestările la contestări, ar arăta, totuşi, că meta-analiza lui Linde și colab. ar fi fost corect realizată, în timp ce contestatarii ei (care s-au bazat, de altfel, pentru a trage propria concluzie, contradictorie cu a lui Linde şi colab., pe

 

 

analiza unui mic număr de studii, patru, respectiv opt) nu ar fi procedat corect metodologic, în lucrările lor. Trebuie notat că ulterior Linde a revenit cu o meta-analiză efectuată pe un număr de 207 studii, care concluziona că experimentele clinice din domeniul medicinei complementare (în speţă, al homeopatiei, acupuncturii, respectiv herbalismului) sunt, în

general, slabe, sub aspect metodologic190.

Printre meta-analizele care admit existenţa unor date (fără mare putere statistică) în favoarea homeopatiei se numără și un (alt) articol despre studiile clinice asupra remediilor pentru gripă191.

Inconsistenţa datelor obţinute în cursul studiilor clinice a fost pusă, de către unii autori, pe seama absenţei standardizării în prepararea remediilor192, însă doar  la modul enunţiativ, fără exemple relevante, care să arate că într-adevăr aşa este (fără date provenind din experimente în care să se fi administrat un anumit remediu, preparat, însă,

sub forma a mai multe „mostre”, pornind de la cantităţi de materia medica diferite şi care să fi dat rezultate diferite, posibil a fi puse pe seama variaţiilor în tehnica de prepa- rare). În plus, o astfel de standardizare îşi pierde relevanţa la diluţii înalte, cînd deja nu mai contează de la ce s-a pornit, dat fiind că în remediu nu mai există nici măcar o singură moleculă din substanţa iniţială – aici, deja, reapar proble- mele clasice – cum acţionează remediile, dacă nu prin intermediul moleculelor de substanţă? Iar dacă este vorba despre o acţiune bazată pe informaţie „extrasă” din materie, prin sucusionare, cu atât mai mult nu mai contează de la ce cantitate de materia medica se porneşte, informaţia ar trebui să fie aceeaşi, devenind cel mult repetitivă, redun- dantă, dacă se extrage din mai multă materie de acelaşi fel.

După cum se poate observa, literatura conţine un amestec de date contradictorii. Rezultatele pozitive raportate sunt întemeiate pe observaţii făcute într-un mic

 

 

număr de cazuri, una dintre principalele probleme ale studiilor homeopate fiind slaba relevanţă statistică. S-a comentat, chiar, că tendinţa cercetătorilor de a nu publica rezultatele negative ar înclina în mod artificial balanţa în favoarea homeopatiei, ajungând să fie prezentate cu predilecţie datele care susţin eficienţa acesteia, s-a reproşat şi autorilor de meta-analize că omit date a căror includere în

studiu  ar  putea  conduce  la  modificarea  concluziilor193.  În

orice caz, dincolo de orice alte consideraţii, tabloul de ansamblu rămâne unul confuz, fapt admis şi de către unii homeopaţi194.

Reprezentative pentru confuzia în care pluteşte homeopatia sunt şi inadvertenţele din documentele Organi- zaţiei Mondiale a Sănătăţii, for internaţional de la care publicul aşteaptă, probabil, mai mult, în materie de claritate şi calitate ştiinţifică. Astfel, dacă definiţia OMS a medicinei herbale exclude de jure homeopatia195, într-un alt document

al aceleiaşi organizaţii homeopatia este încadrată la medicină herbală196, iar documentul în cauză înscris în repertoriul publicaţiilor OMS, în categoriile „medicină herbală” şi „medicină tradiţională”197.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, resemnată, pare-se, cu apetitul publicului pentru homeopatie (apreciat în funcţie de sumele cheltuite în diverse regiuni ale Globului pe remedii homeopate) se spală, de altfel, pe mâini, în privinţa examinării homeopatiei sub aspect ştiinţific şi acceptă starea de fapt, sugerând, însă, standardizarea producerii reme- diilor198. Documentul care conţine toate acestea se remarcă,

efectiv, prin ilogicitate, de la premize şi până la detalii, cerând standardizare într-un domeniu despre care admite, explicit, că este controversat199 şi invocând diluţiile înalte ca şi garanţie a securităţii utilizării unor produse despre care atât producătorii, cât şi consumatorii lor susţin că sunt cu atât  mai  „puternice”  cu  cât  sunt  mai  diluate.  Discuţia

aceasta şi-ar găsi, poate, un paralelism doar cu vreun episod

 

 

virtual dintr-un serial comic despre întâmplări şi moravuri din armată, în care vreun deştept ar susţine că faptul că inamicul deţine cine ştie ce explozibil extrem de puternic nu prezintă îngrijorare, dat fiind că a fost văzut manipulându-l numai în nişte porţii mici, mici:

 

Din moment ce medicamentele homeopate sunt, de regulă, administrate la diluţii foarte mari, în produsul finit ingredientele putând, chiar, să nu fie detectabile sau cuantificabile, se consideră adesea că medicamentele homeopate nu ridică probleme majore de siguranţă200.

 

Aşadar, dacă „medicamentul” este apă chioară, înseamnă că-l poţi ingurgita liniştit! Faptul că s-ar putea ca administrarea de apă chioară, în locul unui tratament efectiv, să nu fie deloc benefică pentru sănătatea pacien- tului nu pare să îngrijoreze forul internaţional. Pe mai departe, se explică faptul că pot apărea, totuşi, motive de îngrijorare, dat fiind că nu toate medicamentele homeopate sunt administrate la diluţii înalte şi că se prepară dintr-o varietate de surse, de diverse origini, printre care unele care ar putea fi periculoase chiar şi la diluţii înalte. Este vorba despre unele  şi aceleaşi diluţii înalte, despre  care  acelaşi document menţiona că este extrem de improbabil să mai conţină ceva din materia primă diluată iniţial.

Aşadar, remediile ba sunt sigure, fiindcă siguran- ţa/periculozitatea se leagă de prezenţa materiei dizolvate, iar remediile sunt, în general, înalt diluate, adică nu mai conţin materie primă, ba nu sunt sigure fiindcă unele materii pot fi periculoase chiar şi la diluţii înalte (adică în absenţa propriilor molecule, ceea ce conduce la întrebarea logică atunci de ce se leagă, de fapt, periculozitatea?). Or, dacă asumăm perspectiva ştiinţei „convenţionale”, care spune că o substanţă inexistentă nu are cum exercita efecte asupra

 

 

unui organism, nici cea mai puternică otravă din lume nu mai poate acţiona la diluţii înalte, în care nu mai este prezentă fizic. Dacă afirmăm, însă, că diluţiile înalte pot acţiona, în absenţa moleculelor de materie dizolvată iniţial, atunci toate remediile ar putea prezenta riscuri, fiindcă se cheamă că riscurile nu se leagă de prezenţa materiei diluate, ci de altceva. Iar dacă homeopatia este domeniul unui altceva care depăşeşte cunoştinţele ştiinţei, atunci nu are ce căuta să devină subiect al reglementărilor unor foruri ale căror    decizii    ar    trebui    să    se    întemeieze    pe    date

ştiinţificeXCVIII…

O astfel de lipsă de consecvenţă în gândire nu apare, de altfel, doar în documentele OMS. Tot cu două măsuri se judecă, uneori şi în instanţă, atunci când este vorba despre practici pe care publicul larg le agrează, în sfidarea reglementărilor privind profesia medicală. În 1976, o homeopată din California a fost arestată pentru practicarea ilegală a profesiei de medic. Nu s-a ajuns la proces, ci s-a încheiat o înţelegere conform căreia putea continua să prescrie remedii, cu condiţia să nu se recomande drept medic, să-şi trimită pacienţii la medic pentru diagnostic şi tratament şi să încheie cu pacienţii un contract în care se sublinia distincţia dintre îngrijirile pe care le acorda ea şi îngrijirile medicale. După cum ea înseşi admite:

 

 

 

 

 

 

XCVIII Sau, dacă, mai nou, orice practică proprie unei culturi şi care este orientată spre păstrarea sau redobândirea sănătăţii omului îşi găseş- te locul printre preocupările OMS, atunci acest for ar putea să reco- mande statelor membre botezul ortodox şi celelalte Sfinte Taine ale Bisericii, pentru vindecarea sufletească şi trupească a cetăţenilor lor. Ortodocşii pot argumenta că acestea, spre deosebire de homeopatie, deşi la rândul lor neştiinţifice, sunt întemeiate pe Adevăr şi conduc la viaţa veşnică.

 

 

În esenţă, curtea i-a permis lui Ullman să prescrie medicamente homeopate bolnavilor, dar nu pentru bolile specifice pe care aceştia le-ar fi avut201.

 

Altfel spus, visul homeopaţilor, care nu tratează boli, ci „simptome”. În acelaşi spirit a fost soluţionat, cu douăzeci de ani mai târziu, un al doilea caz din S.U.A. (Minnesota vs. Helen Healy, 1996), sub presiunea opiniei publice şi a mass-media202. Până în 1999, după cum remarca Ullman, în Statele Unite au existat doar trei cazuri (cele două menţio-

nate plus încă unul, în care un homeopat din Atlanta a primit un ordin judecătoresc de încetare a activităţii, ordin care nu a fost, însă, niciodată pus în aplicare) de astfel de

„atacuri împotriva homeopaţilor pentru  practicarea medicinii fără licenţă” (sic!), cum le numeşte autoarea, în lucrarea citată.

Ca principiu general, „împăcarea” autorităţilor cu homeopatia poate avea consecinţe negative prin distragerea interesului medicilor şi pacienţilor dinspre medicamentele cu eficienţă dovedită203 către remedii, cât şi al producăto- rilor, dinspre cercetare şi inovaţie în domeniul medicamen- tului (activităţi costisitoare) către un domeniu prezentând mai  puţine  riscuri  (cu  observaţia  că  remediile  au  fost,

uneori, suspectate de a fi produs chiar şi reacţii adverse serioase, ieşind din spectrul „agravărilor”XCIX homeopate204) şi aducător de profituri sigure205.

 

 

 

 

 

 

 

 

XCIX Se numeşte agravare (homeopatică) înrăutăţirea temporară a stării pacientului, odată început tratamentul homeopat. Agravarea este un semn al reacţiei organismului la un tratament corect.

 

 

B.  Efectul placebo şi homeopatia

 

Nu vom discuta, aici, despre efectul placebo în sine, ci despre legătura dintre acesta şi homeopatie.

Unii autori, printre care şi M. E. Dean206, consideră că

bazele experimentului medical controlat de placebo au fost puse chiar de către homeopaţi, utilizarea placebo făcând parte integrantă din abordarea homeopată încă de la începuturile acesteia, şi nu apărând ulterior, în încercarea de-a face faţă criticilor care reclamau probarea ştiinţifică a eficienţei remediilor. Astfel, administrarea de placebo ar fi fost definită, de către Hahnemann, ca parte integrantă a tratamentului homeopat, pentru „dezintoxicarea” pacien- ţilor trataţi alopat înainte de a începe medicaţia homeopată, pentru a identifica pacienţii care reacţionau la placebo, dar şi ca parte din unele tratamente homeopate pe termen lung, pentru corecţia situaţiilor în care pacientul prezenta false reacţii psiho-somatice la remediu. Primul exemplu de experiment clinic homeopat controlat de placebo ar fi cel desfăşurat în Rusia anilor 1830 – pacienţii din lotul martor primeau şi ei nişte false „tratamente”, astfel încât să nu se

simtă  defavorizaţiC.  Teoria  lui  M.  E.  Dean  despre  acest

subiect este discutabilă. A fost, de altfel, criticată, în sensul revendicării priorităţii utilizării placebo pentru un alt tip de

 

 

 

 

C Dean M. E., 2006, ‘An innocent deception’: placebo controls in the St Petersburg homeopathy trial, 1829-1830, J R Soc Med, 99, 375-376. Interesant este faptul că, în urma acestui experiment, cel mai bine s-au simţit nu persoanele tratate alopat, nici cele tratate homeopat, ci pacienţii din lotul „martor”, care „beneficiau de băi, ceaiuri, ali- mentaţie bună şi odihnă” ceea ce spune multe, atât despre medicina alopată a vremii, cât şi despre homeopatie. În orice caz, drept rezul- tat final, homeopatia (dar nu şi medicina alopată, după cum comen- tează şi Dean) a fost interzisă, pentru o vreme, în Rusia.

 

 

experimente (demascarea mesmerismuluiCI, în secolul al XVIII-lea), dar şi al contestării faptului că utilizarea placebo în homeopatie nu a provenit din cercetarea eficienţei remediilor207. Ce se observă aici este că atât Dean, cât şi criticii săi adună mere cu pere. Chiar dacă Hahnemann a recomandat administrarea de placebo (şi aici are dreptate

Dean, în privinţa faptului că placebo s-a folosit în homeopatie de la începuturi), el a recomandat-o ca parte integrantă din tratamentul homeopat, în care credea cu dedicaţie, şi nu ca mijloc de investigare experimentală. Această din urmă funcţie proprie utilizării placebo a fost, judecând, spre exemplu, după modul în care a fost proiectat experimentul din Rusia, aplicată, într-adevăr, în scopul examinării eficienţei homeopatiei (şi aici au dreptate criticii lui Dean). Aşadar, va fi fiind administrarea de placebo proprie homeopatiei (Dean), dar  în accepţia sa de mijloc investigativ al eficienţei unei terapii a fost aplicată în homeopatie în încercarea de a demonstra eficienţa tratamentelor homeopate (criticii lui Dean). Dean şi criticii săi vorbesc, de fapt, despre lucruri diferite, respectiv Dean despre placebo, iar criticii săi despre experimentul clinic controlat de placebo. Altfel spus, ceea ce escamotează, voit sau nu, Dean este faptul că homeopaţii utilizatori de placebo ca parte din abordarea lor terapeutică au proiectat, în cele din urmă, experimente clinice controlate de placebo, cu scopul de a demonstra unor alopaţi critici că homeopatia funcţionează.

 

CI Teorie şi practică întemeiate de către F. A. Mesmer, în  sec. al XVII-lea şi bazate pe presupusa existenţă a magnetismului animal, un gen de principiu vital universal, particularizat astfel la nivelul orga- nismelor animale şi care poate fi manipulat în scopuri curative (vezi şi

  1. Mesmer, 1779, Propositions Concerning Animal Magnetism, dispo-

nibil la http://web.archive.org/web/20040710162753/- http://www.unbf.ca/psychology/likely/readings/mesmer.htm, acce- sat la 14.09.2012).

 

 

S-a afirmat, fie pe baze teoretice (privind imposibili- tatea fizică a altui tip de interacţiune cu organismul, în absenţa moleculelor de materie medica din remediile înalt diluate), fie pe baze experimentale, că remediile ar exercita asupra pacienţilor un efect placebo şi nimic mai mult. În acest context, unii avocaţi ai homeopatiei susţin că şi dacă remediile acţionează prin intermediul efectului placebo, ceea ce contează este rezultatul, şi anume îmbunătăţirea stării pacientului. În privinţa lipsei de etică a administrării de placebo  ca  tratament  s-au  exprimat,  însă,  opinii  catego-

rice208. Declaraţia de la Helsinki (inclusiv în ultima sa formă

amendată, adoptată la Seul în 2008), document prin care Asociaţia Medicală Internaţională reglementează desfăşurarea experimentelor medicale realizate pe subiecţi umani prevede că placebo poate fi administrat numai experimental şi doar atunci când nu există un tratament sau când administrarea de placebo este necesară pentru a se determina eficienţa unui tratament propus (cu condiţia ca administrarea de placebo să nu expună pacientul la riscuri, inclusiv la cel de agravare a stării de sănătate, iar pacientul

să-şi   fi   exprimat   consimţământul   informat)209,   principii

reiterate şi în alte documente internaţionale210.

Cea mai relevantă obiecţie etică împotriva promo- vării administrării de remedii în ideea că fac bine pacientului, fie şi ca placebo, se leagă de faptul că unii pacienţi refuză tratamente alopate demonstrate a avea eficacitate în boala lor pentru a urma tratamentele homeopate, în speranţa unui efect care poate apărea sau nu, ceea ce ar putea fi extrem de riscant, până la mortal, în cazul bolilor grave, care pun în pericol viaţa persoanei.

Substituirea metodelor alopate cu efect demonstrat şi garantat este, de altfel, una dintre obiecţiile fundamentale faţă de homeopatie şi faţă de promovarea şi susţinerea ei de către stat. Astfel, memorandumul depus de către Prof. John C   McLachlan   în   2009   la   Comitetul   pentru   ştiinţă   şi

 

 

tehnologie al Camerei Comunelor, „în replică la consultările asupra politicii guvernamentale privind licenţierea produselor homeopate, politica guvernului privind susţinerea homeopatiei în cadrul sistemului naţional de sănătate şi dovezile existente relativ la produsele şi serviciile homeopate”, în care autorul conchide că statul nu ar trebui să încurajeze terapii „cu eficienţă egală cu zero” şi care implică  „riscul  de  eroare  în  diagnosticare  şi  renunţare  la

tratament”211 citează cazurile câtorva copii care au murit ca

urmare a faptului că părinţii lor au refuzat  îngrijirile medicale convenţionale, disponibile şi dovedite ca eficiente, din pricina încrederii lor în terapiile alternative. Este vorba de Nahkira Harris (8 ani), bolnavă de diabet, pe care părinţii au refuzat să o ducă la spital, căutând, în schimb, ajutorul unui homeopat, de Cameron Ayres (6 luni), care a murit din pricina unei maladii rare pe care părinţii săi au refuzat să o trateze „convenţional”, şi de Gloria Thomas (9 luni), decedată din pricina unei eczeme tratate homeopat. Alături de cazurile acestor copii, profesorul citează şi cazul unei anonime, „domnişoara A.”, care ar fi murit în urma impunerii de către medicul său a homeopatiei ca unică abordare a condiţiei de care suferea.

Cu toate acestea, cel puţin în unele state, în numele autonomiei pacientului, opţiunea sa pentru o terapie alter- nativă poate fi exprimată şi chiar protejată prin lege, inclusiv în cazul minorilor212.

O altă obiecţie fundamentală este cea conform căreia absenţa sau imprecizia reglementărilor legale specifice pentru medicina complementară şi alternativă permit ca terapiile în cauză să fie practicate de către persoane califi- cate necorespunzător şi imorale în sensul încălcării principiilor etice admise, de altfel, prin codurile etice ale asociaţiilor profesioniştilor din domeniul terapiilor comple- mentare şi alternative, principii a căror urmare se cere şi

 

 

profesiei medicale (d. ex. respectarea  confidenţialităţii, pregătirea profesională continuă, non-discriminarea pacienţilor, limitarea practicii la scopul profesiei şi la nivelul propriu de competenţă, onestitatea, evitarea relaţiilor sexuale cu pacienţii, păstrarea unor evidenţe complete ale cazurilor)213.

Cert este că, ciuda tuturor avertismentelor, terapiile complementare/alternative şi-au găsit locul în specialităţi medicale extrem de complexe şi delicate, precum chirurgia cardiacă, fiind citate în acest sens inclusiv metode înalt controversate, precum atingerile vindecătoareCII. De asemenea, homeopaţii susţin că pot preveni şi trata boli infecţioase şi/sau epidemice grave, unul dintre argumentele

comune în favoarea homeopatiei fiind rata redusă a mortalităţii înregistrată în spitalele homeopate, comparativ cu cele alopate, în timpul epidemiei de holeră din 1854, din SUA, argument contestabil pe baza unor observaţii elemen- tare, precum cea conform căreia succesul homeopaţilor s-ar fi putut datora evitării, în spitalele homeopate, a purgaţiilor

violente214, care, la vremea aceea, constituiau o metodă de

tratament larg răspândită în medicina convenţională.

În  2006,  o  asociaţie  non-profit  din  Marea  Britanie

numită Sense About Science a desfăşurat o anchetă sub acoperire în urma căreia a rezultat că primele zece clinici şi farmacii homeopate găsite pe internet şi contactate de către

 

 

CII Atingerea vindecătoare este o metodă „energetică”. Practicienii îşi mişcă palmele peste pacienţi fără a reliza un contact fizic, pentru a efectua modificări ale chakrelor sau meridianelor lor energetice. Cu ajutorul a nimic mai mult decât intenţia totală de a vindeca, practicie- nii încearcă să modifice meridianele energetice ale persoanei, permi- ţând energiei corpului să curgă în mod echilibrat, atingându-se starea de sănătate (Oz M. C., 1998, Complementary Medicine in the Surgical Wards, JAMA, 279, 710-711, trad. cit. O. Iftime). A se remarca prezen- ţa, aici, a unor concepte non-ştiinţifice, legitime în anumite filosofii şi religii orientale.

 

 

investigatori se ofereau să pună la dispoziţia clientului remedii protectoare împotriva malariei, febrei tifoide şi febrei Dengue, boli epidemice grave, potenţial letale şi pentru care există tratament „alopat”. Or:

 

A emite pretenţii nefondate în privinţa tratării răcelilor este una, dar cu totul altceva este să faci afirmaţii nefondate în privinţa tratamentului malariei.215

 

Şi unii homeopaţi se opun administrării de remedii pentru autotratamentul sau profilaxia bolilor infecţioase, admiţând că acestea necesită teste diagnostice de laborator şi expertiza unui medic specialist şi că nu există suficiente date care să ateste eficienţa remediilor în astfel de mala- dii216. Nu toţi, însă, şi s-a constatat că unele dintre familiile

care apelează la terapiile complementare și alternative nu-şi vaccinează copiii, căutând la practicanţii metodelor non-convenţionale sfaturi în privinţa acceptării vacinurilor şi/sau alternative la acestea217. Atitudinea, de la rezervată până la explicit negativă a homeopaţilor faţă de vaccinarea împotriva bolilor copilăriei a fost, de altfel, documentată218. În acest context s-a pus inclusiv problema atitudinii popula- ţiei faţă de vaccinare în caz de pandemie şi din sondajele efectuate a rezultat că printre pacienţii practicienilor din domeniul medicinei complementare şi alternative (homeo- patia fiind inclusă) există tendinţa de a căuta alternative la vaccinare și sfatul terapeutului lor privind vaccinarea219.

Revenind la subiectul placebo, o obiecţie logică interesantă faţă de utilizarea de placebo ca tratament este cea conform căreia „pentru a obţine efect placebo nu avem nevoie de placebo *…+. Dacă vom prescrie un tratament eficient într-o manieră plină de atenţie şi empatie vom genera inevitabil un efect placebo, pe lângă efectul specific

al tratamentului”220. Obiecţia rezistă, desigur, până la acele

 

 

cazuri sau maladii pentru care nu există un tratament alopat eficient, situaţie în care cel puţin unii dintre pacienţi s-ar îndrepta către orice, numai să li se uşureze suferinţa sau să capete speranţe de viaţă, fie şi false.

S-a afirmat că efectul placebo este responsabil inclusiv

pentru simptomele apărute pe parcursul proving-urilor, unii homeopaţi opunându-se activ acestei ipoteze221, obţinând rezultate care le susţin poziţia, dar cu o putere statistică insuficientă, datorată participării la studii a unui număr mic de persoane (fapt, de altfel, deloc neobişnuit pentru pro- ving-uri).

Relativ la examinarea efectului placebo în homeopatie s-a pus la îndoială, de către unii homeopaţi, înseşi posibilita- tea întocmirii unei astfel de evaluări, dat fiind că astfel de studii nu par a fi atrăgătoare pentru pacienţi222. Se invocă, în acest sens, aversiunea pacienţilor faţă de studiile „în orb” (însemnând a nu şti dacă au primit placebo sau verum, adică

remediu) aversiune „detectată” în mod indirect, din aceea că aproape o treime dintre persoanele invitate să participe la studiu nu au răspuns invitaţiei. Explicaţia este, în mod evident, speculativă, în absenţa exprimării de către persoanele în cauză a motivelor pentru care nu au dorit să participe la experiment (şi care puteau consta în orice, de la lipsă de timp până la… neîncredere în homeopatie). De asemenea, în domeniul medical se desfăşoară permanent o sumedenie de studii „în orb”, la care se găseşte cine să participe. Autorii susţin, totodată, că este probabil ca participanţii care nu au observat o îmbunătăţire a stării lor de sănătate să se fi retras, ceilalţi continuând să furnizeze date, ceea ce conduce la un efect pozitiv aparent al placebo, datorat, de fapt, desfăşurării „în orb”. Faptul nu ar fi trebuit, însă, să afecteze comparaţia între verum şi placebo, dat fiind că ambele s-au administrat „în orb” şi din ambele loturi s-au retras pacienţi pe parcursul studiului, elemente care pot fi luate în calcul (dacă sunt, desigur, disponibile suficiente date

 

 

încât  să permită prelucrarea  statistică, ceea ce nu  a  fost cazul).

Unii autori susţin că nu doar remediile, ci şi consultaţia homeopată ar putea avea un efect223, fiind personalizată şi încărcată cu multă atenţie faţă de pacient şi de problemele sale. Consultaţia homeopată pare să se apropie mai degrabă de idealul pacienţilor, prin abordarea persoanei ca întreg şi atenţia investită, decât consultaţia medicală obişnuită224. Or, placebo poate fi, prin natura sa, farmacologic (o substanţă), fizic (o procedură) sau psihologic (o conversaţie, spre exemplu)225. Legat de acest subiect, o sinteză publicată de către Nuhn şi colab. (2010)226 sporeşte confuzia, arătând că în unele studii clinice efectul placebo însoţitor al experimentelor implicând remedii (în cursul cărora subiecţii trecuseră, aşadar, prin consultaţia homeopată) este mai mare decât cel înregistrat pentru experimente implicând medicamente alopate, în timp ce în alte cazuri în experimentele homeopate apare un efect placebo mai scăzut decât în experimentele alopate cu care au fost comparate. Concluzia trasă de către Nuhn şi colab., cum că „Efectele placebo înregistrate în studiile clinice de homeopatie clasică nu au rezultat a fi mai mari decât efectele placebo din medicina convenţională” aminteşte de anecdota aceea despre statisticianul care, stând cu capul în cuptor şi cu picioarele în frigider, va spune că „în medie” se simte bine.

Alţi autori susţin că au înregistrat, experimental, o prevalenţă indubitabilă a efectelor remediilor faţă de placebo, fără a discuta deloc sau doar amintind vag posibilul rol al consultaţiei homeopate. Astfel, remediile ar fi dat rezultate mai bune decât placebo ca adjuvante în tratamen- tul antialgic şi/sau antiinflamator post-operator (împotriva

durerii de după operaţia de îndepărtare a amigdalelor227,

împotriva   inflamaţiei   apărute   după   o   operaţie   la   ge-

 

 

nunchi228), xerostomiei229 („uscăciunii gurii”, datorată unor deficienţe ale salivaţiei), sau  sinuzitei maxilare (infecţie a sinusurilor maxilare, cavităţi din oasele feţei)230.

O sinteză a datelor din literatură (publicate până în anul 2010) referitoare la studiile homeopate comparative, cu administrare de remediu vs. placebo se găseşte la Halberstein şi colab.231. Astfel, ei prezintă surse afirmând eficienţa homeopatiei, prin comparaţie cu placebo, în ADHD232, diareea infantilă acută233, dermatita seboreică (boală a pielii)234, fibromialgie235, rinita alergică236, dar și surse consemnând lipsa unui efect semnificativ al remedii- lor, comparativ cu placebo, în tratamentul aluniţelor la copii237, al anxietăţii (fricii patologice) generalizate238, în tratamentul adjuvant al astmei la copii239, prevenirea infec- ţiilor tractului respirator superior la copii240, diareea infantilă acută241 şi febra Dengue242.

Uneori, datele referitoare la una şi aceeaşi condiţie candidată pentru tratamentul homeopat sunt contradictorii (vezi şi comentariile din notelele prezentului capitol). Un studiu referitor la abordarea homeopată a sindromului deficitului de atenţie (ADHD) a relevat apariţia unui efect nespecific (presupus al consultaţiei) semnificativ la copiii care primiseră placebo243, efect mai puternic decât cel al

remediului (conform observaţiilor părinţilor copiiilor, pe scala CGICIII). Aceste rezultate intră, însă, în contradicţie cu cele obţinute de către alte echipe, care au evidenţiat un efect diferit de placebo (specific) al remediilor, în tratamen- tul aceleiaşi tulburări244. Se susţine, de asemenea, că dificul- tăţile  întâmpinate  de  homeopatie  în  tratarea  ADHD  se

 

CIII Scala CGI (Conners Global Index) apreciază simptomele cele mai frecvente în ADHD (izbucniri temperamentale, excitabilitate, impulsi- vitate, plâns, deranjarea deliberată a altor persoane, frustrare, inca- pacitatea de a finaliza acţiuni, schimbări rapide ale dispoziţiei), în funcţie de frecvenţă: 0 = niciodată, 1 = ocazional, 2 = adesea, 3 = foarte des (Jacobs şi colab., 2005).

 

 

datorează, în principal, impreciziei  raportării  simptomelor de către părinţi, precum şi problemelor de  familie şi presiunii sociale la care sunt supuşi copiii cu ADHD şi aparţinătorii lor, aşteptările legate de tratament nepotrivin- du-se cu ameliorarea lentă tipică pentru tratamentele homeopate245. În acest sens, rafinarea procedurii homeo-

pate de diagnosticare a ADHD, incluzând obţinerea unei mai bune cooperări din partea părinţilor, ar fi condus la obţinerea de rezultate semnificativ mai bune în tratamentul acestei afecţiuni246. Trebuie adusă, aici, observaţia generală că aceste contradicţii devin explicabile în sistemul homeopat, pe baza conceptului de individualizare strictă a

tratamentului şi a influenţei majore pe care ar avea-o experienţa homeopatului cu simptomele şi remediile asupra succesului abordării saleCIV.

Dincolo de consideraţiile etice privind administrarea de placebo, şi chiar şi de dovezile nu tocmai convingătoare, dar nici cu totul contestabile citate aici, împotriva ideii că acţiunea remediilor homeopate se bazează (doar) pe efectul placebo ar putea sta faptul că la ora actuală sunt tratate homeopat animale şi chiar şi plante. În acest context, se poate, desigur, pune şi întrebarea logică în ce mod se poate stabili un tratament homeopat, prin excelenţă individualizat în urma comunicării cu pacientul (element esenţial, invocat de către homeopaţi, după cum s-a văzut, pentru a eluda aplicarea metodelor statistice în evaluarea rezultatelor lor) atunci când pacientul rage, latră, miaună sau stă în ghiveci fără să spună nimic? Sau, cum se pot efectua proving-uri pe animale sau plante?

 

 

CIV Practicienii homeopaţi pun un deosebit accent pe experienţă – cu cât este mai largă paletă de simptome, tipuri constituţionale (tipologii umane), remedii, reacţii ale pacienţilor și combinaţii ale acestora cu care se întâlnește un homeopat, cu atât capacitatea sa de a pătrunde cauzele situaţiilor de îmbolnăvire, respectiv de a trata, se rafinează.

 

 

Homeopaţii au ajuns, totuşi, să elaboreze scheme de tratament şi pentru alte fiinţe decât omul, pe baza observaţiei directe, dar şi a informaţiilor oferite de către stăpânii animalelor (ceea ce aduce în discuţie posibilitatea ca „simptomele” animalelor să fie, uneori, produsul interpretării subiective a omului). Se scriu cărţi întregi despre asta, există o mulţime de recomandări on-line în acest sens. În afară de cazul în care avem de-a face cu o escrocherie de proporţii mondiale (situaţie care nu ar fi nici ea de natură să favorizeze homeopatia…), aici se întâmplă ceva. Dacă de la subiecţii umani se poate aştepta o reacţie psiho-somatică de tipul efectului placebo, odată ce se cred trataţi cu un medicament real, nu se poate pretinde acelaşi lucru de la necuvântătoare, mai ales atunci când medica- mentul homeopat se administrează fără ca animalul să poată observa că oamenii îl tratează.

Argumentul inexistenţei efectului placebo la animale a fost contestat, totuşi, de către unii homeopaţi, care găsesc atrăgătoare ideea de remediu ca placebo, în ciuda conside- raţiilor etice, ba chiar şi a propriului sistem, sau cel puţin a

„taberei” homeopate care pledează pentru existenţa unei acţiuni specifice a remediilor. Unii autori247 susţin că şi la animale se poate manifesta un gen de efect placebo, datori- tă legăturii lor afective cu omul, potenţial generatoare de efecte nespecifice ale produselor pe care le primesc de la

acesta. Experienţa personală de zoologi şi proprietari de animale de companie ne-a demonstrat nu existenţa unor astfel de elemente nespecifice, ci faptul clar că animalele pot percepe ca atare ajutorul omului, coopera cu omul, pe parcursul tratamentului, ba chiar veni, efectiv, în întâmpi- narea intervenţiei umane, în contexte în care, conform cu

reacţiile uzuale ale speciei, ar trebui să fugă de om248. Nu

putem desconsidera, în baza acestor observaţii, posibilitatea apariţiei unui efect placebo la animalele care ar putea observa că omul le tratează. În cazul introducerii în hrană a

 

 

medicamentului homeopat, fără ca animalul să fi observat, efectul placebo devine, însă, exclus. Or, există literatură homeopată care recomandă administrarea remediului în hrană, sau prin stropire „în faţă” în cazul animalelor care nu cooperează la tratament, precum şi administrarea remediu- lui ca soluţie apoasă picurată printre buze, dacă animalul

este inconştient249.

În literatură se întâlnesc date asupra eficienţei homeopatiei în tratarea parazitozelor250 la ovine (în cadrul unui experiment care a inclus şi animale care au primit medicamente alopate, rezultatele obţinute prin homeopatie fiind mai bune), în prevenirea diareei la suine251 (prin admi- nistrarea remediului sub formă de spray aplicat scroafelor gestante, la nivelul vulvei, după care s-a urmărit incidenţa şi gravitatea diareei la purceii fătaţi de către acestea), în trata- mentul complexului granulomului eozinofilic (boală de piele) la pisici252, al pseudosarcinii la canide253, în artită și epilepsie la câini, respectiv (cu un succes mai moderat) în dermatite, gingivite și hipertiroidism la pisici254.

Există (desigur) şi studii care infirmă eficienţa remedii- lor în homeopatia veterinară255, precum şi articole despre homeopatia veterinară care frapează prin inconsistenţa metodologică256 pe care, în plus, autorii o admit cu senină- tate: „Nişte concluzii definitive ar fi premature, datorită numărului limitat de observaţii şi absenţei unui lot martor”, la care se adaugă un alt element esenţial, prezentat cu aceeaşi seninătate şi anume că nu s-au efectuat nişte teste de laborator care ar fi fost definitorii pentru evaluarea rezultatelor obţinute, în funcţie de tipul îmbolnăvirii.

Alte articole descriu experimente realizate pe animale de laborator, care arată, într-un mod mai mult sau mai puţin convingător, că remediile au diferite efecte asupra organis- mului acestora.

 

 

Studii efectuate pe şoareci au arătat că remediile ar putea modela răspunsul imun, în peritonitaCV experimen- tală257, respectiv ar avea o anume influenţă asupra reacţiilor organismului în infecţia experimentală cu Trypanosoma cruzi258, determinând şi o reducere a mortalităţii la anima- lele infectate.

Un alt studiu259  urmăreşte acţiunea a diferite remedii

(Arsenicum album, Myrica, Sylicea) de reducere a efectului nociv al unor tratamente (cu acrilamidă etc.) aplicate şoarecilor, autorul susţinând că ar fi obţinut rezultate pozitive statistic valide. Se afirmă, apoi, că remediile acţionează asupra organismului prin „memoria apei” şi că există un efect al acestora asupra reglării expresiei genelor (utilizării, în celule, a instrucţiunilor înscrise în materialul ereditar), fără a prezenta niciun fel de date empirice în acest sens şi niciun model teoretic complet.

Cât priveşte referinţele citate, Khuda-Bukhsh, 2003, părea cea mai promiţătoare, prin titlu (Paşi în înţelegerea mecanismelor moleculare de acţiune a medicamentelor homeopate – o sinteză)260, însă nu conţine decât tot o enunţare simplă a faptului că remediile ar acţiona prin intermediul sistemelor reglatorii, precum și comentariul cum că ar fi dificil, la acest moment, să se sugereze maniera

precisă în care medicamentele homeopate influenţează genele și proteinele. Autorul nu prezintă nicidecum „posibile căi şi situri de acţiune”, după cum se spune  despre respectiva referinţă în textul articolului care citează această referinţă. Alt articol261, cu acelaşi prim autor, arată că tratamentul homeopat ar acţiona ca protector în cazul şoarecilor cu cancer al pielii indus chimic, însă tot nu reiese

în ce mod influenţează remediul reglajul genelor. În articol se    discută,    prezentându-se    şi    date    experimentale,

 

 

 

CV Inflamaţie a „foiţei” care acoperă organele din abdomen şi căptu- şeşte peretele abdominal.

 

 

modularea producerii anumitor proteine semnal (proteine cu rol în informarea celulelor despre diverse evenimente la care trebuie să reacţioneze, pentru buna desfăşurare a funcţiilor organismului) la animalele intoxicate, sub influenţa substanţelor cancerigene administrate, animalele tratate cu preparatul homeopat prezentând reacţii mai slabe la carcinogeni, fără a se fi pus, însă, în evidenţă, o interacţiune specifică între remediu şi proteinele semnal. În acest context, fără a nega faptul că remediul a influenţat, cumva, organismul şoarecilor intoxicaţi, trebuie,  totuşi, notat că ipoteza conform căreia remediile ar acţiona asupra mecanismelor de reglaj al expresiei genelor rămâne de demonstrat.

Un articol de sinteză262 prezintă date culese din câteva

zeci de publicaţii despre efectul remediilor asupra plantelor sănătoase. Rezultatele prezentate se înscriu într-o paletă largă, de la cele care arată efecte ale remediilor asupra creşterii plantelor263, germinării seminţelor264, sau efecte ale hormonilor vegetali transformaţi în remedii prin diluare şi sucusionare265 şi până la cele autocontradictorii, conform cărora mediul de diluţie simplu (fără vreo materie adăugată pentru a se prepara un remediu), dar sucusionat, ba influen- ţează266, ba nu influenţează267 plantele. Alţi autori susţin că diluţiile nesucusionate ale uneia şi aceleiaşi substanţe nu au influenţat plantele de experiment, în timp ce diluţiile sucusionate le-au influenţat268, sau că efectul diluţiilor sucusionate a fost mai pronunţat decât al celor nesucusio- nate269.

Un alt articol de sinteză270, revizuind publicaţiile dispo-

nibile privind homeopatia aplicată la organisme vegetale, citează lucrări consemnând eficienţa homeopatiei  în combaterea la plante a infecţiilor fungice271, bacteriene272, virale273 şi a atacurilor de dăunători274 (nematode  – nişte viermi). O serie de lucrări citate în acelaşi articol de sinteză

 

 

consemnează efectele inhibitorii ale remediilor asupra agentului fitopatogen (cauzator al îmbolnăvirii la plante) in vitro (în condiţii de laborator). Altele prezintă efecte benefice ale homeopatiei asupra supravieţuirii în  câmp275 sau creşterii276 plantelor tratate. Betti şi colab. (2009) informează şi asupra diverselor strategii adoptate de către diverşii autori homeopaţi în alegerea remediilor. Astfel, remediile au fost produse şi administrate pe baza principiu- lui similarităţii, adaptând la plante datele din Materia MedicaCVI relative la simptomele subiecţilor umani, prin testarea de remedii cunoscute ca inductori ai rezistenţei sistemice (generale a organismului) la boală, pe baza nosodelor (extractelor de ţesut vegetal infectat), prin testarea a diferite metale, datorită rolului lor important în nutriţia plantelor şi rezistenţa lor la boli, respectiv pe baza efectului toxic faţă de nematode al substanţei utilizate în cantitate ponderală.

Dacă datele din literatură comentate mai sus nu sunt pur şi simplu inventate, atunci efectul remediilor este altce- va şi mai mult decât placebo.

 

 

 

C.  Percepţia publică asupra homeopatiei şi statutul ei în lume

 

Publicul larg susţine medicina complementară şi alternativă, nefiind împiedicat în această atitudine de propria ignoranţă în privinţa rădăcinilor, bazelor sau caracteristicilor diferitelor metode ale acesteia. În Marea Britanie, 82% dintre participanţii la un studiu (consultanţi pe lângă spitale din Marea Britanie) au declarat că nu au niciun fel de cunoştinţe, sau o cunoaşterea minimală a homeopa-

 

 

 

CVI Aici, cu sensul de repertoar homeopat, tratat conţinând date despre remedii şi aplicaţiile lor.

 

 

tiei, dar un sfert dintre ei luaseră remedii şi aproape jumă- tate dintre ei ar fi recurs la homeopatie pentru sine sau pentru familie277. Totodată, intervievaţi în privinţa homeo- patiei, unii dintre participanţii la un sondaj de opinie au fost puternic de acord (6, 13 puncte din 8, scorul 8 exprimând acordul absolut) cu o afirmaţie gratuită din chestionar, şi

anume că „Homeopatia îşi are rădăcinile în medicina tradi- ţională, aşa că ar trebui să o luăm în serios”278. Oare ce înseamnă, pentru aceşti oameni, „medicina tradiţională” şi de unde vor fi tras concluzia că homeopatia provine din aşa ceva? Invenţia neştiinţifică a lui Hahnemann este, totuşi, un incident bine delimitat în istoria medicinei.

Pe scurt, oamenii nu ştiu cum funcţionează homeo- patia, dar o apreciază:

 

Global, aceste rezultate indică faptul că publicul (britanic) este mai degrabă binevoitor, deşi în mod evident ignorant faţă de homeopatie. În ansamblu, pare să le fie mai degrabă neclar care este principiul fundamental în baza căruia funcţionează şi împotriva căror maladii este cea mai adecvată. Homeopatia este bine reprezentată în Marea Britanie şi de aceea este deosebit de suprinzător că se cu-

noaşte atât de puţin despre ea279.

 

A fost înregistrat faptul că inclusiv unii pacienţi care nu au avut o experienţă pozitivă cu metodele complemen- tare persistă în opţiunea lor pentru acestea:

 

Majoritatea celor care au utilizat MCA280 au observat slaba sa eficacitate, dar, dacă ar avea de ales, mulţi dintre ei ar prefera medicina herbală compuşilor farmaceutici281.

 

Apetitul pentru medicina complementară şi/sau alter- nativă (MCA), (re)descoperit în forţă în societatea occiden-

 

 

tală în anii şaizeci-şaptezeci creşte decadă de decadă în rândurile publicului larg282, care apelează la metodele sale inclusiv în cazul unor maladii considerate grave (adesea suplimentând, astfel, tratamentele medicale „convenţio- nale”, dar şi substituindu-le, uneori), consumatorii de MCA fiind, cel puţin în ţările dezvoltate, mai ales persoanele de vârstă medie, cu venituri şi pregătire şcolară superioare şi

(fapt atestat de unele sondaje de opinie, infirmat de altele) de sex feminin. Şi minorităţile etnice şi rasiale recurg la MCA, deşi mai degrabă din alte motive decât majoritatea (culturale, fiind vorba despre tradiţii moşteniteCVII, respectiv economice, nepermiţându-şi îngrijiri medicale „convenţio- nale”)283.

Unii dintre viitorii medici, care, desigur, nu cresc în pom, ci provin dintr-una şi aceeaşi societate ca şi pacienţii lor, ajung să aibă atitudini incompatibile cu probitatea profesională cerută unui medic şi unei persoane de formaţie ştiinţifică, considerând acceptabile terapiile „complemen- tare” deşi nu ştiu în ce constau, de fapt, aceste terapii. Studiile au arătat, spre exemplu, că „medicina alternativă este populară printre studenţii la medicină şi proaspeţii absolvenţi ai Universităţii din Graz, Austria, în ciuda faptului că studenţii nu ştiu prea multe despre bazele teoretice ale medicinei alternative”, iar încercarea de a determina dacă studenţii disting între diferite tipuri de terapii complemen- tare (în speţă, între acupunctură, herbalism, homeopatie, hipnoză şi osteopatie) a condus la concluzia că „studenţii la medicină au o atitudine pozitivă faţă de medicina comple- mentară, dar disting într-o mică măsură între aceste metode

 

CVII Cu amendamentul că aculturalizarea îşi spune cuvântul, interesul pentru MCA în rândul minorităţilor menţinându-se, dar reorientân- du-se, eventual, către practicile MCA dominante în cultura majorităţii (Lee J. H. și colab., 2010, How Does Acculturation Affect the Use of Complementary and Alternative Medicine Providers Among Mexican and Asian-Americans? J Immigrant Minority Health, 12, 302-309).

 

 

terapeutice, foarte diferite una de alta”; totodată, cercetări întreprinse printre medici practicieni din ţări precum Olanda, Marea Britanie, Statele Unite, au consemnat că mulţi dintre aceştia (procentul variind de la puţin peste jumătate până la 92% dintre  cei  intervievaţi) cred în utilitatea terapiilor complementare284.

Acestea sunt paradoxurile unei lumi care, pe de o parte, asumă un imaginar conflict între ştiinţă şi religie, prima fiind marca raţiunii umane triumfătoare, cea de-a doua semnul înapoierii, pe de altă parte se deschide larg către iraţionalitate, înfrântă fiind exact de cantonarea în lumea aceasta, în materie şi materialism. Într-o societate pe care curentul New Age a alimentat-o cu un larg spectru de abordări neştiinţifice ale sănătăţii şi binelui general al persoanei, s-a ajuns la situaţia în care unele cadre practi- cante ale medicinii ştiinţifice îndeamnă la înţelegere faţă de pacienţii care recurg la metode terapeutice „alternative”, de la homeopatie şi acupunctură şi până la apelul la mediumi,

vindecători  şi  terapia  florală  Bach285,  statul,  considerat

depăşit de evenimente (respectiv de dorinţa publicului de a beneficia de terapiile complementare şi alternative)286 fiind, chiar, sfătuit să reglementeze regimul profesional al vinde- cătorilor, integrîndu-le abordările în sectorul de sănătate287, ceea ce în unele ţări s-a şi realizat.

„Necesitatea” de a răspunde pretenţiilor publicului de a beneficia de un acces cât mai facil la terapiile complemen- tare constituie, deja, un laitmotiv. Sondajele au atestat încă din anii optzeci existenţa unui procent, uneori ridicat (în anumite ţări sau privind anumite metode complementare) de medici şi alte cadre medicale care practică medicina complementară  sau  îşi  trimit  pacienţii  la  practicanţi  ai

acesteia, curent de opinie persistent288, motivaţiile lor fiind

reprezentate de faptul că pacienţii nu au răspuns la tratamentul convenţional, de absenţa efectelor secundare,

 

 

de faptul că pacienţii au insistat să fie trataţi prin metode complementare/alternative, de convingerea că remediile ar avea efect placebo şi, la distanţă mai mare de aceste motive, de convingerea că aceste metode funcţionează.

În acest context, s-a adus observaţia că limita dintre

medicina „convenţională” şi cea „neconvenţională” tinde să se estompeze, odată ce medicii şi studenţii medicinişti manifestă un astfel de interes faţă de terapiile complemen- tare şi alternative289. A apărut, de altfel, termenul de „medi- cină integrativă”, desemnând melanjul între medicină şi variile practici vindecătoare, sistem ai cărui adepţi, medici,

odată ce au stabilit diagnosticul pe cale „convenţională”, pot

„să abordeze cauzele corporal-mental-emoţionale şi spiritu- ale ale bolilor”290. Trebuie notat că homeopatia nu se găsea, totuşi, în topul preferinţelor medicilor, poziţie care a reieşit şi din studii mai recente291. Nu că metodele care au întrunit majoritatea sufragiilor ar fi mai ştiinţifice decât homeopatia şi/sau mai bine susţinute cu probe, dar, dintr-un motiv sau altul, aceasta nu se numără printre terapiile agreate de către alopaţii dispuşi să acorde încredere MCA.

Rezumând, s-a ajuns, oare, la situaţia ca medicul să încerce orice292, doar-doar iese „bine”, şi/sau acceptă orice i se cere de către pacient (client)? Până una, alta, „omul civilizat” actual, pe cât de avansat tehnologic, pe atât de înapoiat, adesea, din punct de vedere spiritual, încearcă să

forţeze, efectiv, acceptarea terapiilor alternative/comple- mentare asupra cadrelor medicale şi chiar şi asupra autori- tăţilor de stat. Orice, ştiinţific sau nu, numai „să-i fie bine”. Tendinţa de adaptare a deciziilor puterii politice la gusturile cetăţenilor, în privinţe în care judecăţile ar trebui să se bazeze pe obiectivitatea unor date ştiinţifice, „ridică o între- bare interesantă: susţinem nişte metode de tratament din

pricina popularităţii, sau a eficacităţii lor?”293.

După cum atrăgea atenţia un autor:

 

 

Atitudinile pacienţilor şi furnizorilor care încurajează dezvoltarea comportamentelor de căutare a terapiilor alternative sunt cele care constituie o ameninţare mai mare pentru îngrijirile medicale convenţionale – şi binele pacien- ţilor – decât pseudoargumentele privind  presupusele beneficii ale unor diluţii absurde294.

 

Argumentul (discutat şi mai sus) conform căruia încrederea în MCA poate sabota în mod indirect starea de sănătate  a  pacienţilor,  datorită  refuzului  unor  proceduri

„alopate” eficace, apare şi la alţi autori, alături de alte argu- mente contra susţinerii sub o formă sau alta a cauzei home- opate, din banii publici295, anume că aceştia ar trebui cheltu- iţi pe metode a căror eficienţă a fost demonstrată, eventuala ineficienţă a homeopatiei putând conduce la dublarea cheltuielilor pentru pacienţii nevoiţi să apeleze la

tratament alopat, odată ce abordarea homeopată nu a funcţionat, că administrarea de remedii ar echivala cu păcălirea pacienţilor, dacă remediile nu sunt, până la urmă, decât placebo, că o astfel de abordare din partea statului ar putea submina încrederea cetăţenilor în autorităţi, medicină şi ştiinţă, dacă ajung să fie finanţate metode a căror eficacitate nu este probată ştiinţific, că susţinerea în mod special a homeopatiei ar pune în umbră alte metode complementare/alternative care ar putea fi eficace.

La extrema atitudinii tolerante faţă de MCA, în India, considerată „capitala mondială a homeopatiei”CVIII, homeo-

 

CVIII Cf. Jütte, R., 1996, Eine spate homöoopathische GroBmacht: Indien in Wekgeschichte der Homöopathie. Lander, Schulen, Heilkundige, ed. M. Dinges, G. H. Beck, München, apud Frank R., Ecks S., 2004, Towards An Ethnography Of Indian Homeopathy, Anthropol Med, 11, 307-326, fenomen pentru care s-au căutat diverse explicaţii, de la aceea conform căreia homeopatia, adusă în India în jur de 1830, de către europeni care nu erau britanici, a fost receptată ca modernă şi în acelaşi timp independentă de puterea colonială britanică, poziţia

 

 

patia este unul dintre cele şapte sisteme medicale recunos- cute de către stat, alături de medicina convenţională şi diverse practici tradiţionale, întemeiate fie pe elemente pseudoştiinţifice, precum unani (bazată pe teoria antică a celor patru umori), fie pe credinţe păgâne (ayurveda, yoga, siddha)CIX.  Integrarea  în  sistemul  de  sănătate  este,  de

asemenea, valabilă, în China, Coreea de Sud şi de Nord şi Japonia, pentru medicina tradiţională chineză (bazată pe practici vizând reechilibrarea qi – forţa vitală, aşadar pe o concepţie păgână şi nu pe elemente ştiinţificeCX). Totodată,

 

sa fiind consolidată prin exemplul oferit de către pacienţii proveniţi din castele superioare, care recurgeau la metodele ei, precum şi de faptul că remediile erau ieftine, şi până la aceea conform căreia indi- enii au recunoscut în gândirea lui Hahnemann elemente familiare, proprii religiei lor, precum cel de forţă vitală (similar cu prana) sau cel de miasmă (asimilat cu karma), similarităţi contestate de către unii autori (între care Frank şi Ecks, 2004).

CIX   Prasad  R.,  2007,  Homoeopathy  booming  in  India,  Lancet,  370,

1679-1680. Ayurveda – (știinţa de a trăi, sau știinţa longevităţii), me-

dicină holistică  tradiţională indiană,  pe care Dhanvantari, medicul zeilor, ar fi învăţat-o direct de la zeul Brahma (pentru detalii vezi, spre exemplu, http://www.artofliving.org/ayurveda, sau articolul despre ayurveda din Enciclopedia britanică on-line, disponibil la http://www.britannica.com/EBchecked/topic/46631/Ayurveda). Yo- ga – filosofie păgână (provenind din hinduism, a generat numeroase școli și curente), însoţită de practici pe măsură (vezi, spre exemplu, articolul despre yoga din Enciclopedia britanică on-line, disponibil la http://www.britannica.com/EBchecked/topic/653408/Yoga, dicţiona- rul de yoga disponibil la http://www.orientalia.org/dic1.html). Siddha

  • practică holistă întemeiată, conform tradiţiei, de către Agasthya

(siddhar din vechime, înţelept ajuns la iluminare), care o primise, la rândul său, de la zei (http://www.siddhainstitute.com/about-siddha). Toate paginile web au fost accesate la 12.09.2012.

CX  Medicina tradiţională chineză (MTC) îşi are originile în străvechiul

sistem filosofic taoist, care priveşte persoana ca pe un sistem energe- tic în care corpul, mintea şi spiritul sunt una, atunci când se găsesc în armonie, armonie disruptă de către boală. MTC tratează pacientul ca întreg, nu parte cu parte, şi insistă asupra unei abordări holistice al

 

 

în unele state europene, precum Italia (în regiunea Tosca- na), se desfăşoară inclusiv campanii publice de informare, susţinute de către stat, asupra medicinei complementare, iar acupunctura, herbalismul, homeopatia şi medicina manuală fiind proclamate, de către unii, drept „tipuri de medicină non-convenţională susţinute de suficiente dovezi ştiinţifice  pentru  a  permite  definirea  lor  drept  forme  de

medicină complementară”296.

În numele interesului pacienţilor pentru MCA, publi- caţii de specialitate din domeniul medical îndeamnă la explorarea, de către studenţii medicinişti297 şi de către cadrele sanitare, împreună cu pacienţii lor, a domeniului medicinei complementare (şi)/alternative, eventual în vederea elaborării unui model integrat al îngrijirii sănă- tăţii298, şi la a se acorda atenţie MCA de către factorii implicaţi în gestionarea sănătăţii populaţiei299. Unii autori promovează ideea de educare a studenţilor în privinţa MCA pentru ca aceştia să devină capabili de a-şi sfătui pacienţii în privinţa terapiilor complementare/alternative, astfel încât să facă alegeri informate şi care să nu-i pună în pericol, recur- gând la acele metode a căror eficienţă şi siguranţă au fost documentate în mod ştiinţific300. Pentru recunoaşterea potenţialului MCA şi integrarea lor în sistemele naţionale de sănătate se pledează şi în publicaţii cu profil sociologic301, motivul reducerii costurilor de sănătate revenind în mod constant.

 

cărei scop este armonizarea minţii, corpului şi spiritului. Practicile MTC includ medicina herbală, acupunctura, dietoterapia, Tui na şi masajul Shiatsu. […] Formulele herbale chinezeşti caută să echilibreze corpul dinspre interior spre exterior. Formulele tipice includ minerale, plante şi materii de origine animală care ajută la fortifierea energiei vitale („Qi”), a sângelui şi a fluidelor [organismului].– Tang Y., Garg H., Geng Y.-J., Bryan N. S., 2009, Nitric oxide bioactivity of traditional Chinese medicines used for cardiovascular indications, Free Rad Biol Med, 47, 835-840, trad. cit. O. Iftime.

 

 

În SUA, medicina complementară desemnează pur şi simplu metodele non-convenţionale utilizate împreună cu cele ale medicinii „clasice”, iar medicina alternativă desem- nează unele şi aceleaşi metode non-convenţionale, atunci când sunt aplicate ca alternativă la medicina clasică. Relativ la metode, conform clasificării Centrului naţional pentru medicină complementară şi alternativă (NCCAM, organ guvernamental), medicina complementară şi alternativă cuprinde utilizarea produselor naturiste (remedii herbale, vitamine, minerale, probiotice), a medicinei adresate minţii şi trupului („Mind and Body Medicine”, cuprinzând diverse

tehnici  de  meditaţie,  yoga,  acupuncturaCXI,  hipnoterapia,

terapia prin respiraţie, relaxarea progresivă, meditaţia prin ghidarea imaginaţiei, qi gong, tai chiCXII), a  metodelor manipulative fizice (manipularea chiropracticăCXIII, masajul, naturopatiaCXIV), a terapiei prin mişcare (metodele Feldenkrais   şi   Alexander,   Pilates,   integrarea   psihofizică

 

 

 

 

 

 

CXI  Cunoscută publicului autohton drept metodă medicală, acupunc- tura este, în fapt, o practică tradiţională chineză bazată pe concepţiile păgâne privind principiile universale yin și yang, al căror dezechilibru afectează forţa vitală qi, reechilibrarea putându-se obţine prin stimu- larea  punctelor  energetice  de  la  nivelul  organismului,  cu  ajutorul unor          ace   confecţionate      din             diferite                          metale               (vezi,        d.ex., http://www.britannica.com/EBchecked/topic/4736/acupuncture, accesat la 12.09.2012).

CXII Practici „energetice” chineze.

CXIII  Practică bazată pe manipularea articulaţiilor şi oaselor, pentru o

mai bună aliniere, în ideea că bolile s-ar datora proastei funcţionări a nervilor.

CXIV „Medicina naturală”, vitalistă, recurge la varii metode (hidrotera-

pie, electroterapie, diete, masaj, medicină herbală, homeopatie ş.a.) cu scopul de a stimula forţa vitală, respectiv capacitatea naturală a organismului de regenerare şi vindecare.

 

 

TragerCXV, integrarea structurală RolfingCXVI), recursul la vindecătorii tradiţionali, la medicina tradiţională chineză sau indiană (ayurvedică), homeopatia.

Mai mult, NCCAM precizează că:

 

Unele practici MCA implică manipularea a diferite câmpuri energetice, ţintind starea de sănătate. Aceste câmpuri pot fi definite ca autentice [veritable, în original, n. trad.] (măsurabile) sau presupuse (care încă nu au fost măsurate). […] Practicile bazate pe câmpuri energetice presupuse (numite şi biocâmpuri) reflectă la modul general concepţia conform căreia fiinţele umane sunt infuzate de forme subtile de energie. Qi gong, terapia Reiki, în care practicanţii caută să transmită persoanei o energie univer- sală, fie de la distanţă, fie poziţionându-şi palmele pe ea sau în vecinătatea ei, intenţia fiind de a vindeca spiritul şi, prin urmare,   trupul   şi   metoda   atingerii   vindecătoare   sunt

exemple de astfel de practici.302

 

După cum se vede, se discută, aici, fără rezerve, despre influenţarea spiritului (concept prin excelenţă filoso- fico-religios, referitor la ceva a cărui investigare nu are cum face obiectul ştiinţei) cu ajutorul unor energii „presupuse”, care încă nu au fost măsurate – altfel spus, nişte energii a căror existenţă nu a fost dovedită ştiinţific, ci doar prezu- mată în cadrul unor sisteme filosofico-religioase.

S-a spus, de altfel, că pretenţia de a stabili pentru terapiile complementare şi alternative nişte reglementări

 

 

CXV Metode holiste de educare a corpului şi minţii, bazate pe antrena- rea şi rafinarea capacităţii de mişcare şi explorarea legăturii dintre minte şi corp.

CXVI Metodă terapeutică holistă bazată pe poziţionarea adecvată, prin

manipulare, a ţesuturilor moi ale corpului omenesc în câmpul gravita- ţional.

 

 

de tipul celor existente pentru medicina „convenţională”, într-un sistem în cadrul căruia dovezile ştiinţifice să fie esenţiale, nu este compatibilă cu natura holistă a acestor practici, context în care ar fi mai potrivită elaborarea unor recomandări bazate pe opiniile şi consensul experţilor303. Nici  că  se  putea  enunţa  un  mai  mare  adevăr  –  natura

holistă a acestor practici transcede, într-adevăr, ştiinţa, fiind de domeniul cunoaşterii religioase. Se pune, însă, întrebarea pe ce anume s-ar baza, în astfel de situaţii, opiniile şi consensul experţilor (pe elemente ştiinţifice fiind evident că nu este cazul)? Pe opţiunile religioase ale experţilor, consensul întrunindu-se atunci când toţi experţii consultaţi se întâmplă că aderă la unele şi aceleaşi credinţe păgâne?

La începutul anilor 2000, Organizaţia Mondială a Sănă- tăţii a finalizat, în premieră, un studiu la nivel mondial privind statutul legal al formelor de medicină tradiţională şi alternativă. Acesta a relevat că homeopatia beneficia (din anii optzeci, nouăzeci, în unele cazuri de mai demult) de o formă sau alta de recunoaştere de către stat:

  • în Africa de Sud (unde, după închiderea, în anii şaizeci, a tuturor colegiilor de medicină alternativă, medicii alopaţi şi-au păstrat dreptul de a practica homeopatia)
  • în Ghana, Mauritius (împărţind statutul de „medicină tradiţională” cu ayurveda şi medicina chineză)
  • în Nigeria, în Swaziland (unde homeopaţii intră în categoria „practicanţilor de terapii naturiste”, alături de chiropracticieni, naturopaţi şi electroterapeuţi)
  • în Argentina (unde homeopatia poate fi practicată

numai de către medicii alopaţi)

  • în Brazilia (homeopatia a fost recunoscută ca specia- litate medicală în 1980 şi inclusă în sistemul naţional de sănătate în 1988)

 

 

  • în Canada (remediile sunt considerate produse natu- riste şi de sănătate şi intră sub legislaţia referitoare la alimente şi medicamente)
  • în Chile (homeopatia şi farmacopeeaCXVII homeopată

sunt recunoscute de către stat, remediile sunt acreditate de Institutul naţional de sănătate publică)

  • în Columbia (homeopatia a fost recunoscută oficial ca sistem medical încă din 1905; numai medicii pot practica homeopatia; remediile sunt acreditate de Institutul pentru medicamente şi alimente)
  • în Costa Rica (recunoscută ca sistem medical în 1994, homeopatia poate fi practicată doar de către medici şi beneficiază de aceleaşi reglementări ca şi medicina alopată)
  • în Cuba (recunoscută de către stat în 1992)
  • în Ecuador (recunoscută ca practică medicală în 1983, respectiv ca specialitate medicală în 1988)
  • în Mexic (susţinută de către autorităţi încă din secolul al nouăsprezecelea, a fost recunoscută drept specialitate medicală în 1996 şi face parte din sistemul naţional de sănătate)
  • în Statele Unite (unde poate fi practicată doar de către medici, homeopaţii fără pregătire medicală fiind pasibili de a fi urmăriţi de către stat pentru practicarea fără licenţă a medicinei; în Arizona, Nevada şi Connecticut statul acordă licenţe pentru practicarea homeopatiei)
  • în Venezuela (unde numai medicii alopaţi pot prac- tica homeopatia)
  • în Pakistan (unde se găseşte integrată în sistemul naţional de sănătate, alături de unani şi ayurveda)
  • în Belgia (unde, fiind foarte populară printre pacienţi şi medicii alopaţi, poate fi practicată numai dacă practicianul

 

 

 

 

CXVII  Culegere de informaţii şi norme privind prepararea şi utilizarea medicamentelor.

 

 

are licenţă şi numai dacă pacientul a beneficiat de consult şi diagnostic din partea unui medic alopat)

  • în Franţa (unde medicii alopaţi, practicanţi ai MCA –

singurii care pot practica, de altfel, fără a se expune rigorilor legii pentru practicarea fără autorizaţie a medicinei – sunt înregistraţi ca şi „medici cu practică specială”)

  • în Ungaria (unde a fost recunoscută ca practică medicală în 1977; homeopatia şi alte terapii complemen- tare/alternative sunt integrate în sistemul naţional de sănătate; homeopatia poate fi practicată doar de către persoanele calificate ca medici alopaţi)
  • în Letonia  (unde  homeopatia  şi   acupunctura  au

acelaşi statut legal ca şi medicina alopată; homeopatia poate fi practicată numai de către medicii alopaţi recalificaţi corespunzător)

  • în Olanda (unde este foarte populară, homeopatia putând fi practicată şi de către persoane fără calificare medicală alopată, având, în faţa legii, un statut similar celui al paramedicilor alopaţi)
  • în Suedia (unde remediile sunt legale, iar persoanele

fără calificare medicală pot trata pacienţii, cu excepţia unor acte rezervate medicilor)

  • în Elveţia (unde este foarte populară, şi poate fi practicată atât de către medici, cât şi de către persoane fără pregătire medicală formală)
  • în Ucraina (unde poate fi practicată de către medici alopaţi sau de către persoane aflate sub îndrumarea unui medic alopat; remediile homeopate beneficiază de regle- mentări de stat, la fel ca şi medicamentele convenţionale)
  • în Marea  Britanie  (unde  oricine  poate   practica

medicina, atâta vreme cât nu încalcă privilegiile medicilor, precum dreptul exclusiv de a trata cancerul, diabetul, epilepsia, glaucomul, tuberculoza şi bolile venerice, de a prescrie medicamentele care nu se pot elibera fără reţetă şi de a executa anumite proceduri, precum avortul)

 

 

  • în India
  • în Sri Lanka (unde a fost recunoscută ca sistem medical în 1970)
  • în Noua Zeelandă
  • în Rusia (unde homeopatia a fost recunoscută oficial de către guvern în 1995, permiţându-se prin lege utilizarea ei în unităţile sanitare)
  • în Spania (unde este populară şi cu tradiţie, dar poate fi practicată numai de către alopaţi).

Totodată, în foarte multe state există învăţământ organizat de profil304. Situaţii oarecum particulare există în Austria (unde homeopatia nu este recunoscută de către guvern, dar medicii alopaţi o pot practica, existând forme de învăţământ ale căror calificări şi diplome sunt recunoscute de către Asociaţia medicală naţională), în Danemarca (unde homeopaţii fără studii medicale pot practica, fără a avea ne-

voie de autorizaţie, dar nu sunt recunoscuţi de către stat ca şi furnizori din domeniul sănătăţii, iar homeopatia nu este integrată în sistemul naţional de sănătate; totodată, există practici rezervate prin lege numai medicilor alopaţi, precum tratarea bolilor venerice sau altor boli infecţioase, actele chirurgicale, administrarea anesteziei locale şi generale, ma- nevrele obstetrice, administrarea medicamentelor care se eliberează doar pe bază de prescripţie medicală, utilizarea razelor X şi a radioterapiei, tratamentele bazate pe acţiunea curentului electric), în Germania (unde nu există monopol pe practicarea medicinii, astfel încât homeopatia poate fi practicată de către medicii alopaţi, dar şi de către persoane fără vreo calificare medicală formală), în Italia (unde medicii alopaţi pot practica homeopatia – de altfel foarte populară – dacă îşi asumă răspunderea faţă de potenţialele consecinţe asupra pacientului), în Norvegia (unde medicina poate fi practicată fără licenţă, dar există acte medicale rezervate

alopaţilor calificaţi ca atare)305.

 

 

În Marea Britanie s-a desfăşurat şi se desfăşoară un adevărat război între alopaţi şi homeopaţi, cu luări de poziţie şi replici la acestea, demonstraţii şi contra-demon- straţii, campanii şi contra-campanii. Totuşi, în ciuda a numeroase proteste ale medicilor şi oamenilor de ştiinţă împotriva homeopatiei ca domeniu pseudoştiinţific, s-a permis, în 2006, licenţierea remediilor, producătorii fiind obligaţi să comunice autorităţilor doar pentru ce anume sunt recomandate respectivele remedii şi să garanteze că prezintă siguranţă. Aceasta se întâmplă în timp ce produsele farmaceutice („alopate”) pot fi comercializate doar după parcurgerea unui proces complex, incluzând probarea eficienţei şi a siguranţei în cadrul unor teste clinice. Se fac inclusiv presiuni pentru acoperirea de către asigurările de sănătate de stat a costurilor consultaţiilor şi tratamentelor homeopate.

La argumentele homeopaţilor (d. ex. că homeopatia nu a fost dovedită ca fiind mai puţin sigură decât medicina convenţională şi că are o abordare holistică, individualizată) RSPHCXVIII a răspuns, la rândul său, cu o serie de argumente, printre care şi cel conform căruia homeopatia nu va fi fiind periculoasă, în sine, dar a amâna, spre exemplu, o interven- ţie chirurgicală sau a refuza un tratament alopat cu eficaci-

tate demonstrată, cum ar putea face pacienţii, din pricina credinţei lor în homeopatie, poate expune pacienţii la riscuri. Aceasta fiind situaţia, RSPH consideră că numai medicii şi farmaciştii „alopaţi” pot orienta pacientul către ceea ce constituie cea mai bună opţiune terapeutică (fie ea clasică sau alternativă) pentru condiţia sa, pe care doar aceste categorii profesionale au, realmente, competenţa de

 

CXVIII Royal Society for Public Health, organizaţie non-guvernamentală a profesioniştilor din domeniul sănătăţii publice din Marea Britanie, cu o tradiţie mergând până în secolul al nouăsprezecelea, voce im- portantă în societatea britanică (vezi http://www.rsph.org.uk/, acce- sat la 23.02.2012).

 

 

a o evalua (la fel ca şi riscurile asociate diferitelor tipuri de tratament). Michael Baum, coleg cu David Colquhoun în grupul de iniţiativă împotriva homeopatiei ca „formă de tratament implauzibilă” spunea, apropo de permiterea licenţierii remediilor:

 

Nu ştiu ce presiuni din afara *agenţiei+ s-au făcut asupra lor pentru a adopta aceste noi reglementări. Când am discutat cu eiCXIX mi-au spus că se referă la condiţii medi- cale autolimitante precum insomnia, constipaţia. Dar le-am spus că insomnia poate fi simptom al unei depresii acute, iar constipaţia poate fi semnul unui carcinom colorectal306.

 

În România (care a fost vizitată, cândva, de însuși Hahnemann – care ar fi fost, pentru o vreme, medicul perso- nal al contelui de Bruckenthal), homeopatia a avut o scurtă perioadă de zbucium, după care raporturile sale cu statul au devenit amiabile. În secolul al nouăsprezecelea, Consiliul Superior Medical interzicea homeopatia în instituţiile publi- ce, admiţând practicarea ei doar în mediul privat. În 1970 se deschidea, la București, o farmacie homeopată. Practica și instruirea homeopată sunt reglementate de către stat înce-

pând cu 1980307. Pregătirea în domeniu constă în cursuri

postuniversitare, adresate absolvenţilor de medicină care au terminat și rezidenţiatul într-o specialitate medicală, precum și farmaciștilor, și se finalizează cu obţinerea unui atestat în homeopatie, dreptul de practică fiind acordat de către Ministerul Sănătăţii, prin Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar308. Cursurile sunt organizate de către

Școala Naţională de Sănătate Publică, Management și Per- fecţionare în Domeniul Sanitar București și Centrul Naţional

 

CXIX The Medicines and Health Regulatory Agency, agenţia guverna- mentală britanică responsabilă pentru reglementarea licenţierii me- dicamentelor.

 

 

de Educaţie Continuă a Medicilor, Medicilor Dentiști și Farmaciștilor București, în colaborare cu Societatea Română de Homeopatie309. În materie de instruire în domeniul ho- meopatiei există, la noi în ţară, și cursuri private, precum cel patronat de renumita firmă Boiron, prin Centrul European de Studii în Homeopatie.

 

 

 

D.  Mărturii privind homeopatia

 

Un loc aparte printre referinţele despre homeopatie îl ocupă mărturiile despre vindecările survenite în urma trata- mentelor homeopate. Astfel de evenimente duc faima homeopatiei printre pacienţi, şi chiar şi printre medicii alopaţi. În disputa cu medicii alopaţi, homeopaţii insistă asupra faptului că veridicitatea homeopatiei se întemeiază pe vindecările obţinute caz cu caz, în practică, şi nu pe rezul- tatele studiilor clinice pe model alopat:

 

Pacienţii sunt avocaţii noştri cei mai buni. Ei ne spun că i-am ajutat atunci când nimic altceva n-a putut-o face310.

 

Doctorul Ives (2000)311 relatează cazul unei cunoştinţe care avea un abces mamar rezistent la abordările „clasice” şi care a fost vindecată, odată ce s-a adresat unui homeopat. Ives a fost cu deosebire impresionat de faptul că homeo- patul i-a spus pacientei că abcesul va sparge în treizeci de ore, ceea ce s-a dovedit exact, şi a decis să studieze homeo- patia.

Un alt autor spune:

 

Iubesc homeopatia – din pricina efectelor clinice pe care le-am observat la mine însumi, la copiii mei şi la alte persoane. Acestea sunt uneori atât de rapide şi de puternice, încât numai orbii şi intrasigenţii le-ar putea atribui şansei,

 

 

efectului placebo, expectativei sau fraudei. Uneori, aceste efecte dau greş. Alte ori, sunt similare unei vindecări miracu- loase. De aceea, sunt, totodată, intrigat de homeopatie, de multele [sale] contradicţii aparente şi paradoxuri312.

 

Unele persoane care au experiat efecte pozitive în urma recurgerii la serviciile unui practician homeopat se întreabă dacă efectul homeopatiei rezidă în sesiunile de consultaţie:

 

Nu am niciun dubiu asupra faptului că simptomele de alergie şi sindrom al colonului iritabil s-au diminuat şi sunt mai uşor de stăpânit. Nu sunt sigură, în sinea mea, dacă aceasta se datorează remediilor, faptului de a fi discutat sau amândorura. Înainte nu realizam cât de bine  este  să discuţi313.

 

S-au efectuat studii în cursul cărora li s-a cerut pacienţilor să aprecieze efectele homeopatiei (este vorba, uneori, strict despre mărturia pacienţilor, nefiind implicată şi o evaluare prin consultaţie a stării respectivelor persoa- ne). Un studiu realizat în Italia, cu participarea a 1223 de subiecţi, a arătat că majoritatea persoanelor care au apelat la  homeopatie  au  simţit  efectele  acesteia  şi  o  consideră

eficientă  sau  foarte  eficientă314;  un  alt  studiu,  realizat  în

Norvegia cu participarea completă a 654 de persoane arată că şapte din zece pacienţi care au recurs la homeopatie au perceput o îmbunătăţire în decurs de şase luni de la consultaţia iniţială315 (rezultate discutabile, având în vedere că unii dintre pacienţi au urmat în acelaşi timp şi un trata- ment alopat); în Marea Britanie, majoritatea (78%) celor 237

de pacienţi intervievaţi pe parcursul unui studiu au consta- tat efecte ale tratamentului homeopat, 31% dintre aceştia notând, chiar, o îmbunătăţire majoră şi 14% afirmând că

 

 

s-au vindecat complet în urma tratamentului316; în Germa- nia317, un studiu implicând 933 de persoane a relevat exis- tenţa  cel  puţin  a  unui  beneficiu  subiectiv  (îmbunătăţirea

„calităţii vieţii”) pentru pacienţi, decurgând din recursul la homeopatie, majoritatea acestora simţindu-se „ceva mai bine” (38%) sau chiar „mai bine” (39%) după tratament, iar un alt studiu, privind utilizarea metodelor alternative (mai ales a homeopatiei) de către părinţi, pentru „stabilizarea fizică, întărirea sistemului imun şi sporirea şanselor de vin- decare” a copiilor bolnavi de cancer arată că utilizatorii sunt, în  general,  mulţumiţi  de  rezultate  şi  că  ar  recomanda  şi

altora aceste metode318.

O organizaţie numită Homeopathy: Medicine for the 21st Century a iniţiat o campanie de colectare de semnături, sub sloganul „Homeopatia a funcţionat în cazul meu” (Homeopathy worked for me), documentul rezultat fiind trimis, ulterior, parlamentului britanic319.

Literatura de specialitate consemnează şi faptul că în Europa crescătorii optează pentru homeopatie în tratarea bolilor animalelor de fermă, datorită unei experienţe perso- nale favorabile tratamentului homeopat:

 

În absenţa dovezilor știinţifice, producătorii europeni au precizat că au ales homeopatia în baza experienţei personale, pe care pun mai multă bază decât pe dovezile ştiinţifice sau pe acordul profesioniştilor din domeniul veterinar320.

 

În spiritul obiectivităţii ştiinţifice, trebuie notat că unele rapoarte privind efectele benefice ale homeopatiei conţin precizări care vin în contradicţie cu prezentarea favorabilă homeopatiei din rezumatul lucrării. Spre exem- plu, un articol, redând rezultatele obţinute într-un spital din Italia321, unde 74% dintre pacienţii care au recurs la homeo- patie au raportat o îmbunătăţire cel puţin moderată a stării

 

 

de sănătate menţionează, în final, printre limitările studiului, faptul că 70% dintre pacienţi au recurs şi la medicina alopată, fie anterior tratamentului homeopat, fie în paralel cu acesta, făcând, aşadar, imposibilă delimitarea (evidenţi- erea strict a) efectelor tratamentului homeopat. În ciuda acestui aspect, concluziile enunţate pe prima pagină sunt net favorabile homeopatiei, prezentată ca fiind „asociată cu ameliorarea unor patologii cronice şi recurente”.

Mărturiile în favoarea homeopatiei au fost puse la îndoială de către unii critici, nu sub aspectul onestităţii paci- enţilor şi practicienilor, ci sub un alt aspect. Astfel, unii autori consideră că efectele pozitive declarate de către pacienţi s-ar putea datora contextului în care aceştia au de-a face cu un sistem uşor de înţeles şi care pare sigur (neperi- culos), în care beneficiază de serii de consultaţii lungi, care ar avea ele însele efecte terapeutice, în plus permiţând, prin desfăşurarea în timp, ameliorarea spontană a bolii. Acest din urmă detaliu ar fi esenţial, dat fiind că „multe dintre bolile tratate de către homeopaţi sunt fie tranziente şi dispar în mod spontan, fie sunt ciclice, constând într-o serie de atacuri urmate de remisii spontane. Dacă vizita la home- opat se întâmplă să fie urmată de o remisie sau de dispariţia

totală a bolii, creditele le va primi medicina homeopată” 322.

 

 

 

Rezumatul capitolului al treilea

 

În capitolul de faţă s-au trecut în revistă date  din literatură privind studii  clinice proiectate pe modelul recunoscut în lumea ştiinţifică şi care arată că homeopatia funcţionează, date care arată că ea nu funcţionează şi, în sfârşit, mărturii ale unor persoane care afirmă că au experiat în mod direct, ca subiecţi sau ca observatori, homeopatia în

 

 

acţiune. Aparenţa, pentru cititor, poate fi, în acest punct, una de incomensurabil şi impenetrabil haos.

Existenţa mărturiilor persoanelor care au beneficiat

de pe urma homeopatiei (în ciuda lipsei unei fundamentări ştiinţifice a acesteia şi a unor rezultate concludente ale studiilor clinice pe model alopat) este o piatră de poticnire pentru critica ştiinţifică a sistemului homeopat. „Discrepan- ţa dintre datele provenite din studii şi cele observaţionaleCXX continuă  să  fie  intens  dezbătută”,  spune  E.  Ernst,  un

cunoscut critic al homeopatiei, care consideră, însă, problema tranşată, atribuind eficienţa homeopatiei efecte- lor nespecifice (placebo) generate de abordarea individua- lizată şi „întâlnirilor lungi şi empatice dintre pacient şi terapeut323”. În peisajul haotic al datelor experimentale pri- vind homeopatia aplicată la om se discern, totuşi, după cum

  • văzut mai sus, rezultate care infirmă ipoteza că homeo- patia s-ar baza (numai) pe efecte p Aplicaţiile din domeniul medicinei veterinare şi fitopatologieiCXXI pledea– ză, de asemenea, pentru existenţa unor efecte diferite de placebo ale remediilor.

Dacă o acţiune de natură fizică a remediilor este exclusă, pe baze ştiinţifice şi logice, şi nu este vorba nici despre efecte placebo, atunci ce anume se întâmplă în homeopatie? Aici intervine opţiunea fiecăruia – cantonarea în inexplicabilul (ştiinţific) al unor fenomene, sau asumarea situaţiei de fapt – există unele efecte ale homeopatiei, a căror explicaţie scapă însă demersului ştiinţific.

 

 

 

 

 

 

 

 

CXX Datele despre eficienţa homeopatiei culese din experienţa home- opaţilor şi a pacienţilor lor.

CXXI În bolile plantelor.

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 4. HOMEOPATIA ŞI ORTODOXIA

 

 

 

A.  Dumnezeu, omul şi boala

  1. „Nebuneasca” perspectivă asupra bunătăţii suferinţei

b.  Dobândirea răbdării în suferinţă

c.  Vindecare şi vindecare

d.  Apelul la „vindecătorii” contemporani

  1. „Natural” nu înseamnă, neapărat, „benefic”

 

  1. De ce homeopatia nu este compatibilă cu Ortodoxia

a.  Boala ca urmare a „influenţelor dinamice”

b.  Credinţa într-o forţă vitală

  1. Perspectiva holistă păgână asupra vindecării
  2. Homeopatia şi alchimia

e.  Teologia raţiunilor şi homeopatia

 

C.  Homeopatia şi vrăjitoria

a.  Homeopatia ca magie simpatică

b.  Simptome „ciudate”

 

D.  Homeopaţii ortodocşi

a.  Posibilitatea înşelării

  1. Falsul teologic şi blasfemia ca „argumente” pentru homeopatie

 

Rezumatul capitolului al patrulea

 

 

  1. Dumnezeu, omul şi boala

 

a.  „Nebuneasca” perspectivă asupra bunătății suferinței

 

Scriptura şi Tradiţia arată că, de regulă, suferinţele ne sunt lăsate pentru păcatele noastreCXXII. Boala ar trebui să ne arate că am greşit şi că trebuie să ne cerem iertare, căutând pe Unul Dumnezeu, spre mântuirea noastră, adică spre rămânerea alături de El în vecii vecilor. Suferinţa are, aşadar, scop mântuitor.

Această idee pare iraţională omului necredincios. Pentru cel care nu are înţelegerea creştină a existenţei, faptul de a suporta cu seninătate ceea ce (pare că) îţi face rău este resimţit ca anormal. Prin credinţă se trece, însă, dincolo de aparenţe şi se dobândeşte înţelegerea faptului că, pe lângă trupul chinuit de boală, omul are un suflet chi- nuit de păcate, din care i se trage şi suferinţa, chinul trecă- tor al trupului, spre aducerea aminte de pocăinţă, fiind de preferat faţă de chinuirea pe veci a sufletului. Prin credinţă, omul poate înţelege rolul suferinţei, ca mijloc al mântuirii sale şi al dobândirii răbdării în necazuri.

Preceptele credinţei creştine (d. ex. a-ţi iubi vrăjmaşii, a-ţi pune viaţa pentru aproapele tău, a accepta suferinţa ca mijloc al mântuirii) par nebuneşti celor care nu credCXXIII şi, astfel, pier (din pricina necredinţei lor, care îi ţine departe de Dumnezeu, „în latura şi-n umbra morţii”). Credincioşii ştiu,  însă,  că  urmarea  acestor precepte  (care  necesită ca

omul să ia decizia de a-şi învinge egoismul şi de a se încre- dinţa  înţelepciunii  dumnezeieşti)  atrage  asupra  lor  harul,

 

 

CXXII După ce îl vindecă, Mântuitorul îi spune slăbănogului de la Vitez- da: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum, să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău (Ioan, 5, 14).

CXXIII  Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru

noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni, 1, 18).

 

 

puterea lui Dumnezeu, prin care orice poate fi învins, depă- şit, părând derizoriu faţă de splendoarea mântuirii, la care suntem chemaţi. Acesta este sensul cuvintelor Mântuitoru- lui:

 

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odih- nă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Matei, 11, 28-30CXXIV).

 

 

 

b.  Dobândirea răbdării în suferință

 

Unii credincioşi, deşi acceptă ideea că boala este urmare a păcatului, spun că ei sunt neputincioşi, că nu pot răbda. Dar, cei care rabdă, prin ei, cu de la ei putere rabdă? Sau răbdarea le este dăruită de Sus, ca bogat răspuns la alegerea lor de a se alipi de Dumnezeu? Iată ce ne spune, în acest sens, Sfântul Ciprian al Cartaginei:

 

Adăugăm şi zicem: „Facă-se voia Ta în cer şi pe pământ”, nu pentru ca Dumnezeu să facă ce vrea El, ci pen- tru ca să putem noi face ce vrea Dumnezeu. Căci cine-L împiedică pe Dumnezeu să facă ce vrea? Dar, fiindcă suntem împiedicaţi de diavolul să ne supunem lui Dumnezeu cu tot sufletul şi cu toate faptele noastre, de aceea ne rugăm să se facă în noi voinţa lui Dumnezeu. Şi, ca să se facă aceasta în noi, este nevoie de voinţa lui Dumnezeu, adică de ajutorul şi

 

 

 

 

 

CXXIV Toate citatele au fost preluate după Biblia sau Sfânta Scriptură,

Ed. IBMBOR, 1999.

 

 

de ocrotirea Lui, fiindcă nimeni nu este puternic prin forțele sale, ci prin voia şi mila lui DumnezeuCXXV.

 

Aşadar, omul primeşte răbdarea în suferinţă de la Dumnezeu, în urma alegerii şi acţiunii sale de a asculta de El, acceptându-I ca incontestabile şi indubitabile dragostea, mila şi înţelepciuneaCXXVI, încredinţându-se cu totul în mâini- le Lui, sau, mai bine zis, conştientizând şi proclamând cu fiecare atitudine faptul că suntem cu toţii în mâinile Lui şi că singur El ştie ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi.

Acestei alegeri, de a accepta voia Lui cea plină de iubire, Dumnezeu îi răspunde cu darul răbdării. Ca oameni, nu avem a aduce decât buna intenţie, disponibilitatea acceptă- rii celor de Dumnezeu îngăduite asupra noastră. Este ca şi cum am avea de trecut o linie, iar aceasta este linia îndoielii

– îmi accept suferinţa cu încredere în Înţelepciunea care mi-a dat-o spre îndreptarea meaCXXVII, sau nu o accept. Odată trecută linia, dincolo de ea ne aşteaptă darurile bunătăţii dumnezeieşti.

 

 

 

 

CXXV Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre rugăciunea domnească, în PSB, 3, Apologeţi de limbă latină, trad. N. Chiţescu, E. Constantinescu,

  1. Papadopol, D. Popescu, Ed. IBMBOR, 1981, p. 471. Sublinierea ne aparţine.

CXXVI Căci Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omeneas-

că. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda (I Corinteni, 10, 13).

CXXVII Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale

fii îndelung-răbdător. Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei. Crede în El şi-ţi va ajuta ţie, îndreptează căile tale şi nădăjduieşte în El (Ecclesiasticul, 2, 4-6). Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu dispreţuieşti certarea Celui Atotputernic. Căci El răneşte şi El leagă rana, El loveşte şi mâinile Lui tămăduiesc (Iov, 5, 17-18).

 

 

c.  Vindecare şi vindecare

 

Spre deosebire de diverse curente eretice, Ortodoxia îl îndeamnă pe om, conform Scripturii, să apeleze la medici, arta medicală fiind tot un dar şi un semn al milostivirii Lui faţă de lucrurile mâinilor Sale:

 

Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înain- tea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din  pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui? Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea; Spiţerul cu acestea va face alifiile. Nu este sfârşit lucrurilor Domnului şi pace de la El este peste faţa pământului (Eccle- siasticul, 38, 1-8).

 

Diverse elemente din lumea creată pot alina, odată întrebuinţate cu priceperea medicului, suferinţa determi- nată de boală. Dar, şi în alinarea trupului, dobândită prin mijloace medicale, bolnavul ar trebui să vadă tot semnul dragostei lui Dumnezeu, care îi dă uşurare, astfel încât să se poată întoarce către cele ale sufletului. Dacă îi este spre folosul sufletesc, spre viaţa de veci, se va vindeca, iar, dacă îi este util mai degrabă să sufere în continuare, spre pocăinţă (şi chiar spre sporirea răsplăţii în viaţa viitoare), nu se va vindeca.

Încăpăţânarea în vindecare nu este, aşadar, o idee bu- nă. Iar atunci când omul ajunge să facă orice pentru a nu suferi, apelând chiar şi la puteri necurate pentru a-şi uşura boala, aceasta devine, din prilej de pocăinţă, prilej de păcat de moarte. Pentru o alinare trecătoare, omul ajunge să-şi

 

 

deschidă larg calea către chinurile veşnice, căci demonii nu vindecă, Dumnezeu singur putând da vindecare. Vindecarea, în sens absolut, implică iertarea păcatelor, reîntregirea sufletului, ceea ce singur Dumnezeu poate lucra asupra omului:

 

Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci, ce este mai lesne, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pă- mânt a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.

(Matei, 9, 1-7CXXVIII)

 

Hristos fiind Dumnezeu, prin iertarea de păcate dată slăbănogului l-a vindecat pe acesta de rănile sufletului său, vindecarea trupului bolnavului fiind dovada văzută a iertării păcatelor sale. Oricine ar fi putut spune, retoric, „iertate-ţi sunt păcatele”, dar împlinirea iertării, aducând  după sine vindecarea, nu le-ar fi putut înfăptui decât Dumnezeu. Fap- tul că bolnavul s-a însănătoşit sub  ochii cărturarilor  ar fi trebuit să-i încredinţeze pe aceştia că Cel Care a spus „Ierta- te-ţi sunt păcatele tale!” nu era un simplu om, vorbind cu emfază, ci Însuşi Dumnezeu, Care, zicând, s-a şi făcut ceea ce a zis El. Iar pe noi, cuvintele Evangheliei ar trebui să ne încredinţeze că, pentru a ne vindeca, în sensul deplin, real, al cuvântului, trebuie să ne îndreptăm către Hristos.

Unii nu se încăpăţânează atât în propria lor vindecare, cât în vindecarea cu orice preţ a celor dragi, pentru care

 

 

CXXVIII Vezi şi Marcu, 2, 1-12, respectiv Luca, 5, 18-26.

 

 

apelează la orice mijloace, uitând că pe oricine am iubi trebuie să-l iubim în Hristos, iubind şi ascultând înainte de oricine pe Dumnezeu. Dacă punem dragostea faţă de un om, fie-ne el şi fiu, fiică, soţ, soţie, părinte, înainte de dragostea de Dumnezeu, cârtind împotriva înţelepciunii Lui, care a rânduit ca cineva drag nouă să fie bolnav şi apelând chiar şi la demoni pentru „vindecarea” aceluia, devenim idolatri şi lepădaţi din dragostea dumnezeiască. Nu mai slujim Unuia Dumnezeu, ci ne facem dumnezeu din persoana iubită, pentru al cărei „bine” (aparent, trupesc) ne împotrivim lui Hristos.

Desigur, pentru omul necredincios a vorbi despre dia- vol şi lucrarea sa este un non-sens la fel de mare precum a vorbi despre rolul mântuitor al suferinţei. Credinciosul, însă, ar trebui să cunoască faptul că demonii sunt vrăjmaşii ome- nirii şi că orice părtăşie cu ei nu ne poate face decât un imens rău:

 

Aştepţi, poate, să te tămăduiască demonii? *…+ Te-au scos din rai, ţi-au răpit cinstea pe care o aveai în ceruri şi vrei acum să-ţi vindece trupul? Sunt lucruri de râs şi basme. Demonii ştiu să facă numai rău şi să aducă numai vătămare, nu şi să vindeceCXXIX.

 

şi:

 

Vracii, cu meşteşugul lor, pe mulţi i-au tămăduit de boli şi pe mulţi ce erau bolnavi i-au făcut sănătoşi. Numai că

 

 

 

CXXIX Sfântul Ioan Hrisostom, fragment din Împotriva iudeilor I, PGB 34, 132-138, PG 48, 854-855, citat în Diavolul şi magia, Culegere de texte patristice şi traducerea lor în neogreacă de Ier. Benedict Aghioritul, Sinodia Spiridon Ieromonahul Nea Schiti, Sfântul Munte Athos, trad.

  1. Luca, Ed. Panaghia, 2002, p. 110.

 

 

pentru aceasta trebuie să fii părtaş la  necinstirea lui Dumnezeu.

Departe de noi un asemenea gând! Ascultă ce spune

Moise iudeilor: „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, şi-ți va zice atunci: să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător  de vise…” (Deuteronom 13, 1-3).

Aceasta înseamnă că, dacă vreun prooroc se va arăta, va face semne, va învia morţi, va curăţa leproşi sau va vin- deca schilozi şi te va chema, arătându-ţi aceste minuni, să nu mai crezi în Dumnezeul tău şi să te lepezi de El, să nu crezi în puterea lui. Domnul Dumnezeul tău  te încearcă, ca  să vadă dacă-L iubeşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.

Este limpede, dar, că demonii nu vindecă. Dacă, totuşi, Dumnezeu le îngăduie cândva să tămăduiască vreo boală, aşa cum fac oamenii, este ca să te încerce, şi nu pentru că Dumnezeu n-ar şti, ci ca să înveți să nu-i suferi pe demoni nici dacă tămăduiescCXXX.

 

Există şi persoane care cred în Dumnezeu, dar exis- tenţa diavolului nu o admit. Alţii consideră că cine „face bine” altora nu are cum lucra cu necuratul, aşadar „vinde- cătorii” sunt „buni” şi neapărat „lucrează cu Dumnezeu”. Ambele categorii nu cunosc învăţătura de credinţă sau o

 

CXXX Sfântul Ioan Hrisostom, din Împotriva iudeilor I, PGB 34, 132-138, PG 48, 854-855, citat în Diavolul şi magia…, p. 111). Sublinierile ne aparţin. Aici, sfântul foloseşte conceptul de tămăduire (vindecare) în două accepţiuni – vindecarea reală, care vine de la Dumnezeu (şi care implică iertarea păcatelor, reîntregirea sufletului suferind) şi vindeca- rea aparentă (alinarea trupului cu preţul pagubei sufleteşti), ca lucra- re a puterilor întunericului, prin care acestea îi atrag pe oamenii ne- credincioşi sau slabi în credinţă.

 

 

resping deliberat, după propriile idei. Altminteri, prima categorie nu ar nega un fapt atestat în Scriptură şi Tradiţie, nici cea de-a doua nu ar aborda superficial problema binelui, luând drept bine absolut lipsa suferinţei trupeşti, fie ea şi câştigată cu paguba sufletului, fiindcă:

 

Numai firile lipsite de judecată cântăresc binele după senzaţia de durere sau de plăcere, întrucât, neavând minte şi înţelegere, nu-şi pot face o idee despre binele cel adevă- ratCXXXI.

 

 

 

d.  Apelul la „vindecătorii” contemporani

 

Asistăm, la ora actuală, la înflorirea unui mare număr de practici „vindecătoare”, în răspuns la goana omului contemporan după alinarea suferinţei. Nefiind dispus să accepte durerea şi boala, sau din inacceptarea unei condiţii (uneori nu cu mult) diferiteCXXXII de cea a semenilor săi (reflex al orgoliului, intens cultivat în societatea actuală), acesta aleargă către orice soluţie, fără a se interesa (ba chiar

fără  a-l  interesa)  în  ce  raport  se  găsesc  aceste  soluţii  şi

 

 

CXXXI Sfântul Grigorie de Nyssa, Cap. 8, Despre viaţă şi moarte, în Ma- rele cuvânt catehetic, trad. T. Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, 1998, p. 304.

CXXXII  O boală precum disfonia spasmodică, neavând alte manifestări

decât pierderea bruscă a vocii în timp ce persoana vorbeşte, este calificată drept „o dezordine vocală extrem de serioasă, care poate determina schimbarea ocupaţiei, probleme în familie, autoizolarea socială a individului, depresie şi gânduri sinucigaşe” (Aronson A. E., Lagerlund T.D., 1991, Neuroimaging studies do not prove the existence of brain abnormalities in spastic (Spasmodic) dysphonia, J Speech Hear Res, 34, 801-811, după An Xue S. și colab., 2009, Treatment of spasmodic dysphonia with homeopathic medicine: a clinical case report, Homeopathy, 98, 56-59, trad. cit. O. Iftime).

 

 

promotorii lor cu Hristos. Nu a fost deloc dificil pentru nişte practici care promit şi, uneori, chiar oferă „vindecări”  pe care medicina „clasică” nu le poate realiza, să „cotropească” o societate al cărei progres tehnologic nu are cum suplini golul din suflete. Percepţia publică a fost ajustată corespunzător, după un model de manifestare similar, spre exemplu, cu cel al „schimbărilor de atitudine” în privinţa homosexualităţii:

 

Probabil că cel mai bun indicator al acceptării crescânde a metodelor medicinei complementare atât de către comunitatea medicală ortodoxăCXXXIII, cât şi de către publicul larg este terminologia variabilă utilizată de-a lungul timpului. Astfel, termenul de „medicină marginală” s-a transformat  în  „medicină  alternativă”,  apoi  în  „medicină

neconvenţională” şi, într-un final, în „medicină complemen- tară”324.

 

În mod (aparent) paradoxal, lumea occidentală con- temporană, suficient de ostilă religiei organizate recunos- cute ca atare, asimilează fără probleme o mulţime de idei păgâne, îngrijindu-se, chiar, adesea, să le confecţioneze câte o susţinere „ştiinţifică”, încât atât escrocheriei simple, cât şi păgânismului   prezentate   drept   „medicină   alternativă”,

„terapie complementară” etc., s-a ajuns să li se dea o aparenţă de ştiinţă. Or, adesea, contemporanul, fie el şi ortodox şi cu atât mai mult cel neortodox, se închină, de-a dreptul, la ştiinţă, nemiapunându-şi probleme duhovniceşti înaintea acestui idol al omului „emancipat”, îndoiala faţă de lucruri prezentate drept ştiinţifice fiind semnul de ruşine al

„înapoiaţilor”, al „fundamentaliştilor” şi „fanaticilor”.

 

 

 

 

CXXXIII  Aici, cu sensul de „care practică medicina clasică, nu pe cea neconvenţională/alternativă/complementară”.

 

 

Orice capătă o aparenţă ştiinţifică este acceptat, considerat adevărat, contemporanul, uneori şi cel care se consideră credincios, tăgăduind, mai degrabă, Scripturile, decât tratatele ştiinţificeCXXXIV. Nimic nu este nou, păcatele omenirii sunt aceleaşi, diferind circumstanţele, în detaliile lor aduse  de mode, precum  şi de  îngemănarea anumitor

greşeli, care ajung să se susţină una pe alta, împovărându-l îndoit pe cel care cade într-una din  pricina alteia. Astfel, idolatrizarea ştiinţei, alături de indisponibilitatea de a accepta suferinţa, îi face pe unii să recurgă la păgânismul prezentat drept ştiinţă.

În această atmosferă, succesul de public al unui simplu

escroc sau chiar al unui vrăjitor care „consultă” într-un cabinet decorat modern şi având calculator şi secretarăCXXXV

 

CXXXIV Tristul exemplu al evoluţionismului teist (teorie hibridă conform căreia fiinţele vii au fost create, dar au şi evoluat, mai apoi) este ilus- trativ în acest sens. Am întâlnit nu una, ci numeroase persoane care, din dorinţa de a nu părea „înapoiate”, acceptau evoluţia şi/sau alte lucruri care, dincolo de aparenţa de teorie ştiinţifică sunt, în fapt, constructe filosofice lipsite de o bază reală, şi care se constituie în false credinţe, opunându-se Revelaţiei (vezi, pentru aspectul de ere- zie al evoluţionismului, Iftime O., Iftime Al., Evoluţionismul şi Ortodo- xia, Ed. Egumeniţa, 2009).

CXXXV Vezi Niggemann şi Grüber (Niggemann B., Grüber C., 2006, Does

unconventional medicine work through conventional modes of action?, J Allergy Clin Immunol, 118, 569-573) despre influenţa unui cabinet cu aparatură „sofisticată”, a titlurilor şi diplomelor afişate la vedere şi a ideii de „institut de…” asupra pacienţilor, atât în domeniul medical, cât şi în cel al terapiilor alternative, elemente recenzate, în lucrarea lor, la categoriile Efectul placebo şi Sugestia, aceşti autori susţinând, chiar, că aparenţele sofisticate ale unui cabinet/terapeut pot induce efecte placebo; Nwusulor E. E., 2006, Homeopathy: The Nigerian experience, Homeopathy, 95, 105-107, care admite că un homeopat absolvent de studii superioare, cu calificare obţinută în străinătate şi/sau care afişează (şi) cunoştinţe din „alopatie”, anato- mie, fiziologie, biochimie ş.a.m.d. impresionează publicul cu nivel mediu de educaţie (pacienţii lipsiţi de educaţie formală fiind convinşi,

 

 

este asigurat. Dacă are diplomă în medicină, aceasta îi aduce

„puncte în plus” în ochii publicului, iar dacă nu, se aplică judecata conform căreia respectivul este un „original”, un

„pasionat” autodidact, eventual un „deschizător de dru- muri”.

Dacă se mai şi prezintă drept un om credincios, aceas- tă aparenţă va adormi şi ultimele zvâcniri ale  conştiinţei unor „pacienţi” care nu trec, în credinţa lor, dincolo de ana- liza superficială conform căreia binele trupului este egal cu binele absolut. Nici acest detaliu nu este străin experienţei patristice:

 

Partea cea mai înspăimântătoare a înşelăciunii este că, sfătuindu-te şi cerându-ţi noi să te îndepărtezi de ele [de femeile vrăjitoare+, crezând că te aperi, zici: „Femeia aceasta nu face decât să spună descântece şi este creştină, pentru că nu rosteşte altceva decât numele lui Dumnezeu”. Uite, pentru asta o urăsc în primul rând şi mă întorc cu scârbă de la ea, fiindcă se foloseşte de numele lui Dumne- zeu, ca să-L hulească. Spunând că e creştină, face ce fac şi idolatrii.

Dar  demonii  înşişi  rosteau numele  lui  Dumnezeu,  şi

erau demoni; deşi spuneau despre Hristos: „Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu” (Marcu 1, 24), Domnul i-a certat şi i-a izgonitCXXXVI.

 

După cum am mai comentat, anterior, s-au întreprins analize asupra motivelor care determină pacienţii să recurgă la homeopatie, evidenţiindu-se diverse cauze, de la costul redus al procedurilor diagnostice şi remediilor homeopate,

 

mai degrabă, sub influenţa familiei, precum şi de faptul că persoane pe care le cunosc au fost tratate cu succes de către respectivul practi- cian).

CXXXVI  Sfântul Ioan Hrisostom, din Cateheza I, PGB 30, PG 570-576,

citat în Diavolul şi magia…, p. 109.

 

 

faţă de cel al tratamentelor „convenţionale”325 şi până la abordarea holistă şi centrată pe pacient, utilizată în homeo- patie326, într-o lume în care actul medical tinde să fie mai degrabă depersonalizat. Alte motivaţii prezentate de către pacienţi   sunt   lipsa/ineficienţa   unui   tratament   medical

„convenţional”327, preocuparea pentru sănătate (utilizarea

homeopatiei în scopuri profilactice sau de îmbunătăţire a stării de sănătate), încrederea în tratamentele „naturale”328, considerate a fi lipsite de efecte.

Pe lângă bolile trupeşti, se  apelează  la terapiile complementare şi alternative şi pentru boli ale sufletului, anxietatea, depresia, fobiile sau durerea pricinuită de eveni- mente tragice ale vieţii numărându-se şi ele printre principalele suferinţe pentru care oamenii recurg la astfel de practici, alături de durerea cronică (fizică)329.

Cu ineficienţa tratamentului convenţional, respectiv persistenţa stării de boală, nu se resemnează nici medicii, un studiu privind practica medicinei integrative relevând că medicii ajung să recurgă la medicina „energetică” şi la tera- pii adresate cauzelor emoţionale şi spirituale (într-un sens neortodox) ale bolii odată epuizate abordările „convenţio- nale”, fundamentate de pregătirea lor ştiinţifică, biomedica-

lă330. Este şi acesta un caz tipic, în care omul care nu adună

cu Hristos risipeşte, pornirea nobilă de a ajuta omul bolnav, cu atât mai necesară şi utilă pentru un medic, fiind deturna- tă către a-i face pacientului un rău duhovnicesc, în absenţa perspectivei autentic creştine asupra bolii şi suferinţei, vieţii şi scopului ei.

Printre   motivele   pentru   care   oamenii   recurg   la

homeopatie au fost listate până şi elemente pe care unii le-ar considera perfect normale, în timp ce alţii le-ar încadra la tendinţe paranoide sau chiar la tendinţe paranoide prove- nite din necredinţă, din gândire materialistă axată pe lumea

 

 

şi viaţa aceasta, tendinţe din păcate acutizate, actualmente, în multe societăţi331.

Nu este exclusă nici suprapunerea diverselor categorii de motivaţii, în lumea contemporană materialismul şi păgânismul dându-şi adesea mâna, fără resentimente. Cert este că explozia terapiilor alternative332, în contextul disemi- nării mentalităţii de tip New Age, oferă un ambient în care homeopatia,  percepută,  uneori,  ca  formă  de  „medicină

energetică”, într-un sens spiritual al termenului şi privită, în orice caz, drept o abordare holistă, se încadrează perfect, substratul puternic filosofic/spiritual al opţiunii pentru MCA devenind, uneori, evident. Astfel, în urma unor sondaje de opinie, s-a consemnat faptul că pacienţii apelează la medici- na alternativă şi deoarece (sau chiar mai degrabă fiindcă) aceasta corespunde propriilor „valori, credinţe şi concepţii

filosofice despre sănătate şi viaţă”333, precum şi predilecţia

persoanelor care se consideră „spirituale, dar nu religioase” (adică, cei care „investighează surse diverse în căutarea unor perspective spirituale şi combină tipuri diferite de credinţe şi ritualuri în modalităţi de exprimare spirituală înalt personalizate”, altfel spus eclecticii neafiliaţi unei religii, care îşi au „propria credinţă”, întocmită după judecata proprie) de a apela la terapiile alternative. Persoanele  „spirituale,  dar  nu  religioase”  agreează  mult

„terapiile „energetice”, precum Reiki sau atingerile vindecătoare (care sunt cel mai aspru criticate în State de către   diverse   grupări   creştine,   astfel   încât   persoanele

„spirituale şi religioase” sau numai „religioase” apelează relativ rar la ele), fiind, totodată, şi cele mai înclinate către a apela la acupunctură şi homeopatie334.

Prezentarea în mass media în cheia senzaţionalului a subiectelor legate de terapiile complementare şi alternative contribuie la popularitatea crescândă a acestor domenii335, la fel ca şi promovarea lor pe diferite alte căi cu priză la public (d. ex. prin activitatea unor grupuri de iniţiativă care

 

 

se găsesc sub înalte patronaje, precum cel regal, în Marea Britanie)336.

 

 

 

e.  „Natural” nu înseamnă, neapărat, „benefic”

 

Anumite tendinţe improprii unor persoane cu discer- nământ, precum blamarea din principiu a medicinei şi medicamentelor,  contribuie  şi  ele  la  succesul  metodelor

„alternative”. Medicina „alopată” (altfel spus, medicina pur şi simplu) este acuzată că recurge la produsele industriei farmaceutice, la „chimicale”, orice „alternativă” fiind în mod implicit „bună”. Or, naivitatea unei astfel de atitudini, dimpreună cu eroarea logică însoţitoare, nu şi-ar avea perechea decât într-o afirmaţie de genul „focul nu este peri- culos, fiindcă nu este puşcă”.

Se spune, adesea, despre „medicina” „alternativă”, că este „naturală”. În prezentarea homeopatiei, se insistă asupra opoziţiei dintre remediile homeopate şi „medica- mentele chimice” (vorbindu-se despre „folosirea unor medicamente naturale şi nu a medicamentelor chimice uzuale” şi despre cum homeopatia „oferă un mod de tratare a bolilor cu blândeţe, fără suferinţă şi fără medicamente chimice”),   precum   şi   asupra   caracterului   „natural”   al

acesteiaCXXXVII. Este evident, însă, faptul că nu „medicina”

provine din minerale, plante şi animale, ci ingredientele folosite, medicina homeopată (metodele care fac uz de respectivele ingrediente) nefiind… procese naturale, ci rezultatul acţiunii persoanelor care o practică.

 

 

 

CXXXVII Homeopatia foloseşte medicina naturală ce provine din minera- le,   plante    şi   animale.    (Ce    este   homeopatia?,   disponibil   la http://www.promedica.ifastnet.com/index.php/medicina-compleme ntara/39-homeopatia/47-ce-este-homeopatia, accesat la 1.06.2011).

 

 

„Naturale”, în sensul că se găsesc ca atare în natură (sensul propriu al termenului) sunt, în cel mai bun caz, ingredientele utilizate la prepararea remediilor. Aceasta nu înseamnă, însă, că metodele care fac uz de aceste ingredi- ente provenite din natură sunt, în mod automat, benefice. Focul se găseşte în natură, dar aceasta nu înseamnă că nu poate dăuna, odată întrebuinţat prost. Nu putem afirma că a da cuiva în cap cu o piatră este un lucru bun, fiindcă s-a folosit piatra, care este „naturală”, şi nici că vrăjitoria este

„naturală” şi benefică, fiindcă vrăjitorii folosesc elemente din natură. Ingredientele sunt una, iar acţiunea umană în cursul căreia se face uz de ele, alta. Or, acţiunile umane nu sunt „naturale” sau „chimice”, ci drepte sau păcătoase, fă- cându-ne părtaşi fie lui Dumnezeu, fie diavolului.

Aceasta trebuie să intereseze pe omul credincios, şi nu

aspectul „natural” al unei metode de vindecare, despre care am văzut, oricum, că este proclamat printr-un artificiu, şi anume prin extinderea caracterului ingredientelor folosite asupra metodelor care le întrebuinţează.

 

 

 

B. De ce homeopatia nu este compatibilă cu Ortodoxia

 

a.  Boala ca urmare a „influențelor dinamice”

 

Reamintim faptul că homeopaţii, de la Hahnemann citire (excepţie făcând o minoritate pozitivistă, incapabilă să demonstreze o bază materială a acţiunii remediilor, contes- tabilă, de altfel, la modul absolut) consideră că boala este o perturbare a „forţei vitale” a organismului, produsă sub acţiunea aşa-numitelor „influenţe dinamice”, de natură spi- rituală:

 

Boala naturală nu trebuie niciodată înţeleasă ca o substanţă  nocivă  situată  undeva  înlăuntrul  sau  în  afara

 

 

omului, ci mai degrabă ca rezultatul acţiunii unei puteri ostile spirit-like care, ca printr-un fel de infecţie, afectează principiul vital spirit-like în controlul lui instinctiv asupra întregului organism, îl chinuie ca şi cum ar fi un spirit malefic şi îl forţează să producă suferinţe şi tulburări particulare pe care le numim boală (simptome)CXXXVIII.

 

În concepţia ortodoxă, complet diferită de cea homeo- pată, boala este urmarea păcatului, scopul său fiind pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu, fapt clar prezentat în Scriptură şi în scrierile sfinţilorCXXXIX:

 

Cel care păcătuieşte împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului (Ecclesiastul, 38, 15).

 

Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri pe care Dumnezeu le trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită milostivire dumnezeiască: precum doctoriile amare bolnavilor, şi ele dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de

 

 

CXXXVIII S. Hahnemann, aforismul 148 din Organonul Medicinei, ed. cit., p. 127.

CXXXIX Există şi situaţii în care boala are rolul păstrării stării de smere- nie şi sporirii persoanei bolnave în virtute, dar acestea sunt excepţiile,

după cum excepţii  reprezintă şi  sfinţii printre  oameni. Evanghelia menţionează şi o altă excepţie, cea a bolnavului ales ca mărturie vie a lui Dumnezeu: Şi, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi uce- nicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lu- mină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci, s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând (Ioan, 9, 1-7).

 

 

nădejde decât vindecările minunate. Adeseori, foarte adese- ori, boala este o  binefacere mai  mare decât  tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este o binefacere atât de vitală, încât îndepărtarea ei prin vindecare ar însemna îndepărta- rea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care nu suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii

trupeştiCXL.

 

Şi, cu adevărat, boala dinainte de moarte are o mare însemnătate. Ea le-a adus multor păcătoşi veşnica mântuire. Mii de păcătoşi au luat cunoştinţă de Dumnezeu şi de sufletul lor de-abia în vremea bolii dinainte de moarte. Şi, luând cunoştinţă de aceste două mari realităţi, pe care le uitaseră toată viaţa, s-au pocăit cu amar, şi-au plâns viaţa cheltuită nebuneşte, s-au împărtăşit; şi, astfel, curăţiţi prin lacrimile lor şi prin sângele lui Hristos, s-au învrednicit să in- tre în luminatele curţi cereşti. Este limpede, aşadar, că boala

dinainte de moarte vine din milostivirea lui DumnezeuCXLI.

 

Dumnezeu a dat omului suferinţa din pricina păcatu- lui; dar, prin suferinţă pune capăt păcatului. Fii cu mare luare-aminte!

 

 

 

 

CXL Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi  minuni, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, 2011, pp. 48-49.

CXLI Sfântul Nicolae Velimirovici, Scrisoarea a 57-a, Notarului Branislav

N., care întreabă dacă este bună moartea năprasnică, în Răspunsuri

la întrebări ale lumii de astăzi – Scrisori misionare, vol. 1, trad. A. Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, p. 117. Sfântul le răs- punde şi celor care fug de boală sub pretextul că îşi vor chinui rudele şi prietenii, fiind bolnavi: Nu face nimic dacă rudele şi prietenii noştri se chinuie în jurul nostru în vremea bolii noastre dinainte de moarte. Lucrul acesta e tot spre binele lor. Prin această slujbă, ei Îl îndato- rează pe Făcătorul oamenilor, Care le va plăti însutit (idem, pp. 117-118).

 

 

Când Dumnezeu a ameninţat-o pe femeie şi a osân- dit-o pentru călcarea de poruncă, i-a spus: „în dureri vei naşte fii” (Facere 3, 16). A arătat că suferinţa este fructul păcatului. Dar, cât e de darnic Dumnezeu! Ceea ce dăduse ca pedeapsă, aceea Dumnezeu a prefăcut în mijloc de mântuire.

Păcatul a dat naştere suferinţei, dar suferinţa şterge păcatul; şi, după cum cariul se naşte din lemn  şi macină lemnul, tot aşa şi suferinţa se naşte din păcat, dar distruge păcatul când e însoţită de pocăinţăCXLII.

 

Filosofia (credinţa) homeopată, respectiv învăţătura ortodoxă despre boală sunt, aşadar, în mod evident diferite una de cealaltă.

 

 

 

b.  Credința într-o forță vitală

 

Credinţa într-o forţă vitală este o credinţă păgână, fie că întrebuinţează termenul de „forţă vitală” sau alţi termeni, precum cel de prana (din credinţa hindusă) sau cel de chi (sau qi, din religiile chineze)337. Toate aceste perspective susţin existenţa unei forţe vitale asupra căreia se poate in-

terveni, pentru „echilibrare”:

 

În starea de sănătate, forța vitală spirit-like (dyna- mis) care animă organismul uman material stăpâneşte într-o suveranitate deplină. Ea menţine senzaţiile şi funcţiile tuturor părţilor organismului viu într-o armonie care îndeamnă la uimire.

 

 

 

CXLII Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă, trad. pr. D. Fe- cioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, ed. electronică Apologeticum, 2005, p. 59.

 

 

Spiritul dotat cu judecată care sălăşluieşte în organism poate astfel să folosească liber acest instrument viu sănătos pentru a atinge idealul măreţ al existenţei umane338.

 

Aşadar, în concepţia lui HahnemannCXLIII, forţa vitală este diferită de spirit (suflet), tot el atribuind  presupusei forţe vitale funcţii despre care Biserica învaţă că sunt ale sufletului:

 

În absenţa forţei vitale, organismul material nu este capabil să simtă, să acţioneze sau să se întreţină (a). Numai datorită acestei existențe imateriale (principiu vital, forță vitală) care îl însufleţeşte în starea de sănătate şi de boală el poate să simtă şi să-şi menţină funcţiile vitale.

  1. (nota 6) În absenţa forţei vitale, corpul moare; apoi,

supus exclusiv forţelor din lumea materială exterioară, se descompune, revenind la constituenţii săi chimici339.

 

Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi arată că trupul pri- meşte prin intermediul sufletului, sub lucrarea dumneze- iască, viaţă şi capacitatea de a simţi şi de a-şi menţine funcţiile:

 

Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Facerea, 2, 7).

 

 

CXLIII Eretică până şi faţă de luteranismul de care aparţinea, formal, ceea ce nu este de mirare, având în vedere că Hahnemann era, de fapt, deist: În ceea ce priveşte religia, Hahnemann, care era de confe- siune luterană, s-a ţinut departe de toate credinţele dogmatice. Era un deist pur, dar asta cu toată convingerea (Bradford Th. L, Viaţa şi scrisorile doctorului Samuel Hahnemann, trad. D. Lică, Ed. Graphite, 2010, p. 113). Deismul susţine existenţa unui dumnezeu impersonal, ca şi cauză primară a lumii, şi are pretenţia de a transcede, prin raţiu- ne, toate religiile.

 

 

 

Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este (Iacov, 2, 26).

 

Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a luiCXLIV.

 

Sufletul este o fiinţă creată, dăruită cu viaţă şi înzes- trată cu gândire, care de la sine insuflă trupului organic şi sensibil puterea de viaţă şi dă simţurilor puterea de a cunoaşte cât timp firea trupului admite aceste activităţi prin alcătuirea eiCXLV.

 

Sufletul fiecăruia dintre oameni este şi viaţa trupului însufleţit prin el şi are lucrare de viaţă făcătoare  pentru altul, lucrare ce se arată adică în trupul însufleţit de elCXLVI.

 

Iar toate celelalte lucruri ale Lui, văzute şi nevăzute, de la şi prin harul Lui îşi au fiinţa, viaţa, mişcarea şi existenţa; iar El din nimeni nu Se trage şi de la nimeni nu Şi-a luat fiinţa, ci prin Sine Însuşi a existat dintotdeauna, există şi va exista în vecii vecilor, fiind, după fire, fără de început, nemuritor şi nesfârşit, viaţa a tot ce este viu şi fiinţa a tot ce există. Îngerii şi sufletele oamenilor sunt create de El prin

 

 

CXLIV  Sfântul Ioan Damaschinul, Cap. XII, Despre om, în Dogmatica, trad. Pr. D. Fecioru, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 83.

CXLV Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet şi înviere, trad. T.

Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, 1998, p. 354.

CXLVI  Sfântul Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 32, în Filocalia, VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 403.

 

 

har. Ele nu şi-au dobândit existenţa prin sine şi de la El au nemurireaCXLVII.

 

De la Hahnemann şi până în zilele noastre, păgânismul este cultivat de către practicanţi ai homeopatiei din diverse colţuri ale lumii, nu neapărat fiindcă aceştia ar aparţine nominal unor religii păgâne, ci în conexiune directă cu homeopatia. O simplă căutare pe internet scoate la iveală o multitudine de pagini în care homeopaţii pledează pentru forţa vitală (după cum s-a comentat şi mai sus), eventual arătând acordul dintre această concepţie şi ayurveda şi yoga, articolele despre homeopatie împărţind spaţiul virtual

cu cele dedicate unor diverse (alte) idei şi practici păgâne340.

Într-un raport de proving, spre exemplu, o homeopată asociază simptomele induse probanţilor de către remediu cu zeiţa păgână căreia îi era dedicată, odinioară, planta din care s-a obţinut remediul. Poate că alţi homeopaţi ar privi aceste asocieri ca exagerate. Ele reflectă, însă, în orice caz, per- spectiva spirituală păgână a propunătoarei lor:

 

Mult preţuită de populaţiile din nordul Europei, Aquilegia vulgaris (în germană Akelei, în suedeză Akileija) era dedicată zeiţei nordice a dragostei şi fertilităţii, Freya. În acord cu relatările mitologice, Freya trăia într-un palat frumos, în care se cântau permanent cântece de dragoste. […+ Visele probanţilor reflectă unele dintre atributele mitolo- gice ale zeiţei Freya: vise despre ajutarea şi salvarea unor copii sau prunci; vise sexuale şi vise despre flori, grădini şi

peisaje mistice341.

 

 

 

CXLVII Sfântul Maxim Grecul, Cap. XV Despre inscripţia de pe nimbul Mântuitorului şi despre numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Tâlcuiri şi sfaturi, vol. I, trad. F. Cristea, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004, ed. electronică Apologeticum, 2006, p. 39.

 

 

Hahnemann însuşi este lăudat, de către un confrate contemporan, pentru deismul, universalismul şi angajarea sa masonică şi pentru a fi fost, în această calitate, una dintre personalităţile care au contribuit la salvarea „înţelepciunii primordiale” (în fapt o colecţie de amăgiri păgâne, pe care autorul pledoariei le asamblează în mod artificial, agremen- tându-le cu adaosuri personale fascinante prin încărcătura

pseudoştiinţificăCXLVIII), persecutate:

 

Străvechea înţelepciune a intrat iarăşi în declin pe când revoluţia industrială stătea la orizont, dar deiştii din Europa şi America s-au revoltat împotriva paradigmei ştiinţi- fice materialiste, deoarece doreau să integreze ceea ce era mai bun în înţelepciunea clasică străveche cu noile ştiinţe. Samuel Hahnemann s-a numărat printre aceste persoane, fiind deist, mason şi universalist. El stăpânea atât limbile vechi, cât şi pe cele moderne, şi a fost un mare discipol al istoriei, metafizicii, filosofiei, psihologiei şi medicinei. Studiile sale în toate aceste domenii au format baza pentru dezvol-

tarea homeopatiei342.

 

Probabil că homeopaţii citaţi nu se percep pe ei înşişi ca păgâni, ci precum nişte persoane care vorbesc despre elemente faptice ale realităţii înconjurătoare, probate de către homeopatie.

 

CXLVIII Cei vechi au numit aceste puteri cele 3 forţe vitale (+/0/-) iar cele cinci elemente eter, aer, foc, apă şi pământ. În macrocosmos aceste trei forţe se manifestă sub forma polilor neutru, pozitiv şi negativ, iar în organismele vii ca forţa psihică (0), forţa vitală (+) şi forţa naturală (-). Aceste trei forţe sunt perceptibile în atom sub forma neutronului, protonului şi neutronului *probabil autorul a vrut să spună „electronu- lui”, n. trad.+ iar în corpul omenesc sub forma adierii *wind, „vânt”, în original] vitale, căldurii şi răcelii (Little D., In Search of the Vital Force, disponibil la http://hpathy.com/homeopathy-philosophy/in–search-

-of-the-vital-force/, accesat la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime).

 

 

Relativ la diversele elemente păgâne exprimate în homeopatie se va vedea, mai jos, şi care sunt conexiunile homeopatiei cu alchimia şi magia simpatică.

 

 

 

c.  Perspectiva holistă păgână asupra vindecării

 

Hahnemann spune:

 

Vindecarea, care presupune eliminarea tuturor simptomelor şi semnelor perceptibile ale bolii, înseamnă, de asemenea, înlăturarea modificărilor lăuntrice ale  forţei vitale care stau la baza lor. Astfel, întreaga boală este distrusă.

Prin    urmare,    medicul     trebuie     doar    să     elimine

totalitatea simptomelor pentru a înlătura în acelaşi timp transformarea internă, perturbarea patologică a principiului vital, prin aceasta înlăturând în totalitate şi anihilând boala însăşi (b)343.

 

 

 

 

nal):

Iată şi conţinutul notei b (coresp. notei 11 din origi-

 

 

Dumnezeu, salvatorul omenirii, Îşi dezvăluie înţelep- ciunea şi bunătatea în vindecarea bolilor ce chinuie umanitatea, arătând clar medicului ceea ce trebuie să înlăture pentru a le anihila şi a restabili sănătatea344.

 

Aşadar, paragraful 17 al Organon-ului statuează convingerea autorului că homeopatul vindecă, prin inter- mediul remediilor, ansamblul organism – forţă vitală. Conform învăţăturii ortodoxe, însă, vorbim despre suflet, ca animator al trupului, iar nu despre vreo forţă vitală. Prin urmare, dacă discutăm perspectiva hahnemanniană ad litteram, aşa cum se vădeşte ea în Organon, vorbim despre

 

 

vindecarea a ceva care, din perspectiva dreptei credinţe, nu există („forţa vitală”). Iar varianta în care Hahnemann, vorbind despre forţa vitală, s-ar fi referit nu la suflet, ci, mai precis, la ceea ce ţine omul în viaţă, prin intermediul sufle- tului, şi anume la energiile dumnezeieşti necreate, ar fi încă şi mai dezavantajoasă, pentru sistemul homeopat În această perspectivă, pretenţiile luciferice ale homeopaţilor devin (şi mai) strigătoare la cer, fiindcă se ajunge, practic, la afirmaţia că lucrarea dumnezeiască poate fi alterată de cine ştie ce

„factori perturbatori” şi că homeopaţii o „restabilesc”.

Dacă am concede că Hahnemann a întrebuinţat o exprimare nefericită şi că prin forţa vitală  înţelegea, de fapt, sufletul, sau facultatea vitală a acestuia, incompa- tibilitatea crasă cu Ortodoxia rămâne, de asemenea, evidentă. Niciun „vindecător”, fie el homeopat sau de alt fel, nu poate vindeca latura nevăzută a omului. Vindecarea sufletului nu se poate realiza decât prin lucrarea dumneze- iască, în Biserica cea Una sfântă, sobornicească şi aposto- lească. Dumnezeu ne-a lăsat, spre vindecarea trupului şi a sufletului, Sfinte Taine, prin care omul dobândeşte harul. Biserica ştie şi învaţă despre folosul primirii Sfintelor Taine de către bolnavi (ca şi de către cei sănătoşi) – taina Sfântului Maslu, taina spovedaniei (mărturisirii păcatelor) şi împărtă- şirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Pocăinţa îl împacă pe om cu Dumnezeu, atrăgând asupra creaturii harul Ziditorului său. Sfânta Scriptură îndeamnă adesea la pocăinţă şi prezintă numeroase exem- ple de pocăinţă, prin care păcătoşii s-au întors la Dumnezeu, scăpând de nimicirea pe care o atrăseseră asupra lor păca- tele lor. Ninivitenii au fost cruţaţi ca urmare a pocăinţei, iar tâlharul de pe cruce a ajuns în rai prin mărturisirea păcatelor sale înaintea lui Hristos.

 

 

Însă celor care se pocăiesc le-a dat întoarcerea, şi pe cei care slăbesc îi îndeamnă la răbdare. Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta. Sârguieşte către Cel Preaînalt şi te întoarce de la nedreptate şi te scârbeşte foarte de lucrul urât. Pe Cel Preaînalt, cine-L va lăuda în șeol345? În locul

celor vii şi al celor ce dau mărturisire? De la cel mort, ca de la cel care nu este, a pierit mărturisirea. Cel viu şi sănătos va lăuda pe Domnul. Cât este de mare milostivirea Domnului şi mila spre cei care se întorc la El! (Ecclesiastul, 17, 19-24)

 

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară, zicând: „Scoală şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi vesteşte-le ceea ce îţi voi spune!” Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi. Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” Atunci ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a  sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: „Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui; poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!” Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit (Iona, 3, 1-10).

 

 

Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. (Luca, 23, 39-43)

 

Rugăciunea regelui Manase arată încrederea acestu- ia în milostivirea lui Dumnezeu către păcătoşii care se pocă- iesc:

 

Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduin- ţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel preaînalt, bun, înde- lung-răbdător şi mult-milostiv, căruia Îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor care Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării (Rugăciunea regelui Manase, 1, 5-8).

 

Sfântul Ioan Botezătorul pregătea poporul, prin mărturisirea păcatelor şi botezul pocăinţei, pentru întâlnirea cu Dumnezeu întrupat:

 

Precum este scris în proorocie (la Maleahi)  şi  Isaia:

„Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pre-

 

 

găti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se bo- tezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele (Marcu, 1, 2-5).

 

Sfântul Apostol Pavel propovăduia mărturisind şi iude- ilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi cre- dinţa în Domnul nostru Iisus Hristos (F. Ap., 20, 21) şi se bucura de pocăinţa corintenilor, care îi aducea pe aceştia iarăşi la Viaţă:

 

Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte (II Cor. 7, 9-10).

 

Scriptura învaţă că, pentru vindecarea reală, în sens deplin, omul, odată atins de suferinţă, trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu, cerând iertarea păcatelor:

 

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă! Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! (Isaia, 38, 16-17)

 

Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre faptele drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta (Ecclesiastul, 38, 9-10).

 

 

Aşadar, prezenţa, după cum insinuează Hahnemann în nota la paragraful 17 din Organon, citată mai sus, a inspiraţiei divine în stabilirea de către homeopaţi a trata- mentului, este exclusă, având în vedere contextul ereti- co-păgân al desfăşurării acţiunii. Nota citată mai sus relevă cel mult faptul că Hahnemann plătea tribut orgoliului şi înşelării, considerându-se un ales al divinităţii, homeopaţii fiind, în propria concepţie, salvatorii omenirii. În acest sens, Hahnemann îi scria unui coleg:

 

Îţi mulţumesc pentru urările dumitale frumoase şi bine intenţionate cu ocazia aniversării celor şaptezeci şi patru de ani ai mei şi, în acelaşi timp, simt o mare satisfacţie faţă de activitatea şi ajutorul plin de zel cu care entuziasmul dumitale neobosit a contribuit până în prezent la dezvolta- rea şi întemeierea artei noastre benefice care, spus drept, mi-a fost revelată de Dumnezeu, ceea ce pot mărturisi cu emoție şi recunoştință346.

 

 

 

d.  Homeopatia şi alchimia

 

S-a spus că Hahnemann ar fi fost inspirat, în dezvol- tarea homeopatiei, de alchimie, care oscilează între (pseu- do)ştiinţă şi spiritualitate păgână. Într-adevăr, există anumi- te asemănări conceptuale şi/sau aplicative între homeopatie şi alchimie:

Alchimiştii considerau că substanţa alchemică numită piatra filosofală (care, amestecată în cantităţi infime cu metale comune, le-ar transforma în metal preţios) ar fi şi un elixir al vieţii (pharmakon athanasias). Acest elixir, un arca- num (leac secret), se prepara extrăgând chintesenţa a di- verse materii şi putea vindeca, dar şi îmbolnăvi, acţionând asupra oricărei condiţii afectând integritatea trupului sau a

 

 

sufletului. Arcanum-ul ar fi avut şi o natură similară cu cea umană, fiind viu şi posedând un spirit propriu (deşi, pe de altă parte, se insista asupra faptului că natura sa ar fi fost fizică)CXLIX.

Atributele arcanum-ului alchimic amintesc în mod flagrant de dualitatea producerii la probanţi/vindecării la bolnavi a simptomelor, de către remedii, precum şi de calitatea acestora de a poseda o natură (un „caracter”) corespunzând unei tipologii umane, precum şi un spirit propriu.

Totodată, în comentariul lui William Salmon la o frază din Tratatul de Aur al părintelui alchimiei, Hermes TrismegistulCL, se regăseşte ideea homeopată a diluării şi

„spiritualizării” substanţei:

 

Căci viaţa care se ascunde în Metale zace ca şi cum ar fi adormită, nu-şi poate exercita Puterea, nici nu se poate arăta decât odată ce Corpurile sunt Dizolvate, Amplificate şi transformate în Spirit (căci numai Spiritul dă viaţă) (…). *…+ Şi, cu cât leacul este dizolvat, cu atât îşi sporeşte Virtutea şi

 

CXLIX Sinteza despre arcanum se găseşte, spre exemplu, în Whitmont E., 1996, Alchemy, homeopathy and the treatment of borderline ca- ses, J Anal Psychol, 41, 369-386, articol în care, conform viziunii auto- rului, „homeopatia este descrisă ca o adaptare modernă, eficientă în clinică, a metodei alchimice”.

CL  II Hermes. Atunci elementele moarte sunt resuscitate, iar Compo-

situm-ul sau Corpurile compuse sunt alterate *tinged, în engleză+ şi schimbate şi, prin procese minunate, devin permanente, sau fixate, după spusa Filosofului (Hermetis Trismegisti Tractatus Aureus, The Golden Work of Hermes Trismegistus, 1692,  trad. Salmon,  Harris, Hawkings, disponibil la http://www.scribd.com/doc/38143187/- Hermes-Alchemi=, accesat la 5.07.2011, trad. cit. O. Iftime). Verbul to tinge este mai degrabă intraductibil, însemnând a adăuga o nuanţă, mai ales una contrarie însuşirilor proprii ale obiectului care suferă adăugirea. În scrierile alchimiştilor, se referă la proprietatea pietrei filosofale de a transmuta metalele comune în metale preţioase.

 

 

Puterea, care altminteri, fără mai multele dizolvări ar rămâ- ne în Starea sa simplă sau unică de imperfecţiune347.

 

Numai iniţiaţii pot înţelege unde, în scrierile alchimiş- tilor, este vorba despre o descriere de procedură de laborator şi unde despre o alegorie. Să fie asemănările evidenţiate mai sus derivate dintr-o însuşire ad litteram a unor concepte proprii alchimiei ca spiritualitate, de către Hahnemann, care nu le-a înţeles/văzut latura alegorică? Până una, alta, a rezultat o practică în cadrul căreia apare diluarea substanţelor pentru „spiritualizarea” lor, în scopul obţinerii a numeroase produse cu trăsături de arcanum (care, însă, nu mai au caracter secret). Lipseşte pretenţia că remediile transformă metalele comune în metal preţios, dar în homeopatie absurdul (sau ocultul) s-au concentrat, în schimb, în alte direcţii.

 

 

 

e.  Teologia rațiunilor şi homeopatia

 

Împotriva ideii că acţiunea remediilor s-ar baza pe extragerea, prin sucusionare, a unei informaţii proprii materia medica (definitorie pentru trăsăturile acesteia) şi care se transmite solventului se ridică (pe lângă obiecţia simplă că, dacă prin agitare se extrage, dintr-un substrat, informaţie care contaminează alte substrate, orice lucruri diferite care se agită împreună şi-ar amesteca trăsăturile) teologia raţiunilor. Astfel:

Cele create de Dumnezeu îşi au, fiecare, raţiunea proprie, neschimbabilă – apa, raţiunea de apă, focul, raţiunea de foc, fiecare specie vegetală şi animală raţiunea sa, omul pe a sa etc. Raţiunile sunt schiţe ale celor ce sunt să

 

 

fie,  cugetate  de  Dumnezeu  ca  atare  şi,  din  acest  motiv, neschimbabileCLI:

 

Căci nu e niciuna din existenţe a cărei raţiune să nu preexiste în chip sigur la Dumnezeu. Iar cele care, subzis- tând, își au raţiunile preexistente la Dumnezeu, au facerea în chip sigur prin voia lui Dumnezeu. Iar cele a căror facere e prin voia lui Dumnezeu îşi păstrează subzistenţa după fiinţă nestrămutată de la existenţă  la nefiinţă. Iar cele a căror substanţă a fiinţei stăruie, după facere, nestrămutată de la existenţă la nefiinţă îşi au raţiunile stabile şi ferme, având ca singură obârşie a existenţei înţelepciunea, din care şi pentru care există şi de la care au puterea de a exista în chip neclin- tit. Dar despre cele ale căror raţiuni există statornic la Dumnezeu se poate spune şi că voinţa a-toate-Făcătorului

Dumnezeu cu privire la ele este neschimbătoareCLII348.

 

Spre exemplu, în cazul fiinţelor vii, raţiunea, „proiec- tul” cugetat de către Creator, face ca speciile să fie neschim- babile, indivizii având mereu şi mereu trăsăturile tipice pentru specia căreia îi aparţin. Fiecare individ din speciile

 

 

 

CLI Ideea neschimbabilităţii firii se găseşte şi la alţi Sfinţi Părinţi: În sinea ei, firea e neschimbabilă în mişcarea ei şi nu poate produce alterare sau nimicire (Sfântul Grigorie de Nyssa, Cap. I., în Scrieri exegetice, trad. T. Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 19). Vedem la Făcător şi o a treia lucrare, în temeiul căreia fiecare fire (physis), făcând cele proprii sieşi, nu produce nimic neasemănător cu sineşi ori străin sineşi, ci diferenţiind şi formând în direcţia a ceea ce îi este propriu şi asemănător cu sineşi ceea ce odrăsleşte, prezintă o continuitate nealterabilă (Sfântul Fotie cel Mare, Amfilohia, întreba- rea a doua, EPE, vol. 30, pp. 98-99, trad. Adrian Tănăsescu Vlas, apud Iftime O., Iftime Al., Evoluţionismul şi Ortodoxia, Ed. Egumeniţa – Ed. Cartea ortodoxă, 2009, pp. 42-43).

CLII  Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. D. Stăniloae, Ed.

IBMBOR, 2006, pp. 421-423.

 

 

respective reprezintă o actualizare a  raţiunii speciei sale, fiecare moleculă de apă o actualizare a raţiunii apei etc.

Din cele expuse decurg următoarele:

  • Actualizările (concretizările în creaţie) ale unei raţiuni au proprietăţile tipice conferite de raţiunea proprie şi nu ies din hotarele ei, acestea fiind stabilite prin cugetarea dumnezeiască;
  • În creaţie exprimă proprietăţi şi interacţionează unele cu altele actualizările raţiunilor – apa, mineralele, vegetalele, animalele et Proprietăţile speciilorCLIII sunt indi- solubil legate de actualizarea, de concretizarea raţiunii, de materialitatea intrinsecă actualizării, neputându-se manifes- ta în absenţa a ceea ce le deţine drept trăsături proprii.

Unde lipseşte apa, nu se vor manifesta proprietăţile apei, unde lipseşte aurul, nu se vor manifesta proprietăţile auru- lui, unde nu este apă, nu este apă, unde nu este aur, nu este aur, trăsăturile nu au cum „pluti” prin univers, independent de lucrurile care le poartă.

  • Odată ce elementele se leagă pentru a concretiza o raţiune, acea concretizare (actualizare) va exprima numai şi numai trăsăturile cuprinse în respectiva raţiune – apa exprimă trăsăturile de Dumnezeu gândite în raţiunea apei, calul exprimă trăsăturile de Dumnezeu gândite în raţiunea calului etc.

Aşadar, de felul său, prin raţiunea sa, apa este apă, cu proprietăţile sale tipice, definite ca atare de cugetarea dumnezeiască. Or, dacă apa ar ajunge, în urma „dinamiză- rii”, să exprime calităţi ale altor materii, specii etc. (informaţie specifică, definitorie pentru acestea), după cum susţin  homeopaţii,  în  absenţa  fizică  a  acelor  materiiCLIV,

 

 

CLIII  Folosim termenul în sensul său larg, de componentă distinctă a creaţiei, nu în cel restrâns la specia biologică.

CLIV  Reamintim că, în cursul preparării remediilor, apa ajunge să nu

mai conţină nici măcar o moleculă din materia dizolvată iniţial.

 

 

aceasta ar însemna că raţiunile îşi ies din hotare, sub acţiu- nea omului. Ar însemna că raţiunile se pot contamina între ele, d. ex. prin „dinamizarea” unei materii în apă, astfel încât actualizarea unei raţiuni (apa) să manifeste proprie- tăţi tipice pentru o altă raţiune (şi anume, pentru raţiunea materiei dizolvate în apa supusă „dinamizării”), în absenţa actualizării acestei alte raţiuni (în absenţa fizică a materiei diluate şi dinamizate, după cum se întâmplă în homeopa- tie, la diluţiile înalte). Altfel spus, se ajunge la a afirma că acţiunea omului poate altera gândurile lui Dumnezeu, adăugând unei raţiuni (celei a apei) trăsăturile altei raţiuni. Iar o astfel de pretenţie este, în mod evident, mincinoasă şi hulitoare. Totodată:

Manifestarea raţiunilor firii se poate face şi în moduri diferite de cel obişnuit pentru acestea (d. ex. „*Dumnezeu+ a aprins focul fără ardere spre chemarea slujitorului (Ieşire 3, 2)“), dar faptul se petrece numai şi numai sub lucrarea lui Dumnezeu, care, fără să altereze raţiunea lucrului implicat, o conduce şi o îndrumă către un mod neobişnuit de mani-

festare. Astfel se petrec minunile349. Apa ar putea, aşadar,

manifesta proprietăţi neobişnuite ei, dar aceasta s-ar putea întâmpla numai în chip miraculos. Însă, remediile homeopaţilor nu au cum fi rezultatul unor minuni, dat fiind contextul preparării lor, în afara Bisericii, într-un duh care nu are nimic de-a face cu credinţa adevărată. Nu doar că există homeopaţi eretici, păgâni, atei, şi că sistemul hahne- mannian  constituie  per  se  un  sistem  păgân,  dar  aceste

„miracole” se repetă la scară industrială şi se vând în chip profitabil.

 

 

  1. Homeopatia şi vrăjitoria

 

a.  Homeopatia ca magieCLV simpatică

 

Atunci când se obţin vindecări fără vreo explicaţie cauzală accesibilă ştiinţific, ba, mai mult, imposibil de elaborat, din punct de vedere ştiinţific şi logic, aşadar în condiţii care contrazic ordinea firească a lucrurilor (cauzali- tăţile proprii lumii materiale), iar contextul arată că nu este vorba despre o minune, omul credincios este în drept să-l suspecteze pe vindecător de vrăjitorie (conlucrare, conştien- tă sau nu, cu demonii). Se poate spune, aşadar, şi despre homeopatie că ar fi vrăjitorie, iar această perspectivă este dificil de combătut, având în vedere o serie de elemente, dintre care vor fi examinate, pentru început, asemănările conceptuale şi/sau practice dintre homeopatie şi magia simpatică.

FrazerCLVI vorbea despre o lege a similarităţii în cadrul

dizertaţiei sale despre magia simpatică, iar asemănarea dintre teoria şi practica homeopatiei şi principiul şi aplicaţiile magiei simpatice trec dincolo de cea terminologică, circum- stanţială.

 

 

CLV Vom ignora deosebirea artificială dintre magician (cel care intră în contact cu supranaturalul pentru a obţine anumite efecte benefice) şi vrăjitor (care intră în contact cu supranaturalul în scopuri percepute ca antisociale), adoptată de către unii antropologi (vezi Stein Frankle

  1. , Stein P. L., 2005, Cap. 6. Magic and divination, în Anthropology of religion, magic, and witchcraft, Allyn & Bacon, Boston, p. 136). Cei doi termeni vor fi consideraţi sinonimi, la fel ca şi magie (fie aceasta considerată, de către unii, ca separabilă în „albă” şi „neagră”) şi vrăji- torie, conform perspectivei ortodoxe, care nu separă lucrarea cu duhurile în benefică şi malefică, aceasta neavând cum fi decât dăună- toare, pe plan duhovnicesc.

CLVI Sir James George Frazer (1854-1941) antropolog scoţian, conside-

rat părintele antropologiei moderne.

 

 

 

Dacă analizăm principiile reflexive pe care se bazează magia, probabil că acestea se vor reduce la două: primul – ceea ce este similar produce similarul *‘like produces like’, în original, identic formulării tezei fundamentale a homeopa- tiei, n. trad.], sau că efectul se aseamănă cauzei şi al doilea, că lucrurile care au fost cândva în contact unele cu altele continuă să acţioneze unul asupra altuia la distanţă, după ce contactul fizic a fost întrerupt. Primul principiu poate fi numit Legea Similarităţii, ultimul Legea Contactului sau Contagiunii. Din primul principiu, şi anume [din] Legea Similarităţii magicianul deduce că poate produce efectul pe care îl doreşte prin simpla sa imitare, din cel de-al doilea deduce că orice acţiune ar desfăşura asupra unui obiect material va afecta, totodată, persoana cu care obiectul a fost, cândva, în contact, fie că a fost parte din corpul său, fie

că nu350.

 

Magia simpatică grupează practici diverse, despre care Frazer relatează abundent în opera sa – mimarea unui eveniment pentru a atrage petrecerea lui în realitate sau pentru a-l „combate” (vraciul va mima moartea cuiva, pentru a o alunga; femeia care doreşte copii mimează naşterea), evitarea contactului sau, din contră, stabilirea deliberată a acestuia cu diverse materii pentru a nu dobân- di/a dobândi însuşiri similare celor „purtate” de acestea (consumul de carne de leu pentru a deveni curajos; evitarea consumului de carne de arici de către războinici pentru a nu deveni timizi) ş.a.m.d. Aidoma unor forme de magie simpa- tică tradiţională, homeopatia se bazează pe îndepărtarea unor fenomene (simptome) prin utilizarea unor mijloace mimetice (remediile, capabile să inducă simptome similare cu cele pe care le vindecă).

Reamintim că, pentru a propune un remediu pentru utilizarea  lui  în  practica  homeopată,  se  efectuează  un

 

 

proving (o încercare, sau testare) pe voluntari. Aşa a proce- dat Hahnemann, aşa se procedează până în ziua de astăzi. Se administrează remediul (o soluţie dinamizată a materiei testate) unor persoane sănătoase, şi se observă, consem- nându-se cu acurateţe, ce manifestări (simptome) fizice şi psihice apar, în urma consumării remediului. Odată alcătuit tabloul acestor simptome s-a obţinut descrierea caracterului remediului, adică pentru ce simptome poate fi administrat (şi anume, pentru unele similare cu cele pe care le-a provo- cat) şi pentru ce tip de persoană este el cel mai adecvat. Altfel spus, dacă întâlnim, într-o Materia medica, în dreptul unui remediu, anumite simptome, fizice sau psihice, înseam- nă că acestea au apărut la testarea remediului şi, totodată, că remediul se poate administra persoanelor care prezintă acele simptome.

Rapoarte actuale privitoare la provinguri includ comentarii care reflectă în mod clar o gândire magică de tip simpatic (precum şi alte concepţii păgâne), care asociază, în baza „legii similarităţii” (după Hahnemann, dar mai ales după Frazer…) trăsături ale animalelor, plantelor, minera- lelor din care s-au preparat remediile cu simptome ale probanţilor şi potenţiale utilizări ale respectivelor remedii. Astfel:

În raportul provingului remediului Alligator missi- ssippiensis sunt evidenţiate conexiuni între „caracterul” remediului şi „caracterul” aligatorului, animalul de la care a provenit materia sucusionatăCLVII.

 

 

CLVII Aparte de această interpretare păgână, este de reţinut apariţia, la probanţi, a diferite „simptome” cunoscute, pentru ortodocşi, ca im- plicând influenţe demonice, de la lăcomie, depresie, pulsiunea de a fura, mânie, panică şi teroare şi până la impresia de a fi vorbit cu morţii (vezi mai jos). În secţiunea Simptome ciudate se va discuta din perspectiva ortodoxă despre propensiunea remediilor de a stârni astfel de manifestări.

 

 

 

Elementul central al [remediului] Alligator missi- ssippiensis este legat de putere. Încrederea în sine şi afirma- rea sinelui au fost unele dintre cele mai puternice teme în timpul provingului. *…+ A apărut şi un sentiment puternic de libertate, neînfricare, maiestuozitate şi frumuseţe asociată puterii. A existat şi sentimentul că nu există limite pentru acţiunile persoanei. Acesta a fost experiat de către unii probanţi sub formă maniacală, în timp ce alţii au experiat o depresie semnificativă, chiar până la a simţi că viaţa nu merită trăită. *…+ Latura negativă a acestei chestiuni a puterii s-a manifestat sub formă de lăcomie şi furie. Lăcomia a fost cel mai bine exemplificată prin teme legate de furt şi tâlhărie. Au apărut temeri puternice de tâlhari, vise cu tâlhari, vise despre spionaj, vise despre clanuri criminale, precum şi pulsiuni de a fura, cuplate cu lipsa remuşcărilor. În mitologie, crocodilienii au fost asociaţi cu lăcomia şi ipocri- zia, fiind şi judecători ai vinovăţiei şi nevinovăţiei *…+.

Energia remediului a fost adesea intensă, bruscă şi violentă. A fost descrisă de către mulţi *probanţi+ ca un sentiment de panică şi teroare intensă şi copleşitoare351.

 

Mânia probanţilor a fost stârnită mai ales de sunete, ceea ce este explicat tot prin asocierea dintre trăsăturile remediului şi trăsăturile aligatorilor:

 

Când cineva prinde un pui de aligator acesta emite, de regulă, o chemare plângăcioasă de spaimă şi toţi aligatorii din regiune dezvoltă un comportament agresiv pregnant de apărare352.

 

Tot pe baza unei asocieri păgâne, de data aceasta între crocodilieni şi „lumea de dincolo” este explicată şi trăi- rea uneia dintre participante, care ar fi discutat, în timpul nopţii, în cursul unor experienţe care s-ar fi desfăşurat în vis,

 

 

fiind, însă, „mai reale decât orice a trăit fiind trează” cu fos- tul soţ şi cu logodnicul ei, amândoi morţi:

 

Crocodilienii sunt mitologic legaţi de lumea de dede- subt şi de moarte. Sobek era Zeul353 crocodil direct asociat cu Set, Zeul întunericului şi al morţii. Ei erau descrişi ca şi călăuze ale sufletelor care au plecat şi ca judecători ai mor- ţii. Şi acest fapt s-a materializat în timpul provingului, prin restabilirea legăturii cu ceea ce a fost pierdut354.

 

Efectele remediului şi legătura dintre acestea şi „ca- racterul” aligatorului sunt rezumate astfel:

 

În remediu au fost prezente multe teme animaliere. Pe lângă temele atacului şi apărării, mulţi probanti au experiat stimularea sexualităţii şi teme legate de competiţie355.

 

Raportul provingului remediului Aristolochia clema- tis356 conţine şi el exemple grăitoare de perspectivă magi- co-simpatică:

 

Acest proving confirmă caracterul traumatic al reme- diului, iar preponderenţa viselor despre naştere şi copii ne-a condus către utilizarea sa în domeniul suferinţelor aparatului reproducător, mai ales [al celor] de natură traumatică. Vindecarea în timpul provingului a unor simptome persis- tente datorate histerectomiei aduce dovezi suplimentare în acest sens. Este de asemenea interesant de remarcat nota tematică de DEZGUST/GUNOI prezentă în acest remediu, deoarece  planta  în  sine  se  înmulţeşte  atrăgând  muştele

către florile sale cu ajutorul mirosului *său+ de gunoi357.

 

În raportul provingului remediului Amethyst, trăirile probanţilor sunt explicate prin credinţe păgâne (ametistul

 

 

clarifică mintea şi fereşte de beţie) şi prin legătura magică simpatică dintre „caracterul” pietrei şi simptome:

 

Este interesant faptul că provingul ametistului a fost marcat de o asemănare cu ceea ce se crede despre cristalele vindecătoare. Domeniiile mental şi emoţional au demonstrat cele mai semnificative simptome. Remediul afectează relaţionarea, precum şi calmul şi claritatea mentală *…+. Unii probanţi au experiat chiar şi tema intoxicaţiei, din legendele greceşti – băutorii nu au resimţit efectele alcoolului, în timp ce alţii s-au simţit ameţiţi, fără a fi băut. *…+ Alte vise au purtat amintirea cristalului de ametist însuşi (camere mici,

peşteri, subterane)358.

 

Exemplele ar putea continua, ocupând noi şi noi pagini şi noi şi noi minute din viaţa cititorului. Ne vom opri, însă, din exemplificare, marcând faptul cu citarea unei formulări academice a ideii că homeopatia este o formă de magie simpatică. În paranteză fie spus, antropologia nu aplică niciodată astfel de încadrări ştiinţelor veritabile, care operează cu elemente materiale, a căror existenţă este demonstrabilă, sau cel puţin posibilă teoretic:

 

Multe dintre practicile etichetate drept „medicină alternativă” sau „medicină homeopată” în societatea americană se bazează pe Legea Similarităţii *aşa cum a formulat-o Frazer, n. trad.] *…+ Medicina herbală tradiţio- nală se bazează adesea pe doctrina semnăturilor. Aceasta este credinţa conform căreia semnele care indică utilizările medicinale ale unei plante sunt cumva încorporate în înseşi structura şi natura plantei. Unii cred că Dumnezeu a pus aceste semne pentru ca  oamenii să poată atribui fiecărei

plante utilizarea sa în vindecare359.

 

 

Într-adevăr, după principiul similitudiniiCLVIII, concept fundamental la care aderă toţi homeopaţii, indiferent de filosofia  sau  religia  personală,  remediile  conţin  şi  ele

„semnăturile” simptomelor pe care le pot vindeca. Rămâne

doar să fie descoperite, prin provinguri, pentru ca remediului să i se atribuie utilizările adecvate. Altfel spus, în mod conştient sau nu, toţi homeopaţii practică magia simpatică.

Această afirmaţie atrage după sine o discuţie despre posibilitatea practicării uneia şi aceleiaşi forme de magie de către persoane iniţiate şi neiniţiate, aparţinând unor culturi diferite.

Ideea că homeopatia este practicată de oameni de

diferite religii nu este câtuşi de puţin incompatibilă cu perspectiva conform căreia homeopatia este o formă de magie. Împlinirea actului vrăjitoriei nu ţine de voinţa omului decât în ceea ce priveşte îndeplinirea ritualului vrăjitoresc (persoana putând fi sau nu conştientă de faptul că ceea ce face este vrăjitorie), în rest antrenează voinţa şi lucrarea îngerilor căzuţi şi are loc indiferent de raportarea subiectivă a persoanei la actul în cauză. Demonii de-abia aşteaptă să vină şi vin, odată chemaţi, indiferent ce crede despre ei şi despre toată povestea cel care a îndeplinit ritualul.  Vom reda doar una dintre dovezile contemporane în acest sens:

În jurul anului 1960, Michael Harner, antropolog, cunoscut drept cel care a studiat cel mai intens şamanismul sub aspect ştiinţific, dar şi drept cel care l-a introdus în Occident, a participat, cu titlu experimental, în cursul unui studiu de teren, la un ritual al indienilor Conibo (populaţie din Peru). În urma acestei experienţe, cucerit şi convins de

realitatea nouă care i se deschiseseCLIX, a ales să persevereze

 

CLVIII După Hahnemann, nu după Frazer.

CLIX Eram pe deplin conştient de faptul că mi se deschisese, întreagă, o altă realitate. Era o realitate care nu putea fi imaginară, dat fiind că

 

 

în a deveni şaman. Actualmente, Harner este un şaman recunoscut ca atare de către şamani (vrăjitori tribali) din diferite culturi, de la diverse triburi din America de Sud şi până la tuvini (Rusia asiatică)360. La întrebarea dacă şama- nismul este o religie, Harner dă un răspuns izbitor de asemă- nător cu „argumentul” homeopatului ortodox citat în capitolul 2 al prezentei lucrăriCLX:

 

Practica şamanismului este o metodă, nu o religie. Ea coexistă cu religiile consacrate în multe culturi. În Siberia, veţi găsi şamanismul coexistând cu budismul şi lamaismul, iar în Japonia cu budismul. Este adevărat că şamanii se întâlnesc adesea în culturile animiste. Animismul înseamnă că oamenii cred în existenţa spiritelor. Aşadar, în culturile şamanice, unde şamanii interacţionează cu spiritele pentru a obţine rezultate precum vindecarea, nu e nicio surpriză că oamenii cred că există spirite. Dar, şamanii nu cred în spirite. Şamanii discută cu ele, interacţionează cu ele. Nu „cred” că există spirite mai mult decât „cred” că au o casă în care locuiesc sau o familie. Aceasta este o chestiune foarte importantă deoarece şamanismul nu este o religie organi-

zată *„a system of faith”, în original, n. trad.+361.

 

Există vrăjitori iniţiaţi, implicaţi în colaborarea cu demonii în urma unei alegeri conştiente, dar există şi vrăjito- ria practicată de către înşelaţi (persoane amăgite de către

 

 

experienţele pe care le-am avut le avuseseră, în mod independent, şi Conibo [indienii] (…). (vezi întreaga poveste în Harner M., My path in shamanism, articol de pe site-ul Fundaţiei pentru studii şamanice, înfiinţată de către Harner, disponibil la http://www.shamanism.org/- articles/article16.html, accesat la 22.06.2011, trad. cit. O. Iftime).

CLX Prof. Dr. Chirilă, invocând, în sprijinul ideii că homeopatia nu amin-

teşte de religiile orientale, după cum comenta unul dintre criticii acesteia, faptul că ea este practicată de către persoane de diferite religii.

 

 

demoni, care ajung să nutrească idei neortodoxe despre existenţă şi impresii false despre ei înşişi, adesea conside- rându-se posesori ai unor capacităţi spirituale „deosebite”), sau chiar de către persoane care habar nu au că practicile pe care le adoptă sunt vrăjitoreşti.

Practica vrăjitorească a mersului pe tăciuni aprinşi apare la ortodocşii înşelaţi din sudul Bulgariei şi nordul Greciei (care îi cinstesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după care încep să danseze pe tăciuni362, comportân- du-se ca nişte posedaţi, ceea ce probabil că şi sunt), dar şi la persoane de diferite alte religii, fiind îmbrăţişată inclusiv de

către unii psihologi americani (în virtutea concepţiilor  lor New Age)363, constituind un bun exemplu de ritual păgân răspândit în diferite colţuri ale lumii, căruia i se atribuie efecte benefice şi căruia i se caută explicaţii ştiinţifice, oricât de forţate, de către cei care refuză ideea că există diavolul şi lucrările sale.

Exemplul banal al măsurilor de natură magică împotri- va deochiului (lucrare demonică împotriva căreia  Biserica are rugăciuni364, dar pe care inclusiv unii ortodocşi înţeleg să o combată prin magie, adică tot printr-o lucrare necurată) arată cu prisosinţă că oamenii de diverse religii pot împărtăşi credinţe vrăjitoreşti similare şi practica vrăjitoria populară cu unul şi acelaşi înţeles, indiferent de religia lor

nominală. Practicile magice împotriva deochiului sunt răspândite din Portugalia până în India.

Divinaţia (ghicitul), pe care antropologia o percepe ca separabilă în inspiraţională (implicând contactul direct al persoanei cu puteri supranaturale, într-o stare de conştiinţă alterată) şi non-inspiraţională (bazată pe interpretarea evenimentelor naturale sau manipularea obiectelor oracula- re)365  reuneşte magia şi superstiţia (horoscopul, spre exem-

plu, ilustrând mai degrabă superstiţia decât magia). Divinaţia non-inspiraţională în aspectul ei magic este practi-

 

 

cată, uneori, ca un joc social – vezi ghicitul în cafea, în palmă sau în cărţi, de către persoane care nu sunt vrăjitori iniţiaţi şi care resping, eventual, cu obstinaţie, ideea că ar interfera, astfel, cu duhurile necurate.

Caracterul de magie simpatică al homeopatiei a fost

sesizat și de către folcloristul român I.-A. Candrea, încă în anul 1944CLXI:

 

Magia imitativă e în strânsă legătură cu preceptul similia similibus curantur, emis de medicii din Evul Mediu, şi a cărui aplicare o regăsim în medicina empirică a tuturor popoarelor de pe glob. […] Formula similia similibus curan- tur, care înseamnă, vorbă cu vorbă, ‘cele asemenea se vin- decă prin cele asemenea’, nu se poate traduce mai nimerit decât prin ‘cui pe cui se scoate’. Potrivit acestui percept, orice boală sau orice rană se tămăduieşte cu leacuri ana- loage, adică cu acelea care prezintă o asemănare oarecare cu înfăţişarea rănii sau bolii cuiva, cu sediul unde s-a locali- zat, cu cauza care a provocat-o sau cu diferitele ei manifes- tări. […] Această ciudată terapeutică, întemeiată pe un fel de simpatie între boală şi între cauzele care o produc, sau între aspectele similare ale lumii din afară, animale sau părţi din corpul lor, plante, minerale etc. ne-a fost transmisă din timpuri imemoriale, din primele veacuri de existenţă a omenirii. Toată lumea din vremile străvechi a crezut în ea, tot Evul Mediu a folosit-o, şi până în zilele noastre, în afară

 

 

 

 

 

CLXI Fapt pe care l-am descoperit ulterior elaborării propriilor observa- ţii privind homeopatia și magia simpatică. Altfel spus, noi, autorii acestei cărţi, și folcloristul A.-I. Candrea am ajuns la unele și aceleași concluzii în mod independent. Concluzii care, de altfel, nu sunt greu de tras, pentru oricine este familiarizat cu niște noţiuni minimale de antropologie culturală.

 

 

de babele doftoroaie, o mai recomandă pe alocuriCLXII  câte un tămăduitor homeopat366.

 

 

 

b.  Simptome „ciudate”

 

A fost menţionat, mai sus, faptul că unele dintre manifestările apărute în urma administrării remediilor ţin de o simptomatologie duhovnicească.

Unul dintre efectele cunoscute ale anumitor alterări funcţionale ale laturii corporaleCLXIII a omului, alterări induse de către anumite substanţe, este sensibilizarea minţii faţă de lumea duhurilorCLXIV. Este clar, însă, că în cazul remediilor nu poate fi vorba despre o acţiune de tipul celei a diverselor substanţe intoxicante (alcool, droguri ş.a.) care afectează trupul prin mecanisme materiale, de interacţiune moleculară. În remedii nu există altfel de molecule decât cele de apă/alcoolCLXV/lactoză.

Parcurgând diverse Materia medica homeopate din întreaga lume, se poate constata că majoritatea zdrobitoare a remediilor au listate „simptome” reflectând influenţa duhurilor necurate în viaţa omului. Se pare că materia „dinamizată” stârneşte, în om, patimile şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, rezultând manifestări pe care homeopatia pretinde că le tratează, cu ajutorul unora şi aceloraşi remedii.

 

 

CLXII  La vremea respectivă, în România homeopatia nu era o practică răspândită.

CLXIII  Alterare care repercutează asupra sufletului, în virtutea unităţii dintre acesta şi trup.

CLXIV   Psihotropele sunt folosite în  mod deliberat pentru inducerea acestei sensibilităţi în cadrul şedinţelor de transă, în diverse culturi

păgâne.

CLXV Consumat, sub formă de remediu, în cantitate prea mică pentru a putea afecta psihicul persoanei.

 

 

Astfel de „simptome” care au cauze duhovniceşti (patimi sau influenţe demonice directe) sunt tratabile, însă, doar cu mijloacele pe care Biserica le pune la dispoziţie şi nu cu remedii de un fel sau de altulCLXVI. Numai lucrarea dumnezeiască este cu adevărat benefică pentru omul ispitit de duhurile necurate.

Toate patimile (bolile spirituale) cunoscute BisericiiCLXVII    ajung   să  fie  legate  de  remedii,  în  urma

„dinamizării” până şi a unor substanţe cât se poate de banale. Astfel, în lista simptomelor legate de psihic, la remediul Natrium muriaticum (obţinut din clorură de sodiu, sare de bucătărie, de la consumul cotidian al căreia, în stare nedinamizată, nu se poate afirma că ajunge cineva să aibă probleme duhovniceşti) se regăseşte un amestec de ele- mente ţinând de patologia spirituală – depresia, precum şi diferite manifestări ale patimilor fricii, trufiei, mâniei. Pro- bantul remediului Natrium muriaticum (respectiv pacientul căruia „i se potriveşte” remediul) este „deprimat, mai ales în bolile cronice *frica+, consolarea îi agravează starea *trufia+. Iritabil  *trufia,  mânia+,  pasionat  de  amănunte.  Stângaci,

 

CLXVI Aici, homeopatia şi medicina „alopată” se întâlnesc, ambele având pretenţia că vindecă manifestări psihice de etiologie (cu cauză) non-organică, duhovnicească.

CLXVII  Pentru clasificarea acestora, etiologia lor duhovnicească şi cum

se pot ele tămădui prin mijloacele adecvate, de asemenea duhovni-

ceşti, vezi expunerea pe scurt din Larchet, J. C., Terapeutica bolilor mintale, Cap. 4. Nebunia de origine spirituală, trad. M. Bojin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, precum şi cuprinzătorul tratat al lui Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, trad. M. Bojin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, mai ales Partea a II-a: Descrierea, manifestările şi felul în care se produc bolile spirituale. Patimile, în care tratează, în subcapitole dedicate: filautia (iubirea egoistă de sine), gastrimarghia (lăcomia), desfrânarea, arghirofilia (patima iubirii de avuţii), tristeţea, akedia (patimă complexă, având, printre trăsături, nemulţumirea nedefinită, amorţeala, îngreunarea sufletului ş.a.), mânia, frica, chenodoxia (sla- va deşartă, vanitatea), mândria.

 

 

repezit. Vrea să fie singur, pentru a plânge *depresia şi trufia+. Râde şi plânge.”367.

Iată  şi  tipologia  umană  corespunzătoare  remediului

Natrium muriaticum, despre care autorul (Kent) susţine că

„aparţine fetelor isterice”:

 

Există un lung şir de simptome mentale; o condiţie isterică a minţii şi trupului; plânsul alternează cu râsul; râs irezistibil în momente nepotrivite; râs prelungit, spasmodic. Acesta va fi urmat de stare de plâns, de o mare tristeţe, lipsă de bucurie. Indiferent cât de îmbucurătoare ar fi circumstanţele, nu se poate aduce pe sine în starea de a fi veselă. Este indiferentă impresiilor, preia uşor suferinţa, suferă din nimic. Îşi aminteşte întâmplările neplăcute, pentru a putea suferi din cauza lor. Consolarea îi agravează starea mentală – melancolia, plânsetul, uneori poate stârni mânia. Pare  să  râvnească  simpatie  şi  când  i  se   acordă  este

înnebunită…368

 

Şi câteva alte exempleCLXVIII:

Remediul Acidum nitricum369 se asociază cu teama de

boală şi de moarte, egoism, suspiciune, nefericire, nemulţu-

mire, pesimism, depresie, iritabilitate, persoana este ran- chiunoasă, răzbunătoare, încăpăţânată, răuvoitoare, nu o mişcă scuzele altora, suferă de disperare cronică, sare din

 

 

 

 

CLXVIII Desigur, nu vom reproduce, aici, toate listele cu sute de remedii şi simptome asociate parcurse în timpul documentării. Câteva exem- ple relevante au fost considerate suficiente. În completarea acestora, cititorii pot oricând consulta diverse materia medica on-line sau cărţi de homeopatie. De asemenea, la www.provings.com se găsesc do- cumente conţinând rezultate ale unor proving-uri efectuate de către homeopaţi, cu detalii privind manifestările pe care remediile testate le-au indus persoanelor care au participat la proving.

 

 

somn, înspăimântată, atunci când adoarmeCLXIX (ca şi curiozi- tăţi, se mai spune, despre remediu, că vindecă atât blonzii, cât şi bruneţii, dacă simptomele se potrivesc cel puţin după Kent, fiindcă Allen, celebrul homeopat care milita, de altfel, împotriva vitalismului şi pentru autodeterminarea homeopatului ca om de ştiinţă materialist susţine că remediul se adresează mai degrabă bruneţilor…) şi, de asemenea, că starea mentală a pacientului se ameliorează

dacă acesta merge cu trăsuraCLXX.

Remediul Alumina se asociază cu impulsul de a răni sau omorî, apărut la vederea unui obiect care ar putea folosi la aşa ceva, pulsiuni sinucigaşe la vederea sângelui sau a cuţitelor370. Pulsiunile (sin)ucigaşe sunt asociate şi cu  alte remedii (Arsenicum album371, Arsenicum iodatum372, Aurum metallicum373, Capsicum annum374, Hepar sulphur375 etc.).

Remediul Sepia se asociază cu tristeţe profundă, plâns, indiferenţă faţă de cei dragi, manifestări de ciudă şi atitudini critice faţă de ceilalţi (efecte ale trufiei), lipsa bucu- riei de viaţă, amorţeala emoţiilor şi a minţii (manifestări ale akediei, binecunoscută în patologia duhovnicească), aversi- une faţă de familie şi prieteni, însoţită de teama de a fi singur(ă), mânie şi iritabilitate uşor de stârnit, teama de fantome, nebunie, sărăcie (adică, o serie întreagă de angoa-

se  de  origine  pătimaşă  şi/sau  demonică  nemijlocită)376.

Remediul este recomandat, printre altele, împotriva gelo- ziei, o altă manifestare disfuncţională, spiritualiceşte377.

Annacardium orientale este asociat cu impulsul irezis- tibil de a înjura şi blestema378.

 

CLXIX Manifestări clare ale patimilor fricii şi trufiei, precum şi ale lucră- rii directe a demonilor. Se remarcă faptul că spaimele în somn apar şi în tabloul altor remedii homeopate (Arsenicum album, Belladona, Borax, China officinalis sau Chincona etc).

CLXX  Astfel de detalii bizare, precum cel despre trăsură nu trebuie să

ne mire – ele au fost, se vede, consemnate ca „simptome” ale persoa- nelor care au participat la proving-ul remediului Acidum nitricum.

 

 

Remediul Lycopodium se asociază cu manifestări precum teama de singurătate şi de a fi singur în casă, dar şi, paradoxal, oroare de oameni şi de orice interacţiune, epui- zare sexuală datorată „viciilor secrete”379, laşitate, teamă de responsabilitate, teamă de întuneric, de stafii, persoanele în cauză tind să aibă aventuri de o noapte380.  Există şi alte remedii asociate cu patima desfrânării (împreună cu alte probleme duhovniceşti): Ambra grisea (nimfomanie381), Apis mellifica (manie sexuală382, dar şi furie, teamă, vexare, pre- cum şi opusul lor, apatia; spaime în somn) ş.a.

Apar şi alte elemente îngrijorătoare, din punct de vedere duhovnicesc: remediul Bromium (dar şi alte remedii) este asociat cu senzaţia că cineva se află în spatele persoa- nei şi că, dacă aceasta se întoarce, îl va vedea pe acel „cine- va” acolo383.

Un alt simptom curios conex unor remedii este insom- nia cu oră fixă. Spre exemplu, pacientul nu poate  dormi după ora trei dimineaţa. Se administrează remediul Nux vomica384, după alţii merge şi Kali carbonicum, pentru ace- eaşi categorie, a celor care se trezesc la trei dimineaţa385, după alţii nu, fiindcă după aceştia din urmă Kali carbonicum se dă celor care se scoală în jurul orei două (nu trei) a.m. şi nu mai pot să doarmă386. O astfel de simptomatologie amin- teşte cel mai bine de „apucatul la oră fixă”, din limbajul popular. Că oamenii pot fi sâcâiţi de demoni, mereu la aceeaşi oră nu este deloc implauzibil, din perspectiva orto- doxăCLXXI. Doar că aşa ceva nu se alungă cu remedii homeo-

 

CLXXI La nevoitori, atacurile demonului akediei se înteţesc la vremea amiezii. Îndeosebi în jurul orei şase – scrie Sfântul Ioan Casian –, îl ia pe monah un soi de fierbinţeală, care vine iar şi iar, arzându-i sufletul bolnav. Unii bătrâni spun că aceasta este molima care bântuie întru amiază, pomenită în Psalmul 90, sau demonul amiezii (Larchet, J. C., Terapeutica bolilor mintale, Cap. 4. Nebunia de origine spirituală, trad. M. Bojin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, p. 142). Ora şase bizantină corespunde orei 10 dimineaţa. Akedia nu este o patimă tipică celor

 

 

pate. Iar dacă un atare simptom apare în urma administrării unui remediu, aceasta ar trebui să îi pună pe gânduri medicii şi pacienţii ortodocşi.

Tabloul  „simptomelor”  cel  puţin  ciudate  asociate

remediilor culminează cu accesele de furie însoţite de plâns, lătrat şi urlat (remediul Cantharis vesicatoria387), amintind în mod izbitor de manifestările persoanelor posedate.

Un alt fapt bizar care se petrece cu cei care urmează tratamente homeopate este, după cum au constatat ho- meopaţii înşişi, afectarea stării de conştienţă, parte, alături de apariţia unor boli acute, din ceea ce s-a numit „culoarea ameliorării homeopate”. La pacienţi se pot sesiza:

 

(…) alterarea percepţiei temporale, sărăcia limbajului, amnezia selectivă, lipsa conştiinţei de sine, caracterul holist al ameliorării şi dezvoltarea de boli acute, toate în răspuns la un tratament homeopat de succes388.

 

Spre deosebire de persoanele tratate „convenţional”, pacienţii trataţi homeopat nu-şi amintesc precis când le-au dispărut simptomele, descriu cu greutate ceea ce experiază ca schimbare în organismul lor în timpul tratamentului, nu-şi amintesc să fi avut unele dintre simptomele pe care le-au raportat practicianului homeopat şi eventual protestează când li se citesc fişele în care s-au consemnat aceste simp- tome. Percep schimbarea stării lor generale, pe lângă dispa- riţia simptomelor, dar o pun pe seama unor modificări petrecute în mediul de viaţă. Homeopaţii se plâng de faptul că aceste elemente, coroborate, determină, la pacienţii lor, o ingratitudine caracteristică… Parcă nu au fost niciodată bolnavi, aşa că nu au de ce mulţumi practicianului pentru

 

 

care se nevoiesc în mod deosebit pentru mântuire, ea poate atinge pe oricine.

 

 

ajutor. Aceste ciudate alterări ale capacităţilor pacientului de observare a sinelui şi realităţii imediate şi de „luare la cunoştinţă” sunt puse pe seama faptului că remediile deter- mină o restaurare a stării de sănătate corespunzătoare idea- lului descris în cel de al doilea aforism al lui Hahnemann –

„rapidă, blândă şi permanentă”:

 

Extindem termenul „blând” către includerea uşurinţei, subtilităţii şi imperceptibilităţii. Descrierile pe care le-am făcut despre pacienţi raportându-se eronat la timp, fiind incapabili să ofere explicaţii *despre ceea ce li se întâmplă+, uitând complet [simptome] sau atribuind schimbările mediu- lui [înconjurător+ ne lasă impresia că simptomele au fost

„şterse de pe hard”. De fapt, lucrurile de care se plângea

pacientul s-au transformat, simultan cu o schimbare petrecută în el însuşi. Din punctul său de vedere devenit superior389, sănătatea sa transfigurată pare naturală, la fel de puţin ieşită din comun precum soarele dimineţii390.

 

* * *

 

S-a văzut că sistemul homeopat constituie în sine o credinţă, şi anume una păgână, total incompatibilă cu OrtodoxiaCLXXII, aspectul ei aplicativ fiind o formă de magie

 

 

CLXXII Aici merită menţionată şi o „curiozitate” clasică a domeniului – dinamizarea prin lovirea cu Scriptura. Iată ce se relatează într-un curs de homeopatie, disponibil la http://www.homeopathyworld.- com/coursemodule1.htm (accesat la 16.06.2011, trad. cit. O. Iftime): Circulă o poveste (probabil apocrifă, dar nu mai puţin fermecătoare) despre cum Hahnemann, ţinând în mână o eprubetă cu o substanţă diluată, s-a simţit atât de frustrat, pe moment, încât a început să o izbească de o Biblie legată în piele şi a descoperit că procesul de agi- tare şi lovire imprima, cumva, energia substanţei originare în li- chid/diluant astfel încât continua să aibă efect curativ, dar din fericire efectele toxice dispărând pe parcursul procesului de diluţie. Lovirea

 

 

simpatică. Influenţa demonică se vădeşte, în practică, în anumite reacţii ale probanţilor/pacienţilor, legate de toate patimile cunoscute Bisericii, precum şi de influenţe demonice ocazionale, directe.

Pentru omul credincios şi care nu caută vindecare cu

orice preţ (adică alinarea trupului cu preţul pagubei sufle- teşti) o minimă curiozitate relativă la o metodă de „vindeca- re” la care face apel s-ar putea dovedi salvatoare, odată însoţită de decizia fermă de a renunţa la acea metodă, din momentul în care apar dubii legate de aspectele spirituale implicate. Pentru că:

 

 

 

 

 

Scripturii cu flaconul supus sucusionării, la originile homeopatiei, este menţionată şi în alte referinţe (Sharp J., 2010, A complementary al- ternative? The non-sense of homeopathy, Biologist, 57, 28-34; Chrysalis Yashpal Jayne, Classical Homeopathy – As Bright as the Summer Solstice!, disponibil la http://www.yashpal.com/writings/- articles/homeopathy/, accesate la 16.06.2011 ş.a.), „o Biblie de fami- lie, legată în piele” corespunzând perfect descrierii de „obiect dur, dar elastic”, în contra căruia trebuie izbit remediul, pentru „dinamiza- re”, după Hahnemann. Un astfel de detaliu (apocrif?) ar arăta încă şi mai clar subsumarea homeopatiei la vrăjitorie, care include, adesea, batjocorirea  celor  sfinte.  Pe  un  forum  (http://forums.randi.org-

/archive/index.php/t-26852.html, accesat la 16.06.2011), cineva întreba de ce trebuie ca Biblia să fie legată în piele, oare nu ar merge şi cu un CD conţinând Biblia? (persoana explicând că se gândea că suferinţa animalului de la care se ia pielea pentru legarea cărţii ar putea „încărca negativ” remediul). I s-a răspuns că sucusionarea tre- buie făcută cu o carte legată în piele şi că probabil utilizarea tocmai a Bibliei de către Hahnemann a fost pură întâmplare, doar că toată povestea a fost ideea lui şi numai a lui, aşa că cine poate şti de ce a făcut tocmai aşa. Fără alte comentarii. Diverse referinţe susţin că la ora actuală homeopaţii folosesc lovirea de propria palmă sau de anumite dispozitive îmbrăcate în piele. Se vede că batjocorirea Scrip- turii doar adaugă la plăcerea demonilor, fără a fi, însă, esenţială, pentru „prepararea” remediilor homeopate.

 

 

Dacă se întâmplă şi ne îmbolnăvim, e mai bine să rămânem bolnavi, decât să fim tămăduiți de nişte demoni şi să ne lepădăm de Dumnezeul nostru.

Pentru că, deşi ne tămăduiesc, în fapt, mai mult ne

vatămă decât ne sunt de folos.

Ei sunt de folos trupului, care oricum are să moară şi să putrezească nu peste mult timp, dar vatămă, în schimb, foarte tare sufletul, care este nemuritor.

Şi, aşa cum fac negustorii de sclavi, momind copiii cu bunătăţi (dulciuri, năut prăjit, sau multe altele), răpindu-le libertatea şi chiar şi viaţa, tot aşa fac şi demonii, făgăduind vindecarea unui mădular al trupului, dar făcându-ne să pierdem mântuirea sufletuluiCLXXIII.

 

Chiar dacă metoda se bazează şi pe elemente din lumea materială care sunt eficiente împotriva bolii, dar include practici păgâne, creştinul trebuie să o respingă. Spre exemplu, dacă un vindecător îţi oferă un ceai din nişte plan- te despre care ştii în mod clar că au efect în boala ta, dar ceaiul acesta este acompaniat de descântece, trebuie refu- zat. Şi dacă homeopatia ar fi acţionat şi în baza unor cauzalităţi dovedite a ţine de lumea materială, aspectele de magie simpatică sunt de ajuns pentru a o respinge, din perspectiva ortodoxă.

Bolnavul trebuie să se îndrepte, în Biserică, spre Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, căutând iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele care i-au atras suferinţa. Poate apela la ştiinţa medicală pentru alinarea suferinţei fizice şi, dacă medicina se dovedeşte neputincioasă, în ni- ciun caz nu trebuie să recurgă la vrăjitorie, plata celui care

 

 

 

CLXXIII Sfântul Ioan Hrisostom, Împotriva iudeilor I, PGB, 34, 132-138. PG 48, 854-855, citat în Diavolul si magia…, p. 112. Sublinierile ne aparţin.

 

 

alege suferinţa, deşi vrăjitorii i-ar fi alinat-o, fiind similară cu cea a mucenicilor:

 

Ai căzut bolnav? Vin mulţi să te vadă. Unii stăruie să chemi vraci, alţii să porţi talismane, spunându-ţi că răul va fi mai mic.

Tu rabzi suferinţa, temându-te de Dumnezeu, cu curaj şi cu stăruinţă, alegând să pătimeşti orice, decât să alergi la leacurile idolatrilor. Aşteptând cu stăruinţă ajutor de la Domnul şi pătimind, vei primi cununa muceniciei. Şi să nu cumva să te îndoieşti. Cum şi în ce fel, îţi voi arăta.

Aşa cum un martir al lui Hristos suferă cu vitejie toate

chinurile năprasnice, dar nu primeşte să slujească idolilor, aşa şi tu rabzi durerile bolii tale, ca să nu te foloseşti de nimic din cele ce sunt ale diavolului şi să nu faci cele ce-ţi porunceşte.

Patimile mucenicilor sunt mai grele? Da, dar şi suferin- ţele tale sunt mai lungi, şi, prin urmare, biruinţa este la fel de mare. De multe ori, însă, şi o boală poate pricinui dureri cumplite. Când fierbinţeala îl face pe unul să ardă şi tare îl mai supără, iar el nici nu vrea să audă de vrăjitori, gonindu-i pe toţi care-l îndeamnă să-i cheme, nu şi-a împodobit el, oare, creştetul cu a mucenicilor cunună?CLXXIV

 

 

 

D. Homeopaţii ortodocşi

 

a.  Posibilitatea înşelării

 

Există şi homeopaţi ortodocşi practicanţi, care consi- deră că Dumnezeu vindecă, şi nu ei, şi care le recomandă

 

 

CLXXIV Sfântul Ioan Hrisostom, din Cuvântul III la Epistola I către Tesa- loniceni, PGB 22, 416-423, PG 62, 413-414, citat în Diavolul şi ma- gia…, pp. 123- 124. Sublinierile ne aparţin.

 

 

pacienţilor (uneori clerici), pe lângă remedii, postul, rugăciu- nea şi Sfintele Taine. Nicio mirare. Victime ale vicleniei diavolului au fost uneori şi sfinţii, omul fiind, totuşi, om, şi nu Dumnezeu, Singurul fără de greşeală şi posibilitate de a Se înşela. Uneori, persoana ajunge să se ataşeze enorm, până la iraţional, de ideea falsă pe care a îmbrăţişat-o, astfel încât o apără până la sfidarea logicii şi chiar a adevărului de credinţă. În această condiţie, omul poate ajunge să afirme orice, mergând până la erezie sau blasfemie.

Printre „argumentele” întâlnite în scrierile unor astfel de persoane se află şi apelul la autoritate, semn al instabili- tăţii poziţiei pe care o apără – neavând, în fapt, dovezi sănă- toase din latura ştiinţei sau teologiei în favoarea cauzei lor şi sesizându-şi (conştient sau nu) poziţia ameninţată, încearcă să „astupe gura” opoziţiei prin apelul la autoritatea califică- rilor academice proprii sau la cea a altor persoane, perce- pute ca „personalităţi”, „lideri de opinie”, „autorităţi”, ui- tând că Ortodoxia nu a avut niciodată o astfel de abordare, autoritatea supremă în Biserică nefiind niciodată individul, nici măcar cel în mod cert înduhovnicit:

 

(…) un tânăr călugăr, lipsit de studii medicale, tuna şi fulgera împotriva homeopatiei, spunând că este magie cu- rată391.

 

Eu însumi i-am tratat cu remedii homeopate pe pă- rinţii Dumitru Stăniloae, Ioanichie Bălan, Visarion de la Clocociov, Sofian de la Antim şi alţii. Să fi fost toţi aceştia rătăciţi, necălăuziţi bine de duhul lor? Ne îndoim392.

 

Mulţi duhovnici recomandă homeopatia…393

 

Aici sunt invocaţi şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, ca şi comentând  favorabil  despre  homeopatie,  Sfântul  Ignatie

 

 

Briancianinov, despre care se spune că ar fi practicat homeopatia (referinţa despre Sfântul Ignatie lipseşte), precum şi Sfântul Serafim de Viriţa.

Despre Sfântul Serafim autorul relatează, citând Pate- ricul Viriţei394 că ar fi mustrat pe o doctoriţă homeopată care orbise, cum că a orbit fiindcă nu a mai vrut să trateze pacienţii („să vadă nenorocirea altor oameni”), de frica autorităţilor. Dumnezeu i-a redat vederea, prin Sfântul Serafim, iar doctoriţa a promis că de atunci încolo va ajuta

pe oricine va avea nevoie de ea. Redăm, aici, istorisirea, pentru a nu fi acuzaţi că am fi dorit să o ascundem. Exprimăm, însă, îndoieli asupra autenticităţii ei. Duhul Sfânt nu Se contrazice. Odată ce omul nu trebuie să se amestece cu diavolul, o minune care să aibă urmarea de a amesteca pe om cu diavolul, prin recursul la păgânism, nu se va petrece în vecii vecilor.

Trebuie menţionat, de asemenea, că viaţa Sfântului Serafim de Viriţa în limba rusă395 nu menţionează o aseme- nea minune. Este adevărat că, printre alţi „vizitatori îndră- giţi” ai sfântului se număra şi profesorul S. S. Favorski, medic (şi) homeopat, dar în ce fel privea sfântul faptul că acesta practica homeopatia nu se menţionează. Sursele pro-home- opate de limbă rusă396 adaugă că Sfântul Serafim ar fi fost duhovnicul lui Favorski şi pomenesc vindecarea doctoriţei homeopate oarbe, eveniment citat, însă, nu după vreo viaţă a sfântului, ci după S. N. Râbakova, 2003, Gomeopatiia v Rosii (Homeopatia în Rusia), articol publicat în revista Russkii Mir (şi republicat pe internet în numeroase locaţii), care nu dă referinţe pentru această afirmaţie (şi care nu conţine, de

altfel, niciun fel de bibliografie). Totodată, în cuvântul înain- te la Patericul Viriţei397 se menţionează faptul că „Descrierea vieţii stareţului este alcătuită pe baza amintirilor fiilor săi duhovniceşti şi de asemenea, din povestirile orale ale celor ce au vorbit cu cei ce l-au cercetat pe stareţ”. Nu poate fi exclusă posibilitatea alterării, pe parcurs, a relatării minunii

 

 

petrecute cu doctoriţa oarbă, astfel încât ea să fi căpătat forma şi sensul citate în ediţiile actuale ale Patericului.

De altfel, tot dintr-o confuzie (voită sau nu) se pune pe

seama Sfântului Ignatie Briancianinov practicarea homeopa- tiei. Astfel, surse pro-homeopate ruseşti afirmă că Sfântul Ignatie le dădea leacuri homeopate bolnavilor, însă o altă referinţă rusească398, vorbind despre istoria homeopatiei în Rusia şi citând din viaţa sfântului, menţionează doar că acesta împărţea medicamente, cuvântul „homeopate” apă-

rând într-o paranteză, ca o adăugire sau subînţelegere din partea autorului istoriei homeopatiei, şi nu ca parte din textul originar. Într-adevăr, viaţa Sfântului Ignatie, publicată la Moscova în anul 2000399, menţionează că îi îngrijea pe bolnavi cu rugăciuni şi cu plante medicinale, şi nu vorbeşte despre remedii homeopate. Aşadar, atribuirea de practici

homeopate Sfântului Ignatie pare a proveni din confuzia, de- ja clasică, între fitoterapieCLXXV şi homeopatie.

Cât despre Sfinţii Teofan Zăvorâtul şi Ioan de Kron- stadt, ei au vorbit, ocazional, în mod favorabil, despre homeopatie, d. ex. la inaugurarea unor centre homeopate (poate fiindcă nu au aprofundat subiectul – şi sfinţii sunt oameni şi au ocazionale scăderi omeneşti), dar nu au practi- cat homeopatia. În ceea ce priveşte atitudinea lor binevoi- toare faţă de homeopatie, aceasta ar putea fi simplu explicată prin faptul că, probabil, nu au căutat să afle, în mod precis, ce concepţii stau la baza homeopatiei, ci au avut, pur şi simplu, o firească încredere în medicii care pretindeau că homeopatia este doar o altă formă de medicină ştiinţifică.

Profesorul Chirilă le  face criticilor homeopatiei următoarele sugestii:

 

 

 

 

CLXXV Utilizarea terapeutică a plantelor medicinale.

 

 

(…) îmi permit să le dau un sfat călugărilor care conti- nuă să atace homeopatia în predici şi în scris: să se înscrie la Facultatea de medicină (6 ani), să facă o specialitate (5 ani), să înveţe homeopatia (3 ani), să aibă o practică clinică (10 ani), să se roage mult, şi după ce le-au împlinit pe toate acestea,  să  încerce  să  scrie  un  articolaş  despre  homeo-

patie400.

 

  • „Tânărul călugăr lipsit de studii medicale” tuna şi fulgera împotriva vrăjitoriei, nu a unei metode medicale, combaterea vrăjitoriei fiind adecvată unui preot, ca şi orică- rui creştin ortodox conştient de datoriile sale în Biserică. Biserica, pentru confirmarea părerilor teologice, nu a cerut niciodată studii şi diplome celor care au emis părerile, ci dovada conformităţii acelor păreri cu Revelaţia. De altfel:

 

Învăţătura după literă, fiind lăsată de capul său, naşte fără de întârziere părere de sine şi trufie, şi înstrăinează prin mijlocirea lor pe om de Dumnezeu. Înfăţişându-se la arătare drept cunoaştere a lui Dumnezeu, ea poate fi în fapt desă- vârşită neştiinţă, lepădare a Lui. Propovăduind Credinţa, ne putem afunda întru necredinţă! Tainele ce se descoperă creştinilor necărturari rămân foarte ades ascunse bărbaţilor învăţaţi, care se mulţumesc numai cu învăţătura academică a  Teologiei,  ca  şi  cum  aceasta  ar  fi  una  dintre  ştiinţele

omeneştiCLXXVI.

 

  • Celor care au îmbrăţişat homeopatia, teologi şi/sau clerici fiind, nu li se mai reproşează lipsa studiilor medicale (vezi exemplele citate). Totodată, pe doctorul Pfeifer, care combate homeopatia, asemuind-o cu religiile orientale, s-a văzut, mai sus (în capitolul 2 al prezentei lucrări), că studiile

 

 

 

CLXXVI Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi minuni, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, 2011, pp. 70-71.

 

 

medicale nu l-au scăpat de dezaprobarea vehementă a prof. dr. Chirilă…

Cât despre îndemnul de a practica homeopatia, adre-

sat „tânărului călugăr”, este complet deplasat, în context. Un ortodox convins că ceva este vrăjitorie nu s-ar apuca să practice acel ceva, pentru a-i demonstra caracterul de lucrare cu duhurile necurate. În plus, proba ar deveni neconcludentă.  Odată  ce  persoana  acceptă  să  lucreze  cu

„energiile”, n-ar fi de mirare să ajungă un fervent susţinător al homeopatiei (vezi, mai sus, povestea lui Harner, antropo- logul devenit şaman în urma „studiilor” sale de teren). Astfel de „experimente”, cu lucruri asupra cărora pluteşte suspiciunea că ar implica duhurile necurate, nu sunt recomandabile sub nicio formă şi nimeni nu trebuie să se lase ispitit, cumva, de o astfel de activitate, în ideea că ar face asta cu scopul lămuririi chestiunii şi că Dumnezeu ar fi dator să-l păzească, dacă se amestecă în aşa ceva:

 

Să ne amintim următoare observaţie de mare însem- nătate scoasă din cercările *experienţele+ nevoitorilor făptui- tori: toate fenomenele drăceşti au însuşirea că până şi cea mai măruntă luare-aminte care li se dă este primejdioasă; dintr-o asemenea luare-aminte, pe care omul şi-o îngăduie chiar fără nicio împreună-simţire faţă de respectivul feno- men, el poate primi o întipărire cât se poate de vătămă-

toare, să fie supus unei ispite greleCLXXVII.

 

  • Ca observaţie generală, în Biserica Ortodoxă, argumentul autorităţii, aşa cum este pus de către pr Chirilă, pur şi simplu nu ţine. Au existat, de-a lungul istoriei, mase de  clerici  smintiţi,  dimpreună  cu  poporul  care  le-a

 

CLXXVII Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi minuni, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, 2011, p. 61.

 

 

urmat în erezie, iar înşelarea nu i-a ocolit, pe parcursul vieţii, nici pe unii sfinţi. Nu la un om sau chiar la mai mulţi se raportează ortodoxia unei idei/fapte, ci la reperele veşnice ale Bisericii. Oricine poate greşi, fiindcă omul este om, nu Dumnezeu. Singura cale de a afla dacă ceva (o idee sau o practică) este conform cu învăţătura de credinţă este confruntarea cu Scriptura şi cu Tradiţia, cu moştenirea patristică asumată de către Biserică.

Adăugăm, în finalul secţiunii, observaţia că autorul homeopat citat invocă, în sprijinul homeopatiei, şi presupusa prezenţă a principiului similitudinii în Sfânta Scriptură (după ce anterior pusese enunţarea lui pe seama lui Hipocrate, atunci când chestiunea se discuta în raport cu cât de ştiinţifice sunt metodele hahnemanniene), ceea ce impune inaugurarea secţiunii următoare.

 

 

 

b.    Falsul teologic şi blasfemia ca „argumente” pentru homeopatie

 

Homeopatia este compatibilă cu învăţătura creştină. Iată câteva argumente:

  1. Principiul similitudinii îl găsim de două ori în Sfânta Scriptură:
  • când cei muşcaţi de şarpe priveau şarpele de aramă înălţat în pustia Sinai, scăpau de la moarte;
  • Noul Testament ne învaţă cântarea pascală: „Cu moartea pe moarte călcând…”
  • Jean-Claude Larchet, medic francez ortodox, descrie

astfel calitatea de tămăduitor a Mântuitorului: Hristos a vindecat asumându-Şi firea noastră în întregime, adică „pe cel asemenea printr-unul asemenea”, adică l-a vindecat pe om făcându-Se om”401.

 

 

Dacă homeopatia ar fi fost, în mod clar, demonstrat mai presus de orice dubiu, o ştiinţă, nici autorul citat nu ar fi simţit, probabil, nevoia să recurgă la argumente despre compatibilitatea homeopatiei cu învăţătura ortodoxă, după cum nu se discută compatibilitea matematicii, fizicii, chimiei sau biologiei cu învăţătura de credinţă. Apar astfel de discuţii atunci când nu despre ştiinţă este vorba, ci des- pre filosofii cu aparenţă de ştiinţă, care pot veni, într-ade- văr, în contradicţie cu credinţa.

În ceea ce priveşte (pseudo)argumentele aduse, ele gravitează  între  inexactitate  (textul  din  troparul  Învierii,

„Hristos  a  înviat  din  morţi,  cu  moartea  pe  moarte  căl-

când…” nu există ca atare în Scriptură) şi blasfemie.

  • Şarpele de aramă înălţat de Moise la porunca Domnului a fost semnul bunăvoinţei lui Dumnezeu către poporul care cârtise, a fost pedepsit cu înveninarea, ca aducere-aminte a condiţiei sale umane, păcătoase, dar s-a căit. De aceea, cei muşcaţi de şarpe nu mureau, odată ce priveau şarpele de aramă şi nu fiindcă şarpele de aramă ar fi fost… o aplicaţie a principiului homeopat al similitudin

 

Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel. A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, gră- ind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi”. Şi s-a rugat Moise Domnu- lui pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când

 

 

un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia (Numerii, 21, 5-9).

 

Totodată, înălţarea şarpelui de aramă a preînchipuit înălţarea lui Hristos pe Sfânta Cruce, cea de viaţă dătătoare celor înveninaţi de păcate, care îşi ridică, însă, ochii şi sufletul către unealta mântuirii noastre:

 

Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan, 3, 14-16).

 

Perspectiva conform căreia israeliţii scăpau de şerpi fiindcă priveau reprezentarea unui şarpe, nedublată de sensul profund, teologic, al chestiunii reduce problema şarpelui de aramă la magie simpatică. Iată, pentru a înlesni înţelegerea  mutaţiei  de  acest  fel,  detectabilă  în  cadrul

„argumentului” homeopatului citat, un exemplu de magie simpatică împotriva şerpilor:

 

Printre triburile vestice din Noua Guinee britanică, cine ucide un şarpe îl va arde şi îşi va mânji picioarele cu cenuşa când merge în pădure; căci niciun şarpe nu-l va muşca, timp de câteva zile după [aceea]CLXXVIII.

 

CLXXVIII Frazer, The Golden Bough, 1922, III. Sympathetic Magic, § 2. Homoeopathic or Imitative Magic, p. 32, (disponibil la http://www.bartleby.com/196/6.html, accesat la 5.07.2011, trad. cit.

  1. Iftime). În titlul capitolului lui Frazer, termenul „homeopată” este

folosit în accepţiunea sa primară, „de acelaşi fel, similar”, desemnând categoria de magie simpatică în care scopul actului magic se conside- ră a fi atins pe baza similitudinilor între elemente ale actului magic (materii şi proprietăţi ale lor, gesturi etc.) şi schimbările pe care ma-

 

 

 

  • Apogeul blasfemiei se atinge odată cu invocarea troparului Învier Blasfemia în cauză oricum nu slujeşte apologiei homeopatiei, dat fiind că cele două morţi pomeni- te în tropar nu sunt câtuşi de puţin „similare”. În prima instanţă este vorba despre moartea pe cruce a lui Hristos (despărţirea vremelnică a sfântului Său suflet de sfântul Său trup), nemeritată dar asumată, din dragoste de oameni. La cea de-a doua menţiune, este vorba despre moartea duhov- nicească a neamului omenesc, consecinţă a păcatului proto- părinţilor, şi pentru care, până la Pogorârea la iad, până şi drepţii Vechiului Testament se găseau acolo.

Iarăşi, apare reducerea la magie simpatică, de parcă lucrarea mântuitoare a lui Hristos ar fi similară cu alungarea morţii prin mimetism, de către vracii tribali:

 

În mod similar vraciul dayak la care s-a apelat în caz de boală se va întinde, prefăcându-se mort. El este, în conse- cinţă, tratat ca un mort, înfăşurat în pânzeturi, scos din casă şi aşezat pe pământ. După aproximativ o oră, celălalt vraci îl dezleagă pe pretinsul mort şi îl aduce la viaţă, iar după cum se vindecă acesta ar trebui să se vindece şi persoana bolnavăCLXXIX.

 

  • Larchet nu vorbea (şi niciun ortodox nu ar fi vorbit) despre „calitatea de tămăduitor” a Mântuitorului, adică de medic, vraci sau alţii dintre cei care se ocupă de „tămădu- ire”, şi cu atât mai puţin de cea de „tămăduitor” care să fi folosit principiul similitudin Larchet vorba, în esenţă, des-

 

 

gia se doreşte a le produce în realitate. Spre exemplu, femeia care doreşte un copil va mima naşterea, în cadrul unui ritual, războinicii vor consuma carnea animalelor agile şi curajoase etc. Despre trăsătu- rile de fond ale homeopatiei ca magie simpatică s-a discutat mai sus. CLXXIX Frazer, op. cit., p. 8.

 

 

pre acelaşi lucru ca şi troparul Învierii – despre eliberarea omului din robia păcatului şi a morţii aduse de păcat, prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu, Hristos cel răstignit şi învi- at. În Hristos, firea umană s-a regăsit restaurată, curăţită de urmările păcatului, cu adevărat Dumnezeu a tămăduit firea omenească, dar în acest sens duhovnicesc, şi nu în vreunul legat de medicină sau homeopatie. Iarăşi, avem de-a face cu un aspect al învăţăturii de credinţă utilizat în mod abuziv, tendenţios, şi, în consecinţă, hulitor, pentru aşa-zisa ilustra- re a principiului similitudinii, aşa cum îl admit şi aplică homeopaţii.

Aceste deformări de sens apar, în lucrarea homeopa- tului citat, în condiţiile în care preînchipuirea Răstignirii prin înălţarea şarpelui de aramă, înţelesul ortodox al troparului Învierii, ca şi cel al vindecării firii omeneşti de către Dumne- zeu Întrupat nu sunt cine ştie ce locuri dificile din teologie.

 

 

 

Rezumatul capitolului al patrulea

 

Credinţa într-o „forţă vitală”, vindecabilă de către homeopat cu ajutorul remediilor preparate din minerale, plante şi animale diferă în totalitate de învăţătura Bisericii, dat fiind că, din perspectiva ortodoxă:

  • nu vreo „forţa vitală autoîntreţinută”, ci sufletul dă trupului puterea de simţire, de viaţă şi de creştere, sub lucrarea energiilor dumnezeieşti necreate;
  • boala nu este rezultatul dezechilibrului „forţei vitale”, ci urmarea păcatuluiCLXXX;
  • reîntregirea laturii spirituale a omului (vindecarea sufletului) nu o pot înfăptui „vindecătorii”, ci doar harul

 

 

 

 

CLXXX Cu excepţiile care s-au menţionat mai sus, dar care nu confirmă, nici ele, în vreun fel, doctrina homeopată.

 

 

dumnezeiesc, pe care omul îl poate primi numai şi numai în Biserică.

Totodată,  pretenţiile  homeopate  privind  „informa-

rea” a diferite substrate cu caracteristicile materiei medica sucusionate contrazic teologia raţiunilor. A susţine că apa poate manifesta (în urma sucusionării) proprietăţi ale altor materii, în absenţa fizică a acestora, echivalează cu a afirma că raţiunile firii (gândurile lui Dumnezeu) pot fi alterate prin acţiunea omului.

Chiar dacă unii homeopaţi nu asumă perspectiva vitalistă, sau ideea de informare prin sucusionare, practica lor este contrară ortodoxiei, homeopatia având o abordare operaţională tipică pentru magia simpatică. De asemenea, din studiul datelor pe care homeopaţii le-au colectat despre remedii se poate observa că materia dinamizată stârneşte, în om, patimile, şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, toate patimile (bolile spirituale) cunoscute Bisericii ajungând să fie legate de remedii.

Reamintim,  aici,  şi  faptul  că  reacţiile  date  de  către

„medicamentele homeopate” se petrec în absenţa vreunui element material propriu remediilor, pe seama căruia să poată fi puse. După cum s-a discutat, pe parcursul lucrării de faţă, ipotezele privind energii de natură materială şi/sau transferuri de informaţie care să intervină în interacţiunile homeopate suferă din lipsă de rigurozitate ştiinţifică şi logică.

Tentaţia recursului la homeopatie, mai ales pentru bolnavii grav, este mare, dat fiind că nu suntem, cu toţii, decât oameni. A nu apela la astfel de practici, chiar dacă suferinţa cuiva este mare şi tentaţia alinării amăgitoare pe care o pot oferi vrăjitorii este pe măsură, atrage, însă, asupra bolnavului, conform învăţăturii Bisericii, mângâie- rea şi răsplata dumnezeiască.

 

 

.

Note:

 

 

  • Este vorba despre nota a (coresp. notei 7 din ediţia originală), care urmează aforismului (paragrafului)
  • S. Hahnemann, paragraful 11 din Organonul Medicinei, cit., p. 23.
  • S. Hahnemann, aforismul 72 din Organonul Medicinei, cit., pp. 77-78.
  • S. Hahnemann, paragraful 78 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 83.
  • S. Hahnemann, paragraful 79 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 84.
  • S. Hahnemann, paragraful 80 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 84.
  • S. Hahnemann, aforismul 204 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 152.
  • S. Hahnemann, paragraful 204 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 152.
  • S. Hahnemann, paragraful 80 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 85.
  • S. Hahnemann, aforismul 205 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 152.
  • S. Hahnemann, nota a – coresp. notei 7 din original – la aforismul

11 din Organonul Medicinei, ed. cit., p. 25.

  • S. Hahnemann, paragraful 148 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 127. Sublinierile ne aparţin.
  • S. Hahnemann, paragraful 269 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. pp. 192-1
  • S. Hahnemann, paragraful 270 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 195.
  • S. Hahnemann, paragraful 270 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 196. Sublinierile ne aparţin.
  • S. Hahnemann, nota g – coresp. notei 156 din original – la para-

graful 270 din Organonul Medicinei, ed. cit., p. 200. Sublinierile ne aparţin.

  • Vezi şi  Teleianu,  I.,  Homeopatia  şi  iatrogenia,  disponibil  la

http://teleianuhomeopat.3x.ro/Iatrogenia.htm,  unde    remediul

 

 

 

x-ray (raze X) este recomandat în cazurile de mastectomie (extir- pare chirurgicală a sânilor), iar remediul sol (remediu homeopat preparat din razele soarelui) în reacţiile adverse ulterioare iradie- rilor, http://www. Similima.com/materia-medica-notes-for-com- petitive-exams-in-homeopathy, unde sunt enumerate remedii obţinute din surse imponderabile, împreună cu materia medica la care a fost expus lichidul diluat şi sucusionat, în vederea obţinerii lor: Magnetis polus australis (polul sud magnetic), Magnetis polus arcticus (polul nord magnetic), Magnetis poli umbo (ambii poli ai unui magnet), X-ray, Luna (lumina lunii), Sol (lumina soarelui), Electricitas (electricitatea). Paginile de internet citate au fost acce- sate la 6.09.2012.

  • Pavlovschi (coord.), 2009, Homeopatie, Note de curs, Modu-

lul 1 – Manual adresat medicilor cursanţi înscrişi la Atestatul de

Studii Complementare în domeniul Homeopatiei din Romania, p. 103,   disponibil   la   http://www.homeopatie-srh.ro/wp-content-

/uploads/2010/10/ Caiet-Modul-1.pdf (accesat la 6.09.2012).

  • Pavlovschi , 2009, op. cit.
  • Pavlovschi , 2009, op. cit.
  • S. Hahnemann, aforismul 16 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. pp. 28-2
  • Vezi, ex., Loudon I., 2006 A brief history of homeopathy, J R

Soc Med, 99, 607-610.

  • Hahnemann S., Gesammelte kleine Schriften. Herausgegeben

von Josef M. Schmidt und Daniel Kaiser. Heidelberg: Haug, 2001,

  1. 493, apud Schmidt J. M., 2008, Believing in order to understand: Hahnemann’s hierarchisation of values, Homeopathy, 97, 156-160.
  • Schmidt M., 2008, Believing in order to understand: Hahne-

mann’s hierarchisation of values, Homeopathy, 97, 156-160, trad.

cit. O. Iftime.

  • Schmidt M., 2008, op. cit., trad. cit. O. Iftime.
  • Schmidt M., 2008, op. cit., trad. cit. O. Iftime.
  • Hahnemann S., nota a – coresp. notei 7 din original – la paragra-

ful 11 din Organonul Medicinei, ed. cit., p. 26. Sublinierile ne apar-

ţin.

 

 

 

  • Conferinţa 13, Legea asemănărilor (similitudinii), în Conferinţele lui Kent, o sută de ani mai târziu, lucrare iniţiată de Societatea Hahnemanniană din Normandia şi coordonată de Dr. Jacques Prat, trad. Ioan Teleianu, disponibil la http://www.teleianu- homeopat.3x. ro/kent_conf13.htm (accesat la 24.06.2011). Subli- nierile ne aparţin.
  • Disponibilă on-line în originalul  latin  (S.  Pepys,  Reg.   So

Praeses, Julii 5, 1686, Londini) la http://www.gutenberg.org/files-

/28233/ 28233-pdf.pdf, iar într-o primă versiune engleză moder-

nizată (transl. A. Motte, D. Adee ed., New York, 1846) la http://www.scribd.com/

doc/19058378/English-Version-Philosophi-Naturalis-Principia-Mat hematica (accesate la 8.06.2011).

  • Disponibilă on-line în originalul latin (Petropoli Typis Academiae

Scientiarum)                                                                                             la

http://books.google.com/books?id=pYY_AAAAcAAJ&- printsec=frontcover&cd=1&source=gbs_ViewAPI#v=onepage&q& f=false (accesat la 8.06.2011).

  • Fenner F. și colab., Smallpox and its eradication, Chapter

Early efforts of control: variolation, vaccination, and isolation and quarantine, WHO Geneva, 1988.

  • S. Hahnemann, scrisoare către d Schreter, Archiv a lui Stapf,

vol. 23, pt. 3, p. 103, Brit. Jour. Of Hom., 6, 415, apud Bradford Th. L., Viaţa şi scrisorile doctorului Samuel Hahnemann, trad. D. Lică, Ed. Graphite, 2010, pp. 172-173.

org/cazalet/allen/vitalforce.htm, accesat la 18.06.2012 (trad. cit.

  1. Iftime).
  • Jütte , Riley D., 2005, A review of the use and role of low

potencies in homeopathy, Compl Ther Med, 13, 291-296. Medici-

na herbală utilizează produse din plante.

  • Pentru o sinteză pe scurt, remarcabilă prin claritate, a unor

argumente știinţifice și logice care descalifică pretenţiile homeo- paţilor vezi și Ștefan L. D., Homeopatia între aparenţe și realitate, Constanţa, 2011.

  • Vezi și Ștefan D., Homeopatia între aparenţe și realitate, Con-

stanţa, 2011.

 

 

 

  • Stanley E. şi colab., 1998, The puzzling statistical physics of liquid water, Physica A, 257, 213-232; Cabane B., Vuilleumier R., 2005, The physics of liquid water, C. R. Geoscience, 337(1), 159-171.
  • Cowan L. și colab., 2005, Ultrafast memory loss and energy

redistribution in the hydrogen bond network of liquid H2O, Nature,

434(7030), 199-202.

  • Vezi și Ștefan D., Homeopatia între aparenţe și realitate, Con-

stanţa, 2011.

/lactose/absorption.html, dar şi Southgate D. A. T., 1995, Digestion and metabolism of sugars, Am. J. Clin. Nutr., 62(suppl), 203S-11S; Wright E. M., 1998,  Genetic Disorders of Membrane Transport I. Glucose Galactose Malabsorption, Am J Physiol Gas- trointest Liver Physiol, 275, G879-G882.

  • Schmukler V., An A to Z Home Handbook, Llewellyn Publica-

tions, Woodbury, USA, 2006, p. 14 (trad. citat. O. Iftime).

  • Vezi, spre exemplu, Anick    J,  Ives  J.  A.,  2007,  The  silica

hypothesis for homeopathy: physical chemistry, Homeopathy, 96,

189-195.

  • Argumente comune, vezi şi Teixeira, J, 2007, Can water possibly

have a memory? A sceptical view, Homeopathy, 96(3), 158-162 sau Sharp J., 2010, A complementary alternative? The non-sense of homeopathy, Biologist, 57, 28-34.

  • Campbell , 2008, Medicine, rhetoric and undermining: mana-

ging credibility in homeopathic practice, Homeopathy, 97, 76-82.

  • Bauer L., 2005, Homeopathy: A View from the Outside, J Alt

Complement Med, 11(1), 1-3.

  • Reilly D., 2001, The Puzzle of Homeopathy, J Alt & Comp Med, 7,

Suppl. 1, pp. S-103-S-109, trad. cit. O. Iftime.

  • ’Ultra-molecular’ vibrated serial microdilutions, în original.
  • Guedes R. P. şi colab., 2004, Homeopathically prepared dilu-

tion of Rana catesbeiana thyroid glands modifies its rate of meta- morphosis, Homeopathy, 93, 132-137.

  • Vezi F © 2005-2011. Cultured Aquatic Species Information

Programme. Rana catesbeiana. Cultured Aquatic Species Informa- tion Programme. Text by Flores Nava, A. In: FAO Fisheries and

 

 

 

Aquaculture Department [online]. Rome. Updated 9 February 2005, disponibil la http://www.fao.org/fishery/culturedspecies/- Rana_ catesbeiana/en, accesat la 30.09.2011. În sudul Americii de Nord (la „mai cald”) mormolocii de Lithobates catesbeianus (syn. Rana catesbeiana) metamorfozează în trei luni, în timp ce în nor- dul continentului (unde este mai frig) metamorfozează în până la trei ani – vezi Global invasive species database, Lithobates catesbeianus (Rana catsbeiana) (amphibian), disponibil la http://www.issg.org/database/species/ecology.asp?si=80&fr-

=1&sts=sss, accesat la 30. 09. 2011.

  • Elia şi colab., 2007, The ‘Memory of Water’: an almost deci-

phered enigma. Dissipative structures in extremely dilute aqueous solutions, Homeopathy, 96(3), 163-169.

  • Vezi referinţele rapide: Dow – The Caustic Soda Solution Hand-

book, The Chlorine Institute, Washington, USA, p. 2 şi p. 8, dispo- nibil la http://www.emt-india.net/Presentations2008/3L_2008- Sep11_ChlorAlkali/Material/06-NaOH.pdf, respectiv OxyChem Caustic Soda Handbook, Occidental Chemical Corporation, Dallas, TX, USA, 2009, p. 28, unde se prezintă inclusiv graficul variaţiei temperaturii soluţiei cu procentul de hidroxid de sodiu dizolvat, disponibil la http://www.oxy.com/OurBusinesses/- Chemicals/Products/Documents/CausticSoda/caustic.pdf (accesa- te la 19.06.2012).

edu/~crshalizi/notabene/prigogine.html; Bricmont J., Science of Chaos or Chaos in Science?, disponibil la http://xxx.lanl.gov/PS_- cache/chao-dyn/pdf/9603/9603009v1.pdf, accesate la 16.09.2011.

  • Abelson B., Maffei C., 2008, What’s Driving Patients Toward

Homeopathy?, Rev  Ophtal, 100-103; vezi  şi Barnes  J. şi  colab.,

1999, Articles on Complementary Medicine in the Mainstream Medical Literature. An Investigation of MEDLINE, 1966 Through 1996, Arch Intern Med, 159, 1721-1725, atestând creşterea abruptă a interesului pentru medicina complementară în litera- tura medicală, între 1972 şi 1986, respectiv în perioada 1987-1996 (aproape de anul relizării studiului lui Barnes şi colab.).

  • Chirilă P., Vindecarea, Christiana, Bucureşti, 2009, p. 157.

 

 

 

  • Vezi orice referinţă din domeniul anatomiei şi fiziologiei omului, de la manualele de şcoală generală până la tratatele academi
  • Vezi orice referinţă despre reacţii imune, de la cele din catego-

ria „medicina pentru toţi” până la tratate specializate.

  • Chirilă P., op. cit., p. 15 Sublinierile ne aparţin.
  • Sublinierea îi aparţine dr. Chirilă.
  • Chirilă P., op. cit., pp. 161-1
  • Teleianu  I.,      2000,       Homeopatia,       disponibil       la

http://www.homeopatia.ro/Note_de_curs.htm#H_O_M_E_O_P_

A_T_I_A, accesat la 24.06.2011. Dr. Ioan Teleianu (decedat) a fost preşedintele Societăţii Române de Homeopatie.

  • Chirilă P., op. cit., pp. 162-1
  • Chirilă P., Chirilă M., Cap. Homeopatie, în Chirilă P. şi colab.

Medicina naturistă, Ed. Christiana, Bucureşti, 2008, p. 209.

  • Pentru teoria spectroscopiei (spectrofotometriei)  în  UV  vezi

referinţele rapide Visible and Ultraviolet Spectroscopy, disponibil la http://www2.chemistry.msu.edu/faculty/reusch/VirtTxtJml/Spect rpy/UV-Vis/spectrum.htm,   Ultraviolet   and   Visible   Absorption Spectroscopy          (uv-vis), disponibil             la                            http://www.chemistry.- adelaide.edu.au/external/soc-rel/content/uv-vis.htm,  accesate  la 2.07.2011.

  • Vezi referinţa rapidă  Online  edition  for  students  of  organic

chemistry lab courses at the University of Colorado, Boulder, Dept

of Chem and Biochem., 2002, Chapter 15. Infrared Spectroscopy: Theory, disponibilă la http://orgchem.colorado.edu/hndb- ksupport/irtutor/tutorial.html, accesat la 2.07.2011.

  • Chirilă P., Chirilă M., 2008, o cit., p. 207.
  • Adică, o analiză a mai multor studii realizate pe aceeași proble-

mă. Becker-Witt C. și colab., 2003, Quality Assessment of Physical

Research in Homeopathy, J Alt Complement Med, 9 (1), 113-132.

  • Chirilă P., Chirilă M., 2008, o cit., p. 205.
  • Vezi Pearse A.E., 1969, The cytochemistry and ultrastructure

of polypeptide hormone producing cells of the APUD series and the embryologic, physiologic, and  pathologic implication of  the concept, J Histochem Cytochem, 17, 303-313.

 

 

 

  • Vezi, ex., DeLellis R. A. și colab., 1984, Multidirectional differentiation in neuroendocrine neoplasms, J Histochem Cytochem, 32, 899-904; Andrew A. şi colab., 1998, The origin of gut and pancreatic neuroendocrine (APUD) cells – the last word? J Pathol, 186, 117-118.
  • A diffuse neuroendocrine system  …  the  third  branch  of  the

nervous system acting within the second, the autonomic nervous system in the control of all the intestinal organs, după Boyd C.A.R., 2001, Amine uptake and peptide hormone secretion: APUD cells in a new landscape, J Physiol, 15, 531(Pt 3), 581.

/cope.cgi?key=APUD%20cells, accesat la 2.07.2011.

  • Cunoştinţe elementar Se poate utiliza, ca referinţă, orice carte

de fiziologie umană şi orice carte de embriologie umană.

  • Chirilă P., Chirilă M., 2008, o cit., p. 205.
  • Boyd A. R., 2001, op. cit.
  • Chirilă P., Chirilă M., 2008, o cit., pp. 205-206.
  • Vezi și Ștefan D., Homeopatia între aparenţe și realitate, Con-

stanţa, 2011.

  • Ives , 2000, The Blackie Memorial Lecture 1999. Homeopathy

versus Orthodoxy: The Current State of Play, Br Homeopath J, 89, 17-25 (trad. cit. O. Iftime).

  • “Pseudoscientific gobbledegook”, în original.
  • Halberstein A. și  colab.,  2010,  When  Less  Is  Better:   A

Comparison  of  Bach®Flower  Remedies  and  Homeopathy,  Ann Epidemiol, 20(4), 298-307 (trad. cit. O. Iftime).

  • Id
  • Ibid
  • Rashid , Vital Force-Generation and Utilisation, disponibilă la

http://hpathy.com/homeopathy-papers/vital-force-generation-an

d-utilisation/, accesat la 6.07.2011.

  • Nikam D., 2009 Vital Force is Oxygen, Narayana Publishers,

2009, citate din volum fiind disponibile la http://www.narayana-

-publishers.com/homeopathy/pdf/09138_2Oxygen.pdf (accesat la 6.07.2011).

 

 

 

  • Montfort-Cabello H, 2004, Chronic diseases: what are they? How are they inherited? Homeopathy, 93, 88- Se va comenta pe larg mai jos.
  • Hauser Homeopathy, What is Homeopathic Medicine?, disponi-

bil                                                                                                               la

http://www.hauserhomeopathy.com/what-is-homeopathy.html, accesat la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Pomposelli şi colab., 2006, Opinions and self-reported health

status of Italians seeking homeopathic treatment, Homeopathy,

95, 81-87 (trad. cit. O. Iftime).

  • Walach , 2003, Reinventing  the  Wheel  Will  Not  Make  It

Rounder: Controlled Trials of Homeopathy Reconsidered, J Alt Complement Med, 9, 7-13 (trad. cit. O. Iftime).

  • Pentru  explicaţii    detaliate     privind     paradoxul      Ein-

stein-Rosen-Podolsky şi interpretarea Copenhaga, vezi, spre exemplu, The Einstein-Podolsky-Rosen Argument in Quantum Theory, disponibil la http://plato.stanford.edu/entries/qt-epr/ (accesat la 25.04.2012), Copenhagen Interpretation of Quantum Mechanics,     disponibil     la     http://plato.stanford.edu/entries-

/qm-copenhagen/ (accesat la 25.04.2012), The Uncertainty Principle, disponibil la http://plato.stanford.edu/entries/qt-uncer- tainty/ (accesat la 25.04.2012).

  • Milgrom  R.,   2004,   Patient-practitioner-remedy    (PPR)

entanglement Part 4. Towards classification and unification of the

different entanglement models for homeopathy, Homeopathy, 93, 34-42.

  • Milgrom R., 2005 The sound of two hands clapping: Could

homeopathy work locally and non-locally?, Homeopathy, 94, 100-104, vezi p. 102 (trad. cit. O. Iftime).

  • Milgrom R., 2007, Conspicuous by its absence: the Memory of

Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathy, Homeopathy, 96, 209-219.

  • Elia V, Niccoli M., 2004, New physico-chemical properties of

extremely diluted aqueous solutions, J. Thermal Anal Calorimetry, 75, 815, după Milgrom L. R., 2007, Conspicuous by its absence: the Memory of Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathy, Homeopathy, 96, 209-219.

 

 

 

  • Elia şi colab., 2007, The ‘Memory of Water’: an almost deciphered enigma. Dissipative structures in extremely dilute aqueous solutions, Homeopathy, 96(3), 163-169 (trad. cit. O. Iftime).
  • Ceea ce a recomandat articolul pentru blog-ul Bad Science (o

colecţie on-line de exemple de pseudoştiinţă) vezi http://www. badscience.net/2000/01/journal-club-the-%e2%80%98memory-of

-water%e2%80%99-an-almost-deciphered-enigma-dissipative-stru ctures-in-extremely-dilute-aqueous-solutions/ (accesat la 25.05.2012).

  • Milgrom R., 2007, Toward a Unified Theory of Homeopathy

and Conventional Medicine, J Altern Complement Med, 13(7), 759-769.

  • Leick P., 2008, Comment on: Conspicuous by its absence: the

Memory of Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathyand The nature of the active ingredient in ultramolecular dilutions”, Homeopathy, 97(1), 50-51.

  • Apropo de logica lui Milgrom, merită menţionat şi acest para-

graf din lucrările sale: Cu ajutorul logicii inductive trecem de la

particular la general, pornind de la premizele legate de obiecte pe care le-am examinat şi ajungând la concluzii privind obiecte pe care nu le-am examinat, încă. Aşadar: „Toate lebedele pe care le-am văzut erau albe ergo Următoarea lebădă pe care o voi ve- dea va fi albă” (Milgrom L. R., 2007, Conspicuous by its absence: the Memory of Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathy, Homeopathy, 96, 209-219, trad. cit. O. Iftime). Pro- babil că, pentru Milgrom şi alţi adepţi ai aceluiaşi mod de gândire, a da ochi cu un pui de lebădă albă, care are penajul dominant maro, sau cu o lebădă neagră, ar reprezenta o adevărată întâlnire de gradul III. În fapt, exemplul pe care îl dă Milgrom este unul clasic de logică inductivă slabă („exemplul lui John Vickers”), res- pectiv de inducţie incompletă, în care nu toate elementele unei clase (nu toate lebedele de pe lume) au fost examinate, astfel încât concluzia care se trage are un caracter strict probabilistic, trecându-se de la particularul cunoscut la generalul necunoscut. Unii ar putea considera grăitor pentru capacitatea de analiză a lui

 

 

 

Milgrom faptul că dă tocmai un astfel de exemplu pentru a ilustra ideea că gândirea umană se bazează şi pe logica inductivă.

  • Milgrom R., 2008,  Treating  Leick  with  like:  response  to

criticisms of the use of entanglement to illustrate homeopathy, Homeopathy, 97, 96-99 (trad. cit. O. Iftime).

  • Milgrom R., 2009, Falling Trees, Fractals, and Sophistry: Some

Philosophical Biohazards” En Route to Reconciling Biomedicine and Homeopathy, J Altern Complement Med, 15(11), 1247-1254. 100 Milgrom L. R., 2009, op. cit., (trad. cit. O. Iftime).

  • Milgrom R., 2005, Are Randomized Controlled Trials (RCTs)

Redundant for Testing the Efficacy of Homeopathy? A Critique of RCT Methodology Based on Entanglement Theory, J Altern Com- plement Med, 11, 831-838 (trad. cit. O. Iftime). Sublinierea ne aparţine.

  • Walach , 2005, Entangled – and tied in knots! Homeopathy,

94, 96-99.

  • Hyland E., 2005, Entanglement and some heretical thoughts

about homeopathy, Homeopathy, 94, 105-106.

  • Hyland, 2005, op. cit., tra cit. O. Iftime.
  • Hyland, 2005, op. cit., tra cit. O. Iftime.
  • Hyland, 2005, op. cit., tra cit. O. Iftime.
  • Guajardo , Wilson J., 2005,  Models  for  explaining   the

homeopathic healing process: a historical and critical account of principles central to homeopathy, Homeopathy, 94, 44-48.

  • Tiller W. A., 2006, On Chemical Medicine, Thermodynamics,

and Homeopathy, J Altern Complement Med, 12 (7), 685-693.

  • Weingärtner O., 2007, The nature of the active ingredient in

ultramolecular dilutions, Homeopathy, 96, 220-226, trad. cit. O. Iftime.

  • Montfort-Cabello , 2004, op. cit., trad. cit. O. Iftime.
  • „Aici, termenul de «mod reactiv» este utilizat în locul unor

termeni clasici precum «miasmă» (emanaţie care se răspândeşte pe calea aerului, exercitând o influenţă morbidă) sau  «teren» (care include factori constituţionali şi dobândiţi, care există dina- inte de boală şi condiţionează prognosticul)” (Montfort-Cabello H., 2004, op. cit., trad. cit. O. Iftime).

 

 

 

  • Vezi 1, Concepte fundamentale ale homeopatiei, secţiu- nea B, Miasmele.
  • Vezi, pentru istoricul teoriilor privitoare la miasme, sinteza lui

Montfort-Cabello, 2004, op. cit.

  • Montfort-Cabello, 2004, op. cit., trad. cit. O. Iftim
  • Montfort-Cabello, 2004, op. cit., trad. cit. O. Iftim
  • Montfort-Cabello, 2004, op. cit., trad. cit. Iftime. Sublinie-

rea aparţine traducătoarei.

  • Vezi, ex., Alimonti J. B. și colab., 2003, Mechanisms of CD4+

T lymphocyte cell death in human immunodeficiency virus infection and AIDS, J Gen Virol, 84, 1649-1661.

  • Vezi Stern A. și colab., Neuropsychiatric Manifestations of

HIV-1 Infection and AIDS, în Psychopharmacology – 4th Generation of Progress, Bloom F. E., Kupfer D. J., (ed.), Floyd E. Raven Press, New York, 1995, disponibil la http://www.acnp.org/g4/- GN401000149/Default.htm, accesat la 5.06.2012; Valcour V. și colab., 2011, Screening for Cognitive Impairment in Human Immunodeficiency Virus, Clin Infect Dis, 53(8), 836-842.

  • McBride D. , 2000, Management of Aphthous Ulcers, Am Fam

Physician, 62(1), 149-154.

  • Antman ; Chang Y., 2000, Kaposi’s Sarcoma, N Engl J Med,

342(14), 1027-1038; Cáceres W. și colab., 2010, AIDS-related malignancies: Revisited, P R Health Sci J, 29(1), 70-75.

  • Whitmarsh ,  2004,  Clinical   research   in    homeopathy:

randomised, controlled or outcome studies? Homeopathy, 93, 1-2. 122 Fisher P. și colab., 2006, Evaluation of specific and non-specific effects in homeopathy: Feasibility study for a randomised trial, Homeopathy, 95, 215-222.

  • Bell R., 2005, All Evidence Is Equal, but Some Evidence Is Mo- re Equal  than  Others:  Can  Logic  Prevail  over  Emotion  in  the

Homeopathy Debate?, J Alt Complement Med, 11, 763-769.

  • Smith W., 2009, Can  Homeopathy  Ameliorate  Ongoing

Sickness?, J Alt Complement Med, 15(5), 465-467, trad. cit. O. Iftime.

  • Reyburn , 1890, Curiosities of homeopathic pharmacy, JAMA,

15, 500-501, citat în JAMA, 1990, 264, 1724.

 

 

 

  • Smith W., 2009) Can Homeopathy Ameliorate Ongoing Sickness?, J Alt Complement Med, 15 (5), 465-467 (trad. cit. O. Iftime).
  • Fisher P. și colab., 1989, Effect of homoeopathic treatment on

fibrositis (primary fibromyalgia), Br Med J, 299, 365-366; Bell I. R. și colab., 2004, Improved clinical status in fibromyalgia patients treated with individualized homeopathic remedies versus placebo, Rheumatology, 43, 577-582.

  • Weiser și colab., 1998,  Homeopathic  vs   Conventional

Treatment of Vertigo. A Randomized Double-blind Controlled Clinical Study, Arch Otolaryngol Head Neck Surg., 124, 879-885; Klopp R. și colab., 2005, Microcirculatory effects of a homeopathic preparation in patients with mild vertigo: an intravital microscopic study, Microvasc Res, 69, 10-16.

  • Taylor A. și colab., 2000, Randomised controlled trial of

homoeopathy versus placebo in perennial allergic rhinitis with overview of four trial series, Br Med J, 321, 471-476.

  • Jacobs și colab., 2000,  Homeopathic  Treatment  of  Acute

Childhood Diarrhea: Results from a Clinical Trial in Nepal, J Alt

Complement Med, 6(2), 131-139; vezi şi Jacobs J. și colab., 2003, Homeopathy for childhood diarrhea: combined results and metaanalysis from three randomized, controlled clinical trials, Pediatr Infect Dis J, 22 (3), 229-234.

  • Schröder D  și  colab.,   2003,   Efficacy   of   a   homeopathic

Crataegus preparation compared with usual therapy for mild (NYHA II) cardiac insufficiency: results of an observational cohort study, Eur J Heart Fail, 5, 319-326. Studiu dur criticat de către Anker (Anker S. D., 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 515), care, pe lângă că reproşează autorilor faptul că s-ar fi grăbit cu concluziile favorabile homeopatiei, deşi numărul pacienţilor care au participat la studiu a fost mic (aproximativ o sută de per- soane, faţă de peste o mie, cum se obişnuieşte în astfel de studii privind insuficienţa cardiacă) afirmă că lipsa tratamentului alopat ar fi putut cauza decesul unora dintre participanţi. Clark şi Morice (Clark A. L., Morice A., 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 511) observă, la rândul lor, o serie de erori metodologice (de abordare) privind: condiţia iniţială a pacienţilor, care nu ar fi fost

 

 

 

investigată corespunzător, încât să se ştie clar de la ce se porneşte şi să se poată, prin urmare, aprecia corect impactul tratamentului; tratamentul alopat, care nu a fost standardizat corespunzător, astfel încât grupul care l-a primit să servească, realmente, drept comparator cu cel tratat homeopat; nestandardizarea testelor de efort, unde nu s-au făcut măsurători obiective ale performanţelor pacienţilor, ci aceştia au fost întrebaţi după cât timp s-au simţit obosiţi ş.a., ceea ce ar afecta serios credibilitatea  studiului.  O bună parte dintre criticile lor se regăsesc la Niebauer (Niebauer J., 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 513), precum şi la Zanolla (Zanolla L., 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 509).

  • Van Haselen A., Fisher  P.  A.  G.,  2000,  A   randomized

controlled    trial    comparing    topical    piroxicam    gel    with    a

homeopathic gel in osteoartrithis of the knee, Rheumatology, 39, 714-719; Pinto S., Rao A. V., Rao  A., 2008, Lipid peroxidation, erythrocyte antioxidants and plasma antioxidants in osteoarthritis before and after homeopathic treatment, Homeopathy, 97, 185-189.

  • Frass și colab., 2005, Adjunctive homeopathic treatment in

patients with severe sepsis: a randomized, double-blind, place- bo-controlled trial in an intensive care unit, Homeopathy, 94, 75-80, efectul pozitiv al terapiei adjuvante homeopate ar fi deve- nit vizibil statistic la şase luni după iniţierea administrării, rata de supravieţuire a pacienţilor trataţi, pe lângă antibiotice, cu remedii fiind cu 25% mai mare decât în cazul pacienţilor care primiseră placebo; Teixeira M. Z. și colab., 2008, Homeopathic practice in Intensive Care Units: objective semiology, symptom selection and a series of sepsis cases, Homeopathy, 97, 206-213 – care raportea- ză numai trei cazuri.

  • Jacobs J  și  colab.,   2005,   Homeopathy   for   Menopausal

Symptoms in Breast Cancer Survivors: A Preliminary Randomized Controlled Trial, J Alt Complement Med, 11, 21-27. Pacientele care au luat un singur remediu s-au simţit mai bine. La persoanele care luau o combinaţie de remedii s-au înrăutăţit simptomele, fiind acuzat un fenomen de proving (declanşare de simptome acute, precum la probanţi), care ar fi apărut datorită faptului că remediul

 

 

 

a fost administrat de trei ori pe zi, timp de un an, şi nu după cum se recomanda de obicei, să se ia până ce simptomele slăbesc sau să se oprească după o săptămână, dacă simptomele se agravează. La alte paciente, care luau în acelaşi timp un medicament „alo- pat”,   înrăutăţirea   simptomelor   nu  a   apărut,   medicamentele

„antidotând”, zice-se, remediul, conform unei teorii homeopate. Se poate aduce observaţia că există şi homeopaţi care se vede că nu împărtăşesc această opinie, din moment ce recomandă admi- nistrarea simultană a medicamentelor şi remediilor.

  • Dolce Filho , 2005, Homeopathic approach in the treatment

of patients with mental disability, Homeopathy, 95, 31-44.

  • Frass și colab., 2005, Influence of Potassium Dichromate on

Tracheal Secretions in Critically Ill Patients, Chest, 127, 936-941, studiu finalizat de numai 50 de participanţi, câte 25 per grup (verum, respectiv placebo).

  • Steinsbekk și colab., 2005,  Homeopathic  care  for   the

prevention of upper respiratory tract infections in children: A pragmatic, randomised, controlled trial comparing individualised homeopathic care and waiting-list controls, Complement Ther Med, 13, 231-238; Ramchandani N. M., 2010, Homoeopathic treatment of upper respiratory tract infections in children: Evaluation of thirty case series, Complement Ther Clin Pract., 16(2), 101-108.

  • Colin P., 2006, Homeopathy and respiratory allergies: a series

of 147 cases, Homeopathy, 95, 68-72. Autorul insistă asupra fap- tului că a aplicat tratamente homeopate, incluzând, pe lângă re- mediile contra simptomelor curente, remedii contra tendinţelor esenţiale către boală ale pacienţilor (vezi teoriile despre miasme). 139 Seeley B. M. și colab., 2006, Effect of Homeopathic Arnica mon-

tana   on   Bruising   in   Face-lifts.   Results   of   a   Randomized,

Double-blind, Placebo-Controlled Clinical Trial, Arch Facial Plast Surg, 8, 54-59. La studiu au participat numai 29 de pacienţi, dintre care trei s-au retras pe parcurs; 14 au primit remediul, ceilalţi 12 placebo. Autorii relatează că s-au înregistrat diferenţe semnifica- tive statistic (privind suprafaţa zonelor cu echimoză) între grupul verum şi grupul placebo doar în prima şi în cea de a şaptea zi din intervalul post-operator observat.

 

 

 

  • Birnesser , Stolt P., 2007, The homeopathic antiarthitic preparation Zeel comp. N: a review of molecular and clinical data, Explore, 3, 16-22.
  • Waisse-Priven S.  şi  colab.,  2009,  Homeopathic  treatment in

resistant livedoid vasculopathy: case report, Homeopathy, 98, 165-168. Vindecarea a survenit odată cu administrarea unei diluţii cu mult mai înalte a remediului decât cea cu care se iniţiase tra- tamentul – 100 cH faţă de 30 dH (pentru sistemul diluţiilor home- opate, vezi nota XXIV). Autorii insistă şi asupra cursului evenimen- telor: dermatologul a refuzat, iniţial, să trimită pacienta la home- opat, pacienta a vrut să nu mai ia medicamentele „alopate”, vă- zând că remediul o ajută, însă homeopaţii au insistat să continue medicaţia, pentru ca decizia de întrerupere a tratamentului alopat să vină din partea dermatologului, ceea ce s-a şi întâmplat, după ce acesta a constatat că pacienta nu mai prezenta simptome de vasculopatie.

  • Mousavi F. şi colab., 2009, Homeopathic treatment of minor

aphthous ulcer: a randomized, placebo-controlled clinical trial, Homeopathy, 98, 137-141.

  • Mousavi F. și colab., 2009, Ignatia in the treatment of oral li-

chen planus, Homeopathy, 98, 40-44.

  • Cardigno P., 2009, Homeopathy for the treatment of menstrual

irregularities: a case series, Homeopathy 98, 97-106.

  • Pomposelli  și  colab.,   2009,   Observational   study    of

homeopathic and conventional therapies in patients with diabetic polyneuropathy, Homeopathy, 98, 17-25.

  • An Xue S. și colab., 2009, Treatment of spasmodic dysphonia

with homeopathic medicine: a clinical case report, Homeopathy, 98, 56-59.

  • Naudé F și colab., 2010, Chronic primary insomnia: Efficacy

of homeopathic simillimum, Homeopathy, 99, 63-68.

  • Mathie  T.,  Robinson   T.   W.,   2006,   Outcomes   from

homeopathic prescribing in medical practice: A prospective, research-targeted, pilot study, Homeopathy, 95, 199-205, cu re- zultate pozitive mai ales pentru anxietate, depresie şi sindromul colonului iritabil.

 

 

 

  • Mathie T. și colab., 2007, Outcomes from homeopathic prescribing in veterinary practice: a prospective, research-tar- geted, pilot study, Homeopathy, 96, 27-34, cu rezultate pozitive mai ales pentru maladii uro-genitale, musculo-scheletale şi tulbu- rări de comportament (în rândul tuturor animalelor tratate), res- pectiv în epilepsie şi artrită la câini şi în dermatita atopică (boală a pielii, cu inflamaţie şi mâncărimi), gingivită (gingii roşii şi inflama- te, din pricina unei infecţii) şi hipertiroidism (exces de secreţie hormonală a glandei tiroide, cu efecte asupra întregului organism) la pisici.
  • Burbano R. și  colab.,  2009,  Lymphocyte   proliferation

stimulated by activated human macrophages treated with Cano- va, Homeopathy, 98, 45-48.

  • Pugh D. și colab.,  2008,  The  majority  of  macrophage

activation exhibited by extracts of some immune enhancing botanicals is due to bacterial lipoproteins, Int Immunopharmacol, 8, 1023-1032. S-a înregistrat rolul stimulator pentru macrofage al extractelor obţinute pornind de la micrograme de plantă.

  • Fontaine P., Lawson , 2009, Classical Homeopathy Approach

in the Treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus,

Explore, 5(6), 347-351.

  • Mojaver N. și colab.,  2007,  Individualized  homeopathic

treatment of trigeminal neuralgia: an observational study, Homeopathy, 96, 82-86.

  • Kistin S. , Newman A.  D.,  2007,  Induction  of  Labor  with

Homeopathy: A Case Report, J Midwifery Womens Health; 52, 303-307.

  • Vezi Robertshawe P., 2009, Effects of Homoeopathy on Lipid

Peroxidation and Antioxidants in Osteoarthritis, J Aust Tradit-Med Soc, 15(2), 89, recenzie la Pinto S. și colab., 2008, Lipid peroxidation, erythrocyte antioxidants and plasma antioxidants in osteoarthritis before and after homeopathic  treatment, Homeopathy; 97, 185-189.

  • Boylan M., 2006, Is Homeopathy  Cost  Effective  In  Treating

Rhinopharyngitis?, J Aust Tradit Med Soc, 12 (2), 85.

 

 

 

  • Plezbert A., Burke J. R., 2005, Effects of the homeopathic remedy arnica on attenuating symptoms of exercise-induced muscle soreness, J Chiropr Med, 4, 152-161.
  • Chang  Y.  și  colab.,  2006,  Outcomes  of  breast  cancer  in

patients who use alternative therapies as primary treatment, Am J Surg, 192, 471-473.

  • Almeida D. și colab., 2009, Homeopathic treatment for bone

regeneration: experimental study, Homeopathy, 98, 92-96.

  • Ray-Coquard L. şi colab., 2009, Can adjuvant homeopathy

improve the control of post-chemotherapy emesis in breast cancer patients? Results of a randomized placebo-controlled trial, J Clin Oncol 27 (suppl; abstr e20566), 317-318.

  • Paris și colab., 2008, Effect of homeopathy on  analgesic

intake   following   knee   ligament   reconstruction:   a   phase   III

monocentre randomized placebo controlled study, Br J Clin Pharmacol, 65(2), 180-187.

  • Stevinson și colab., 2003, Homeopathic arnica for prevention

of pain and bruising: randomized placebo-controlled trial in hand surgery, J R Soc Med, 96, 60-65, studiu contestat de J. Richardson,

  1. S. Hughes-Games, G. Lewith, R. A. J. Matthews, precum şi de P. Fisher, R. Mathie şi R. van Haselen, pentru slaba calitate metodo- logică, critici la care autorii răspund polemic şi nu tocmai convin- gător, după opinia noastră. Pentru întreaga dezbatere, vezi Homeopathic arnica, J R Soc Med, 2003, 96, 204-207.
  • Fisher P., Scott D., 2001, A randomized controlled trial of

homeopathy in rheumatoid arthritis, Rheumatology, 40, 1052-1055.

  • Brien S. și colab., 2003, Ultramolecular homeopathy has no

observable clinical effects. A randomized, double-blind, place- bo-controlled proving trial of Belladonna 30C, Br J Clin Pharmacol, 56, 562-568.

  • Linde , Willich S. N.,  2003,  How  objective  are  systematic

reviews? Differences between reviews on complementary medicine, J R Soc Med, 96, 17-22.

  • Dantas F. și colab., 2007, A systematic review of the quality of

homeopathic pathogenetic trials published from 1945 to 1995, Homeopathy, 96, 4-16.

 

 

 

  • Ernst , 2002, A systematic review of systematic reviews of homeopathy, Br J Clin Pharmacol, 54, 577-582.
  • Kleijnen și colab., 1991, Clinical trials of homoeopathy, Br

Med J, 302, 316-323.

  • Ernst , Pittler M. H., 1998, Efficacy of Homeopathic Arnica,

Arch Surg, 133, 1187-1190.

  • Milazzo S. și colab., 2006, Efficacy of homeopathic therapy in

cancer treatment, Eur J Cancer, 42, 282-289.

  • Pilkington  și  colab.,  2005,  Homeopathy  for  depression: a

systematic review of the research evidence, Homeopathy, 94, 153-163. Autorii consideră că studiile clinice disponibile până la acea dată erau de slabă calitate.

  • Pilkington și colab., 2006,  Homeopathy  for  anxiety  and

anxiety    disorders:    A    systematic    review    of    the    research,

Homeopathy, 95, 151-162.

  • Ernst , 1999, Homeopathic Prophylaxis  of  Headaches  and

Migraine? A Systematic Review, J Pain Symptom Manage, 18, 353-357.

  • Owen M., Green B. N., 2004, Homeopathic treatment of

headaches: A systematic review of the literature, J Chiropr Med, 3, 45-52.

  • Vickers J., Smith C., 2006, Homoeopathic Oscillococcinum for

preventing and treating influenza and influenza-like syndromes. Cochrane Database of Systematic Reviews, Issue 3. Art. No.: CD001957. DOI: 10.1002/14651858.CD001957.pub3.

  • Altunç U. și colab., 2007,  Homeopathy  for  Childhood  and

Adolescence Ailments: Systematic Review of Randomized Clinical Trials, Mayo Clin Proc., 82(1), 69-75.

  • De Silva     și  colab.,  2010,  Evidence  for  the   efficacy  of

complementary and alternative medicines in the management of

fibromyalgia: a systematic review, Rheumatology, 49, 1063-1068.

  • Thachil      F.    și    colab.,    2007,    The    evidence    base   of

complementary and alternative therapies in depression, J Affect Disord, 97, 23-35.

  • Urlea-Schön și colab., 2003,  Efficacy  of  a  triple   herbal

preparation in mild depressive disorders: results of a randomised

 

 

 

placebo-controlled   trial,   Focus   Altern   Complement   Ther,   8, 551-552, după Thachil şi colab., 2007, op. cit.

  • Almeida M. V. R., 2003, A critical review of the possible

benefits associated with homeopathic medicine, Rev Hosp Clín Fac Med S. Paulo, 58(6), 324-331.

  • Shang  și  colab.,   2005,   Are   the   clinical   effects    of

homoeopathy placebo effects? Comparative study of place- bo-controlled trials of homoeopathy and allopathy, Lancet, 366, 726-732.

  • The Swiss Association of Homoeopathic Physicians, 2006, Open

letter in response to the article in The Lancet, Explore, 2(1), 7.

  • Rutten L. B., Stolper C. F., 2008, The 2005 meta-analysis of

homeopathy:     the     importance     of     post-publication     data, Homeopathy, 97, 169-177.

  • Lüdtke , Rutten A. L.  B.,  2008,  The  conclusions  on  the

effectiveness of homeopathy highly depend on the set of analyzed trials, J Clin Epidemiol, 61, 1197-1204.

  • Rutten , Stolper E., 2006, ‘Proof’ against homeopathy in fact

supports homeopathy, Homeopathy, 95, 57-61.

  • Bell R., 2005, All Evidence Is Equal, but Some Evidence Is Mo-

re  Equal  than  Others:  Can  Logic  Prevail  over  Emotion  in  the Homeopathy Debate?, J Alt Complement Med, 11, 763-769.

  • Linde și colab., 1997, Are the effects of homoeopathy all

placebo   effects?   A   meta-analysis   of   randomized,   placebo

controlled trials, Lancet, 350, 834-843.

  • Ernst , Barnes J., 1998, Meta-analysis of homoeopathy trials

[letter]. Lancet, 351, 366.

  • Dean M., 1998, Out of Step with the Lancet Homeopathy Me-

ta-Analysis: More Objections than Objectivity?, J Alt Complement Med, 4, 389-398.

  • Linde și colab.,  2001,  The  methodological  quality   of

randomized controlled trials of homeopathy, herbal medicines and acupuncture, Int J Epidemiol, 30(3), 526-531.

  • Kirkby  ,   Herscu   P.,   2010,   Homeopathic   trial   design  in

influenza treatment, Homeopathy, 99, 69-75.

  • Satti , 2005, Homeopathic Drug Standardization, Semin Integr

Med, 3, 113-122.

 

 

 

  • Buckman , 1999, Reproducibility of results with homeopathic remedies, CMAJ, 160(8), 1128-1129.
  • van Haselen , Luedtke R., 2008, Research in homeopathy:

From confusion to disillusion or resolution? Complement Ther Med, 16, 59-60. Van Haselen şi Luedtke îşi exprimă, însă, opti- mismul, considerând că acumularea atât de rezultate pozitive, cât şi de rezultate negative este parte firească din progresul în cu- noaştere.

  • Medicina herbală cuprinde ierburi, materii derivate din acestea,

preparate din ierburi şi produse finite obţinute din ierburi care conţin drept ingredient activ părţi din plante sau alte materii vege- tale (OMS, 2008, Traditional medicine, Fact sheet N°134, December 2008, disponibil la http://www.who.int/mediacentre/- factsheets/fs134/en/, accesat la 19.09.2011, trad. cit. O. Iftime).

  • Homeopatia este una dintre cele mai larg utilizate forme de

medicină herbală (OMS, 2009, Safety issues in the preparation of homeopathic medicines, ISBN 978 92 4 159884 2, p. IX, disponibilă în format electronic la http://apps.who.int/medicinedocs/- documents/s16769e/s16769e.pdf, accesată la 19.09.2011, trad. cit. O. Iftime). Câteva rânduri mai jos, textul devine autocontradictoriu, comentând despre originea variată (şi nu exclusiv vegetală) a materiei din care se prepară remediile.

  • Aceasta din urmă fiind definită astfel de către OMS: Medicina

tradiţională este ansamblul cunoştinţelor, competenţelor şi practi-

cilor bazate pe teorii, credinţe şi experienţe indigene [proprii, n. trad.] diferitor culturi, utilizate în menţinerea sănătăţii, precum şi în prevenirea, diagnosticarea, ameliorarea sau tratarea bolilor fizice sau mintale. De reţinut şi precizarea conform căreia Medici- na tradiţională care a fost adoptată de către alte populaţii (în afara culturii sale de origine) este adesea numită medicină alter- nativă sau complementară (idem). A se observa faptul că în defini- ţia citată se pomeneşte şi despre „credinţe”, deci despre elemen- te care ies din sfera de competenţă a ştiinţei.

  • Scopul său [al documentului] este de a oferi statelor membre o

referinţă relativ la aspectele tehnice ale producerii şi manufactu-

rării de medicamente homeopate care ar putea prezenta riscuri. Acest fapt este relevant pentru stabilirea de standarde naţionale

 

 

de calitate şi de specificaţii privind medicamentele homeopate. Documentul nu priveşte, însă, chestiuni  legate de eficienţa  sau utilizarea clinică [a remediilor] (OMS, Safety issues in the preparation of…, p. 2, trad. cit. O. Iftime).

  • Vezi OMS, Safety issues in the preparation of…, Cuvânt înainte,
  1. VII.
  • OMS, Safety issues in the preparation of…, p. IX, trad. cit. O.

Iftime.

  • Ullman D, 1999, Homeopathy and Managed Care: Manageable

or Unmanageable, J Alt Complement Med, 5(1), 65-73 (trad. cit.

  1. Iftime).
  • Ullman, 1999, op. cit.
  • Exemplul vaccinurilor  este  relevant  (Ernst  ,  2001,  Rise  in

popularity of complementary and alternative medicine: reasons

and consequences for vaccination, Vaccine, 20, S90-93; Schmidt, K., Ernst, E., 2003, MMR vaccination advice over the Internet, Vaccine, 21, 1044-1047, Zuzak T. J. și colab., 2008, Attitudes towards vaccination: users of complementary and alternative medicine versus non-users, Swiss Med Wkli, 138(47-48), 713-718). Mulţi homeopaţi şi alţi practicanţi ai terapiilor alternative în- deamnă populaţia, cu toată iresponsabilitatea, să nu recurgă la vaccinuri, profitând de ignoranţa publicului larg în materie de medicină, ca şi de tendinţele paranoide acutizate în societăţile contemporane. Din păcate, victime inocente ale acestor disruperi ale raţiunii umane pot deveni oricând copiii sustraşi programelor de vaccinare de către proprii părinţi.

  • Davidson M., Smith W. M., 2010, The Bradford Hill Criteria

and Zinc-Induced Anosmia. A Causality Analysis, Arch Otolaryngol Head Neck Surg, 136(7), 673-676; Aviner S. și colab., 2010, Use of a Homeopathic Preparation for “Infantile Colic” and an Apparent Life-Threatening Event, Pediatrics, 125, e318-e323 – cu menţiunea că în trei din cele unsprezece cazuri de eveniment acut care ame- ninţă viaţa (manifestare de origine necunoscută, în cursul căreia sugarul are tulburări cardio-respiratorii, trebuind, eventual, rea- nimat şi se află la un pas de moartea subită) presupus asociate cu administrarea unui preparat homeopat la bebeluşi remediul fuse- se supradozat de către părinţi.

 

 

 

  • Garattini S., Bertelé , 2009, Homoeopathy: not a matter for drug-regulatory authorities, Lancet, 374, 1578-1580.

206  Dean M. E., 2000, A homeopathic origin for placebo controls:

an invaluable gift of God’, Altern Ther Health Med, 6(2), 58-66.

  • Vezi menţiunea privind criticile aduse de către Kaptchuk, 1998;

2000, în Lunstroth J., 2005, Book review: Dean, M. E., The Trials of Homeopathy: Origins, Structure, and Development, J Alt Comple- ment Med, 11(5), 871-874.

  • Iată un exemplu de formulare în acest sens, într-un context

legat de homeopatie: Prescrierea de placebo nu se află în acord cu alegerea informată a pacientului – despre care guvernul susţine că este foarte importantă – însemnând că pacienţii nu au la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru ca alegerea lor să-şi aibă sen- sul. Dincolo de problemele etice şi de cea a integrităţii relaţiei medic – pacient, a prescrie placebo este o abordare medicală gre- şită. Efectul său este nesigur şi imprevizibil şi nu poate reprezenta baza unică a niciunui fel de tratament în cadrul sistemului naţional de sănătate.  Citatul este dintr-un comunicat al  Comitetului  de ştiinţă şi tehnologie al Camerei Comunelor a Parlamentului Marii Britanii (disponibil la http://www.parliament.- uk/business/committees/committees-archive/science-technology

/s-t-homeopathy-inquiry/, accesat la 19.09.2011, trad. cit. O. Iftime), dat cu ocazia publicării raportului Comitetului privitor la homeopatie (House of Commons Science and Technology Committee, Evidence Check 2: Homeopathy, Fourth Report of Session 2009-10, disponibil la http://www.publications.- parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/cmsctech/45/45.pdf, acce- sat la 19.09.2011). În acest raport, Comitetul cere guvernului să sisteze finanţarea testelor clinice pentru produsele homeopate, ca şi licenţierea lor ca medicamente şi să nu mai permită enunţarea unor pretenţii de natură medicală pe etichetele acestor produse. Toate acestea, deoarece Comitetul a căzut de acord cu Guvernul că dovezile arată că homeopatia nu este eficace (adică, nu trece de limitele efectului placebo) şi că explicaţiile legate de cauzele pentru care ea ar putea să funcţioneze sunt implauzibile din punct de vedere ştiinţific (idem, trad. cit. O. Iftime). În paranteză fie spus, aprobarea, în 2009, de către autoritatea competentă brita-

 

 

nică (Medicines and Healthcare Products Regulatory Agency) a unui prim remediu, pentru comercializare, fusese acompaniată de bizara motivaţie: Rezultatele studiilor clinice asupra efectelor [re- mediului] arnica nu au fost concludente, dar au indicat că ar putea exista o tendinţă către demonstrarea unor efecte benefice ale [remediului] arnica, în anumite situaţii (MHRA. Arnicare Arnica 30c pillules, p. 9, disponibil la http://www.mhra.gov.uk/home/- groups/par/documents/websiteresources/con049307.pdf, acce- sat la 5.10.2011, trad. cit. O. Iftime).

  • World Medical  Association  Declaration  Of  Helsinki.  Ethical

Principles for Medical Research Involving Human Subjects, dispo- nibil                                                                                                            la

http://www.wma.net/en/30publications/10policies/b3/17c.pdf, accesat la 6.03.2012.

  • Guideline 11 – Choice of control in clinical trials, în International

Ethical Guidelines for Biomedical Research Involving Human Subjects, Prepared by the Council for International Organizations of Medical Sciences (CIOMS) in collaboration with the World Health Organization (WHO), disponibil la http://www.cioms.ch/- publications/layout_guide2002.pdf; Additional  Protocol  to the Convention on Human Rights and Biomedicine, concerning Biome- dical Research, document al  Uniunii  Europene disponibil  la http://conventions.coe.int/treaty/en/treaties/html/195.htm (do- cumentele au fost accesate la 6.03.2012).

  • Memorandum submitted by Professor John C McLachlan (HO

06), disponibil la http://www.publications.parliament.uk/pa/- cm200910/cmselect/cmsctech/45/45we07.htm, accesat  la 6.03.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Cohen H., 2004, Legal and ethical issues in complementary

medicine:  a  United  States  perspective,  MJA,  181(3),  168-169;

Gilmour J. și colab., 2011, Treating Teens: Considerations When Adolescents Want to Use Complementary and Alternative Medicine, Pediatrics, 128, S161-S166. Gilmour şi colab. imaginează un scenariu în care un pacient de 14 ani refuză tratamentul con- venţional pentru o maladie considerată gravă şi optează pentru homeopatie. Având în vedere că legea (se discută cazul SUA şi Canada) recunoaşte dreptul „minorilor maturi” (capabili de a face

 

 

 

alegeri informate privind sănătatea lor) de a accepta sau refuza un tratament, odată recunoscut legal acest statut pentru pacientul respectiv, medicului i se recomandă să-l informeze asupra inexis- tenţei dovezilor ştiinţifice în favoarea homeopatiei şi, dacă pacien- tul minor îşi menţine opţiunea pentru homeopatie, să o onoreze, continuând să-i supravegheze starea de sănătate cu ajutorul unor mijloace convenţionale de investigaţie.

  • Weir M.,  2005,  Complementary  and  alternative  medicine  –

Legal   issues,   National   Legal   Eagle,   11   (1),   disponibil   la:

http://epublications.bond.edu.au/nle/vol11/iss1/4, accesat la 2.03.2012.

  • Jonas W. și colab., 2003, A Critical Overview of Homeopathy,

Ann Intern Med, 138, 393-399.

  • David Colquhoun, citat în Samarasekera  U.,  2007,  Pressure

grows against homoeopathy in the UK, Lancet, 370, 1677-1678.

  • Kayne S.,  2002,  Homeopathy   and   Infectious    Disease:

Controversies Raised by the Recent Foot-and-Mouth Disease and Anthrax Outbreaks, J Alt Complement Med, 8(1), 3-4.

  • Wilson și colab., 2005, Characteristics of Pediatric and Ado-

lescent Patients Attending a Naturopathic College Clinic in Cana- da, Pediatrics, 115(3), e338-43.

  • Lee C. C., Kemper K. J., 2000, Homeopathy and Naturopathy

Practice Characteristics and Pediatric Care, Arch Pediatr Adolesc Med, 154, 75-80; Lehrke P. și colab., 2001, Attitudes of homoeopathic physicians towards vaccination, Vaccine, 19, 4859-4864. Lehrke şi colab. au depistat, în rândurile homeopaţi- lor, o atitudine favorizând vaccinarea antitetanică, antipoliomieli- tică şi antidifterică şi respingând vaccinarea împotriva bolilor copi- lăriei, respingere confirmată de Schmidt K., Ernst E., 2003, MMR vaccination advice over the Internet, Vaccine, 21, 1044-1047; Ernst E., 2011, Complementary and alternative medicine’s opposition to measles immunisation continues, Focus Alternative Compl Ther, 16(2), 110-114.

  • Henrich N., Holmes , 2009, The public’s acceptance of novel

vaccines   during   a   pandemic:   a   focus   group   study   and   its

application to influenza H1N1, Emerg Health Threats J, 2, e8.

 

 

 

  • Ernst , 2010, Homeopathy, a helpful placebo” or an unethical intervention? Trends Pharmacol Sci, 31(1), 1; vezi şi Michael Baum, citat în Samarasekera U., 2007, Pressure grows against homoeopathy in the UK, Lancet, 370, 1677-1678.
  • Walach și colab., 2004, Homeopathic proving  symptoms:

result of a local, non-local, or placebo process? A blinded, place- bo-controlled pilot study, Homeopathy, 93, 179-185; Dominici G. și colab., 2006, Double-blind, placebo-controlled homeopathic pathogenetic trials: Symptom collection and analysis, Homeopathy, 95, 123-130.

  • Fisher P. și colab., 2006, Evaluation of specific and non-specific

effects in homeopathy: Feasibility study for a randomised trial, Homeopathy, 95, 215-222.

  • Vezi,  ex.,  Thompson   E.   A.   și   colab.,   2005,   A   Pilot,

Randomized, Double-Blinded, Placebo-Controlled Trial of Individualized Homeopathy for Symptoms of Estrogen Withdrawal in Breast-Cancer Survivors, J Alt Complement Med, 11(1), 13-20, unde autorii au observat o ameliorare a simptomelor la pacientele tratate homeopat pentru problemele hormonale înregistrate în urma unui cancer la sân, cu rezerva că nu se poate ignora posibili- tatea ameliorării spontane, în absenţa unei colecţii bogate de date despre evoluţia pe termen lung a unor astfel de pacienţi; Brien S. și colab., 2011, Homeopathy has clinical benefits in rheumatoid arthritis patients that are attributable to the consultation process but not the homeopathic remedy: a randomized controlled clinical trial, Rheumatology, 50, 1070-1082, cu concluzii exprimate cate- goric în favoarea existenţei unui efect placebo al consultaţiei ho- meopate, remediile în sine neavând niciun fel de efect, după Brien și colab.; Relton C. și colab., 2008, ‘Homeopathy’: Untangling the debate, Homeopathy, 97, 152-155. Comentariul sintetic al lui Ernst (Ernst E., 2007, Exploring homeopathy, Prev Med, 45, 280-281) este mai nuanţat, remediul putând fi placebo, iar consul- taţia homeopată terapeutică, prin atenţia acordată pacientului.

  • Rise B., Steinsbekk A.,  2009,  How  do  parents  of  child

patients compare consultations with homeopaths and physicians?

A qualitative study, Patient Educ Couns, 74, 91-96.

 

 

 

  • Frass și colab., 2006, Homeopathy: Fantasy or reality?, JMHG, 3(2), 125-127.
  • Nuhn și colab., 2010, Placebo effect sizes in homeopathic

compared to conventional drugs – a systematic review of randomised controlled trials, Homeopathy, 99, 76-82. Comparaţia experimentelor homeopate cu cele alopate s-a bazat pe selecta- rea unor studii implicând grupuri de subiecţi similare ca structură, efecte similare ale tratamentului şi durate comparabile de obser- vaţie clinică ulterioară asupra subiecţilor.

  • Robertson și colab., 2007, Homeopathic Arnica montana for

post-tonsillectomy analgesia: a randomised placebo control trial, Homeopathy, 96, 17-21. Autorii citează şi articole cuprinzând rezultate care îi contrazic, indicând că în alte situaţii remediul studiat nu s-a dovedit a fi mai eficient decât placebo, precum şi un studiu care le susţine afirmaţiile, despre care admit, însă, că ar fi fost slab proiectat.

  • Brinkhaus  și  colab.,  2006,  Homeopathic  arnica  therapy in

patients receiving knee surgery: Results of three randomised double-blind trials, Complement Ther Medicine, 14, 237-246.

  • Haila S. și colab., 2005, Effects of homeopathic treatment on

salivary flow rate and subjective symptoms in patients with oral dryness: a randomized trial, Homeopathy, 94, 175-181. Numărul subiecţilor a fost mic şi diferenţele între placebo şi verum aseme- nea. În baza acestor diferenţe s-a decis, totuşi, ca ambele grupuri să urmeze, pe mai departe, tratamentul homeopat.

  • Zabolotnyi   I.  și   colab.,   2007,   Efficacy   of   a   complex

homeopathic medication (Sinfrontal) in patients with acute maxillary sinusitis: a prospective, randomized, double-blind, pla- cebo-controlled, multicenter clinical trial, Explore, 3, 98-109.

  • Halberstein  A.  și  colab.,  2010,  When  Less  Is  Better:  A

Comparison of Bach®Flower Remedies and Homeopathy, Ann Epidemiol, 20(4), 298-307.

  • Lamont , 1997, Homoeopathic treatment for attention deficit

hyperactivity disorder: a controlled study, Br Homoeopathic J, 86, 196-200; Frei H., Everts R., Von Ammon K., Kaufmann F., Walther D., Hsu Schmitz S.-F., Collenberg M., Fuhrer K., Hassink R., Steinlin M., Thurneysen A., 2005, Homeopathic treatment of children with

 

 

 

attention deficit hyperactivity disorder, a randomised, double blind placebo-controlled cross-over trial, Eur J Ped, 164(12), 758-767, (aici) apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Jacobs , Jiménez L. M., Malthouse S., Chapman E., Crothers

D.,  Masuk  M.,  et  al.,  2000,  Homeopathic  treatment  of  acute childhood diarrhea: Results from a clinical trial in Nepal, J Altern Complement Med., 6, 131- 139, apud Halberstein şi colab., 2010. 234 Smith S. A., Baker A., Williams J., 2002, Effective treatment of seborrheic   dermatitis   using   a   low   dose,   oral   homeopathic

medication consisting of potassium bromide, sodium bromide, nickel sulfate, and sodium chloride in a double-blind, place- bo-controlled study, Alternative Med Rev, 7, 59-67, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Bell R., Lewis D. A., Brooks A. J., Lewis S. E., Walsh B. T., Bal-

dwin C. M., 2004, Improved clinical status in fibromyalgia patients treated with individualized homeopathic remedies versus placebo, Rheumatology, 43, 577-582, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Kim S., Riedlinger J. E., Baldwin C. M., Hilli L., Khalsa S. V.,

Messer S. A., et al., 2005, Treatment of seasonal allergic rhinitis

using homeopathic preparation of common allergens in the southwest region of the USA: a randomized, controlled clinical trial, Ann Pharmacother., 39, 617-624, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Kainz  T.,  Kozel   G.,   Haidvogl   M.,   Smolle   J.,    1996,

Homoeopathic versus placebo therapy of children with warts on the hands: A randomized, double-blind clinical trial, Dermatology, 193, 318-320, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Bonne O., Shemer , Gorali Y., Katz M., Shalev A.Y., 2003, A

randomized, double blind, placebo-controlled study of classical Homeopathy in generalized anxiety disorder, J Clin Psychiatry., 64, 282-287, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • White ,  Slade  P.,   Hunt   C.,   Hart   A.,   Ernst   E.,   2003,

Individualized homeopathy as an adjunct in the treatment of childhood asthma: a randomized placebo controlled trial, Thorax, 58, 317-322, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Steinsbekk , Bentzen N., Fonnebo  V.,  Lewith  G.,   2005,

Self-treatment  with  one  of  three  self-selected,  ultramolecular

 

 

 

homeopathic medicines for the prevention of upper respiratory tract infections in children. A double-blind randomized placebo controlled trial, Br J Clin Pharmacol, 59, 447-455 (apud Halberstein şi colab., 2010) în contradicţie cu Steinsbekk A. și colab., 2005, Homeopathic care for the prevention of upper respiratory tract infections in children: A pragmatic, randomised, controlled trial comparing individualised homeopathic care and waiting-list controls, Complement Ther Med, 13, 231-238.

  • Jacobs , Guthrie B., Montes G., Jacobs L., Colman N., Wilson

A., et al., 2006, Homeopathic combination remedy in the treatment of acute childhood diarrhea in Honduras, J Altern Com- plement Med., 12, 723-732 (apud Halberstein şi colab., 2010), în contradicţie cu Jacobs J., Jiménez L. M., Malthouse S., Chapman E., Crothers D., Masuk M., et al., 2000, Homeopathic treatment of acute childhood diarrhea: Results from a clinical trial in Nepal, J Altern Complement Med., 6, 131-139 (aici, apud Halberstein şi colab., 2010), citat și mai sus, în capitolul de faţă.

  • Jacobs , Fernandez E. A.,  Merizalde  B.,  Avila-Montes  G.,

Crothers D., 2007, The use of a homeopathic combination remedy

for dengue fever symptoms: A pilot RCT in  Honduras, Homeopathy, 96, 22-26, apud Halberstein şi colab., 2010.

  • Jacobs     și   colab.,    2005,    Homeopathy    for     atten-

tion-deficit/hyperactivity disorder: a pilot randomized controlled trial, J Altern Complem Med, 11, 799-806.

  • Lamont J., 1997, Homoeopathic treatment of attention deficit

hyperactivity disorder: A controlled study, Br Homoeopathic J, 86, 196-200; Frei H. și colab., 2005, Homeopathic treatment of children with attention deficit hyperactivity disorder, a randomised, double blind placebo-controlled cross-over trial, Eur J Ped, 164(12), 758-767.

  • Frei și colab., 2007,  Randomised  controlled  trials   of

homeopathy in hyperactive children: treatment procedure leads to an unconventional study design Experience with open-label homeopathic treatment preceding the Swiss ADHD placebo controlled, randomised, double-blind, cross-over trial, Homeopathy, 96, 35-41.

 

 

 

  • Frei și colab., 2006, Treatment of hyperactive children: Increased efficiency through modifications of homeopathic dia- gnostic procedure, Homeopathy, 95, 163-170.
  • Saxton , 2007, The diversity  of  veterinary   homeopathy,

Homeopathy, 96, 3.

  • Cităm, în acest sens, două exemple pe care le considerăm rele-

vante: un hamster care a întors singur spre om ochiul bolnav, ca să-l trateze, pentru ca, odată vindecat, să îndepărteze, cu lăbuţa anterioară, seringa cu ser fiziologic şi o ţestoasă sălbatică venită singură la mâna omului, ca să fie scoasă dintr-un bazin din care nu putea ieşi singură şi unde ar fi murit, dat fiind că se apropia iarna.

  • Walker , Homeopathic First Aid  for  Animals:  Tales   and

Techniques from a Country Practitioner, Healing Arts Press, Ro- chester, Vermont, USA, 1998, p. 6.

  • Zacharias F. și colab., 2008, Effect of homeopathic medicines on

helminth parasitism and resistance of Haemonchus contortus infected sheep, Homeopathy, 97, 145-151. Cu observaţia că loturi- le experimentale au cuprins numai câte şase-şapte animale.

  • Camerlink și colab., 2010, Homeopathy as replacement to

antibiotics in the case of Escherichia coli diarrhoea in neonatal piglets, Homeopathy, 99, 57-62.

  • Aboutboul ,  2006,  Snake   remedies   and    eosinophilic

granuloma complex in cats, Homeopathy, 95, 15-19.

  • Özyurtlu , Alaçam E., 2005, Effectiveness of Homeopathy for

the Treatment of Pseudopregnancy in Bitches, Turk J Vet Anim Sci, 29, 903-907.

  • Mathie T. și colab.,  2007,  Outcomes  from  homeopathic

prescribing in veterinary practice: a prospective, research-targeted, pilot study, Homeopathy, 96, 27-34.

  • Vezi, spre exemplu, Hektoen și colab., 2004, Comparison of

Homeopathy, Placebo and Antibiotic Treatment of Clinical Mastitis in Dairy Cows – Methodological Issues and Results from a Rando- mized-clinical Trial, J Vet Med A, 51, 439-446. Autorii admit că loturile de tratament au fost prea mici pentru ca rezultatele obţi- nute să fie semnificative statistic, element la care s-ar putea adă- uga natura maladiei studiate (mastita – îmbolnăvirea ugerului la vaci), boală autolimitantă (care are tendinţa de a se vindeca spon-

 

 

tan), astfel încât eficienţa netă a tratamentelor aplicate a fost dificil de observat; Holmes M. A. și colab., 2005, Controlled clinical trial of the effect of a homoeopathic nosode on the somatic cell counts in the milk of clinically normal dairy cows, Vet Rec, 156, 565-567; Velkers F. C. și colab., 2005, Isopathic and pluralist homeopathic treatment of commercial broilers with experi- mentally induced colibacillosis, Res Vet Sci, 78, 77-83. Interesant, relativ la această din urmă lucrare, este faptul că autorii îşi contes- tă singuri metodologia, pe clasicul motiv că abordarea homeopată ar trebui să fie individualizată, nepretându-se la tratamentul gru- purilor de animale, epidemiilor şi epizoonozelor, după care revin asupra ideii, considerând că loturile de păsări tratate pot fi, totuşi, considerate „grupuri de pacienţi de acelaşi fel”, datorită uniformi- tăţii genetice şi celei a condiţiilor de expunere la agentul patogen.

  • ex.  Varshney  J.  P.,  Naresh  R.,  2004,  Evaluation   of  a

homeopathic complex in the  clinical  management of udder diseases of riverine buffaloes, Homeopathy, 93, 17-20, despre tratamentul homeopat al inflamaţiilor ugerului la bubaline.

  • Pedalino M. V. și colab., 2004, Effect of Atropa belladonna

and Echinacea angustifolia in homeopathic dilution on experimen- tal peritonitis, Homeopathy, 93, 193-198.  Se urmăreşte efectul unor remedii preparate prin amestecul în părţi egale a mai multe diluţii homeopate, asupra răspunsului imun (privind leucocitele – celule albe cu rol în imunitate – din spaţiul peritoneal) la şoareci cu peritonită indusă prin injectarea de lipopolizaharide de la E. coli (injectarea de fragmente din această bacterie). Se ajunge la con- cluzia că remediile ar avea un efect modulator al răspunsului imun, protejând leucocitele de degradare, cele conţinând diluţii mai mari având un efect mai pronunţat de a spori activitatea de fagocitoză a macrofagelor. Numărul animalelor utilizate este mic (18), puterea statistică a experimentului fiind, aşadar, dubitabilă; totodată, animalele au reacţii diferite la tratamentul cu una şi aceeaşi substanţă (PBS) folosită ca şi control negativ. Cu toate acestea, un fapt rămâne să intrige cititorul, şi anume că şoarecii trataţi cu remedii prezintă întotdeauna o degradare redusă a leu- cocitelor, comparativ cu martorii.

 

 

 

  • de Almeida R. și colab., 2008, Effects of homeopathy in mice experimentally infected with Trypanosoma cruzi, Homeopathy, 97, 65-69. Unii şoareci au fost trataţi „bioterapeutic” (cu sânge de şoareci infectaţi cu T. cruzi, în diluţie homeopată) înainte de a fi infectaţi, alţii au fost trataţi astfel după infectarea lor cu T. cruzi, iar alte animale au fost tratate cu remediul Phosphorus, după infectarea experimentală. Autorii observă că „bioterapia” aplicată înainte de infectare stimulează răspunsul imun în primele faze ale bolii, iar tratamentul cu Phosphorus scade mortalitatea, prin com- paraţie cu lotul martor. Puterea statistică a experimentului pare mai bună decât la precedentul – s-a lucrat pe 80 de şoareci – însă autorii înşişi notează periodic că unele sau altele din date sunt statistic nesemnificative, în timp ce altele sunt semnificative. Cât despre potenţarea răspunsului imun de către „bioterapie”, se poate datora persistenţei unor antigeni (substanţe care induc răspunsul imun) de T. cruzi în diluţia utilizată, antigeni care să fi stimulat dezvoltarea mai rapidă a răspunsului imun în primele faze ale bolii. Rămâne inexplicabilă scăderea mortalităţii în lotul tratat cu Phosphorus.
  • Khuda-Bukhsh R., 2009, Mice as a model for homeopathy

research, Homeopathy, 98, 267-279.

  • Khuda-Bukhsh R., 2003, Towards understanding molecular

mechanisms of action of homeopathic drugs: an overview, Mol Cell Biochem, 253, 339-345.

  • Khuda-Bukhsh R. și colab.,  2011,  Modulation  of  signal

proteins: a plausible mechanism to explain how a potentized drug Secale Cor 30C diluted beyond Avogadro’s limit combats skin papilloma in mice, Evid Based Complement Alternat Med, 286320, doi:10.1093/ecam/nep084.

  • Majewsky și colab., 2009, Use of homeopathic preparations

in experimental studies with healthy plants, Homeopathy, 98, 228-243.

  • Basold , 1967, Physiologischer und Physikalischer Nachweis

der Wirksamkeit kleinster Entitäten, Elemente der Naturwissenschaft, 7, 34-39; Chapman J. I., Chapman S. F., 2004, A double blind, placebo controlled trial comparing the effect of LM1 potencies of sulphur and silicea on lettuce plants grown in

 

 

loam or sandy soil, BAHVS Newsletter, 10-12; Rossi F., Melo P., Ambrosano E., Guiaaro N., Schaminass E., 2006, Aplicaçao do Medicamento Homeopatico Carbo vegetabilis e Desenvolvimento das Mudas de Alface, Cultura Homeopatica, 5(17); Marques R, Marques-Silva G, Bonato C., 2008, Effects of high dilutions of Cymbopogon winterianus Jowitt (Citronella) on the germination and growth of seedlings of Sida rhombifolia, Int J High Dilution Res, 7(22), 31-35 – toate referinţele sunt citate după Majewsky şi colab., 2009.

  • Pongratz W., Bermardinger , Moser M., Varga F., 1990, Die

Wirkung von potenziertem Silbernitrat auf das Wachstum von Weizen, Mitteilungen des Instituts für Strukturelle Medizinische Forschung, 2, pp. 3-7; Pongratz W., Endler P. C., 1994, Reappraisal of a classical botanical experiment in ultra high dilution research. Energetic coupling in a wheat model, in: Endler PC, Schulte J (eds). Ultra High Dilution. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers, pp. 19-26 – toate referinţele sunt citate după Majewsky şi  colab., 2009.

  • Endler P. , Pongratz W., 1991, Homeopathic effect of a plant

hormone? A preliminary report, Berlin J Res Homeop, 1, 148-150; Baumgartner S., Thurneysen A., Heusser P., 2004, Growth stimulation of dwarf peas (Pisum sativum L.) through homeopathic potencies of plant growth substances, Forsch Komplementarmed Klass Naturheilk, 11, 281-292; Scherr C., Si- mon M., Spranger J., Baumgartner S., 2007, Duckweed (Lemna gibba L.) as a test organism for homeopathic potencies, J Altern Complement Med, 13(9), 931-937; Baumgartner S., Shah D., Schaller J., Kämpfer U., Thurneysen A., Heusser P., 2008, Reproducibility of dwarf pea shoot growth stimulation by homeopathic potencies of gibberellic acid, Complement Ther Med, 16, 183-191; Scherr C., Simon M., Spranger J., Baumgartner S., 2009, Effects of potentised substances on growth rate of the waterplant Lemna gibba L., Complement Ther Med, 17, 63-70 – toate referinţele sunt citate după Majewsky şi colab., 2009.

  • Betti , Brizzi M., Nani D., Peruzzi M., 1994, A pilot statistical

study with homeopathic potencies of arsenicum album in wheat germination as a simple model, Br Homeopath J, 83(4), 195-201;

 

 

 

Brizzi M., Nani D., Peruzzi M., Betti L., 2000, Statistical analysis of the effect of high dilutions of arsenic in a large dataset of a wheat germination model, Br Homeopath J, 89, 63-67 – toate referinţele sunt citate după Majewsky şi colab., 2009.

  • Baumgartner şi colab, 2004, op. cit.; Scherr şi colab, 2007, op.

cit.; Baumgartner şi colab, 2008, op. cit.; Scherr şi colab., 2009, op. cit. – toate referinţele sunt citate după Majewsky şi colab., 2009. 268 Brizzi M., Nani D., Peruzzi M., Betti L., 2000, Statistical analysis of the effect of high dilutions of arsenic in a large dataset of a wheat  germination  model,  Br  Homeopath  J,  89,  63-66,  apud

Majewsky şi colab., 2009.

  • Chou Y., 1986, A biological investigation of succussed serial

microdilutions, J Am Inst Homeopath, 79, 100-105, după Majewsky şi colab., 2009.

  • Betti  și  colab.,  2009,  Use  of  homeopathic  preparations in

phytopathological models and in field trials: a critical review, Homeopathy, 98, 244-266.

  • Kehri H., Chandra S., 1986, Control of Botryodiplodia rot of

guava with a homeopathic drug, Natl Acad Sci Lett, 9, 301-302;

Khanna R, Chandra S., 1990, Homoeopathic drugs in the control of fruit rots of guava, Proc Natl Acad Sci Lett, 60, 345-348; Aggarwal A., Kamlesh T., Mehrotra R S., 1992, Control of taro blight and corm rot caused by Phytophtora colocasiae homeopathic drugs, Plant Dis Rep, 8, 94-101; Boff P., Madruga E., Zanelato M., Boff M

  1. C., 2008, Pest and disease management of potato crops with homeopathic preparations and germoplasm variability, In: Proceeding of 16th IFOAM Organic World Congress, Modena, Italy, p. 544-547; Trebbi G., Fantino M. G., Dinelli G., et al., 2008, Effects of homeopathic and mineral treatments on dark leaf spot caused by Alternaria brassicicola on cauliflower, In: Proceeding of 16th IFOAM Organic World Congress, Modena, Italy, pp. 448-451 – toate referinţele sunt citate după Betti şi colab., 2009.
  • Moreno M., Alvarez L. R. G., 2003, Acciòn de 4 fàrmacos

homeopàthicos en el control de la contaminaciòn por bacteria, La homeopatìa de México, 622, 11-12; Villegas A. D., Gonzales L. R., Rodriguez A. A., et al., 2008, Utilizaciòn de la homeopathia en el saneamiento de la escaldadura foliar en caña de azùcar a través

 

 

del cultivo de meristemo, In: Proceedings of “Nosodes 2008” Congress, 10-12 December 2008, La Habana (Cuba), p. 35; Shah-Rossi D., Heusser P., Baumgartner S., 2009, Homeopathic treatment of Arabidopsis thaliana  plants  infected with  Pseudo- monas syringae, SWJ, 9, 320-30 – toate referinţele  sunt  citate după Betti şi colab., 2009.

  • Verma N., Verma G. S., Verma V. K., Krishna R., Srivastava K.

M., 1969, Homeopathic and pharmacopoeial drugs as inhibitors of tobacco mosaic virus, Indian Phytopathol, 22, 188-193; Khurana S.

  1. P., 1971, Effect of homeopathic drugs on plant viruses, Planta Med, 20, 142-146; Khatri H. L., Singh I., 1975, Biochemic salts and homeopathic drugs as inhibitors of a TMV-isolate from tomato, Ind J Mycol Pl Pathol, S, 29; Verma H. N., Awasthi L. P., 1978, Effect of biochemic drugs on the infection of TMV, Geobios, 5, 84-86; Singh B. P., Gupta G., Srivasta K. M., 1980, Homeopathic drugs as inhibitors of tobacco mosaic virus, Indian J Homeopath, 4, 301-303; Khurana S. M. P., 1980, Chemotherapeutic potential of homeopathic drugs against plant viruses, In: Proceedings of S. Hahnemanns birthday and annual function, HMAI, 11th April in Lucknow, pp. 29-35; Cheema S. S., Reddy R. S., Kapur S. P., Bansal R.D., 1986, Comparative efficacy of homeopathic drugs against papaya mosaic virus (PapMV) as foliar spray, Indian J Virol, 2, 132-135; Cheema S. S., Kapila S., Kumar A., 1992, Efficacy of various bio-products and chemical against tobacco mosaic virus in tomato and cucumber mosaic virus in bottle gourd, Plant Dis Res, 8, 110-114; Betti L., Lazzarato L., Trebbi G, Brizzi M., Calzoni G.L., Borghini F., Nani D, 2003, Effects of homeopathic arsenic on tobacco plant resistance to tobacco mosaic virus. Theoretical suggestions about system variability, based on a large experimen- tal data set, Homeopathy, 92, 195-202 – toate referinţele sunt citate după Betti şi colab., 2009.
  • Sukul C., Sinhababu S. P., Datta S. C., Nandi B., Sukul A,

2001, Nematotoxic effect of Acacia auriculiformis and Artemisia nilagirica against rootknot nematodes, Allelopathy J, 8, 65-72; Sukul N. C., Ghosh S, Sukul A., Sinhababu S. P., 2006, Amelioration of root-knot disease of Lady’s finger plants by potentized Cina and Santonin, Homeopathy, 95, 144-147; Datta S. C., 2006, Effects of

 

 

Cina on root-knot disease of mulberry, Homeopathy, 95, 98-102 – toate referinţele sunt citate apud Betti şi colab., 2009.

  • Rossi F., Tavares Melo P.  ,  Ambrosano  E.  J.,  Guiraão  N.,

Schaminass E. A., 2006, Aplicação do medicamento homeopático Carbo vegetabilis e desenvolvimento das mudas de alface, Int J High Dilution Res, 5, 4-7, apud Betti şi colab., 2009, citat şi de Majewsky şi colab., 2009, op. cit.

  • Sukul C., Chattopadhyay S., Das C., Sukul A., Ghosh S., Sinha

Babu  S.  P.,  2007,  Enhancement  of  photosynthesis  and  plant

growth  by  potentized  drugs,  Environ  Ecol,  25S,  520-524,  apud

Betti şi colab., 2009.

  • Reilly, D., 1999, Hospital consultants’ views on homoeopathy, J

Roy Soc Med, 92, 112, după Furnham A., 2000, Attitudes towards homoeopathy in particular and beliefs about complementary medicines in general, Psychol Health Med, 5, 327-342.

  • Furnham , 2000, Attitudes towards homoeopathy in particu-

lar and beliefs about complementary medicines in general, Psychol Health Med, 5, 327-342.

  • Furnham , 1999, Ignorance about homeopathy, J Alt Comple-

ment Med, 5(5), 475-478, trad. cit. O. Iftime.

  • În original, CAM, prescurtarea uzuală în limba engleză pentru

complementary and alternative medicine, medicina alternativă și complementară.

  • Ko și colab., 2006, Use of Complementary and Alternative

Medicine by Food-Allergic Patients, Ann Allergy Asthma Immunol, 97, 365-369, prezentând rezultatele unui sondaj cu 442 de parti- cipanţi, desfăşurat în New York (trad. cit. O. Iftime).

  • Williams T., 1991, Use of non-orthodox and conventional

health care in Great Britain, BMJ, 302, 207-210; Eisenberg D. M. și colab., 1998, Trends in Alternative  Medicine Use  in  the  United States, 1990-1997. Results of a Follow-up National Survey, JAMA, 280, 1569-1575; Thomas K. J. și colab., 2000, Prevalence of use of complementary/alternative medicine: a systematic review, B World Health Organ, 78(2), 252-257; Thomas K., Coleman P., 2004, Use of complementary or alternative medicine in a general population in Great Britain. Results from the National Omnibus survey, J Public Health, 26(2) 152-157; Hanssen B. și colab., 2005,

 

 

Use of complementary and alternative medicine in the Scandinavian countries, Scand J Prim Health Care, 23(1), 57-62; Loudon I., 2006, A brief history of homeopathy, J R Soc Med, 99, 607-610; Garrow D., Egede L. E., 2006, Association Between Complementary and Alternative Medicine Use, Preventive Care Practices, and Use of Conventional Medical Services Among Adults With Diabetes, Diabetes Care, 29, 15-19; Xue C. C. și colab., 2006, The Use of Complementary and Alternative Medicine in Australia, Health Issues, 88, 12-16; broșura informativă a European Informa- tion Centre for Complementary & Alternative Medicine, p. 6, Bru- xelles, 2008, disponibil la http://www.eiccam.eu/pdfs/eiccambro- churecomplete.pdf, accesat la 4.09.2012; Steinsbekk A., 2010, Families’ visits to practitioners of complementary and alternative medicine in a total population (the HUNT studies), Scand J Public Health, 38, 96-104; Salomonsen L. J. și colab., 2011, Use of complementary and alternative medicine at Norwegian  and Danish hospitals, Complement Alternat Med, 11(4); Horneber M. și colab., 2012, How Many Cancer Patients Use Complementary and Alternative Medicine: A Systematic Review and Metaanalysis, Integr Cancer Therapy, 11(3), 187-203; Weissenstein A. și colab., 2012, High Frequency of CAM Use Among Children in Germany, J Altern Complem Med, 18(8), 729-730. Asupra aspectelor socio-demografice vom reveni în capitolul al patrulea.

  • Vezi, d., Barnett M. C. și colab., 2003, Use of CAM in local

African-American communities: community-partnered research, J Natl Med Assoc, 95(10), 943-950; Graham R. E. și colab., 2005, Use of Complementary and Alternative Medical Therapies among Racial and Ethnic Minority Adults: Results from the 2002 National Health Interview Survey, J Natl Med Assoc, 97(4), 535-545; Hsiao

  1. F. și colab., 2006, Variation in Complementary and Alternative

Medicine (CAM) Use Across Racial/Ethnic Groups and the Development of Ethnic-Specific Measures of CAM Use, J Alt Com- plement Med, 12(3), 281-290.

  • Furnham , 2000, Attitudes towards homoeopathy in particu-

lar   and   beliefs   about   complementary   medicines   in  general,

Psychol, Health Med, 5, 327-342, citând numeroase studii.

 

 

 

  • Molassiotis și colab., 2005, Complementary and alternative medicine use in patients with haematological malignancies in Europe, Complement Ther Clin Pract, 11, 105-110.
  • Kelner și colab., 2004, The role of the state in the social

inclusion of complementary and alternative medical occupations, Complement Ther Med, 12, 79-89.

  • Kelner și colab., 2006, How far can complementary and

alternative medicine go? The case of chiropractic and homeo- pathy, Soc Sci Med, 63, 2617-2627.

  • Fisher P., Ward , 1994, Complementary medicine in Europe,

Br Med J, 309, 107-111; Astin J. A. și colab., 1998, A Review of the Incorporation of Complementary and Alternative Medicine by Mainstream Physicians, Arch Intern Med, 158, 2303-2310; Allaire

  1. D. și colab., 2000, Complementary and Alternative Medicine in

Pregnancy: A Survey of North Carolina Certified Nurse-Midwives, Obstet Gynecol, 95, 19-23; Ekins-Daukes S. și colab., 2005, Paediatric homoeopathy in general practice: where, when and why?, Br J Clin Pharmacol, 59, 6, 743-749.

  • Weir M.,  2005,  Complementary  and  alternative  medicine  –

Legal issues, The National Legal Eagle, 11 (1), disponibil la: http://epublications.bond.edu.au/nle/vol11/iss1/4, accesat la 2.03.2012.

  • Salkeld J., 2008, Integrative Medicine and Clinical Practice:

Diagnosis  and  Treatment  Strategies,  Compl  Health  Pract  Rev,

13(1), 21-33.

  • Fries J., 2008, Classification of complementary and alternati-

ve medical practices. Family physicians’ ratings of effectiveness, Can Fam Physician, 54, 1570-1571.

  • Atitudine sintetizată  în  titlul  unui  articol  –  „Homeopatia,  o

unealtă în plus” (Johnson M. A., 1998, Homeopathy: Another Tool

in the Bag, JAMA, 279, 9, 707).

  • Ernst , 2006, Homoeopathy: the  effective  promotion   of

ineffective remedies? Br J Clin Pharmacol, 62(6), 645-646 (trad. cit.

  1. Iftime).
  • The Lancet, The end of homoeopathy, editorialul din 27 august

2005 (Lancet, 366, 690), trad. cit. O. Iftime.

 

 

 

  • Shaw M, 2010, Homeopathy is where the harm is: five unethical effects of funding unscientific ‘remedies’, J Med Ethics, 36(3), 130-131.
  • Rossi și colab., 2008,  Homeopathy  and  complementary

medicine in Tuscany, Italy: integration in the public health system, Homeopathy, 97, 70-75.

  • Lin H., 1998, Evaluating the Alternatives, JAMA, 279(9), 706.
  • Molassiotis și colab., 2005, Use of complementary and alter-

native medicine in cancer patients: a European survey, Ann Oncol,

16, 655-663.

  • Blanc P. și colab., 2001, Alternative Therapies Among Adults

With a Reported Diagnosis of Asthma or  Rhinosinusitis,  Chest, 120, 1461-1467.

  • Jonas W., 1998, Alternative  Medicine  and  the  Conventional

Practitioner, JAMA, 279(9), 708-709; Wetzel M. S. și colab., 1998, Courses Involving Complementary and Alternative Medicine at US Medical Schools, JAMA, 280, 784-787.

  • Bodeker , Kronenberg F., 2002, A Public Health Agenda for

Traditional, Complementary, and Alternative Medicine, Am J Pu-

blic Health, 92(10), 1582-1591.

  • What is Complementary and Alternative Medicine, disponibil la

http://nccam.nih.gov/health/whatiscam/, accesat la 15.02.2012, trad. cit. O. Iftime. Sublinierile aparţin traducătoarei.

  • National Institutes of Health Office of Alternative Medicine,

1997, Clinical Practice Guidelines in Complementary and Alternati- ve Medicine. An Analysis of Opportunities and Obstacles Practice and Policy Guidelines Panel, Arch Fam Med, 6, 149-154.

  • World Health Organization, 2001, Legal Status of Traditional

Medicine and Complementary/Alternative Medicine: A Worldwide Review, WHO, Geneva, Elveţia, disponibil la http://apps.who.int/- medicinedocs/pdf/h2943e/h2943e.pdf, accesat la 16.07.2012.

  • Id
  • Baum M., citat în Samarasekera  U.,  2007,  Pressure  grows

against homoeopathy in the UK, The Lancet, 370, 1677-1678.

tie.ro/homeopatia-in-romania-17.htm, accesat la 16.09.2012.

 

 

 

curs, modulul I, Manual adresat medicilor cursanţi înscriși la Ates- tatul de Studii Complementare în domeniul Homeopatiei din Ro- mânia, disponibil la http://www.homeopatie-srh.ro/wp-content/- uploads/2010/10/Caiet-Modul-1.pdf, accesat la 16.09.2012.

  • Peter Fisher, directorul Royal London Homoeopathic Hospital,

citat în Samarasekera U., 2007, Pressure grows against homoeopathy in the UK, The Lancet, 370, 1677-1678, trad. cit. O. Iftime; vezi şi Swayne J., 2008, Truth, proof and evidence. Homeopathy and the medical paradigm, Homeopathy, 97, 89-95.

  • Ives G., 2000, The Blackie Memorial Lecture 19 Homeopathy

versus Orthodoxy: The Current State of Play. Br Homeopath J, 89, 17-25.

  • Walach ,  2003,  Reinventing  the  Wheel  Will  Not  Make  It

Rounder: Controlled Trials of Homeopathy Reconsidered, J Alt Complement Med, 9, 7-13, trad. cit. O. Iftime.

  • Fraser , 2008, Homeopathy –  all  in  the  talking?  A  GP’s

experience, J Holistic Healthcare, 5, 24-25, trad. cit. O. Iftime.

  • Pomposelli și colab., 2006, Opinions and self-reported health

status of Italians seeking homeopathic treatment, Homeopathy, 95, 81-87.

  • Steinsbekk , Lüdtke R., 2005, Patients’ assessments of the

effectiveness of homeopathic care in Norway: A prospective observational multicentre outcome study, Homeopathy, 94, 10-16.

  • Robinson ,  2006,  Responses  to  homeopathic  treatment in

National Health Service general practice, Homeopathy, 95, 9-14. 317 Güthlin C. și colab., 2004, Measuring the effects of acupuncture and homoeopathy in general practice: An uncontrolled prospective documentation approach, BMC Public Health, 4, 13 pagini.

  • Längler  și  colab.,  2008,  Complementary  and  alternative

treatment methods in children with cancer. A population based retrospective survey on the prevalence of use in Germany, Eur J Cancer, 44(15), 2233-2240. 35% din cei 1063 de subiecţi interogaţi au recurs la medicina alternativă, fapt corelat pozitiv cu antece-

 

 

 

dentele în utilizarea acestei categorii de metode, starea de sănă- tate a copilului şi situaţia economică bună a familiei.

  • Milgrom (Milgrom R., 2008, Homeopathy and the New Fun-

damentalism: A Critique of the Critics, J Altern Complement Med, 14, 589-594) consemna că, la scurt timp după iniţierea campaniei, se strânseseră mii de semnături din toată lumea şi că organizatorii sperau ca până la jumătatea lui 2008 să fi strâns un sfert de milion de semnături. Pe 24 februarie 2010, declaraţia Homeopathy worked for me, semnată de 28.112 persoane, a fost depusă la reşedinţa prim-ministrului britanic – http://www.homeopathyworkedforme.org/#/lobby/4538467068, accesat la 14.02.2012.

  • Ruegg P. , 2009, Management of mastitis on organic and

conventional dairy farms, J Anim Sci, 87(Suppl. 1), 43-55, trad. cit.

  1. Iftime.
  • Rossi și colab., 2009,  Homeopathy  in  the  public  health

system: a seven-year observational study at Lucca Hospital (Italy), Homeopathy, 98, 142-148.

  • Loudon I., 2006, A brief history of homeopathy, J R Soc Med,

99, 607-610 (trad. cit. O. Iftime).

  • Ernst , 2007, The truth  about  homoeopathy,  Br  J   Clin

Pharmacol, 65, 163-164.

  • Furnham , 2000, Attitudes towards homoeopathy in particu-

lar and beliefs about complementary medicines in general, Psychol

Health Med, 5, 327-342 (trad. cit. O. Iftime).

  • Jacobs şi colab., 1998, Patient Characteristics and Practice

Patterns of Physicians Using Homeopathy, Arch Fam Med, 7, 537-540; Slade K. şi colab., 2004, Evaluation of a GP  practice based homeopathy service, Homeopathy, 93, 67-70; Patriani Justo

  1. M., de  Andrea  Gomes  M.  H.,  2008,  Conceptions  of  health,

illness and treatment of patients who use homeopathy in Santos, Brazil, Homeopathy, 97, 22-27; Rossi E. şi colab., 2009, Cost-benefit evaluation of homeopathic versus conventional therapy in respiratory diseases, Homeopathy, 98, 2-10; Fontaine P., Lawson K., 2009, Classical Homeopathy Approach in the Treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus, Explore, 5, 6, 347-351.

 

 

 

  • Losier şi colab., 2005, Use of alternative therapies by patients presenting to a pediatric emergency department, J Emerg Med, 28, 3, 267-271; Patriani şi colab., 2008, op. cit.; Hartog C. S., 2009, Elements of effective communication – Rediscoveries from homeopathy, Patient Educ Couns, 77, 172-178; Ernst E., 2011, Homeopathy, non-specific effects and good medicine, Rheumatology, 50, 1007-1008.
  • Pomposelli şi colab., 2006, Opinions and self-reported health

status of Italians seeking homeopathic treatment, Homeopathy,

95, 81-87; Längler A. şi colab., 2008, Complementary and alterna- tive treatment methods in children with cancer. A population based retrospective survey on the prevalence of use in Germany, Eur J Cancer, 44(15), 2233-2240.

  • Losier şi colab., 2005, op. cit.; Pomposelli şi colab., 2006, op.

cit.

  • Astin J., 1998, Why  Patients  Use  Alternative  Medicine.

Results of a National Study, JAMA, 279(19), 1548-1553; Kessler R.

  1. şi colab., 2001, The Use of Complementary and Alternative Therapies to Treat Anxiety and Depression in the United States, Am J Psychiatry, 158, 289-294; Makich L., Hussain R., Harris Humphries J., 2007, Management of depression by homeopathic practitioners in Sydney, Australia, Complement Ther Med, 15, 199-206.
  • Salkeld J., 2008, Integrative Medicine and Clinical Practice:

Diagnosis and Treatment Strategies, Complement Health Pract Rev, 13 (1), 21-33.

  • Pare să existe, de asemenea, o neîncredere crescândă în autori-

tate, în general. Oamenii pun la îndoială integritatea guvernelor, motivaţiile politicienilor, calitatea de element central a religiei, expertiza medicinei şi acurateţea testării produselor farmaceutice (Kelner şi colab., 2006, op. cit.), vezi şi ipoteza conform căreia recursul la medicina complementară şi alternativă ar fi simptoma- tic pentru „o epocă a cultivării anxietăţii” (Clarke D. B., Doel M. A., Segrot J., 2004, No alternative? The regulation and professionalization of complementary and alternative medicine in the United Kingdom, Health & Place, 10, 329-338).

 

 

 

  • Creşterea MCA în Europa a fost şi rămâne spectaculoasă. Ernst E., 2005, Is homeopathy a clinically valuable approach?, Trends Pharmacol Sci, 26(11), 547-548 consemna, citând diverse studii, că aproximativ 20% dintre medicii generalişti şi peste 90% dintre veterinarii germani recurgeau la homeopatie, 42% dintre genera- liştii englezi îşi trimiteau pacienţii la homeopat, 86% dintre colegii lor scoţieni se pronunţau în favoarea homeopatiei, în timp ce 45% dintre medicii de medicină generală din Olanda şi 85% dintre cei din Belgia utilizau homeopatia, aproximativ un sfert din populaţia Europei recurgând la homeopatie, conform unui studiu din 200
  • Astin  A.,  1998,  Why  Patients  Use  Alternative  Medicine  –

Results of a National Study, JAMA, 279, 1548-1553; vezi şi; Chao

  1. T. şi colab., 2006, Women’s Reasons for Complementary and Alternative Medicine Use: Racial/Ethnic Differences, J Altern Com- plement Med, 12 (8), 719-720, ş. a.
  • Ellison G. şi colab., 2012, Spiritual and religious identities

predict the use of complementary and alternative medicine among US adults, Prev Med, 54(1), 9-12.

  • Ernst , 2000, The role  of  complementary  and  alternative

medicines, Br Med J, 321, 1133-1135, apud Shakeel M. şi colab., 2010, The use of complementary and alternative medicine by patients attending a general otolaryngology clinic: can we afford to ignore it?, Am J Otolaryng, 31(4), 252-260.

  • Ernst , 2006, Homoeopathy: the  effective  promotion   of

ineffective remedies? Br J Clin Pharmacol, 62, 645-646.

  • În confortabila atmosferă generată de postmodernism şi New

Age, homeopaţii asimilează, fără reţinere, conceptele de prana şi qi cu „forţa vitală” a lui Hahnemann, promovând, eventual, şi alte tehnici de vindecare „energetică” (în sensul spiritual al termenu- lui)  –  vezi,  d.  ex.,  The  Vital  Force,  disponibil  la  http://homeo- pathyplus.com.au/tutorial-7-the-vital-force/,        How           does homeopathy      medicine                                   work?,                disponibil           la http://worldofhomeopathy.com/literature/pharma/medicine-ho w.html;  Tyler  G.,  Homeopathy  and  Radiaesthesia,  disponibil  la http://hpathy.com/homeopathy-papers/homeopathy-and-radi- aesthesia/; Bello, L., Homeopathic Approach to Chronic Ailments, disponibil la http://homeopathicare.org/aa.phtml (toate paginile

 

 

 

au fost accesate la 16.06.2011), http://thevitalforce.net/- pages/about-homeopathy.html (accesat la 6.07.2011); Justice E. M., Bason B. J., 2008, The Healthy Way of Homeopathy: Similia Similibus Curentur or „Let Like Cure Likes”, Journal of Consumer Health on the Internet, 12 (3), 283-292.

  • S. Hahnemann, paragraful 9 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 23. Sublinierile ne aparţin.
  • S. Hahnemann, paragraful 10 din Organonul Medicinei, cit.,
  1. 23. Sublinierile ne aparţin.
  • Vezi Bell I. şi colab., 2004, Strength of vital force in classical

homeopathy: bio-psycho-social-spiritual correlates within a com- plex systems context, J Altern Complement Med, 10(1), 123-131; Krori, S. D., 2011, Operation in Homeopathy, Homeopathic Journal 4, 7, disponibil la http://www.homeorizon.com/homeopathic-articles/ homeopa- thic-philosophy/operation-in-homeopathy; How do homeopathic remedies work?, disponibil la http://www.holisticonline. com/homeopathy/homeo_how_it_works.htm; Vital Self Homeo- pathy, disponibil la http://vitalselfhomeopathy.com/?page_id=32; Homeopathy info, disponibil la http://www.wholehealthnow. com/homeopathy_info/; The Vital Force. About Homeopathy, disponibil la http://thevitalforce.net/pages/about-homeopa- thy.html; Genuine Homeopathy, disponibil la http://www.ge- nuinehomoeopathy. com/principles.html; The principle of vital force, disponibil la http://www.homeotreatment.com/- vitalforce.htm; Homeopathy Understanding The Vital Force Of This Holistic Treatment, disponibil la http://www.ecoholistic.com/- homeopathy-understanding-vital-force/ (accesate la 6.07.2011) ş.a.

  • Seideneck B, The Proving of Aquilegia vulgaris, the Common

Columbine, p. 3 şi 6, disponibil la – http://212.166.3.3/provingscom/c php/pages/frontController.- php?page=mainPage&action=search, sub denumirea Aquilegia vulgaris proving, trad. cit. O. Iftime.

  • Little D., In Search of the Vital Force, disponibil la http://hpa-

thy.com/homeopathy-philosophy/in-search-of-the-vital-force/, accesat la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

 

 

 

  • S. Hahnemann, aforismul 17 din Organonul Medicinei, cit., p. 29.
  • S. Hahnemann, nota  b  la   paragraful  17   din   Organonul

Medicinei, ed. cit., p. 30.

  • S. Hahnemann, fragment dintr-o scrisoare către elevul său,

Stapf, Hom. World, vol. 24, p. 500. „Annals Brit. Hom. Society”, vol. 2, p. 249, apud Bradford, Th. L., Viaţa şi scrisorile doctorului Samuel Hahnemann, trad. D. Lică, Ed. Graphite, 2010, p. 176. Sublinierile îi aparţin lui Bradford.

  • Hermetis Trismegisti Tractatus Aureus, The Golden Work of

Hermes Trismegistus, trad. W. Salmon, Harris şi Hawkings, 1692,

  1. 51,    disponibil    la    http://www.scribd.com/doc/38143187/- Hermes-Alchemi=, accesat la 5.07.2011.
  • Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Stăniloae, Ed.

IBMBOR, 2006, pp. 421-423.

  • Vezi Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Stăniloae,

Ed. IBMBOR, 2006, 114. Cum se face înnoirea lucrurilor ce se înno- iesc rămânând neschimbate după fire.

  • Frazer, The Golden Bough, 1922, III. Sympathetic Magic, 1.

The  Principles  of  Magic,  p.  1,  disponibil  la  http://www.bartle- by.com/ 196/6.html, accesat la 5.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search,   sub

numele  Alligator   mississippiensis   Rowe  2001.doc,   accesat   la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search, sub numele Alligator mississippiensis  Rowe 2001.doc, accesat  la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • S-a păstrat grafia originară a textului, în care cuvântul „god”, cu

sensul de „zeu” apare cu literă mare.

/php/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search, sub numele Alligator mississippiensis Rowe 2001.doc, accesat la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

 

 

 

/php/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search, sub numele Alligator mississippiensis Rowe 2001.doc, accesat la 6.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Philip , Aristolochia Clematis (s-a păstrat grafia incorectă din

original, cu caractere drepte şi cu denumirea de specie scrisă cu literă    mare),    disponibil    la    http://212.166.3.3/provingscom/- php/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search, documentele   provingului   53,   sub   titlul   aristolochia   clematis Robbins Philip 1998 text.doc, accesat la 7.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Philip  ,         Aristolochia         Clematis,       disponibil      la

http://212.166.3.3/provingscom/php/pages/frontController.php? page=mainPage&action=search, documentele provingului 53, sub titlul aristolochia clematis Robbins Philip 1998 text.doc, accesat la 7.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Seideneck , 2005, Clarity and Intoxication – The Proving of

Amethyst, disponibil la http://212.166.3.3/provingscom/php/- pages/frontController.php?page=mainPage&action=search, do- cumentele provingului 714, sub titlul amethyst Seideneck Barbara 2005 text.doc, accesat la 7.07.2011, trad. cit. O. Iftime.

  • Stein Frankle L., Stein P. L., 2005, Anthropology of religion,

magic, and witchcraft, Allyn & Bacon, Boston, p. 144, trad. cit. O. Iftime.

  • Id
  • Harner, într-un interviu luat de B. Horrigan şi publicat în

Shamanism, Spring/Summer 1997, vol. 10, nr. 1, sub  titlul Shamanic Healing: We Are Not Alone (disponibil la http://www.shamanism.org/articles/article01.html, accesat la 22.06.2011, trad. cit. O. Iftime). Iată şi originalul în limba engleză, pentru cazul în care unii cititori, contrariaţi de ilogicitatea spuselor lui Harner, vor suspecta o traducere proastă: The practice of shamanism is a method, not a religion. It coexists with established religions in many cultures. In Siberia, you’ll find shamanism coexisting with Buddhism and Lamaism, and in Japan with Buddhism. It’s true that shamans are often in animistic cultures. Animism  means  that  people  believe  there  are  spirits.  So  in

 

 

 

shamanic cultures, where shamans interact with spirits to get results such as healing, it’s no surprise that people believe there are spirits. But the shamans don’t believe in spirits. Shamans talk with them, interact with them. They no more “believe” there are spirits than they “believe” they have a house to live in, or have a family. This is a very important issue, because shamanism is not a system of faith.

  • Vezi Loring M., Danforth  M.,  Firewalking  and  Religious

Healing. The Anastenaria of Greece and the American Firewalking

Movement, Princeton Univ. Press, 1989.

  • Id
  • Stăpâne Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel atotpu-

ternic şi atotţiitor, Care faci toate şi Însuţi le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de şapte ori încins şi văpaia cea din Babilon ai prefăcut-o în rouă şi pe sfinţii trei tineri neatinşi i-ai păzit; Doctorul şi tămăduitorul sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Ţie ne rugăm şi Ţie cu umilinţă cerem: depărtează, înlătu- ră, izgoneşte toată lucrarea diavolească, toată calea şi toată vrăjmăşia satanei, privirea cea rea, nesăţioasă şi pizmaşă a ochilor celor făcători de rele a oamenilor pizmaşi, de la robul Tău (N)… (Rugăciune pentru dureri de cap (deochi), în Molitfelnic, (capitolul Rugăciuni și rânduieli la felurite trebuinţe – Rugăciuni la felurite neputinţe și boli), Ed. IBMBOR, 1998, p. 320).

  • Stein Frankle L., Stein P. L., 2005, Anthropology of religion,

magic, and witchcraft, Allyn & Bacon, Boston, p. 151.

  • Candrea, I.-, Folclorul medical român comparat, partea a II-a,

Medicina magică, Cap. I., Simbolismul în terapeutica populară, Similia similibus curantur, par. 171, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1944, reeditare Polirom, Bucureşti, 1999, pp. 303-304. Sublinierea ne aparţine.

  • Materia medica a lui Boericke, Natrium muriaticum, disponibil

la http://www.homeoint.org/books/boericmm/n/nat-m.htm, ac- cesat la 30.06.2011, trad. cit. O. Iftime. Comentariile dintre paran- tezele drepte ne aparţin.

  • Materia Medica a lui Kent, Natrium muriaticum, disponibil la

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/2713.html, accesat la 15.09.2012, trad. cit. O. Iftime.

 

 

 

-materia-medica/2723.html; Materia medica a lui Allen, Nitric acid, disponibil la http://www.vithoulkas.com/en/books-study/- online-materia-medica/2798.html, accesate la 15.09.2012.

pulsiunile, cu tendinţele sinucigaşe, cu spaime subite şi manii. (…) TRISTEŢEA prevalează până la o extremă majoră. (…) Este un re- mediu plin de TENDINŢE SINUCIGAŞE (Materia Medica a lui Kent, Arsenicum album, disponibil la http://www.vithoul- kas.com/en/books-study/online-materia-medica/2534.html, acce- sat la 15.09.2012, trad. cit. O. Iftime (sublinierile cu majuscule sunt conforme sursei).

  • Materia Medica a lui Kent,  Arsenicum iodatum,  disponibil la

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi

ca/2535.html, accesat la 15.09.2012.

  • Materia Medica a lui Boericke, Aurum metallicum, disponibil la

http://www.homeoint.org/books/boericmm/a/aur.htm,  accesat la 1.07.2011; Materia Medica a lui Kent, Aurum metallicum, dis- ponibil la http://www.vithoulkas.com/en/books-study/on- line-materia-medica/2543.html, accesat la 15.09.2012. Kent susţi- ne că de acest remediu se leagă pervertirea întregii afectivităţi a persoanei.

  • Materia medica a lui Boericke, Capsicum annuum, disponibil la

http://www.homeoint.org/books/boericmm/c/caps.htm, accesat la 1.07.2011; Materia Medica a lui Kent, Capsicum, disponibil la http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/2585.html, accesat la 15.09.2012.

 

 

 

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/3802.html; Materia Medica a lui Kent, Sepia, disponibil la http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/2764.html, accesate la 15.09.2012.

  • Vezi Vithoulkas , Classical Homeopathy  for  Anxiety  and

Jealousy,   cu   citate   disponibile   on-line   (   http://www.vithoul- kas.com/en/books-study/2056-classical-homeopathy-for-anxiety- and-jealousy.html, accesat la 15.09.2012).

  • Materia Medica a lui Kent, Annacardium orientale, disponibil la

http://www.vithoulkas.com/index.php?option=com_content&tas k=view&id=194&Itemid=118, accesat la 15.09.2012.

  • Materia  Medica    a    lui    Kent,    Lycopodium,    disponibil   la

http://www.vithoulkas.com/content/view/88/9/lang, en/; accesat la 15.09.2012.

  • Vithoulkas , Classical homeopathy for anxiety and jealousy.

Lycopodium,  disponibil  la  http://www.vithoulkas.com/en/books-

-study/2088.html, accesat la 15.09.2012.

  • Materia Medica  a  lui  Boericke,  Ambra  grisea,  disponibil  la

http://www.homeoint.org/books/boericmm/a/ambr.htm, accesat la 1.07.2011.

  • Materia Medica  a  lui  Boericke,  Apis  mellifica,  disponibil  la

http://www.homeoint.org/books/boericmm/a/apis.htm, accesat la 30.06.2011.

  • Materia  Medica   a   lui   Boericke,   Bromium,   disponibil   la

http://www.homeoint.org/books/boericmm/b/brom.htm, accesat la 27.06.2011.

  • Materia Medica  a  lui  Boericke,  Nux  vomica,  disponibil  la

http://homeoint.org/books/boericmm/n/nux-v.htm,    accesat    la

27.06.2011.

 

 

 

http://homeoint.org/books/boericmm/k/kali-c.htm,  accesat    la 27.06.2011.

  • Materia Medica a lui Boericke, Cantharis vesicatoria, disponibil

la   http://www.homeoint.org/books/boericmm/c/canth.htm,   ac- cesat la 1.07.2011.

  • Oberbaum și colab., 2005, The colour of the homeopathic

improvement: The multidimensional nature of the response to homeopathic therapy, Homeopathy, 94, 196-199 (trad. cit. O. Iftime).

  • În original: From his morphed vantage point…
  • Oberbaum şi colab., 2005, o cit., trad. cit. O. Iftime.
  • Chirilă P., Vindecarea, Christiana, Bucureşti, 2009, p. 160.

Sublinierile ne aparţin.

  • Chirilă P., 2009, op. cit., p. 1
  • Chirilă P., 2009, op. cit., vezi şi 16
  • Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 79.
  • Житие преподобного  Серафима  Вырицкого,  disponibil  la

http://www.truechristianity.info/saints/st_seraphim_vyritsky.php

#m3, accesat la 20.07.2012.

  • Vezi,     ex.,   Исцеление   души   и   тела,   Гомеопатия  и

православие, disponibil la http: http://homeopatica.ru/ischele nie_dushi_i_tela.shtml, accesat la 20.07.2012.

  • S-a consultat ediţia Cartea Ortodoxă-Egumeniţa, 2003, vezi
  1. 7.

/index.php/about-homeoapathy.html, accesat la 20.07.2012.

  • Житие Святителя  Игнатия  Брянчанинова,  disponibil  la

http://www.booksite.ru/lichnosty/index.php?action=getwork&id= 252&pid=171&sub=workabout, accesat la 20.07.2012.

  • Chirilă P., 2009, op. cit., p. 1

401 Chirilă P., 2009, op. cit., pp. 166-167.

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

Cărți, articole

 

  • Abelson B., Maffei C. (2008) What’s Driving Patients Toward Homeopathy?, Rev Ophtalmol, 100-103;
  • Aboutboul (2006) Snake remedies and eosinophilic gra-

nuloma complex in cats, Homeopathy, 95, 15-19;

  • Alimonti J. , Ball T. B., Fowke K. R. (2003) Mechanisms of CD4+ T lymphocyte cell death in human immunodeficiency virus infection and AIDS, J Gen Virol, 84, 1649-1661;
  • Allaire D., Moos M., Wells S. R. (2000) Complementary

and Alternative Medicine in Pregnancy: A Survey of North Carolina Certified Nurse-Midwives, Obstet Gynecol, 95, 19-23;

  • Almeida D., Arisawa E. A., Balducci I., da Rocha R. F., Rodarte Carvalho Y. (2009) Homeopathic treatment for bone rege- neration: experimental study, Homeopathy, 98, 92-96;
  • Almeida M. V. R. (2003) A critical review of the possible benefits associated with homeopathic medicine, Rev Hosp Clín Fac Med S Paulo, 58(6), 324-331;
  • Altunç U., Pittler H., Ernst E. (2007) Homeopathy for Childhood and Adolescence Ailments: Systematic Review of Ran- domized Clinical Trials, Mayo Clin Proc., 82(1), 69-75;
  • An Xue S., de Schepper , Hao G. J. (2009) Treatment of spasmodic dysphonia with homeopathic medicine: a clinical case report, Homeopathy, 98, 56-59;
  • Andrew , Kramer B., Rawdon B. B. (1998) The origin of gut and pancreatic neuroendocrine (APUD) cells – the last word? J Pathol, 186, 117-118;
  • Anick J, Ives J. A. (2007) The silica hypothesis for homeopathy: physical chemistry, Homeopathy, 96, 189-195;
  • Anker S. (2004) Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 515;
  • Antman K.; Chang (2000) Kaposi’s Sarcoma, N Engl J Med, 342 (14), 1027-1038;

 

 

  • Astin J. (1998) Why Patients Use Alternative Medicine. Results of a National Study, JAMA, 279(19), 1548-1553;
  • Astin A., Marie A., Pelletier K. R., Hansen E., Haskell W.
  1. (1998) A Review of the Incorporation of Complementary and Alternative Medicine by Mainstream Physicians, Arch Intern Med, 158, 2303-2310;
  • Aviner S., Berkovitch M., Dalkian , Braunstein R., Lomnicky Y., Schlesinger M. (2010) Use of a Homeopathic Preparation for “Infantile Colic” and an Apparent Life-Threatening Event, Pediatrics, 125, e318-e323;
  • Barnes , Abbot N. C., Harkness E. F., Ernst. E (1999) Articles on Complementary Medicine in the Mainstream Medical Literature. An Investigation of MEDLINE, 1966 Through 1996, Arch Intern Med, 159, 1721-1725;
  • Barnett C., Cotroneo M., Purnell J., Martin D., Mackenzie E., Fishman A. (2003) Use of CAM in local African-Ame- rican communities: community-partnered research, J Natl Med Assoc, 95(10), 943-950;
  • Bauer L. (2005) Homeopathy: A View from the Outside, J

Alt Complement Med, 11(1), 1-3;

  • Becker-Witt , Weißhuhn T. E. R., Lüdtke R., Willich S. N. (2003) Quality Assessment of Physical Research in Homeopathy, J Alt Complement Med, 9(1), 113-132;
  • Bell R. (2005) All Evidence Is Equal, but Some Evidence Is

More Equal than Others: Can Logic Prevail over Emotion in the Homeopathy Debate?, J Alt Complement Med, 11, 763-769;

  • Bell R., Lewis D. A., Brooks A. J., Schwartz G. E., Lewis S. E., Walsh B. T., Baldwin C. M. (2004) Improved clinical status in fibromyalgia patients treated with individualized homeopathic remedies versus placebo, Rheumatology, 43, 577-582;
  • Bell R., Lewis D.A. 2nd, Lewis S.E., Brooks A.J., Schwartz G.E., Baldwin C.M. (2004) Strength of vital force in classical homeopathy: bio-psycho-social-spiritual correlates within a complex systems context. J Altern Complement Med, 10(1), 123-131;
  • Benedict Aghioritul, Ie, Diavolul şi magia, Culegere de texte patristice, trad. Z. A. Luca, Ed. Panaghia, 2002;

 

 

  • Betti , Trebbi G., Majewsky V., Scherr C., Shah-Rossi D., Jäger T., Baumgartner S. (2009) Use of homeopathic preparations in phytopathological models and in field trials: a critical review, Homeopathy, 98, 244-266;
  • Birnesser , Stolt P. (2007) The homeopathic antiarthitic preparation Zeel comp. N: a review of molecular and clinical data, Explore, 3, 16-22;
  • Blanc P. D., Trupin , Earnest G., Katz P. P., Yelin E. H., Eisner M. D. (2001) Alternative Therapies Among Adults With a Reported Diagnosis of Asthma or Rhinosinusitis, Chest, 120, 1461-1467;
  • Bodeker , Kronenberg F. (2002) A Public Health Agenda for Traditional, Complementary, and Alternative Medicine, Am J Public Health, 92(10), 1582-1591;
  • Boyd A. R. (2001) Amine uptake and peptide hormone secretion: APUD cells in a new landscape, J Physiol, 531(Pt 3), 581;
  • Boylan (2006) Is Homeopathy Cost Effective In Treating Rhinopharyngitis?, J Aust Tradit Med Soc, 12 (2), 85;
  • Bradford L., Viaţa şi scrisorile doctorului Samuel Hah-

nemann, trad. D. Lică, Ed. Graphite, 2010;

  • Brien S., Lewith G., Bryant (2003) Ultramolecular home- opathy has no observable clinical effects. A randomized, dou- ble-blind, placebo-controlled proving trial of Belladonna 30C, Br J Clin Pharmacol, 56, 562-568;
  • Brien S., Lachance L., Prescott P., McDermott , Lewith G. (2011) Homeopathy has clinical benefits in rheumatoid arthritis patients that are attributable to the consultation process but not the homeopathic remedy: a randomized controlled clinical trial, Rheumatology, 50, 1070-1082;
  • Brinkhaus , Wilkens J. M., Lüdtke R., Hunger J., Witt C.
  • ., Willich S. (2006) Homeopathic arnica therapy in patients receiving knee surgery: Results of three randomised double-blind trials, Complement Ther Medicine, 14, 237-246;
  • Buckman (1999) Reproducibility of results with homeopathic remedies, CMAJ, 160 (8), 1128-1129;
  • Burbano R., Leal M. F., da Costa J. B., de Freitas Buchi D., de Arruda Cardoso Smith M. (2009) Lymphocyte proliferation

 

 

stimulated by activated human macrophages treated with Canova, Homeopathy, 98, 45-48;

  • Cabane ,  Vuilleumier  R.  (2005)The  physics   of  liquid

water, C. R. Geoscience, 337(1), 159-171;

  • Cáceres W., Cruz-Amy M., Díaz-Meléndez (2010) AIDS-related malignancies: Revisited, P R Health Sci J, 29 (1), 70-75;
  • Camerlink I., Ellinger , Bakker E. J., Lantinga E. A. (2010) Homeopathy as replacement to antibiotics in the case of Esche- richia coli diarrhoea in neonatal piglets, Homeopathy, 99, 57-62;
  • Campbell (2008) Medicine, rhetoric and undermining: managing credibility in homeopathic practice, Homeopathy, 97, 76-82;
  • Candrea, I.-A., Folclorul medical român  comparat,  E

Polirom, Bucureşti, 1999;

  • Cardigno P. (2009) Homeopathy for the treatment of menstrual irregularities: a case series, Homeopathy, 98, 97-106;
  • Chang Y., Glissmeyer M., Tonnes S., Hudson T., Johnson
  1. (2006)  Outcomes   of   breast  cancer   in  patients   who   use

alternative therapies as primary treatment, Am J Surg, 192, 471-473;

  • Chao T., Wade C., Kronenberg F., Kalmuss D., Cushman
  1. F (2006) Women’s Reasons for Complementary and Alternative Medicine Use: Racial/Ethnic Differences, J Altern Complement Med, 12(8), 719-720;
  • Chikramane P. S., Suresh A. , Bellare J. R., Kane S. G. (2010) Extreme homeopathic dilutions retain starting materials: A nanoparticulate perspective, Homeopathy, 99, 231-242;
  • Chirilă P., Vindecarea, Christiana, Bucureşti, 2009;
  • Chirilă P., Constantin D., Chirilă M., Tămaş M., Macovei
  • ., Medicina naturistă, Ed. Christiana, Bucureşti, 2008;
  • Chirilă P., Valică M., Spitalul creştin, Ed. Christiana, Bucu- reşti, 2009;
  • Clark L., Morice A., 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 511;
  • Clarke B., Doel M. A., Segrot J. (2004) No alternative? The regulation  and  professionalization  of  complementary  and

 

 

alternative medicine in the United Kingdom, Health & Place, 10, 329-338;

  • Cohen H. (2004) Legal and ethical issues in comple-

mentary medicine: a United States perspective, MJA, 181(3), 168-169;

  • Colin P. (2006) Homeopathy and respiratory allergies: a series of 147 cases, Homeopathy, 95, 68-72;
  • Cowan L., Bruner B. D., Huse N., Dwyer J. R., Chugh B., Nibbering E. T. J., Elsaesser T., Miller R. J. D.  (2005) Ultrafast memory loss and energy redistribution in the hydrogen bond network of liquid H2O, Nature, 434(7030), 199-202;
  • Dantas F., Fisher P., Walach , Wieland F., Rastogi D. P.,

Teixeira H., Koster D., Jansen J. P., Eizayaga J., Alvarez M. E. P., Marim M., Belon P., Weckx L. L. M. (2007) A systematic review of the quality of homeopathic pathogenetic trials published from 1945 to 1995, Homeopathy, 96, 4-16;

  • Davidson M., Smith W. M. (2010) The Bradford  Hill Criteria and Zinc-Induced Anosmia. A Causality Analysis, Arch Otolaryngol Head Neck Surg, 136(7), 673-676;
  • de Almeida R., Campos M. C., Herrera H. M., Bonamin
  1. V., da Fonseca A. H. (2008) Effects of homeopathy in mice experimentally infected with Trypanosoma cruzi, Homeopathy, 97, 65-69;
  • Dean (1998) Out of Step with the Lancet Homeopathy

Meta-Analysis: More Objections than Objectivity?, J Alt Complement Med, 4, 389- 398;

  • Dean M. (2000) A homeopathic origin for placebo controls: ‘an invaluable gift of God’, Altern Ther Health Med, 6(2), 58-66;
  • Dean E. (2006) ‘An innocent deception’:  placebo

controls in the St Petersburg homeopathy trial, 1829-1830, J R Soc Med, 99, 375-376;

  • DeLellis A., Tischler A. S., Wolfe H. J. (1984) Multidirec- tional differentiation in neuroendocrine neoplasms, J Histochem Cytochem, 32, 899-904;
  • De Silva V., El-Metwally A., Ernst , Lewith G., Macfarlane
  1. J. (2010)  Evidence  for  the  efficacy  of  complementary  and

 

 

alternative medicines in the management of fibromyalgia: a systematic review, Rheumatology, 49, 1063-1068;

  • Dolce Filho (2005) Homeopathic approach in the treat-

ment of patients with mental disability, Homeopathy, 95, 31-44;

  • Dominici , Bellavite P., di Stanislao C., Gulia P., Pitari G. (2006) Double-blind, placebo-controlled homeopathic pathoge- netic trials: Symptom collection and  analysis, Homeopathy,  95, 123-130;
  • Eisenberg M., Davis R. B., Ettner S. L., Appel S., Wilkey

S., Van Rompay M., Kessler R. C. (1998) Trends in Alternative Medicine Use in the United States, 1990-1997. Results of a Follow-up National Survey, JAMA, 280, 1569-1575;

  • Ekins-Daukes S., Helms P. , Taylor M. W., Simpson C. R., McLay J. S. (2005) Paediatric homoeopathy in general practice: where, when and why?, Br J Clin Pharmacol, 59, 6, 743-749;
  • Elia , Napoli E., Germano R. (2007) The ‘Memory of Water’: an almost deciphered enigma. Dissipative  structures  in extremely dilute aqueous solutions, Homeopathy, 96(3), 163-169;
  • Ellison G., Bradshaw M., Roberts C. A. (2012) Spiritual

and religious identities predict the use of complementary and alternative medicine among US adults, Prev Med, 54(1), 9-12;

  • Ernst (1999) Homeopathic Prophylaxis of Headaches

and Migraine? A Systematic Review, J Pain Symptom Manage, 18, 353-357;

  • Ernst (2001) Rise in popularity of complementary and alternative medicine: reasons and consequences for vaccination, Vaccine, 20, S90-93;
  • Ernst (2002) A systematic review of systematic reviews of homeopathy, Br J Clin Pharmacol, 54, 577-582;
  • Ernst (2005) Is homeopathy a clinically   valuable

approach?, Trends Pharmacol Sci, 26(11), 547-548;

  • Ernst (2006) Homoeopathy: the effective promotion of ineffective remedies? Br J Clin Pharmacol, 62(6), 645-646;
  • Ernst (2007) Exploring homeopathy,  Prev  Med,  45,

280-281;

  • Ernst (2007) The truth about homoeopathy, Br J Clin Pharmacol, 65, 163-164;

 

 

  • Ernst (2010) Homeopathy, a helpful placebo” or an unethical intervention? Trends Pharmacol Sci, 31(1), 1;
  • Ernst (2011) Complementary and alternative medicine’s

opposition to measles immunisation continues, Focus Alternative Compl Ther, 16 (2), 110-114;

  • Ernst (2011) Homeopathy, non-specific effects and good medicine, Rheumatology, 50, 1007-1008;
  • Ernst , Barnes J. (1998) Meta-analysis of homoeopathy trials [letter], Lancet, 351, 366;
  • Ernst , Pittler M. H. (1998) Efficacy of Homeopathic Arnica, Arch Surg, 133, 1187-1190;
  • Fenner F., Henderson A., Arita I., Ježek Y., Ladnyi I. D., Smallpox and its eradication, Chapter 6. Early efforts of control: variolation, vaccination, and isolation and quarantine, WHO Geneva, 1988;
  • Fisher P., Greenwood , Huskisson E. C., Turner P., Belon
  1. P. (1989) Effect of homoeopathic treatment on fibrositis (primary fibromyalgia), Br Med J, 299, 365-366;
  • Fisher P.,  McCarney  ,  Hasford  C.,  Vickers  A.  (2006)

Evaluation of specific and non-specific effects in homeopathy: Feasibility study for a randomised trial, Homeopathy, 95, 215-222;

  • Fisher P., Scott D. (2001) A randomized controlled trial

of homeopathy in rheumatoid arthritis, Rheumatology, 40, 1052-1055;

  • Fisher P., Ward (1994) Complementary medicine in Europe, Brit Med J, 309, 107-111;
  • Flew , coord., Dicţionar de filosofie şi logică, trad. D. Stoianovici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006;
  • Fontaine P., Lawson (2009) Classical Homeopathy Approach in the Treatment of Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus, Explore, 5(6), 347-351;
  • Frank , Ecks S. (2004) Towards an Ethnography of Indian Homeopathy, Anthropol Med, 11, 307-326;
  • Fraser (2008) Homeopathy – all in the talking? A GP’s experience, J Holistic Healthcare, 5, 24-25;
  • Frass M., Dielacher , Linkesch M., Endler C., Muchitsch I., Schuster E., Kaye A. (2005) Influence of Potassium Dichromate

 

 

on Tracheal  Secretions in Critically  Ill  Patients, Chest, 127, 936-941;

  • Frass M., Linkesch M., Banyai S., Resch , Dielacher C.,

Löbl T., Endler C., Haidvogl M., Muchitsch I., Schuster E. (2005) Adjunctive homeopathic treatment in patients with severe sepsis: a randomized, double-blind, placebo-controlled trial in an intensive care unit, Homeopathy, 94, 75-80;

  • Frass M., Schuster , Muchitsch I., Wulkersdorfer B., Friehs H., Muellner M., Endler C., Oberbaum M. (2006) Homeopathy: Fantasy or reality?, JMHG, 3(2), 125-127;
  • Frei , Everts R., Von Ammon K., Kaufmann F., Walther D., Hsu Schmitz S.-F., Collenberg M., Fuhrer K., Hassink R., Steinlin M., Thurneysen A. (2005) Homeopathic treatment of children with attention deficit hyperactivity disorder, a randomised, double blind placebo-controlled cross-over trial, Eur J Ped, 164(12), 758-767;
  • Frei , Everts R., von Ammon K., Kaufmann F., Walther D., Hsu Schmitz S.-F., Collenberg M., Steinlin M., Lim C., Thurneysen A. (2007) Randomised controlled trials of homeopathy in hyperactive children: treatment procedure leads to an unconventional study design Experience with open-label homeopathic treatment preceding the Swiss ADHD placebo controlled, randomised, double-blind, cross-over trial, Homeopa- thy, 96, 35-41;
  • Frei , von Ammon K., Thurneysen A. (2006) Treatment of hyperactive children: Increased efficiency through modifications of homeopathic diagnostic procedure, Homeopathy, 95, 163-170;
  • Fries J. (2008) Classification of complementary and alternative medical practices. Family physicians’ ratings of effec- tiveness, Can Fam Physician, 54, 1570-1571;
  • Furnham (1999) Ignorance about homeopathy, J  Alt Complement Med, 5(5), 475-478;
  • Furnham (2000) Attitudes towards homoeopathy in particular and beliefs about complementary medicines in general, Psychol Health Med, 5, 327-342;
  • Garattini S., Bertelé (2009) Homoeopathy: not a matter for drug-regulatory authorities, Lancet, 374, 1578-1580;

 

 

  • Garrow D., Egede E. (2006) Association  Between Complementary and Alternative Medicine Use, Preventive Care Practices, and Use of Conventional Medical Services Among Adults With Diabetes, Diabetes Care, 29, 15-19;
  • Gilmour , Harrison C., Asadi L., Cohen M. H., Vohra S. (2011) Treating Teens: Considerations When Adolescents Want to Use Complementary and Alternative Medicine, Pediatrics, 128, S161-S166;
  • Graham  E.,  Ahn  A.  C.,  Davis  R.  B.,  O’Connor  B.  B.,

Eisenberg D. M., Phillips R. S. (2005) Use of Complementary and Alternative Medical Therapies among Racial and Ethnic Minority Adults: Results from the 2002 National Health Interview Survey, J Natl Med Assoc, 97(4), 535-545;

  • Guajardo , Wilson J. (2005) Models for explaining the

homeopathic healing process: a historical and critical account of principles central to homeopathy, Homeopathy, 94, 44-48;

  • Guedes R. P., Ferreira C. M., Guimaraes H. M. B., Saldiva
  1. P. N., Capelozzi V. L. (2004) Homeopathically prepared dilution of Rana catesbeiana thyroid glands modifies its rate of metamorphosis, Homeopathy, 93, 132-137;
  • Güthlin , Lange O., Walach H. (2004) Measuring the effects of acupuncture and homoeopathy in general practice: An uncontrolled prospective documentation approach, BMC Public Health, 4 (4), 6;
  • Hahnemann S., Organonul Medicinei, a şasea, trad. Radu M., Ed. Excalibur, Bucureşti, 2008;
  • Haila S., Koskinen , J. Tenovuo (2005) Effects of homeopathic treatment on salivary flow rate and subjective symptoms in patients with oral dryness: a randomized trial, Homeopathy, 94, 175-181;
  • Halberstein A., Sirkin A., Ojeda-Vaz M. M. (2010) When Less Is Better: A Comparison of Bach® Flower Remedies and Homeopathy, Ann Epidemiol, 20(4), 298-307;
  • Hanssen , Grimsgaard S., Launso L., Fonnebo V., Falken- berg T., Rasmussen N. K. (2005) Use of complementary and alternative medicine in the Scandinavian countries, Scand J Prim Health Care, 23(1), 57-62;

 

 

  • Hartog S. (2009) Elements of effective communication – Rediscoveries from homeopathy, Patient Educ Couns, 77, 172-178;
  • Hektoen ,  Larsen  S.,  Ødegaard  S.  A.,  Løken  T. (2004)

Comparison of Homeopathy, Placebo and Antibiotic Treatment of Clinical Mastitis in Dairy Cows – Methodological Issues and Results from a Randomized-clinical Trial, J Vet Med A, 51, 439-446;

  • Henrich , Holmes B. (2009) The public’s acceptance of novel vaccines during a pandemic: a focus group study and its application to influenza H1N1, Emerg Health Threats J, 2, e8;
  • Holmes A., Cockcroft P. D., Booth C. E., Heath M. F. (2005) Controlled clinical trial of  the  effect of  a homoeopathic nosode on the somatic cell counts in the milk of clinically normal dairy cows, Vet Rec, 156, 565-567;
  • Horneber , Bueschel G., Dennert G., Less D., Ritter E.,

Zwahlen M. (2012) How Many Cancer Patients  Use Complementary and Alternative Medicine: A Systematic Review and Metaanalysis, Integr Cancer Therapy, 11(3), 187-203;

  • Hyland E. (2005) Entanglement and some heretical thoughts about homeopathy, Homeopathy, 94, 105-106;
  • Iftime O., Iftime Al., Evoluţionismul şi Ortodoxia, Egumeniţa – Ed. Cartea ortodoxă, 2009;
  • Ives     (2000)   The   Blackie   Memorial   Lecture   1999.

Homeopathy versus Orthodoxy: The Current State of Play, Br Homeopath J, 89, 17-25;

  • Jacobs , Chapman E. H., Crothers D. (1998) Patient Characteristics and Practice Patterns of Physicians Using Homeopathy, Arch Fam Med, 7, 537-540;
  • Jacobs , Jimenez L. M., Malthouse S., Chapman E., Crothers D., Masuk M., Jonas W. B. (2000) Homeopathic Treatment of Acute Childhood Diarrhea: Results from a Clinical Trial in Nepal, J Alt Complement Med, 6 (2), 131-139;
  • Jacobs , Jonas W. B., Jiménez-Pérez M., Crothers D. (2003) Homeopathy for childhood diarrhea: combined results and metaanalysis from three randomized, controlled clinical trials, Pediatr Infect Dis J, 22(3), 229-234;
  • Jacobs , Herman P., Heron K., Olsen S., Vaughters L. (2005) Homeopathy for Menopausal Symptoms in Breast Cancer

 

 

Survivors: A Preliminary Randomized Controlled Trial, J Alt Complement Med, 11, 21-27;

  • Jacobs , Williams A.-L., Girard C., Yanchou Njike V., Katz
  1. (2005) Homeopathy for attention-deficit/hyperactivity disorder: a pilot randomized controlled trial, J Altern Complem Med, 11, 799-806;
  • Johnson A. (1998) Homeopathy: Another Tool in the Bag, JAMA, 279, 9, 707;
  • Jonas  W.     (1998)     Alternative     Medicine     and    the

Conventional Practitioner, JAMA, 279(9), 708-709;

  • Jonas W. , Kaptchuk T. J., Linde K. (2003) A Critical Over- view of Homeopathy, Ann Intern Med, 138, 393-399;
  • Justice M., Bason B. J. (2008) The Healthy Way of Homeopathy: Similia Similibus Curentur or Let Like Cure Likes”, Journal of Consumer Health on the Internet, 12(3), 283-292.
  • Jütte R., Riley (2005) A review of the use and role of low potencies in homeopathy, Compl Ther Med, 13, 291-296;
  • Kayne S. (2002) Homeopathy and Infectious Disease: Controversies Raised by the Recent Foot-and-Mouth Disease and Anthrax Outbreaks, J Alt Complement Med, 8(1), 3-4;
  • Kelner M., Wellman , Boon H., Welsh S. (2004) The role of the state in the social  inclusion of complementary  and alternative medical occupations, Complement Ther Med, 12, 79-89;
  • Kelner M., Wellman , Welsh S., Boon H. (2006) How far can complementary and alternative medicine go? The case of chiropractic and homeopathy, Soc Sci Med, 63, 2617-2627;
  • Kessler C., Soukup J., Davis R. B., Foster D. F., Wilkey S. A., Van Rompay M. I., Eisenberg D. M. (2001) The Use of Complementary and Alternative Therapies to Treat Anxiety and Depression in the United States, Am J Psychiatry, 158, 289-294;
  • Khuda-Bukhsh R. (2003) Towards understanding molecular mechanisms of action of homeopathic drugs: an overview, Mol Cell Biochem, 253, 339-345;
  • Khuda-Bukhsh  R.   (2009)   Mice   as   a    model   for

homeopathy research, Homeopathy, 98, 267-279;

  • Khuda-Bukhsh R., Bhattacharyya S., Paul S., Dutta S., Boujedaini N., Belon P. (2011) Modulation of signal proteins: a

 

 

plausible mechanism to explain how a potentized drug Secale Cor 30C diluted beyond Avogadro’s limit combats skin papilloma in mice,    Evid    Based    Complement    Alternat    Med,    286320,

#doi:10.1093/ecam/nep084;

  • Kirkby , Herscu P. (2010) Homeopathic trial design in influenza treatment, Homeopathy, 99, 69-75;
  • Kistin S. , Newman A. D. (2007) Induction of Labor with Homeopathy: A Case Report, J Midwifery Womens Health, 52, 303-307;
  • Kleijnen J., Knipschild P., ter Riet G. (1991) Clinical trials of homoeopathy, Br Med J, 302, 316-323;
  • Klopp , Niemer W., Weiser M. (2005) Microcirculatory effects of a homeopathic preparation in patients with mild vertigo: an intravital microscopic study, Microvasc Res, 69, 10-16;
  • Ko , Lee J. I., Muñoz-Furlong A., Li X. M., Sicherer S. H. (2006) Use of Complementary and Alternative Medicine by Food-Allergic Patients, Ann Allergy Asthma Immunol, 97, 365-369;
  • Lamont (1997) Homoeopathic treatment for attention deficit hyperactivity disorder: a controlled study, Br Homoeopathic J, 86, 196-200;
  • Längler , Spix C., Seifert G., Gottschling S., Graf N., Kaatsch P. (2008) Complementary and alternative treatment methods in children with cancer. A population based retrospective survey on the prevalence of use in Germany, Eur J Cancer, 44(15), 2233-2240;
  • Larchet C., Terapeutica bolilor spirituale, trad. M. Bojin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001;
  • Larchet C., Terapeutica bolilor mintale, trad. M. Bojin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008;
  • Lee C.  C.,  Kemper  K.  J.  (2000)   Homeopathy  and

Naturopathy Practice Characteristics and Pediatric Care, Arch Pediatr Adolesc Med, 154, 75-80;

  • Lee H., Goldstein M. S., Richard Brown E., Ballard-Barbash R., 2010, How Does Acculturation Affect the Use of Complementary and Alternative Medicine Providers Among Mexican and Asian-Americans? J Immigrant Minority Health, 12, 302-309;

 

 

  • Lehrke P., Nuebling , Hofmann F., Stoessel U. (2001) Attitudes of homoeopathic physicians towards vaccination, Vaccine, 19, 4859-4864;
  • Leick, P. (2008) Comment on: Conspicuous by its absence: the Memory of Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathy” and The nature of the active ingre- dient in ultramolecular dilutions”, Homeopathy, 97(1), 50-51;
  • Lin H. (1998) Evaluating the Alternatives, JAMA, 279(9), 706;
  • Linde , Clausius N., Ramirez G., Melchart D., Eitel F., Hedges L. V., Jonas W. B. (1997) Are the effects of homoeopathy all placebo effects? A meta-analysis of randomized, placebo controlled trials, Lancet, 350, 834- 843;
  • Linde K., Jonas W. , Melchart D., Willich S. (2001) The

methodological quality of randomized controlled trials of homeo- pathy, herbal medicines and acupuncture, Int J Epidemiol, 30(3), 526-531;

  • Linde , Willich S. N. (2003) How objective are systematic reviews? Differences between reviews on complementary medicine, J R Soc Med, 96, 17-22;
  • Loring M., Danforth M., Firewalking and Religious Healing. The Anastenaria of Greece and the American Firewalking Movement, Princeton Univ. Press, 1989;
  • Losier , Taylor B., Fernandez C.  V.  (2005)   Use  of

alternative therapies by patients presenting to a pediatric emergency department, J Emerg Med, 28, 3, 267-271;

  • Loudon (2006) A brief history of homeopathy, J R Soc Med, 99, 607-610;
  • Lunstroth (2005) Book review: Dean, M. E., The Trials of Homeopathy: Origins, Structure, and Development, J Alt Complement Med, 11(5), 871-874;
  • Lüdtke , Rutten A. L. B. (2008) The conclusions on the effectiveness of homeopathy highly depend on the set of analyzed trials, J Clin Epidemiol, 61, 1197-1204;
  • Majewsky V., Arlt S., Shah D., Scherr , Tim Jäger, Betti L.,

Trebbi G., Bonamin L., Klocke P., Baumgartner S. (2009) Use of homeopathic preparations in  experimental  studies with  healthy plants, Homeopathy, 98, 228-243;

 

 

  • Makich , Hussain R., Harris Humphries J. (2007) Mana- gement of depression by homeopathic practitioners in Sydney, Australia, Complement Ther Med, 15, 199-206;
  • Mathie T., Robinson T. W. (2006) Outcomes from homeopathic prescribing in medical practice: A prospective, research-targeted, pilot study, Homeopathy, 95, 199-205;
  • Mathie T., Hansen L., Elliott M. F., Hoare J. (2007) Outcomes from homeopathic prescribing in veterinary practice: a prospective, research-targeted, pilot study, Homeopathy, 96, 27-34;
  • McBride  R.  (2000)  Management  of  Aphthous Ulcers,

Am Fam Physician, 62(1), 149-154.

  • Milazzo S., Russell , Ernst E. (2006) Efficacy of homeo- pathic therapy in cancer treatment, Eur J Cancer, 42, 282-289;
  • Milgrom R. (2004) Patient-practitioner-remedy (PPR) entanglement Part 4. Towards classification and unification of the different entanglement models for homeopathy, Homeopathy, 93, 34-42;
  • Milgrom R. (2005) The sound of two hands clapping:

Could homeopathy work locally and  non-locally?, Homeopathy, 94, 100-104;

  • Milgrom  R.  (2005)  Are Randomized  Controlled Trials

(RCTs) Redundant for Testing the Efficacy of Homeopathy? A Critique of RCT Methodology Based on Entanglement Theory, J Altern Complement Med, 11, 831-838;

  • Milgrom R. (2007) Conspicuous by its absence: the Memory of Water, macro-entanglement, and the possibility of homeopathy, Homeopathy, 96, 209-219;
  • Milgrom R. (2007) Toward a Unified Theory of Homeopathy and Conventional Medicine, J Altern Complement Med, 13(7), 759-769;
  • Milgrom R. (2008) Homeopathy and the New Fundamentalism: A Critique of the Critics, J Alt Complement Med, 14, 589-594;
  • Milgrom R. (2008) Treating Leick with like: response to

criticisms of the use of entanglement to illustrate homeopathy, Homeopathy, 97, 96-99;

 

 

  • Milgrom R. (2009) Falling Trees, Fractals, and Sophistry: Some Philosophical Biohazards” En Route to Reconciling Biomedi- cine and Homeopathy, J Altern Complement Med, 15(11), 1247-1254;
  • Mojaver Y. N., Mosavi F., Mazaherinezhad , Shahrdar A., Manshaee K. (2007) Individualized homeopathic treatment of trigeminal neuralgia: an observational study, Homeopathy, 96, 82-86;
  • Molassiotis , Fernadez-Ortega P., Pud D.,  Ozden  G.,

Scott J. A., Panteli V., Margulies A., Browall M., Magri M., Selvekerova S., Madsen E., Milovics L., Bruyns I., Gudmundsdottir G., Hummerston S., Ahmad A. M.-A., Platin N., Kearney N., Patiraki

  1. (2005) Use of complementary and alternative medicine in cancer patients: a European survey, Ann Oncol, 16, 655-663;
  • Molassiotis , Margulies A., Fernandez-Ortega P., Pud D., Panteli V., Bruyns I., Scott J. A., Dudmundsdottir G., Browall M., Madsen E., Ozden G., Magri M., Selvekerova S., Platin N., Kearney N., Patiraki E. (2005) Complementary and alternative medicine use in patients with haematological malignancies in Europe, Complement Ther Clin Pract, 11, 105-110;
  • Montfort-Cabello (2004) Chronic diseases: what are they? How are they inherited? Homeopathy, 93, 88-93;
  • Mousavi F., Mojaver N., Asadzadeh M., Mirzazadeh M. (2009) Homeopathic treatment of minor aphthous ulcer: a rando- mized, placebo-controlled clinical trial, Homeopathy, 98, 137-141;
  • Mousavi F., Sherafati S., Mojaver N. (2009) Ignatia in the treatment of oral lichen planus, Homeopathy, 98, 40-44;
  • National Institutes of Health Office of Alternative Medicine (1997) Clinical Practice Guidelines in Complementary and Alternative Medicin An Analysis of Opportunities and Obstacles Practice and Policy Guidelines Panel, Arch Fam Med, 6, 149-154;
  • Naudé F., Couchman I. M. S., Maharaj A. (2010) Chronic primary insomnia: Efficacy of homeopathic simillimum, Homeopathy, 99, 63-68;
  • Niebauer , 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 513;

 

 

  • Niggemann , Grüber C., (2006) Does unconventional medicine work through conventional modes of action?, J Allergy Clin Immunol, 118, 569-573;
  • Nuhn , Lüdtke R., Geraedts M. (2010) Placebo effect sizes in homeopathic compared to conventional drugs – a systematic review of randomised controlled trials, Homeopathy, 99, 76-82;
  • Nwusulor E. (2006) Homeopathy: The Nigerian experience, Homeopathy, 95, 105-107;
  • Oberbaum M., Singer S. R., Vithoulkas (2005) The colour of the homeopathic improvement: The multidimensional nature of the response to homeopathic therapy, Homeopathy, 94, 196-199;
  • Owen M., Green B. N. (2004) Homeopathic treatment

of headaches: A systematic review of the literature, J Chiropr Med, 3, 45-52;

  • Oz C. (1998) Complementary Medicine in the Surgical Wards, JAMA, 279, 710-711;
  • Özyurtlu  ,    Alaçam    E.    (2005)     Effectiveness    of

Homeopathy for the Treatment of Pseudopregnancy in Bitches, Turk J Vet Anim Sci, 29, 903-907;

  • Paris , Gonnet N., Chaussard C., Belon P., Rocourt F.,

Saragaglia D., Cracowski J. L. (2008) Effect of homeopathy on analgesic intake following knee ligament reconstruction: a phase III monocentre randomized placebo controlled study, Br J Clin Pharmacol, 65(2), 180-187;

  • Patriani Justo M., de Andrea Gomes M. H. (2008) Conceptions of health, illness and treatment of patients who use homeopathy in Santos, Brazil, Homeopathy, 97, 22-27;
  • Pearse      G.    E.    (1969)    The    cytochemistry    and

ultrastructure of polypeptide hormone producing cells of the APUD series and the embryologic, physiologic and pathologic implication of the concept, J Histochem Cytochem, 17, 303;

  • Pedalino M. V., Perazzo F. F., Carvalho J. C. T., Martinho
  1. S., de O Massoco C., Bonamin L. V. (2004) Effect of Atropa

belladonna and Echinaceea angustifolia in homeopathic dilution on experimental peritonitis, Homeopathy, 93, 193-198;

 

 

  • Pilkington , Kirkwood G., Rampes H., Fisher P., Richardson J. (2005) Homeopathy for depression: a systematic review of the research evidence, Homeopathy, 94, 153-163;
  • Pilkington , Kirkwood G., Rampes H., Fisher P., Richardson J. (2006) Homeopathy for anxiety and anxiety disorders: A systematic review of the research, Homeopathy, 95, 151-162;
  • Pinto S., Rao V., Rao A. (2008) Lipid peroxidation, erythrocyte antioxidants and plasma antioxidants in osteoarthritis before and after homeopathic treatment, Homeopathy, 97, 185-189;
  • Plezbert A., Burke J. R. (2005) Effects of the homeopathic remedy arnica onattenuating symptoms of exercise-induced muscle soreness, J Chiropr Med, 4, 152-161;
  • Poitevin (2006) The Relationship between allergy and homeopathy: a framework, Homeopathy, 95, 65-67;
  • Pomposelli , Andreoni C., Costini G., Dedor B., Mariani I., Castellini M., Tomaioli G. M., Tonini E. (2006) Opinions and self-reported health status of Italians seeking homeopathic treat- ment, Homeopathy, 95, 81-87;
  • Pomposelli , Piasere V., Andreoni C., Costini G., Tonini E., Spalluzzi A., Rossi D., Quarenghi C., Zanolin M. E., Bellavite P. (2009) Observational study of homeopathic and conventional therapies in patients with diabetic polyneuropathy, Homeopathy, 98, 17-25;
  • Prasad (2007) Homoeopathy booming in India, Lancet, 370, 1679-1680;
  • Pugh D., Tamta H., Balachandran P., Wu X., Howell J., Dayan F. E., Pasco D. S. (2008) The majority of macrophage activation exhibited by extracts of some immune enhancing botanicals is due to bacterial lipoproteins, Int Immunopharmacol, 8, 1023-1032;
  • Ramchandani M. (2010) Homoeopathic treatment of upper respiratory tract infections in children: Evaluation of thirty case series, Complement Ther Clin Pract., 16(2), 101-108;
  • Rao L., Roy R., Bell I. R., Hoover R. (2007) The defining role of structure (including epitaxy) in the plausibility of homeopathy, Homeopathy, 96, 175-182;

 

 

  • Ray-Coquard L., Provençal J., Hardy-Bessard A. C., Bachelot T., Coeffic D., Jacquin J. P., Guastalla J. P., Agostini C., Bajard A., Pérol D. (2009) Can adjuvant homeopathy improve the control of post-chemotherapy emesis in breast cancer patients? Results of a randomized placebo-controlled trial, J Clin Oncol 27 (suppl; abstr e20566), 317-318;
  • Reilly (2001) The Puzzle of Homeopathy, J. Alt & Comp Med, 7, Suppl. 1, S-103-S-109;
  • Relton ,  O’Cathain  A.,   Thomas   K.   J.     (2008)

Homeopathy’: Untangling the debate, Homeopathy, 97, 152-155;

  • Reyburn (1890) Curiosities of homeopathic pharmacy, JAMA, 15, 500-501;
  • Rise B., Steinsbekk A. (2009) How do parents of child patients compare consultations with homeopaths and physicians? A qualitative study, Patient Educ Couns, 74, 91-96;
  • Robertshawe P. (2009) Effects of Homoeopathy on Lipid Peroxidation and Antioxidants in Osteoarthritis, J Aust Tradit-Med Soc, 15(2), 89;
  • Robertson  ,   Suryanarayanan   R.,   Banerjee   A.  (2007)

Homeopathic Arnica montana for post-tonsillectomy analgesia: a randomised placebo control trial, Homeopathy, 96, 17-21;

  • Robinson (2006) Responses to homeopathic treatment

in National Health Service general practice, Homeopathy, 95, 9-14;

  • Rossi , Crudeli L., Endrizzi C., Garibaldi D. (2009) Cost-benefit evaluation of homeopathic versus conventional therapy in respiratory diseases, Homeopathy, 98, 2-10;
  • Rossi , Baccetti S., Firenzuoli F., Belvedere K. (2008) Homeopathy and complementary medicine in Tuscany, Italy: integration in the public health system, Homeopathy, 97, 70-75;
  • Rossi , Endrizzi C., Panozzo M. A., Bianchi A., Da Frè M. (2009) Homeopathy in the public health system: a seven-year observational study at Lucca Hospital (Italy), Homeopathy, 98, 142-148;
  • Ruegg P. (2009) Management of mastitis on organic

and conventional dairy farms, J Anim Sci, 87(Suppl. 1), 43-55;

 

 

  • Rutten L. B., Stolper C. F. (2008) The 2005 meta-analysis of homeopathy: the importance of post-publication data, Homeopathy, 97, 169-177;
  • Rutten , Stolper E. (2006) ‘Proof’ against homeopathy in fact supports homeopathy, Homeopathy, 95, 57-61;
  • Salkeld J. (2008) Integrative Medicine and Clinical Practice: Diagnosis and Treatment Strategies, Compl Health Pract Rev, 13(1), 21-33;
  • Salomonsen J., Skovgaard L., la Cour S.,  Nyborg  L.,

Launsø L., Fønnebø V. (2011) Use of complementary and alternative medicine at Norwegian and Danish hospitals, Complement Alternat Med, 11(4);

  • Samarasekera U. (2007) Pressure grows against homoeo- pathy in the UK, Lancet, 370, 1677-1678;
  • Satti (2005) Homeopathic Drug Standardization, Semin Integr Med, 3, 113-122;
  • Saxton (2007) The diversity of veterinary homeopathy, Homeopathy, 96, 3;
  • Shang , Huwiler-Müntener K., Nartey L., Jüni P., Dörig

S., Sterne J. A. C., Pewsner D., Egger M. (2005) Are the clinical effects of homoeopathy placebo effects? Comparative study of placebo-controlled trials of homoeopathy and allopathy, Lancet, 366, 726-732;

  • Sharp     (2010)   A   complementary   alternative?   The

non-sense of homeopathy, Biologist, 57, 28-34;

  • Schmidt , Ernst E. (2003) MMR vaccination advice over the Internet, Vaccine, 21, 1044-1047;
  • Schmidt M. (2008) Believing in order  to understand: Hahnemann’s hierarchisation of values, Homeopathy,  97, 156-160;
  • Schmukler V., Homeopathy An A to Z Home Handbook, Llewellyn Publications, Woodbury, USA, 2006;
  • Schröder D., Weiser M., Klein P. (2003) Efficacy of a homeopathic Crataegus preparation compared with usual therapy for mild (NYHA II) cardiac insufficiency: results of an observational cohort study, Eur J Heart Fail, 5, 319-326;
  • Seeley M., Denton A. B., Ahn M. S., Maas C. S. (2006)

Effect of Homeopathic Arnica montana on Bruising in Face-lifts.

 

 

Results of a Randomized, Double-blind, Placebo-Controlled Clinical Trial, Arch Facial Plast Surg, 8, 54-59;

  • Sfântul Ciprian al  Cartaginei,  Despre     rugăciunea

domnească, în PSB, 3, Apologeţi de limbă latină, trad. N. Chiţescu,

  1. Constantinescu, P. Papadopol, D. Popescu, Ed. IBMBOR, 1981;
  • Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri exegetice, trad. Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998;
  • Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, trad.
  1. Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, 1998;
  • Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet şi înviere, trad. T. Bodogae, PSB, 30, Ed. IBMBOR, 1998;
  • Sfântul Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, în Filocalia, VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009;
  • Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi mi-

nuni, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, 2011;

  • Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, trad. P D. Fecioru, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001;
  • Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă, trad. p
  1. Fecioru,   Ed.   IBMBOR,   Bucureşti,   1998,   ed.   electronică

Apologeticum, 2005;

  • Sfântul Maxim Grecul, Tâlcuiri şi sfaturi, vol. I, trad. F. Cristea, Egumeniţa, Galaţi, 2004, ed. electronică Apologeticum, 2006;
  • Sfântul  Maxim    Mărturisitorul,    Ambigua,     trad.

Stăniloae, Ed. IBMBOR, 2006;

  • Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – scrisori misionare, vol. 1, trad. Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002;
  • Shaw M. (2010) Homeopathy is where the harm is: five unethical effects of funding unscientific ‘remedies’, J Med Ethics, 36(3), 130-131;
  • Shakeel M., Trinidade , Jehan S. (2010) The use of complementary and alternative medicine by patients attending a general otolaryngology clinic: can we afford to ignore it?, Am J Otolaryng, 31(4), 252-260;
  • Signorini , 2007, Finally, some light on the ‘Pillar of Homeopathy’, Homeopathy, 96, 1-2;

 

 

  • Slade , Chohan B. P. S., Barker P. J. (2004) Evaluation of a GP practice based homeopathy service, Homeopathy, 93, 67-70;
  • Smith W. (2009) Can Homeopathy Ameliorate Ongoing

Sickness?, J Alt Complement Med, 15(5), 465-467;

  • Southgate A. T. (1995), Digestion and metabolism of sugars, Am J Clin Nutr, 62(suppl), 203S-11S;
  • Stanley E., Buldyrev S. V., Canpolat M., Meyer M., Mishima O., Sadr-Lahijany M. R., Scala A., Starr F.W. (1998) The puzzling statistical physics of liquid water, Physica A,  257, 213-232;
  • Stein Frankle L., Stein P. L., Anthropology of religion, magic, and witchcraft, Allyn & Bacon, Boston, 2005;
  • Steinsbekk (2010) Families’ visits to practitioners of complementary and alternative medicine in a total population (the HUNT studies), Scand J Public Health, 38, 96-104;
  • Steinsbekk , Fřnnebř V., Lewith G., Bentzen N. (2005) Homeopathic care for the prevention of upper respiratory tract infections in children: A pragmatic, randomised, controlled trial comparing individualised homeopathic care and waiting-list controls, Complement Ther Med, 13, 231-238;
  • Steinsbekk , Lüdtke R. (2005) Patients’ assessments of the effectiveness of homeopathic care in Norway: A prospective observational multicentre outcome study, Homeopathy, 94, 10-16;
  • Stevinson , Devaraj V. S., Fountain-Barber A., Hawkins

S., Ernst E. (2003) Homeopathic arnica for prevention of pain and bruising: randomized placebo-controlled trial in hand surgery, J R Soc Med, 96, 60-65;

  • Swayne (2008) Truth, proof and evidence. Homeopathy and the medical paradigm, Homeopathy, 97, 89-95;
  • Ștefan D., Homeopatia între aparenţe și  realitate,

Constanţa, 2011;

  • Tang , Garg H., Geng Y.-J., Bryan N. S. (2009) Nitric oxide bioactivity of traditional Chinese medicines used for cardiovascular indications, Free Rad Biol Med, 47, 835-840;
  • Taylor A., Reilly D., Llewellyn•Jones R. H., McSharry

Ch., Aitchison T. C. (2000) Randomised controlled trial of homoeopathy versus placebo in perennial allergic rhinitis with overview of four trial series, Br Med J, 321, 471-476;

 

 

  • Teixeira (2007) Can water possibly have a memory? A sceptical view, Homeopathy, 96(3), 158-162;
  • Teixeira Z., Leal S. M., Ceschin V. M. F. A. (2008) Ho-

meopathic practice in Intensive Care Units: objective semiology, symptom selection and a series of sepsis cases, Homeopathy, 97, 206-213;

  • Thachil F., Mohan R., Bhugra D. (2007) The evidence base of complementary and alternative therapies in depression, J Affect Disord, 97, 23-35;
  • The Lancet, The end of homoeopathy, Lancet, 366, 690;
  • The Swiss Association of Homoeopathic Physicians (2006) Open letter in response to the article in The Lancet, Explore, 2(1), 7;
  • Thomas , Coleman P. (2004) Use of complementary or

alternative medicine in a general population in Great Britain. Results from the National Omnibus survey, J Public Health, 26(2), 152-157;

  • Thomas K. J., Carr , Westlake L., Ernst E.  (2000) Prevalence of use of complementary/alternative medicine: a syste- matic review, B World Health Organ, 78(2), 252-257;
  • Thompson E. A., Montgomery , Douglas D., Reilly D. (2005) A Pilot, Randomized, Double-Blinded, Placebo-Controlled Trial of Individualized Homeopathy for Symptoms of Estrogen Withdrawal in Breast-Cancer Survivors, J Alt Complement Med, 11(1), 13-20;
  • Tiller W. (2006) On Chemical Medicine, Thermodyna- mics, and Homeopathy, J Altern Complement Med, 12(7), 685-693;
  • Ullman D (1999) Homeopathy and Managed Care: Manageable or Unmanageable, J Alt Complement Med, 5(1), 65-73;
  • Valcour , Paul R., Chiao S., Wendelken L. A., Miller B. (2011) Screening for Cognitive Impairment in Human Immuno- deficiency Virus, Clin Infect Dis, 53(8), 836-842;
  • Van Haselen A., Fisher P. A. G. (2000) A randomized

controlled trial comparing topical piroxicam gel with a homeopathic gel in osteoartrithis of the knee, Rheumatology, 39, 714-719;

 

 

  • Van Haselen , Luedtke R. (2008) Research in homeopathy: From confusion to disillusion or resolution? Comple- ment Ther Med, 16, 59-60;
  • Varshney P., Naresh R. (2004) Evaluation of a homeopathic complex in the clinical  management of udder diseases of riverine buffaloes, Homeopathy, 93, 17-20;
  • Velkers F. , te Loo A. J. H., Madin F., van Eck J. H. H. (2005) Isopathic and pluralist homeopathic treatment of commercial broilers with experimentally induced colibacillosis, Res Vet Sci, 78, 77-83;
  • Vickers J., Smith C. (2006) Homoeopathic Oscillococcinum for preventing and treating influenza and influenza-like syndromes, Cochrane Database of Systematic Reviews, Issue 3. Art. No.: CD001957. DOI: 10.1002/14651858.CD001957.pub3;
  • Vithoulkas (2008) British media attacks on homeopathy: Are they justified?, Homeopathy, 97, 103-106;
  • Waisse-Priven S., Jurj Gh., Lima Thomaz C., Almeida Tierno S., Filho W. L., Sos A. B. (2009) Homeopathic treatment in resistant livedoid vasculopathy: case report, Homeopathy, 98, 165-168;
  • Walach (2003) Reinventing the Wheel Will Not Make It Rounder: Controlled Trials of Homeopathy Reconsidered, J Alt Complement Med, 9, 7-13;
  • Walach  (2005)  Entangled-and  tied   in     knots!

Homeopathy, 94, 96-99;

  • Walach , Sherr J., Schneider R., Shabi R., Bond A., Rieberer G. (2004) Homeopathic proving symptoms: result of a local, non-local, or placebo process? A blinded, placebo-controlled pilot study, Homeopathy, 93, 179-185;
  • Walker K., Homeopathic First Aid for Animals: Tales and Techniques from a Country Practitioner, Healing Arts Press, Rochester, Vermont, USA, 1998;
  • Weingärtner (2007) The nature of the active ingredient in ultramolecular dilutions, Homeopathy, 96, 220-226;
  • Weiser M., Strösser W., Klein P. (1998) Homeopathic vs Conventional Treatment of Vertig A Randomized Double-blind

 

 

Controlled Clinical Study, Arch Otolaryngol Head Neck Surg, 124, 879-885;

  • Weissenstein , Straeter A., Villalon G.,   Luchter  E.,

Bittmann S. (2012) High Frequency of CAM Use Among Children in Germany, J Altern Complem Med, 18(8), 729-730;

  • Wetzel S., Eisenberg D. M., Kaptchuk T. J., (1998) Courses Involving Complementary and Alternative Medicine at US Medical Schools, JAMA, 280, 784-787;
  • Whitmarsh T. (2004) Clinical research in homeopathy:

randomised, controlled or outcome studies? Homeopathy, 93, 1-2;

  • Williams T. (1991) Use of non-orthodox and conventional health care in Great Britain, Brit Med J, 302, 207-210;
  • Wilson , Busse J. W., Gilchrist A., Vohra S.,  Boon H.,

Mills E. (2005) Characteristics of Pediatric and Adolescent Patients Attending a Naturopathic College Clinic in Canada, Pediatrics, 115(3), e338-43;

  • Whitmont (1996) Alchemy, homeopathy and the treatment of borderline cases, J Anal Psychol, 41, 369-386;
  • Wright M. (1998) Genetic Disorders of Membrane Transport I. Glucose Galactose Malabsorption, Am J Physiol Gastrointest Liver Physiol, 275, G879-G882;
  • Xue C., Zhang L., Lin V., F. Story D. F. (2006) The Use of Complementary and Alternative Medicine in Australia, Health Issues, 88, 12-16;
  • Zabolotnyi I., Kneis K. C., Richardson A., Rettenberger R., Heger M., Kaszkin-Bettag M., Heger P. W. (2007) Efficacy of a complex homeopathic medication (Sinfrontal) in patients with acute maxillary sinusitis: a prospective, randomized, double-blind, placebo-controlled, multicenter clinical trial, Explore, 3, 98-109;
  • Zacharias F., Guimarães E., Araújo R. R., Almeida M. A. O., Ayres M. C. C., Bavia M. E., Mendonça-Lima F. W. (2008) Effect of homeopathic medicines on helminth parasitism and resistance of Haemonchus contortus infected sheep, Homeopathy, 97, 145-151;
  • Zanolla , 2004, Letter to the editor, Eur J Heart Fail, 6, 509;

 

 

  • Zuzak J., Zuzak-Siegrist I., Rist L., Staubli G., Simões-Wüst A. P. (2008) Attitudes towards vaccination: users of complementary and alternative medicine versus non-users, Swiss Med Wkli, 138(47-48), 713-718;
  • * * * Biblia sau Sfânta Scriptură, IBMBOR, 1999;
  • * * * Molitfelnic (capitolul Rugăciuni și rânduieli la felurite trebuinţe – Rugăciuni la felurite neputinţe și boli), IBMBOR, 1998;
  • * *  *  (2003)  Homeopathic  arnica,  J  R  Soc  Med,  96,

204-207.

 

 

 

Resurse internet

 

http://www.homeoint.org/books/boericmm/a/alum.htm

mellifica, http://www.homeoint.org/books/boericmm/a/apis.htm

http://www.homeoint.org/books/boericmm/b/brom.htm

annuum, http://www.homeoint.org/books/boericmm/c/caps.htm

 

 

carbonicum, http://homeoint.org/books/boericmm/k/kali-c.htm

-m.htm

  • Boericke W., Homœopathic materia medica, Nitricum acidum,

http://www.homeoint.org/books/boericmm/n/nit-ac.htm

  • Boericke W., Homœopathic materia medica, Nux vomica,

http://homeoint.org/books/boericmm/n/nux-v.htm

proving of newly formed water, http://212.166.3.3/provingscom-

/php/pages/frontController.php?page=mainPage&action=search

  • Frazer, Sir James George, The Golden Bough, 1922, Sympathetic Magic, § 1. The Principles of Magic, p. 1, disponibil la http://www.bartleby.com/196/6.html
  • Frazer, Sir James George, The Golden Bough, 1922,

Sympathetic Magic, § 2. Homoeopathic or Imitative Magic, p. 32, http://www.bartleby.com/196/6.html

http://www.shamanism.org/articles/article01.html

 

 

/the-politics-of-postmodernism

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/2534.html

  • Kent, Materia medica, Arsenicum iodatum,

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/online-materia-medi ca/2535.html

 

 

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200910/cmselect/c msctech/45/45we07.htm

  • Mesmer A., 1779, Propositions Concerning Animal

Magnetism, http://web.archive.org/web/20040710162753/- http://www.unbf.ca/psychology/likely/readings/mesmer.htm

  • Nikam D., Vital Force is Oxygen, Narayana Publishers, 2009,

http://www.narayana-publishers.com/homeopathy/pdf/09138_2 Oxygen.pdf

  • Pavlovschi (coord.), 2009, Homeopatie, Note de curs, Modulul 1 – Manual adresat medicilor cursanţi înscrişi la Atestatul de Studii Complementare în domeniul Homeopatiei din Romania,
  1. 103, http://www.homeopatie-srh.ro/wp-content/uploads/- 2010/10/Caiet-Modul-1.pdf

 

 

http://www.homeopatia.ro/Curs_04.htm.

http://www.vithoulkas.com/en/books-study/2056-classical-

-homeopathy-for-anxiety-and-jealousy.html

  • Vithoulkas G., Classical homeopathy for anxiety and

jealousy. Lycopodium, http://www.vithoulkas.com/en/books-study/2088.html

 

 

  • Weir (2005) Complementary and alternative medicine

– Legal issues, National Legal Eagle, 11 (1), http://epublications.bond.edu.au/nle/vol11/iss1/4

355)       * * * Additional Protocol to the Convention on Human Rights and Biomedicine, concerning Biomedical Research, http://conventions.coe.int/treaty/en/treaties/html/195.htm

memory-of-water%e2%80%99-an-almost-deciphered-enigma-diss ipative-structures-in-extremely-dilute-aqueous-solutions/

http://www.promedica.ifastnet.com/index.php/medicina-comple mentara/39-homeopatia/47-ce-este-homeopatia

361)       * * * CIOMS & WHO, International Ethical Guidelines for

Biomedical Research Involving Human Subjects, http://www.cioms.ch/publications/layout_guide2002.pdf

 

 

http://www.emt-india.net/Presentations2008/3L_2008Sep11_Chl

orAlkali/Material/06-NaOH.pdf

catesbeianus (=Rana catsbeiana) (amphibian), http://www.issg.org/database/- species/ecology.asp?si=80&fr=1&sts=sss

http://www.wholehealthnow.com/homeopathy_info/

http://www.homeopathyworkedforme.org/#/lobby/4538467068

 

 

dofhomeopathy.com/literature/pharma/medicine-how.html

http://www.truechristianity.info/saints/st_seraphim_vyritsky.php

#m3

Homeopathy, http://www.similima.com/materia-medica-notes-

-for-competitive-exams-in-homeopathy

388)       * * * MHRA, Arnicare Arnica 30c pillules,

http://www.mhra.gov.uk-

/home/groups/par/documents/websiteresources/con049307.pdf

 

 

courses at the University of Colorado, Boulder, Dept of Chem and Biochem. (2002) Chapter 15. Infrared Spectroscopy: Theory, http://orgchem.colorado.edu/hndbksupport/irtutor/tutorial.html

Chemical Corporation, Dallas, TX, USA, 2009, http://www.oxy.com/OurBusinesses/Chemicals/Products/Docu- ments/CausticSoda/caustic.pdf

http://homeopathyplus.com.au/tutorial-7-the-vital-force/

 

 

  • * * * Ultraviolet and Visible Absorption Spectroscopy (uv-vis),

http://www.chemistry.adelaide.edu.au/external/soc-rel/content/

uv-vis.htm

 

CUPRINS

 

Cuvântul editorului …………………………………………….. 5

Introducere ………………………………………………………… 9

CAP. 1. CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE HOMEOPATIEI …….. 10

  1. Forţa vitală ……………………………………………….. 10
  2. Miasmele ………………………………………………….. 11
  3. Forţa medicinală ……………………………………….. 15
  4. Principiul similitudinii ……………………………….. 16
  5. Sucusionarea (dinamizarea, potenţarea) …….. 17
  6. Proving-urile ……………………………………………… 21
  7. Vindecarea holistă …………………………………….. 22

Rezumatul capitolului întâi ……………………………. 23

CAP. 2. HOMEOPATIA ŞI ŞTIINŢA …………………………………. 25

  1. Baza abordării hahnemanniene este

filosofico-religioasă şi nu ştiinţifică ………………………… 26

  1. Concepţia lui Hahnemann asupra forţei

(de natură spirituală a) remediilor …………………………. 28

  1. Pretenţiile homeopaţilor faţă în faţă

cu proprietăţile materiei ………………………………………… 33

  1. Alte observaţii (logice) privind remediile …….. 42
  2. Homeopatia, eroarea şi falsul ştiinţific

şi epistemologic …………………………………………………….. 44

  1. Localismul şi non-localismul ……………………….. 74
  2. Miasmele – „unul dintre cele mai întunecate

şi de neînţeles concepte din homeopatie” ………………. 91

Rezumatul capitolului al doilea ……………………… 97

CAP. 3. HOMEOPATIA, CERCETAREA ŞI PRACTICA MEDICALĂ . 99

  1. Studii şi meta-analize privind homeopatia ….. 99
  2. Efectul placebo şi homeopatia ………………….. 120
  3. Percepţia publică asupra homeopatiei

şi statutul ei în lume…………………………………………….. 134

  1. Mărturii privind homeopatia…………………….. 150

Rezumatul capitolului al treilea…………………….. 153

CAP. 4. HOMEOPATIA ŞI ORTODOXIA………………………. 155

  1. Dumnezeu, omul şi boala…………………………. 156
    1. „Nebuneasca” perspectivă asupra

bunătăţii suferinţei………………………………………………. 156

  1. Dobândirea răbdării în suferinţă……………….. 157
  2. Vindecare şi vindecare………………………………. 159
  3. Apelul la „vindecătorii” contemporani……….. 163
  4. „Natural” nu înseamnă, neapărat, „benefic”… 169
  1. De ce homeopatia nu este compatibilă

cu Ortodoxia………………………………………………………… 170

  1. Boala ca urmare a „influenţelor dinamice”…. 170
  2. Credinţa într-o forţă vitală………………………… 173
  3. Perspectiva holistă păgână asupra vindecării .. 178 Homeopatia şi alchimia………………………………………………………. 183
  4. Teologia raţiunilor şi homeopatia……………… 185
  1. Homeopatia şi vrăjitoria…………………………… 189
    1. Homeopatia ca magie simpatică………………… 189
    2. Simptome „ciudate”…………………………………. 199
  2. Homeopaţii ortodocşi………………………………. 208
    1. Posibilitatea înşelării………………………………… 208
    2. Falsul teologic şi blasfemia ca „argumente”

pentru homeopatie………………………………………………. 214

Rezumatul capitolului al patrulea…………………. 218

NOTE…………………………………………………………… 220

BIBLIOGRAFIE………………………………………………. 269

 

 

Advertisements